DEPORTAREA ÎN SIBERIA A

BASARABENILOR ŞI BUCOVINENILOR ÎN
12-13 IUNIE 1941

Hioară Erika
 DEFENIȚIE ȘI STATISTICI

• Deportările au fost o formă a represiunii politice puse în

practică de autoritățile sovietice.
• Teroarea comunistă împotriva populaţiei Basarabiei şi
Bucovinei de Nord a început imediat după ocuparea acestor
teritorii româneşti în 28 iunie 1940. Apogeul terorii a fost
noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. În listele deportaţilor au
fost incluşi foşti legionari, dar şi foşti activişti ai partidelor
democratice româneşti, precum Partidului Naţional Ţărănesc
şi Partidului Naţional Liberal. Alte persoane vizate proveneau
din rândurile marilor latifundiari, comercianţilor, jandarmilor,
albgardiştilor ruşi etc. Deportarea din iunie 1941 a vizat cca.
32 mii de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul
Herţei. Dintre acestea, cca. 6 mii urmau să fie arestate, iar cca.
26 mii – deportate.
 CUM S-A ÎNFĂPTUIT OPERAŢIUNEA DE
DEPORTARE?

• Listele au fost pregătite cu câteva săptămâni înainte. Familia care

urma a fi deportată era trezită noaptea, câteva persoane în uniformă
militară şi alţii în civil pătrundeau în casă, verificau paşapoartele şi
dacă numele era găsit în lista făcută de consiliul sătesc în ajun şi
aprobată la centru, urma un anunţ scurt: „în numele conducerii
supreme, sunteţi deportaţi în locurile îndepărtate din nord, în
Siberia”. Se acorda 40 de minute pentru facerea bagajelor, care nu
trebuiau să depăşească 40 kg de fiecare familie. Urma îmbarcarea
în maşini şi transportarea până la cea mai apropiată staţie feroviară,
de unde se făcea repartizarea conform locului de destinaţie stabilit
din timp de NKVD(Народный комиссариат внутренних
дел; Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne).
 DESCRIERE

• Pentru deportarea din noaptea de 12 spre 13 iunie au fost

alocate 1315 vagoane, situate în diferite gări de pe tot
cuprinsul Basarabiei şi Bucovinei de Nord. După
statistica oficială, în medie la fiecare 20 de persoane
revenea un vagon. Oficial, norma zilnică era de 600 g de
pâine pentru fiecare persoană. În realitate, conform
mărturiilor supravieţuitorilor, 70-100 de persoane
trebuiau să împartă un vagon de marfă timp de 2-3
săptămâni cât dura drumul până la destinaţia finală, în
condiţii absolut insuportabile. Norma zilnică de apă era
de 200 ml, dar unor deportaţilor li se dădea în loc de
mâncare doar peşte sărat. Alţii primeau 300 g pâine
dimineaţa şi apă fiartă şi nimic mai mult la amiază sau
seara.
 DESCRIERE

• Un alt aspect al acestor acţiuni inumane consta în faptul că

familiile erau dezmembrate după bunul plac al NKVD-ului. Astfel,
capii de familii au fost trimişi în lagăre de concentare, iar membrii
familiilor lor – în localităţi speciale pentru „strămutaţi” în regiunile
Karaganda (Kazahstan), Omsk şi Novosibirsk (Siberia Centrală).
Unii n-au mai ajuns la destinaţie, iar alţii au supravieţuit prin
minune în condiţii de viaţă mizerabile şi climă aspră. Cele mai
detaliate şi înspăimântătoare mărturii despre această deportare
aparţin Eufrosiniei Kersnovschi din Soroca, memorii care au fost
publicate încă în 1990 și au fost incluse în patrimoniul universal de
către UNESCO.