Semnificaţia aşezării sfintelor icoane în biserică

 CE ESTE ICOANA?
 Icoanele, așa cum vedem din etimologia cuvântului (εἰκών– imagine în oglindă,
reprezentare vie), sunt imagini, reprezentări fie ale lui Dumnezeu în Treime, fie ale
Mântuitorului Iisus Hristos, fie ale sfinților sau ale îngerilor. Ele împodobesc bisericile
și casele noastre, nu doar datorită caracterului lor estetic, ci și caracterului
lor liturgic - pentru că, fiind imagini sacre, ne dau sentimentul real al prezenței lui
Dumnezeu sau a sfântului reprezentat în icoană.

 Prin intermediul icoanelor, oamenii contemplă Împărăția lui Dumnezeu și intră într-

un dialog direct cu divinitatea, căci așa cum afirma Părintele Dumitru Stăniloae,
„icoana reprezintă o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în
față”.

 Pentru că sunt reprezentări ale unor persoane sfinte, ele nu sunt realizate oricum, ci
după criterii precise, impuse nu atât de regulile artei și ale culturii, cât de doctrina
bisericii. Aceste criterii sunt cuprinse în așa numitele Erminii ale picturii, care ne arată
cum trebuie zugrăvite diferite scene iconografice sau chipuri sfinte.
 ICOANELE ÎN BISERICA
  Intreaga Biserica, arhitectura, frescele si mozaicurile sale, reprezinta in spatiu ceea ce
momentele liturgice reprezinta in timp: anticiparea imparatiei, participarea la
Prezenta divina. In celebrarea lui Dumnezeu, cuvantul si imaginea formeaza un intreg din
care razbat sensul si semnificatia vie a Scripturii.”.

          Programul iconografic al bisericii a cunoscut de-a lungul timpului numeroase

modificări, majoritatea produse de deciziile Sinoadelor Ecumenice, si o importantă
componentă de teoretizare. Se pot aminti aici cateva nume importante în teologia ortodoxã,
care au scris în legãturã cu semnificațiile simbolice ale locașului de cult și ale actelor
liturgice care se sãvârsesc în el: în sec. VII Sf. Maxim Mãrturisitorul (Mystagogia), în sec.
XIV Nicolae Cabasila (Tâlcuirea dumnezeiestii Liturghii), iar în sec. XV Sf. Gherman
patriarhul Constantinopulului (Descrierea bisericii si explicare misticã) si arhiepiscopul
Simeon al Tesalonicului (Tâlcuire despre dumnezeiescul locas). 

          “Biserica este cerul pe pãmânt” spunea Sf. Gherman patriarhul Constantinopolului.
Având ca principiu călăuzitor redarea în fața oamenilor Ierusalimul ceresc, biserica
desfãsoarã în fata credinciosului, prin intermediul icoanelor, realitãtile ceresti.
 PRONAOS
 Pronaosul este una dintre incaperile bisericilor ortodoxe. Fiecare biserica
este impartita in mai multe incaperi distincte: pridvor, pronaos, naos si Altar,
acesta fiind cea mai de cinste incapere a bisericii, in el savarsindu-se Sfanta
Liturghie si fiind pastrate Sfintele Taine.

 Pronaosul sau "nartexul" este acea parte a bisericilor care preceda naosul.
Pronaosul se mai numeste si "tinda bisericii". Pronaosul este incaperea in
care se patrunde din pridvor, printr-o usa masiva.

 Pronaosul este un spatiu liturgic destinat pocaintei. In vechime, in acest loc

stateau la slujba diferite categorii de oameni, dupa starea pe care o avea
fiecare: catehumenii, care se pregateau sa primeasca Sfantul Botez;
penitentii, care se pocaiau pentru anumite pacate grave; cei care erau
posedati de duhuri necurate.
Astazi, in pronaos se savarsesc anumite slujbe si rugaciuni prevazute de
randuielile canonice, dupa cum urmeaza: prima parte din slujba Litiei, care are
un caracter de pocainta; unele dintre laudele bisericesti, precum pavecernita si
miezonoptica; slujba inmormantarii; unele rugaciuni legate de nasterea unui
copil. Tot in pronaos mai este savarsita si prima parte din Taina Botezului,
numita "lepadarile", precum si Taina Spovedaniei.

Pe alocuri, unde pronaosul era despartit concret de naos, prin zid sau coloane,
acesta era spatiul destinat femeilor, in vremea sfintelor slujbe. De cele mai multe
ori insa, femeile stau in parte stanga, iar barbatii in partea dreapta, atat in naos,
cat si in pronaos.

Din punct de vedere arhitectonic, pronaosul are in general forma

dreptunghiulara, fiind mai lung si mai incapator decat naosul. La bisericile mai
vechi, pronaosul este despartite de naos prin zid cu usa; zugravii aveau deci de
pictat inca o suprafata importanta. La bisericile mai noi, peretele despartitor
dintre naos si pronaos a fost inlocuit cu stalpi sau a fost suprimat total,
stergandu-se astfel distinctia dintre naos si pronaos, care era atat de importanta in
disciplina din vechime.
Daca in pronaos exista doua bolti, pe cea dintai se zugraveste scena numita "Toata suflarea sa laude
pe Domnul"(Psalmul 148): un cer, in mijlocul caruia troneaza Hristos, inconjurat de ingeri, la unele
biserici se adauga chipuri de animale domes­tice si salbatice, munti, ilustrandu-se astfel participarea sau
colaborarea lumii, a naturii si a intregii firi create la proslavirea lui Dumnezeu; in cea de-a doua bolta se
deseneaza alt cer, in care se ilustreaza axionul liturgic al Liturghiei Sfantului Vasile. Daca exista insa o
singura bolta, pe ea se zugraveste de obicei chipul Maicii Domnului "Oranta", cu Pruncul in medalion.

In mijlocul pronaosului troneaza Maica Domnului "Oranta", cu mainile intinse in rugaciune, Pruncul
fiind infatisat intr-un medalion, pe pieptul ei. Aceasta este inconjurata de ingeri si de proorocii
mesianici. In pandantivii fiecarei turle sau la unghiurile boltilor se zugravesc chipuri de imnografi,
melozi, sezand si scriind.

Pe peretii laterali ai pronaosului, impartiti in mai multe registre longitudinale, se zugravesc, in zona
superioara, sinoadele ecumenice, iar in registrele de mai jos, scene principale din viata si patimirea
sfintilor mucenici din calendar (sinaxarul): mineiul incepe cu luna septembrie, pe peretele de rasarit, din
stanga usii de intrare in naos.

Tot in pronaos este zugravit si tabloul votiv al ctitorului bisericii, infatisat in inchinare, inaintea
Mantuitorului, adesea tinand in maini modelul in miniatura al bisericii ctitorite; de obicei, ctitorul este
insotit de sfantul ales drept hram pentru noua biserica. Tabloul votiv este zugravit adesea in registrul
inferior al peretelui de apus, de o parte si de alta a usii de intrare.
 NAOS
 Imaginea predominantã si care exprimã ceea ce am spus este chipul lui Hristos Pantocrator din cupola centralã
a naosului. Prin faptul cã suntem cu totii inclusi (recapitulati) în El, suntem “trupul lui Hristos, si mãdulare fiecare
în parte” (I Cor. 12, 27), iar aceasta înlesneste ca si între noi sã fie o legãturã puternicã. Hristos ni se împãrtãseste
tuturor atât spiritual, prin comuniunea de gând si de credintã stimulatã prin vederea icoanei Lui, cât si prin Sfânta
Împãrtãsanie, unde Hristos se dã pe Sine întreg fiecãruia. 

          Bisericileortodoxe sunt zugrăvite după o anumită rânduială, în funcţie de arhitectura bisericii, destinaţia
şi semnificaţia ei. Există un program, tipic iconografic care alcătuieşte un ansamblu logic şi unitar.

  Naosul  este partea centrală a bisericii ortodoxe. Naosul reprezintă suprafața cea mai întinsă a corpului bisericii,
cele patru laturi ale sale semnificând cele patru zări simbolul lumii terestre, pe care se sprijinã o cupolã în calotã
sfericã, sfera este simbolul perfectiunii divine. În unele biserici, pe arcada altarului spre naos, sunt reprezentate
cele nouã cete îngeresti constituind corespondențe între lumea cereacă și cea pământească și anume, rolului
mijlocitor al îngerilor îi corespunde stadiul eclesial intermediar, din imediata apropiere a clerului, reprezentat în
Bisericã de monahi.

 În cupola din Naos (turla cea mare), sunt zugrăviţi locuitorii cerului: Dumnezeu Pantocrator, înconjurat
de serafimi şi heruvimi, cei 12 Apostoli, prooroci, iar la baza turlei cei 4 evanghelişti, în fiecare colţ pe
pandantivi.
 ·         Pereţii laterali ai naosului sunt zugrăviţi cu scene care ilustrează sărbătorile mari ale Ortodoxiei, sfinţii
martiri, sfinţi militari, sfinţi călugări, marii pustnici.
 ·         Planul bisericilor au ca model crucea lui Hristos, iar centrul crucii se suprapune cu cupola unde tronează
Iisus Pantocrator “Stăpânul Universului și Unul din Sfânta Treime” înfățișat cu cartea Evangheliilor în mâna stângă,
este „Cel Înviat plin de slavă, ce adună sub El lumea văzută și cea nevăzută”. 
Pe bolțile absidelor se zugrăvesc scenele: în partea de sud este Nașterea Domnului, iar în partea
de nord se relatează momente și episoade în legătură cu Patimile și Învierea. În zona de mijloc, pe
peretele de nord, deasupra stranei stângi este pictată Maica Domnului ca Împărăteasă, șezând pe tron
și fiind străjuită de doi arhangheli.

În partea opusă, deasupra stranei drepte, Mântuitorul este înveșmântat ca Arhiereu, stând pe tron,
având în dreapta pe Sfântul Ioan Botezătorul.

 În zona inferioară, pe peretele de sud, se zugrăvesc Sfinții militari, precum Sfântul Dimitrie sau 

Gheorghe și Sfinții Împărați Constantin și Elena, având între ei Sfânta Cruce, iar pe peretele de
nord alți sfinți, dintre cei mai venerați de popor, ca de exemplu Sfântul Nicolae și Sfânta
Parascheva.

Apoi, mai aproape de intrarea în naos sunt plasați sfinți călugări, asceți și mari pustnici, eroi ai
nevoințelor. Aceștia ar fi: Sfântul Antonie, Pahomie, Sava. În continuare, se zugrăvesc sfinții
martiri, eroii luptei pentru apararea și susținerea credinței creștine. Pe suprafața de Răsărit a peretelui
despățitor dintre naos si pronaos, deasupra ușii, găsim întotdeauna scena Adormirii Maicii
Domnului, iar mai jos, de o parte și de alta a ușii, friza ctitorilor care au contribuit la zidirea bisericii.
 

   Iconostasul
Mentinand departe de ochii mirenilor savarsirea anumitor taine, iconostasul pune în faţa
noastră o recapitulare a istoriei mântuirii. Este zidul sau peretele acoperit de icoane,
care desparte altarul de naos. Este asezat frontal între naos si altar, rolul sãu fiind atât
despãrtitor cât si unificator. Despãrtitor prin simpla lui prezentã, semnificând deosebirea dintre
preotia haricã si cea universalã, si unificator prin intermediul icoanelor de pe el, care descoperã
ochiului celui neavizat mãretia Tainelor care se petrec în altar.
  Are trei uşi, cele centrale numindu-se uşi împărăteşti iar cele laterale, diaconeşti sau
îngereşti.
  Partea de sus a iconostasului are 3 rânduri orizontale de câte 13 icoane.
o   În primul rând sunt reprezentate praznicele împărăteşti, cu Cina cea de Taină în mijloc.
o Pe al doilea rând sunt reprezentaţi cei 12 Apostoli, având în mijloc icoana Mântuitorului.
o   În ultimul rând sunt zugrăviţi 12 dintre proorocii Vechiului Testament, având in mijloc
icoana Maicii Domnului.
o   Deasupra iconostasului, în mijloc, se înalţă crucea.
o Pe uşile împărăteşti se pictează de obicei scena Bunei Vestiri iar pe cele laterale, Sfinţii 
Arhangheli Mihail şi Gavriil. 

Denumirea de uși împărătești este dată de faptul că ele marchează intrarea în Împărăție,
prezentând în partea de sus icoana Buneivestiri, considerată prima fază a Întrupării și care
anticipează Euharistia, iar în partea de jos sunt înfățișați cei patru evangheliști care vin să
propovăduiască Cuvântul Domnului. Iconostasul înseamnă Trupul lui Hristos în care el
adună Vechiul și Noul Testament și eshatologia, dezvăluind credincioșilor latura cerească.
În iconostasele mari, icoanele sunt poziționate de așa natură încât centrul pare să fie constituit
de Marele Deisis care domnină ușile împărătești, de unde iese preotul cu Sfintele Daruri.
 ALTAR
 În mijlocul Altarului se află Sfânta Masă sau Jertfelnicul. Pe ea se aduce Sfânta Jerfă, cea fără de sânge a
Noului Testament, în Sfânta Împărtăşanie. De aceea, locul cel mai sfânt dintr-o biserică este Sfânta Masă şi,
deoarece Sfânta Împărtăşanie este miezul Sfintei Liturghii, Sfânta Masă nu poate lipsi de la nici o biserică. Ea
este icoana mormântului lui Iisus Hristos, închipuirea Cinei celei de Taină, a crucii şi a răstignirii lui Hristos.

 Pe Sfânta Masă trebuie să se afle Antimisul, Evanghelia, o cruce, un sfeşnic cu

lumânare şi un chivot pentru păstrat Sfânta Împărtăşanie.

 Antimisul este o năframă în patru laturi, ţesută din in ori din mătase, pe care se află întipărită icoana punerii în
mormânt a Mântuitorului. În cusătura Antimisului se aşază Sfinte Moaşte, pentru că pe el se slujeşte Sfânta
Liturghie.

 Când nu se face slujbă, Antimisul stă pe Sfânta Masă împăturit într-o învelitoare care închipuie năframa ce
acoperea capul lui Hristos în mormânt. Originea Antimisului o găsim în vremea marilor prigoane împotriva
creştinilor. Atunci, spre a feri Sfintele Daruri să fie pângărite de păgânii care năvăleau în biserici în timpul
Sfintei Liturghii, preoţii înfăşurau Sfintele Daruri într-o pânză sfinţită şi, fugind cu ele într-un loc ferit,
continuau slujba Sfintei Liturghii, întreruptă de năvala păgânilor. Şi azi, de s-ar întâmpla să ia foc biserica, în
timpul Sfintei Liturghii, preotul slujitor poate, dacă e nevoie, să înfăşoare sfintele vase, Potirul şi Discul, în
Antimis şi să le ducă într-un loc potrivit, unde să continue Sfânta Liturghie, Antimisul servindu-i de Masă
Sfântă.

 Antimisul nu poate lipsi de pe nici o Sfântă Masă din bisericile în care se slujeşte Sfânta Liturghie. Fără el nu
se poate face Sfânta Liturghie. În împrejurări deosebite, ca de pildă în război, pe câmpul de luptă, se poate face
Sfânta Liturghie în orice loc potrivit, dacă preotul are Antimis.
 Sfânta Evanghelie, închipuind pe Hristos, stă mereu pe Sfânta Masă, pe Antimis.

 Aici se mai află o cruce, una sau mai multe lumânări de ceară, care ard în vremea
sfintelor slujbe, şi un chivot, în care se păstrează Sfânta Împărtăşanie pentru
grabnica împărtăşire a celor bolnavi, ce nu pot veni la Sfânta Liturghie. Pentru
aceasta arde mereu în Altar o candelă, deasupra sau pe Sfânta Masă.

 În Altar se mai află proscomidiarul, scaunul cel de sus şi diaconiconul.

 Proscomidiarul este în partea de miazănoapte a Altarului. Aici se pregăteşte din

pâine şi vin pentru Sfânta Împărtăşanie. Proscomidiarul închipuie peştera din
Betleem în care S-a născut Hristos şi ieslea în care S-a culcat.

 Scaunul cel de sus se află în spatele Altarului; pe el stă arhiereul în timpul citirii
Apostolului, închipuind pe Hristos, marele Arhiereu.

 Diaconiconul e în partea de miazăzi a Altarului şi numai la bisericile mai mari. În el

se păstrează sfintele vase şi odăjdii ale bisericii, date în grija diaconilor.
 SFÂRȘIT!

PROIECT REALIZAT DE:

OTEȘANU ALEXANDRA-MARIA
CLASA a XI-a A