Sunteți pe pagina 1din 35

Teorii asupra naturii

emoțiilor
Unități de conținut

1. Teoria intelectualistă
2. Teoria fiziologică-periferică
3. Teoria cognitivă
4. Teoria informaţională a emoţiilor.
Teoria evoluţionistă a emoţiilor

Ch. Darwin (1872-1965)


susţinea: “Emoţiile au
apărut în procesul evoluţiei
ca mijloc, cu ajutorul căruia
fiinţele vii stabilesc valoarea
unor sau altor condiţii
pentru satisfacerea
trebuinţelor ce le sînt
actuale”. El argumenta că
toţi oamenii exprimă
anumite emoţii de bază în
acelaşi fel.
Paul Ekman
(născut la 5 februarie 1934)

Studii mai recente indică ca


Darwin avea dreptate. Un grup
de cercetători – P. Ekman, M.
Friesen, W. Ellsworth, au selectat
o serie de fotografii, ce după
părerea lor reflectau uimire,
furie, tristeţe şi fericire, apoi le-
au demonstrat persoanelor de
cinci culturi diferite şi i-au rugat,
să descrie emoţiile exprimate de
fiecare persoană. Majoritatea
copleşitoare a subiecţilor au
identificat emoţiile aşa cum se
aşteptau cercetătorii.
Indigeni din Noua Guinee, participanţi la studiul efectuat de
P.Ekman
TEORIA INTELECTUALISTĂ

 Teoria intelectualistă a fost elaborata la începutul secolului


trecut şi aparţne lui Herbart şi Nahlowski.
 Ei erau adepţi unei psihologii asociaţoniste, care dădea o
mare importanţă reprezentărilor şi asocierilor. Aceşti
filosofi au explicat emoţiile prin dinamica reprezentărilor.
O stare afectivă ar lua naştere din interacţiunea imaginilor.
 Autorii acestei teorii afirmă că, acordul dintre reprezentări
produce bucurie, în timp ce conflictul dintre ele generează
tristeţea.
 Trăirile afective odată aparute dau naştere unei serii de
modificări organice.
 Concepţia intelectualistă era unilaterală şi simplistă făcând
emoţia reductibilă la actul de cunoaştere.
Johann Friedrich Herbart
(4 mai, 1776 – 14 august, 1841)

Filosof şi psiholog
german; se consideră
fondatorul pedagogiei ca
disciplină academică.
A fost primul care a
menţionat importanţa
jocurilor psihologice în
educaţie.
Nahlowski, Josef Wilhelm
(1812 – 1885)  

Filosof, psiholog şi pedagog german. A


fost profesor de filosofie la gimnaziu,
apoi la universitaţile din Olmütz, Praga
şi Graz.
Teorii fiziologice periferice

Teoria fiziologică periferică e legată şi ea de două nume:


William James şi Carl Lange.
Potrivit versiunii clasice, succesiunea cauzală în
determinismul emoţiei ar fi:
stimulul (situaţia) - percepţia situaţiei - emoţia -
expresia emoţiilor (mimica, modificări fiziologice).
William James rastoarnă această ordine şi propune alta:
stimulul - percepţia stimulului - expresia emotională
- emoţia.
 Noi raţionăm greşit, spunea el. Considerăm că, văzând ursul în
pădure, mă sperii şi atunci devin palid, mi se zbârleste părul,
tremur, etc. De fapt ordinea ar fi inversă: văd ursul, încep să tremur,
pălesc etc, şi conştiinţa acestor modificări fiziologice este ceea ce
numesc eu frica. Deci percepţia atrage dupa sine modificarile
fiziologice. Iar conştiinţa acestora constituie ceea ce eu numesc
emoţie. Nu fiindca sunt trist plang, ci invers, fiindca plang ma simt
trist.
William James
( 11 ianuarie, 1842 –26 august, 1910)

Psiholog şi filosof
american. A scris
lucrări în domeniul
psihologiei emoţiei şi
educaţiei, religiei şi
misticismului, iar în
domeniul filosofiei
despre pragmatism.
Carl Georg Lange
( 1834 - 1900)

 Medic, filozof şi psiholog


danez. Cartea lui de bază a
fost publicată Danemarca
în 1885 în l.germană.
Aproximativ în acelaşi timp – în ultimul deceniu al
secolului XIX - Lange reducea emoţia la
modificările vasomotorii, adică la ceea ce
simte individul ca efect al dilatării şi constricţiei
vaselor sanguine, a modificării fluxului sanguin în
organe.
Dacă la James, emoţia era cauzată de feed-back-ul
modificărilor organice (somatice şi vegetative) –
fiind trăirea subiectivă a acestor modificări – la C.
Lange acest feed_back era doar vascular,
vasomotor. Oricum emoţia este redusă la percepţia
schimbărilor corporale („Schimbarile corporale
sunt emoţii”- spunea Lange).
Aceasta teorie a fost infirmata de fapte.
Dovadă sunt faptele din clinică: bolnavii
parkinsonieni, bolnavii zişi pseudobulbari.
Experienţele - făcute pe animale.
Teoria fiziologică periferică include o parte de
adevar. Având în vedere caracterul procesual al
emoţiei feed-back-ul vegetativ al organelor
efectuare joacă un anumit rol: acesta întreţine şi
uneori exagerează într-o anumită măsură emoţia.
Este cunoscut de pildă, fenomenul de eurototfobie
(teama de a roşi) la adolescenţi.
Teorii fiziologice centrale
Cea mai importantă este aceea cunoscută sub numele
de teoria lui Cannon-Bard
W. Cannon, efectuând numeroase studii experimentale
asupra creierului pisicii, a demonstrat rolul important
pe care il are talamusul în declanşarea expresiilor
emoţionale, cât şi influienţa inhibitoare a cortexului
asupra acestei formaţii subcorticale.
Ca urmare, el a formulat o teorie conform căreia rolul
esenţial în emoţii îl are talamusul (de aceea a mai fost
denumită şi teoria talamică a emoţiei). Succesiunea
evenimentelor ar fi (dupa Cannon) urmatoarea:
Succesiunea evenimentelor ar fi (dupa Cannon)
urmatoarea:
Stimul – perceperea stimuluilui - Iritarea
talamulsului – emoţia – modificările
fiziologice.
În lucrările sale ulterioare P.Bard a afirmat că
emoţiile şi modificările fiziologice ce le însoţesc apar
aproape simultan.
emoţia
Stimul
modificările fiziologice
In deceniile următoare (studiile lui Cannon-Bard
datând din perioada 1920-1950) neurofiziologii au
pus în lumină şi rolul pe care-l au în emoţii şi alte
formaţii din creier, îndeosebi sistemul limbic. Ca şi
Cannon, nu s-a mai negat rolul cortexului, dar
atenţia lor a avut în centru formaţiile subcorticale.
Teorii cognitive fiziologice
1. Teoria cunoaşterii emoţiilor a M.Arnold –
R.Lazarus
Magda Arnold (în 1950) a subliniat rolul evaluării stimulilor
situaţiei. In primul rând aprecierea se face prin prisma
impresiilor de plăcut-neplacut, dar survine şi memoria dând un
conţinut specific trăirii emoţionale. Cortextul se manifestă activ,
el dă un impuls care iniţiază reacţia organismului.
Desigur talamusul rămâne iniţiatorul principalilor expresii
emoţionale, însă în urma unei excitări specifice primite de la
formaţiiile superioare modificările periferice, printr-un feed-
back, sunt sesizate de cortex ceea ce intensifică, de obicei emoţia.
Succesiunea fenomenelor ar fi urmatoarea:
stimularea de origine senzorială – percepţia -
evaluarea, impulsul către acţiune - expresiile
emoţionale (cu modificarile vegetative însoţitoare) perceperea
acestor reacţii organice şi reevaluarea emoţională.
Magda B. Arnold
(1903–2002)

 Psiholog american.
 S-a născut în Imperiul
Austro-Ungar. La vârta de
16 ani ştia că vrea să
devină psiholog. A predat
la Spring Hill College din
Mobile, Alabama. La
vârsta de 90 ani încă
conducea cercetările
studenţilor săi.
În centrul concepţiei lui Lazarus
se află ideea despre determinanta de cunoaştere a emoţiei. El
consideră că cea mai importantă condiţie pentru apariţia
emoţiei este intermedierea cognitivă.
 Există 2 postulate principale în concepţia lui
R.Lazarus:
1) Fiecare reacţie emoţională, indiferent de conţinutul ei,
posedă o funcţie de cunoaştere şi apreciere;
2) Răspunsurile emoţionale includ în sine un anumit sindrom,
fiecare component al căreia reflectă un anumit moment
important al reacţiei.
 O altă direcţie a cercetării emoţiilor de către R. Lazarus şi
colaboratorii săi a fost fenomenele stresului. Efectuînd o serie
de experimente R. Lazarus a ajuns la concluzia că procesele
intelectuale de apreciere a situaţiei stau la baza apariţiei
stresului.
(3 martie 1922, în New York –24 decembrie 2002)

Lazarus a fost profesor


Universitatea Berkeley
din California la
departamentul Psihologie
A fost numit American
Psychologist şi unul din
cei mai de vază psihologi
ai secolului trecut. Deţine
şi titlul de profesor
emerit (professor
emeritus in 1991).
A fost pionerul
cercetărilor emoţiilor şi a
stresului, în special în
aspect cognitiv.
Experimentul organizat de R.S.Lazarus

O serie de persoane au fost puse să vizioneze un film în


care se derula un groaznic accident şi o operaţie
chirurgicală efectuată pe viu.
In primul caz, aceste situaţii erau însoţite de un
comentariu subliniind daunele, necazurile;
 în cel de-al doilea caz, comentariul era o descriere
obiectivă, ştiintifică;
 iar în cel de-al treilea caz, proiecţia s-a efectuat fără
nici o verbalizare.
Înregistrările obiective (reflexul electrodermal şi ritmul
cardiac) au indicat o emoţie evidentă în prima situaţie
absentă în celelalte două. R.Lazarus a subliniat, în
concluzie, rolul hotărâtor al factorului cognitiv.
Teoria cognitiv-fiziologică a lui S.Schachter

Conform acestei teorii, emoţia apare pe baza


excitării fiziologice şi aprecierii cognitive a situaţiei,
care a provocat această excitare. Autorul consideră
că una şi aceeaşi excitaţie poate provoca diverse
emoţii, în dependenţă de aprecierea situaţiei.
După opinia lui S.Schachter asupra apariţiei
emoţiilor acţionează experienţa anterioară şi
aprecierea situaţiei, ce se va face în
concordanţă cu trebuinţele şi interesele de moment.
Intr-adevar, o situaţie pentru a declanşa o emoţie
trebuie să fie interpretată şi apreciată. Ursul liber în
pădure poate constitui un pericol, dar acelaşi animal
la circ după gratiile cuştii sale nu prezintă nici o
ameninţare.
Experimentul organizat de S.Schachter şi J.Singer
(1962)

Sub motivul că testeaza un produs farmaceutic, ei au format


doua loturi de camparaţie dintre studenţi pe baza acceptului
benevol.
Primului lot experimental i s-a administrat sub forma de
injecţie o soluţie de epinefrină,
lotului de control o soluţie salină cu efecte neutre
(placebo).
Epinefrina ca substanţă adrenalinică produce aproximativ
aceleaşi efecte cu acelea ale descărcăturilor SN simpatic:
creşte tensiunea arterială,
se accelerează pulsul şi ritmul respirator,
se măreste concentraţia de zahar în sânge,
eventual tremur muscular, etc.
Lotulul experimental a fost împărţit la randul său în trei
grupe.
Informaţia furnizată subiecţilor
Primul grup din lotul experimental a primit o
informaţie exactă despre simptomele fiziologice pe
care le va resimţi fiecare subiect într-un interval de
circa douăzeci minute (Epi-Inf).
Cel de-al doilea grup experimental nu primea
nici o explicaţie cu privire la efectele fiziologice ale
injecţiei (Epi-Noninf).
Al treilea grup experimental era dezimformat,
adică era avertizat asupra urmărilor injecţiei în
termeni inexacţi (Epi-Dezinf).
In timpul celor 20 de minute, la care injecţia urma să-şi facă efectul s-

a adăugat o noua procedură .


In camera în care se desfăşura experienţa se
introducea, alături de subiectul experimental, un
partener, un „complice” al cercetătorului, care era
prezentat a fi în aceeaşi situaţie, cu sarcina de a simula
fie o stare de euforie, fie una de mânie, în funcţie de
programul stabilit, în vederea creării unui context
sugestiv controlat.
Sensul procedurii era uşor întrevăzut: în condiţiile în
care subiectul experimental nu-şi va putea explica
starea sa psiho-fiziologică va accepta probabil sugestia
contextului cognitiv creat ad-hoc.
Rezultatele experimentului:
 Grupul „Epi-Noninf şi Epi-Dezinf” au imprumutat în mai
mare măsura sugestia contextului cognitiv, ceea ce relevă
importanţa dublajului informaţional în evaluarea timpului
de emoţie.
 Subiecţii din grupul informat (Epi-Inf) şi cei din lotul de
control s-au lăsat mult mai puţin influenţaţi de
comportarea persoanelor- complice.
 În concluzie:
 o stare de activare pentru a fi încadrată într-o emoţie de
frică sau de bucurie, este necesar să fie dublată de anumiţi
factori cognitivi.
 Emoţia cu eticheta ei, trăită diferenţiat ca „mânie” sau
„dezgust” etc. poate să apară doar atunci cand cei doi
factori - activarea fiziologica şi momentul cognitiv sunt
întegraţi într-o unitate.
Teoria informaţională a emoţiilor
P.V.Simionov

 Cele mai importante funcţii ale emoţiilor este


aprecierea a ceea ce se întâmplă în lumea exterioară
sau interioară ( bine sau nu aceasta pentru om, folositor
sau dăunător, îi place sau nu).
 În dependenţa de apreciere pe care o dă omul situaţiei, el
sau o va evita, sau se va strădui să se afle în ea, să
acţioneze. La baza unei astfel de aprecieri pot sta
aşteptările şi scopurile subiectului.
 Emoţiile de asemenea semnalizează despre
însemnătatea pentru om a celor ce se întîmplă: cele
mai semnificative provoacă emoţii mai puternice.
Conform acestei teorii, emoţia este reflectarea de către
om a unei necesităţi actuale (calităţile şi proporţiile ei) şi
probabilităţile (posibilităţile) de satisfacere a ei, pe care
omul o apreciază în baza experienţei genetice şi
individuale, acumulate anterior.
 E=f(P, (In-Is),....),
E- emotia,semnul și calitatea ei
P- puterea si calitatea necesității actuale
(In-Is)- aprecierea probabilității de satisfacere a
necesității în baza experienței înnăscute și acumulate.
In- informația necesară sau informația despre mijloacele
pronostic necesare subiectului pentru satisfacerea
necesității
Is- informația despre mijloacele de care dispune subiectul
la momentul dat.
Formula simplificată

E=n(In-Ia)
E - emoția
N - necesitatea
Ia - informația actuală despre mijloacele dee are
dispune subiectul la momentul dat
In - informația necesare despre mijloacele
prognostic necesare subiectului pentru realizarea
necesității.
1) Ia=In, apare starea zero emoțional
Ia=In E=0
2) Atunci cînd informația necesară (In) este mai mică
decît informația actuală, apare emoția negativă
In<Ia E>0
3) Atunci cîndd informația necesară este mai mare ca
cea actuală, apare emoția pozitivă
In>Ia E>0 (pozitivă).
Adică, conform formulei indicate, cu cât mai puternică este
necesitatea, cu atât este mai puternică este emoţia provocată de
ea.
 Cu cât mai mare este diferenţa dintre mijloacele necesare şi
actuale, cu atât mai puternică este emoţia.
Când sunt toate mijloacele necesare (In=Is), subiectul îşi
satisface liniştit necesitatea actuală, fără să simtă emoţii
deosebite cu această ocazie.
Dacă diferenţa (Ia-In) este mai mică decât zero, adică noi aflăm
că nu avem suficiente posibilităţi pentru satisfacerea propriilor
„vreau”, ne întristăm (E<0, adică emoţiile sunt negative),
Și cu cât mai mare este această diferenţă, cu atât mai puternice
emoţiile sunt.
Astfel se manifestă funcţia prognostică a emoţiilor,
care permite să anticipăm desfăşurarea
evenimentelor.
Emoţiile sau stimulează continuarea activităţii de
satisfacere a necesităţii (o motivează), sau, din
contra, o frânează.

Emoţiile schimbă, supraveghează şi reorientează


comportamentul omului de la un moment la altul.
Sarcină individuală

Argumentați însemnătatea a celor patru teorii pentru


cunoașterea manifestării proceselor afective pentru
omenire.(2 pagini)

S-ar putea să vă placă și