CEL MAI MARE

POET ROMÂN

MIHAI
EMINESCU
 EPOCA
MARILOR
CLASICI
cel mai mare “omul deplin al
povestitor culturii
român româneşti”

TITU MAIORESCU “părintele

cel mai mare
PRIMUL NOSTRU ESTETICIAN ŞI nuvelei
dramaturg din
CRITIC LITERAR româneşti”
literatura română
 “Rege el
însuşi al
cugetării
omeneşti,
care alt Rege
ar fi putut să-l
distingă ?”
Titu Maiorescu
 Lacul
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă,
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Lacul "Mihai Eminescu”

 M. Eminescu s-a
născut la Ipoteşti,
judeţul Botoşani la 15
ianuarie 1850, ca
al 7-lea copil din cei
11 ai căminarului Gh.
Eminovici şi ai
Ralucăi Juraşcu.
Promoţia 1864 a gimnaziului din Cernăuţi.
În medalion ar putea fi Eminescu
Mihai Eminescu în
prima jumătate a
anilor 1870
 “Era o frumuseţe !
O figură clasică încadrată de nişte
plete mari negre; o frunte înaltă şi
senină; nişte ochi mari – la aceste
ferestre ale sufletului se vedea că
cineva este înăuntru; un zâmbet
blând şi adânc melancolic.
Avea aerul unui sfânt tânăr
coborât dintr-o veche icoană, un
copil predestinat durerii, pe chipul
căruia se vedea scrisul unor
chinuri viitoare” .
( I.L.Caragiale, In Nirvana )
 Mihail Pascali –actor, vara - director de teatru în provincie:
“Am şi eu un băiat în trupă care citeşte mult; este foarte învăţat, ştie
nemţeşte şi are mare talent: face poezii (…) Si-mi povesti cum găsise într-un
otel din Giurgiu pe acel băiat – care slujea în curte şi la grajd – culcat în fân şi
citind Schiller. In ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan – biblioteca
băiatului – plin cu carţi nemţeşti. Băiatul era foarte blând, de treabă, nu avea
nici un viţiu”;
 Ipoteş
Ipoteşti
Casa memorială Mihai Eminescu
 SARA PE DEAL

Sara pe deal buciumul sună cu jale,

Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe
mine.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,

Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.
 Gh. Eminovici
preţuia mult învăţătura,
avea ceva studii şi era
vorbitor a câtorva limbi
străine, printre care şi
germana.
De aceea îşi dă toţi
copiii la şcoala
nemţească din Cernăuţi.

Se spune că ţinea în
casă un profesor german.
 Brătescu-Voineşti explica
“Luceafărul”, referindu-se la viaţa poetului:
• Luceafărul este Eminescu,
• Fata de împărat este Veronica Micle,
• Cătălin este Caragiale, iar
• Demiurgul este Titu Maiorescu .
 ”Niciodată nu s'ar fi gândit măcar să o publice
( poezia ): publicarea îi era indiferentă, unul sau altul
din noi trebuia să-i ia manuscrisul din mână şi să-l
dea la Convorbiri Literare !” ( Titu Maiorescu )
 Mihai Eminescu şi
Veronica Micle
CONSTANTA
Veronica Micle şi Mihai
Eminescu se nasc în 1850, şi
se sting amândoi în acelaşi
an, 1889.
N-au fost căsătoriţi, dar
dragostea lor a fost mare şi
adâncă, dincolo de răutăţile
unor semeni care i-au dorit
despărţiţi.
"Ingerul blond" venise la Iaşi
cu mama sa, din Năsăudul
ardelean.
Tatăl primise două gloanţe în
piept (luptase sub steagul lui
Avram Iancu).
 Fată minunată,
Veronica termină
excelent gimnaziul, în
iunie 1863. La
examenul de
absolvire, din comisie
făceau parte, printre
alţii, Titu Maiorescu şi
Ştefan Micle, viitorul
ei soţ, atunci în vârstă
de 43 de ani.
O cere în căsătorie, deşi
e cu 30 de ani mai in
vârstă decât Veronica
(ea devine "doamna
Micle" la 14 ani).
Vor avea două fete:
Valeria şi Virginia.
 În anii 1864 şi 1865
Veronica participă, în
calitate de martor, la
procesul intentat de câţiva
membri ai fracţiunii
politice liberale lui Titu
Maiorescu, pe atunci
profesor de gramatică şi
pedagogie la Şcoala
Centrală de fete şi
preşedinte al Comitetului
de inspecţiune şcolar.
 I se impută „fapte
scandaloase, ba chiar şi
romanse întregi”.
Titu Maiorescu este în cele
din urmă achitat, dar
postura Veronicăi de
martor al acuzării nu va fi
uitată cu uşurinţă.
În primăvara anului 1872 face
o călătorie la Viena pentru un
tratament medical, ocazie cu
care îi este prezentat Mihai
Eminescu.
Cunoscând-o la Viena (1872),
pajul Cupidon a intins arcul
si i-a săgetat pe amândoi.
Frumoasă, spirituală,
cultivată, Veronica e o femeie
plină de poezie şi mister,
romantică şi provocatoare.
Eminescu lasă Berlinul şi
vine la Iaşi, dorind s-o
revadă.
Pătrunde în salonul ei literar,
citind poezii de amor, scrise
peste zi la Biblioteca
Centrală.
• In 1879, se stinge la Iaşi soţul ei,
Stefan Micle, lăsând-o săracă, fără
sprijin material.
• Veronica vine la Bucureşti. O lună şi
jumătate, alături de Emin (cum îl alinta),
lupta pentru obţinerea unei pensii. Pe
stradă, el o prezintă amicilor drept
logodnică.
• Se gândesc să se căsătorească, însă
Maiorescu şi junimiştii afirma că, dacă
poetul se însoară, "nu va mai plânge aşa
frumos".
• Târziu, amândoi îşi dau seama că sunt
victimele unor intrigi de culise.
• Eminescu se îmbolnăveşte cumplit,
săvârşindu-se din viaţă la 15 iunie 1889.
 Eminescu
“nu vedea în femeia
iubită decât copia
imperfectă a unui
prototip nerealizabil. Il
iubea întâmplătoarea
copie sau îl părăsea, tot
copie rămânea, şi el cu
melancolie impersonală
îşi căuta refugiul într'o
lume mai potrivită cu el,
în lumea cugetării şi a
poeziei.”
Titu Maiorescu
Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.

In ciorna scrisorii de
condoleanţe la
moartea lui Ştefan
Micle, Eminescu scrie:
„viaţa mea, ciudată şi
azi şi neexplicabilă
pentru toţi cunoscuţii
mei, nu are nici un
înţeles fără tine”.
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari, împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
-“Ce-ti pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul ?

Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,
Ci eu in lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece”.
Casa memorială Veronica Micle
din Târgu Neamţ, donată
mănăstirii Văratec
“Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul ?”
 “este o aşa de
covărşitoare
inteligenţă,
ajutată de o
memorie, căreia
nimic din cele
ce-şi întipărise
vreodată nu-i mai
scăpa”
( Titu Maiorescu )
 “Eminescu era
omul cel mai
silitor, veşnic
cetind, meditând,
scriind”
Titu Maiorescu
Teiul lui
Eminescu

Aflat în mijlocul grădinii Copou, Teiul lui Eminescu a devenit

simbolul vegetal al Iaşului, fiind un adevărat loc de pelerinaj pentru
romantici.
Paşii poetului Eminescu mai dăinuie încă prin prezenţa "Teiului lui
Eminescu", ce "capătă valoarea unui monument viu, cel mai preţios”
poate, din câte s-au închinat marelui şi nefericitului poet.
 " Teiul uriaş, bătrân de 100 ani îşi deschide florile în
fiecare primăvară, semn că romantismul şi poezia nu au
murit încă.
 Ani la rând a pândit în parc perechea de îndrăgostiţi
Eminescu, Veronica Micle, rămânând şi astăzi mărturie
nescrisă a iubirii lor.
 Despre Teiul lui
Eminescu se spune că
era aşa de frumos încât
în momentul când a
fost amenajată grădina
 publică, teiul a fost
lăsat în picioare, deşi
nu se înscria pe axa
centrală a parcului.

 De zeci de ani Teiul lui

Eminescu este un
simbol al Iaşului şi în
 acelaşi timp un loc de
pelerinaj pentru
îndrăgostiţi.
 In anii '80, Teiul a fost la un pas de a se usca din cauza unei plombe de beton turnată în
trunchiul său lovit de trăsnete şi rupt de furtuni.
 Din fericire, printr-o minune aproape, din crengile sale au coborât rădăcini, pe lângă
 plomba de beton, care s-au înfipt în pământ.
“Viaţa lui era neregulată; abuz de tutun şi de cafea,
nopţi petrecute în citire şi scriere, zile întregi
petrecute fără mâncare, şi apoi deodată la vreme
neobişnuită, după miezul nopţii, mâncări şi băuturi
fără alegere şi fără măsură; aşa era viaţa lui
Eminescu”.
( Titu Maiorescu )
Eminescu în
caricaturi
“Si când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite, aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Si te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
In vro notă prizărită sub o pagină neroadă.”
( Scrisoarea I )
“Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Si prostatecele nări
Si le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.“
( Scrisoarea I )
•Mite Kremnitz a afirmat că inima
poetului s-a aprins de o nouă
flacără.
•Maiorescu a precizat că era vorba
de doamna Cleopatra Poenaru-
Lecca, o adorată care-l inspira,
probabil în poeziile pe care nu le-a
publicat, dar le-a citit la întâlnirile
literare săptămânale.
•Doamna Poenaru-Lecca a respins
categoric avansurile poetului.
•Ea a fost destinatara poeziei Pe
lângă plopii fără soţ, deoarece
locuia în Bucureşti pe actuala
stradă Căderea Bastiliei, care pe Pe lângă plopii fără soţ
atunci avea case pe o singură
parte, iar pe cealaltă erau doar
plopi, de aceea erau fără soţ.
Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toti-
Tu nu m-ai cunoscut.
 Mormântul lui Mihai Eminescu
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din
cimitirul Bellu.
 Aleea cu tei
Iaşi

“Astfel se stinse în al 8-lea lustru

de viaţă, cel mai mare poet pe
care l-a ivit şi-l va ivi vreodată,
poate, pământul românesc.
Ape vor seca în albie şi peste
locul îngropării sale va răsări
pădure sau cetate, şi câte o stea
va vesteji pe cer în depărtări,
până când acest pământ să-şi
strângă toate sevele şi să le
ridice în ţeava subţire a altui crin
de tăria parfumurilor sale.”

( G. Calinescu )
 După stingerea Luceafărului,
regretele o stapânesc pe
Veronica.
 Pleacă la Mănăstirea Văratec.
 Tulburată, parcă-l vede pe
Emin în oglinda pârâului de
munte.
 Inghite un flacon de arsenic,
dorind să se ducă dincolo.
 E înhumată lângă bisericuţa
Sf. Ioan din Văratec. Prin
moarte, e logodită cu
Eminescu pentru veşnicie.
 Iaşi
Aleea clasicilor
 “Pe cât se poate
omeneşte prevedea,
literatura poetică
română va începe
secolul al 20-lea sub
auspiciile geniului lui,
şi forma limbii
naţionale, care şi-a
găsit în poetul
Eminescu cea mai
frumoasă înfăptuire
până astăzi, va fi
punctul de plecare
pentru toată
dezvoltarea viitoare a
vestmântului cugetării
româneşti”.
Titu Maiorescu
 COLEGIUL TEHNIC, PIATRA NEAMT
Ilustraţiile şi unele informaţii au fost preluate de pe Internet
M. Sadoveanu recită:

By
Sara pe deal
Revedere
Atât de fragedă

ABC
Pe lângă plopii fără soţ
De câte ori, iubito…
A. Păunescu recită Odă ( în metru antic )