VALORILE

MOBILIARE
1. AC Ț IUNI: CARACTERISTICA,
CLASIFICAREA
2. OBLIGA Ț IUNI: CLASIFICAREA,
CARACTERISTICI
3. TITLUFI FINANCIARE DERIVATE
Ș I SINETICE
4. OFERTA PUBLICĂ DE VÂNZARE
Ș I DE CUMPĂRARE
Valorile mobiliare reprezintă instrumente financiare negociabile
transmisibile prin tradiţiune sau prin înscriere în cont, care conferă
drepturi egale pe categorie, dând deţinătorilor dreptul la o fracţiune
din capitalul social al emitentului sau un drept de creanţă general
asupra patrimoniului emitentului. Valorile mobiliare sunt eligibile
pentru tranzacţionarea pe o piaţă reglementată de capital.
Principalul scop al emisiunii valorilor mobiliare este acela de
transforma resursele financiare disponibile şi dispersate din economie
în capitaluri pe termen accesibile emitenţilor, fiind destinate
relizării de investiţii sau transfomându-se în capital de împrumut.
Valorile mobiliare sunt caracterizate de trei aspecte esenţiale:
a) valorile mobiliare conferă deţinătorilor acestora drepturi
patrimoniale şi nepatrimoniale faţă de emitenţi;
b) valorile mobiliare sunt instrumente negociabile, ceea ce
presupune posibilitatea transferării acestora între persoane pe
baza cererii şi a ofertei, mecanism specific sistemului de economie
de piaţă liberă;
c) valorile mobiliare pot fi emise în formă materializată sau
evidenţiate prin înscriere în cont.
Din punct de vedere al caracteristicilor, valorile mobiliare se clasifică
în:
a) valori mobiliare primare, care mobilizează capitalurile pe termen
lung şi permit valorificarea investiţiei prin încasarea periodică a unei
părţi din veniturile generate de emitent. În categoria valorilor
mobiliare primare se includ:
 instrumente financiare de tip equity, emise în vederea
majorării capitalurilor proprii, caracteristice fiind acţiunile;
 instrumente financiare de tip debts, emise pentru
mobilizarea capitalurilor de împrumut, caracteristice fiind
obligaţiunile.
b) valori mobiliare derivate, ce pot rezultate din combinarea anumitor
caracteristici ale valorilor mobiliare primare, sau pot reprezenta contracte
la temen standardizate sau nestandardizate:
 contractele forward, reprezintă contracte nestandardizate şi creează pentru părţi
obligaţia de a vinde, respectiv de a cumpăra o anumită marfă la un preţ convenit în
momentul încheierii tranzacţiei şi care se execută prin livrarea efectivă a mărfii şi plata
preţului la o anumită dată viitoare;
 contractele futures, sunt contracte standardizate care creează pentru părţi obligaţia
de a
vinde sau de a cumpăra un anumit activ suport la data scadenţei şi la un preţ convenit
la momentul încheierii tranzacţiei;
 contractele options, reprezintă contracte standardizate care, în schimbul plăţii unei
prime, creează pentru cumpărătorul opţiunii dreptul, dar nu şiobligaţia, de a cumpăra sau de
a vinde un anumit activ suport la un preţ prestabilit, numit preţ de exercitare, până la sau la
data expirării;
c) valori mobiliare sintetice, care sunt create prin combinarea
diferitelor tipuri de active, având ca rezultat apariţia unui nou
instrument financiar.
O categorie reprezentativă pentru această clasă de valori
mobiliare o constituie titlurile financiare care au ca suport un coş de
titluri financiare primare. Cele mai cunoscute astfel de titluri
sunt contractele pe indici bursieri.
 Acţiunile
Acţiunile reprezintă fracţiuni ale capitalului social şi desemnează raportul juridic dintre
deţinătorul acesteia şi persoana juridică emitentă.
Din puctul de vedere al principalelor caracteristici, în confomitate cu legislaţia, acţiunile
sunt:
fracţiuni egale ale capitalului social, care conferă aceleaşi drepturi şi obligaţii tuturor
deţinătorilor. Excepţia de la acestă regulă o reprezintă posibilitatea de a se emite în
condiţiile actului constitutiv o categoria aparte de acţiuni, numite acţiuni preferenţiale,
care pot conferi titularilor drepturi diferite ce cele ale acţiunilor comune;
fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală;
indivizibile. Având învedere că acţiunea reprezintă cea mai mică fracţiune a capitalului
social, ea nu mai poate fi divizată.
instrumente financiare negociabile, ele putând fi transmise altor persoane, în virtutea
mecanismelor cererii şi ofertei şi cu respectarea prevederilor legale existente în
materie.
 Acţiunile comune (ordinare) reprezintă fracţiuni egale ale
capitalului social, ce conferă drepturi şi obligaţii egale tuturor
detinătorilor lor. Acestea reprezintă dovada paticipării la subscrierea şi
vărsarea capitalului social al emitentului, respectiv calitatea de
coproprietar al afacerii.
Principalele drepturi ale deţinătorilor de acţiuni comune:
 acţionarii au o răspundere limitată, în limita participării la capitalul social;
 acţionarii au dreptul la dividende, care reprezintă recompensa acestora
pentru asumarea riscului de a investi în respectiva afacere;
 acţionarii au dreptul sa vândă, să tranzacţioneze sau să transfere liber acţiunile
deţinute către alte persoane, cu respectarea legislaţiei în domeniu;
 acţionarii au dreptul la vot în Adunările Generale ale Acţionarilor;
 acţionarii au dreptul la informare, respectiv au cel puţin acces la
rapoartele financiare anuale ale emitentului care cuprind bilanţul contabil, contul
de profit şi pierdere, raportul administratorilor şi rapoartele cenzorilor;
 în cazul în care societatea emitentă intră în lichidare sau este declarată în stare
de faliment, acţionarii au dreptul la repartizarea activului rămas după acoperirea
tuturor datoriilor;
 dreptul comun în materie, care impune oricărei societăţi de a-şi înregistra
actiunile la Registrul Comerţului şi de a ţine evidenţa acţionarilor într-un
Registru al Acţionarilor.
Acţiunile preferenţiale reprezintă o categorie diferită de acţiuni, care
conferă posesorilor drepturi suplimentare faţă de deţinătorii de acţiuni
comune. Aceaste acţiuni preferenţiale se bucură de privilegiul unui
divident prioritar, contrabalansat de faptul că, de cele mai multe ori, sunt
lipsite de dreptul de vot.

În stabilirea clauzelor ce vor fi ataşate acţiunilor preferenţiale, emitentul va trebui

să identifice pe cele mai avantajoase ambelor părţi (emitent şi investitori), corelate
cu locul şi momentul emisiunii. Dintre cele mai uzuale clauze preferenţiale putem aminti:
 clauza privind rata dividendelor;
 clauza referitoare la convertibilitatea/ neconvertibilitatea acţiunilor;
 clauza privind posibilitatea de răscumpărare/ nerăscumpărare;
 clauza de cumulativitate/ necumulativitate;
 clauza de participare la profit;
 clauza de rata modificabilă a dividendului;
 clauza de returnabilitate/ nereturnabilitate a acţiunii preferenţiale
Valoarea unei acţiuni poate fi considerată prin prisma mai multor aspecte:
a) valoarea nominală (face value) se află împărţind valoarea capitalului
social al unei societăţi la numărul de acţiuni emise:

unde:
VN = valoarea nominală
CS = capitalul social
N = numărul de acţiuni
De fapt, valoarea nominală reprezintă mai mult o valoare convenţională,
deoarece atestă contribuţia acţionarilor la formarea capitalului social.
b) valoarea patrimonială, reprezintă valoarea activului net ce revine pentru o acţiune
aflată în circulaţie:

unde:
VP = valoarea patrimonială
AN = activul net
N = numărul de acţiuni
At = activul total
Dt = datorii totale
Un pas în plus constă în corectarea activului net cu plusurile şi minusurile de
active latente, obţinându-se astfel activul net corectat, iar valoarea obţinută prin
împărţirea la numărul de acţiuni va fi mai apropiată de valoarea reală a societăţii:

unde:
VP = valoarea patrimonială
ANC = activul net corectat
N = numărul de acţiuni
Având în vedere faptul că acordarea dividendului se face, de cele mai multe ori, o singură dată pe
an, ar însemna că acesta reprezintă răsplata deţinerii unei acţiuni timp de un an. În practică,
acest lucru nu este întotdeauna valabil; se poate ca un investitor să deţină o acţiune, să
spunem, o lună şi totuşi să încaseze dividendul aferent unui an întreg. Acest lucru este
posibil, având în vedere că în momentul în care un emitent face cunoscut faptul că va
acorda dividende, va comunica şi o dată calendaristică, la care toţi acţionarii înregistraţi au
dreptul să încaseze acele dividende; această dată se numeşte data de referinţă.
Conform legislaţiei în vigoare, data de referinţă este definită ca fiind data calendaristică stabilită
de consiliul de administraţie, care serveşte la identificarea acţionarilor care participă la adunarea
generală, votează în cadrul acesteia şi beneficiază de dividend. Data de referinţă trebuie să
fie ulterioară publicării convocării Adunării Generale a Acţionarilor. Totodată legea stabileşte că
data de referinţă pentru acţionarii indreptăţiti să primească dividende este data stabilită pentru
determinarea acţionarilor cu drept de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor care fixează
dividendul.
Data ex-dividend, este situată cu două zile lucrătoare înainte de data de referinţă şi reprezintă
prima zi în care dacă un investitor cumpără acţiunea respectivă nu va mai beneficia de dreptul
participării la A.G.A. şi nu va încasa dividendul anunţat.
Dreptul de preferinţă la subscriere apare în situaţia în care un emitent are
emise acţiuni pe o piaţă reglementată şi doreşte să-şi majoreze capitalul
social prin emisiunea de noi acţiuni, în conformitate cu prevederile Legii.
Dreptul de preferinţă reprezintă dreptul unui acţionar de a subscrie cu
prioritate la majorarea capitalului social, proporţional cu numărul de
acţiuni deţinute la data de referinţă la un preţ inferior preţului acţiunilor
oferite public.
Orice acţionar înregistrat la data de referintă poate dispune total sau
parţial de drepturile sale de preferintă, începând cu data de la care acestea
pot fi exercitate. Tranzacţionarea drepturilor de preferinţă va fi realizată
pe aceeaşi piaţă reglementată pe care sunt tranzacţionate şi acţiunile la
care se referă.
Caracteristicile dreptului de preferinţă la subscriere, respectiv raportul
dintre acţiunile deţinute şi numărul de acţiuni ce vor putea fi cumpărate în
baza dreptului, termenul în intervalul căruia poate fi exercitat şi preţul la
care vor putea fi achiziţionate acţiunile nou emise, vor fi stabilite de către
Consiliul de Administraţie şi votate în Adunarea Generală a Acţionarilor.
Consiliul de Administraţie al emitentului va verifica periodic înscrierea în
registrul emitentului a tranzacţiilor cu dreptul de preferintă.
În situaţia în care deţinătorii de drepturi de subscriere nu doresc sau nu pot
să achiziţioneze noi acţiuni, ei vor putea, totuşi, să obţină un venit din
vânzarea drepurilor deţinute pe piaţa secundară. De altfel, durata de viaţă a
unui drept de preferinţă la subscriere este limitată până la momentul
terminării perioadei de subscriere cu drepturi.
Warrant-ul este o valoare mobiliară ce acordă deţinătorului garanţia din partea
societăţii emitente, că într-o anumită perioadă de timp va putea cumpăra la un
preţ prestabilit, o anumită cantitate de acţiuni comune ale respectivului
emitent. Dacă preţul pe piaţă al acţiunilor comune este mai mare decât preţul
prestabilit de vânzare al acţiunilor printr-un warrant, atunci investitorul poate
obţine un profit imediat.
Warrant-ul este un instrument financiar emis, de obicei, pentru perioade de timp
medii, cu o durată de viaţă cuprinsă între 5 şi 10 ani, existând şi posibilitatea de a
fi emise cu o durată de viaţă nelimitată, fiind valabile până la executare. De
regulă, aceste valori mobiliare sunt emise şi ataşate unui alt titlu financiar
(acţiuni sau obligaţiuni) pentru a-i spori atractivitatea faţă de investitori.
Datorită duratei mai mari de existenţă se pot întâlni cazuri în care o societate
emitentă are în circulaţie mai multe tipuri de warrants, emise la momente
diferite.
 Obligaţiunile
Obligaţiunile sunt instrumente financiare de credit, pe termen scurt, mediu sau lung, emise de
către societăţi comerciale, organe ale administraţiei publice centrale sau locale, guverne.
Obligaţiunile reprezintă titluri de creanţă negociabile. Totodată, obligaţiunile certifică investitorilor
faptul că emitentul va plăti pe toată durata de existenţă a împrumutului o anumită dobândă,
iar suma împrumutată iniţial va fi returnată integral la scadenţa, sau în anumite tranşe pe toată
durata contractării împrumutului.
După emitent, obligaţiunile se pot clasifica în:
 obligaţiuni de stat, care reprezintă una dintre cele mai frecvente modalităţi de finanţare a
bugetului de stat;
 obligaţiuni municipale, emise de administraţia publică locală, în vederea finanţării anumitor obiective
de invetsiţii de interes public;
 obligaţiuni corporative, sunt emise de persoane juridice în vederea acoperirii nevoii de finanţare,
fiind binecumoscut faptul că finanţarea prin intermediul pieţei de capital este mult mai ieftină decât
prin intermediul creditelor bancare
O altă clasificare a obligaţiunilor se poate face după perioada pentru care sunt emise şi
anume:
 obligaţiuni emise pe termen scurt – în general în această categorie încadrându-se
titlurile financiare de pe piaţa monetară;
 obligaţiuni emise pe termen mediu – din această categorie făcând parte în general emisiunile
de obligaţiuni corporative;
 obligaţiuni emise pe termen lung – titlurile emise de stat şi municipalităţi sunt cele care sunt
emise în general pe termen lung. Aceasta se datorează în principal faptului că într-o
administraţie centrală poţi avea încredere, ca investitor, că nu o să dispară după o perioadă de
timp mai mare, astfel că singura problema rămâne doar modificarea ratei dobânzii în funcţiede
rata inflaţiei;
 obligaţiuni perpetue – aceste obligaţiuni sunt destul de rare, termenul de perpetue
nefiind tocmai real, deoarece multe din aceste emisiuni sunt retrase de pe piaţă după o lungă
perioadă de timp (50 - 60 ani), în primul rând datorită valorii diminuate în timp de inflaţie.
Obligaţiunile, ca titlu financiar negociabil, sunt caracterizate de
următoarle elemente:
a) valoarea nominală, reprezintă suma care va fi rambursată la scadenţa de
către emitent şi care mai poate fi numită şi principal;

unde:
VN = valoarea nominală
I = valoarea totală a împrumutului
N = numărul de obligaţiuni emise
b) preţul de emisiune, este stabilit de către emitent şi reprezintă preţul cu care
vor fi oferite obligaţiunile spre vânzare. Acesta poate fi egal cu valoarea
nominală (ad-pari), mai mic decât vloarea nominală (sub-pari) sau poate fi mai mare
decât valoarea nominală (supra-pari), în funcţie de obiectivele emitentului şi de
condiţiile concrete existente la momentul emisiunii;

unde:
Pe = preţul de emisiune
VN = valoarea nominală
p = prima de emisiune (dacă există)
c) termenul de rambursare (maturitatea), este cuprins între momentul emisiunii şi
momentul răscumpărării de către emitent a obligaţiunii şi reprezintă durata de viaţă
a unei obligaţiuni. În decursul perioadei de existenţă a unei obligaţiuni se evidenţiază:
d) cuponul de dobândă al obligaţiunii, reprezintă modalitatea de fructificare a
plasamentului în obligaţiuni şi se stabileşte în raport de valoarea nominală a
obligaţiunii:

unde:
CD = cuponul obligaţiunii
VN = valoarea nominală
Rd = rata nominală a dobânzii
Dacă plata cuponului de dobândă se face la perioade mai mici de un an, atunci cuponul de
dobândă se calculează după formula:

unde:
CD = cuponul obligaţiunii
VN = valoarea nominală
Rd = rata nominală a dobânzii
t = durata (în zile) pentru care se efectuează plata dobânzii
T = numărul de zile ale anului
e) modalitatea de rambursare, care poate fi:
 dintr-o dată la scadenţă, când întreaga sumă împrumutată este rambursată în ultima zi
de viaţă a obligaţiunii;
 rambursarea prin anuităţi constante, pe tot parcursul perioadei de viaţă a obligaţiunii,
anuităţi care sunt compuse din plata dobânzilor şi rambursarea unei părţi a principalului;
 restituirea în rate anuale constante, după formula:

unde:
Ra = rata anuală de rambursat
VN = valoarea nominală
T = numărul de ani pentru care sunt emise obligaţiunile
În această situaţie, cuponul obligaţiunii se calculează astfel:

unde:
CD = cuponul obligaţiunii
VN = valoarea nominală
Ra = rata anuală de rambursat
Rd = rata nominală a dobânzii
T = numărul de ani pentru care sunt emise obligaţiunile
 rambursarea sub forma unui cupon unic, iar dobânzile nu se
mai plătesc regulat ci sunt capitalizate şi sunt plătite odată cu
rambursarea principalului. Exemplul tipic sunt obligaţiunile sunt
vândute cu discount.
În această situaţie, preţul de emisiune se calculează după formula:

unde:
Pe = preţul de emisiune
At = anuitea în anul (t)
i = rata dobânzii
n = durata de viaţă a obligaţiunii

Valoarea estimată a obligaţiunilor pentru procesul investiţional, este

bazată pe modelul clasic de evaluare a acestora, ce ia în considerare
actualizarea fluxurilor financiare generate de respectiva obligaţiune.
 dacă rambursarea obligaţiunii se face prin anuităţi egale, atunci valoarea actualizată este egală cu:

unde:
V = valoarea actuală estimată a obligaţiunii
At = anuitatea din anul (t)
i = rata dobânzii
T = durata de viaţă (în ani) a obligaţiunilor
 dacă pentru obligaţiune se fac plăţi separate ale dobânzii, iar principalul este rambursat în totalitate la
scadenţă, atunci formula de calcul este:

unde:
V = valoarea actuală estimată a obligaţiunii
CD = cuponul obligaţiunii
VN = valoarea nominală
i = rata dobânzii
T = durata de viaţă (în ani) a obligaţiunilor

Recuperarea investiţiei în obligaţiuni se poate realiza la maturitate, sau oricând înainte de

scadenţă, la preţul pieţei. Printre principalii factori care influenţează tranzacţiile cu obligaţiuni
pe piaţa secundară sunt: modificarea ratei dobânzii pe piaţa bancară, modificări ale condiţiilor
împrumutului obligatar sau variaţii ale nivelului cererii şi ofertei pe piaţă.
 Agenţia de evaluare (de “rating”)
“Standard & Poor’s” foloseşte
următorul sistem de notare a firmelor:
Notaţia Semnificaţiile
 
AAA Emitentul are o situaţie financiară excelentă, o perspectivă bună; nu
se ridică nici o problemă cu privire la capacitatea sa de a plăti
dobânzile şi amortismentele scadente
AA1 Aceleaşi aprecieri, dar cu un grad de siguranţă din ce în ce mai scăzut
AA2
AA3
A1 Echilibrul financiar pe termen lung al firmei este caracterizat de o
A2 uşoară incertitudine, dar aceasta nu pune în pericol solvabilitatea sa
A3
BBB1 Emitentul are capacitate satisfăcătoare de a plăti dobânzile şi
BBB2 amortismentele, dar situaţia sa economică poate antrena riscuri reale
BBB3
BB1 – BB3 Incertitudine din ce în ce mai ridicată în privinţa capacităţii firmei de
B1 – BC a plăti dobânzile şi amortismentele pentru capitalul împrumutat
CCC
CC
C Pe termen scurt se preconizează apariţia unor defecţiuni în privinţa
solvabilităţii
D Insolvabilitate devine permanentă
 Titluri de valoare emise de stat
La fel ca şi pentru societăţile comerciale, finanţarea prin intermediul emisiunii de
valori mobiliare poate fi folosită de către stat sau de către organele administraţiei
publice centrale şi locale, pentru acoperirea nevoilor de finanţare. În orice ţară cu
economie de piaţă liberă, investiţia în valori mobiliare emise de către stat este
considerată ca fiind cu grad de risc zero (sau fără risc), deoarece răscumpărarea lor
este garantată integral chiar de către stat.
Oricum, gradul de risc asociat investiţiilor în valorile mobiliare emise de stat este unul
relativ, deoarece în ţară sunt considerate fără risc, dar dacă sunt vândute pe pieţele
internaţionale de capital, vor fi evaluate cu totul diferit.
În funcţie de scadenţă, valorile mobiliare emise de stat pot fi tranzacţionate pe piaţa
monetară (cele emise pe termen scurt şi foarte scurt) sau pe piaţa de capital (cele
emise pe termen mediu şi lung).
Principalele categorii de valori mobiliare ce pot fi emise de către stat sau administraţia
publică centrală sau locală sunt următoarele:
 bilete de tezaur (treasury bills sau T-Bills), sunt emise pe termen scurt pentru
acoperirea nevoii de finanţare. Acestea au scadenţa de până într-un an şi sunt emise cu
discount (la o valoare mai mică decât valoarea nominală). De obicei acestea nu sunt
supuse impozitării. Cumpărătorii acestor bilete de tezaur de cele mai multe ori participă
direct la licitaţiile organizate de trezoreria publică şi sunt de natură instituţională
(banci, instituţii financiare, etc.);
 bonuri de tezaur (treasury notes sau T-Notes), sunt valori mobiliare emise pe
termen mediu (până în zece ani) şi sunt efectuate, în general, cu scopul de a acoperi
nevoile de finanţare ale bugetului de stat sau deficitul balanţei de plăţi. De cele mai multe
ori bonurile de tezaur sunt emise la valoarea nominală şi sunt purtătoare de dobânzi;
 obligaţiuni de stat (treasury bonds sau T-Bonds), sunt valori mobiliare emise pe termen
lung şi foarte lung, scadenţa putând fi cuprinsă între zece şi treizeci de ani.
 Valori mobiliare derivate şi sintetice
Valorile mobiliare derivate reprezintă instrumente financiare negociabile, care conferă titularului
anumite drepturi viitoare privind tranzacţionarea activului suport. Instrumentele financiare derivate
cuprind contractele futures, opţiunile, precum şi alte asemenea instrumente calificate astfel de Comisia
Naţională a Pieței Financiare, ale căror active suport includ marfa, titlul reprezentativ de marfă sau
activul financiar.
Contractul FORWARD reprezintă un acord încheiat între doi operatori, prin care vânzătorul se obligă să
livreze la o anumită dată viitoare un anumit activ suport, iar cumpăratorul se obligă să efectueze plata
la momentul livrării activului suport, pe baza unui preţ predeterminat la momentul încheierii
respectivului contract. Elementele contractului precum obiectul (activul suport), cantitatea, preţul,
scadenţa şi locul de livrare, sunt supuse negocierii şi sunt determinate la momentul încheierii
contractului. Câştigul sau pierderea operatorilor vor fi determinate la scadenţă, fiind reprezentate de
diferenţa dintre preţul contractat şi preţul curent de piaţa al respectivului activ suport.
Contractul forward este finalizat întotdeauna prin livrarea efectivă a activului suport şi achitarea
contracvalorii acestuia la scadenţă.
Contractul FUTURES este rezultat din standardizarea condiţiilor contractului forward.
Condiţiile standardizate fac referire la: natura şi calitatea activului suport, cantitatea
tranzacţionată, scadenţa contractelor şi locul de livrare. În concluzie, singura
variabilă, ce este supusă negocierii, este preţul de tranzacţionare, contractul futures
fiind actualizat zilnic sau marcat la piaţă.
Ca regulă generală, câştigul unuia dintre operatori se constituie în pierdere pentru
partenerul sau şi reciproc. Lichidarea contractului futures se poate realiza fie prin
livrarea efectivă a activului suport la data scadenţei şi efectuarea plăţii aferente, fie
printr-o operaţiune de sens contrar, respectiv printr-o compensaţie pe piaţă. Un
cumpărător aflat într-o poziţie long poate lichida poziţia deţinută realizând o
vânzare a contractului futures respectiv, iar un operator aflat într-o poziţie short îşi
poate lichida poziţia cumpărând acelaşi contract futures. Dacă operatorii nu şi-au
lichidat poziţiile deschise până la data scadenţei, atunci vor fi obligaţi la lichidarea
prin execuţia contractului în natură sau printr-o operaţiune cash (atunci când livrarea
în natură nu este posibilă).
 Deosebiri între contractele forward şi futures
Contract forward   Contract futures  
ƒcontract ferm, încheiat între două  contract încheiat în cadrul bursei
părți private care se cunosc (piața (piață reglementată). Cele două  contrapartide nu se
OTC)   cunosc, relația dintre ele fiind asigurată  de casa de
compensare.  
contract nestandardizat   contract standardizat
livrarea se realizează la o dată fixă   livrarea se realizează în cadrul unei perioade
prestabilite, la inițiativa vânzătorului 
rezultatul se determină doar la rezultatul se determină zilnic, prin procesul de
scadență   marcare la piață  
contractul se lichidează doar la contractul se poate lichida în orice moment până la
scadență   scadență, luând o poziție de sens contrar celei
inițiale.  
Contractele OPTIONS reprezintă contracte standardizate care, în
schimbul plăţii unei prime, creează pentru cumpărătorul opţiunii
dreptul, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra sau de a vinde un anumit
activ suport la un preţ prestabilit, numit preţ de exercitare, până la
sau la data expirării.
Contractele cu opţiuni sunt de două feluri:
 contracte de cumpărare (call option);
 contracte de vânzare (put option).
 Valorile mobiliare sintetice
Valorile mobiliare sintetice (basket securities) sunt reprezentate de contracte
derivate (futures sau options) având ca activ suport indici bursieri. Acestea
sunt creeate în scopul acoperirii riscului rezultat din evoluţia nefavorabilă a
valorilor mobiliare ce compun un portofoliu. Pentru realizarea acestui scop, au
fost aleşi ca activ supot indicii bursieri, deoarece reprezintă la rândul lor un
coş format din diverse valori mobiliare primare, permiţând astfel dispersia
riscului.
 Oferta publică de vânzare
Oferta publică de vânzare este oferta unei persoane de a vinde valori mobiliare sau alte
drepturi aferente acestora, difuzată prin mijloace de informare în masă ori comunicată
pe alte căi, sub condiţia posibilităţii egale de receptare din partea a minimum o sută de
persoane nedeterminate în vreun fel de către autorul ofertei. Elementele caracteristice
unei oferte publice de vânzare sunt, persoana care iniţiază oferta, produsul financiar
oferit şi persoanele care urmează să recepteze oferta făcută.
De altfel, oferta publică, este în general reprezentată de orice comunicare adresată
publicului, indiferent de forma şi mijloacele prin care este realizată, în legatură cu
obiectul şi termenii ofertei, astfel încât să permită investitorilor adoptarea unei
decizii privind subscrierea la respectiva ofertă. Conform legislaţiei, oferta publică de
valori mobiliare şi alte instrumente financiare va fi realizată prin intermediul uneia sau
a mai multor societăţi de servicii de investiţii financiare autorizate de către C.N.P.F.
În funcţie de obiectul ofertei publice de vânzare, acestea se clasifică în:
ofertă publică primară iniţială de vânzare de valori mobiliare, este prima ofertă publică a
unei societăţi închise (care nu este deţinută public), prin care se emit şi se pun în vânzare
pentru prima dată acţiuni ale acesteia. În urma realizării unei oferte publice iniţiale,
societatea emitentă va deveni, conform legii, o societate deţinută public şi va fi obligată să se
conformeze legilor pieţei de capital. Societatea deţinută public este o societate
comercială pe acţiuni constituită prin subscripţie publică sau o societate ale cărei valori
mobiliare au făcut obiectul unei oferte publice regulat promovate şi încheiate cu succes;
ofertă publică primară de vânzare de valori mobiliare, este oferta publică prin care un emitent
propune investitorilor spre subscriere, la data emisiunii, anumite valori mobiliare, cu scopul
de a fi plasate pe piaţă. Printr-o ofertă publică primară de vânzare se emit în mod expres noi
valori mobiliare, care vor fi oferite investitorilor;
ofertă publică secundară de vânzare de valori mobiliare, este o ofertă publică de vânzare
care are ca obiect valori mobiliare emise în prealabil şi oferite spre vânzare de către
proprietarul acestora, către alţi investiori existenţi şi potenţiali.
Prospectul de ofertă publică de vânzare va conţine informatii care, date fiind caracteristicile
particulare ale emitentului şi ale valorilor mobiliare care fac obiectul ofertei, sunt necesare
pentru a permite investitorilor să facă o evaluare fundamentată asupra activelor şi pasivelor,
situaţiei financiare, profitului şi pierderilor emitentului, a perspectivelor acestuia precum şi
asupra drepturilor derivând din deţinerea de valori mobiliare. Ofertantul valorilor mobiliare îşi
va face cunoscută oferta, prin publicarea unui anunţ de ofertă care va conţine termenii
principali ai ofertei.
Orice persoană fizică sau juridică sau grupul de persoane care actionează în mod concertat şi care a
dobândit în mod legal poziţia semnificativă în cadrul unei societăţi deţinute public poate achiziţiona
acţiuni ale aceluiaşi emitent prin tranzacţii legale realizate pe o piaţă reglementată (fară a derula o
ofertă publică de cumparare), numai dacă nu se atinge poziţia de control, reprezentând o treime din
capitalul social al emitentului.
Majorarea deţinerii de acţiuni emise de o societate deţinută public poate fi realizată prin tranzacţii
derulate pe o piaţă reglementată (în afara unei oferte publice de cumparare) numai dacă nu se atinge
pragul imediat superior, reprezentând poziţie de control, poziţie majoritară (50%+ 1 acţiune) sau
majoritară absolută (75%+1 acţiune).
Acţionarul majoritar sau un grup de persoane care acţionează în mod concertat şi deţine o poziţie
majoritară absolută, care îi conferă mai mult de 90% din drepturile de vot asupra emitentului, are
obligaţia ca în termen de 12 luni de la dobândirea acestei poziţii să facă şi să finalizeze o ofertă publică
de preluare pentru restul de acţiuni de pe o piaţă, în vederea transformării acesteia în societate de tip
închis, cu menţionarea expresă a acestui obiectiv în prospectul ofertei.
Dobândirea unei poziţii de control sau majoritare se consideră ca neintenţionată
dacă s-a realizat ca efect al unor operaţiuni precum:
reducerea capitalului prin răscumpărarea de către societate a acţiunilor proprii,
urmată de anularea acestora;
majorarea capitalului social prin aport în numerar, în cadrul căreia unii dintre
acţionarii îndreptăţiti nu îşi exercită dreptul de preferinţă;
achiziţionarea de acţiuni în cadrul unei oferte publice primare de vanzare de
acţiuni;
conversia obligaţiunilor în acţiuni, în conformitate cu prevederile prospectului
de emisiune aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii emitente de
obligaţiuni;
fuziunea sau succesiunea.
Oferta publică de cumpărare trebuie făcută la acelaşi preţ pentru
toate acţiunile ce urmează a fi cumpărate. Orice modificare a preţului
ofertei, după aprobarea ei de către C.N.P.F. nu poate fi decât
crescătoare.
Atunci când ofertantul a crescut preţul ofertei în timpul desfăşurării
acesteia, toţi acţionarii care au depus acţiunile înainte de modificarea
preţului vor primi preţul mărit. Orice altă persoană fizică sau
juridică poate face o contraofertă în timpul perioadei de desfăşurare a
ofertei publice de cumpărare iniţiale.