Sunteți pe pagina 1din 35

Premisele dezvoltării

personalităţii copilului prin joc


Prof. univ.dr.Gabriela KELEMEN
Personalitatea
• Preocupările pentru definirea cât mai exactă a
noţiunii de personalitate au fost subiecte de
interes pentru mulţi psihologi şi pedagogi, iar
interesul pentru acest concept este încă viu.
• Psihologii definesc personalitatea ca fiind “(...)
element stabil al conduitei unei persoane;
ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de o
altă persoană.”
Alexandru Roşca
• este de părere că personalitatea unui copil
este unică atâta timp cât cuprinde
• îmbinarea nonrepetitivă a însuşirilor
psihologice, care au un mare grad de
stabilitate
Allport
• susţine că personalitatea este organizarea
dinamică înăuntrul individului a acelor sisteme
psihofizice care determină ajustarea sa unică
la mediu.
Definiţie
• Prin urmare personalitatea este
– acel cumul de elemente stabile din conduita unei
persoane,
– acel ceva definitoriu care o caracterizează
– o diferenţiază de o altă persoană,
– o face să fie o individualitate cu totul şi cu totul
unică.
Condiţii
• Încă din primii ani de viaţă, fiinţa umană
evoluează, se dezvoltă şi se maturizează sub
influenţa unor condiţii de natură:
– biologică;
– psihologică;
– socială;
care-şi vor pune amprenta asupra personalităţii
într-un mod unic.
Joc şi dezvoltare
• Raportul dintre joc şi dezvoltare îl identificăm
în caracterul propulsator din procesul
dezvoltării personalităţii copilului.
Jocul -formă dominantă şi definitorie
a activităţii preşcolare

• Pentru activitatea didactică din grădiniţă jocul este


activitatea fundamentală.
• Jocul şi activitatea ludică situează în plin plan
plăcerea naturală a copiilor de a efectua ceva şi de a
nu raporta acţiunea întreprinsă la o finalitate
prestabilită.
• Jocul este o expresie a activităţii copilului efectuată
spontan, cu deosebită plăcere, saturată de satisfacţii.
Prin joc
• Copilul achiziţionează cunoştinţe şi se adaptează mediului
înconjurător.
• Jocul are întotdeauna o valoare funcţională imediată.
• Copiii sănătoşi se joacă tot timpul, când interesul le este
suscitat intră în jocuri colective, dezvoltându-se astfel
sociabilitatea.
• Datorită acelei instabilităţi a interesului copilului spre o
activitate, copilul îşi schimbă uşor interesele, preferinţele şi
direcţia jocului.
• Pe parcursul creşterii sale în vârstă şi prin exersare în cadrul
jocului acestea se stabilizează.
• Cu timpul se observă şi o evoluţie a motivaţiei în joc.
Caracteristici ale jocului
• caracterul plăcut şi asocierea cu afecte pozitive;
• caracterul recompensator:
– jocul este o activitate executată de dragul ei;
– plăcută în sine;
– şi nu depinde de realizarea scopurilor din afara situaţiilor de joc;
• caracterul spontan şi voluntar. Jocul reprezintă o acţiune care
nu este provocată sau controlată de altcineva;
• caracterul activ, necesită implicarea activă a participantului;
• caracterul facil al acţiunilor, nu este acelaşi lucru cu viaţa
reală şi nu trebuie luat în sensul strict.
Jocul are un caracter formator
• implică dezvoltarea tuturor dimensiunilor
personalităţii copilului:
– prin activizarea proceselor psihice
– pe baza explorării realităţii înconjurătoare.
• Prin intermediul jocului copilul dobândeşte
cunoştinţe, îşi formează deprinderi, priceperi,
obişnuinţe;
• îşi activizează potenţialul creativ.
În dezvoltarea personalităţii copilului jocul
îndeplineşte nişte scopuri
• înţelegerea şi controlul mai adecvat al
problemelor şi temerilor;
• cunoaşterea treptată şi spontană a lumii
înconjurătoare;
• cunoaşterea propriei persoane şi a raportului
cu lumea;
• explorarea relaţiilor dintre realitate şi
fantezie;
• dezvoltarea gândirii intuitive şi semiotice.
Evoluţia jocului
Din punct de vedere social există o etapizare a stilului de joc
al copilului, în special în primii ani de viaţă:
• jocul solitar cu obiecte predomină până la vârsta de 18 luni;
• jocul paralel, uneori observarea şi imitarea celorlalţi copii,
dar fără o interacţiune reală, până la trei ani;
• jocul social, apare în jurul vârstei de patru ani
– când jocul devine din ce în ce mai prezent
– prin interacţiuni simple cu ceilalţi copii.
– Iniţial aceste interacţiuni sunt destul de rigide, mai târziu ele luând
forma cooperării.
O posibilă taxonomie a jocurilor
• Diferiţi autori au identificat şi clasificat
tipurile de jocuri, în funcţie de scopul urmărit.
Jocuri de relaxare
După cum o precizează şi denumirea sunt jocuri
cu scopul creării:
• unei atmosfere relaxante,
• jocuri în care se pierd inhibiţiile,
• se stimulează capacitatea de acceptare a
celorlalţi,
• de cunoaştere reciprocă,
• se stabilesc relaţii, se formează prietenii.
Tematica acestor jocuri
poate cuprinde:
• cunoaşterea încăperii,
• cunoaşterea celorlalţi participanţi,
• memorarea numelor acestora;
• sunt jocuri de concentrare,
• jocuri care presupun multă mişcare,
• jocuri fără discriminare (fără învingător şi
învins – „new games”).
- Jocuri de exprimare
• În cadrul acestor jocuri se urmăreşte
– interacţiunea umană pe baza limbajului verbal,
– jocuri bazate pe diferite zgomote,
– diverse tonalităţi
– ritmuri.
Jocuri de interacţiune
• Jocuri de interacţiune acoperă nevoia de a
stabili relaţii cu ceilalţi, copii sau oameni. La
fel ca şi adulţii care se întâlnesc, comunică şi
interacţionează din nevoia de a fi într-un
cadru social, la fel şi copiii simt nevoia
prezenţei unei alte fiinţe umane. Mare
importanţă se acordă acum limbajului şi
materialelor folosite.
Tematica
• Sunt jocuri de cooperare şi de coordonare (jocuri cu un
partener, jocuri în grup);
• jocuri bazate pe mişcare, cu sau fără fond muzical;
• jocuri de relaxare;
• jocuri de sensibilizare (stabilire a încrederii în partener, în
grupă);
• jocuri de forţă (măsurarea puterii, a îndemânării);
• jocuri cu diferite materiale (baloane, mingi, scaune);
• jocuri bazate pe diferite zgomote, limbaj, diverse tonalităţi şi
ritmuri;
Jocuri cu roluri
• Aceste jocuri reconstruiesc şi reproduc situaţii
din viaţa reală, de aceea ele au nevoie de o
mai bună şi îndelungată pregătire.
• Unele din aceste jocuri se bazează pe
pantomimă, improvizaţie, dramatizare,
mergând până la sociodramă şi psihodramă.
Conform Kis (1987)
jocurile se pot discrimina şi în felul următor:
• jocuri de mişcare;
• jocuri de grupă;
• jocuri de căutare şi ghicire;
• jocuri cu limbaj;
• jocuri cu roluri;
• jocuri de îndemânare;
• jocuri sportive.
Gilsdorf şi Kistner vorbesc despre:

• jocuri de stabilire a relaţiilor prieteneşti (jocuri


pentru cunoaşterea numelor celorlalţi);
• jocuri de mişcare („warming-up”);
• jocuri de percepere;
• jocuri de încredere;
• jocuri de cooperare;
• jocuri de aventură.
Jocuri simbolice:
• primare;
• evoluate.
Jocuri simbolice primare:

• - jocuri de manipulare:
– jocuri cu materiale mărunte;
– jocuri cu materiale din natură;
– jocuri cu materiale reziduale.
• - jocuri imitative: configurează acţiuni sociale:
Hrănim păpuşa, Facem injecţii, Citim revista.
Jocuri simbolice evoluate:

1.Jocuri cu subiecte din viaţa cotidiană:


• jocuri de convieţuire socială, se raportează la
cunoaştere, îndemânare şi motivaţie: De-a mama şi
copilul, De-a şcoala, De-a doctorul;
• Jocuri de construcţii, se raportează la cunoaştere,
motivaţie şi pricepere de a construi: construim,
confecţionăm din: Lego, Arco, Plasticom, Mozaic,
Rotodisc etc.
2)Jocuri cu subiecte din basme şi
poveşti:

• Jocuri-dramatizări sunt determinate de


influenţele poveştilor asupra copiilor: De-a
Capra cu trei iezi, De-a Scufiţa Roşie, De-a
Sarea în bucate.
• Dramatizările au la bază scenarii elaborate de
specialişti şi sunt pregătite de educatoare:
Cenuşăreasa, Motanul încălţat, Ridichea
uriaşă ş.a.
3.Jocuri cu reguli:

• - jocuri didactice;
• - jocuri distractive.
Jocuri didactice:

• Jocuri de mişcare;
• jocuri de expresie afectivă;
• jocuri pentru dezvoltare psihică;
Jocuri de mişcare:
- jocuri motrice simple se realizează cu sau fără
jucării şi materiale: alergări, târâri, căţărări; mersul
cu tricicleta, bicicleta; jocuri la aparate;
- jocuri motrice complexe se desfăşoară de obicei
în cadrul activităţilor de învăţare dirijată (educaţie
fizică): exerciţii variate; complex de ex. de mers,
alergare; formare de deprinderi motrice de bază:
obstacole, căţărare, târâre, aruncare.
Jocuri sportive şi de mişcare
• jocul cu un pronunţat caracter sportiv şi distractiv
desfăşurat în aer liber (mers cu tricicleta, cu bicicleta,
cu rotile, cu sania);
• jocuri al căror conţinut îl formează mişcările de bază
cunoscute (mers, alergare, săritură, aruncare,
prindere, târâre, căţărare şi echilibru);
• jocuri de mişcare cu reguli şi roluri (în clasă şi în aer
liber);
• jocuri la aparate şi instalaţii de joc în aer liber;
• jocuri de circulaţie rutieră;
• dansurile elementare şi simple;
• gimnastică aerobică;
• euritmie.
b)- jocuri de expresie afectivă
• teatru de păpuşi;
• teatru de masă;
• teatru de umbre;
• Jocuri de imitaţia: plâns, râs.
c)- jocuri pentru dezvoltare psihică:

• - jocuri senzoriale;
• - jocuri intelectuale.
- jocuri senzoriale:

• jocuri pentru sensibilizarea auzului;


• jocuri pentru sensibilizarea pipăitului;
• jocuri pentru sensibilizarea gustului;
• jocuri pentru sensibilizarea mirosului;
• jocuri pentru sensibilizarea văzului;
• jocuri pentru educarea simţului echilibrului.
- Jocuri intelectuale:

• jocuri fonematice;
• jocuri pentru îmbogăţirea vocabularului;
• jocuri pentru cunoaşterea mediului înconjurător;
• jocuri matematice;
• jocuri muzicale;
• jocuri cu text şi cânt;
• jocuri pentru dezvoltarea operaţiilor gândirii;
• jocuri logice;
• jocuri de atenţie ş.a.
- Jocuri distractive
• au această destinaţie specială, de a aduce
buna dispoziţie în rândul copiilor;
• trebuie să fie simple, uşor de asimilat prin
explicaţii facile.
• sunt atractive prin ele însele.
• Exemple: Pisicuţa şi vrăbiuţele, Unde s-a
ascuns iepuraşul, Rândunica fără cuib,
Statuile, Lupul la oi etc.