DIABET ZAHARAT

Diabetul zaharat este o boală metabolică, cu evoluie cronică,

determinată genetic sau dobândită, caracterizată prin perturbarea
metabolismului glucidic, însoţită de perturbări ale metabolismului
protidic, lipidic şi mineral.

Caracteristicile diabetului zaharat

Boala poate exista fără ca bolnavul să prezinte acuze.
Diagnosticul de diabet zaharat nu poate fi infirmat atunci când glicemia
înainte de masă e normală.
Bolnavul trebuie descoperit cât mai precoce, într-un stadiu incipient al
bolii - asta presupune efortul de a fi căutat bolnavul între persoanele cu
risc crescut.
Bolnavul trebuie să coopereze la tratament şi să îl respecte, să fie
instruit şi să aibă bune cunoştinţe despre boala sa.
Bolnavul, pe lângă medicamente, trebuie să respecte un regim
alimentar strict;
 Cauze ale DZ
- Ereditatea - 35-45% din pacienţi;
- Alimentaţia;
- Profesii predispuse (bucătar, cofetar);
- Cei din mediul urban sunt mai afectaţi de această boală decât cei
din mediul rural;
- Vârsta - 70-80% dintre bolnavi sunt depistaţi după vârsta de 40
de ani;
- Patologia pancreatică;
- Infecţii virale - anumiţi viruşi dezvoltă un proces autoimun care
poate sta la baza debutului diabetului zaharat;
Alte cauze:
- traume psihice profunde;
- alcoolismul;
- leziuni ale SNC.
 ETIOPATOGENIE
Variaţiile glicemiei pot
duce la grave perturbări.
Pentru a preîntâmpina
aceste perturbări,
organismul dezvoltă
diferite mecanisme de
autoreglare =
GLICOREGLAREA.
 I. Glicoreglarea pe cale hormonală - se
realizează prin doi hormoni:
• - hormonul hipoglicemiant = insulina;
• - hormoni hiperglicemianţi = glucagonul,
hormonul somatotrop, glucocorticoizii
secretaţi de suprarenală şi catecolaminele
(adrenalină şi noradrenalină).
 
• II. Autoreglarea fizico-chimică.
• Pentru a putea fi consumată, glucoza
trebuie fixată sub formă de glicogen.
- dacă apare un supliment digestiv de
glucoză creşte şi sinteza de glicogen;
- o utilizare crescută a glucozei la nivel
periferic e compensată prin accelerarea
depolimerizării glicogenului.
 Tipuri de DZ

 
• 1. Diabetul zaharat de tip I - insulino-dependent; secreţia de insulină e absentă;
• 2. Diabetul zaharat de tip II - insulino-independent.
 
• După clase clinice, poate fi diabet cu obezitate şi fără obezitate;
- diabetul zaharat al malnutritului;
- diabetul chimic cu toleranţa alterată la glucoză;
- diabet gestaţional - apare în timpul sarcinii.
 Tablou clinic în DZ
Simptomatologia
•  Diabetul zaharat se manifestă prin triada clasică de semne clinice:
- polidipsie;
- poliurie;
- polifagie.
 
- Glicozuria - este prezentă:
 În diabet zaharat de tip I:
- debutul este brutal,
- cu o scădere marcată în greutate,
- cu astenie fizică şi psihică;
În diabet zaharat de tip II:
- debutul este insidios şi evoluţia progresivă;
- rănile se vindecă greu, inflamaţiile sunt frecvente şi repetate;
- sunt prezente parastezii la nivelul membrelor;
- tulburări de vedere;
- În diabet, orice afecţiune ar exista, evoluţia ei este mult mai gravă.
 Diagnostic diferenţial
1. Cu diabetul insipid - datorat
vasopresinei, prin afectarea
hipofizei posterioare
Prezintă:
- poliurie - foarte mare, 20-30
litri/ zi;
- glicemia e normală;
- glicozuria e absentă.
 
2. Cu diabetul renal
Prezintă:
- glicozurie prezentă;
- glicemie normală;
- problemele sunt la nivelul
rinichiului.
 Complicaţii
A. Complicaţii acute = coma acidocetozică;
Are trei faze evolutive:
1. Acidocetoza incipientă - în care mecanismele de
autoreglare sunt eficiente, dar când celulele periferice nu
primesc suficientă glucoză organismul îşi reglează glicemia
prin degradarea grăsimilor, pentru a-şi hrăni celulele.
Din această degradare rezultă: CORPI CETONICI, care cresc
aciditatea sanguină, cu urmări foarte grave;
- Corpii cetonici se elimină prin urină, dar prezenţa lor în
sânge face ca bolnavul să prezinte: greţuri, vărsături şi
respiraţie cu miros de acetonă;
- În momentul instalării acidoacetozei creşte glicemia;
bolnavul va primi insulină cu efect rapid, HSHC şi glucoză.
 Complicaţii acute
2. Precomă diabetică
• - bolnavul devine anorexic;
• - se agravează greţurile şi
vărsăturile;
• - astenie marcată;
• - deshidratare pronunţată;
• - lentoare psihică =
bradipsie;
• - respiraţie Kussmaul;
• - hipotermie prezentă;
• - în sânge prezintă
hiperglicemie şi cetonemie
mare.
3. Coma diabetică
• - simptomele din stadiul de
precomă se amplifică;
• - se instalează hipotensiunea
arterială;
• - bolnavul pică în somnolenţă
tot mai profundă;
• - comă.
- glicemie foarte, foarte mare;
- cetonemie mare;
- cetonurie mare;
- scade rezerva alcalină;
- acidoza metabolică creşte;
- scade Na şi creşte K.
 Complicaţii cronice

• Microangiopatiile care includ: • Macroangiopatiile duc la:

- glomerulosclerozele, care duce la insuficienţă renală; - IMA;
- retinopatiile diabetice, care duc la cecitate; - ATS;
- manifestări cutanate şi musculare. - cardiopatie ischemică;
- arteriopatii;
• Complicaţii oculare: - cangrenă;
- cataractă diabetică - bilaterală de obicei, retinopatie; - plegiişi hemiplegii la vasele ischemice;
 
 
• Complicaţii infecţioase:
• Complicaţii renale:
- cutanate - furuncule, abcese;
- nefrită diabetică; - renale;
- pielonefrită; - genitale;
 
• Complicaţii la nivel SNC: • Complicaţii la nivel SNC:
- neuropatii diabetice. - neuropatii diabetice.
 Examene de laborator ale urinei
 Glicozuria
 - se recoltează urină din 24 de ore într-un recipient
curat, uscat, degresat, gradat;
- din întreaga cantitate se extrag 150-200 ml urină,
care se trimite la laborator;
- pe etichetă este notată cantitatea totală de urină pe
24 de ore; normal, glicozuria este absentă.
 Dozarea corpilor cetonici
 - se recoltează urină din 24 de ore şi se trimit la
laborator 150 ml;
- prezenţa corpilor cetonici în urină se întâlneşte în
coma diabetică şi la pacienţii cu vărsături prelungite
 Analiza sângelui în DZ
Glicemia
 - se recoltează 2 ml sânge venos, într-o eprubetă
cu 4 ml fluorură de sodiu sau cu sistem
vacutainer;
- glicemia normală= 80 - 120 mg%;

TTGO (testul toleranţei la glucoză pe cale orală)

 Rezerva alcalină • - se recoltează sânge pentru dozarea glucozei a
- se recoltează sânge venos jeune;
pe heparină sau în sistem • - se administrează 75 g de glucoză dizolvată în
vacutainer; 200 ml apă;
• - se recoltează sânge pentru dozarea glucozei la
- valoarea normală =
30, 60, 90 şi 120 minute după administrarea
-27 mEq/ litru, scade în glucozei;
diabetul zaharat • - interpretarea se face la două ore: TTGO mai mic
decompensat. sau egal cu 200 mg% la persoanele sănătoase;
• Valorile TTGO peste 200 mg% sunt caracteristice
pentru persoanele cu diabet zaharat.
 Examinări în DZ
Toleranţa la glucide - TTG
 
Scop:
- stabilirea dozei de insulină ce urmează a se administra;
Efectuarea tehnicii:
- se administrează pacientului, timp de trei zile, în alimentaţie, o cantitate fixă de glucide;
- zilnic se recoltează urina din 24 de ore pentru glicozurie şi sânge pentru dozarea glucozei;
-se face media glicozuriei pe cele trei zile şi se scade din cantitatea de glucide adminsitrată
în 24 de ore.

Exemplu: media glicozuriei este 80 g/24h; aceasta se scade din 200 g de glucide
administrate zilnic (200 g – 80g = 120 g); ceea ce înseamnă că 120 g de glucide sunt
tolerate, iar 80 g netolerate ; pentru acestea din urmă se administrează insulină - o unitate
pentru 2 g de glucoză în urină;
- Dacă pacientul nu prezintă glicozurie sau aceasta are o valoare de 10 g/24h se consideră
o bună toleranţă la glucide.
 
Se mai fac: examene neurologice şi examenul fundului de ochi.
 Intervenţii în DZ
Asistenta medicală:
•  Invită periodic pacientul la controale clinice şi de laborator în cadrul cabinetului medical,
pentru glicozurie şi glicemie;
• Asigură un regim alimentar echilibrat în funcţie de starea pacientului;
• Recoltează produsele pentru examenul de laborator - sânge, urină;
• Administrează medicaţia prescrisă de medic, la orele indicate;
 în diabetul zaharat de tip I - insulina ordinară, prin s.c., în doza recomandată, în funcţie
de valorile glicemiei şi glicozuriei; se administrează cu 15-30 de minute înaintea mesei; se
foloseşte seringă specială gradată, în unităţi de insulinăşi se ţine seama că alcoolul
inactivează produsul; ritmul de administrare: 2-3 ori / zi înaintea meselor principale;
- administrează insulină ordinară prin i.v. numai în cazul comei diabetice;
administrează insulina monocomponentă, semilentă şi lentă o dată sau de două ori pe zi,
la ore fixe, prin s.c.;
- alternează locul de elecţie pentru a preveni lipodistrofiile: faţa externă a braţului, în
treimea mijlocie, faţa anteroexternă a coapsei, în treimea mijlocie, flancurile peretelui
abdominal, regiunea subclaviculară, regiunea fesieră superoexternă;
 în diabetul zaharat de tip II se administrează medicaţie hipoglicemiantă pe cale orală şi
urmăreşte efectele secundare ale acestora - greţuri, vărsături, epigastralgii, inapetenţă;
 Intervenţii în DZ
• Administrează medicaţie adjuvantă – vitaminoterapie.
• Măsoară zilnic diureza şi notează în foile de temperatură;
• Măsoară greutatea corporală la interval de 2- 3 zile;
• Evaluează manifestările de deshidratare: aspectul pielii,
al mucoaselor, pulsul şi tensiunea arterială;
• Evaluează astenia şi starea de epuizare a pacientului şi îl
ajută în efectuarea îngrijirilor zilnice pentru conservarea
forţei fizice;
• Asigură pacientului saloane mici, liniştite, care să
permită repausul fizic şi psihic;
• Explică pacientului normele de viaţă şi alimentaţie pe
care trebuie să le respecte;
 Intervenţii în DZ
• Facilitează comunicarea pacientului cu alţi bolnavi de
diabet cu evoluţie favorabilă îndelungată;
• Supraveghează tegumentele bolnavului, sesizând
manifestările cutanate;
• Educă pacientul privitor la păstrarea igienei personale
corporale, dar mai ales a picioarelor, pentru a preveni
escoriaţiile, fisurile, bătăturile, care se pot infecta uşor;
• Acordă atenţie la persoanelor obeze la nivelul plicilor;
• Sesizează unele modificări care au drept cauză diverse
complicaţii: schimbări de comportament, transpiraţii,
respiraţii Kussmaul, coma;
 Intervenţii educative
- Învaţă pacientul să respecte raţia de glucide pe 24 de ore şi să îşi
cântărească alimentele;
- Învaţă pacientul să înlocuiască unele alimente cu conţinut mare de glucide
prin altele, cu conţinut redus, pentru a obţine senzaţia de saţietate;
- Învaţă pacientul să dozeze insulina, să îşi facă singur injecţia şi să păstreze
produsul în condiţii optime: la loc uscat, întunecat, temperatură 4-7 grade
Celsius;
- Educă pacientul să mănânce la 15-30 minute după administrarea insulinei;
- Învaţă pacientul să recunoască cauzele şi semnele complicaţiilor acute şi
cum să intervină în cazul producerii lor;
- Învaţă pacientul să efectueze autocontrolul metabolic;
- Sfătuieşte pacientul să păstreze evidenţa permanentă a rezultatelor
testelor efectuate, notând dieta şi doza de insulină;
- Conştientizează pacientul că respectând regimul alimentar, tratamentul
recomandat şi modul de viaţă adecvat, poate fi o persoană activă, cu o
viaţă cvasinormală.
 Măsuri educative în DZ
- Învaţă pacientul să menţină o riguroasă igienă corporală – piele, dantură, organe genitale;
- Atenţie forte mare la igiena piciorului, pentru prevenirea arteritei diabetice sau a
complicaţiilor ei:
• evitarea traumatismelor la nivelul membrului inferior;
• purtare de încălţăminte comodă, care să nu provoace rosături, bătături;
• grijă la manichiură şi pedichiură.
Cangrena este una din complicaţiile vasculare ale diabeticului.
Poate fi cangrenă:
- umedă – care se datorează suprainfectării unor leziuni;
- uscată – care apare pe fondul unei ischemii cronice.
Tratarea cangrenei este de domeniul exclusiv al medicului specialist chirurg.
 Hiperglicemia
Cauzele hiperglicemiei
- Abateri alimentare, episoade infecţioase, intervenţii chirurgicale,
diferite stări fiziologice;
Manifestările constau în:
- oboseală;
- somnolenţă;
- inapetenţă;
- Greţuri şi vărsături;
- diaree;
- tahicardie;
- hipotensiune arterială;
- respiraţie Kusmaul;
- piele uscată;
- peiderea lentă a conştienţei.
 Îngrijiri speciale în coma hiperglicemică
 - Administrează doza de insulină ordinară,
recomandată de medic, pe cale intravenoasă şi
subcutanată, la intervalul stabilit;
- Recoltează periodic sânge pentru monitorizarea
glicemiei şi a rezervei alcaline;
- Recoltează urină pentru glicozurie;
- Monitorizează P, TA, R, revenirea conştienţei;
- Reechilibrează H.E. şi A.B. pacientul prin perfuzii cu
ser fiziologic, soluţie Ringer sau Braun şi soluţie de
bicarbonat de sodiu 14 g la mie;
- Îngrijeşte tegumentele şi mucoasele pacientului
comatos.
 Hipoglicemia
• Cauzele hipoglicemiei
- excesul de insulină administrată sau din cauza unor afecţiuni pancreatice;
- lipsa controlului glicemiei – după un tratament hipoglicemiant;
•  Hipoglicemia se manifestă prin:
- ameţeli;
- astenie;
- piele rece;
- transpiraţii;
- hipertensiune arterială;
- pierdere bruscă a conştienţei;
- respiraţie normală;
- Tahicardie şi vertij.
 În coma profundă hipoglicemică este o respiraţie Cheyene-Stockes.
 Mai există şi forme de hipoglicemie funcţională la bolnavii care au
rezecţii de stomac = gastrectomii.
Hipoglicemia
Îngrijiri speciale în coma
hipoglicemică 
- Administrează soluţie
glucozată, hipertonă, 10
-20%, 250 -500 ml/oră,
repetat, până la revenirea
conştienţei şi reluarea
alimentaţiei pe cale
naturală;
 Alimentaţia pacientului cu DZ
- Asistenta medicală asigură un regim alimentar echilibrat, cu scopul de:
- a furniza raţia calorică necesară;
- a reduce hiperglicemia;
- a menţine o greutate corporală satisfăcătoare şi stabilă.
- Evaluează nevoile cantitative şi calitative ale alimentaţiei în funcţie de
vârstă, sex, stare fiziologică, activitatea pacientului şi forma bolii.
- Stabileşte raţia alimentară cu:
- proteine 15 – 20%;
- lipide 30-35%;
- glucide 250-300 g/ 24h;
- Când pacientul are o activitate uşoară se recomandă 30-35 calorii/ kg
corp/ 24h;
-Numărul meselor /24h: 4 - 5 - 6 mese (3 mese principale şi, 2 – 3 gustări);
-Ultima masă - cât mai târziu seara, prima masă cât mai devreme
dimineaţa.
 Alimentaţia în DZ
Alegerea alimentelor se face în funcţie de conţinutul de
glucide:
- alimente interzise: zahăr, fructe uscate, prăjituri,
leguminoase uscate; siropuri,şerbeturi, dulceţuri,
struguri, prune;
- alimente permise cântărite: pâine (50% glucide), cartofi
(20% glucide), paste făinoase, fructe, legume (cu peste
5% glucide), lapte, brânză de vaci, iaurt, urdă, mămăligă;
-alimente permise necântărite: carnea şi derivatele din
carne, peştele, ouăle, brânzeturile fermentate – brânza
de burduf, caşcaval, telemea, şvaiţer - , smântâna, untul şi
legumele cu 5% glucide - varza, conopida, roşiile, fasolea
verde, ciuperci.
 Alimentaţia în DZ

- În prepararea alimentelor, se va folosi pentru îndulcirea ceaiurilor şi

compoturilor zaharină - care se pune după fierberea produselor, 5 – 6
pastile/zi;
- Sosurile nu se îngroaşă cu făină, ci cu legume pasate;
- Pastele făinoase se cântăresc înainte de fierbere, în stare crudă
conţin mai multe glucide – fierte 20%, nefierte 70%;
- Pâinea se cântăreşte înainte de a fi prăjită;
 ALIMENTAŢIE ÎN DZ
- Proteine animale- obligatorii în regim
- Ca tehnici de preparare a alimentelor se folosesc
fierberea şi coacerea lor; este interzis consumul
alimentelor prăjite.
- Consum sub formă de : sufleuri, sote-uri, budinci.
 FRUCTELE ŞI LEGUMELE în DZ
Se împart în 4 categorii:
I. Cu conţinut sub 5% de glucide care se pot consuma fără
restricţii:
- castraveţi, ardei, ciuperci, conopidă, dovlecei, fasole verde,
lobodă, roşii, vinete, ridichi, salată verde, spanac, varză, bame;
- pepene galben, pepene verde, nuci, grapefruit, lămâi.
II. Cu conţinut de aproximativ 10% de glucide care pot fi
consumate cântărit
- ceapă, morcov, rădăcinoase, praz, ţelină;
- cireşe, căpşuni, coacăze, mere creţeşti, portocale, fragi.
III. Cu conţinut de 15 % glucide – consumate ocazional şi cântărite
- mazăre verde, păstârnac;
- cireşe de iunie, dude, gutui, ionatane, mure, piersici, zmeură,
vişine.
 FRUCTE ŞI LEGUME ÎN DZ
IV. Cu conţinut de 20% glucide
- usturoi, cartofi, leguminoase
uscate: fasole, mazăre, linte;
- struguri, prune uscate.
Strict interzise !!!
- bananele, strugurii, prunele,
perele pergamute, stafidele,
curmale, smochine.