Sunteți pe pagina 1din 14

Istoria banului

Elev: Docan Gabriel Flavius Octavian


Clasa a XI-a E Colegiul ”Mihai Eminescu”
Prof. îndrumător Popa Paula
Etapele prezentării

ETICHETĂ LOREM ETICHETĂ LOREM ETICHETĂ LOREM


IPSUM IPSUM IPSUM
O istorie prețioasă și valoroasă

Banii, fie că vrem sau că nu vrem, ne dictează viața și fiecare zi. Trăind într-o societate
consumatoare, suntem influențați și determinați în fiecare zi să cumpărăm cât mai
multe lucruri. Obiecte de care nu avem neapărat nevoie și care ne determină, fără să ne
dăm seama, să simțim nevoia să câștigăm câți mai mulți bani. Dar oare care este istoria
banilor?

Se consideră că banii au apărut din nevoia oamenilor de a înlocui trocul. Acesta era un
sistem folosit pentru primele schimburi comerciale dintre oameni. 
Trocul se realiza între persoanele care aveau nevoie fiecare de bunul celuilalt. Adesea,
oamenii se loveau de situația în care era comparată valoarea unor bunuri și trebuiau
găsite eventualele compensații dacă acestea erau mai ”scumpe” decât altele. Au existat
unele situații în care doar anumite mărfuri erau mijloc de schimb. Cu aproximativ
1200 de ani înainte de Hristos, în China, pentru schimburile comerciale erau folosite
cochilii de scoici. În alte culturi au fost folosite mărgele de fildeș sau pietre șlefuite.
Când vine vorba despre bani, putem spune că primele
monede din metale prețioase au apărut în cetatea Lidia, o
colonie din Asia Mică. Primele monede bătute de către
locuitorii cetății erau din electrum, un aliaj de aur din
râurile actualei Anatolii. De asemenea, aici a apărut și
primul bancher, Pithius, și tot aici au fost bătute și primele
de monede de aur de către regele grec Cressus. Apariția
monedelor a reușit să accelereze comerțul intern și extern al
cetății, aceasta devenind una dintre cele mai bogate cetăți
din Asia Mică. Odată cu cucerirea cetății de către armata
persană, a început răspândirea valutei în Persia.
se presupune că aceasta ar fi În perioada anului 600 î. Hr. , în China, apăreau pentru
”Prima bancnotă” utilizată prima dată banii de hârtie. Pe bancnotele chinezești scria
în principal pentru a ușura
transportul valutei în călătorii
”Toți falsificatorii vor fi executați”.
În Europa, monedele au fost folosite până în anii 1600, deoarece exista posibilitatea
topirii metalelor prețioase luate din coloniile cucerite. În momentul în care au putut fi
folosite bancnotele, s-a produs o schimbare, deoarece hârtiile puteau fi duse la bancă
în orice moment pentru a putea fi schimbate cu valoare lor în monede de aur sau
argint. Bancnotele puteau fi folosite pentru a cumpăra bunuri și erau eliberate doar de
către bănci sau instituții private, nu de către stat.

Cristale de Platina în
forma pură Paladiu- cristale

Cristale de aur (2mm) Rodiu sub formă de


99% puritate folie si sârmă
O mică incursiune prin istoria banului românesc Din punctul de vedere al
Primele propuneri pentru denumirea unei noi monede pe teritoriul istoriei banilor, România
românesc erau românul și românatul. Primele negocieri pentru baterea
unei noi monede naționale au avut loc după venirea pe tron a lui se face remarcată printr-un
Alexandru Ioan Cuza. fapt inedit. Țara deține
În anul 1859 s-a încercat baterea unei monede naționale care să aibă recordul mondial pentru
aceeași valoare ca francul francez. cea mai mică bancnotă
Moneda națională a Principatelor Române a devenit leul în urmă cu 146 emisă vreodată și anume
de ani. Până în acel moment, pe teritoriul românesc circulau mai multe bancnota de 10 bani pusă
monede străine, printre care amintim rubla, francul, galbenul austriac, în circulație de Ministerul
napoleonul și ducatul olandez. Finanțelor în anul 1917,
aceasta având o
dimensiune de 27.5 x 38
mm. La polul opus se află
cea mai mare bancnotă din
lume de dimensiunea de
22×33 cm. Aceasta
aparține statului Filipine.
Denumitea de leu a fost aleasa, dupa talerul olandez, o moneda ce circulase in tarile romane
pana in 1750, ce avea pe avers un leu rampant. Aceasta moneda intrase in folclorul popular
sub denumirea de leu, si a continuat sa existe in mentalul romanesc si dupa disparitia sa din
circulatie, preturile si rata de schimb se raporta tot la “leul olandez”.

In Tara Românească, prima emisie de monede este facuta de Vladislav Vlaicu, acestea aveau pe ele batuta stema
tarii care era acvila cu crucea in cioc, monedele purtau denumirea de ducați, dinari si bani, fiind realizate din
argint. Cativa ani mai tarziu apar si in Moldova primele monede batue sub domnia lui Petru Musat, monede
realizate tot din argint ce purtau denumirea de grosi.

Talerul Olandez
Moneda Vladislav
Banul în societatea de astăzi
Slogan: ”Banul este zeul la care toți se închină” conform scriitorului francez Hnore de
Balzac, autor al ”Comediei umane” și al altor opere de renume mondial.

Banii au evoluat atât de mult încât în 4000 de ani, oamenii au ajuns de la scoici și roți de
piatră, la portofele electronice, carduri bancare și chiar monede virtuale.
Apariția cardurilor bancare a fost atribuită lui John Biggins, unui bancher din New York
care lucra la Flatbush National Bank. Primele carduri bancare au apărut în Statele Unite
ale Americii, în anii 1920, atunci când companiile din industria petrolieră și lanțurile
mari de hoteluri au început să emită astfel de carduri pentru clienții acestora. Tranzacțiile
cu carduri bancare aveau loc între bancă și comercianții locali. Patronii depuneau
bonurile fiscale la bancă, iar cea din urmă lua din contul clienților sumele datorate.
Apariția acestor carduri a avut la bază ideea de a-i scuti pe clienți
de a lua după ei mereu mulți bani și să le ofere ocazia de a se
bucura de o cină chiar dacă nu era plănuită.
Cea mai cunoscută monedă virtuală este bitcoinul. Aceasta le
perimite utilizatorilor să o schimbe pe bunuri și servicii. Bitcoin
nu este emis de către o bancă centrală și se tranzacționează
anonim, motiv pentru care poate fi folosit pentru finanțarea unor
activități ilegale. Dezavantajul bitcoinului este că acesta se poate
aprecia sau deprecia puternic și brusc.
Natura banilor a evoluat în timp. Primii bani erau, în genere,
bani-marfă – obiecte realizate din materiale care aveau
valoare de piață, precum monedele din aur. Ulterior, banii
reprezentativi au constat în bancnote care puteau fi
schimbate pentru o anumită cantitate de aur sau argint.
Economiile moderne, inclusiv cea a zonei euro, se bazează
pe moneda fiduciară. Aceasta reprezintă bani care constituie
un mijloc legal de plată și sunt emiși de o bancă centrală,
însă, spre deosebire de banii reprezentativi, nu pot fi
convertiți, de exemplu, într-o cantitate fixă de aur.
Banii nu au valoare intrinsecă – în principiu, hârtia utilizată
pentru bancnote este lipsită de valoare; cu toate acestea, sunt
acceptați în schimbul bunurilor și serviciilor, deoarece
populația are încredere că banca centrală va menține
valoarea banilor stabilă în timp. În cazul în care băncile
centrale nu ar reuși să facă acest lucru, moneda fiduciară și-
ar pierde rolul de mijloc de schimb general acceptat și
caracterul atractiv de mijloc de tezaurizare.
Curiozități...
Banii sunt murdari! Un studiu din 2002 a scos la iveală că aproximativ 94% dintre bancnotele
utilizate la teste sunt pline de stafilococi și agenți patogeni. Circulația banilor favorizează preluarea,
înmulțirea și dezvoltarea bacteriilor și a altor agenți patogeni. Mai mult, majoritatea bancnotelor în
dolari au urme de cocaină pe ele ca urmare a utilizării acestora de către traficanții de droguri.
Inventatorul John Shepherd-Barron a conceput primul bancomat automat din lume. Acesta si-a
vandut ideea catre banca engleza Barclays, iar ei au acceptat. Primul model a fost construit la Londra
in 1967. Aparatul folosea coduri PIN, dar era dependent de cecuri de hartie
Cea mai mare bancnota produsa de Banca Angliei a fost cea de 1.000.000 de lire si a fost fabricata in
1948 ca o masura temporara in reconstructia post-razboi a Planului Marshall (planul de reconstructie
europeana). Bancnota a fost anulata dupa doar cateva luni de folosire, ceea ce a insemnat ca prea
putine au ajus in mainile oamenilor. Dar acest lucru nu le face lipsite de valoare pe cele care inca mai
exista – la o licitatie in 2008, o astfel de bancnota a fost cumparata cu 120.000 de dolari.
Bibliografie
https://ifncredit.ro/istoria-banilor-cum-au-aparut-si-care-au-fost-primele-bancnote/
https://www.okcenter.ro/istoria-banilor/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ban_(mijloc_de_plat%C4%83)
https://
www.descopera.ro/cultura/8901194-o-istorie-a-banilor-de-la-coltii-de-caine-la-contur
ile-virtuale
https://www.bnm.md/files/BROSURA_1.pdf
https://www.ecb.europa.eu/explainers/tell-me-more/html/what_is_money.ro.html
Ce urmează?

S-ar putea să vă placă și