Sunteți pe pagina 1din 39

PSIHOPEDAGOGIA

JOCULUI
Joc şi imaginaţie
• De cele mai multe ori omului îi este greu să înţeleagă
ce este mai important în viaţa sa.
• Multe întrebări de genul: care este sensul vieţii, care
este înţelesul profund al cuvântului iubire, de ce
experimentăm moartea, care este rolul jocului în
viaţa copilului?
• Toate aceste întrebări sunt de importanţă vitală şi cel
puţin o dată fiecare dintre noi ni le-am pus, la un
moment al vieţii noastre.
Jocul are caracter universal
• Omul, oriunde se naşte pe acest pământ şi
oriunde trăieşte are sentimente universal
valabile, pe care le experimentează într-un
mod particular, personal.
• Cu toate acestea fiecare om înţelege în mod
diferit marile provocări ale vieţii.
– Jean Château, Copilul si jocul  (1967, p.19),
Ce este jocul
• Jocul este o activitate fundamentală a fiinţei umane, care
străbate întreaga sa viaţă şi toate culturile lumii.
• Jocul este activitatea principală, fundamentală a copilăriei.
• Jocul este motorul care activează şi determină dezvoltarea
plenară a personalităţii în formare a copilului, îi dă sens vieţii,
dezvoltă capacităţile cognitive, intelectuale generale, dezvoltă
relaţiile sociale, ajută la dezvoltarea fizică armonioasă.
• Jocul este principala modalitate de achiziţie, dezvoltare şi
formare a copilului în perioada copilăriei timpurii şi
preşcolare.
De se joacă copiii
• Dacă jocul are asemenea implicaţii în formarea
viitoarei personalităţi a copilului este firesc să ne
punem următoarele întrebări:
• -De ce aleg copiii să se joace, ce înseamnă jocul
pentru ei?
• -Care este relaţia dintre joc şi imaginaţie?
• -Care este relaţia dintre joc şi dezvoltare?
• -Orice joc are impact eficient asupra dezvoltării
personalităţii copilului?
• -Spre ce forme de joc trebuie să ne îndreptăm
atenţia?
De ce se joacă copiii?
• Întrebare pe care este firesc să ne-o punem
este de ce se joacă copiii?
• Avem două răspunsuri oferite de doi
prestigioşi pedagogi:
• „A înţelege mai bine contextul social al vieţii
lor şi a se adapta acestuia (Donaldson, 1978).
• „A menţine controlul asupra vieţii lor, control
oferit doar de joc” (Garvey, 1977).
Influenţe educative
• Cele mai importante influenţe educative ale jocului în
activitatea didactică se remarcă în dezvoltarea proceselor
psihice:
-gândire;
-imaginaţie şi creativitate;
-afectivitate;
-motivaţie;
-memorie.
• La vârsta preşcolară memoria cunoaşte o dezvoltare
spectaculoasă, ceea ce va determina, pe baza reprezentărilor
formate, dezvoltarea imaginaţiei.
• În joc preşcolarul creează situaţii imaginare.
• Imaginaţia de asemenea îşi dă frâu liber doar prin joc
(Vygotsky, 2002).
Ce este imaginaţia?

• “Imaginaţia este definită de obicei ca acea capacitate a minţii


umane de a crea pe plan mental obiecte şi fenomene la care
ne gândim, în imagini mentale” (Hughes, 1988).
• Vygotsky (2004) distinge două tipuri de bază ale activităţii
imaginative:
– reproductive;
– combinative.
• Activităţile creative se bazează pe capacitatea creierului de a
combina elementele în plan imaginativ.
• Imaginaţia şi creativitatea se dezvoltă prin interacţiunile
sociale şi culturale, prin acumulare de cunoştinţe.
Joc-imaginaţie-creativitate
• Prin joc se dezvoltă planurile imaginaţiei, deşi copilul
activează în plan fizic, real, pe plan imaginativ el
poate fi oriunde.
• Copilul este fizic prezent în realitatea concretă însă
mintea sa zburdă în jocul imaginar în orice spaţiu şi
în orice timp.
• În joc copilul îşi depăşeşte pe plan imaginar vârsta,
puterea reală, aptitudinile, aspectul fizic,
potenţialităţile, poate fi orice şi oricine îşi doreşte.
(Vygotsky, 2002).
Functiile jocului

• functii principale sau esentiale:


•  functii secundare și functii marginale ale
jocului , în raport cu etapa de dezvoltare și cu
aportul în procesul de evoluție și integrare
socială (U. Schiopu, 1970, p. 52).
La nivel cognitiv:

• Trecerea de la acțiune la reprezentare


• Dezvoltă imaginația, gândirea
• Dezvoltă limbajul
• Ajută la concentrare
• Invață rolurile sociale
La nivel afectiv:

• Reduce anxietatea, permite descărcarea


pulsiunilor
• Ajută la reglarea emoțiilor
• Ajută la calmarea frustrărilor
• Permite retrăirea unor situații
• Cand se simte rău, el pune în scenă toate trăirile
negative pe care le are. Proiectează asupra
jucăriilor sentimentele și trăirile negative, triste.
La nivel rațional:

• Permite împărtășirea unor momente de


plăcere
• Empatie-Ne permite să ne punem în pielea
celuilalt
• Permite inversarea rolurilor
Joc-formare
• Psihologii au identificat caracterul egocentric
al comportamentului copilului de vârstă
antepreşcolară şi preşcolară mică;
• Acest egocentrism doar prin joc poate fi
depăşit.
• În joc se dizolvă contradicţiile, prin joc copilul
poate interrelaţiona cu adulţii şi poate rezolva
conflictele şi poate să înţeleagă mai uşor
regulile sociale.
JOCURILE CU REGULI
• Sawyer (1997, 2001) arată că la vârsta de 3-6 ani
jocurile de rol, sociodramele, jocurile cu reguli
determină achiziţii în domeniul comportamentelor
sociale.
• Prin creativitate copiii îmbunătăţesc jocurile
dramatice în care redau aspecte din viaţa reală.
• Aceste jocuri îi învaţă comportamente dezirabile,
reguli sociale, învaţă cum să se relaţioneze la o
situaţie sau alta, cum să poarte o conversaţie
determinată de o situaţie convenţională.
Joc şi libertate
• Jocul este important pentru libertatea pe care o lasă
copilului de a improviza în diferitele situaţii oferite de
joc.
• De aceea uneori jocul dobândeşte un caracter
întâmplător şi haotic.
• Cu toate acestea jocul este principala modalitate de
dezvoltare şi formare a personalităţii în devenire,
jocul oferă posibilitatea creării zonei proximei
dezvoltări (Vygotsky, 2002).
Jocul şi procesele psihice
• Conform cu studiile lui Vygotsky (2002) jocul
determină dezvoltarea proceselor psihice pe care
copilul le interiorizează spre vârsta şcolară: îşi
interiorizează vorbirea, memoria logică şi voluntară,
gândirea abstractă, reguli de comportament social.
• De aceea este important ca programele educative la
vârsta preşcolară să se construiască pe acest
instrument-jocul.
• Prin joc copilul este capabil să acumuleze orice
experienţă oricât de complexă, cu succes, dacă se
respectă nişte principii legate de particularităţile de
vârstă.
Jocul realitate permanentă
• în viaţa copilului, căruia îi oferă oportunitatea
adaptării la o realitate pe care nu o cunoaşte
decât parţial, care îl copleşeşte cu
multitudinea de informaţii, care îi stăvileşte
energia prin numeroasele interdicţii care i se
pun în vedere.
Jocul modalitate de adaptare
• Realitatea îi apare copilului la o permanentă luptă
pentru adaptare, în acest efort de înţelegere şi
adaptare la realitatea frustă, apare o luptă a
contrariilor, impediment pe care copilul cu
posibilităţile sale fizice şi psihice nu o poate depăşi.
• Conflictul care apare în planul conştiinţei sale este
ameliorat şi estompat recurgând la joc.
• Jocul fiind indispensabil legat de planul imaginativ al
fanteziei fără margini, satisface hiatusurile din viaţa
reală, prea complicată şi complexă pentru copil.
jocul este muncă
• Pentru copil jocul este atât muncă cât şi artă,
activitate utilă şi importantă, este fantezie şi realitate
totodată.
• Pedagogul elveţian, Edouard Claparede afirma că
pentru copil „ jocul este însăţi viaţa”, în sensul că
realitatea obiectivă, palpabilă şi reală se împleteşte
în modul cel mai firesc cu fantezia, ficţiunea,
imaginarul şi visarea în mintea copilului, aspecte
regăsite în joc.
Jocul, realitate permanentă umană
• Regăsim jocul în viaţa omului la orice vârstă.
• Dacă de la naştere şi până în jurul vârstei de 3
ani copilul se joacă instinctiv , doar
manipulând jucăriile, începând de la vârsta de
trei ani jocul devine activitate permanentă şi
formativă în viaţa copilului.
Jocul şcolarilor
• După vârsta preşcolară copiii se joacă jocuri
din ce în ce mai complicate şi complexe, jocuri
de rol, jocuri cu reguli prestabilite, jocuri
didactice, jocuri logice.
• Jocul la vârsta şcolară
Jocul la vârsta adultă
• Adultul menţine în viaţa lui jocul ca pe ceva
preţios.
• Desigur că jocul are acum substraturi mult mai
subtile, este un joc evoluat spre forme
rafinate, de la jocul de cuvinte dintr-o
conversaţie până la jocul actorilor pe scena
teatrului.
• Apoi putem vorbi de rolul jocului în medicină
ca valoare terapeutică, sub forma
sociodramei, sau psihodramei. În momentele
de relaxare, în societate, în grupul de prieteni
se practică o serie de jocuri cu caracter
relaxant: remmy, şah, joc de cărţi,
monnopolly, bridge etc.
Jocul terapeutic 
• reprezintă o modalitate de intervenţie ce
poate fi folosită cu succes atât de către
psihologi/psihoterapeuţi, cât şi de către
cadrele didactice, atât în scopul corectării
unor tulburari emoţionale de intensitate
mica sau medie, cât şi pentru prevenirea
apariţiei acestora.

• Din cele mai vechi timpuri omul s-a delectat
cu jocul, fie participând direct, fie ca
spectator, avem în vedere jocurile olimpice,
jocurile sportive, jocurile publice sau
individuale.
Evoluţia jocurilor
• Evoluţia tehnicii a determinat şi evoluţia
jocurilor, astfel au apărut: jocurile pe
calculator, pe televizor, pe telefoanele mobile
şi alte jocuri electronice.
• Prestigioşi psihologi au fost interesaţi de-a
lungul timpului de joc şi de rolul pe care
acesta îl are în evoluţia copilului.
• L. J. Vîgoţki susţinea importanţa deosebită a
jocului în dezvoltarea personalităţii copilului,
de aceea afirma el trebuie gândite situaţii şi
noi experimente în care jocul să deţină locul
central în educaţia copiilor de vârstă
preşcolară.
D. B. Elkonin
• precizează că rolul principal în dezvoltarea
jocului la vârsta preşcolară îl reprezintă
apariţia tendinţelor irealizabile.
A. N. Leontiev
• preocupat şi el de psihologia jocului aduce idei noi precizând
că tendinţele irealizabile existau în viaţa copilului încă de la
naştere, ceea ce este important de precizat este faptul că
odată cu dezvoltarea limbajului se formează şi se dezvoltă
planul conştiinţei.
• Ceea ce era irealizabil pentru copil la începuturile vieţii sale
devine acum realizabil nu în plan real ci ireal, dobândind o
nouă formă în planul ideilor.
• Pornind de la planul material, acţionând cu obiectele, copilul
îşi interiorizează acţiunile, care trec în planul imaginar.
• Aici intervine jocul.
Întrebarea retorică
• Jocul construieşte situaţia imaginară sau
imaginaţia construieşte jocul în plan ideal?
• Putem vorbi de jocul propriu-zis doar după
vârsta de trei ani, odată cu apariţia conştiinţei
de sine, înainte de această vârstă avem de-a
face cu conceptul de non-joc, sau doar de un
joc fără aportul conştient.
Evoluţia şi dezvoltarea jocului
• este legată de dezvoltarea ontogenetică a
copilului.
• Psihologii care au fost interesaţi de psihologia
jocului au adus contribuţii remarcabile
clarificând aspecte vitale pentru înţelegerea
apariţiei, dezvoltării şi rolului jocului în viaţa
copiilor.
Principii
• Ce ţin de condiţiile istorice ale apariţiei
jocului:
• Jocul are o natură socială, în special jocul cu
reguli este social deoarece este social prin
originea sa:
– apariţia sa este determinată social;
– şi conţinutul este de natură socială;
– Jocul propriu-zis apare la vârsta preşcolară, după
vârsta de 3 ani, determinat de influenţele
educative şi de apariţia conştiinţei de sine;
• 3.Jocul educativ, la vârsta preşcolară stă puternic
sub influenţa relaţiilor interumane, aspect ce poate
fi identificat prin conţinutul jocului la această vârstă
care reflectă activitatea umană, relaţiile
interumane, astfel jocul devine o formă de
adaptare la cerinţele sociale;
• 4.Jocul are ca tehnică de manifestare transferul de
semnificaţii din planul real în cel imaginar;
• 5.Jocul cu funcţiile sale, în special la vârsta
preşcolară contribuie la dezvoltarea psihică a
copilului şi-i dezvoltă personalitatea în devenire.
• https://fb.watch/1m7FCSjfY7/
Cum poate fi inlesnit jocul?
• Acordand timp jocului – prea multe activitati nu-l mai
lasa pe copil sa se plictiseasca, sa-si caute lucruri de
facut; e nevoie de momente de respiro pentru el si
pentru mintea sa. Doar astfel el poate accede la
imaginatie mai repede si mai consistent.
• Creand spatii de joc cu material corespunzator
• Acceptand miscarea, dezordinea
• Ramanad in apropierea copiilor
• Asumand un rol fara a conduce – nu comandam
copiilor cu ce sa se joace; ei aleg cu ce, cand si mai
ales ce joc vor sa joace.
• Acceptand jucarea tuturor rolurilor
• adultii aduc prea multa realitate in joc, aduc
multe reguli din realitate; ele nu isi cu locul in
spatiul in care totul e posibil. Au tendinta de a
conduce jocul si de a-i faca si pe cei mici sa
faca lucrurile corect si cum trebuie. Jocul are
aceasta calitate de a permite navigarea pe
multe taramuri ale imaginatiei. El ajuta copilul
sa-si transpuna vise, dorinte, frustrari, accese
de violenta.
References 1

• Sawyer, R.K., (1997), Pretend Play As


Improvisation/Conversation in the Preschool Classroom.
Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates, Publishers.
• Sawyer, R. K. (2001), Creating
Conversations/Improvisation in Everyday Discourse.
Cresskill, New Jersey: Hampton Press, Inc.
• Vygotsky, L.S., (1930, 2004), Imagination and creativity
in childhood. Journal of Russian and East European
Psychology 42, 1, 4 – 84.
• Vygotsky, L., S., (1933, 2002), Play and its Role in the
Mental development of the Child.
http://www.marxists.org/archive/vygotsky/works/193
3/play.htm
References 2

• Bruce, T., (1993), The Role of Play in Children’s


Lives. In Childhood Education, Vol.69, #4.
• Donaldson, M., (1987), Children's Minds. London:
Fontana Press.
• Donaldson, M., (1992), Human Minds. London:
Penguin Book.
• Garvey, C., (1977). Play. In Bruner, J., Cole, M. &
Lloyd, B., (Eds.). The developing child series.
London: Collins/Fontana Open Books.
• Hughes, T., (1988), Myth and education. In K. Egan
& D. Nadaner, (Eds.), Imagination & Education (pp.
30-44). New York: Milton Keynes: Open University
Press.
• Smilansky, S., (1968), The effects of
sociodramatic play on disadvantaged preschool
children. London: Wiley.

S-ar putea să vă placă și