FACULTATEA STOMATOLOGIE

CATEDRA DE CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ PEDIATRICĂ ȘI PEDODONȚIE

DISCIPLINA PREVENȚIA AFECȚIUNILOR ORALE
ANUL III

ACŢIUNEA COMPUŞILOR FLUORULUI ASUPRA ŢESUTURILOR DURE DENTARE.

APLICAREA LOCALĂ A PREPARATELOR DE FLUOR ÎN SCOPUL PREVENIRII CARIEI
DENTARE.
ÎNSUŞIREA PRACTICĂ A METODELOR DE APLICARE LOCALĂ A SOLUŢIILOR,
GELURILOR, LACURILOR FLUORATE Ş.A.
REMEDII PENTRU PROFILAXIA CARIEI DENTARE.

STEPCO ELENA
DR. ÎN ȘT. MED., CONF. UNIV.
 PLANUL LECȚIEI

1. Date generale despre fluor

2. Căile de patrundere a fluorului în organism, metabolismul fluorului, toxicitatea lui.

3. Mecanismul de acțiune cariopreventivă a fluorului

4. Metodele de profilaxie endogenă a cariei dentare
5. Metodele de fluorizare locală
6. Aplicarea locală a preparatelor de fluor în scopul prevenirii cariei dentare.
 DATE GENERALE DESPRE FLUOR

Fluorul (F) reprezintă un element chimic important, prezența

căruia este indispensabilă pentru formarea și dezvoltarea
armonioasă a țesuturilor dure dentare, dar și a oaselor scheletului.
Cu toate că fluorapatita constituie doar o mică parte a
componentelor cristalice, anume prezenţa ei conferă smalţului
dentar duritate şi rezistenţă la acţiunea acizilor, ceea ce este deosebit
de important pentru țesuturile dure dentare, care permanent sunt
supuse acţiunilor mecanice, termice şi chimice.
Din acest punct de vedere, aportul optim de fluor în organism este
extrem de important atât în perioada preeruptivă, dar și posteruptiv.
 DATE GENERALE DESPRE FLUOR

Fluorul este un element chimic din grupa a 17-a a sistemului periodic (grupa halogenilor), cu simbolul F și cu numărul atomic 9. Este cel
mai ușor halogen și există sub forma unui gaz diatomic extrem de toxic, de culoare galben-pal în condi ții standard. Este cel
mai electronegativ element, fiind astfel extrem de reactiv: aproape toate elementele, chiar și unele gaze nobile, formeaz ă compu și cu
fluorul - fluoruri.
Image Courtesy of Dr. Steve Steinberg
Fiind un element foarte reactiv, nu se găsește în natură decât sub form ă de compu și.
 DATE GENERALE DESPRE FLUOR

Fluorul este un element constitutiv important al substanţei

minerale din dinte. El se incorporează în țesuturile dure dentare în
diverse etape şi împrejurări:
1. înainte de erupţie, în cursul mineralizării, cînd este captat din
fluidele tisulare;
2. după erupţie şi desăvîrşirea mineralizării, prin fixarea la suprafa ţa
smaltului a fluorului din lichidele care umectează dintele, prin
eventualele fisuri ale dintelui ce permit pătrunderea salivei, resturilor
de hrană şi a apei potabile, care conţin fluor.
 DATE GENERALE DESPRE FLUOR

Ritmul fixării fluorului la nivelul regiunilor tari ale dinţilor este

mult mai mare în stadiul preeruptiv decît în cel posteruptiv. Referitor
la repartizarea fluorului în smalţ, se constată că concentraţia fluorului
este mai mare în pătura de la suprafaţă şi scade treptat în straturile
succesive spre interior. De asemenea, concentraţia fluorului în smalţ
este pe de o parte, în dependenţă directă cu concentraţia fluorului în
apa potabilă, iar pe de altă parte, variază cu vârsta.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI
În natură ionii de fluor se găsesc în aer, sol, apă si desigur în alimente, doar
in combinații chimice.
Aportul fluorului in organismul uman este asigurat pe doua cai: prin hrană si
apă, în timp ce calea respiratorie este una întamplătoare si excepționala.
Aportul zilnic de fluor din alimente este 0,2-0,6 mg; produsele alimentare, în
special în țările civilizate, cu unele excepții este saracă în fluor, doar in
frunzele de ceai, algele marine, pestii oceanici si orezul nedecorticat se
conține o cantitate mai mare de fluor.
Apa potabilă are un continut de fluor variabil (0-14 mg/l)
Din aceasta cauza s-a ajuns la necesitatea suplimentarii fluorulului din
sursele naturale până la o doza eficientă, prin fluorizarea apei, a sării de
bucătarie, fluorizarea diferitelor alimente.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI

OMS a stabilit limita admisibila de 1ppm de fluor în apa potabilă.

Aceasta limită mai poate varia în funcție de zona climaterica. În zonele cu
clima calda limita este de 0,7 ppm, în zonele cu clima temperată -1ppm, și
în zonele reci -1,2 ppm.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI
Resorbția se face aproape în totalitate la nivelul intestinului subțire, și este
dependentă de felul sării si, deci, de cea a ionului de însoțire, respectiv ionii
de calciu, magneziu, aluminiu și fier, formează combinații greu solubile si
greu resorbabile, în timp ce combinațiile de sodiu și fosfor se resorb
aproape în totalitate sau în proportie de 80%.
După absorbție fluorul este transportat de către sânge, repartizându-se in
proportie de 90% în țesuturile dure (oase și dinți), restul fiind depozitat în
țesuturile moi. Un regim alimentar cu un continut crescut de fluor nu duce la
modificarea concentrației acestuia în țesuturile moi, deoarece acestea nu
au tendința de acumulare a fluorului.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI
În schimb, la nivelul oaselor și a dintilor, nivelul poate creste in functie de:
- concentrația din aport;
- vârsta la care se face administrarea;
- perioada de timp cât se face aportul.
Eliminarea se face aproape în totalitate prin rinichi și numai un procent
foarte mic – pe calea salivară sau sudorală.
Fixarea în tesuturile dure este, in principiu, dependenta de primii doi
parametri si anume de concentrația din aport și de vârstă. Astfel, in timp ce
țesutul osos este un rezervor permanent pentru ionii de fluor și iși
remaniază în permanență conținutul, dintele beneficiază de o perioada de
captare limitată.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI
Fixarea la nivelul țesutului osos
Bilantul fixarii în țesutul osos, în condițiile unui aport zilnic moderat de 1,3 -
1,8 mg, parcurge trei etape principale și anume:
Bilanțul pozitiv este caracteristic perioadei de creștere, iar fixarea
interesează 50-70% din aport;
bilantul echilibrat, caracteristic adultului, presupune realizarea unui
echilibru practic prin egalarea cantității din aport cu cea eliminată, iar osul isi
remaniază conținutul, schimbând ionii vechi cu alții noi și, în același timp, iși
crește foarte lent nivelul prin fixarea unor cantități mici de ioni noi, astfel
încât între 20 și 40 de ani se ajunge de la 800 ppm la 1600 ppm;
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI

bilantul negativ este caracteristic situațiilor în care conținutul din aport

scade și o noua stare de echilibru se instalează de abia după o anumita
perioada de timp, iar la inceput mentinerea unui prag constant de ridicat în
eliminarea renală se obține prin mobilizarea ionilor din rezervorul osos.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI
Fixarea la nivelul dintelui
In același timp, la nivelul organului dentar îmbogățirea cu fluor este limitată
la perioada de formare a țesuturilor dure dentare și parcurge trei etape
principale:
1. în timpul amelogenezei, dentinogenezei și mineralizarii, incorporarea este
maxima;
2. în timpul perioadei preeruptive și anume după încheierea mineralizării
părții coronare, captarea este limitată și asigurată din sânge și lichidul
interstițial;
3.dupa eruptie, captarea este foarte redusă, iar mecanismul este cel salivar.
In final, la persoanele din regiunile sărace în fluor dinții contin numai 800 -
900 ppm, iar la cei din regiunile în care este asigurat un aport zilnic de l mg,
conțin până la l 600 ppm.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI
Pe cale generală, încorporarea fluorului în hidroxiapatită din smalț este
dependentă de factorul de timp:
preeruptiv – smalțul beneficiează de F din fluidul tisular din jurul coroanei
dentare;
posteruptiv – cresterea concentrației de F de la suprafața dintelui este
datorată în exclusivitate F ionic din fluidele orale, remodelarea generală
nemaifiind posibilă.
Spre deosebire de smalț la nivelul dentinei și al cementului, F se
acumulează numai prin aport pe cale generală. Dentina conține de
aproximativ 4 ori mai mult F decat smalțul. Concentrația maximă în dentină
se inregistrează în apropierea odontoblastelor și valoarea se menține
constantă atât timp cât dintele rămâne vital.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI

Utilizarea controlotă a preparatelor de fluor a demonstrat că fluorul

este singurul element mineral în mod unanim corelat cu rezistenţa
țesuturilor dure dentare la caria dentară.
Datele contemporane demonstrează că efectul benefic al fluorului
este asigurat de câteva mecanisme:
1. Fluorul , odată ce a ajuns în organism, fie cu alimentele sau
substanțele medicamentoase, fie cu apa potabilă, se unește cu
hidroxiapatita smalțului și înlocuind grupa hidroxil, formează
fluorapatita, mult mai rezistentă și mai durabilă la acțiunea acizilor,
micșorând astfel permiabilitatea smalțului.

[CA3(PO4)2]3 CA(OH)2 + 2NAF 

Imaginea schematică a structurii cristalului de
fluorapatită, hidroxiapatită și respectiv clorapatită.
[CA3)PO4)2]3 CAF2 + 2NAOH
Vedeți diferența dintre locația F, OH și Cl în smalț
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI

2.Mecanismul de acţiune anticarioasă a fluorurilor este determinat de acţiunea

inhibantă a lor asupra creşterii şi metabolismului microflorei cavităţii bucale prin
inhibarea unui ferment important al metabolismului glucidic –
fosfoenolpiruvatchinazei. În rezultat se micşorează intensitatea fermentării glucidelor
în cavitatea bucală, şi prin urmare formarea de acid lactic.
3.Compuşii fluorului în salivă inhibă transportarea glucozei în celulele
bacteriilor patogene şi formarea polizaharidelor acelulare, care formează matricea
plăcii bacteriene.
4.Fluorurile dereglează absorbţia microorganismelor pe suprafaţa celulelor
dentare, absorb albuminele salivei, glicoproteinele, în rezultat se dereglează formarea
plăcii bacteriene.
5.La administrare enterală fluorurile normalizează metabolismul proteic şi
mineral.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI
Mecanismul de fixare a fluorului in tesuturile dure este identic pentru os si pentru dinte si se face
pe seama unui schimb ionic la nivelul cristalelor de hidroxid si carbohidroxiapatita si anume prin
inlocuirea gruparilor OH si CO3 cu ioni de fluor. In felul acesta, iau nastere niste cristale noi cu
structura modificata, cristale de fluorapatita, care sunt mai rezistente la atacul acid. Acesta este
mecanismul cariostatic principal, iar la nivelul smaltului proportia transformarii este redusa si,
indiferent de concentratia din aport, nu depasesc 10% din masa acestuia si 50% din pozitiile de
OH. In plus, repartizarea ionilor de fluor este neomogena si concentratia este mai mare in
straturile superficiale, unde asigurarea unei rezistente sporite la atacul acid pretinde atingerea
unor valori de l 000 ppm intr-o profunzime de 30μ. In afara de aceasta, efectul cariostatic atinge
plafonul maxim la un aport zilnic de 2 mg, peste care rata substituirii nu mai creste iar beneficiul
profilactic ramane constant.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI
Ionii de fluor, alături de alţi ioni şi de
moleculele de apă, pot fi fixaţi la
suprafaţa cristalelor de apatită. Acest
proces are loc atunci când fluorul se află
în concentraţii relativ mari. Reacţia de
suprafaţă a fluorului adsorbit pe
hidroxilapatită conduce la formarea
fluorurii de calciu:
Ca10(PO4)6(OH)2 + 20 F-  10 CaF2 +
6 (PO4)3 + 2 OH-
Fluorura de calciu se
descompune uşor din cauza produsului
său de solubilitate mică, Kp5=3 10-11, iar
formarea de calciu este asociată cu
Formarea fluorurii de calciu în timpul aplicării topice a fluorului. Acționează ca un rezervor care dizolvarea apatitei.
mărește eliberarea de fluor atunci când pH-ul scade sub pH-ul critic (5,4). Acest rezervor
influențează foarte mult atât procesul de remineralizare, cât și procesul de demineralizare
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI
Mecanisme secundare
Alături de mecanismele principale, ionii de fluor administrați pe cale generală
exercită asupra structurilor dentare în formare o serie de efecte secundare
reprezentate de urmatoarele:
- prezenta ionilor de fluor in perioada de constituire a structurilor dure creste viteza
de dezvoltare a cristalelor care, in final, ating o talie mai mare, sunt mai regulate si
mai putin solubile in acid;
-prezenta ionilor de fluor în perioada formativă determină reducerea reliefului
ocluzal și a taliei dinților cu efecte favorabile în reducerea cariei dentare.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI
Dar fluorul, un element cu astfel de proprietăţi farmaco-dinamice a fost
suspectat de a fi capabil să declanşeze unele efecte nocive.
Intoxicaţiile acute survin în urma administrării accidentale a unor doze
toxice de fluor. Aportul letal este de 2500-5000 mg (5-10 mg fluorură de
sodiu), iar moartea survine prin inhibarea enzimelor celulare care au
cofactor un metal bivalent şi este precedată de semnele unei intoxicaţii
acute, manifestată prin greaţă, crampe abdominale, colaps circulator şi
respirator.
 CĂILE DE PATRUNDERE A FLUORULUI ÎN ORGANISM,
METABOLISMUL FLUORULUI, TOXICITATEA LUI
Intoxicaţiile cronice cu fluor interesează o serie
întreagă de sisteme şi organe, dar în special dinţii şi
ţesutul osos. Fluoroza dentară este primul semn
clinic ce determină adresarea pacienţilor la medicul
stomatolog. La concentraţii de 0,8-1,0 mg/l forme
uşoare de fluoroză apar la 10-12% din populaţie, la
concentraţii 1,0-1,5 mg/l la 20-30%, la 1,5-2,5 mg/l
– la 30-45%, la concentraţii mai mari de 2,5 mg/l –
la 50% din populaţie.
 METODELE DE PROFILAXIE ENDOGENĂ A CARIEI
DENTARE

Metodelele şi remediile profilaxiei endogene a cariei dentare la copii în perioada de formare a

ţesuturilor dentare.
Metoda de profilaxie endogenă presupune aportul fluorurilor în organism cu apa potabilă, sarea,
laptele, în pastile sau sub formă de picături.
Indicaţii:
-Indicele înalt al cariei dentare la populaţia din localitatea dată, criteriul de apreciere fiind
– la copiii de 12 ani indicele COA>3.
-Concentraţia joasă de fluor în apa potabilă în localitatea dată mai putin de jumătate din
doza optimală pentru zona climatrică dată.
-Lipsa altor surse de adminisrare endogenă a fluorului.
Este interzisă aplicarea a două metode sistemice de administrare endogenă a fluorurilor.
 METODELE DE PROFILAXIE ENDOGENĂ A CARIEI
DENTARE
Fluorarea apei potabile
Pentru prima dată metoda a fost aplicată în trei oraşe mari din SUA în 1945. În 1959 este
adoptată rezoluţia OMS despre necesitatea fluorării apei potabile. Este o metodă necostisitoare,
efectivă şi inofensivă.
Pentru fluorarea artificială a apei potabile la staţiile de pompare a apei se adaugă fluoruri
solubile în apa aşa ca fluorura de natriu, fluorura de calciu, fluorura de magneziu şi siliciu, până
la obţinerea concentraţiei optimale de fluor în apă. Doza optimală de fluor în apa potabilă este
stabilită în dependenţă de zona climaterică. Pentru zonele cu climă caldă doza optimală de fluor
este 0,7-0,8 mg/l, pentru zonele medii -1 mg/l şi pentru zonele cu climă rece – 1,2 mg/l.
Eficacitatea cea mai înaltă a fluorării apei potabile se manifestă pe suprafeţele plate ale dinţilor,
iar cea mai joasă pe suprafeţele proximale şi în fisuri, dinţii frontali sunt supuşi mai puţin acţiunii
de fluorare în comparaţie cu molarii.
 METODELE DE PROFILAXIE ENDOGENĂ A CARIEI
DENTARE

Pentru o eficienţă maximală se recomandă utilizarea metodei din momentul

naşterii. Dacă metoda se aplică după eriperea dinţilor, reducerea ratei cariei se
observă la dinţii care au erupt după 2-3 ani din momentul aplicării metodei.
Conform datelor specialiştilor eficacitatea clinică a metodei se manifestă prin
micşorarea indicelui de intensitate a cariei dentare şi variază de la 25 la 80%.
 METODELE DE PROFILAXIE ENDOGENĂ A CARIEI
DENTARE
O metodă alternativă şi eficientă de profilaxie a cariei dentare este fluorarea
laptelui.
Laptele este componentul de bază a raţiei alimentare a copilului, mai ales în primii
ani de viaţă, este o sursă de calciu şi fosfor, necesară pentru dezvoltarea scheletului
şi dinţilor şi lactoză ce participă la fermentarea glucidelor. Componenţa unicală a
laptelui contribuie la remineralizarea dinţilor.
Laptele fluorizat se comercializează sub diferite forme: lichidă (laptele pasteurizat,
sterlizat) şi sub formă de praf. Pentru fluorarea laptelui mai frecvent se foloseşte
fluorura de natriu, mai rar monofluorfosfatul de natriu.
 METODELE DE PROFILAXIE ENDOGENĂ A CARIEI
DENTARE

Recomandarile către inițierea proiectului de fluorizare a laptelui:

-este raţional de utilizat această metodă la copiii cu vârste de la 3 la 12 ani;
-zilnic copilul trebuie să bea un pahar de lapte cu 0,5mg de fluor;
-durata utilizării laptelui fluorozat este de 250 zile în an.
Metoda se foloseşte în Bulgaria, Cehia, Ungaria, unele regiuni ale Rusiei ş.a.
Eficacitatea clinică se manifestă prin micşorarea intensităţii cariei dentare atât a
dinţilor temporari, cât şi permanenţi.
 METODELE DE PROFILAXIE ENDOGENĂ A CARIEI
DENTARE
Fluorarea sării de bucătărie
Este o metodă ieftină, simplă şi efectivă de administrare endogenă a fluorurilor. Se
utilizează în Ungaria, Elveţia, Columbia. Conţinutul de fluoruri la 1 kg de sare este
de 250 mg.
Dezavantajele metodei sunt imposibilitatea dozării individuale a fluorurilor şi
variaţiile mari în obiceiurile de utilizare a sării ale individului.
Eficacitatea clinică este mai joasă în comparaţie cu alte metode de administrare
endogenă şi reducerea ratei cariei constituie în mediu 40-50%.
 METODELE DE PROFILAXIE ENDOGENĂ A CARIEI
DENTARE
Pastile şi soluţii cu conţinut de fluor
Pentru compensarea deficitului de fluor din organism se administrează pastilele de
fluorură de natriu. Ele sunt eficiente în perioada de formare şi mineralizare a
ţesuturilor dure dentare, deaceea se indică până la vârsta de 14-15 ani.
Dozele se stabilesc în modul următor:
Pînă la vârsta de 2 ani – 0,25 mg;
De la 2 la 4 ani – 0,5 mg;
De la 5 ani- 1mg.
Contraindicaţiile administrării pastilelor:
-Conţinutul fluorului în apa potabilă în localitatea dată este mai mare de 50%;
-Administrarea altor metode de administrare endogenă a fluorului.
 METODELE DE PROFILAXIE ENDOGENĂ A CARIEI
DENTARE
Avantajele metodei sunt:
-Dozarea exactă a fluorurilor, ţinînd cont de vîrsta şi particularităţile organismului
-Este o metodă uşor de aplicat, ce permite administrarea fluorului anume în
perioadele de dezvolare a ţesuturilor dure dentare.
Dezavantajele: este cea mai scumpă metodă şi este greu de realizat administrarea
regulată a pastilelor.
Se recomandă administrarea pastilelor zilnic, după dejun pe parcursul a 200-250
zile în an, se va evita administrarea concomitentă a preparatelor de calciu.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

Metodele fluorizării locale sunt reprezentate de :

1. aplicări topice cu agenți de fluorizare;
2. clătituri orale cu ape de gură ce conțin de la 0,05% până la 0,2% de
fluor;
3. periaj cu paste de dinţi fluorurate.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

AGENȚII DE FLUORURARE
De-a lungul timpului au fost utilizați o serie de compuși de fluor, a căror
aplicare sau administrare a dat rezultate remarcabile în prevenția cariei
dentare, ca de exemplu:
-Fluorura de sodiu (NaF)
-Fluorura de staniu (SnF2)
-Aminofluorurile;
-Fluorfosfatul acidulat (APF –a acidulated phosphat-fluoride);
-Monofluorfosfatul de sodiu (Na PO F);
3 3

-Hexafluorzirconatul de staniu;
-Fluorosilanii.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

AGENȚII DE FLUORIZARE
Utilizarea regulată a agenților de fluorizare, la anumite perioade de timp, a
demonstrat reducerea incidenței cariei dentare cu 15% până la 30%,
respectiv remineralizarea zonelor de smalț decalcificat în urma retenției de
placă bacteriană, precum și stoparea procesului de demineralizare în cariile
incipiente.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

AGENȚII DE FLUORIZARE
Fluorura de sodiu (NaF)
Mai frecvent se utilizează soluția apoasă NaF 2%. Pentru o carioprevenție
eficientă sunt necesare patru serii de aplicări legate de erupția dinților
temporari și permanenți, vârstele recomandate fiind trei, șapte, zece și
treisprezece ani.
Avantajele utilizării soluței apoase NaF 2%:
-este stabilă în recipiente de plastic;
- este insipidă;
- nu colorează dinții și nu irită țesuturile moi.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

AGENȚII DE FLUORIZARE
Fluorura de staniu
Se prezintă sub forma de soluție apoasă de 8%-10%.
Se recomandă aplicarea la un interval de 6 luni începând de la vârsta de
trei ani. Frecvența aplicărilor crește atunci când se constată o activitate
cariogenă crescută sau un risc carios crescut.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

AGENȚII DE FLUORIZARE
Fluorura de staniu
Dezavantajele utilizării soluței apoase SnF:
-nu este stabilă în soluție, impunându-se preparea ei înainte de aplicare;
- are un gust neplăcut, fiind mai greu acceptată de pacienți, mai ales în
cazul copiilor;
- colorează în brun smalțul hipo- și demineralizat (prezintă avantajul că
ajută la depistarea leziunilor carioase incipiente), obturațiile din silicat și
cimenturi ionomere;
- produce iritații gingivale etc.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

AGENȚII DE FLUORIZARE
Fluoristatul acidulat (APF)
Reprezintă cel mai utilizat agent de fluorizare la momentul actual.
Compoziția: - fluorură de sodiu 2%;
-acid fluorhidric 3% (HF);
- acid ortofosforic (H PO ) 1 M.
3 4

Se prezintă sub formă de soluție apoasă, gel sau gel tixotropic.

Pentru efect carioprofilactic se recomandă aplicarea de APF o dată la șase
luni sau mai frecvent, în funcție de situația clinică.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

Fluoristatul acidulat (APF)

Avantajele utilizării APF-ului:
- este stabil în recipiente de plastic;
- are un gust mai placut decât fluorură de staniu și este mai ușor agreat de
pacienți;
- nu colorează smalțul și nu irită țesuturile moi;
- este foarte eficace, fiind ușor acceptat de pacient.
Prezența acidului ortofosforic facilitează pătrunderea ionilor de fluor în
smalț, prin împedicarea fluorurii de calciu (formată prin reacția acidului
fluorhidric cu hidroxiapatita), care prin dizolvare eliberează ionii de fluor. O
parte din ionii de fluor se pierd, cei rămași participă la formarea
fluorapatitei,respectiv a fluorhidroxiapatitei.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

Fluoristatul acidulat (APF)

REȚINEM:
La aplicarea APF-ului în cazul pacienților cu restaurări ceramice, acestea
trebuie protejate (acoperite cu ciară), deoarece acidul fluorhidric conținut
poate grava acest material.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

AGENȚII DE FLUORIZARE
Aminofluorurile acționează prin scăderea solubilității smalțului, având
totodată un efect inhibitor asupra plăcii bacteriene. S-a constatat o inhibiție
a glicolizei cu 30%, atunci când se utilizează aminofluorurile cu o
concetrație de 0,3 ppm, iar la o concentrație de 3,2 ppm, cu 90%.
Inhibarea plăcii bacteriene se datorează proprietăților bactericide ale
componentei aminice, care distruge membrana celulară bacteriană, inhibă
glicoliza aerobă și anaerobă și oprește sinteza intracelulară de polizaharide.
Aceste acțiuni sunt potențiate și de proprietățile tensioactive ale aminelor,
prin creșterea de circa patru ori a timpului de contact cu placa a ambelor
componente: fluorurată și aminică.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR
AGENȚII DE FLUORIZARE
REȚINEM:
Cei mai utilizați agenți de fluorizare, care prezintă și cea mai mare
eficiență carioprofilactică sunt fluorfosfatul acidulat și aminofluorurile.
Agenții de fluorizare descriși sunt aplicați local sub forma diferitor preparate
și prin diferite tehnici.
Acestre preparate se pot prezenta sub formă de soluții, lacuri, geluri, paste
profilactice, paste de dinți, ape de gură, tablete, picături.
Astfel, un preparat poate să conțină unul, doi sau mai mulți agenți, iar un
agent poate fi prezent în mai multe preparate.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

Metodele fluorizării locale prin aplicaţii topice

Lacurile fluorate sunt soluții alcoolice de rășini care conțin 22,60 mg F/ml.
Aplicarea lacurilor este una din cele mai utilizate metode de aplicare topică
a fluorurilor, care asigură o acţiune îndelungată a fluorului asupra ţesuturilor
dentare. Prezintă avantajul de a forma o peliculă, ce se menţine pe
suprafeţele dentare plate până la câteva ore, iar în fisuri şi gropiţe până la
câteva zile sau chiar săptămâni. Sunt indicate în tratamentul cariilor
incipiente și pentru hiposensibilizare.
Dezavantaje:
-modificarea temporară a culorii dinților.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

Tehnica de utilizare:
1. Curăţarea suprafeţelor dentare de depunerile dentare cu periuţe (nu se
recomandă utilizarea pastelor);
2. Spălarea, uscarea şi izolarea perfectă a dinților;
3. Aplicarea lacului cu ajutorul unei spatule, periuțe sau a unui aplicator;
4. Uscarea cu un get slab de aer.
Lacul se uscă timp de 3-5 minute, se vor suspenda masticaţia şi
igienizarea bucală timp de 3 ore, în ziua aplicării – abţinerea de la
consumarea alimentelor şi lichidelor fierbinţi si dure.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

Un exemplu în acest caz poate servi

lacul Duraphat, ce conţine 2,26% F
sub formă de NaF într-o soluţie
alcoolică de răşini naturale, nefiind
hidrofug aderă uşor pe suprafeţele
umede ale dinţilor.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

Fluor Protector (0.1% F), Composeal,

Belac, Fluorlac, Vivadent, Multifluorid,
Bifluorid.
Frecvenţa aplicării lacurilor fluorate
depinde de gradul de activitate a
cariei dentare. În caz de activitate de
gradul I a cariei dentare lacurile
fluorate se aplică de 2 ori în decursul
unui an, la activitate de gradul II de - 4
ori şi la activitate de gradul III – de 6-
12 ori.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR
Gelurile fluorate
Conținutul de fluor în geluri variază între 0,40% și 1,44%.
Acţiunea curativă şi profilactică este bazată pe difuzia ionilor
de fluor din gel în salivă şi din salivă în smalţul dentar. Ele
reduc solubilitatea smalţului şi uşurează prin proprietăţile lor
tensioactive, fixarea fluorului la suprafaţele dentare.
Gelurile cu conţinut de fluor: Fluodent, Fluocal, Elmex, Stan-
Gard. Gelurile cu aminofluoruri se aplica cu ajutorul unor
gutiere din acrilat moale, care se pot adapta individual şi se
poarta noaptea mediind un contact mai îndelungat al
aminofluorurilor cu smalţul dentar.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

Aplicarea topică a gelurilor fluorate

în gutiere
Gutierele comercializate sau
prefabricate asigură o închidere
marginală astfel, ca gelul să nu
reflueze în cavitatea bucală în timpul
aplicării.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR
Aplicarea topică a gelurilor fluorate în gutiere
Se utilizează următoarea tehnică de aplicare a gelurilor fluorate:
curăţirea tuturor suprafeţelor dentare cu ajutorul unei paste neabrazive,
suprafeţele proximale fiind curăţate cu ajutorul firului necerat sau a
periuţelor interdentare;
interiorul gutierelor se căptuşeşte cu hârtie absorbantă;
în gutieră se aplică cca 2-2,5 ml gel;
se aplică gutiera, saliva menţinându-se sub aspiraţie timp de 5 - 15 minute,
apoi gutiera se îndepărtează, iar pacientul este invitat să scuipe;
se menţine aspiraţia salivară timp de 10 minute;
subiectul se va abţine timp de jumătate de oră de a clăti gura, de a se
alimenta sau de a-şi peria dinţii.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR
Apele de gură au fost primele şi în decurs de mulţi ani unicele soluții
utilizate în calitate de vehicol de bază al fluorurilor în remediile
cariopreventive. Soluţiile fluorate sunt efective în reducerea ratei cariei
dentare (după unii autori cu până la 30%), iar efectul anticarios se menţine
încă 2-3 ani după finalizarea utilizării.
Apele de gură fluorate utilizate pentru clătituri orale sunt:
- NaF 0,05% pentru clătire zilnică
- NaF 0,2% pentru clătire săptămânală
- SnF2 0,1% pentru clătire zilnică
- AmF 0,4% pentru clătire zilnică
- AmF 0,2% pentru clătirea săptămânală.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

Se recomandă clătirea cu apă de gură ? periaj, dar nu va înlocui periajul

zilnic.
Nu se recomandă copiilor sub cinci ani, care pot înghiţi o cantitate de
soluţie, existând riscul de supradozare a fluorului ingerat.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR
Fluorizare locală prin periaj cu paste de dinţi fluorate
Fluorizarea locală se poate realiza şi la domiciliu. În acest scop s-au fabricat
o serie de produse, care se comercializează sub formă de paste de dinţi şi
pot fi aplicate prin periere.
Studiile arată că, prin utilizarea pastelor de dinţi cu fluor de două ori
în zi, timp îndelungat, se obţine o scădere a incidenţei cariei dentare cu cca
15-30%, în plus se realizează refacerea structurilor dentare cu conţinut
crescut de fluor de la suprafaţa coroanelor dentare, care se pierd, firesc,
prin uzura şi abraziunea produse prin periere – şi nu numai.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

Fluorizare locală prin periaj cu paste de dinţi fluorate

În cazul pacienţilor cu carioreceptivitate sporită se indică prin periajul

dentar de câteva ori pîn zi.
Fluorizarea locală prin periere dentară se poate obţine şi prin folosirea
gelurilor fluorurate, ce conţin:
-fluorură de sodiu 1,1% la pH neutru şi 5.000 ppm F;
-fluorura de staniu 0,4%, într-o bază de glicerină cu 1.000 ppm F.
Pastele de dinţi cu fluor sunt/nu sunt ? indicate copiilor sub 2 ani.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR
Fluorizare locală prin periaj cu paste de dinţi fluorurate
Asemenea preparate se administrează o dată pe zi, seara la culcare, după ce
pacientul a realizat periajul dentar şi curăţirea mecanică interdentară cu dental
flossul. La o periere se folosesc cca 2 ml gel şi se periază dinţii timp de 1 min.
Dezavantajul tuturor metodelor de aplicare topică de fluor este acela că spatiile
proximale nu pot beneficia de contactul cu fluorul. De asemenea toate metodele
presupun un personal calificat şi necesită repetari periodice, cu alte cuvinte sunt
costisitoare.
Cu toate acestea acţiunea de fluorizare reuseste în deosebi să previna complicaţiile
cariei dentare şi să asigure la vârstele tinere o dezvoltare armonioasă a aparatrului
dento-maxilar; din punct de vedere profilactic se obţine o diminuare relativă a
ritmului de apariţie a cariilor în raport cu mijloacele întrebuinţate.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

Fluorizarea locală prin demineralizare superficială

Pentru a favoriza penetrarea soluţiei de fluorură de sodiu în smalţ s-a preconizat
utilizarea unui acid, care ar produce o demineralizare superficială şi permite o
pătrundere mai profundă a fluorurii de sodiu în ţesuturile dure dentare şi fixarea ei
prin legături chimice.
Un preparat de acest fel este EPOXIT 9070, în care fluorul se găseşte sub formă de
monofluorură disodium fosfat încorporat în poliuretan. Aplicarea este relativ
simplă şi nu necesită repetare decît o dată la 6 luni.  
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR
Discurile fluorate
Discurile se fixează în piesa mecanică şi la rotaţii mici se prelucrează suprafeţele
vestibulare cu mişcări rotative şi măturătoare, la dinţii superiori de la stînga la
dreapta, la cei inferiori de la dreapta la stînga, suprafeţele palatinale şi lingual şi
mai apoi cele masticatorii numai cu mişcări rotative după acele de ciasornic. Se
recomandă prelucrarea dinţilor de 2-3 ori cu interval de 1-2 zile de 2-4 ori în an.
Discurile „Fluorglicofoscal” conţin:
Glicerofosfat de calciu -8-16 gr;
Fluorură de sodium – 0,5-2 gr;
Dimetilsulfoxid – 1-2,5 gr;
Substanţe adiţionale – 0,5-2,0 gr;
Parafină – 4,5-6,4 gr.
 APLICAREA TOPICĂ A PREPARATELOR DE FLUOR

După cum reese din cele expuse nici o metodă de profilaxie actuală nu este în stare
să stopeze complet apariţia cariei dentare.
Plecînd de la această constatare este necesar să apelăm la mai multe metode de
profilaxie, combinarea lor sporind şansele ca indivizii unei colectivităţi să aibă dinţi
îndemni la carie.