MARKETING

REGIONAL
 
Ciclul II – studii de master de
profesionalizare
Program: Management
Unități de conținut
Specializarea Management

Nr. d/o
Unităţi de conţinut

1 Conceptul de marketing regional

2 Conţinutul şi structura mediului de marketing regional
3 Instrumente de marketing regional
4 Strategii și politici regionale de dezvoltare
5 Politica de dezvoltare regională în U.E.
6 Dimensiunea teritorială şi urbană a politicii de dezvoltare regională
7 Rolul reţelei de aşezări urbane in implementarea politicii de dezvoltare
regională
8 Marketingul produselor turistice rurale
9 Turismul rural și agroturismul în Europa Occidentală
10 Dezvoltarea regională în Republica Moldova
Conceptul de marketing
regional?
„Marketingul este un proces social şi de
conducere prin care indivizii şi grupurile
obţin ceea ce au nevoie şi doresc, prin
crearea şi schimbul produselor şi valorilor cu
alţii”.
Philip Kotler 
Inițial, entitățile publice au avut rolul de a defini și a asigura
respectarea principiilor de funcționare a societății, precum și de
a asigura serviciile publice de importanță majoră pentru
societate. Marketingul public a apărut din necesitatea îmbunătățirii
activităților îndreptate spre satisfacerea nevoilor cetățenilor în
serviciile publice, scopul final fiind prosperitatea socială sau
creșterea calității vieții cetățenilor.
Un alt motiv pentru care entitățile publice apelează
actualmente la instrumentele de marketing
este nevoia de dezvoltare socio-economică a
localităților și regiunilor.

Această dezvoltare poate să fie una naturală, dar, după

cum se observă în țările cu economia emergentă,
dezvoltarea naturală este una foarte lentă.

Astfel, entitățile publice sunt acelea care joacă rolul

unui catalizator în procesul de dezvoltare a
localităților, regiunilor, precum și a țării în
întregime.
Pentru înţelegerea definiţiei este necesar să definim următorii termeni economici: nevoi, dorinţe, cerere, produse, schimbul, tranzacţie, pieţe.
Esenţa conceptului de marketing este prezentată în figura 1.1.

Nevoi

Piețe Dorințe

Esența conceptului de
marketing

Tranzacții Cereri

Schimb Produse
De asemenea, el explică nucleul conceptelor primare al marketingului modern" trebuinţe şi dorinţe, cerere şi ofertă, valoare, cost şi satisfacţie, schimb, tranzacţii şi relaţii, pieţe, marketing etc..
Esenţa conceptului primar de marketing este prezentată în figura 1.2.

Nevoi, Schimb,
Valoare și
dorințe, Produse Negociere tranzacții și Piața
satisfacție
cerere relații
Instrumente de marketing
Mix-ul de marketing în
domeniul public, încorporând:
atât cei 4P caracteristici pentru
marketingul produselor: (Produsul,
Plasarea, Promovarea, Prețul),

cât și cei 7P caracteristici pentru

marketingul serviciilor (cei 4P plus
Personalul, Procesul, Proba /dovada fizică).
Ce înseamnă instrument
specific de dezvoltare a
comunităţii locale?
Instrument sintetic care coordonează formarea
unei imagini unitare a localtăţii, regiunii
respectiv poziţionează şi comunică această
imagine.
 Identificarea, dezvoltarea şi promovarea resurselor,
posibilităţilor, valorilor locale prin care
localitatea/microregiunea poate deveni competitivă, poate
atinge standarde înalte de calitate a vieţii.
Obiectul (Produsul)

Localitatea, microregiunea, respectiv posibilităţile, valorile,

oportunităţile, evenimentele, serviciile şi produsele
oferite de aceasta:

pot fi:
 bunuri comune (ex. infrastructura, drumurile, munţii, apele, şcoala),

 și bunuri private (ex. pensiuni, restaurante, galerii).

Valorile pot fi materiale sau nemateriale (ex. imaginea construită).

Actorii
 Clienţi
 Persoane (localnici sau persoane care petrec un anumit timp
acolo: turişti, studenţi, navetişti etc.);
 Organizaţii;
 Nivelele decizionale.

 
 Realizatori în fond, toată lumea
 Nivel spontan (localnici, organizaţii);
 Nivel individual, conştient (marketing individual la nivelul

organizaţiilor);
 Nivel comunitar, conştient (colaborarea organizaţiilor

progesionale şi civile cu cele de resort).

Procesul
Marketingul regional şi local înseamnă un sistem de instrumente prin care se
realizează în mod ciclic:
 Analiza posibilităţilor;
 Identificarea şi evaluarea valorilor locale, regionale;
 Negocierea intereselor multiple;
 Elaborarea de strategie;
 Realizarea programelor de acţiune;
 Feed-back şi Evaluare.
Principiile marketingului regional
1. Orientare spre nevoi;
2. Responsabiliate socială;
3. Perspectivă environmentală;
4. Responsabilitate pe termen lung;
5. Orientare spre viitor;
6. Caracter „frendly” pentru utilizatori;
7. Orientare spre acţiune;
8. Promovarea spiritului autonom şi antreprenor;
9. Orientare spre inovare;
10. Stabilitate politică.
Principalul obiectiv al
marketingului regional - axat pe
schimbarea imaginii teritoriului, ceea ce îl face mai atractiv atât
pentru persoane fizice, cât și pentru companii comerciale și non-
profit din punct de vedere al investițiilor.
Concept și scop
Conceptul de marketing regional implică un tip special de activitate
managerială, de activitate de marketing în interesul regiunii.
Marketingul regional poate fi reprezentat ca activități comerciale,
politice, sociale și de altă natură, care se bazează pe principiile
marketingului, desfășurate cu scopul de a crea, menține sau
modifica atitudinea anumitor persoane și companii față de o
anumită regiune, schimbând stilul acestor locuri.
Conceptul de marketing regional presupune o îmbunătățire
completă a districtului pe baza a trei scopuri principale:
 teritoriul ca loc de reședință;
 regiunea ca zonă de agrement (mediu natural);
 districtul ca loc de conducere (investiții, producție, exploatare și prelucrare).
Declarație de obiectiv
Principalul obiectiv al marketingului
regional poate fi numit concentrându-se
pe:
 crearea și susținerea stilului, prestigiului regiunii;
 crește profitabilitatea fondurilor bugetare;
 schimbarea climatului investițional în regiune;
 realizarea potențialului;
 atragerea de resurse intangibile în regiune (forță de muncă, etc.);
 implementarea programelor sociale locale.
Bazele organizării
Conceptul de marketing regional include:
 Marcarea unei regiuni;
 Relatii publice;
 Promovare;
 Personalul de marketing;
 Marketing de evenimente;
 Proiecte de facilități de infrastructură de marketing.
Obiect și subiect
Obiectele marketingului regional sunt
managementul teritorial și competitivitatea
regională.

Teritoriile sunt împărțite în interne și externe.

Într-o măsură sau alta, aceștia sunt potențiali utilizatori și investitori ai acestei
regiuni.
Aceste subiecte principale ale marketingului regional sunt capabile să-i
influențeze dinamica și tendințele, creând atractivitate.
Cel mai semnificativ indicator al dezvoltării
marketingului regional este responsabilitatea socială -
o parte importantă a reputației regiunii.
 
În societate, așteptările privind contribuția socială la
district sunt destul de mari:
 asigurarea siguranței publice;
 urmărirea unor politici eficiente orientate social;

 implementarea programelor sociale relevante și actuale;

 asigurarea condițiilor ecologice.

Elemente importante ale imaginii regiunii sunt reputația conducerii,

responsabilitatea socială, precum și caracteristicile financiare și economice.
Principalul indicator al productivității locurilor de
marketing este o creștere a atractivității teritoriale. O
astfel de atractivitate poate fi estimată ca raportul dintre
produsul brut local și produsul intern brut al statului.
 Direcții de stimulare a
promovării unui produs
teritorial
Promovarea este un set de măsuri
care au drept scop furnizarea de
informații despre beneficiile unui
produs potențialilor utilizatori și
încurajarea acestora la achiziționare.
Promovarea unui produs teritorial oferă
oportunități pentru creșterea gradului de
conștientizare a teritoriului, creează
atractivitatea resurselor concentrate aici.
Scopul principal este crearea
unei imagini pozitive a
teritoriului pe baza
calităților pozitive stabilite
istoric ale regiunii sau pe
baza trăsăturilor
caracteristice ale acestui
teritoriu. Este important să
se obțină un efect
semnificativ al comunicării,
cu alte cuvinte, schimbări în
cunoașterea, atitudinea și
comportamentul
destinatarului informațiilor.
Principalele instrumente de comunicare
sunt:
 publicitate;
 vânzăripersonale care determină cererea;
 organizarea opiniei publice;
 marketing direct.
Tipurile de marketing regional implică
rezolvarea a trei sarcini principale:
 obținerea de informații despre teritoriu și produs și
formarea pe această bază a cunoștințelor necesare despre
criteriile de viață și de muncă pe teritoriu;
 convingerea factorilor de decizie cu privire la achiziția

unui produs teritorial în preferința produsului propus, cu

alte cuvinte, activarea unor stimulente puternice pentru
achiziționarea utilizatorilor;
 reamintirea clienților despre produsul teritorial,

menținerea conștientizării teritoriului și impresii pozitive,

inclusiv pentru cei care au preferat deja acest teritoriu, de
exemplu, înainte de a-l vizita ca turist.
Dezvoltarea planului

Marketingul regional permite clienților să dezvolte și să pună în aplicare

un set de măsuri cu introducerea unui sistem de strategii cheie majore și
a instrumentelor lor. Acestea vizează cea mai bună implementare a
resurselor existente în regiune.

Entitățile de marketing regional își determină caracteristicile specifice,

difuzează date și informații despre avantajele concurențiale între cei mai
importanți cumpărători interesați. Astfel, îmbunătățirea dezvoltării
teritoriului.

Pentru a prezenta profitabil un obiect teritorial, trebuie să găsiți:

 care persoane și ce companii vor decide cu privire la alegerea regiunii;
 ce aspecte folosesc;
 ce modele, metode și impacturi folosesc acești oameni și companii atunci când iau decizii.
Clasificare
Mai multe publicații despre acest tip de marketing au interpretări diferite ale esenței
marketingului regional. De aici inconsecvențele în conținutul esențial al acestui termen și
chiar în orientarea acestuia.
De exemplu, unii savanți care studiază problemele teritoriale consideră că un astfel de marketing
este marketing local, care reflectă și ține cont de specificul și personalitatea unei anumite
regiuni. Restul observă că comercializarea teritoriului este menită să-și îmbunătățească stilul,
pentru a atrage industriași și investitori.
La nivel mondial, marketingul regional este o practică extrem de comună atât la nivelul unor teritorii
și state, cât și la nivelul țărilor individuale.
În prezent, creșterea economică a teritoriilor este o problemă cheie în politica macroeconomică a
tuturor statelor.
Alegerea obiectivelor care caracterizează strategia pentru dezvoltarea economică a societății este o
sarcină complexă, complexă, de soluția căreia depinde dezvoltarea socio-economică și politică. De
cât de corect au fost formulate aceste obiective sau alte, depinde implementarea lor de succes.

Creșterea economică permite

societății să realizeze trei
grupuri de oportunități:

1) reproducerea extinsă a
resursei umane;
2) concentrarea capitalului
intelectual;
3) conservarea diversității
ecologice.
 Politica de dezvoltare regională reprezintă un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, în parteneriat cu diverşi actori
(privaţi, publici, voluntari), în scopul asigurării unei creşteri economice, dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă.

echitatea
eficienţa durabilitatea

Principiile de bază ale susţinerii

dezvoltării regionale
transparenţa
planificarea
parteneriatul
coordonarea
Să presupunem că statul va putea investi cele 100000 u. m. pe o perioadă de patru
ani, la o rată anuală a dobînzii de 10%, compusă anual.
În general, valoarea viitoare după un an a unei sume X este dată de formula:
 W = X(1 + i) (3.3)
 unde i – rata anuală a dobînzii.
Utilizînd formula 3.3 vom calcula valorile obţinute la sfîrşitul fiecărui an: la sfîrşitul
primului an o valoare de 100000 u. m. * 10% = 110000 u. m.. Astfel, valoarea
monedei de astăzi valorează mai mul în viitor.
În general, dacă suma iniţială, notată cu X, este investită pentru un număr de n ani,
iar dobînda este capitalizată anual, la o rată anuală a dobînzii i, valoarea viitoare
va fi:
 W = X(1+ i)n (3.4)
 Termenul (1 + i)n care reprezintă valoarea viitoare ce se va obţine prin investirea
unei unităţi monetare pentru o perioadă de n ani la o rată a dobînzii i, este numit
factor de fructificare. De exemplu, W va fi de 1,4641 u. m., conform formulei:
 W = 10 u. m. (1 + 0,10)4 = 11,4641 u. m.
Valoarea actuală (VA) a unei sume care urmează a se obţine în n ani – notată Y – cu o
dobîndă anuală capitalizată i este:
VA = Y / (1+i)n (3.5)
Termenul 1/(1+i)n , care semnifică valoarea actuală aferentă valorii de 1 u. m. care se
va obţine în n ani la o rată a dobînzii i, este numit factorul valorii actuale sau
factor de actualizare.

29
 Exemplu 1.
Y
100000 
(110%)
1

Y
100000 
1,1
 Y = 100000 * 1,1 = 110000 u. m.;
 Deci, VA = Y sau 100000 (suma curentă) = 110000 u. m. (suma viitoare).

30
 Exemplu 2.

Y
100000 
(110%)
4

Y
100000 
1,4641
 Y = 100000 * 1,4641 = 146410 u. m.;

 Deci, VA = Y sau 100000 (suma curentă) = 146410 u. m. (suma viitoare).

31
 Dacă notăm cu Bt valoarea beneficiului obţinut în perioada t, pentru t = 0, 1,
2, ..., n, valoarea actuală a beneficiului proiectului, notată VA(B) este egală cu:

VA  B  B  ...  B
0 1 n 1
 Bn

(1i) (1i) (1i) (1i)

0 1 n 1 n

VA ( B)  
n
B n
C
VA C   
t
t
(1i)
t

(1i)
t 0 t
t 0

VAN   B   C
n n
t t

(1i) (1i)
t t
t 0 t 0

32
 O metodă alternativă de obţinere a valorii actuale nete a unui proiect
este să se calculeze VA a beneficiilor nete anuale (BN). Notăm cu BNt
= Bt - Ct beneficiul net anual obţinut în anul t, unde t = 0, 1, 2, ..., n.
Aplicînd formula, valoarea actuală netă a proiectului apare ca fiind
egală cu suma valorilor actuale a beneficiilor nete anuale ale
proiectului:

VAN  
n
NB t

(1i)
t
t 0

33
Tabelul 2. Valoarea actuală netă a sistemului informatic la bibliotecă, u. m.

Anul Evenimentul Beneficii anuale Costuri anuale Beneficii nete

anuale

0 Cumpărare şi instalare 0 325.000 - 325.000

1 Beneficii şi costuri anuale 100.000 20.000 80.000
2 Beneficii şi costuri anuale 100.000 20.000 80.000
3 Beneficii şi costuri anuale 100.000 20.000 80.000
4 Beneficii şi costuri anuale 100.000 20.000 80.000
5 Beneficii şi costuri anuale 100.000 20.000 80.000
5 Lichidare 20.000 0 20.000
VA 424.280 407.004 17.276

34
Politica de dezvoltare regională este una din
politicile cele mai importante şi cele mai complexe
ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că,
prin obiectivul său de reducere a disparităţilor
economice şi sociale existente între diversele regiuni
ale Europei, acţionează asupra unor domenii
semnificative pentru dezvoltare, precum:
 creşterea economică şi sectorul IMM,
 transporturile,
 agricultura,
 dezvoltarea urbană,
 protecţia mediului,
 ocuparea şi formarea profesională,
 educaţia,
 egalitatea de gen etc..
De ce este nevoie de o politică regională în UE?

Este principala politică de investiții a UE

pentru creștere și locuri de muncă.

Beneficiază de cea mai mare

parte a bugetului UE: 351,8
miliarde € din
1082 miliarde € (2014-2020).
33% Finanțare din politica de
coeziune 351,8 miliarde €

Alte politici UE: agricultură,

cercetare, politică externă etc.
730,2 miliarde €

68%
Concepută ca o politică a solidarităţii la nivel
european, politica regională se bazează în principal pe
solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din
bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre către
regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere.

Politica de dezvoltare regională are un pronunţat

caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate
contribuie la finanţarea altor politici sectoriale:
– cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de
protecţie a mediului.
 Politica regională = coeziune
Scopul:
– este să consolideze coeziunea economică, socială și teritorială în regiunile
eligibile.

coeziunea economică, prin stimularea competitivității și a creșterii economice

socială ecologice la nivel regional, furnizarea de servicii mai
bune, creșterea oportunităților de angajare, îmbunătățirea
calității vieții;

coeziune teritorială prin conectarea regiunilor pentru a le ajuta să își valorifice

punctele forte și să lucreze împreună în configurații noi și
inovare în vederea abordării provocărilor comune (cum ar
fi schimbările climatice), ceea ce va consolida Uniunea în
ansamblu.
 Pași către o politică regională
1957 În Ttratatul de la Roma se menționează
pentru prima dată existența unor diferențe regionale.
1958 Este instituit Fondul social european.
1975 Crearea Fondului european de dezvoltare
regională
1986 În Actul Unic European se stabilește
termenul juridic politici rejionale.
1988 În vederea adaptării la aderarea Greciei
(1981), Spaniei și Portugaliei (1986), fondurile
structurate sunt integhrate într-o politică de
coeziune generală.
1993 Tratatul de la Maastricht introduce fondul
de coeziune, Comitetul Regiunilor și principiul
subsidiarității.
1994-1999 Dublarea resurselor alocate fcătre
fonduri, acestea stingînd o treime din bugetul UE.
1995 A fost adăugat un obiectiv special pentru
sprijinirea regiunilor slab polulate din Finlanda și
Suedia.
2000 Strategia de la Lisabona redirecționează
prioritățile UE către creștere, locuri de muncă și
inovare.
2000-2006 Prioritățile aferente acestei perioade sunt
orientate astfel încît să reflecte obiectivele Strategiei de
la Lisabona. Instrumentele de preaderare pun la
dispoziția țărilor aflate în curs de aderare la UE fonduri
know-how.
2004 Aderarea a zece noi state membre, populația UE
crescînd cu 20% , în timp ce PIB-ul acesteia cu doar
5%. Buget special alocat pentru noi state membre
(2004-2006).
2007-2017 30% din bugetul alocat pentru infrastructură
de mediu și pentru măsuri de combatere a schimbărilor
climaterice, iar 25% pentru cercetare și inovare.
2014-2020 Noua perioadă de programare introduce
norme comune specificate și un accent sporit pe
realizări și rezultate. Bugetul de 351,8 miliarde € este
orientat în special către 11 obiective tematice în
sprijinul realizării țintelor strategiei Europa 2020.
 Cele 276 regiuni ale UE vizate în politica regională în
perioada 2014-2020 și categoriile de eligibilitate pentru
fondurile structurale – Fondul european de dezvoltare
regională (FEDR) și Fondul european social (FES)

Regiuni mai puțin dezvoltate (PIB/cap Regiuni mai dezvoltate (PIB/cap de

de locuitor < 75% din media UE-27): locuitor ≥ 90% din media UE-27):
182,2 miliarde de euro 54,3 miliarde de euro

Regiuni de tranziție (PIB/cap de locuitor

≥ 75% și < 90% din media UE-27):
35,4 miliarde de euro
 Alocare specifică pentru
Asistență
regiunile tehnică; sau
ultraperiferice
1,2 populate;
slab miliarde €
Fondul de coeziune; 1,5 miliarde €
63,4 miliarde €

Inițiativa privind ocuparea

forței de muncă în rîndul
Acțiuni inovatoare în zonele
tinerilor
urbane;
Cooperare 0,4(top-up);
miliarde
europeană €
teritorială;
3,2 miliarde
10,2 miliarde€ €

Regiuni mai puțin dezvoltate;

182,2 miliarde €

Regiuni mai dezvoltate; 54,3

miliarde €

Regiuni de tranziție;
35,4 miliarde €

Finanțare din politica de coeziune 2014-2020

(351,8 miliarde €)
Cum funcționează politica
regională?
Fonduri pentru orașe și regiuni în
creștere.
Priorități
Politica de coeziune are 11 obiective tematice destinate creșterii
pentru perioada 2014-2020.
 Investițiile din FEDR vor sprijini toate 11 obiective, însă obiectivele 1-4 sunt principalele obiective
de investiții.
 Principalele priorități ale FSE sunt obiectivele 8-11, cu toate că fondul sprijină și obiectivele 1-4.
 Fondul de coeziune sprijină obiectivele 4-7 și 11.
Obiective:
1) Consolidarea cercetării , dezvoltării tehnologice și inovării.
2) Îmbunătățirea accesului la tehnologiile informației și comunicațiilor, precum și îmbunătățirea utilizării și
calității lor.
3) Sporirea competitivității IMM-urilor.
4) Sprijinirea trecerii la o economie cu emisii reduse de carbon.
5) Promovarea adaptării la schimbările cimatice, precum și a prevenirii și gestionării riscurilor.
6) Conservarea și pretejarea mediului și promovarea eficienței resurselor.
7) Promovarea unui transport durabil și îmbunătățirea infrastructurilor rețelelor.
8) Promovarea sustenabilității și calității locurilor de muncă și sprijinirea mobilității lucrătorilor.
9) Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare.
10) Efectuarea de investiții în domeniul educației , al instruirii și al învățării pe tot parcursul vieții.
11) Îmbunătățirea eficienței administrației publice.
Rolul reţelei de aşezări urbane in implementarea
politicii de dezvoltare regională

Acest obiectiv general este construit pe următoarele obiective specifice:

 Îmbunătățirea mobilității și a calității infrastructurii de acces a centrelor urbane de
dezvoltare şi a legăturilor acestora cu zonele înconjurătoare;
 Dezvoltarea și echiparea infrastructurilor și serviciilor de suport economic al
centrelor urbane de dezvoltare pentru a stimula competitivitatea;
Sporirea atractivității centrelor urbane de dezvoltare și a potențialului lor
de a genera creșterea calității vieții cetățenilor.

De ce este importantă dezvoltare urbană?

Economia de piață și dezvoltarea urbană au fost întotdeauna strâns legate.
Astăzi, orașele sunt asociate cu avantajele și oportunitățile oferite de aglomerarea diverselor
sectoare economice.
Teritoriile urbane acoperă cea mai mare parte a populației, a producției și a consumului.
Ele sunt una dintre cele mai importante unități din analiza economică, socială și de mediu, precum
și o bază pentru strategiile politicii de dezvoltare
Crearea polilor de competitivitate economică – un
model sustenabil pentru obținerea avantajului
competitiv.
În contextul competiției globale pentru piețe, Europa trebuie să acționeze rapid
pentru a concura pe bază de excelență în plan internațional.
Industria europeană are nevoie de clustere inovative, competitive și puternice și
de rețele de clustere, deoarece acestea sunt recunoscute ca factori cheie ai
inovării și creșterii economice prin dezvoltarea de abordări colaborative și
multisectoriale și stimularea interacțiunilor dintre actorii inovării.
Clusterele sunt considerate „motorul” dezvoltării economice şi inovării, deoarece
acestea constituie un cadru propice de dezvoltare a mediului de afaceri, de
colaborare între companii, universităţi, instituţii de cercetare, furnizori, clienţi şi
competitori situaţi în aceeaşi arie geografică (locală, regională, naţională,
transnaţională).
Polii de competitivitate sunt considerați o forță cheie de dirijare a inovării și
creșterii, un instrument al politicii industriale și de cercetare, ca și un factor
de generare a competitivității și a proiectelor de cooperare între clustere la
nivel național, european și global.
Distincția conceptuală: cluster / pol de comeptitivitate
Denumire Caracteristici Baza teoretică
Pol de competitivitate Structură completă triple Diamantul lui Porter
helix sau four clover.
Strategie subsumată
obiectivului de a acţiona pe
una sau mai multe pieţe .
Orientare spre export.
Accent pe proiecte
inovative.
Impact naţional şi
internaţional.
Accent pe activitatea de
producţie.

Cluster Aglomerare industrială, Teoria lui Marshall

accent pe relaţia dintre
întreprinderi, structură aflată
în diverse faze de maturitate.
Crearea polilor de competitivitate economică – un
model sustenabil pentru obținerea avantajului
competitiv.
Definiţia „polului de competitivitate” este asemănătoare cu cea a clusterului: este o
concentrare geografică de întreprinderi publice sau private, organizaţii de cercetare-
dezvoltare şi formare profesională (centre de cercetare şi instituţii de învăţământ) care
lucrează în parteneriat, sub o strategie comună de dezvoltare, în scopul generării de
sinergii şi colaborării în cadrul unor proiecte inovative, în interesul uneia sau mai multor
pieţe.
Un pol de competitivitate reuneşte, pe un teritoriu dat, întreprinderi de toate
dimensiunile, laboratoare de cercetare şi instituţii de formare profesională pentru
dezvoltarea sinergiilor şi a cooperării. Se pot asocia şi alţi parteneri cum ar fi autorităţile
publice naţionale şi locale, ca şi societăţile de servicii pentru întreprinderi.
Provocarea este să construiască pe sinergiile şi proiectele de colaborare şi inovatoare care
să permită întreprinderilor angajate în aceste parteneriate să ocupe o poziţie în prim-
planul domeniilor lor, atât în plan național, cât şi pe plan internaţional. Considerăm
aşadar că un pol de competitivitate economică poate avea o structură completă de tip
„triple helix” (autorităţi-cercetare-dezvoltare -industrie) sau „four clover” (+ instituţie
catalizator).
Avantajul competitiv
Astfel, unii cercetători abordează avantajul competitiv
 la nivel de firmă (Barney, 1991),
 de tranzacție (Williamson, 1985)
 sau de activitate (Dunning, 1993),
alții:
 la nivel de unitate de afaceri (Rumelt, 1991),
 de industrie (Porter, 1980)
 sau chiar la nivel de națiune (Porter, 1990).

Avantajul competitiv este o construcție „multilevel” ce trebuie investigată la

diferite niveluri, de la nivel de activitate la nivel de țară, compania sau firma
reprezentând un punct de legătură între aceste multiple niveluri ale analizei.

Mediul politic, instituțional și economic al unei națiuni joacă un rol

important în dezvoltarea cu success a industriei competitive.
Relația dintre polii de competitivitate și avantajul competitiv
Conform lui Porter (1990), succesul economic nu poate fi explicat doar prin recurgerea la
teoria clasică a dezvoltării economice bazate pe disponibilitatea şi abundenţa factorilor
de producţie (munca, natura şi capitalul), ci acesta depinde de interacţiunea complexă a
unor factori grupaţi în ceea ce s-a numit apoi „Diamantul lui Porter” : condițiile cererii,
condițiile factorilor, industriile din amonte și aval, strategia, structura și concurența
firmei.
Factori determinanți mai sus menționați pot fi abordați atât la nivel individual, cât și la nivel de sistem
și creează cadrul adecvat pentru obținerea competitivității la nivel de organizație.
Avantajul competitiv rezultă din modul în care o organizație îşi gestionează activităţile
(de la proiectarea de produs şi achiziţionarea materiilor prime până la vânzare şi service)
și consituie un element de bază al „lanţului valoric”.
Lanțul de distribuție și integrarea pe orizontală relevă de asemenea disponibilitatea
resurselor, accesul la informații pe baza cărora companiile decid să acţioneze pe baza
strategiilor într-o anumită direcţie și cu resursele respective, dar și presiunea asupra
companiilor de a inova şi de a investi.
Multe dintre aceste activităţi implică interacţiuni cu alte entităţi - furnizori de materii prime sau
subansamble, de servicii specializate, de servicii de cercetare şi inovare, unităţi de învăţământ,
distribuitori, clienţi etc..
Poziţionarea geografică a companiei devine importantă în definirea strategiei sale și că importanţa
relaţiilor furnizor-client crește odată cu îndepărtarea companiilor de modelul de integrare pe
verticală.
 Strategia, structura și concurența firmei

Oportunitatea Condițiile cererii

Acțiunea
Condițiile factorilor guvernamentală

Industriile din amonte și aval

Factorii determinanți ai avantajului

competitiv
Planurile integrate de dezvoltare a localităților
PLANUL DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ LOCALĂ PENTRU ANII 2020-2021
Satul X, raionul Y, Republica Moldova

Cuprins
1 Prefață, Rezumatul executiv
2 Introducere
3 Procesul de elaborare a Planului de dezvoltare economică locală
4 Analiza economică locală
5 Analiza SWOT
6 Viziunea și obiectivele
7 Planul de acțiuni
8 Mecanismul de finanțare
9 Indicatorii și mecanismele de monitorizare
10 Componența echipei de elaborare
Procesul de elaborare a Planului de
dezvoltare economică locală

În cadrul elaborării PDEL au fost utilizate

următoarele principii:

 Participare și transparență în procesul decizional;

 Responsabilitatea pentru angajamentele strategice;
 Parteneriate;
 Nediscriminare şi egalitate de gen;
 Inovație.
 Analiza economică locală

Analiza structurii economiei locale

Tipuri de activitate economică Numărul și % întreprinderilor (după
clasificare)
Agricultură, silvicultură și pescuit Micro Mici Medii Mari
Industria prelucrătoare
Comerț cu ridicata și cu amănuntul
Alimentație publică (catering)
Hoteluri și restaurante
Etc..
Total
Analiza economică locală

Analiza structurii economiei locale

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
Tendință crescătoare a numărului de AE Economie locală relativ nediversificată
Potenţial turistic
Tradiţii şi experienţă în creşterea producţiei Lipsa capacităților de atragere de fonduri
agricole
 Analiza economică locală
Cooperare și relaționare locală
Evaluarea cooperării locale
Tema pentru care Instituțiile
funcționează implicate
Informare și dezvoltare
capacități în agricultură
Consultanță și scriere
de proiecte, instruiri pe
dezvoltare locală
Consultanță în afaceri
Realizările Evaluare
Informează și instruiește AE din Util
agricultură.
Cooperarea este ocazională
AO realizează diferite activități: Util
 elaborarea proiectelor de
infrastructură, sociale, educatie;
 prestarea serviciilor de consultanță şi
expertiză în domeniu dezvoltării
comunitare;
 instruiri tematice.
Informare, instruire, participare la Util
târguri și expoziții. Cooperarea este
ocazională, nu există activități și
proiecte comune.
Analiza economică locală
Cooperare și relaționare locală
Evaluarea cooperării locale

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

Dorinta AE de a negocia forme reciproc Neîncrederea fermierilor față de formele de
avantajoase de asociere asociere
Existența subvenționării preferentiale a Capacitate redusă a AE de a se asocia şi
asociaților și facilități fiscale pentru ele coopera
 Analiza economică locală
Cooperare și relaționare locală
Administrație prietenoasă cu businessul, transparentă și necoruptă

Sectorul de Principalele provocări pentru care probabil este necesară asistență pentru
creștere antreprenoriat
Toate sectoarele Inexistența unei platforme accesibile de informare și consultare pentru mediul de
afaceri
Capacități reduse ale AE în domeniul marketingului și managementului afacerii
APL nu dispune de pârghii suficiente de stimulare fiscală
Insuficiența cadrelor calificate și migrația forței de muncă
Agricultura Lanțul valoric al produselor agricole slab dezvoltat
Participare scăzută la programe și proiecte cu componenta de grant
Lipsa viziunii în perspectiva asocierii și aplicarea tehnologiilor pentru mărirea
lanțului valoric al produselor din agricultură
Etc.

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

APL deschisă cooperării cu sectorul de afaceri Lipsa unei platforme durabile și sistematice de
prestare a serviciilor pentru AE
APL ocazional informează AE despre oportunități Interes scăzut a AE ca beneficiari a serviciilor de
de finanțare consultanță
 Analiza economică locală
Cooperare și relaționare locală
Acces la finanțare
Instituția Clienți eligibili / Sectoarele Suma min și max Cerințe (garanții,
beneficiar economice oferită etc.)
preferabile
Bănci comerciale Persoane juridice Toate sectoarele Garanție
și fizice care
practică activități
de antreprenoriat
Companii de Persoane fizice și Toate sectoarele Garanție
micro finanțare juridice
Fondul X Producători Agricultura Plan afaceri
agricoli
Programul Y Lucrători Toate sectoarele Grant y%
emigranţi, cetăţeni
ai RM
Etc. APL, Asociațiile Agricultura Contribuție – x%
de producător
Analiza economică locală
Cooperare și relaționare locală
Acces la finanțare

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

Existența surselor de finanțare la băncile
comerciale
Existența surselor de finanțare donatori și
programe naționale și experiența de
atragere fonduri
Capacitate redusă AE să acceseze credite și
granturi
Condiții dezavantajoase de accesare de
credite
Analiza economică locală
Cooperare și relaționare locală

Terenuri și infrastructură:
 Necesitățile sectorului privat în domeniul terenuri și
infrastructură

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

Existența terenurilor agricole și construcții Insuficiența politicilor de promovare a
pentru închiriere sau vânzare oportunitățile investiționale
APL poate schimba destinația terenurilor
din categoria agricole în construcții
Analiza economică locală

Cadrul de reglementare și instituțional

În cadrul Primăriei deocamdată nu este înființat un ghișeu unic, care ar facilita și eficientiza procedurile
de obținere a actelor și documentelor. De asemenea, specialiștii din APL nu dispun de softuri
specializate ce ar eficientiza serviciile oferite cetățenilor și AE. În cadrul consultării cu AE au fost
identificate obstacolele administrative la nivel local.
Abilități și capital uman, Incluziune
Numărul total al populației stabile alcătuieşte X persoane, dintre care Y - femei (53,7 %) și Z bărbați
(46,3%). Etc..
Poziționare externă și marketing
În ultimii N de ani, satul X a devenit pentru mulți un loc de trai, lucru și investiții datorită investițiilor
în amenajarea satului și a infrastructurii, modernizării instituțiilor publice și a valorificării
potențialului uman. Atît oamenii de cultură și știință originari din localitate, traditiile istorice si
obiceiurile locale, precum și potențialul natural, au creat o imagine favorabilă în exterior.
Analiza SWOT
Puncte Tari
 Construirea unei imagini locale
puternice
 Bonitate bună a terenurilor agricole
 Existența Pieței Locale dotate
Oportunități
 Eligibilitatea pentru proiectele de
cooperare transfrontalieră
 Participare la proiecte și a altor
finanțatori
 Prezența Acordului de Asociere cu
RM-UE, acces favorizat la piețele UE
 Creșterea numărului de produse
ecologice
 Consolidarea capacităților
agricultorilor prin crearea grupurilor de
producători pe domenii (cereale și
lactate).
Puncte slabe
 Pondere scăzută a persoanelor apte de
muncă în structura de vârstă
 Insuficiența de brațe de muncă
calificate
 Salarii mici plătite de AE
Riscuri
 Cadrul legislativ instabil
 Cataclisme naturale
 Fluctuația mare a valutei naţionale în
raport cu alte valute
 Migrația populației
 Politizare excesiva a autorităților și
instituțiilor publice
 Embargouri la produsele destinate
exportului
 Schimbările climatice
 Instabilitate politică și socială
 Viziunea și obiectivele
Viziunea strategică
Principalele obiective

Planul de acțiuni
Elementele Obiectivele Acțiuni / Durata Partenerii Costul Rezultate Indicatori de
constitutive cheie Idei de (început implicați estimate, monitorizare
proiect /sfîrșit) mii euro

Mecanismul de finanțare
Acțiuni Cost, mii Sursele de Lacune de
Euro finanțare finanțare
 Indicatorii și mecanismele de monitorizare
Etapele Planul de Livrarea rezultatelor (schimbări)
implementare
Indicatorii de Statutul general de 1. Indicatori specifici (după cum sunt indicați în
monitorizare pentru implementare până în Plan)
fiecare Plan de prezent, care poate fi 2. Indicatori generali ai impactului pe termen
dezvoltare economică calificat după cum lung (pentru scopul propriei monitorizări):
locală urmează:  Numărul de locuri de muncă noi create în zonă
 Devansarea orarului  Majorarea venitului din impozitele locale (%)
 Conform orarului – dacă e aplicabil
 Întârziere  Majorarea investițiilor în zonă (valoarea totală
nesemnificativă în EURO)
 Întârziere
semnificativă

Planul de Monitorizare Internă a activităților

prezentate
Activitatea / Ideea Durata Rezultatele
de proiect așteptate
TURISMUL RURAL – DOMENIU
IMPORTANT AL RELAŢIILOR
ECONOMICE INTERNAŢIONALE.

Schimbările atestate în dezvoltarea social-economică arată că în prezent mai

mult de jumătate din produsul intern brut este creat în sectorul serviciilor.
Un subsistem al sectorului serviciilor îl reprezintă turismul care s-a transformat
într-o industrie importantă şi profitabilă în cadrul economiilor naţionale.
Turismul este considerat un fenomen socialeconomic care are un impact direct şi
indirect asupra dezvoltării întregii infrastructuri.
Dezvoltarea intensă a turismului se explică şi prin multiplicarea relaţiilor
economice şi culturale între statele lumii contemporane, urbanizarea accelerată,
sporirea numerică a salariaţilor, creşterea bunăstării materiale şi a nivelului de
cultură a populaţiei, informatizarea, modernizarea şi perfecţionarea rapidă a
mijloacelor de transport şi căilor de comunicaţie.
Turismul rural reprezintă o serie de avantaje:
valorifică:
 spaţiile agricole,
 resursele naturale şi patrimoniul cultural,
 tradiţiile săteşti,
 produsele agricole,
 realizează schimburi între veniturile urbane şi cele rurale,
 creează direct şi indirect locuri de muncă, îmbunătăţeşte infrastructura.
Există o serie de motive economice, sociale şi culturale
care recomandă dezvoltarea iniţiativelor turistice în zone
rurale ca şi stimulator al economiei rurale.
Metodele aplicate:
 analiza sistemică,
 studiul comparat,
 analiza de conţinut,
 analiza factorială,
 analiza cost-profit.

Abordarea sistemică – permit evidenţierea trăsăturilor specifice ale turismului

rural, descifrarea conţinutul interinfluenţelor ce se stabilesc între componentele acestui
sector al relaţiilor economice internaţionale.

Studiul comparat şi analiza de conţinut – permit valorificarea conceptele:

turismul rural şi agroturismul.

Analiza factorială şi analiza cost-profit – permit de a verifica cele mai

bune modele ale gestiunii tuturor activităţilor în turismul rural, de a elucida secretele
unei colaborări eficiente între autorităţile publice şi antreprenorii din domeniu.
Prin formula turism rural subînţelegem:
 un set de servicii turistice în zone rurale, de cazare şiservire amesei, caracterizat
printr-o ofertă de servicii localizate în mici centre rurale.

Clădirile au capacitate redusă, de obicei prezintă interes

architectonic, fiind decorate într-un stil rustic care aminteşte de
locuinţele tradiţionale.
Se acordă o atenţie deosebită gastronomiei locale tradiţionale şi de
cele mai multe ori sunt conduse într-un sistem familial.

Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică

organizată şi condusă de populaţia locală având la bază o strânsă
legătură cu mediul ambiant, natural.
Turismul rural poate să soluţioneze:
unele probleme economice şi de organizare a muncii, în care este
implicată populaţia rurală.

Avantajele care se obţin în urma practicării turismului rural

pot fi:
 de natură economică,
 şi de natură socio-culturală.

Dintre acestea putem menţiona:

 stabilizarea forţei de muncă,
 crearea de noi locuri de muncă,
 diversificarea modului de utilizare al forţei de muncă,
 promovarea şi dezvoltarea serviciilor,
 reabilitarea patrimoniului şi atragerea de investiţii.
O formă specifică a turismului rural o
constituie agroturismul care utilizează pentru:
cazare şi servirea mesei numai pensiunile turistice rurale şi pensiunile agroturistice,
beneficiind de un mediu nepoluat şi pitoresc, de atracţiile turistice naturale şi de
valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul rural.

Spaţiul rural satisface prin componentele sale o

paletă largă de motivaţii:
 odihnă şi recreere,
 cunoaştere,

 cultură,

 practicarea sportului,

 cură de aer sau balneară,

 vânătoare şi pescuit sportiv,

oferind agroturismului un spaţiu imens de cuprindere a posibilităţilor de petrecere a timpului liber.

Prin aceasta agroturismul este un mijloc integral de valorificare al mediului rural, cu potenţialul
său agricol, turistic, uman şi tehnico-economic.
Turismul rural în general şi agroturismul în
special se deosebesc de alte forme ale turismului tradiţional, standard
printr-un set de trăsături.

Este vorba despre caracteristicile spaţiale –

 mediul natural autentic;
 originalitatea produselor turistice;
 oferta turistică se personalizează;
 este o activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu o
alternativă;
 nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură generală
şi dotări turistice;
 nu este compatibil cu turismul de masă, dezvoltat în staţiunile şi centrele
turistice urbane.
În Uniunea Europeană, turismul rural şi agroturismul este
apreciat ca durabil dacă respectă strategia calităţii serviciilor.

În literatura de specialitate sunt expuse 10 principii ale dezvoltării durabile a

turismului.
Acestea prevăd:
 folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare, protejare);
 reducerea supraconsumului şi a risipeide resurse turistice;
 menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural;
 integrarea agroturismului în planificarea şi strategia de dezvoltare naţională, regională şi mai
ales locală (dezvoltarea ofertei, promovarea şi organizarea, precum şi dezvoltarea infrastructurii
generale şi tehnico-materiale;
 susţinerea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a comunităţii, dar şi în protejarea
naturii, şi a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului);
 implicarea comunităţilor locale în sectorul turistic prin susţinerea grupurilor de iniţiativă privind
dezvoltarea ofertei agroturistice locale, protejarea mediului înconjurător şi a obiectivelor
culturale;
 consultarea specialiştilor şi a publicului în dezvoltarea agroturismului şi a economiei locale pentru a
se evita conflictele de interese între politicile guvernamentale şi cele locale, a întreprinzătorilor
din turism şi populaţiei.
Dezvoltarea durabilă a agroturismului trebuie
susţinută prin:
 pregătirea profesională,
 calificarea,
 perfecţionarea,
 instruirea formatorilor din rândul localnicilor,
 pregătirea civică, sociologică şi ecologică adecvată.

Promovarea marketingului în agroturism prin:

 studierea pieţei turistice din aria locală şi regională, pe plan local şi internaţional;
 cercetarea şi monitorizarea activităţii de turism rural şi acţiunilor de protejare şi
conservare a mediului înconjurător, precum şi a resurselor turistice.
În activitatea turistică managementul prevede:
 procedeele de previziune,
 coordonare şi control.
Previziunea se bazează pe o analiză profundă în care sunt
luate în considerare următoarele elemente:
 resursele disponibile,
 rezultatele activităţilor iniţiale,
 situaţia actuală,
 scopul activităţii.
Prin intermediul previziunii managerul anticipează evoluţia cererii şi a ofertei,
iar în funcţie de numeroasele elemente concurenţiale vizează piaţa pe care se
va plasa.
Proiectarea viitorului în activitatea turistică se realizează
prin mai multe operaţiuni:
o diagnoza,
o prognoza,

o planificarea.
Un rol important în planificarea activităţii unităţilor turistice îl
are amenajarea staţiunii/centrului care reprezintă de fapt o strategie
fundamentală de dezvoltare a ofertei turistice.

Amenajarea turistică poate fi privită ca un proces de amenajare ştiinţifică a

spaţiului turistic dar şi ca o rezultantă a relaţiilor ce se dezvoltă între aria pieţei
turistice şi zona de recepţie.

Obiectivele principale ale unei strategii de amenajare turistică

vizează:
 valorificarea superioară a potenţialului turistic;
 prelungirea sezonului turistic;
 dimensionarea ofertei în raport cu cererea potenţială;
 atragerea unui număr cât mai mare de turişti;
 dezvoltarea unor forme variate de turism cu scopul de a reduce sezonalitatea;
 asigurarea unei dezvoltări echilibrate a zonelor turistice;
 conservarea şi îmbunătăţirea mediului înconjurător.
Realizarea planurilor de dezvoltare nu se poate obţine
fără acţiuni de coordonare prin care să fie armonizate
resursele umane şi materiale implicate în acest proces.
Pornind de la complexitatea activităţii turistice, statul
prin instituţiile sale realizează o coordonare care constă
în elaborarea strategiei turismului cu fixarea
principalelor obiective şi a localităţilor de îndeplinire a
acestora.
Acest aspect poate fi realizat prin evitarea dezechilibrelor
bugetare, controlul inflaţiei, şomajului, promovarea
unei legislaţii adecvate.
În cadrul planificării activităţii unei unităţi/centru turistic, un loc
important îl ocupă planificarea de marketing care reprezintă un
proces complex ce cuprinde etape operaţionale succesive, valori şi
ipoteze în care pe baza analizei situaţionale se identifică şi se
stabilesc obiectivele de marketing ale acesteia, căile şi mijloacele
prin care acestea se pot atinge (strategii de marketing),
posibilităţile de evaluare a stadiului de realizare a lor, precum şi
eventualele corecţii în cazul nerealizării indicatorilor de
performanţă propuşi.
Planificarea strategică de marketing reprezintă un proces complex
de stabilire şi menţinerea celei mai bune relaţii între obiective,
pregătirea angajaţilor şi resursele unei întreprinderi, pe de o parte,
şi mixul de marketing, raportat la conjunctura pieţei, pe de altă
parte.
Managementul turismului rural implică aceleaşi
elemente ce caracterizează managementul oricărui sector
al economiei naţionale, dar are şi propriulspecific.
Mangementul acestui proces presupune elemente precum:
resursele, funcţiile, obiectivele şi mediul extern.

Resursele sau input-urile pot fi:

 umane (munca angajaţilor, pricepere, talent, calificare, specializare);
 financiare (capital financiar necesar pentru operaţii pe diverse orizonturi de
timp);
 materiale (clădiri, echipamente, tehnici etc.);
 informaţionale (ansamblul datelor informaţiilor necesare pentru adoptarea
deciziilor).
Funcţiile managementului întrunesc în sine:
 previziunea,

 organizarea,

 coordonarea,

 antrenarea-motivarea,

 control-evaluare-reglare.

La baza funcţiei de previziune stau stadiile de prognoză, ce evidenţiază tendinţele

evoluţiei mediului ambiant şi turismului rural; diagnoza ce evidenţiază
punctele forte şi slabe, oportunităţile şi riscurile.
Previziunea constă din strategia ce vizează acţiuni pe termen mediul şi lung,
caracterizat de un grad de rigurozitate şi detaliere; tactică sau politică ce
prevede formularea direcţiilor generale de acţiune a unităţii/centrului turistic pe
termen scurt, precum şi formularea principiilor unitare de acţiune la nivelul
tuturor verigilor organizatorice din domeniul turistic; planul care se
fundamentează pe baza obiectivelor şi orientărilor stabilite prin strategie,
politică şi le detaliază riguros; programul sau detalierea în timp şi spaţiu a
obiectivelor planificate.
Organizarea presupune ansamblul proceselor de muncă prin care se constituie sistemul
conducător, sistemul condus şi sistemul legăturilor dintre acestea.
Organizarea conţine procese ce se referă la stabilirea sistemului de obiective, identificarea
proceselor de muncă şi constituirea structurilor organizatorice de conducere la diferite
niveluri.
În literatura de specialitate sunt caracterizate două forme de organizare: procesuală şi
structurală.
Coordonarea este funcţia prin care ansamblul proceselor de muncă se sincronizează cu
acţiunile personalului, fundamentate pe previziune şi organizare, realizate anterior.
Realizarea acestei funcţii implică soluţionarea a două probleme:
 comunicarea şifolosirea eficientă a puteriiformale şi informale,

 precum şi gestiunea conflictelor care pot apare sau prevenirea acestora.

Antrenarea-motivarea presupune ansamblul acţiunilor prin care se influenţează personalul

de execuţie în realizarea obiectivelor centrului/ unităţii turistice, găsirea liderilor cu cel
mai eficient stil de conducere; mobilizarea capacităţii de muncă latentă a personalului;
canalizarea energiilor creatoare necesare atingerii performanţelor.
Control-evaluare-reglare este funcţia ce implică: urmărirea şi evaluarea obiectivelor,
compararea rezultatelor obţinute cu cele propuse (aşteptările), determinarea abaterilor,
aplicarea corecţiilor în vederea aducerii lor în limitele stabilite.
Momentul esenţial al unui proces de management îl constituie
decizia. Decizia este prezentă ca finalitate al fiecărui element structural alsistemului
de management.
Asupra relaţiei dintre funcţiile managementului şi deciziei pot fi făcute următoarele
observaţii:
 Previziunea se încheie cu o decizie privind obiectivele şi direcţiile de acţiune.

 Organizarea se încheie cu o decizie privind formele şi metodele de organizare.

 Conducerea se încheie cu o decizie privind formele şi metodele de organizare.

 Coordonarea se încheie cu o decizie privind armonizarea muncii.

Antrenarea - motivarea se încheie cu decizii privind dinamizarea şi recompensarea

proceselor de muncă.
Controlul-evaluarea-reglarea se încheie cu o decizie de corecţie în vederea realizării
obiectivelor.
Obiectivele sunt fundamentale şi derivate.
Procesele de management sunt influenţate şi de mediul extern. În literatura de specialitate
sunt deosebite: mediul stabil şi instabil, mediul turbulent.
Mediul stabil este specific perioadelor de acalmie când evoluţia fenomenelor este lentă şi
uşor previzibilă.
Mediul instabil este caracterizat prin frecvente modificări în majoritatea componentelor
sale şi impune procese de management ce permit o atitudine prospectivă.
Mediul turbulent este ostil şi pune întreg sistemul în situaţii dificile de adaptare la
schimbări sau chiar de supravieţuire.
Schimbările dese sau bruşte, în direcţii imprevizibile, ale componentelor mediului impun
dificultăţi serioase în aplicarea unui management sistemic.
Analiza structurii pieţei este necesară în identificarea diferitelor tipuri de pieţe oferind o
privire generală asupra aspectelor legate de conducerea şi performanţele firmelor.
Modulde conducere alunităţilor turistice se reflectă şila stabilirea
preţurilor, în politicile de publicitate, de marketing, de cercetare şi dezvoltare, de
inovare, cât şi în modul de prevenire şi depăşire a unor conflicte.
Procesul de inovaţie este realizat, pe de o parte, datorită tehnologiei, iar pe de altă parte,
datorită competiţiei de pe pieţe. De exemplu, în turismul rural, presiunea asupra
ofertanţilor de a instala sisteme de rezervare sau mijloace electronice de publicitate şi de
decontare cu scopul reducerii de costuri.
Turismul modern, durabilse poate dezvolta cu succes pe un anumit teritoriu în
următoarele cazuri:
1. Dacă teritoriul dispune de anumite oferte cu activitate turistică suficientă.

2. Dacă există un serviciu de management, o agenţie de turism ce formează torentul de

turişti.
3. Dacă există infrastructura turistică necesară pentru desfăşurarea normală a sejururilor
respective.
Pentru un turism durabil de calitate sunt necesare nu numai o ofertă turistică cu obiective
atractive bine amenajate, ci şi o bază materială de cazare modernizată, precum şi o
infrastructură, care să asigure deservirea turiştilor la cel mai înalt nivel. Activitatea de
atragere a turiştilor străini este o luptă de concurenţă între numeroşi oameni de afaceri
implicaţi în turism, dar şi o artă a businessului ce trebuie însuşită de cei care o
practică.Atragerea turiştilor străini nu înseamnă neglijarea turismului emiţător. Într-o
economie normală ambele forme de turism e necesar a fi susţinute şi dezvoltate
conform legilor economiei de piaţă.
În structura relaţiilor economice internaţionale turismului îi revine un rol aparte. Valorificarea, actualizarea
experienţeistatelor care au avansat în domeniu ne va permite nouă – cetăţenilor Republicii Moldova să explorăm
acest sector şi să susţinem procesul de relansare al economiei naţionale.
După avantajele ce le oferă societăţii, turismul a devenit o sferă prioritară prin următoarele:
1. Turismul se bazează pe exploatarea întregii reţele de obiective de interes turistic, în calitate de ,,materie primă”
pentru consum, în marea majoritate create de natură şi de către generaţiile precedente, oferite generaţiilor de
astăzi pe gratis, ele având doar misiunea de a le întreţine într-o stare bună şi a le amenaja în scopul de a fi
vizitate. De regulă, aceste lucrări necesită cheltuieli relative, reduse în comparaţie cu alte ramuri. Aceasta se
explică şi prin faptul că obiectivele turistice naturale şi o bună parte a celor antropice (obiective arheologice) nu
necesită adăposturi speciale, aflânduse sub cerul liber, ele necesitând doar cheltuieli pentru supravegherea şi
paza lor, şi în timp lucrări de restauraţie.
2. Unele resurse utilizate în turism sunt inepuizabile (razele soarelui, forţa ciclică de restabilire anuală a covorului
de vegetaţie) sau sunt ieftine pentru societate (nisipul plajelor, apele râurilor, mărilor, apele minerale).
3. Resursele turistice ,,exploatate” prin vizionare şi admirare nu-şi pierd potenţialul lor cantitativ, calitativ, estetic,
atractiv, ele fiind mereu la dispoziţia noilor vizitatori.
4. Infrastructura turismului costă mai ieftin în raport cu infrastructura ramurilor industriale şi destinaţia ei este de a
oferiservicii nu numai turiştilor ci, în măsura posibilităţilor, şi celorlalte categorii de cetăţeni ai ţării, fiind
exploatate intensiv.
5. Investiţiile alocate pentru dezvoltarea turismului aduc beneficii într-un timp mai scurt decât în alte ramuri ale
economiei (pentru consumul serviciilor solicitate de turiştii ce achită imediat).
6. Industria turismului influenţează pozitiv dezvoltarea altor ramuri şi subramuri ale economiei, inclusiv
producătoare de mărfuri de larg consum, solicitate şi de turişti. Turismul are un rol important în stabilizarea
situaţiei din economia ţării.
7. În procesul de dezvoltare a turismuluise creează noi locuri de muncă, atât în sfera turismului propriu zis, cât şi
în ramurile auxiliare de deservire a sectorului terţiar.
8. Dezvoltarea turismului contribuie mult la cunoaşterea, păstrarea, propagarea şi valorificarea patrimoniului de
resurse turistice naturale şi antropice, la educarea patriotică a cetăţenilor, la cunoaşterea reciprocă a valorilor
naţionale ale statelor lumii.
Avantajele şi priorităţile enumerate în favoarea dezvoltării industriei turismului sunt
evidente şi promiţătoare, însă succesele în acest domeniu depind şi de politica statului,
de eforturile de a exploata potenţialul natural, istorico-cultural şi uman de care dispune.
Este important să reţinem că asupra evoluţiei industriei turismului, în afara celor
menţionate, o mare influenţă o au indicatorii: numărul populaţieisatului, raionului, adică
 factorul demografic;

 factorul economic – nivelul de dezvoltare, condiţiile de trai şi de activitate a populaţiei;

 factorul cultural – gradul de cultură al populaţiei ce determină în mare parte, mărimea

şispecificul cerinţelor pentru serviciile turistice;

 factorul social - folosirea timpului liber; nivelul de organizare şi propagare a serviciilor

turistice;
 factorul ecologic;

 factorul politic – stabilitatea sistemului politic din regiune.

Experienţa arată că factorii menţionaţi nu pot fi ignoraţi sau ierarhizaţi după importanţă.
Toţi sunt influenţi şi în egală măsură pot spori sau diminua eficienţa unităţilor/centrelor
turistice. După cum am observat anterior, dezvoltarea turismului nu depinde de mărimea
teritoriului, de asigurarea cu resurse naturale, de numărul, densitatea şi structura
populaţiei. Important este ca raionul/municipiul/localitatea să dispună de monumente
turistice naturale sau antropice şi să creeze condiţii favorabile pentru primirea şi
deservirea turiştilor. În toate cazurile, prin activitatea unităţilor/agenţiilor turistice
valorile trecutului istoric sau geologic sunt puse la dispoziţia prezentului.
DEZVOLTAREA URBANĂ ECHILIBRATĂ ÎN
REPUBLICA MOLDOVA

Republica Moldova nu a cunoscut o dezvoltare economică

uniformă din punct de vedere geografic.
Prin urmare, creșterea economică a avut tendința de a se
concentra în anumite zone/orașe ale țării (din diverse
motive: istorice, de așezare, politice etc.), lăsând alte zone și
orașe într-o situație mai mult sau mai puțin de
subdezvoltare.
Dependența dezvoltării social-economice a
orașelor mici de un număr limitat de întreprinderi
industriale mari a dus la apariția problemelor de ordin
economic și social în rezultatul restructurării sau încetării
activității acestora.
În acelaşi timp, în dezvoltarea oraşelor au intervenit un şir de
probleme ce ţin de:
sistemul centralizat urban decizional şi de planificare:
învechirea planurilor generale de dezvoltare a oraşelor,
degradarea infrastructurii sociale, necesitatea reconstrucţiei
fondului locativ existent etc,.
Deși este recunoscut per ansamblu impactul pozitiv în dezvoltarea țării al orașelor
Chișinău și Bălți prin rolul de motor al economiei, au apărut dezechilibre
de dezvoltare, de nivel de trai între acestea și celelalte orașe, dar și între regiuni
și orașe.
Astfel, în comparaţie cu ţările din Europa, Republica Moldova se deosebeşte printr-
o polarizare economică extrem de pronunţată, jumătate din Produsul său Intern
Brut fiind realizat în capitală, care concentrează numai un sfert din populaţia
ţării.
Evidenţa cea mai vizibilă a acestei polarizări economice este concentrarea
activităţii economice, a celor mai bune resurse umane şi celei mai performante
infrastructuri în capitală.
Celelalte oraşe din ţară reprezintă nişte insuliţe de viaţă economică mai mult
sau mai puţin activă. Având o densitate mare a întreprinderilor, Chişinăul
concentrează cele mai multe resurse de muncă ocupate în activităţi economice.
Una din principalele cauze care a dus la concentrarea
factorilor de producţie preponderent în Chişinău şi
Bălţi şi care a determinat decizia companiilor de a investi
preponderent în aceste oraşe este disponibilitatea forţei de
muncă calificate.
Necesarul de muncă calificată cu competenţe relevante pentru
companii este mai uşor de găsit la nivelul acestor oraşe, dat
fiind faptul că în aceste oraşe se găsesc cele mai multe şi
prestigioase instituţii de învăţământ din ţară.
Această structură economico-geografică este
confirmată în mod clar de un anumit număr de indicatori:
 migraţia,
 sărăcia,
 numărul şi densitatea companiilor,
 numărul angajaţilor,
 valoarea vânzărilor realizate,
 evoluţia bugetelor.
NECESITATEA INTERVENŢIEI
Necesitatea intervenţiei decurge din problemele-cheie
identificată în analiza problemei şi anume:
 Concentrarea creşterii economice, impulsionată de
investiţiile în capital fix în zona Chişinăului şi Bălţului,
ceea ce a determinat creşterea disparităţilor dintre zona
capitalei şi municipiului Bălți față de celelalte regiuni de
dezvoltare. Astfel, Republica Moldova riscă să-şi piardă
centrele urbane/regionale de susţinere a dezvoltării
economice;
 Declinul socio-economic a numeroase centre urbane şi
diminuarea rolului lor în dezvoltarea ariilor adiacente;
 Pierderea funcţiilor urbane a multor oraşe, fenomen
generat de restructurarea industrială, migraţia în masă a
populaţiei.
PROBLEMA IDENTIFICATĂ
Economia RM în ultimul deceniu a înregistrat o creștere
economică, care nu a fost suficientă pentru a rezolva
gravele probleme sociale și de eradicare a sărăciei.
De asemenea, nu s-a reușit diminuarea decalajului de
dezvoltare față de țările dezvoltate și de cele din regiune.
În comparaţie cu ţările din Europa, Republica Moldova se
deosebeşte printr-o polarizare economică extrem de
pronunţată.
Una din cauzele acestei situații este explicată de dezvoltarea
lentă a centrelor raionale din RM. Î
n acest context, problema identificată a acestei politici este
formulată în felul următor: “Decalaj în nivelul
dezvoltării economice a oraşelor din Republica
Moldova”.
Argumentare:
Din diverse cauze orașele din Republica Moldova au cunoscut un nivel
diferit al dezvoltării economice.
Municipiul Chișinău este localitatea cea mai avansată.
Fenomenul care se atestă este decalajul mare de dezvoltare dintre orașele
țării, acesta fiind în creștere între orașele mari (Chișinău și Bălți) și
restul orașelor.
Acest fenomen, precum și creșterea economică,este măsurat
printr-un indicator Proxy - investițiile în capital fix,
întrucât acesta explică, într-o foarte mare măsură, nivelul
de dezvoltare al orașelor.

Pe de altă parte, procesul de urbanizare este un fenomen benefic sub diferite

aspecte, întrucât duce la creșterea economiei de scară, concentrarea resurselor
și populației, creșterea ratei de recuperare a investițiilor, etc..
Investiţiile sunt indispensabile pentru a genera o creştere economică la nivel
regional, pentru a crea mai multe locuri de muncă, pentru a asigura o
remunerare mai bună a salariaţilor şi pentru a îmbunătăţi performanţele
economice şi financiare.
CAUZELE PROBLEMEI
Cauzele investiţilor mici pe cap de locuitor în oraşele din Republica
Moldova (cu excepția prașelor Chișinău și Bălți) sunt multiple şi sunt
grupate în câteva categorii:
 cauze ce ţin de sfera limitată a serviciilor în regiuni,
 sistem fiscal deficient şi economia de scară redusă,
 cauze ce ţin de gestionarea insuficientă a proceselor de dezvoltare,
 cauze determinate de accesul limitat la nodurile de transport,
 un alt grup de cauze ţine de interesul scăzut al investitorilor faţă de oraşele
regionale,
 şi un grup de cauze ce ţine de instrumentarul de planificare depăşit sau
inexistent.

Sfera limitată a serviciilor în oraşe este una din cauzele problemei

identificate.

Astfel, agenţii economici sunt disponibili să investească acolo unde este o

infrastructură mai mult sau mai puţin dezvoltată.
Deficienţa sistemului fiscal a fost identificată ca o altă cauză a
investiţiilor reduse în oraşele din regiuni.
Sistemul actual al finanţelor publice creează un hazard moral, pentru că
autorităţile publice locale nu au nici o motivaţie să lărgească baza de
impozitare şi să crească cota veniturilor proprii, acestea bazându-se în
mare parte pe transferurile realizate de la centru.
Administraţia publică locală nu dispune de surse proprii de venit
semnificative şi respectiv nu pot decide şi rezolva în mod independent
multe dintre problemele apărute.
Impozitele şi taxele locale generează sume mici, ce reprezintă o pondere
redusă în bugetele locale.
Mai mult, se atestă ca autorităţile APL au o capacitate limitată de a
modifica nivelurile sau baza taxelor şi impozitelor locale prevăzute în
Codul Fiscal, precum şi de a stabili facilităţi fiscale proprii pentru
taxele şi impozitele locale.
Deficienţa sistemului fiscal este determinată şi de o bază fiscală erodată.
Acest fapt conduce la restrângerea bazei fiscale, la micşorarea
veniturilor locale proprii şi la reducerea echităţii fiscale prin
favorizarea unor agenţi economici sau categorii sociale.
Deficienţa sistemului financiar rezultă şi din faptul că în
Republica Moldova transferul responsabilităţilor nu a fost
efectuat în paralel cu transferarea resurselor necesare
pentru îndeplinirea lor.
Aceasta a condus la apariţia unor pronunţate dezechilibre
verticale în finanţare.
Astfel, exercitarea acestor atribuţii este dificilă, iar alteori
chiar imposibilă pentru unităţile administrativ - teritoriale
mici sau cu bugete reduse.
În acelaşi timp, lipseşte un mecanism ce ar garanta
unităţilor administrativ teritoriale resursele financiare
necesare pe termen mediu şi lung în vederea exercitării şi
îndeplinirii competenţelor transferate de către stat.
Economia de scară redusă
Republica Moldova este o ţară mică din punct de vedere
geografic, iar distanţele dintre localităţi sunt minore.
Aceste distanţe mici nu au nici un rol benefic pentru a
consolida integritatea economică a ţării, atât timp cât unele
localităţi la modul practic sunt izolate de altele din cauza
infrastructurii de transport defectuoase şi din cauză că
aceste comunităţi nu sunt atractive ca loc de trai.
În consecinţă aceasta duce la deprecierea capitalului uman şi
productiv.
Aceasta împiedică valorificarea avantajelor comparative pe
care aceste localităţi le au în cadrul economiei regionale şi
naţionale.
Gestionarea insuficientă a proceselor de dezvoltare la nivel
local este o altă cauză ce a determinat nivelul redus al investiţiilor în
oraşele din regiuni.

Aceasta la rândul său este determinată de alte subcauze care ţin de

capacităţile APL în gestionarea acestor procese precum şi lipsa
transparenţei.

O mare parte a autorităţilor publice locale nu percep atragerea investiţiilor

ca fiind parte din spectrul lor de competenţe şi obligaţii prioritare.

Astfel, prin atragerea investiţiilor se înţelege, în special, promovarea unor

proiecte de dezvoltare comunitară finanţate de donatori internaţionali şi
nu încurajarea investiţiilor private, locale sau străine.

Dezvoltarea economică durabilă a oraşelor şi regiunilor depinde în

mare parte de capacităţile autorităţilor locale de a identifica
oportunităţi anume pentru investitorii privaţi şi de ale promova
într-o manieră avantajoasă pentru cetăţeni şi pentru investitori.
Accesul limitat al oraşelor din regiuni faţă de
nodurile de transport constituie o altă cauză a
investiţiilor reduse în regiuni.

Acest fapt este determinat atât de densitatea reţelei rutiere cât

şi de calitatea infrastructurii rutiere.

Astfel, drumurile de o calitate proastă ar putea respinge un

anumit număr de investitori să-şi investească capitalul în
oraşele regionale, alegând mai degrabă să investească în
municipiile Chişinău sau Bălţi, care dispun de o
infrastructură rutieră relativ dezvoltată.
Investiţiile reduse în oraşele din regiuni se datorează în mare măsură şi
interesului scăzut al investitorilor faţă de aceste oraşe.
În acest context, părerile mai multor investitori indică asupra faptului că adesea impunerea unor reglementări complexe de
către autorităţile locale influenţează asupra mediului de afaceri din localitatea respectivă, generând corupţie şi reducând
din atractivitatea investiţională a localităţii.

Asemenea reglementări abuzive ţin în mare măsură de eliberarea

certificatelor de funcţionare a unităţilor comerciale, eliberarea
autorizaţiilor în domeniul construcţiilor, certificatelor de urbanism şi
darea în arendă a terenurilor.

Mai mult, atractivitatea redusă a oraşelor pentru investiţii este determinată

şi de lipsa capitalului uman calificat, necesar pentru desfăşurarea
activităţilor economice.

Astfel, s-a constatat că în raioanele/oraşele unde există instituţii de

învăţământ (şcoli vocaţionale, colegii) companiile sunt tentate să
investească mai mult.
Instrumentarul de planificare depăşit sau inexistent este o
altă cauză a investiţiilor reduse în regiuni.

Multe dintre localităţile ţării nu şi-au trasat perspective clare şi realiste de

dezvoltare economică pe termen lung.

În prezent, puţine din localităţile din Republica Moldova au strategii

credibile sau planuri de dezvoltare socio-economică a localităţii
respective, dacă şi fac la modul practic ceva pentru atragerea
investiţiilor, acestea sunt activităţi mai mult sporadice.

De asemenea, se atestă că o mare parte a localităţilor nu sunt dotate cu

planuri urbanistice de amenajare a teritoriului.
EFECTELE PROBLEMEI
Această problemă are efecte asupra dezvoltării orașelor din regiuni şi a
degradării infrastructurii existente.
Acestea la rândul lor produc efecte asupra nivelului redus al veniturilor
oraşelor care în consecinţă vor avea un impact major asupra
veniturilor populaţiei din regiuni, iar decalajul dintre veniturile
populaţiei din oraşele din regiuni şi capitală va fi unul şi mai
accentuat.
Astfel, decalajul la nivel de venituri și nivel de trai al populației din orașele
din regiuni comparativ cu populația din Chișinău și Bălți este destul de
pronunţat.
Neintervenţia în situaţia existentă ar putea duce la decalaje şi mai mari în
viitor.
Veniturile reduse ale populaţiei din regiuni influenţează bunăstarea
populaţiei şi condiţiile de trai, iar lipsa veniturilor în consecinţă duce la
ridicarea indicelui sărăciei şi la alte probleme sociale ce derivă din
acestea.
Mai mult decât atât, lipsa investiţiilor în regiuni diminuează
posibilitatea populaţiei locale de a se angaja, aceasta
ducând în cele din urmă la creşterea şomajului.
Pe fundalul acestor deficienţe creşte riscul migraţiei, atât
interne cât şi externe.
O parte a populaţiei va continua să migreze spre capitală, iar o
parte va căuta un loc de muncă în afara ţării.
Aceste fenomene pot duce în cele din urmă la depopularea
localităţilor regionale şi la scăderea în continuare a
indicelui demografic.
Un alt efect al problemei ţine de concentrarea factorilor de
producţie doar în Chişinău şi Bălţi dat fiind faptul că aceste
două oraşe/municipii dispun de cel mai bun climat din ţară
pentru desfăşurarea activităţii economice, cele mai bune
resurse umane şi cele mai performante infrastructuri.
OBIECTIVELE POLITICII PUBLICE
Obiectivul general elaborat întru realizarea propunerii de
politică publică este:“Asigurarea dezvoltării economice
durabile a oraşelor din Republica Moldova”.
Obiective specifice:
 Creşterea investițiilor în capital fix pe cap de locuitor
în orașele mici cu 35 % către anul 2016 (de la 2592 lei/cap
loc în 2010 la 3500 lei cap/loc în 2016) și cu 80 % către
anul 2020 ( de la 2592 lei/cap.loc în 2010 la 4665
lei/cap.loc în 2020);
 Reducerea ratei sărăciei în orașele mici cu 4 puncte
procentuale (de la 14,2% în 2010 la 10,2% către anul 2016)
și cu 8 puncte procentuale către 2020 (la 6,2%).
OPŢIUNI DE SOLUŢIONARE A PROBLEMEI

Pentru propunerea de politică publică elaborată au fost

identificate se propun 3 opţiuni şi anume:
Opţiunea 0. Status quo.
Opţiunea 1. Stabilirea polilor de creştere economică într-un
singur nivel.
Opţiunea 2. Stabilirea polilor în doua nivele: poli de creştere
economica şi poli de dezvoltare urbană.
OPŢIUNI DE SOLUŢIONARE A PROBLEMEI
Pentru propunerea de politică publică elaborată au fost
identificate se propun 3 opţiuni şi anume:
Opţiunea 0. Status quo.
Opţiunea 1. Stabilirea polilor de creştere economică într-un singur nivel.
Opţiunea 2. Stabilirea polilor în doua nivele: poli de creştere economica
şi poli de dezvoltare urbană.
O altă propunere de opțiune venită din partea membrilor grupului de lucru a fost identificarea
polilor în 2 nivele: poli de creștere economică și poli de dezvoltare urbană.
Premisa de la care pornea ideea e că majoritatea orașelor reprezintă centre raionale și că
acestea pe lângă rolul administrativ pe care îl au, pot atrage într-o anumită limită
finanţări privind investiţii, impulsionând în acest fel atât propria dezvoltare, cât şi
dezvoltarea unor localităţi din zona lor de influenţă.
O astfel de structurare a polilor există în țările ce dispun de teritoriu mare și respectiv acolo e
justificată necesitatea diferitor nivele a centrelor de dezvoltare pentru acoperire.
Pentru politica curentă această opțiune a fost descalificată, din motiv că conceptual este în
contradicție cu opțiunea 1 și nu este, de fapt, o opțiune alternativă, ori aceasta ar repeta în
mare parte status-quo-ul.
Din punct de vedere practic combinaţia de poli creștere + poli de dezvoltare urbană ar
putea fi realizată în condiţiile când același procent din buget va fi repartizat ambelor
categorii de poli, ceea ce ar face impacturile politicii minimale.
Teoria polilor de dezvoltare economică
Bazele teoriei polilor de dezvoltare a fost pusă la începutul anilor 1960, de către
Francois Perroux.
Potrivit acestei teorii, polul permite o mai bună echilibrare a dezvoltării
regiunilor şi ocupă un loc strategic în elaborarea politicilor de amenajare
teritorială.
El mai arată faptul că creşterea economică se coagulează în jurul unor poli de
creştere şi se propagă cu intensităţi variabile spre celelalte sectoare economice.
De asemenea, se atestă că pot exista poli naturali de creştere, determinaţi de
prezenţa surselor de energie, de materii prime, de concentrarea unor industrii,
infrastructură, forță de muncă, iar alte regiuni care nu dispun de toate astea,
trebuie sa caute poli compensatori, adică să încurajeze crearea unor avantaje
competitive.
Astfel, pentru cazul doi, ca motor pentru creştere este considerat oraşul care are o
creştere superioară celorlalte, urmând a fi luate în calcul două efecte posibile:
de propagare a creşterii şi de încetinire a ei.
Dacă primul efect este mai puternic, se poate ajunge la o asemănare a oraşelor,
dacă nu, atunci se ajunge la o polarizare.
Scopul politicilor regionale ce decurg din această teorie, este de a lupta
împotriva forţelor ce duc la polarizare şi de a întări efectele de propagare.
Dezvoltarea policentrică reprezintă modalitatea prin care
politicile regionale combină aspectele legate de
competitivitate şi coeziune, care, la rândul ei, este, în
general, echivalată cu absenţa disparităţilor regionale.

Cazul Republicii Moldova

Această opţiune porneşte de la premisa că structura urbană trebuie astfel
organizată încât să stimuleze competitivitatea şi creşterea economică,
creând în acest fel premise pentru urbanizarea şi industrializarea
ţării.
În acest context, polul de creştere economică trebuie privit ca un centru
coordonator al sistemului de aşezări umane şi care poate fi utilizat ca
instrument în atingerea scopului dezvoltării regionale, respectiv o
dezvoltare teritorială echilibrată a regiunilor ţării.
Această opţiune presupune o abordare sus-în jos, unde în baza întrunirii
anumitor criterii, analizei performanței (acumulării veniturilor la
bugetul local), unele orașe sunt identificate ca fiind poli de creştere.
Identificarea unor orașe ca poli de creștere economică poate
fi un element cheie în asigurarea dezvoltării țării, datorită
efectului de concentrare a resurselor statului, investitorilor,
capitalului uman.
Acestea pot lua avantajul de economii de aglomerare ce vor
induce o creştere economică, crearea de locuri de muncă,
impulsionarea productivităţii şi producerea unui impact de
dezvoltare asupra oraşelor mici din vecinătate, precum şi în
zonele rurale adiacente, contribuind astfel la dezvoltarea
întregii regiuni.
Un pol de creștere economică în regiune trebuie să devină,
conform teoriei, un oraș mai mare ce oferă business-ului și
cetățenilor practic aceleași servicii ca orașele mari (or.
Chișinău sau Bălți) și oportunități de angajare pentru
populația locală.
Criterii de selecţie a polilor de dezvoltare economică:
1. Populaţia economic activă și suprafaţa administrativă
 Numărul populaţiei economic active
 Suprafața administrativă a orașului
2. Infrastructură de acces
 Accesul la cale ferată
 Accesul la drum internațional
 Aeroport
 Calitatea drumurilor (peste 2/3 din drumurile locale cu suprafață
rigidă)
3. Infrastructura urbană
 Conectare la apeduct
 Conectare la gazoduct
 Conectare la canalizare
 Conectare la telefonie fixă
 Conectare la internet
4. Potenţial economic/Nivel de dezvoltare economică
 Veniturile din vânzări ale întreprinderilor oraşelor
 Investiții în capital fix
 Volumul de servicii cu plată prestate populației
 Contribuţia proprie în totalul bugetului
5. Infrastructura de suport în business
 Zone economice libere
 Asociaţii de business
 Bănci comerciale , etc.
6. Capacitate de cercetare-universităţi instituţii de
învăţământ
 Prezența instituțiilor de învăţământ superior
 Numărul de instituţii de învățământ secundar profesional
 Numărul de colegii
7. Prezenţa oficiilor consulare
Fiecare din categoriile de indicatori de mai sus a obținut un anumit punctaj, căruia
apoi i-a fost atribuit un coeficient reieșind din importanța grupei și rezultatelor
analizei econometrice.
 Oraș Coeficient de polarizare

Tabel 2. Coeficientul grupelor de indicatori

Populaţia Infrastructura Infrastructura Indicatorii Suport Învățământ Scoli Oficii

economic de acce urbană economici business superior profesionale şi consulare
activă şi colegii
suprafaţa
administrativ
 Tabel 3. Impactul fiscal
Anii
cost
beneficii
beneficii nete
Status quo rata internă de rentabilitate
suma beneficiilor nete
rata de actualizare
valoarea actualizată netă
cost
beneficii
beneficii nete
Opțiunea 1 rata internă de rentabilitate
suma beneficiilor nete
rata de actualizare
valoarea actualizată netă
Diferența beneficiilor nete, mln lei
Diferența valorii actualizate nete, mln lei
     ???
Împrumut - mijloace financiare
rambursabile, acordate pe un
anumit termen (scadenţă), cu
calcularea, de regulă, a unei
dobînzi, cu respectarea
prevederilor legale.
Clasificarea împrumutului (LEGEA  Nr. 397 din  16.10.2003
privind finanţele publice locale (cu modificări și completări))

 Împrumuturi pentru cheltuieli

curente;
 Împrumuturi contractate pentru

cheltuieli de capital.
 Cum și cănd APL apelează la datorie?

 Implementarea proiectelor de investiții ale APL depinde de capacitatea

acestora de a strînge fondurile necesare prin utilizarea combinată a
resurselor proprii și a finanțării externe.
 Finanțarea datoriei permite APL să desfășoare mai multe proiecte de
infrastructură într-o perioadă mai scurtă de timp față de cea asociată
finanțării din fonduri proprii.
 Totuși, riscurile pe care împrumuturile le presupun trebuie bine înțelese
și documentate pentru a putea evalua impactul viitor al acestora asupra
bugetului local.
 Astfel, înainte ca un împrumut să fie accesat, este recomandabil ca
fiecare APL să aibă deja o strategie de management al datoriilor și o
politică scrisă a împrumuturilor.
 Strategia de management al datoriilor trebuie să garanteze menținerea
permanentă a unui nivel corespunzător de îndatorare a APL, care nu
dăunează stabilității financiare și care permite implementarea
obiectivelor investiționale.
Exerciţiu.

 Ce permite un împrumut?

11
5
???
 Împrumutul permite entității locale să
dezvolte investiții mai ambițioase decât ar fi
fost posibil în alte condiții. În principiu,
promovează, de asemenea, capitalul inter-
generații deoarece generațiile viitoare de
cetățeni, beneficiari ai serviciilor facilității, vor
fi cei care vor plăti pentru dezvoltarea
acesteia.
Exerciţiu.

 Pentru fiecare împrumut contractat, se

stabilesc elementele obligatorii.
 Stabiliți aceste elemente.

11
7
Pentru fiecare împrumut de stat intern contractat, se stabilesc
următoarele elementele obligatorii ale căruia:

a) destinaţia împrumutului;

b) suma împrumutului;

c) rata dobînzii pentru utilizarea împrumutului;

d) termenul de acordare şi rambursare a împrumutului;

e) drepturile şi obligaţiunile părţilor.

Exerciţiu.

 Ce include fiecare element al

împrumutului contractat?

11
9
Exerciţiu.

 Stabiliți dacă finanțarea prin împrumut, ca

alternativă de finanțare a unui proiect de
investiții, prezintă riscuri asociate
împrumutului care trebuie pe deplin
înțelese în funcție de impactul potențial al
acestora asupra bugetului local?

12
0
 Finanțarea prin împrumut, ca alternativă de finanțare a
unui proiect de investiții, prezintă riscuri asociate
împrumutului care trebuie pe deplin înțelese în funcție
de impactul potențial al acestora asupra bugetului local.
 Pentru un debitor, principalele riscuri ale unui împrumut
simplu se referă la dinamica ratei dobânzii și ratei de
schimb (dacă împrumutul s-a făcut în monedă străină).
 Dacă împrumutul implică rate variabile ale dobânzii,
atunci o creștere a ratei dobânzii de referință s-ar
reflecta într-o creștere a serviciului datoriei.
 Volatilitatea ratelor de schimb trebuie să fie și ea luată în
calcul atunci când se evaluează posibilitatea
împrumutului în valută forte (de exemplu, euro, dolar
american).
 Exerciţiu. CALCULUL GRADULUI DE INDATORARE A BUGETELOR LOCALE X, Y, Z.

Indicatori Executie Executie Executie

buget local X buget local Y buget local Z
2020 2020 2020
Total venituri, lei 89.998.512 99.556.837 93.661.664

Limita de indatorare 20% din

venituri totale

Serviciul anual al datoriei publice

locale

Rambursare 4.192.794 6.466.437 9.402.718

Dobanzi 2.126.700 1.953.170 3.027.622

Comisioane 188.830 143.830 191.830

Gradul de indatorare - în %
(serviciul anual al datoriei/ venituri
totale x 100)

122
 Exerciţiu. CALCULUL GRADULUI DE INDATORARE A BUGETELOR LOCALE X, Y, Z.

Indicatori Executie Executie Executie

buget local X buget local Y buget local Z
2020 2020 2020
Total venituri, lei 89.998.512 99.556.837 93.661.664

Limita de indatorare 5% din venituri

totale

Serviciul anual al datoriei publice

locale

Rambursare 4.192.794 6.466.437 9.402.718

Dobanzi 2.126.700 1.953.170 3.027.622

Comisioane 188.830 143.830 191.830

Gradul de indatorare - în %
(serviciul anual al datoriei/ venituri
totale x 100)

123
Exerciţiu.

 Stabiliți dacă înaintea contractării

împrumutului pe termen lung, se
recomandă ca fiecare APL să aibă
implementată o strategie de management al
împrumuturilor și o politică scrisă a
datoriilor?

12
4
Managementul împrumuturilor
 Înaintea contractării împrumutului pe termen lung, se
recomandă ca fiecare administrație locală să aibă
implementată o strategie de management al
împrumuturilor și o politică scrisă a datoriilor.
 Orice decizie de finanțare prin împrumut a nevoilor de
investiții ale administrațiilor locale trebuie însoțită de
capacitate și competențe de management al
împrumuturilor la nivel local.
 Estimarea impactului poverii datoriei curente și viitoare
asupra bugetului local pentru anii următori face parte
din procesul de management al împrumuturilor.
Exerciţiu.

 Stabiliți dacă orice administrație publică locală

care plănuiește să contracteze o datorie trebuie să
adopte o politică scrisă a împrumuturilor?
 Dacă DA, ce trebuie să includă politica scrisă a
împrumuturilor?

12
6
Politica de împrumut
 Orice administrație publică locală care plănuiește să contracteze o
datorie trebuie să adopte o politică scrisă a împrumuturilor.
 O politică formală a împrumuturilor este esențială pentru un
management financiar eficient.
 Politicile împrumuturilor reprezintă reguli scrise și restricții care
prevăd praguri maxime ale datoriei, tipul de împrumut care poate fi
contractat și, în același timp, documentarea procesului de
contractare.
 Astfel de politici ajută la stabilirea limitelor și oferă o direcție
generală reprezentanților executivi ai administrațiilor locale în
planificarea și contractarea împrumutului.
 O politică a împrumutului atent realizată și aplicată corespunzător
semnalează creditorilor și agențiilor de evaluare faptul că
administrațiile locale au un management financiar solid și
sustenabil.
Politica trebuie realizată într-un
cadru legal și bazată pe proiecții
ale condițiilor viitoare specifice
administrației locale. Poate
anticipa nevoile și limitările
viitoare de finanțare pe care le
impune politica respectivă.
Mai exact, trebuie să răspundă următoarelor întrebări:

1) Care sunt scopurile acceptate pentru a contracta

un împrumut?
2) Investiția are o durată de viață egală cel puțin cu
durata calendarului returnării datoriei?
3) Cât și pentru ce va folosi APL împrumutul
general vs împrumutul din venituri ?
4) Ce înțelegeri, garanții sau titluri de valoare poate
oferi APL pentru a facilita un împrumut și/sau a
scădea costul împrumutului (ratele donânzii)?
5) Cum se va asigura APL că împrumutul este
contractat în condiții competitive (a obținut cel
mai mic cost posibil)?
Mai mult, o politică a împrumuturilor:
1) stabilește pragurile maxime ale datoriei și
asigură aplicarea unor proceduri
corespunzătoare pentru a păstra datoria în
limite;
2) comunică cetățenilor importanța pe care o are
managementului financiar și comunică
investitorilor faptul că APL este prudentă cu
resursele de care dispune;
3) comunică comunității financiare că APL este
prudentă și are o politică a împrumuturilor.
Exerciţiu.

 Ce înțelegeți prin “sănătatea financiară a APL”?

13
1
 Sănătatea financiară a APL este cea care stabilește
bonitatea acesteia. Aceasta se reflectă în ultimă
instanță în costul împrumutului (adică în rata
dobânzii): un risc de credit mai mare –
consimțirea și capacitatea de returnare a datoriei
este destul de mică – este asociat cu rate mari ale
dobânzii. Anumite fluxuri de venit stabile și
predictibile corelate cheltuielilor bugetate pot
determina o bonitate îmbunătățită (care se reflectă
în rate ale dobânzii mai mici).
 Cadrul de reglementare nu poate susține de unul singur dezvoltarea
unei piețe sănătoase a creditelor APL.
 Dacă APL nu pot demonstra că au încasări serioase de venituri pe
care se pot baza pentru returnarea datoriei, atunci instituțiile
financiare nu vor încheia acorduri financiare cu APL.
 În general, veniturile proprii și impozitele partajate reprezintă cea
mai mare parte a bugetului administrațiilor locale. Astfel de venituri
includ impozitele locale, taxele locale, etc.. Din aceste venituri
administrațiile locale returnează datoria acumulată pentru finanțarea
proiectelor de investiții de capital.
 Sistemul de transferuri inter-guvernamentale are un rol important in
stabilirea bazei de venit a APL. Aceasta constituie o parte
importantă din veniturile totale APL și poate fi o garanție a datoriei
administrației locale. Adesea, transferurile inter-guvernamentale,
dacă nu sunt legate de anumite investiții, sunt o trăsătură cheie a
bugetelor administrației locale și au un rol crucial în finanțarea
cheltuielilor de capital.
Prevederile împrumuturilor

Prevederile împrumutului
pe termen scurt
Prevederile împrumutului
pe termen lung
Exerciţiu.

 Ce include finanțarea pe termen scurt?

 Ce include finanțarea pe termen lung?

13
5
Finanțarea pe termen scurt trebuie accesată de
APL doar ca instrument de administrare
temporară a lipsei de lichidități.
Exemple de situații în care trebuie permis
împrumutul pe termen scurt:
(i) plata cheltuielilor operaționale în anticiparea
fluxului de numerar din veniturile din
impozite;
(ii) finanțarea investiției curente sau de capital cu
ajutorul împrumutului pe termen scurt în
anticiparea veniturilor nerecurente, cum ar fi
cele în urma vânzărilor activelor, obținerea
unei subvenții sau contractarea unui împrumut
pe termen lung (împrumut de legătură).
Trebuie stabilite limite legale pentru a controla
împrumutul pe termen scurt al APL, pentru a
preveni deficitele structurale ale fluxului de
numerar:
 Prag pentu îndatorarea maximă pe termen scurt

ca procent din veniturile totale APL;

 Împrumutul pe termen scurt trebuie restricționat

(i) la finanțarea nevoilor anticipate de numerar

pentru un anumit număr de luni care să includă
și replata datoriei în cadrul aceluiași an fiscal,
sau (ii) la venituri sau intrări primite într-o
anume perioadă de timp.
Împrumutul pe termen lung angajează bugetul
APL la cheltuieli fixe (serviciul datoriei) pentru
viitor și, astfel, poate limita flexibilitatea
financiară. Deciziile deficitare de management
al împrumuturilor luate în prezent pot duce la
incapacitatea APL de a îndeplini obligațiile ce
țin de împrumut pe viitor, lucru care are
implicații financiare și economice majore pentru
comunitatea locală (spre exemplu, creșterea
impozitelor locale). Ca regulă generală,
împrumutul pe termen lung trebuie folosit doar
pentru finanțarea cheltuielilor de capital.
Mulțumesc pentru atenție!