LAB.1.

APA DIN SOL. MODALITĂŢI DE EXPRIMARE A UMIDITĂŢII

SOLULUI PE TERENURILE IRIGATE
Pătrunderea apei în sol
Infiltrația este procesul prin care apa de pe suprafața solului (provenită din din
precipitaţii, irigaţii etc.) ) pătrunde în sol, umplând golurile dintre particulele
solide ale solului.
Infiltrația este determinată de două forțe contrare: gravitația și capilaritatea.
Mărimea vitezei de infiltraţie este influenţată de următorii factori:

1. Timpul de când a început alimentarea cu apă a solului

Aceasta este mai mare în prima perioadă şi scade până se aproprie de o

valoare constantă care depinde de caracteristicile solului.

Viteza finală de infiltraţie

Aprecierea permeabilităţii solului după valorile conductivităţii hidraulice saturate

.
2. Conţinutul iniţial de apă al solului
Solul umed are o viteză iniţială de infiltraţie mai mică decât solul uscat.
Viteza finală de infiltraţie este independentă de conţinutul iniţial de apă
3. Conductivitatea hidraulică a solului, cu care este în corelaţie directă

4. Condiţiile de la suprafaţa solului

Când aceasta este poroasă şi cu structură stabilă, viteza iniţială de infiltraţie
este mai mare. Solurile cu crustă au vitezele iniţială şi finală mai mici.

5. Neuniformitatea texturală a profilului de sol

Straturile cu textură mult diferită pot reduce viteza de infiltraţie a apei în
sol.
6. Redistribuirea apei în sol
După ce încetează alimentarea cu apă a solului ( prin ploi sau irigaţii), se
opreşte în timp şi infiltraţia.
Dacă apa freatică se află la adâncime destul de mare, se distinge o zonă
umezită în partea superioară a profilului şi o alta, relativ uscată,
dedesupt. Apa se mişcă în sol din zona umedă în zona uscată, până la
realizarea unui profil de echilibru - redistribuţie. Rata redistribuţiei
descreşte cu timpul.
 Factorii care influenţează redistribuirea apei în sol sunt:

 Textura solului
 Tipul de mineral argilos
 Conţinutul de materie organică
 Adâncimea umezirii şi umiditatea momentanăa solului
 Prezenţa straturilor care modifică permeabilitatea generală a solului

Umiditatea solului, în orice moment de la încetarea infiltraţiei depinde de:

- proprietăţile hidraulice ale solului (ex: Conductivitatea hidraulică saturată
(Ksat, mm/h) / Valoarea Ksat caracterizează permeabilitatea solului pentru apă . Are
o valoare- mica - sol nisipos, foarte mare –sol argilos )
- neuniformitatea profilului,
- cantitatea de apă infiltrată,
- umiditatea iniţială a solului.

Cele mai favorabile condiţii pentru dezvoltarea plantelor se regăsesc pe solurile cu textură mijlocie (luto-
nisipoasă şi lutoasă), care asigură regim optim de reţinere, cedare şi mişcare a apei în sol, de reţinere şi de
cedare a elementelor nutritive, capacitate optimă de schimb cationic.
Solurile cu textură fină (argiloasă) asigură condiţii minime, în timp ce solurile cu textură grosieră ocupă
poziţie intermediară.
 Pierderea apei din sol
Apa din sol se poate pierde prin: evaporaţie, transpiraţie şi prin drenaj.
 Evaporaţia (E) – reprezintă pierderea apei din sol, prin trecerea ei în stare de vapori sub
acţiunea temperaturii. La această pierdere plantele nu participă, de aceea mai poartă denumirea
şi de consum neproductiv. Pierderile de apă prin evaporaţie afectează, mai ales, partea superioară a
profilului de sol (30-50 cm) şi pot fi reduse prin mobilizarea solului (când se întrerup spaţiile
capilare) sau prin mulcire.
 Transpiraţia (T) – reprezintă pierderea apei datorită consumului plantelor prin fenomenul de
transpiraţie. Din totalul apei absorbită de către plantă, numai 0,2% este folosită pentru formarea
substanţei organice, restul de 99,8% este eliminată prin transpiraţie.
 Totuşi, deoarece la aceste pierderi participă plantele, transpiraţia este considerată un consum
productiv. De aceea, în practică, se urmăreşte reducerea la minimum a evaporaţiei (consumul
neproductiv) în favoarea transpiraţiei (consumul productiv). Spre deosebire de evaporaţie,
plantele pompează din sol şi elimină prin transpiraţie în atmosferă cantităţi enorme de apă şi de la
mare adâncime. Deoarece este greu de făcut o delimitare între pierderile de apă prin evaporaţie şi
transpiraţie, ele se exprimă împreună prin procesul denumit evapotranspiraţie (ET).
 Evapotranspiraţia se exprimă în mm şi este diferită de la o zonă la alta în funcţie de climă, sol,
vegetaţie, umiditate, etc. Pentru a putea compara datele între ele, Tornthwaite a introdus termenul
de evapotranspiraţie potenţială (ETP).
 Drenajul – reprezintă pierderea de apă din sol prin scurgeri şi poate fi:
 drenaj extern – scurgerea apei la suprafaţa terenurilor înclinate;
 drenaj intern – scurgerea apei prin sol în profunzime, acesta depinzând de permeabilitatea
solului;
 drenaj global – totalul pierderilor prin scurgerea la suprafaţa solurilor şi în profunzime.
Ascensiunea capilară a apei solului
 Acesta este fenomenul care are loc deasupra nivelului apei freatice.
Umezirea unui sol, iniţial uscat, prin ascensiune capilară, se
aseamănă la început cu infiltraţia, numai că se desfăşoară în sens
invers gravitaţiei.
 La sfârşitul fenomenului, viteza nu mai tinde spre o valoare
constantă, ca în cazul infiltraţiei, ci spre zero, din cauză că
gradientul gravitaţional se opune celui matricial. Când potenţialul
matricial, care este la început mare şi apoi descreşte cu timpul, se
apropie de valoarea potenţialului gravitaţional, gradientrul
hidraulic se apropie de zero.
 Ascensiunea capilară a apei solului poate avea efecte pozitive, prin
suplimentarea cantităţii de apă aflată la dispoziţia plantelor.
Salinizarea solurilor se produce atunci când apa freatică se găseşte
la mică adâncime şi este mineralizată, iar evaporaţia este puternică.
 Uscarea solului
Când apa freatică se găseşte la adâncime critică, procesul prin care
solul pierde apă poartă numele de uscarea solului.
 În acest mod, se produc pierderi considerabile de apă, mai ales în
zonele aride, unde acestea se pot ridica până la 50 %, sau mai mult, din
totalul precipitaţiilor. Procesul de uscare cuprinde o fază de început,
în care se pierde o cantitate de apă relativ constantă şi o fază în care
cantitatea de apă evaporată este din ce în ce mai redusă şi depinde de
capacitatea solului de a transmite apa spre zona de evaporare.
 Viteza evaporaţiei apei dintr-un sol care se usucă este determinată, fie
de cererea de evaporare generată de condiţiile externe (temperatură,
vânt etc.), fie de viteza de transmitere a apei de către profilul de sol.
Cea mai potivită măsură care poate fi luată pentru a păstra umiditatea
în sol este aplicarea unei norme de irigare, care să umezească solul pe
o adâncime cât mai mare. De asemenea, trebuie întârziată
declanşarea fazei iniţiale a uscării, pentru a permite redistribuţia apei
infiltrate după aplicarea udării.
Calculul vitezei de
infiltraţie a apei în sol

Exemplu de calcul:

Variaţia vitezei de infiltraţie în funcţie de timp

Calculul coeficientului de filtraţie a apei în sol
H=5 cm
h =1.5 cm
S = 2 cm2
MODALITĂŢI DE EXPRIMARE A UMIDITĂŢII
SOLULUI PE TERENURILE IRIGATE
 Între sol și apă există raporturi de interdependență dictate de
forțele ce acționează în interiorul solului (forța de adsorbție, forța
osmotică, forța de gravitație a pământului și presiunea
hidrostatică).
 Rezultanta acestor forțe determină capacitatea de reținere a apei
sau de înmagazinare a a apei în sol.
 Cantitatea de apă existentă la un monent dat în sol, se numește
umiditate momentană W sau conținutul în apă al acestuia.
 Cunoașterea umidității solului pe adâncimea stratului activ de sol
în care se dezvoltă principala masă de rădăcini ale plantelor,
permite stabilirea precisă a monmentului de aplicare a udărilor, în
scopul completării cantităților de apă primite de sol pe cale
naturală, până la valori corespunzătoare dezvoltării optime a
plantelor de cultură.
Umiditatea solului se poate determina:
„in situ”, ex. prin conductometrie;
prin observații directe;
în sol recoltat (analiza în laborator a probelor recoltate).

Umiditatea solului, determinată „in situ”

Analiza „in situ” implică aparatură specială și este legată de dependența

unor proprietăți ale solului de umiditate.
Pentru determinarea umidității „ in situ” se pot utiliza:
metode radioactive de măsurare care folosesc sonde cu neutroni ce se înfig direct
în sol;
metode conductometrice ale căror electrozi sunt introduși în sol, conductivitatea
electrică fiind influențată de umiditate.
Umiditatea solului, determinată prin observații directe
Aceasta metoda poate fi aplicata la toate tipurile de eșantioane de sol.
Se poate clasifica astfel:
 Gradul 1 – sol uscat, ce nu răcește mâinile. Nisipul curge, argila este uscată,
în grăunțe mari. Ținându-se la soare, aproape ca nu se decolorează prin
uscare;
 Gradul 2– sol cu aspect proaspăt, răcește ușor mâinile și se decolorează foarte
puțin prin uscare;
 Gradul 3 – sol umed, produce o răcire vizibilă a mâinilor, prin uscare se
decolorează. Nisipul aderă puțin, argilele și argilo-nisipurile se leagă, dar se
crapă usor;
 Gradul 4 – sol umed ce înă nu lucește, dar la soare se decolorează puternic.
La pipăit este rece și umed, punându-se o hârtie pe el se udă. Pe măinile
prăfuite se formează pete întunecate;
 Gradul 5 – sol umed, stralucește datorită acoperirii lui cu o peliculă de apă.
Se caracterizează prin fluiditate, nu se leaga, ci mai mult se întinde.
Aceasta metoda poate fi aplicata la toate tipurile de esantioane de sol.
Procedeul difera pentru esantioanele de sol uscate la aer fata de esantioanele
de sol a caror grad de umiditate este cel corespunzator locului de recoltare.
Umiditatea solului, determinată în laborator
DETERMINAREA UMIDITATII SOLULUI PRIN METODA GRAVIMETRICA
Principiul metodei:
- solul se usucă la temperatura de 105 grade C până la greutatea constantă și
apoi se cântarește.
- Diferen.a de greutate obținută înainte și după uscare, reprezintă umiditatea
care se exprimă procentual.
Reactivii si materialele necesare: - etuva termoreglabila; - balanța analitică; -
fiole de cântarire; - exsicator.
Mod de lucru: pentru determinarea umidității, solul se recoltează în vase care au
închidere ermetică, pentru a nu se evapora apa în timpul transportului și se
păstrează la frigider cel mult 24 de ore. Se cântăresc circa 10 g sol într-o fiolă de
cântarire in prealabil tratată și se introduce în etuvă și se răcește în exsicator 1/2
oră, după care se cîntarește. Se introduce din nou în etuvă și se lasș încă 4 ore la
temperatura de 1050C, iar dupa răcireaiîn exsicator timp de 1/2 ora se cânărește.
Daca diferența dintre ultimele două cântăriri nu este mai mare de 4 unități la a
patra zecimalș (adica 0,4 mg), se consideră ca proba a ajuns la greutate constantă.
In cazul cand diferența intre ultimele douț cântariri este mai mare, fiolă care
conține proba de sol se introduce din nou în etuvă și se mai ține încă 4 ore la
temperatura de 1050C. Se repetă operaâiunea de cântărire și menținere la etuvă,
până se ob.ine greutatea constantă.
Disponibilitatea şi accesibilitatea apei din sol
pentru plante
 Sucţiunea la rădăcini nu trebuie să depăşescă cu mult sucţiunea medie a
apei din sol, atât timp cât sucţiunea medie a apei din sol este mai mică de
10 bari. Peste 10 bari, sucţiunea care se dezvoltă la rădăcini trebuie să fie
cu 20-30 de bari mai mare decât sucţiunea medie a apei solului, pentru a
se menţine rata de absorbţie a apei din sol.
 Sucţiunea solului depinde de conductivitatea hidraulică, deci de textura
solului.
 În solurile nisipoase, cea mai mare parte din apă este reţinută la sucţiuni
joase cu forţe care necesită sucţiuni foarte mari la rădăcini, pentru a se
menţine rata de absorbţie.
 În solurile argiloase, sucţiunea creşte treptat, pe măsură ce solul se
usucă. Deoarece, conţinutul de apă al unui sol argilos este mai ridical
decât cel al unui sol nisipos, conductivitatea hidraulică nesaturată este
mai mare la solurile argiloase decât la solurile nisipoase. Din acest motiv,
ofilirea se produce pe un interval mai mare la solurile argiloase decît la
cele nisipoase, unde apare brusc.
Capacitatea pentru apă în câmp (CC, % g/g) = conţinutul de apă pe care-l
reţine solul în mod durabil. Aceasta depinde în principal de textură şi
densitatea aparentă. Capacitatea de câmp constituie limita superioară a
conţinutului de apă accesibilă plantelor, deasupra acestei valori, apa
Coeficientul de ofilire
nemaifiind reţinută – (C0, în
durabil % g/g)
sol. = cantitatea limită de apă din sol la care
plantele se ofilesc fără posibilitatea de a -şi mai reveni chiar dacă sunt puse
într-o atmosferă saturată cu vapori de apă.
Test
 Ce reprezintă infiltrația apei în sol?
 De ce factori este influențată mărimea vitezei de infiltraţie?
 De ce forțe principale depinde infiltrația?
 Cine a introdus introdus termenul de evapotranspiraţie potenţială (ETP)?
 Cum se poate pierde apa din sol?
 De cine depinde viteza evaporaţiei apei dintr-un sol ?
 În ce condiții apare fenomenul de salinizare?
 Ce reprezintă drenajul și de câte tipuri poate fi?
 Prin ce metode se poate determina umiditatea solului?
 Pentru determinarea umidității „ in situ” ce metode se pot utiliza?
 Pentru ce tipuri de sol se poate determina umiditatea prin observații directe?
 De ce termeni depinde umiditatea gravimetrică ?
 Ce reprezintă CC?
 Ce reprezintă Co?