Mircea Cel Batran (1386-1418)

MIRCEA URCĂ PE TRON DUPĂ MOARTEA FRATELUI SĂU DAN, PETRECUTĂ LA 23 SEPTEMBRIE 1386. EL GĂSEȘTE ȚARA ROMÂNEASCĂ ÎN PLIN PROCES DE
DEZVOLTARE DATORITĂ POLITICILOR ÎNȚELEPTE PROMOVATE DE ÎNAINTAȘII SĂI ȘI VA CONTINUA CONSOLIDAREA ECONOMIEI, ARMATEI,
ADMINISTRAȚIEI ȘI BISERICII.

REZULTATELE OBȚINUTE ÎI VOR PERMITE SĂ REZISTE TENDINȚELOR DE EXPANSIUNE ALE REGATULUI UNGAR ȘI ALE POLONIEI, CARE URMĂREAU ÎN
SPECIAL ACAPARAREA GURILOR DUNĂRII, ȘI SĂ STĂVILEASCĂ FORȚELE OTOMANE AFLATĂ ÎN PLINĂ EXPANSIUNE ÎN BALCANI.

MIRCEA AJUNGE SĂ STĂPÂNEASCĂ UN VAST TERITORIU, PE CARE ÎL VA ORGANIZA ÎNTR-O FORMĂ CENTRALIZATĂ, SUB AUTORITATEA DOMNIEI CARE
ERA STABILITĂ LA CURTEA DE ARGEȘ. DIN 1408 ÎL VA ASOCIA LA DOMNIE PE FIUL CEL MARE, MIHAIL I, ACESTA AVÂNDU-ȘI CURȚILE LA TÂRGOVIȘTE.

ECONOMIA ȚĂRII ESTE ÎNTĂRITĂ PRIN MĂSURI PRIVIND SISTEMUL DE IMPOZITE ȘI TAXE, PRIN EMITEREA DE MONEDĂ ÎN CANTITĂȚI SUFICIENTE ȘI CU
VALORI POTRIVITE, PRECUM ȘI PRIN STIMULAREA SCHIMBURILOR COMERCIALE CU ȚĂRILE VECINE CU CARE ÎNCHEIE TRATATE ȘI PRIVILEGII ÎN ACEST
SENS. SE ÎNFIINȚEAZĂ NOI SURSE DE VENIT ÎN URMA DESCHIDERII MINELOR DE ARAMĂ, ÎN TIMP CE PRODUCȚIILE DE CEREALE, ANIMALE ȘI SARE
CRESC.

MIRCEA A INTRAT ÎN CONFLICT CU IMPERIUL OTOMAN DATORITĂ INTERVENȚIILOR SALE ÎN SPRIJINUL POPOARELOR CREȘTINE DIN SUDUL DUNĂRII. ÎN
1395, BAIAZID I (ZIS ȘI ILDÎRÎM SAU FULGERUL) A TRECUT DUNĂREA ÎN FRUNTEA UNEI FORȚE ÎNSEMNATE (APROX. 40.000 DE SOLDAȚI, DUPA UNII
AUTORI). MIRCEA BAZÂNDU-SE PE O ARMATĂ MAI MICĂ (APROX 12.000 DE SOLDATI), NEPUTÂNDU-SE OPUNE ÎNTR-O LUPTĂ DESCHISĂ, A ALES O
TACTICĂ DE HĂRȚUIRE. ÎN ZIUA DE 17 MAI 1395 (DUPĂ ALTE SURSE 10 OCTOMBRIE 1394), ARMATA ȚĂRII ROMÂNEȘTI ÎNFRÂNGE AVANGARDA OTOMANĂ
ÎNTR-UN LOC MLĂȘTINOS ȘI ÎMPĂDURIT, NUMIT ROVINE. BĂTĂLIA NU ESTE DECISIVĂ, CĂCI MIRCEA CEL BĂTRÂN, DUPĂ O LUPTĂ DATĂ LÂNGĂ ARGEȘ,
PIERDE TRONUL ȘI SE RETRAGE ÎN TRANSILVANIA. STRATEGIA MILITARĂ ABORDATĂ DE CĂTRE ACESTA PRECUM ȘI TACTICA RETRAGERII ÎI ADUCE O
OARECARE FAIMĂ ÎNTRE CONDUCĂTORII ACELEI VREMI. ÎN ȚARA ROMÂNEASCĂ, TURCII ÎL AȘEAZĂ ÎN SCAUN PE UN ANUME VLAD, CARE VA FI
ÎNDEPĂRTAT DE CĂTRE MIRCEA ABIA ÎN 1397, CU AJUTOR MILITAR DIN PARTEA LUI SIGISMUND DE LUXEMBURG.

ÎN 1396 MIRCEA, ÎN CALITATE DE PRINCIPE CREȘTIN VASAL REGELUI MAGHIAR, PARTICIPĂ LA CRUCIADA ANTI-OTOMANĂ INIȚIATĂ DE O PARTE A
CAPETELOR ÎNCORONATE ȘI O PARTE A NOBILIMII OCCIDENTALE ȘI CONDUSĂ TEORETIC DE REGELE MAGHIAR. DUPĂ CÂTEVA SUCCESE MINORE,
CRUCIADA S-A ÎNCHEIAT LAMENTABIL CU DEZASTRUL DE LA NICOPOLE DIN 25 SEPTEMBRIE. OASTEA VALAHĂ, FORMATĂ DIN CAVALERIE UȘOARĂ,
NEFIIND INVITATĂ SĂ IA PARTE LA ȘARJA CAVALERIEI GRELE, SE RETRAGE FĂRĂ A INTRA ÎN LUPTA.
Anul următor, 1397, pe râul Ialomița, precum și în 1400, Mircea cel Bătrân zdrobește categoric două
incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunăre din expediții de jaf în Transilvania.

Înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk (Tamerlane sau Timur cel Șchiop) la Ankara în vara lui
1402 a deschis perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ca urmare Mircea a organizat împreună cu regele
maghiar o campanie împotriva turcilor. În 1404 Mircea a reușit să se impună din nou drept conducător peste
Dobrogea. Mai mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiului otoman și l-a ajutat pe Musa Celebi să
devină sultan (pentru o perioadă scurtă), după moartea căruia a sprijinit și alți pretendenți (Mustafa Celebi,
frate al lui Musa, apoi pe șeicul Bedr-ed-Din).

Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrângă oponenții și plănuiește o expediție de pedepsire
a voievodului valah.

Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de
pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese
de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită la Constantinopol un fiu drept garanție.

Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4
februarie același an. La domnie a urmat fiul său Mihail I, asociat încă din 1408.