Hepatita C - infectia cu virusul

hepatitei C
• Hepatita C - infectia cu virusul hepatitei C
• Infectia cu virusul hepatitei C, adevarata pandemie, afecteaza peste 180
de milioane pe toate continentele, ceea ce reprezinta aproximativ 3 %
din populatia generala a globului.
• Organizatia Mondiala a Sanatatii, conform careia numarul celor infectati
la nivel planetar este cel de mai sus, estimeaza ca aproximativ 130 de
milioane sunt supuse riscului de a evolua catre ciroza hepatica intr-un
procent de 70 % (Journal of viral Hepatitis, 2008, vol. 15, 293 - 299).
De asemenea au estimat ca 3 - 4 milioane de cazuri noi de infectie apar
in fiecare an.
• Incidenta carcinomului hepatocelular si martalitatea prin HCC, este intr-
o crestere alarmanta, 50 - 76 % dintre cazuri fiind puse in relatie directa
cu infectia cu virusul hepatitei C.
• Infectia cu virusul hepatitei C (HCV), reprezinta o problema majora de
sanatate publica la nivel mondial, nu numai datorita evolutiei
asimptomatice si evolutiei catre ciroza si cancer hepatic, ci datorita
dificultatilor Medical de Diagnostic si tratament intr-un numar important
de tari, in care numarul mare de persoane infectate, corelate cu anumite
tipuri comportamentale specifice zonelor subdezvoltate economico-
social, face ca fiecare in parte sa reprezinte potentiale surse de infectie.
• Infectia cu virusul hepatitei C (HCV), este o entitate clinico-evolutiva a
carei etiologie a fost precizata in anul 1989.
• De indata ce diagnosticul serologic al hepatitelor A si B a fost posibil, a
devenit evident ca hepatitele virale nu sunt cauzate in totalitate de aceste
doua virusuri, ci ca exista si o alta entitate clinica, pentru care s-a folosit o
lunga perioada de timp, termenul de Hepatita nonA, nonB (NANB).
• Primele date referitoare la existenta unui agent etiologic NANB,
au fost semnalate de Havens W., in articolul "Multiple attacks in
a narcotic addicit", publicat in Rev. Ann. Int. Med., Nr. 44, din
anul 1956. Mosley JW, si colaboratorii, au publicat articolul
"Multiple hepatitis viruses in multiple attacks of acute viral
hepatitis" in NewEngl J Med, nr. 296 din anul 1977.
Primele studii care au aparut SUA in anii '60, au avut ca
prioritate hepatitele post transfuzionale, pornindu-se de la
observatia ca peste 50 % dintre pacientii care au primit multiple
transfuzii, au avut hepatita. Dupa anul 1970, donatorii de sange
au fost testati si au fost exclusi de la donare persoanele care
aveau AgHBs prezent
• Faptul ca hepatitele posttransfuzionale ale pacientilor din
sectiile de chirurgie cardiaca nu au fost eradicate prin
eliminarea donatorilor cu AgHBs prezent, i-a determinat pe
cercetatori sa efectueze teste de laborator suplimentare pentru
lamurirea etiologiei, iar rezultatele au fost consemnate de catre
Purcell R. si colaboratorii sai in articolul "Seroepidemiologial
studies of transfusion-associated hepatitis" in Journal of
Infectious Diseases, nr. 123 in anul 1971.
Cercetari succesive au fost efectuate in ani '80, si au avut
concluzii evidente ca urmare a transmiterii hepatitelor
posttrasfuzionale NANB la cimpanzei prin sangele prelevat de la
pacienti cu hepatita NANB
• In acelas timp s-a observat ca hepatita postrasfuzionala a
cimpanzeilor poate fi prevenita prin incalzirea si tratarea cu beta-
propiolactona, formol sau solventi organici, care inactiveaza
fractiunea infectanta; studiile de densitate Buoyant au sugerat ca
este vorba despre un mic virus ARN. Rezultatele au fost publicate
de Bradley D., si colaboratorii sai in anul 1985 in articolul "Post-
transfusion non-A, non-B hepatitis in chimpanzees :
physicochemical evidence that the tubule-forming agent in a small
enveloped virus", din Rev. Gastroenterology, 1985; 773 - 779.
Spre sfirsitul anilor '80, doua laboratoare americane (Michael
Houghton's laboratory si Daniel Bradley's laboratory) au identificat
virusul si l-au denumit Virusul Hepatitei C (HCV).
• Virusul hepatitei C (HCV) este aproximativ sferic, cu diametrul de
aproximativ 50 nm.
Structura, organizarea genomica si ciclul replicarii, a determinat
clasificarea acestuia in familiaFlaviviridae (1), genul Hepaciviridae.
• Genomul virusului hepatitei C (HCV) are sens pozitiv, al carui ARN
monocatenar are lungimea de 9.6 kb.
Aproximativ 9.0 kb codifica o poliproteina formata la rindul ei din
10 proteine.
• Acestea includ trei proteine structurale :
• o proteina centrala C(p22) sau nucleoproteina si
• doua proteine capsulare, E1(gp35) si E2(gp70) care formeaza
anvelopa glicoproteica.
• Acestea includ trei proteine structurale :
• o proteina centrala C(p22) sau nucleoproteina si
• doua proteine capsulare, E1(gp35) si E2(gp70) care
formeaza anvelopa glicoproteica.
• Proteinele structurale printre altele, datorita unui
segment de aproximativ 30 de aminoacizi, situati in
portiunea terminala a proteinei E2, denumita regiunea
hipervariabila 1 (HVR-1), reprezinta segmentul cel mai
variabil al anvelopei si creeaza aceste bucle,
excrescente de la suprafata virionului
• Persoanele infectate cu virusul hepatitei C (HCV), frecvent au
anticorpi care reactioneaza cu peptide sintetice, identice cu
secventa HVR-1 a virusului cu care sunt infectati. Aparitia
acestor anticorpi, par sa altereze structura regiunii
hipervariabile, HVR-1, selectind variante de HVR-1 cu
reactivitate mai scazuta. Aceasta sugereaza ca regiunea
hipervariabila HVR-1, este locul mutatiilor, functionand ca o
momeala imunologica in contrast cu secventa hiperstabila a
anvelopei care recunoaste receptorii celulari. Deletia acestei
regiuni hiperstabile nu elimina capacitatea virusului de a
infecta cimpanzeii, ceea ce sugereaza ca mai sunt inca multe
aspecte de lamurit in legatura cu virusul hepatitei C (HCV).
 Virusul hepatitei C - ciclul de viata al virusului
 

• Ciclul de viata al virusului hepatitei C (HCV), dupa patrunderea in organismul

uman si inainte de patrunderea in celule, interactioneaza cu unul sau mai multi
receptori de suprafata, reprezentand primul pas al ciclului replicativ :
• a) aderenta si penetrarea virionului in hepatocit,
• b) eliberarea ARN-ului viral in citoplasma si posibila fuziune secundara a
anvelopei virale la membrana endosomala
• c) translatia directa si patrunderea in ribozom,
• d) sinteza proteinelor structurale si nestructurale, componente ale
poliproteinei virale,
• e) asamblarea complexului replicativ si terminal al ARN-ului viral,
• f) sinteza copiilor pozitive ale ARN-ului viral,
• g) asamblarea particulei virale in reticulul endoplasmatic si in complexul Golgi,
• h) eliberarea virusului din hepatocit.
• Multiplicarea virusului hepatitei C (HCV) este
posibila si in alte celule in afara de hepatocit si
anume in celulele mononucleare cu originea
limfatica sau poate si din maduva hematogena.
Modelele matematice ale ciclului de viata al
virusului hepatitei C (HCV), sugereaza ca timpul de
injumatatire este de aproximativ 2,5 ore in sangele
periferic, iar puterea de replicare virala este de
aproximativ 1X1012 virioni pe zi, in infectia cronica
cu virusul hepatitei C (HCV).
• Nivelul extrem de ridicat al turnoverului viral, corelat cu absenta
unui sistem de corectare a activitatii ARN-polimerazei, duce la
acumularea rapida a mutatiilor virale. Astfel se explica de ce pot fi
identificate in acelas timp din plasma si ficatul indivizilor infectati cu
virusul hepatitei C (HCV), multiple variante virale ale virusului
hepatitei C (HCV), asa denumitele quasispecii virale.
De exemplu, pana la 85 % dintre persoanele infectate cu virusul
hepatitei C (HCV) au in sangele periferic o singura varianta genetica
de virus.
Pe de alta parte raspunsul imun apare ca un important factor
selectiv al quasispeciilor virale, asa cum am aratat mai inainte la
prezentarea proteinelor structurale E2, care prin regiunea
hipervariabila HVR-1, realizeaza mutatii importante.
Virusul hepatitei C - evolutie infectie
• Infectia cu virusul hepatitei C (HCV) este depistata cel mai
frecvent cu ocazia unor investigatii de rutina sau ca urmare a unei
simptomatologii polimorfe determinate de complicatiile tardive si
in putine cazuri, ca urmare a unei simptomatologii sugestive.
• Dimensiunea alarmanta a infectiei cu virusul hepatitei C (HCV),
este rezultatul introducerii pe scara larga a unor acte medicale
invazive in scop diagnostic sau curativ.
Deloc neglijabile din punct de vedere epidemiologic sunt "micile
acte medicale banale" cu instrumentar medical nesterilizat.
Administrarea drogurilor intravenoase, tatuajele, acupunctura si
vagabondajul sexual, sunt responsabile de 10 - 20 % din cazurile
de infectie cu virusul hepatitei C (HCV).
• Studii retrospective care au avut ca subiecti pacienti cu cancer
hepatic si serologie pozitiva pentru virusul hepatitei C (HCV),
au aratat ca acestia au primit sange in ultimii 30 de ani.
• Studii retrospective care au avut ca subiecti pacienti cu cancer
hepatic si serologie pozitiva pentru virusul hepatitei C (HCV),
au aratat ca acestia au primit sange in ultimii 30 de ani.
• Hepatita C, pentru motivele prezentate mai sus a dus la
cresterea fara precedent a interesului pentru studiul
mecanismului celular si molecular al fibrozei hepatice, in
perspectiva identificarii efective a unor mijloace terapeutice,
etiologice, patogenice si antifibrotice eficiente.
• Complicatiile si costurile financiare ale hepatitelor cu virusul
hepatitei C (HCV) se previzioneaza ca vor creste substantial in
urmatorii ani datorita rezervorului imens de persoane infectate in
populata tanara.
• In prezent 40 - 50 % din cazurile care necesita transplant hepatic
sunt consecint infectei cu virusul hepatitei C (HCV).
• De ce unii indivizi care se infecteaza nu fac boala, sau dezvolta
forme clinice usoare sau medii care se vindeca repede, in timp ce
altii fac bola infectioasa acuta, fulminanta, severa sau cronica,
este o intrebare care se pune din ce in ce mai frecvent.
• Patogenia, mecanismele imune au fost studiate de numeroase
echipe de specialisti din interaga lume.
Evolutia naturala a infectei cu virusul
hepatitei C
• Dintre acestea am ales varianta prezentata de Ivan Gardini, in
monografia sa despre hepatita C, conform careia :
• la 100 de personae infectate cu HCV,
• 5 se debaraseaza de virus,
• 85 dezvolta infectie prelungita, dintre acestia :
– 70 vor evolua catre hepatita cronica
– 10 vor evolua catre ciroza dupa 20 - 30 de ani
– 5 vor avea evolutie nefavorabila
• Ciroza hepatica, complicatie a infectiei cronice cu virusul
hepatitei C (HCV), se instaleaza lent in 20 - 30 de ani, la 20 -
30 % dintre persoanele infectate
 Factorii care accelereaza evolutia hepatitei cronice cu virusul hepatitei C (HCV) spre ciroza:

• varsta mai mare de 40 de ani in momentul

infectiei
• sexul masculin
• consumul regulat de alcool
• Alti autori, precum V. Brass si colaboratorii din cadrul
Departamentului de Medicina II, ai Universitatii din Freiburg, in
articolul "Hepatitis C virus infection : in vivo and in vitro
models", publicat in Journal of Viral Hepatitis, din august 2007,
sustin ca 20 % dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei
C (HCV), evolueaza catre forma acuta cu vindecare spontana,
50 - 80 % catre hepatita cronica persistenta cu virusul hepatitei
C (HCV). 4 - 20% dintre pacientii cu hepatita cronica cu virusul
hepatitei C (HCV), evolueaza catre ciroza hepatica in
aproximativ 20 de ani. Dintre pacientii cu hepatita cronica cu
virusul hepatitei C (HCV), 1 - 5 % prezinta riscul de a evolua
catre hepatocarcinom(HCC).
Virusul hepatitei C - transmitere infectie
• Transmiterea virusului hepatitei C prin sange si organe infectate :
• utilizatorii de droguri intravenos
• transfuzii de sange inainte de 1992
• transplant de organe de la donatori infectati ci virusul hepatitei C,
inainte de 1992
• manevre medicale cu risc
• expunere profesionala la sange infectat
• nou nascuti din mame infectate cu virusul hepatitei C
• relatii sexuale cu persoane infectate cu virusul hepatitei C
(comportamente sexuale cu risc crescut)
• utilizatorii intranazali de cocaina
 Transmiterea virusului hepatitei C prin transfuzii de sange

• Transfuzia de sange a reprezentat principalul mecanism de

transmitere a infectiei in perioada 1980 - 1994, inainte de
introducerea screening-ului pentru donatorii de sange. Studiile
prospective in randul recipientilor de transfuzii de sange in
SUA au demonstrat ca :
• rata hepatitelor posttransfuzionale in 1960 depasea 20 %
• in mijlocul anilor 1970 testele diagnostice au evidentiat ca 90
% din hepatitele posttransfuzionale erau hepatite nonA nonB
 
 
 
 BIBLIOGRAFIE
• Havens W., in articolul "Multiple attacks in a narcotic addicit", publicat in Rev. Ann.
Int. Med., Nr. 44, din anul 1956. Mosley JW, si colaboratorii, au publicat articolul
"Multiple hepatitis viruses in multiple attacks of acute viral hepatitis" in NewEngl J
Med, nr. 296 din anul 1977.
• Purcell R. si colaboratorii sai in articolul "Seroepidemiologial studies of transfusion-
associated hepatitis" in Journal of Infectious Diseases, nr. 123 in anul 1971
• Bradley D., si colaboratorii sai in anul 1985 in articolul "Post-transfusion non-A, non-
B hepatitis in chimpanzees : physicochemical evidence that the tubule-forming agent
in a small enveloped virus", din Rev. Gastroenterology, 1985; 773 – 779
• Mandell pag. 1957

• V. Brass si colaboratorii din cadrul Departamentului de Medicina II, ai Universitatii din

Freiburg, in articolul "Hepatitis C virus infection : in vivo and in vitro models",
publicat in Journal of Viral Hepatitis, din august 2007