METABOLISMUL INTERMEDIAR

AL PROTEINELOR
SIMPLE ȘI CONJUGATE
 STAREA DINAMICĂ A METABOLISMULUI
PROTEINELOR ȘI AL AMINOACIZILOR
• Reflectă corelațiile dintre sinteza și degradarea aminoacizilor
și proteinelor
• Este apreciată prin determinarea bilanţului azotat.
• Bilanțul azotat este diferența cantitativă dintre cantitatea
de azot ingerat cu produsele alimentare și cel eliminat din
organism pe toate căile posibile (urină, mase fecale, salivă,
sudoare etc.) exprimată în g/24 ore.
• Poate fi:
* pozitiv
* echilibrat sau nul
* negativ
 VALOAREA BIOLOGICĂ
a proteinelor alimentare este determinată de:

1. Aminoacizii care intră în componența lor.

• Aminoacizii ESENŢIALI sunt cei care nu se sintetizează în celulele
organismului uman: valina, lizina, leucina, izoleucina, metionina,
treonina, triptofanul și fenilalanina.
• Aminoacizii SEMIESENŢIALI se formează în organism în cantități
mai mici decît cele necesare: arginina și histidina.
• Aminoacizii NEESENŢIALI sunt cei cantitatea cărora este asigurată
integral prin sinteză proprie (10 aminoacizi).
Formule mnemonice : MTT VIL FLAH

2. Capacitatea organismului de a asimila aminoacizii proteinei

alimentare.
 FONDUL METABOLIC COMUN AL
AMINOACIZILOR
• Fondul metabolic comun al aminoacizilor este totalitatea
aminoacizilor liberi din organism de origine atît exogenă
(alimentară), cît și endogenă (degradarea proteinelor)
care sunt utilizati pentru sinteza proteinelor de către
celule.

• Constituie 30 g din totalitatea de 15 kg de proteine ale

organismului.

• Cantitatea majoră - aminoacizii sangvini (0,35-0,65 g/l).

 DIGESTIA PROTEINELOR
ÎN TRACTUL GASTRO-INTESTINAL.
Enzimele proteolitice

ENDOPEPTIDAZE EXOPEPTIDAZE
proteaze ce scindează proteaze ce scindează
legăturile peptidice legăturile formate de
din interiorul lanțului aminoacizii terminali
polipeptidic

1.Pepsina 1.Carboxipeptidazele A
și B
2.Gastrixina
2.Aminopeptidazele
3.Tripsina
3.Dipeptidazele
4.Chimotripsina
5.Colagenaza
6.Elastaza
 DIGESTIA PROTEINELOR
ÎN TRACTUL GASTRO-INTESTINAL.

Enzimele proteolitice.

• Sunt sintetizate și secretate în tractul digestiv în formă de

PROENZIME neactive, ce asigură protecția proteinelor celulelor
producătoare și a canalelor prin care se secretă de degradare.
• Mecanismul activării – PROTEOLIZA PARȚIALĂ

PEPSINOGEN →PEPSINĂ ACITVĂ + PEPTIDĂ (42 AA)

TRIPSONOGEN →TRIPSINĂ + PEPTIDĂ (6 AA)

Activare prin proteoliză parţială
Specificitatea principalelor proteaze ale tractului
gastrointestinal
Pepsina Tripsina

Chimotripsina Elastaza
 DIGESTIA PROTEINELOR ÎN STOMAC

• Sucul gastric este secretat de glandele exocrine

ale stomacului care conțin 3 tipuri de celule:
1. Celule mucoase (secretă mucina gastrică)
2. Celule parietale (secretă HCl)
3. Celule principale (secretă pepsinogen, renină
gastrică)

În regiunea antrală se află glandele exocrine

constituite din celule G care secretă gastrina,
celule D care secretă somatostatina și alte
celule ce secretă serotonina,histamină.
 DIGESTIA PROTEINELOR ÎN STOMAC

• Enzimele:
pepsina
gastrixina
renina (la
sugari)

• Acidul clorhidric (HCl)

 DIGESTIA PROTEINELOR ÎN STOMAC.
Sinteza și secreția HCl

I etapă – în celulele parietare ale mucoasei stomacale

carboanhidraza
H2O + CO2 → H2CO3 → HCO3- + H+
NaCl → Na+ + Cl-
II etapă – secreția separată a ionilor H+ și Cl- în lumenul stomacului
III etapă – formarea ac.clorhidric în lumenul stomacului
H+ + Cl- → HCl

Stimulatori – gastrina, histamina.

Inhibitori – secretina, stomatostatina
Secreţia HCl în stomac
Sinteza și secreția HCl (dupa Colegiul Medicilor Neamt)
 DIGESTIA PROTEINELOR ÎN STOMAC. Rolul
acidului clorhidric (HCl)

1. Asigură tumefierea și denaturarea proteinelor

alimentare.
2. Activează pepsinogenul.
3. Crează pH-ul optim pentru activitatea enzimelor
proteolitice ale sucului gastric.
4. Previne popularea cu bacterii a stomacului
(acțiune antimicrobiană).
5. Contribuie la absorbția fierului alimentar.
DIGESTIA PROTEINELOR ÎN TRACTUL GASTRO-INTESTINAL.
Digestia în duoden, intestine

1. Enzimele:
• pancreatice: tripsina,
chimotripsina,
carboxipeptidazele A și B
elastaza
colagenaza
• intestinale: aminopeptidazele
dipeptidazele
2. Carbonații (HCO3¯ )
 Elastaza pancreatică în materii fecale
Elastaza pancreatică este secretată sub formă
de proenzimă neactivă – proelastază, fiind
activată în duoden de către tripsină şi străbate
intestinul subţire fără a fi degradată,
concentrându-se în materiile fecale (de 5-6 ori
depășind concentraţia pancreatică).
În afecţiunile pancreatice secreţia de elastază
scade, ceea ce rezultă cu reducerea
concentraţiei elastazei în materiile fecale.
Determinarea elastazei pancreatice este un test
simplu, neinvaziv de evaluare a bolilor
pancreasului cu o specificitate înaltă de 90%-
100% şi o sensibilitate de 93%-98%.
Valorile elastazei pancreatice în materiile fecale
de peste > 200 mg/g indică o funcție normală a
pancreasului exocrin; cu cât valoarea este mai
scăzută, cu atât probabilitatea insuficienței
pancreatice exocrine este mai mare.
 Absorbţia AA, peptidelor în enterocite
• Tri-și dipeptidele au un
transportor specializat comun.
• Absorbţia AA se realizează printr-un mecanism
activ cuplat cu transportul ionilor Na+.
Există 5 sisteme de transport individualizate
pentru:
1) AA neutri mici (Ala,Ser,Thr); - boala Hartnup
2) AA neutri marii (Ileu, Leu, Val, Tyr, Trp,Phe);
- boala Hartnup
3) AA bazici (Orn, Arg, Lys) și Cistină; -
Cistinuria
4) AA acizi (Asp, Glu); -
5) Iminoacizi și glicina (Pro Hydroxi-Pro, Gly) -
Glicinuria.
Mecanismul transportului prin simport cu Na+
 Transportul AA din sânge în celule
• Ciclul γGTP (pentru AA neutri, Met)
• Transportori membranari specifici:
Cotransportă Na+;
consumă ATP;
activaţi de insulină;
6 tipuri, specifici pentru:
1. Phe, Tyr, Trp& Ala, Ser, Gly
2. Ala, Ser, Cys
3. Lys, Arg, Orn, Cistina
4. Glu, Asp
5. Gln, Asn, His (numai în hepatocite)
6. Leu, Ile, Val (independent de pompa de Na+).
Absorbția aminoacizilor din intestin.
Mecanismul transportului prin intermediul Ciclului gama-
glutamilic (activ în intestine, rinichi, creier, glande salivare)

Enzima –
gama-GTP,
coenzima
G-SH
Degradarea proteinelor endogene
Proteoliza citoplasmatică:
–Activă mai ales în miocite.
–Catalizată de proteazomi=
complex de proteaze.
–Sunt degradate doar proteinele
endogene marcate prin
ubiquitinilare (condensarea NH2-
Lys-Proteină cu HOOC-Ub, cu
consum de ATP).
–Timpul de înjumătăţire (t1/2 ) al
proteinei depinde de natura AA N-
terminal:
•Ser => t1/2> 20 ore;
•Asp => t1/2= 3 minute;
sau de prezenţa secvenţei Pro-Glu-
Ser-Thr (PEST) => degradare
rapidă.
 Proteoliza citoplasmatică. Proteasoma 26S –
Mecanismul de acțiune
Proteazoma este un complex proteic macromolecular, responsabil pentru degradarea proteinelor
intracelulare, un proces energodependent. Polimerizarea ubiquitinei, o moleculă cheie care
funcționează împreună cu proteazoma, servește ca semnal de degradare pentru numeroase proteine
țintă; distrugerea unei proteine este inițiată prin atașarea covalentă a unui lanț format din mai multe
copii ale ubiquitinei (mai mult de 4 molecule de ubiquitină), inclusiv enzimele E1 (ubiquitina de
activare), E2 (ubiquitina de conjugare) și enzima E3 (ubiquitina de legare).
Degradarea proteinelor endogene. Proteoliza
lizozomală
• Organizare:
Lizozomi - vezicule
membranare (glicoproteine,
H+ ATP-aza, cu pH=5).
Tipuri:
1. lizozomi primari (+ enzime
hidrolitice, c-ca 50 tipuri);
2. lizozomi secundari (+
enzime hidrolitice +
substrat);
3. postlizozomi (reziduuri ale
reacţiei hidrolitice).
Proteoliza lizozomală
Funcţii:
Proteoliza lizozomală:
–Activă mai ales în hepatocite şi
celulele sistemului macrofagal;
–Catalizată de proteaze acide
(catepsine B, D, H, G, L, etc.).
Digestia enzimatică a substanţelor şi
corpusculilor organici:
1. s. endocitate (străine) –
heterofagocitoză;
2. s. citoplasmatice (proprii, uzate) –
autofagocitoză;
3. secreţii celulare în exces –
crinofagocitoză;
4. „sanitari ai celulei”
Putrefacția aminoacizilor
• Sediul – intestinul gros.
• Substratele – aminoacizii ce nu au fost absorbiți în intestinul
subțire
• Realizată de bacteriile microflorei intestinale
• Produsele –
* substanțe inofensive - alcooli, acizi grași, ceto-acizi, oxi-acizi
etc.,
* substanțe toxice – hidrogenul sulfurat (H2S), metil-
mercaptanul (CH3SH), putrescina, cadaverina, crezolul, fenolul,
scatolul și indolul.
• Detoxifierea are loc în ficat.
• Eliminarea produselor detoxifierii se produce pe cale urinară.
Fondul de Amino acizi - “amino acid pool ”

• Digestia Proteinelor exogene -100 g/zi

• Proteoliza proteinelor endogene – 400 g/zi
• Sinteza AA neesenţiali - variabilă.
REZERVA DE AMINOACIZI (100g)
• Sinteza de novo a proteinelor endogene – 400 g/zi.
• Sinteza compuşilor cu rol biologic – 30 g/zi. (Porfirine,
Creatină, Neuromediatori, Purine, Pirimidine, Alţi
compuşi azotați).
Soarta aminoacizilor absorbiți
5 CĂI PRINCIPALE ALE METABOLIZĂRII
AMINOACIZILOR

1. Dezaminarea oxidativă (directă şi

indirectă)
2. Transaminarea
3. Decarboxilarea
4. Modificarea catenei laterale
5. Polimerizarea
 DEZAMINAREA
Tipurile generale ale dezaminării
1. Reductivă
+ 2H+
R-CH(NH2)-COOH -------> R-CH2-COOH + NH3
2. Hidrolitică
+ H2O
R-CH(NH2)-COOH -------> R-CH(OH)-COOH + NH 3

3. Intramoleculară
R-CH(NH2)-COOH -------> R-CH=CH-COOH + NH3

4. Oxidativă
1/2 O2
R-CH(NH2)-COOH -------> R-CO-COOH + NH3
Dezaminarea oxidativă directă a aminoacizilor
E – oxidazele L- şi D-aminoacizilor

• Oxidazele L-aminoacizilor – FMN-dependente

• Oxidazele D-aminoacizilor – FAD-dependente
Dezaminarea non-oxidativă,
intramoleculară a histidinei
E – histidaza

HISTIDINA AC. UROCANIC

Dezaminarea non-oxidativă directă a treoninei
E – treonindehidrataza

treonina
CH3-CH-CH-COOH + H2O
| |
OH NH2

↓ E - treonindehidrataza
CH3-CH2-CO-COOH + H2O + NH4+
α-cetobutirat
Dezaminarea non-oxidativă a cisteinei

E – cistationin-γ-liaza

HS-CH2-CH-COOH + H2O
|
NH2
↓ E - cistationin-γ-liaza
CH3-CO-COOH + H2S + NH4+
Dezaminarea non-oxidativă a serinei
DEZAMINAREA OXIDATIVĂ DIRECTĂ A ACIDULUI
GLUTAMIC
L – glutamat dehidrogenaza

ac. glutamic α-cetoglutarat

In afara de GDH in ficat si rinichi există două enzime nespecifice, L-
aminoacid oxidaza si D-aminoacid oxidaza, cu activitate joasă.

• Reacțiile enzimatice catalizate de aceste enzime decurg in doua etape:

1. D,L-Aminoacid + FAD + H2O =D,L-Cetoacid

+ NH3 + FADH2;

2. FADH2 + O2 = FAD + H2O2.

Apa oxigenată este rapid degradata de
catalază.
 Dezaminarea oxidativă indirectă
– trans-dezaminarea AA
Cuplarea transaminării cu
dezaminarea oxidativă prin
intermediul GLDH, asigură
dezaminarea rapidă a oricărui
aminoacid cu excepția Lys, Thr si
Pro.
Detoxifierea extrahepatică și transportul NH3

Acidul glutamic este
"canalul" prin care gruparea
amino este adusă într-o stare
excretabilă, prin dezaminare
oxidativă și apoi ureogeneză.
 Transaminarea aminoacizilor

 Transferul grupei α-amino a unui aminoacid la un α-

cetoacid fără formare intermediară de amoniac
Enzimele - aminotransferaze (sau transaminaze)
Coenzime – PALP şi PAMP (deriv. vit. B6)
Transaminarea - reacţia generală
Principalele transaminaze
• ALAT – alanin • ASAT – aspartat
aminotransferaza
aminotransferaza
• Activitate crescută în
afecţiunile ficatului Activitate crescută în
afecţiunile cordului şi
muşchilor scheletici
Reacţia globală
a dezaminării oxidative indirecte a aminoacizilor
Transdezaminarea
Transreaminarea
sau biosinteza aminoacizilor dispensabili

I Etapă - Fixarea amoniacului la α-cetoglutarat cu formarea Glu

(reaminarea)

II Etapă – Trasferul grupei α-amino de la Glu la α-cetoacidul

respectiv cu formarea aminoacidului scontat
(transaminarea)
 Trei tipuri de reacţii de bază ale AA
care necesită coenzima P-5-P

1. Transaminarea (ALT, AST)

2. Decarboxilarea AA cu formarea aminelor biogene
3. Racemizarea (transformarea D-izomerilor AA în L-
izomeri care au loc în celulele microbiene)
DEGRADAREA OXIDATIVĂ A SCHELETELOR DE
CARBON ALE AMINOACIZILOR
• Conduce la formarea compuşilor care se includ în ciclul acizilor
tricarboxilici (ciclul Krebs) în 5 locuri diferite
 Reacţiile care conduc la eliberarea
amoniacului

1. Dezaminarea oxidativă, catalizată de

glutamatdehidrogenază (GDH)
2. Dezaminarea catalizată de oxidazele AA
(glicinoxidaza)
3. Dezaminarea produsă de către glucozamin-6-P-
izomeraza
4. Scindarea grupei amidice produsă de către
glutaminaza
 Detoxifierea amoniacului

1. Extrahepatic – sinteza asparaginei (asn) şi

glutaminei (gln)

2. În rinichi – formarea sărurilor de amoniu

3. În ficat – sinteza ureei

 Eliberarea amoniacului din Asn şi Gln

H2N-OC-CH2-CH-COOH +H2O
I
Degradarea NH2
↓ asparaginaza
asparaginei HOOC-CH2-CH-COOH + NH3
(Asn) I
NH2

Degradarea H2N-OC-CH2-CH2-CH-COOH + H2O

I
glutaminei NH2
(Gln) ↓ glutaminaza
HOOC-CH2-CH2-CH-COOH + NH3
I
NH2
 Detoxifierea extrahepatică și transportul NH3

• NH3 este o toxină puternică, in special, pentru SNC. La pH =

7,4 circa 99% din moleculele de NH3 sunt sub formă de ioni
NH4+. Acest ion nu poate străbate membrana mitocondrială
(mtc) datorită sarcinii electrice. Însă NH3 penetrează cu
ușurință membrana mtc, unde acesta transformă alfa-
cetoglutaratul in acid Glu, conform reactiei:

A-CetoGlu+ NH3 + NAD(P)H + H+ = Glu + H2O + NAD(P)+.

Reactia este catalizată de enzima GLDH.

 Detoxifierea extrahepatică și transportul NH3

• Scaderea concentratiei de a-cetoglutarat micsoreaza viteza

ciclului Krebs (CK) si deci a oxidării glucozei – unica sursă de
energie a neuronilor. Rezultatul acestei 'descărcari' a CK este
insuficiența energetică a neuronilor cu consecinte neurologice
nefaste, ceea ce explică toxicitatea NH3 la acest nivel.
• Dacă in celulele creierului sau ale altor
tesuturi extrahepatice apare NH3 in cantități mari el este întâi
incorporat rapid  in a.glutamic (Glu) prin aminarea   a-
cetoglutaratului  și apoi este incorporat in Gln, reacțiile fiind
catalizate de glutamilsintetază.
Detoxifierea extrahepatică și transportul NH3

• Sarcina electrică a Glu este negativă la pH-ul fiziologic,

ceea ce impiedică difuzia acestuia prin membrane celulare.
• In schimb glutamina, a carei sarcină este 0, străbate usor
membranele, difuzand in sânge.
• Ea este o importantă formă de transport a azotului aminic.
• Glutamina ajunge pe cale sanguină la ficat unde sub
acțiunea  glutaminazei eliberează  NH3.
 Detoxifierea extrahepatică și transportul NH3
• In musculatura scheletică, in conditii de efort intens, exista o mare
productie de NH3 din aminoacizi si de piruvat rezultat din glicoliză. Acești
produși ajung la ficat, tranzitul fiind rezolvat la mamifere printr-un singur
ciclu: ciclul glucoză-alanina (Felig-Malette).
• In muschi NH3 este detoxifiat prin transformare in acid glutamic (Glu), care
prin transaminare cu piruvatul formeaza alanina. Alanina este moleculă care
transporta NH3 la ficat, unde transaminarea in sens invers reface piruvatul si
Glu.
• Ciclul ureogenetic (ciclul Krebs-Henseleit)
Formele de detoxifiere extrahepatică si de transport a NH3 până la ficat
sunt aminoacizii Glu, Gln și Ala.
In ficatul animalelor ureotelice are loc sintetiza ureei - forma finală de
detoxifiere a NH3.
 Sinteza ureei

1. Procesul – ciclul ureogenetic, ciclul ornitinic, ciclul Krebs-

Hanseleit
2. Sediul – ficatul
3. Localizarea – mitocondriile şi citoplasma
4. Consumul energetic – 3 molecule ATP, 4 legături macro-
ergice fosfat
5. Originea grupelor –NH2 – amoniacul şi acidul aspartic
Sinteza ureei
Reacţia 1 – sinteza carbamilfosfatului

E - CARBAMOILFOSFAT SINTAZA
Localizarea - mitocondriile
Activator - N-acetilglutamatul şi alţi derivati
acilglutamici, alosteric
Inhibator – arginina, prin mecanism feedback
 Sinteza ureei
Reacţia 2 – sinteza citrulinei

E - ORNITIN-CARBAMILTRANSFERAZA – enzimă hepatospecifică

Sediul – mitocondriile
Transportul în citoplasmă – transportori specifici pentru exportul
citrulinei şi importul ornitinei
 Sinteza ureei
Reacţia 3 – sinteza argininosuccinatului

E - ARGININOSUCCINAT SINTAZA
 Sinteza ureei
Reacţia 4 –scindarea argininosuccinatului

E – ARGININOSUCCINAT LIAZA
 Sinteza ureei
Reacţia 5 – formarea ureei

E – ARGINAZA – enzimă hepatospecifică

Ciclul ureogenetic – schema generală
Dereglările ereditare ale ciclului ureogenetic

Blocarea completă a oricarei etape din ciclul ureogenetic este

incompatibila cu viata. Decesul ar surveni datorita intoxicarii cu
NH3.
Sunt cunoscute deficiente ale tuturor enzimelor din echipamentul
enzimatic al ciclului ureogenetic. Intreruperea acestui ciclu in
diferite puncte ale sale afectează in mod specific metabolismul
azotului, deoarece precursorii corespunzatori difuzează din
hepatocit in sange si trec in urina determinand diferite simptome.
Bolile determinate de aceste deficiente sunt grave. Simptomele
sunt retardarea mintala, apoplexie, coma, moarte timpurie.
 Dereglările ereditare ale ciclului ureogenetic

1. Tipul I al hiperamoniemiei – deficiența

Carbamoilfosfat sintetazei I.
2. Tipul II al hiperamoniemiei – deficiența
Ornitincarbamoil transferazei (cel mai frecvent).
3. Citrulinemia clasică – deficiența argininosuccinat
sintetazei.
4. Aciduria argininosuccinică – deficiența
argininosuccinat liazei.
5. Hiperargininemia – deficiența arginazei.
 DECARBOXILAREA AMINOACIZILOR
Tipurile
1. α-decarboxilarea - calea formării aminelor biogene;
R-CH-COOH →R-CH2-NH2 + CO2
|
NH2
2. ω-decarboxilarea;
HOOC-CH2-CH-COOH →H3C-CH-COOH + CO2
| |
Asp NH2 NH2
3. decarboxilarea concomitentă cu transaminarea;
R'-CH-COOH + R"-C-COOH →R'-C=O + R"-CH-COOH + CO2
| ll |
NH2 O H NH2
4. decarboxilarea asociată cu condensarea a 2 molecule.
R'-CH-COOH + R"-C—S-CoA →R'-CH — C-R" + HS-CoA + CO2
I II I II
NH2 O NH2 O
 Aminele biogene

Serotonina - vasoconstrictor; DOPamina – precursorul

antidiuretic; mediator al SNC. catecolaminelor şi
melaninei
Inactivarea aminelor biogene
1. Catalizată de
• monoaminoxidază (MAO);
• diaminoxidază.

2. Coenzima – FAD

3. Produs secundar – H2O2, neutralizat de

catalază
 Degradarea catenei hidrocarbonate

Amino acizii glicogenici formează:

- piruvat(Ala, Ser, Cys, Gly, Thr,Trp)
- propionilCoA (Val, Ile, Met, Thr) convertibil in succinil-CoA
- fumarat(Asp, Phe, Tyr)
- oxalacetat (Asp, Asn)
- α-cetoglutarat(Pro, His, Arg, Gln, Glu)
 Degradarea catenei hidrocarbonate

Amino acizii cetogenici formează:

-acetil-CoA (Ile, Thr)
-acetoacetil-CoA (Trp, Lys)
-HMG-CoA(Leu)
-Acetoacetat (Phe, Tyr)

•Amino acizi atât glicogenici cât şi cetogenici

-Ile, Thr, Phe, Tyr, Trp