Sunteți pe pagina 1din 10

OUL NĂZDRĂVAN

de Ion Istrati

“Au fost odată un moşneag şi o babă, amândoi tare săraci. N-aveau în casa lor decât o găinuşă.
Dar vezi ispravă: nici de ouăle găinii n-aveau bucurie! Numai ce le oua, că nu ştiu care le şi fura din
cuibar.
Azi aşa, mâine aşa, până ce într-o bună zi, moşneagul, nedumerit de ce nu poate găsi niciodată
ouăle, se puse la pândă în dosul coteţului. Şi, ce să vezi? De îndată ce ouă găina, oul începu să se
rostogolească repede, tot mai repede, pe drum. Moşneagul, fuga după el. Dădu să-l prindă.
Vroia să-l mănânce, că nu-şi îndulcise sufletul de cine ştie când cu un ou. Dar tocmai când să pună
mâna pe el, oul, care se vede că era năzdrăvan, îi spuse:
-Lasă-mă, moşule, să mă duc, c-apoi rău n-o să-ţi pară.
-Iar moşul se înduplecă.
Şi porneşte oul pe drum. Şi merge...şi merge...şi deodată, hop! Numai ce se întâlneşte cu un
rac.
-Unde te duci, măi, oule?
-Ia! Mă duc la bine, hai şi tu cu mine!
-Hai! zice racul, şi se ia după ou.
Merg ei aşa ce merg, până ce iacă se întâlnesc cu un şoricel.
-Unde te duci, măi, oule? întreabă şoricelul.
-Ia! Mă duc la bine, hai şi tu cu mine!
-Hai! zice şoricelul.
Şi se pornesc tustrei la drum.
Şi cum merg ei, numai ce se întâlnesc cu o pisică.
-Unde te duci, oule, cu cei doi tovarăşi?
-Ia! Mă duc la bine, hai şi tu cu mine!
-Hai, zice mâţa, şi pornesc.
Merg ei o bucată de vreme, când iacă se
întâlnesc cu un cocoş pintenat.
-Bună ziua, măi oule! Da’ unde te duci cu
droaia ceea după tine?
-Ia! Mă duc la bine, hai şi tu cu mine!
-Hai! zice cocoşelul, şi merg toţi cinci înainte
spre pădure.
Când, la marginea pădurii, numai ce dau de un ţap.
-Da’ unde fugi, cu voinicii după tine, măi oule? zice ţapul.
-Ia! Mă duc la bine, hai şi tu cu mine!
-Hai!
Nu întârziară mult la vorbă şi intrară în pădure. Şi cum mergeau ei aşa, numai ce zăresc o casă
părăsită. În casa aceea stăteau doisprezece vulpoi hoţomani. Oul coteşte într-acolo şi păşeşte
înăuntru. În casă nu era nimeni. Vulpoii plecaseră după pradă. Cum intră, oul le spuse celorlalţi:
-Eu, măi, mă bag în cenuşa din vatră; tu, şoricelule să te vâri în gaura aceea de sub pirostrii; tu,
racule să te bagi în ceaunul cu apă; tu, pisică, să stai pe cuptor; cocoşul să se urce în gura podului,
iar tu, ţapule, să stai ascuns în tindă, după uşă.
După ce le arătă oul ce au de făcut, se aşezară tăcuţi la locurile lor. Într-un timp, numai ce vin
vulpoii cei hoţomani. După ce umblă ei cât mai umblă prin casă, unul din ei vrea să facă foc şi se
duce la vatră să împrăştie spuza.
-Pufff! numai ce pocneşte odată oul şi-l împroaşcă pe vulpoi drept în ochi. Un frăţâne de-al
vulpoiului dă fuga să ia apă din ceaun, să-i dee pe la ochi celui care aproape chiorâse de durere.
Atunci racul îi prinde laba şi-l strânge cât poate.
- Ţâ...ţâ...ţâ... face şoricelul dintr-un ungher. Iar mâţa din cuptor, numai ce începe şi ea: miau-
miorlau... Speriaţi de tot vulpoii dau buzna pe uşă.
Când să iasă afară, numai ce se repede cocoşelul: “Cucurigu!”
Iar ţapul începe şi el a lovi cu coarnele.
Vulpoii o iau la goană şi fug de le scapără călcâiele.
În urma lor, oul îşi ia
tovarăşii de drum şi dau o
raită prin ograda vulpoilor,
prin coteţe, prin pod. Găsesc
sumedenie de orătănii furate
de vulpoi: găinuşe, raţe,
gâşte şi curcani; iar
hambarul gemea de saci cu
mei şi porumb.
Şi se întoarese oul
acasă, aducându-le şi
moşnegilor câte ceva să-şi
mai bucure zilele.
Şi de atunci, în mare cinste a
trăit el la casa acestora!
Şi iacă aşa-i povestea:
frumuşică-frumuşea,
minciunică-minciunea.
Numerotează, în cerculeţe, ordinea apariţiei personajelor pe care le-a întâlnit oul, pe drumul său. (6 puncte)
Desenează drumul oului până la moş, trecând pe la fiecare personaj întâlnit pe drum. (3 puncte)

S-ar putea să vă placă și