Sunteți pe pagina 1din 6

Experimentul psihopedagogic/ didactic

• Etimologie: Latină: "experimentum“ – probă, verificare, experienţă


(în cercetările pedagogice – verificarea unei ipoteze).
• Diferenţa faţă de observaţie:
– Observaţia – presupune urmărirea fenomenelor educaţionale, fără nici o
intervenţie din partea cercetătorului
– Experimentul - presupune modificarea intenţionată a condiţiilor de
apariţie şi desfăşurare a fenomenelor
- este o observaţie provocată, întrucât presupune
producerea sau schimbarea deliberată a fenomenelor educaţionale în
vederea studierii lor
• În ce constă?
- În testarea/ verificarea ipotezei cercetării (şi nu în demonstrarea ei).
- Scopul său:
- confirmarea sau infirmarea ipotezei cercetării (în ambele variante se
înregistrează un spor de cunoaştere)
- (eventual) sugerarea de alte întrebări sau ipoteze de cercetare.
Clasificarea experimentului psihopedagogic/ didactic
a) După numărul de subiecţi implicaţi:
a.1.) individuale;
a.2.) colective

b) După condiţiile de experimentare/ desfăşurare:


b.1.) experiment natural (provocarea fenomenelor în contextul lor natural,
obişnuit, respectiv în contexte şi ambianţe educaţionale obişnuite: clasă,
laborator şcolar, atelier şcolar, şcoală, familie etc.);
b.2.) experiment de laborator (provocarea fenomenelor în condiţii speciale,
într-un laborator sau într-un spaţiu special amenajat)

c) După relaţiile dintre eşantionul experimental (EE) şi cel de control (EC):


c.1.) experimentul clasic (se asigură, la început, condiţii identice pentru EE şi EC);
c.2.) cvasiexperimentul (se asigură, la început, condiţii asemănătoare EE şi EC);
c.3.) nonexperimentul, cu variantele sale:
c.3.1.) - Variabilele sunt create prin selecţie (de ex., cutremur).
- Cercetătorul nu intervine, nu provoacă evenimente; el
selectează subiecţii şi formează grupul experimental şi cel de control.
c.3.2.) Nu există grup de control.
Variante ale metodei experimentale şi tipuri de design-uri experimentale (1)
1. Tehnica eşantionului/ grupului unic:
- se utilizează un singur grup, căruia i se aplică variabila independentă şi se urmăreşte
efectul ei
- design-ul experimental este intrasubiecţi - se urmăreşte grupul în toate etapele
experimentului şi i se analizează evoluţia
- diferenţa dintre rezultatele finale (posttest) şi cele iniţiale (pretest) = influenţa
variabilei independente.

2. Tehnica eşantioanelor paralele/ echivalente:


- se utilizează două eşantioane – EE (la care se aplică V.I.) şi EC (la care nu se aplică
V.I., se lucrează obişnuit)
- EE şi EC trebuie să fie echivalente, cât mai asemănătoare, comparabile sub toate
aspectele: nivel general, nivel de pregătire la o disciplină aproximativ egale, interese
asemănătoare etc.
- întrucât cele două tipuri de eşantioane nu diferă semnificativ/ sensibil la începutul
experimentului, fiind echivalente, diferenţele constatate la sfârşitul experimentului
sunt, foarte probabil, datorate noului factor
- design-ul experimental este intersubiecţi – se fac comparaţii integrupale (alături de
care se pot faceşi intragrupale)

3. Tehnica rotaţiei factorilor – presupune două eşantioane echivalente şi aplicarea


variabilei independente la început primului eşantion şi, ulterior, celui de al doilea.
Tehnica eşantioanelor paralele/ echivalente. Tipuri de eşantioane

1. Eşantioane independente: două eşantioane alcătuite


prin metode probabilistice, la întâmplare; nu există o
relaţie între elementele lor componente; un element
component al primului eşantion nu are nici o influenţă
asupra alegerii elementelor componente ale celui de al
doilea eşantion, deci compoziţia lor nu este determinată
prin aplicarea unei anumite probe/ criteriu.
2. Eşantioane corelate/ perechi/ asociate: două
eşantioane omogenizate, cu aproximativ aceeaşi
compoziţie şi "putere" (compoziţia este determinată prin
aplicarea unei anumite probe). Fiecărui element
component dintr-un eşantion îi corespunde un anumit
element, cu aproximativ aceleaşi caracteristici, din
celălalt eşantion; cu alte cuvinte, fiecare element
component al unui eşantion formează o pereche cu un
anumit element din celălalt eşantion.
Etapele experimentului psihopedagogic/ didactic cu
eşantioane paralele

1. Etapa preexperimentală (şi nu etapa


constatativă şi nici pretestul)
2. Etapa experimentală/ Experimentul
formativ
3. Etapa postexperimentală (şi nu etapa de
control şi nici posttestul)
4. Verificarea la distanţă/ Retestarea (şi nu
retestul)
Repere în realizarea experimentelor didactice

! asigurarea echivalenţei EE şi EC (eventual,


nivelul EE ceva mai scăzut decât EC)
! controlul V.I.
! aplicarea periodică, de probe de evaluare
identice la EE şi EC
! realizarea de comparaţii între rezultatele
EE şi EC pentru a stabili dacă diferenţa
dintre ele # 0 şi semnificativă statistic