Centrul de Excelență în Medicina si Farmacie

«Raisa Pacalo»

Tema:
Intestinul subțire și
intestinul gros
compartimente,topografie,
structura si functii.
⚫Absorbția-proces de transferare a substanțelor
nutritive , sărurilor minerale și vitaminelor
dizolvate în apă din tubul digestiv în sânge și
limfă.
⚫Absorbția-proces fiziologi activ.
 INTESTINUL SUBTIRE
Intestinul subtire este cel
mai lung segment al
tractului alimentar, cuprins
intre stomac si intestinul
gros, la acest nivel
desfasurandu-se
importante activitati
fiziologice care conduc la
prepararea hranei pentru
celulele organismului. 
 TOPOGRAFIE

⚫Cuprins intre stomac si intestinul gros

⚫Localizat in regiunea celiaca;
⚫Inferior-stomacul si colonul transversl
⚫Iși ia originea de la nivelul vertebrei L I și
se termina in fosa iliaca dreapta,unde
trece în intestinul gros;
 INTESTINUL SUBTIRE.Compartimente

⚫ Intestinul subţire este

împărţit în trei
segmente: duoden,
jejun şi ileon. Acestea
au funcţii comune, dar
şi specifice. Duodenul
este porţiunea fixă a
intestinului subţire, iar
jejunul şi ileonul sunt
segmente mobile, vag
delimitate. 
 DUODENUL
Duodenul este prima porţiune a intestinului subţire ce
porneşte de la orificiul piloric şi se continuă cu jejunul,
limita dintre cele două segmente fiind flexura duodeno-
jejunală.
Fiind un segment fix, duodenul descrie trei flexuri şi este
împărţit în patru porţiuni (în funcţie de cele trei flexuri).
Lungimea duodenului este de aproximativ 25 cm, iar
diametrul său nu este peste tot egal.
Dintre cele 4 segmente ale duodenului, al 2-lea segment (sau
porţiunea descendentă) prezintă un interes deosebit, aici
fiind locul unde se deschide canalul coledoc şi ductele
Wirsung şi Santorini (primul conţine bila şi ultimele două
sucul pancreatic), prin ampula lui Vater şi sfincterul lui
Oddi.
 JEJUNUL SI ILEONUL
Aceste două segmente ale intestinului subţire
sunt delimitate de flexura duodeno-jejunală şi valva
ileocecală.
Deşi sunt segmente mobile, jejunul şi ileonul sunt
fixate printr-o membrană – mezenter la peretele
abdominal posterior.
Dimensiunea jejun-ileonului este estimată la 4 – 6 m
şi un diametru de 3 cm.
Limita macroscopică dintre jejun şi ileon nu este
clară, în schimb privit prin microscopul fotonic se
poate deosebi jejunul de ileon datorită structuii
celulare diferite. 
 STRUCTURA
INTESTINULUI SUBTIRE
Intestinul subţire prezintă trei segmente şi
este sediul principal de absorbţie al nutrienţilor.
Pentru asigurarea rolului său, intestinul subţire
este format din celule specializate pentru fiecare
funcţie în parte.
Peretele intestinului subţire este format din patru
straturi, de la interior spre exterior acestea sunt:
stratul mucos, submucos, muscular şi seros.
Aceste straturi prezintă anumite particularităţi, în
funcţie de segment.
conţin enterocite (rol de absorbţie), celule caliciforme (secretă
mucus), vase de sânge şi fibre musculare netede ce formează
muşchiul lui Brucke (rolul fibrelor musculare este de a orienta
direcţia vilozităţilor).

Stratul submucos.În submucoasă se găseşte plexul nervos

Meissner şi plăcile Peyer (plăcile Peyer sunt de fapt foliculi
limfatici şi se găsesc cu precădere în ileon şi conţin limfocite).

Stratul muscular: este format din două straturi de fibre

musculare netede suprapuse ce conţin între ele plexul nervos
Auerbach. Stratul muscular asigură peristaltismul intestinului
subţire (motilitatea).

Stratul seros: tapetează intestinul subţire şi este format din ţesut

conjunctiv lax ce conţine vase de sânge, nervi şi adipocite.
INTESTINUL SUBȚIRE. Fiziologia
Prin functiile sale isi are rolul cel mai important
din intreg tubul digestiv .

Aceste functii sunt:

❖motilitatea
❖ digestia intestinală 
❖ absorbtia
❖ functia endocrina
❖functia imunitara.
INTESTINUL GROS
 INTESTINUL GROS.Topografia

⚫Constituie compartimentul terminal al tubului

digestiv;
⚫Situat in fosa iliaca dreapta și prevazut cu
apendice vermicular;
⚫Are o lungime de 1.5-2.0 m.
⚫Colonul constituit din 4 compartimente: colonul
ascendent🡪colonul transvers🡪colonul
descendent🡪colonul sigmoid🡪rectul.
 INTESTINUL GROS .Morfologia

⚫ Fata externă posedă-bandeletele colonului,formate in urma

concentrarii stratului muscular;(bandeleta mezocolica,omentala si
libera).
⚫ Intestinul gros se deosebeşte de cel subţire nu numai prin diametru
mai mare, ci şi prin prezenţa unor benzi musculare longitudinale şi
dilatărilor caracteristice (haustre). La exterior intestinul gros mai
poartă nişte apendici ai învelişului seros conţinând ţesut adipos.
⚫ Tunica mucoasă a intestinului gros, în ansamblu cu celelalte straturi
ale peretelui, său, formează plice semilunare şi este lipsită de
vilozităţi. Mucoasa este prevăzută cu glande intestinale şi folicuîi
limfoizi solitari.
⚫ Tunica musculară este formată din stratul circular, compact, şi stratul
longitudinal, despărţit în trei benzi.
 INTESTINUL GROS. Colonul ascendent

Colonul ascendent este continuarea intestinului cec.

Limita între aceste porţiuni ale intestinului gros trece
la nivelul orificiului de deschidere al ileonului.
Colonul ascendent se ridică în sus până la faţa
inferioară a ficatului, unde formează o curbură —
flexura dreaptă sau hepatică, continuând cu colonul
transvers.
 INTESTINUL GROS. Colonul transvers

Colonul transvers este_ acoperit de

peritoneu din toate părţile şi posedă mezou
propriu. în cavitatea abdominală el ocupă
poziţie transversală, atingând în stânga polul
inferior al splinei. Aici colonul formează
flexura colică sau lienală şi prelungeşte cu
colonul descendent.
INTESTINUL GROS .Colonul descendent

Colonul descendent coboară în jos, de partea stingă,

şi la nivelul crestei iliace trece în colonul sigmoid.
Colonul ascendent şi colonul descendent aderă strâns
la peretele abdominal poşte-nior, sunt acoperite de
peritoineu din trei părţi şi nu posedă mezouri.)
INTESTINUL GROS .Colonul sigmoid

Colonul sigmoid se extinde până la nivelul

vertebrei SIII, unde trece în intestinul rect.
Asemenea colonului transvers, sigmoidul este
acoperit de peritoneu din toate părţile şi are
mezou.
 Intestinul rect

Intestinul rect (rectum) reprezintă porţiunea

terminală a intestinului gros. Se situează
rectul în cavitatea bazinului mic, formând
câteva flexuri, în direcţie anteroposterioară şi
transve-rsală. Porţiunea sa inferioară
străpunge planşeul bazinului şi se termină cu
orificiul anal (anus).
 INTESTINUL GROS. Fiziologia
  
  absorbția resturilor de substanțe nutritive
  asigură absorbţia apei, a ionilor minerali, a
aminoacizilor şi a vitaminelor.
depozitează temporar deşeurile provenite din digestie şi
apoi le elimină din organism sub formă de fecale
  -realizează, prin microflora care se dezvoltă aici,
sinteza unor vitamine (Vit. K și unele vit din gr. B)şi a
unor enzime.
   -secretă, prin glandele sale, un lichid alcalin,
încărcat cu fermenţi, vâscos, cu rol lubrifiant,
enzimatic şi protector asupra mucoasei.
 Peritoneul
Peritoneul constituie o tunică seroasă care
tapetează cavitatea abdominală și organele interne
situate în această cavitate.
În cavitatea peritoneală se află în cantități mici un
lichid seros care umectează peritoneul, ceea ce
înlesnește lunecarea organelor.
Peritoneu parietal -tunica seroasa care tapetează
pereții cavității abdominale
peritoneu visceral peritoneul care acoperă organele
interne.
În dependența de acoperirea organelor interne cu
peritoneu se clasifică:
⮚Organe situate retroperitoneal(sunt acoperite de
peritoneu doar parțial )- pancreasul, duodenul,
rinichii, suprarenalele etc.
⮚Organe situate mezoperitoneal (acoperite de
peritoneu doar din trei părți)- colonul ascendent și
descendent.
⮚Organe situate intraperitoneal ( acoperit cu
peritoneu din toate părțile)- stomacul, jejunul și
ileonul, colonul transvers și sigmoid, splina,
ficatul.
⚫ Peritoneul, care trece de pe pereții cavității abdominale pe
organe sau de pe un organ pe altul formează pliuri și fose.
⚫ Trecând pe unele organe intraperitoneale peritoneul
formează ligamente și dublicaturi numite
mezouri(mezenterul-mezoul intestinului subțire, mezoul
colonului)
⚫ Între hilul ficatului, sus, mica curbură a stomacului și
porțiunea superioară a duodenului, jos, se formează
duplicatura peritoneului, care a primit numirea de
epiploon mic sau omentul mic.
⚫ Un pliu lung al peritoneului care atârnă anterior de colonul
transvers și de ansele intestinului subțire cu aspect de șorț
format din 4 foițe de peritoneu a primit denumirea de
epiploon mare sau omentul mare.
 PERITONEU SI ADVENȚITIE
Asemănări și deosebiri
Asemănări
Atât serosa, cât și adventitia sunt membrane care
acoperă suprafețele externe ale organelor interne.

Țesuturile conjunctive sunt o componentă atât a

seroasei, cât și a aventitiei.

In dependenta de structurile anatomice acoperite de

fiecare membrană, atât seroasa, cât și adventitia au
nume diferite.
 PERITONEU SI ADVENȚITIE
Asemănări și deosebiri
Deosebiri
Definiție
Seroasa: Seroasa este stratul cel mai exterior al straturilor viscerale ale abdomenului și toracelui.
Adventitia: Adventitia este stratul de țesut conjunctiv cel mai exterior care acoperă un vas de sânge,
organ sau altă structură.
Tipuri de organe
Seroasa: Seroasa acoperă organele intraperitoneale.
Adventitia: Adventitia acopera organele retroperitoneale
Secreții
Seroasa: straturile mezoteliale ale seroasei secretă fluidul seros.
Adventitia: Celulele adventitia nu secreta nici un fluid.
Denumiri specifice
Seroasa: Pleura, pericardul și peritoneul sunt numele specifice ale seroasei.
Adventitia: Tunica adventitia si tunica externa sunt numele specifice adventitiei.
Funcţie
Seroasa: Funcția principală a serosei este de a lubrifia structurile interne ale corpului.
Adventitia: Funcția principală a adventitiei este de a menține structurile interne împreună.
SFÂRȘIT