Tema Copilăriei în creația lui Grigore

Vieru.
Motto: „Orice copil moşteneşte
mai multe calităţi din partea
mamei, şi pe locul întâi se află
dorinţa de a fi mângâiat.”
 Grigore Vieru, „poetul verbului matern, cântăreţ şi
tribun” , este un tradiţionalist modern în literatura
română, ce se impune în conştiinţa cititorului prin
virtutea cuvântului: sensibilitate, adevăr, credinţă şi
inocenţă. „Personalitate puternică de istorie
contemporană” , Grigore Vieru s-a născut într-o
perioadă istorică plină de momente cruciale, care i-
au marcat destinul şi care sunt reflectate cu mare
durere în creaţia sa poetică (Mama mea viaţa-
ntreagă/ A trăit fără bărbat./ Prea singuri eram în
casă/ Ploi cu grindină când bat.
 Este un poet total, poet care aprofundează un spectru larg de teme
universale: copilăria, limba, iubirea, chipul matern, războiul, universul
ceremonial al naturii, patria, casa părintească, poeziile dedicate
fraţilor de condei. E cert că poetul nicidecum nu se poate despărţi de
copilăria sa dureroasă care i-a lăsat o amprentă usturătoare.
Îndrăgostit copilăreşte de chipul edenic al mamei, copilul-Vieru mereu
o deplânge (Dormi, măicuţa mea albită,/ Dormi, măicuţa mea iubită.
Cântec de leagăn pentru mama). Plăsmuirea chipului matern
reprezintă o temă fundamentală în lirica viereană, fără de care poetul
n-a putut să existe într-o lume plină de încercări, patimi şi obstacole
lumeşti. Vieru hiperbolizează dragostea pentru mama la rangul înalt al
dumnezeirii, identificând-o cu o icoană, cu o pâine, cu o pasăre
nevinovată. Poetul atât de mult a iubit-o, încât fiecare detaliu al
mamei a fost imortalizat în sacralitate (O, mâna ei, o, mâna ei,/ A-
mbătrânit la mine-n creştet. Mâinile mamei; Iar buzele tale, sunt,
mamă,/ O rană tăcută mereu,/ Mereu presurată cu ţărna/
Mormântului tatălui meu. Buzele mamei).
Cu dorul aprins pentru casa părintească din Pererîta, cu ochii
înlăcrimaţi din cauza scenelor otrăvitoare la care poetul a
fost martor ocular, iată ce mărturiseşte el însuşi: „Tatăl meu
adevărat a murit când eu aveam jumătate de an. Tatăl vitreg
s-a pierdut în război. Mama a rămas orfană de amândoi
părinţi la 9 anişori. La numai 9 ani, devenise un fel de mamă
pentru ceilalţi doi fraţi ai ei, mai mici. Copilăria mia fost
desculţă. Dar nu m-am jeluit niciodată de asta. Am secerat
desculţ grâul şi porumbul nostru, pe pămânţelul nostru, nu
prea întins, am cules desculţ strugurii tămâioşi din via
noastră, nici ea nu prea întinsă. Pământul, atât cât l-am avut
ne-a hrănit prin dărnicia şi cuminţenia sa, la fel prin
osteneala mâinilor noastre”
Grigore Vieru „a sacralizat copilăria, maternitatea, lucrurile simple ca şi
suferinţa”. Şi dacă Ştefănescu menţiona că „sub pana lui Grigore Vieru
au ieşit poate cele mai frumoase poezii în limba română”, considerăm
că incontestabila operă a Omului şi Poetului Vieru rămâne deschisă
spre cercetare continuă pentru totdeauna, reprezentând o sursă de
meditaţie, afecţiune precum şi o pârghie pentru comuniunea cu
Divinitatea.