FITOTERAPIA
BOLILOR
SISTEMULUI
UROEXCRETOR
GLOMERULONEFRITA ACUTĂ
Afecţiune inflamatorie renală bilaterală, localizată la
nivelul capilarelor glomerulare, de natură infecţios-
alergică şi caracterizată clinic prin edeme,
hematurie şi hipertensiune arterială.
GNA are debut recent şi de obicei se vindecă maxim
într-un an, spontan sau în urma tratării cauzei, fiind din
punct de vedere evolutiv, o boală cu leziuni reversibile.
Glomerulonefrita acută se împarte în două categorii:
GN idiopatică sau primară cu etiologie necunoscută.
GN secundară. Cauza ei fiind de natură infecţioasă,
toxică, alergică, o boală sistemică reumatismală sau
neoplazică etc.
INCIDENŢA. GA este variabilă (20-40/100000/an). Boala
apare mai ales la copii si adulţi tineri, cu predilecţie la
sexul masculin. Se întâlneşte îndeosebi în lunile de
toamnă şi de iarnă.
ETIOLOGIA. Factorul etiologic cel mai important este
infecţia streptococică (in special streptococul β-hemolitic
din grupa A, tipul 12):
GNA apare de obicei după:
- faringoamigdalită acută streptococică,
- sinuzite, otite,
- infecţii dentare,
- piodermite, scarlatină, erizipel.
Excepţional, poate apărea după infecţii pneumococice sau
stafilococice.
PATOGENIA. Boala este de geneză
imunologică. Prin toxinele (antigenele) eliberate,
streptococul hemolitic sensibilizează capilarele
glomerulare, cu formare de anticorpi. Perioada
de latenţă de 10 - 12 zile dintre angina
streptococică şi apariţia glomerulonefritei
pledează pentru o inflamaţie glomerulară
cauzată de conflictul antigen-anticorp.
Complexele imune formate alterează
permeabilitatea membranelor bazale
glomerulare şi favorizează fixarea în glomeruli a
altor complexe imun circulante.
Frigul şi umezeala favorizează boala.
TABLOUL CLINIC
Debutul poate fi brutal, cu dureri lombare,
cefalee, greţuri, febră şi frisoane, sau insidios,
cu astenie, inapetenţă, paloare, subfebrilitate;
apare după 10-12 zile de la infecţia
streptococică. În scarlatină, glomerulonefrita
apare in convalescenţă, intre a 14-a şi a 21-a zi
de boală.
În perioada de stare, boala se manifestă prin
prezenţa sindroamelor urinar, edematos
(hidropigen), cardiovascular, eventual azotemic.
Prezenţa lor nu este obligatorie, în general fiind
obişnuite hematuria, edemul şi hipertensiunea
arterială.
SINDROAME
Sindromul urinar, cel mai frecvent întâlnit, se
caracterizează prin oligurie (200 - 500 ml/24 de ore),
proteinurie moderată (2-5 g%), hematurie microscopică,
mai rar macroscopică (simptom cardinal) şi cilindrurie
inconstantă.
Sindromul edematos este prezent la majoritatea
bolnavilor. Edemul este moale, palid si interesează in
primul rând faţa, cu deosebire pleoapele, constatându-se
în special dimineaţa. Uneori, se dezvoltă difuz: la faţă,
maleole, gambe, coapse, părţile declive; nu rar apar
edeme generalizate (anasarca).
Sindromul cardioviascular constă, de obicei, in
creşterea tensiunii arteriale, interesând moderat
tensiunea sistolică (180 - 200 mm Hg) şi mai sever pe
cea diastolică (120 - 125 mm Hg).
Examenul fizic al pacienţilor
pare uneori normal, insa in majoritatea cazurilor este dominat de
prezenta edemului, hipertesiunii si oliguriei:
- Edemul este localizat cel mai adesea la nivelul feţei, in special
in regiunea periorbitală;
- Hipertensiunea apare la peste 80% dintre pacienti;
- Hematuria este şi ea observată;
- Artrita;
Influenţa asupra
Anticoagulante: heparină, fenindionă.
proceselor de coagulare
Antiagregante: dipiridamol, pentoxifilină.
intraglomerulare
Influenţa asupra
AINS: indometacină, diclofenac, meloxicam, nimesulid.
mediatorilor inflamaţiei
Terapie
Clorochină, hidroxiclorochină.
membranostabilizatoare
TRATAMENTUL PATOGENETIC constă în corticoterapie şi
imunosupresie. Aceste mijloace ameliorează pronosticul bolii dacă sunt
efectuate precoce (înainte de instalarea oligoanuriei sau a azotemiei).
Este fundamentată utilizarea Glucocorticoizilor în tratamentul GNC
prin capacitatea lor de a inhiba formarea complexelor imune, sinteza
anticorpilor, a stabiliza membranele celulare şi a manifesta efect
desensibilizant. În cazul activităţii pronunţate a procesului imunoalergic
şi lipsei contraindicaţiilor (hipertensiune, etc.) se recomandă
administrarea prednisolonului în doză de 1 mg/kg corp zilnic timp de 2
luni cu scăderea treptată a dozei şi trecerea la terapia de întreţinere. În
cazul sindromului nefrotic pronunţat, îndeosebi în evoluţia progresantă
a bolii se recomandă administrarea prednisolonului sau
metilprednisolonului în doză mare până la 1g/zi timp de 3 zile
consecutive intravenos (puls-terapia) urmată de tratamentul de
întreţinere. Doza de întreţinere – 20 mg/zi. Durata totală a
corticoterapiei poate fi de 6-12 luni.
Tratamentul cu imunodepresante se indică în
procesul mai îndelungat, prezenţa sindromului
hipertensiv, stadiile incipiente ale insuficienţei renale,
în lipsa eficienţei corticoterapiei sau în cazul
survenirii complicaţiilor la corticoterapie. Se utilizează
azatioprin câte 0,05 g de 2 ori în zi, ciclofosfamidă
50-100 mg/zi per os.
De asemenea, tratamentul cu ciclofosfamidă per os
poate fi înlocuit cu un tratament i.v. tip „puls-terapie”:
ciclofosfamid 800-1400 mg i.v. 1 dată în lună, se
repetă de 4-5 ori. Concomitent cu „puls-terapia cu
ciclofosfamid se pot utiliza glucocorticoizi câte 10-60
mg/zi.
TRATAMENTUL PATOGENETIC
Preparatele anticoagulante şi antiagregante se
utilizează în tratamentul GNC datorită capacităţii lor de a
influenţa asupra proceselor de coagulare intravasculară,
ce joacă un rol important în dezvoltarea maladiei. Asupra
proceselor de hemocoagulare influenţează heparina şi
alte preparate anticoagulante. În plus, heparina
manifestă efect diuretic şi inhibă sinteza aldosteronului.
Doza zilnică (20-40 mii UA) de împarte în 3-4
administrări subcutanate, cura de tratament constituind
6-8 săptămâni. Actualmente se folosesc pe larg
anticoagulantele fracţionate (nadroparină, enoxaparină).
După finalizarea curei de tratament cu anticoagulantele
directe se trece la utilizarea fenindionei (fenilin) sau altor
anticoagulante indirecte timp de 2-3 săptămâni.
4. Concomitent se utilizează preparatele antiagregante:
dipiridamol, acidul acetilsalicilic, pentoxifilina. Preparatul de
elecţie este dipiridamolul care ameliorează microcirculaţia
renală, manifestă efect antihipertensiv moderat. Dipiridamolul
se administrează per os sau i.m. câte 225-400 mg, cura de
tratament 20-25 zile. Utilizarea dipiridamolului poate fi însoţită
de cefalee care dispare la reducerea dozei preparatului.
5. AINS, datorită inhibării ciclooxigenazei, reduc sinteza
prostaglandinelor. Această capacitate a lor a determinat iniţial
utilizarea lor vastă în practica nefrologică, însă efectul lor
antiproteinuric de scurtă durată, deşi pronunţat, a redus
utilizarea lor în GNC. Pot fi utilizate: indometacină – 50-150
mg/zi, ibuprofen – 400-1200 mg/zi atunci, când se necesită
reducerea proteinuriei în timp scurt. Aceste preparate sunt
contraindicate bolnavilor cu edeme pronunţate, hipertensiune
arterială şi insuficienţă renală.
6. În tratamentul GNC de gravitate medie (GNC
latentă) se vor utiliza preparatele care stabilizează
membranele glomerulare. Acţiune
membranostabilizatoare exercită:
Preparatele şirului aminochinolinic – clorochina
şi hidroxiclorochina – per os câte 0,25 g de 2 ori în zi
timp de 1 lună, apoi câte 0,25 g de 2 ori în zi timp de
5 luni. În timpul tratamentului se va controla numărul
leucocitelor (este posibilă leucopenia).
- vitamina E – per os câte 50 mg de 2 ori/zi timp
de 1 lună, apoi câte 50 mg 1 dată în zi timp de 2 luni.
7. În tratamentul formelor grave ale GNC se
asociază utilizarea preparatelor citostatice, heparinei,
dipiridamolului şi prednisolonului în doze terapeutice.
Tratamentul simptomatic
Tratamentul simptomatic vizează administrarea
diureticelor şi antihipertensivelor, iar în cazul complicaţiilor
infecţioase – preparatelor antibacteriene.
Diureticele se utilizează în cazul edemelor pronunţate.
În formele uşoare se recomandă plante medicinale cu
acţiune diuretică (pătrunjel, merişor, ienupăr). În edemele
mai pronunţate se indică hipotiazid 50-100 mg/zi (nu este
eficient la dereglarea esenţială a funcţiei renală) sau
furosemid 80-120 mg/zi (este eficient la scăderea filtraţiei
glomerulare), cu reducerea treptată a dozei timp de 3-4
săptămâni. Dacă debutul acut al bolii este însoţit de oligurie
îndelungată, doza furosemidului se va majora până la 240-
480 mg/zi. Spironolactonul şi triamterenul se utilizează rar
datorită pericolului dezvoltării hiperpotasiemiei. Tratamentul
cu diuretice se va efectua pe o durată scurtă de timp.
Terapia antihipertensivă are importanţă majoră în
tratamentul GNA, deoarece sindromul hipertensiv contribuie
la progresarea bolii şi agravează pronosticul. Selecţia
preparatelor este determinată de toleranţa individuală,
starea funcţională a rinichilor. În cazul hipertensiunii
pronunţate şi stabile se utilizează vasodilatatoare
(hidralazină în doză de 400-600 mg/zi), antihipertensive cu
acţiune centrală (metildopa în doză de 250-300 mg/zi,
clonidină 0,15 – 1.2 mg/zi), antagoniştii calciului, inhibitorii
enzimei de conversie (captopril – 25-100 mg/zi, enalapril,
lisinopril).
9. În cazul insuficienţei renale TA va fi micşorată până la
valorile de 160/100 mm Hg., întrucât scăderea mai
pronunţată a TA va duce la reducerea filtraţiei glomerulare
în rinichi.
Glucocoticoizi si citostatice
Prednisolonul / 1 mg/kg intern, 6-8 săptămâni cu
reducerea dozei până la 30 mg/zi (câte 5 mg/sapt.), iar
apoi cu 2,5-1,25 mg/sapt, până la sistarea lui.
În activitate înaltă a GNA se administrează câte 1000
mg i.v. timp de 3 zile şi aşa în fiecare lună.
Citostatice
ciclofosfamid, 2-3- mg/kg/zi sau i.m. sau i.v.
clorambucil câte 0,1-0,2 mg/kg/zi intern,
Preparate de alternativă:
ciclosporină – 2,5-3,5- mg/kg/zi intern,
azatioprină - 1,5-3,0- mg/kg/zi intern
Scheme de tratament
3-componentă (fără citostatice): prednisolon 1 - 1,5 mg/kg/zi, intern
4-6 săpt, apoi 1 mg/kg/zi peste o zi, apoi doza se reduce cu 1,25- 2,5
mg/săpt. până la sistare + heparină 5000 UA 4 ori/săpt. 1 -2 luni cu
trecerea la fenindionă sau acid acetilsalicilic 0,25-0,125 g/zi sau
sulodexid 250 UI 2 ori/zi intern + dipiridamol - 400 mg/zi intern sau i.v.
4-componentă : prednisolon 25 - 30 mg/zi, intern 1-2
luni, apoi doza se reduce cu 1,25- 2,5 mg/săpt. până la
sistare + Ciclofosfamid 100-200 mg timp de1 - 2 luni, apoi
doza se înjumătăţeşte până la remisie (clorambucil sau
azatioprină) + heparină 5000 UA 4 ori/săpt. 1 -2 luni cu
trecerea la fenindionă sau acid acetilsalicilic 0,25-0,125
g/zi sau sulodexid 250 UI 2 ori/zi intern + dipiridamol - 400
mg/zi intern sau i.v.
Scheme de tratament
Schema Ponticelli: începutul tratamenmtului cu
prednisolonă – 3 zile la rând câte1000 mg/zi,
alte 27 zile prednisolon - 30 mg/zi intern, luna a
doua - clorambucil 0,2 mg/kg (alternarea
prednisolonului cu clorambucilul).
Schema Stainberg - puls-terapia cu
ciclofosfamid: 1000 mg i/v în fiecare lună timp de
1 an. În următorii 2 ani - 1 dată în 3 luni. În
următorii 2 ani - 1 dată în 6 luni.
Grupele de electie
Preparate antihipertensive: captopril câte 50-100
mg/zi, enalapril câte 10-20 mg/zi, ramipril câte
2,5-10 mg/zi.
Diuretice - hidroclortiazida, furosemid,
spironolactonă.
Antiagragante (în asociere cu glucocorticoizi,
citostatice, anticoagulante). Dipiridamol 400-600
mg/zi. Pentoxifilina câte 0,2-0,3 g/zi. Ticlopidina
câte 0,25 g 2 ori/zi.
Fitoterapia
Fitoterapia se face timp de câţiva ani sub
controlul regulat al indicilor de laborator.
Fiecare 1,5-2 luni de tratament cu plante
medicinale se recomandă de efectuat întreruperi
pentru 3-4 zile. Peste 3-4 ani după instalarea
remisiei stabile a glomerulonefritei se trece la
fitoterapia intermitentă: plantele se utilizează în
cure de 1,5-2 luni de 3-4 ori în an. Unii bolnavi
vor folosi plantele medicinale pentru toată viaţa.
FITOTERAPIA glomerulonefritei cronice se utilizează pentru profilaxia
acutizărilor şi se efectuează în cure îndelungate. Se recomandă periodic a
înlocui speciile din plante, selectând cele mai eficiente din ele.
Examen de laborator:
leucociturie intermitentă,
bacteriurie, proteinurie moderată.
FARMACOTERAPIA
În tratamentul PN cronice deosebim două etape:
tratarea acutizării;
terapia antirecidivă
Trebuie să ştim clar şi corect:
agentul infecţios şi sensibilitatea sa la antibiotici,
starea urodinamicii
starea funcţionala a rinichilor
Măsurile terapeutice includ:
antibioterapia adecvată;
îmbunătăţirea microcirculaţiei în rinichi;
tratament antiinflamator nespecific şi imunomodulator.
FARMACOTERAPIA
Tratamentul PNC este îndelungat (timp de câţiva ani).
1. Tratamentul chimioterapic este indicat în prezenţa
infecţiei urinare active, după identificarea şi izolarea
germenului. Tratamentul antiinfecţios va începe cu
administrarea nitrofuranilor - nitrofurantoină, acid
nalidixic (negram, nevigramon), nitroxolină, acid
pipemidic (palin), sulfanilamidelor
trimetoprim/sulfametoxazol (biseptol, bactrim).
2. La ineficienţa acestor preparate sau acutizării bolii se
utilizează următoarele antibiotice: ampicilină,
norfloxacină, pefloxacină, ciprofloxacină, ofloxacină,
lomefloxacină, gentamicină, tobramicină, ceftazidim,
cefoperazon, azlocilină, ampiculină/sulbactam ş.a.
Administrarea antibioticelor trebuie să fie precedată de
urocultură şi hemocultură. Pentru majoritatea bolnavilor sunt
suficiente curele de tratament de 10 zile.
Direcţiile principale ale FCT
pielonefritei cronice
Direcţiile principale Grupele farmacoterapeutice
Antibiotice, sulfanilamide. Se va lua în
Tratamentul
consideraţie nefrotoxicitatea
antibacterian
preparatelor.
Tratamentul
AINS,
antiinflamator
Imunomodulatoare: levamizol, timalină,
nespecific şi
T-activină.
imunomodulator
Îmbunătăţirea Vitamine A, C.
microcirculaţiei în Antiagregante: pentoxifilină (trental),
rinichi dipiridamol.
Utilizarea AINS
Actualmente se discută despre posibilitatea utilizării AINS în
tratamentul pielonefritei cronice. Aceste preparate exercită
acţiune antiinflamatoare datorită reducerii asigurării
energetice a porţiunii inflamatorii, scad permeabilitatea
capilarelor, stabilizează membrana lizozomilor, provoacă
acţiune imunodepresantă moderată, efect antipiretic şi
analgezic.
În plus, utilizarea AINS este direcţionată spre reducerea
fenomenelor reactive, induse de procesul inflecţios,
preîntâmpină proliferarea, distrugerea barierelor fibrozante
pentru ca preparatele antibacteriene să fie distribuite spre
focarul inflamator. Totodată s-a constatat, că indometacina la
utilizarea îndelungată poate determina necroza papilelor
renale şi dereglarea hemodinamicii renale.
Unul din cel mai eficient preparat antiinflamator este
diclofenacul care manifestă acţiune antiinflamatoare
pronunţată şi toxicitate redusă. Diclofenacul se
administrează câte 0,25 g de 3-4 ori în zi după luarea mesei
timp de 3-4 săptămâni.
Îmbunătăţirea microcirculaţiei renale.
Dereglarea microcirculaţiei renale este un factor
patogenetic important al pielonefritei cronice. Din
aceste considerente, în tratamentul complex al
pielonefritei cronice se vor administra următoarele
preparate ce ameliorează microcirculaţia în rinichi
(Pentoxifilina, Dipiridamolul).
Pentoxifilina - măreşte elasticitatea eritrocitelor,
scade agregarea plachetară, amplifică filtrarea
glomerulară, exercită acţiune diuretică moderată,
creşte aportul de oxigen în focarul ischemic şi fluxul
sanguin spre rinichi.
Pentoxifilina se administrează intern câte 0,2-0,4 g de 3
ori în zi după mese; peste 1-2 săptămâni doza se micşorează
până la 0,1 g de 3 ori în zi. Durata curei de tratament – 3-4
săptămâni.
Dipiridamolul reduce agregarea plachetară, ameliorează
microcirculaţia, se indică câte 0,025 g de 3-4 ori în zi timp de 3-
4 săptămâni.
Troxerutina scade permeabilitatea capilarelor şi edemul,
inhibă agregarea trombocitelor şi eritrocitelor, scade afectarea
tisulară ischemică. Troxerutina este un derivat semisintetic al
rutinei. Preparatul se livrează în capsule câte 0.3 g şi fiole câte
5 ml soluţie 10% .
Heparina manifestă efect anticoagulant, îmbunătăţeşte
microcirculaţia, posedă efect antiinflamator şi imunodepresant,
inhibă acţiunea citotoxică a T-limfocitelor, în doze mici
protejează vasele de acţiunea nefastă a endotoxinei.
În lipsa contraindicaţiilor (diateză hemoragică, ulcer gastro-
duodenal) heparina poate fi utilizată în tratamentul complex al
pielonefritei cronice câte 5000 UI de 2-3 ori în zi timp de 2-3
săptămâni cu reducerea treptată a dozei timp de 7-10 zile până
la suspendarea completă.
Mărirea reactivităţii organismului şi tratamentul
imunomodulator.
În scopul măririi reactivităţii organismului se
recomandă:
- complexe de vitamine;
- preparate adaptogene (tinctură de ginseng,
lămâi chinezesc câte 30-40 picături de 3 ori în zi)
în decursul întregii perioade de acutizare;
- metiluracil câte 1 g de 4 ori în zi timp de 15
zile.
În ultimii ani s-a constatat importanţa majoră a
mecanismelor autoimune în dezvoltarea PNC.
Tratamentul imunomodulator se face pentru
bolnavii cu recurenţe frecvente. Se propun
următoarele preparate imunomodulatoare:
Levamizol – stimulează funcţia fagocitelor,
normalizează funcţia T- şi В-limfocitelor, măreşte
capacitatea interferongeneratoare a T-
limfocitelor. Se administrează câte 150 mg 1
dată în 3 zile timp de 2-3 săptămâni sub
controlul numărului de leucocite din sânge
(există pericolul leucopeniei).
Timalina - normalizează funcţia T- şi В-
limfocitelor, se administrează intramuscular câte
10-20 mg 1 dată în zi, timp de 5 zile.
Т-activina - se administrează intramuscular câte
100 mcg 1 dată în zi, timp de 5-6 zile.
În decursul tratamentul se va controla statutul imun.
Tratamentul simptomatic priveşte în principal corectarea
disfuncţiei tubulare şi HTA. Sunt folosite în mod curent:
administrarea de NaCl 6-10 g/zi (în pielonefrita cu pierdere
de sare); KCl 2-5 g/zi (în pielonefrita cu pierdere de
potasiu); NaHCO3 8-10 g/zi (pentru acidoză).
HTA secundară se tratează cu antihipertensive, cu
menţinerea TA la valori de 130/80 mm Hg.
Tratamentul simptomatic constă în administrarea de
analgezice, antispastice, iar pentru corectarea anemiei -
preparate de fier.
Rezultă astfel că este mai uşor să se facă profilaxia
PNC prin tratarea corectă a PNA, eradicarea infecţiilor
genito-urinare, evitarea explorărilor instrumentale ale
tractului urogenital decât tratamentul propriu-zis al PNC.
Fitoterapia
În perioada de acutizare a PNC se recomandă
asocierea plantelor medicinale cu preparatele
medicamentoase, pe când în perioada de
remisie poate fi utilizată doar fitoterapia.
În faza de remisie a PNC se propun
următoarele specii:
Frunze de mesteacăn, iarbă de troscot, iarbă de
coada calului, iarbă de traista ciobanului – în
cantităţi identice. În 10 g specie mărunţită se
toarnă 400 ml apă fiartă. Se fierbe 10 min, se
infuzează în termos 45 min, se strecoară, se
stoarce şi se consumă câte 100 ml infuzie caldă
de 4 ori în zi cu 30 min înainte de mese.
Fitoterapia
Se administrează în cure îndelungate cu scop profilactic. • Se
recomandă schimbarea preparatului vegetal fiecare 10-14 zile.
• Infuzie sau, mai rar, macerat apos reprezintă formele farmacologice
principale.
• Preparatele vegetale posedă proprietăţi antiinflamatoare, emoliente,
spasmolitice, diuretice, antibacteriene.
• Preparatele vegetale tabletate: Cyston*, Şililingtong*, Kanefron* etc. •
Preparatele vegetale combinate: ceai renal.
• Preparatele vegetale cu acţiune preponderent antiinflamatorie: muguri
de pin (Turiones Pini), muguri de plop (Gemmae Populi), frunze şi
rădăcini de nalbă mare (Folium et Radix Althaea), nalbă de grădină
(Althaea rosea), muguri de mesteacăn (Gemmae Betulae).
Fitoterapia
Caracteristica plantelor medicinale utilizate în
tratamentul pielonefritei
Planta Produsul, forma Efect Efect Efect Influenţa asupra agenţilor
medicinală farmaceutică diuretic imunotrop antiinflamat patogeni ai bolii
or
Mesteacăn Muguri,Infuzie +++ + ++ Antimicrobian,
plângător Frunze,infuzie +++ +++ +++ Antiviral, Antiprotozoic.
Antimicrobian, Antiprotozoic.
1. Anemia. Cauzele:
1) deficitul sintezei eritrocitare, hemoliza partţială la unii
pacienţi dializaţi.
2) răspunsul neadecvat al sistemului eritropoetic la valorile
scăzute de eritropoetină.
3) deficitul de Fe graţie dereglării absorbţiei la nivel
gastrointestinal şi în urma pierderilor de sînge.
4) deficitul de acid folic.
5) infecţii diferite.
6) agravarea hemolizei microangiopatice.
2. Splenomegalia. Cauzele – hipertofia
macrofagilor splenici, stimularea limfocitelor
splenice, hepatopatii cronice.
3. Alterarea coagulării. Complicaţiile hemoragice
decurg paralel cu intoxicaţia uremică şi se
întîlnesc pînă la 30%. Formele- echimoze,
purpură, epistaxis, sângerări din puncţii
injectabile, hemoragii digestive, intracraniene,
pericard, pleură, retroperitoneale, în capsula
hepatică. Cauza - modificări în interacţiunea
trombocit-endoteliu. Alterarea consumului de
protrombină, generarea tromboplastinei.
MODIFICĂRILE CLINICE ALE ORGANELOR ŞI
SISTEMELOR