Farmacodinamie:

receptorii
 Introducere

Activitatea biologică a medicamentelor presupune o interactiune initială , de

ordin chimic sau fizicochimic, cu moleculele componente ale materiei vii. Această
actiune primară, la nivel molecular, declansează un complex de reactii, avand drept
rezultat efectul farmacologic global, ră spunsul organismului la medicamente.

Efectul farmacodinamic reprezintă rezultatul complexului de reactii declansate

în organism de actiunea primară .

Un medicament nu creează functii noi în organism, ci numai accelerează sau

diminuă procesele si fenomenele fiziologice dereglate.
 Introducere
1.Sensul actiunii:
a) Actiunea stimulantă poate rezulta fie prin cresterea tonusului functional al
unui organ, fie prin deprimarea unei functii antagoniste.
De ex: cresterea ritmului contractiilor cardiace se poate realiza prin stimulare cu adrenalin ă
(actiune simpatomimetică ) sau inhibare cu atropină (actiune parasimpatomimetică ).
b) Actiunea inhibitoare poate fi obtinută printr-un efect deprimant direct De
ex: deprimarea SNC prin anestezice

2. Potența reprezintă capacitatea unei substante de a avea activitate biologică . Cu câ t

efectele biologice sunt mai intense, raportate la unitatea de greutate, cu at â t potenta este mai mare. Din
punct de vedere terapeutic, potenta este cu atâ t mai mare cu câ t doza activă va fi mai mică .

3. Eficacitatea reprezintă efectul maxim pe care-l poate produce un medicament. Poate fi

definită si prin capacitatea unei substante de a produce un efect biologic.

4. Selectivitatea este proprietatea unei substante medicamentoase de a influenta un teritoriu

câ t mai limitat în organism
În general, nu există substante medicamentoase cu un singur efect, majoritatea avâ nd un spectru de
actiune. De exemplu, morfina are actiune analgezică , suprimă febra si sedează .
INDICE TERAPEUTIC

Raportul dintre dozele ce produc efectele dorite si efectele adverse pentru

un medicament se numeste:

indice terapeutic sau margine (limită) de sigurantă.

În conditii clinice, indicele terapeutic (IT) este raportul dintre doza

minimă toxică (DL50) si doza minimă eficace (DE50). IT = DE50/ DL50
Se doreste ca indicele terapeutic sa fie mai mare decâ t 10 pentru a avea
un interval destul de mare între dozele toxice si cele eficace
 Receptori
Receptorii farmacologici- macromolecule proteice situate in majoritatea lor la
nivelul membranei celulare, dar exista si receptori situati la nivelul nucleului sau la
nivel mitocondrial - au rol de a fixa reversibil substantele endo si exogene
(medicamente, hormoni, neurotransmitatori) si de e elabora un raspuns biologic
Clasificare:
1. Receptori cuplati cu canalele ionice: de tip Na, K, Cl, Ca
2. Receptori cuplati cu unele sisteme enzimatice: sistemul adenilatciclaza-AMPc,
sistemul guanilatciclaza-GMPc, sistemul fosfatidil-inozitol au sistemul calmodulina-
proteinkinaze

Structural receptorii prezinta 2-3 subunitati:

1. Subunitatea de recunoastere,
2. Subunitarea efectoare
3. Subunitatea de cuplare sau de amplificare (proteinele G)

Proteinele G sunt cele mai cunoscute sisteme de amplificare. Cele mai importante:
protenina Gs care stimuleaza adenilatciclaza (care determina tranformarea ATP in
AMPc) si proteina Gi care inhiba adenilatciclaza. Unele proteine G inhiba
guanilatciclaza.
 Receptori
Tipuri de receptori, exemple:
- colinergici – activati de muscarină M1, M2, M3, M4;
- nicotinici - activati de nicotină
- adrenergici – α1, α2, β1, β2
- histaminergici – H1, H2
 Receptori

Antagonistii impiedică in mod specific fixarea agonistilor de receptori, deci le impiedică efectul
Există si o categorie intermediară de substante care au afinitate, dar o activitate intrinsecă
redusă intr-un anumit grad si care se numesc AGONISTI PARTIALI, respectiv ANTAGONISTI
PARTIALI
 Mecanisme de actiune
1. Mecanismele biochimice: la nivel celular, actiunea medicamentelor se
poate exercita asupra membranei sau în interiorul celulei.
Un posibil mecanism de actiune ar consta in modificarea polaritătii
membranelor celulare
Stimularea activită tii celulare se caracterizează printr-o depolarizare
reversibilă a membranei, care se realizează prin schimburi de ioni intre cele două
fete ale membranei prin influxul ionilor de sodiu si efluxul ionilor de potasiu
Fenomenul de inhibitie a activită tii celulare apare fie ca urmare a impiedică rii
depolariză rii membranei, fie printr-o hiperpolarizare. In cadrul hiperpolariză rii,
are loc un influx al ionilor de clor si un eflux al ionilor de potasiu.
Unele medicamente actionează brutal asupra membranelor celulare, pe
care le alterează, impiedicand functiile fiziologice, chiar omorand celulele. Asa
se explică efectul bactericid sau fungicid al unor dezinfectante sau al unor
antibiotice
 Mecanisme de actiune
2. Mecanismul de actiune prin modificarea canalelor ionice

Anumiti receptori situati la nivel celular sunt in corelatie cu canalele

membranare pentru ionii de sodiu, potasiu, clor si calciu. Activarea acestor
receptori de că tre diverse medicamente determină deschiderea acestor canale
ionice cu translocare ionică si deci cu modificarea potentialului electric
membranar.
Se cunosc substante care deprimă transportul transmembranar al ionilor de
calciu care sunt blocante ale canalelor de calciu (verapamil, nifedipin), blocante
ale canalelor de sodiu (anestezice locale), blocante ale canalelor de potasiu
(diuretice de ansă ).
 Mecanisme de actiune- mesagerii secunzi

O altă influentă a medicamentelor se referă la sistemul de

„MESAGERI SECUNZI” la nivel celular.
Există o serie de substante endogene regulatoare, dar si medicamente
agoniste care actionează pe receptorii specifici si sunt considerate „mesageri
primi” in transmiterea informatiei că tre celule.
Sunt si medicamente care declansează o actiune prin intermediul unor
sisteme intermediare - „mesageri secunzi” – care apartin economiei metabolice
celulare.
Mesager secundar este calciul – universal - implicat in reglementarea
tuturor fenomenelor de activitate celulară .
Fenomenul de depolarizare determină deschiderea canalelor membranare
pentru ionii de calciu – asa numitele canale lente – cu mă rirea influxului si a
concentratiei acestor ioni în citoplasmă . Ionul de calciu poate proveni si din
organitele celulare; reticulul endoplasmatic
 Mecanisme de actiune- mesagerii secunzi
Cresterea concentratiei de ioni de calciu la nivel intracelular, ca urmare a
depolariză rii voltaj – dependente, se produce în reactiile celulare de scurtă durată:
- in procesul de eliberare a unor mediatori chimici din terminatiile nervoase,
- contractia muschilor striati si - contractia miocardului.
Cresterea concentratiei de ioni de calciu in citoplasmă este detectată de un complex
proteic numit troponină, care este de fapt un receptor proteic pentru ionii de calciu si
care favorizează formarea complexului actină – miozină ce generează ră spunsul
contractil.
In reactiile celulare de lungă durată (secretia de aldosteron sub influenta
angiotensinei) interventia mesagerului calcic este comandată de activarea unor receptori
membranari specifici si nu de depolarizare – este o interventie agonist- dependentă.
Intre complexul substantă agonistă – receptor membranar si mesagerul calcic se
interpune un sistem traducător fosfatidil- inozitidic.
Actionarea receptorilor este urmată de hidroliza unor inozitol-fosfolipide
membranare, cu desfacerea in inozitol fosfat (IP3) care stimulează eliberarea de calciu
din depozitul celular, deci cresterea concentratiei ionilor de calciu in celule determin ă
activarea unor proteinkinaze dependente de – calmodulină.
Protein-kinazele continuă fosforilarea altor proteine, responsabile de sustinerea
ră spunsului celular în timp.
 Mecanisme de actiune- mesagerii secunzi
Un alt mesager secund important este reprezentat de adenilatul ciclic
(adenozin- monofosfat ciclic sau AMPc).
 Mecanisme de actiune- mesagerii secunzi

Un mare numă r de substante endogene regulatoare, dar si de medicamente,

actionează asupra unor receptori membranari, iar actionarea acestor receptori
specifici provoacă stimularea sau inhibarea adenilat ciclazei membranare, enzimă
care transformă ATP-ul in AMPc.
AMPc sub actiunea fosfodiesterazei (prin fosforilare) se metabolizează in AMP.
Dar acest AMPc activează si inhibă si el o serie de enzime:
- activează glicogen-fosforilaza si inhibă glicogen-sintetaza hepatică
- activează triglicerid-lipaza tisulară, cu cresterea consecutivă a acizilor
grasi in sange.
Intre sistemul mesager calcic si cel al AMPc –ului există interrelatii complexe,
de ordin biochimic cu conservarea reciprocă a stimulentilor sau inhibitorilor.
Va multumesc!