Sunteți pe pagina 1din 22

Problemele

Globale
ale Omenirii
LOGO
Edit your company slogan
1. Esenţa problemelor globale
 Problemele economice sunt de diverse volume şi pot fi
soluţionate la nivel de întreprindere, de state naţionale şi la
nivel interstatal. Sunt însă probleme ce reflectă pe fiecare
agent economic în parte, cît şi în economia mondială, adică
sunt general valabile pentru toţi, aceste probleme sunt
globale.

 În virtutea capacităţilor lor voluminoase, a caracterului


îndelungat şi a gradului de interacţiune, rezolvarea lor cere
eforturi colosale, mijloace băneşti inestimabile, ceea ce
înseamnă că aceste probleme nu pot fi soluţionate de un
stat sau un grup de state, ele pot fi soluţionate numai la
nivel global, prin colaborarea interstatală, şi anume
colaborarea economică.
LOGO
www.themegallery.com
LOGO
Principalele probleme globale
Omenirea se confruntă cu o serie de probleme grave care
nu pot fi ignorate şi care necesită soluţii viabile şi rapide.
Dintre aceste probleme globale amintim:
- explozia demografică din ţările Sudului;
- probabilitatea unor schimbări şi perturbări profunde ale
climei planetei;
- precaritatea siguranţei alimentare globale;
- dubiile privind disponibilităţile de energie;
- conflictele militare şi problema dezarmării - păcii;
- sărăcia şi subdezvoltarea, problema datoriei externe;
- problemele mediului (probleme ecologice, ameninţarea
distrugerii nucleare, etc.).

www.themegallery.com
2. Cauzele apariţiei problemelor globale
La apariţia şi actualizarea problemelor globale au
contribuit esenţial:
 creşterea bruscă a comsumului de resurse naturale,
 influienţa antropogenă negativă asupra mediului
natural,
 înrăutăţirea condiţiilor ecologice de viaţă ale
oamenilor,
 decalajul în creştere dintre nivelul de dezvoltare
social-economică a ţărilor lumii
 crearea armei de nimicire în masă care pune în
pericol însăşi existenţa civilizaţiei umane.
Trăsăturile specifice ale problemelor globale
 manifestarea pe scară globală , care depaşeşte
hotarele unui stat sau ale unui grup de state;
 acuitatea manifestării ;
 caracterul complex (toate problemele sunt strins
legate reciproc);
 esenţa gineral umană , care le face înţelese şi
actuale pentru toate statele şi popoarele;
 posibilitatea de a fi soluţionate doar prin eforturile
întregii comunitaţi mondiale, ale tuturor ţărilor şi
poparelor;
LOGO

3. Caracteristica principalelor
probleme globale şi căile de
soluţionare
Subdezvoltarea
 În literatura de specialitate , este menţionat că decalajele
dintre state există de mult timp. În ciuda progresului tehnico-
ştiinţific înregistrat de omenire , decalajele dintre ţările
dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare au tendinţa în cele mai
multe cazuri să se aprofundeze.
 Subdezvoltarea economică şi dimensiunile ei cantitative şi
calitative:
– nivel de trai şi de viaţă scăzut, concretizat în sărăcie absolută;
– stare precară de sănătate a populaţiei;
– grad redus de asigurare a educaţiei, a serviciilor sociale în
general;
– limitarea libertăţilor individuale şi colective;
– neputinţa populaţiei de a-şi decide şi controla propriul destin.
Strategii naţionale de depăşire a subdezvoltării economice:

 dezvoltarea agriculturii în corelaţie cu promovarea


unor politici de industrializare a produselor
agricole;
 promovarea în întreaga economie naţională a
progresului tehnico-ştiinţific, a investiţiilor şi
inovaţiilor;
 formarea cadrelor calificate şi înalt specializate în
concordanţă cu nevoile economiei şi cu tendinţele
de perspectivă din ştiinţă şi tehnică;
 formarea capitalului şi realizarea de investiţii.

www.themegallery.com Company Logo


Starea alimentaţiei în lume. Criza agroalimentară

• În pofida unor progrese înregistrate în ultimii 20 de ani,


a reducerii numărului absolut al persoanelor care au
acces insuficient la hrană, totuşi acest număr rămâne
ridicat: cca o persoană din 5 nu se hrăneşte suficient.
Circa 2/3 din populaţia globului, în majoritate din ţările
sărace, cunoaşte fenomene de foamete şi subalimentaţie,
în timp ce o minoritate, situată mai ales în ţările
industrializate, consumă peste normele raţionale.
• Cauzele crizei agroalimentare: factorii naturali, creşterea
demografică, starea înapoiată a agriculturii în ţările în
curs de dezvoltare, interdependenţa cu alte probleme
globale, sporirea preţurilor la petrol, reformele
proprietăţii, liberalizarea economiei ş.a.
Soluţii şi căi de depăşire a crizei
agroalimentare:

• dezvoltarea unei infrastructuri agricole în ţările în


curs de dezvoltare,
• schimbări radicale în sistemul de distribuire a
alimentelor,
• reorientare politicilor agrare,
• formarea şi dezvoltarea unor deprinderi corecte de
consum,
• existenţa mijloacelor financiare necesare în vederea
asigurării hranei.
Şomajul - problemă globală a
economiei mondiale contemporane
 La finele sec XX , şomajul a devenit una dinttre cele mai grave
probleme cu care se confruntă economia mondială
contemporană , în unele cazuri cu implicaţii deosebit de negative
pe plan economic, social şi chiar politic.
 Şomajul continuă să crească la nivel mondial, din cauza crizei
financiare, însă ţările cu o forţă de muncă flexibila sunt cele mai
afectate.
 OCDE şi Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) estimează că
numărul şomerilor ar putea urca cu pînă la 20-25 milioane de
persoane în toată lumea, pînă în 2010, atingînd un record de 210
milioane şomeri la sfîrşitul lui 2009.
 Multe persoane şi-au pierdut locul de muncă de la sfîrşitul lui
2007, în Statele Unite, Irlanda şi Spania, în contextul în care piaţa
imobiliară a fost afectată de criza creditelor. Acest fenomen a
afectat în 2008 majoritatea economiilor puternice, inclusiv cea a
Germaniei.
LOGO
www.themegallery.com
Unele căi şi măsuri de combatere a şomajului contemporan LOGO
Actualmente, un şir de măsuri recomandate de experţii OCDE,
guvernelor ţărelor membre pentru combaterea şomajului se
înscriu:
 majorarea cheltuielelor publice destinate finanţării unor
proiecte de investiţii în domeniul infrastructurii, construcţii şi
lucrări publice, sectorul energetic;
 adoptarea unor măsuri vizînd promovarea şi facilitarea
investiţiilorproductive ale sectorului privat, în special, ale
interprinderilor mici şi mijlocii;
 acordarea unor scutiri de impozite pe un timp de 2-3 ani
firmelor, ce angajează, cu prioritate, tineri sub 25 de ani(în
ţările OCDE, circa 40% din şomeri aparţin acestei categorii de
vîrste);
 îmbunătăţirea programelor de asistenţă socială;
 promovarea, ocolo unde se poate a unor programe de lucru din
timp redus;
 pensionarea înainte de termen (cu acordarea ajutorului social
respectiv) al unor personae în vîrstă,ş.a.
www.themegallery.com Company Logo
Problema demografică
 Problema demografică se referă nu numai la creşterea rapidă a
populaţiei şi la depopularea altora ,ea cuprinde de asemenea,
şi astfel de probleme ca „presiunea umană” asupra mediului
geografic şi „explozia urbană” în statele în curs de dezvoltare.
 Majoritatea consideră că problema demografică constituie
cauza principală a celorlalte probleme globale(ecologică,
alimentară , energetică,analfabetismul, şomajul, a deservirii
medicale ş.a.).
Principalele cauze ale exploziei demografice au fost:
 scăderea considerabilă a mortalităţii,
 ameliorarea nivelului şi condiţiilor de trai ,
 păstrarea natalităţii înalte sau scăderea ei neînsemnată.
Politici orientate spre reţinerea creşterii
numărului populaţiei.
 sporirea impozitelor pentru fiecare al treilea sau al doilea
copil nou-născut;
 lipsirea familiilor cu mai mulţi copii de orice înlesnire şi
ajutoare materiale,
 lipsirea de locuri pentru micuţi în instituţiile preşcolare
 interzicerea continuării studiilor la instituţiile de
învăţămînt mediu de specialitate şi superior (în unele
cazuri)
 reglementarea prin lege vîrsta de înregistrare a
căsătoriilor, ea fiind de obicei mai mare decît în ţările
industrializate
www.themegallery.com

 lozinca răspîndită în aceste state este: „o familie – un


copil”
 O atare politică este promovată în China şi India,de
asemenea,în Bangladesh, Indonezia, Sri Lanka, Pakistan,
unele state din Africa etc
Company Logo
Add your company slogan

Problema datoriei externe


 Una din problemele globale cu care se confruntă economia
mondială în ultimii 20-30 de ani este reprezentată de
creşterea permanentă a nivelului datoriei externe a ţărilor
în dezvoltare. Problema preocupă în egală măsură - deşi,
evident, de pe poziţii diferite - guvernele ţărilor debitoare,
guvernele ţărilor creditoare, instituţiile financiare
internaţionale şi băncile comerciale creditoare, specialiştii
care studiază fenomenele mondo-economice contemporane.
 În privinţa datoriei externe, aceasta poate fi definită ca
fiind suma în valută contractată de o ţară cu alte ţări şi/sau
organisme financiare internaţionale. Ea se formează, în
principal, ca urmare a împrumuturilor externe.

www.themegallery.com LOGO
Caracterul global al acestei
probleme rezultă din:
 nivelul foarte ridicat al sumelor în discuţie şi
sporirea lor continuă şi rapidă;
 diversitatea factorilor afectaţi de creşterea datoriei
externe, interesaţi în găsirea unor soluţii
acceptabile;
 interdependenţele care iau naştere între problema
datoriei şi alte probleme globale (subdezvoltarea,
problema alimentară, problema energiei şi a
materiilor prime, stabilitatea politicomilitară etc.);
 consecinţele imprevizibile şi repercusiunile la scară
globală ale nerezolvării acestei probleme.
www.themegallery.com LOGO
LOGOMăsuri, în vederea ameliorării
problemei datoriei externe
 continuarea asigurării de fonduri, prin acordarea de credite
bilaterale şi multilaterale;
 orientarea către sursele concesionare, astfel încât 97 % din
fluxurile oficiale să fie în condiţii de favoare;
 anularea datoriei oficiale pentru multe ţări cu venituri reduse, prin
acorduri bilaterale cu creditorii;
 reeşalonarea datoriei, pe termene mai îndelungate şi în condiţii mai
favorabile;
 oferirea de sprijin bilateral şi multilateral pentru reducerea
datoriei către băncile comerciale.

Soluţiile, experienţele internaţionale de până acum privind


reorganizarea datoriilor externe pot fi grupate în următoarele
categorii. reeşalonarea (refinaţarea) obligaţiilor de plată, reducerea
(anularea) datoriei, şi conversia datoriei (operaţiuni de tip swap).
Primele două s-au evidenţiat până în prezent la scară
internaţională prin dimensiuni şi importanţă.
www.themegallery.com
Criza de resurse naturale: cauze, forme de
manifestare şi căi de depăşire

 Cauze ale crizei resurselor naturale: risipa de resurse pe care


o presupune cursa înarmărilor, stagnarea sau restrângerea
activităţilor economice în ţările dezvoltate, diminuarea cererii
de produse industriale a ţărilor în curs de dezvoltare, noile
bariere protecţioniste ale comerţului mondial ş.a.
 Forme de manifestare: relativa insuficienţă a materiilor prime
minerale şi organice în raport cu modul tehnic de producţie;
dezechilibre între sectorul primar şi cel secundar ale
economiei; dezechilibre structurale specifice pe ţări şi grupe
de ţări; politicile monopoliste.
 Căi de depăşire a crizei: conlucrarea tuturor ţărilor în
descoperirea de resurse naturale; strategii de folosire
raţională şi de economisire; asigurarea comercializării
materiilor prime la preţuri remuneratorii pentru
producători şi echitabile pentru consumatori.
Problema energetică
 Prin natura, caracterul şi mai ales prin implicaţiile sale, criza
energetică a constituit un fenomen mondial, o problemă globală a
omenirii.
 Producerea energiei depinde de existenţa unor resurse specifice de
materii prime care pot fi combustibili fosili (cărbuni, petrol, gaze
naturale) sau combustibili minerali (uraniu, plutoniu).
 Criza energetică este o criză structurală izvorâtă din faptul că în
actuala civilizaţie a petrolului omenirea consumă cu precădere din
această resursă neregenerabilă ce ocupă în unele statistici cea mai
mică pondere în totalul rezervelor de resurse energetice (epuizabilă în
41 de ani).
www.themegallery.com

 O dimensiune a crizei energetice este dată şi de faptul că există o


polarizare geografică a rezervelor şi producătorilor de ţiţei, pe de o
parte şi a consumatorilor de petrol, pe de altă parte.
 Petrolul a constituit pricina ruinei pentru unele state sau o sursă a
prosperităţii pentru altele. El a modificat chiar şi ierarhia naţiunilor.
Company Logo
www.themegallery.com

Posibilităţi de economisire a energiei:


 Fisiunea nucleară reprezintă o soluţie
pe TS-M acceptabilă din punct de
vedere al rentabilităţii. Folosirea
reacţiei termonucleare în scopuri
energetice presupune reproducerea
dirijată a unor condiţii de înaltă
temperatură şi de presiune, timp de
două sutimi de secundă.
 Energia geotermică are un mare
potenţial în ce priveşte soluţionarea
într-un TS a cererii mondiale de
energie. Acest tip de energie este
deosebit de convenabil pentru ŢCD;
 Energia hidroelectrică are, de
asemenea, mari perspective de utilizare
pentru ŢCD, unde potenţialul nefolosit
este destul de important.
Company Logo
 Există, de asemenea, surse disponibile pentru producerea petrolului
sintetic. Cele mai importante sunt cărbunele, şisturile petrolifere şi
nisipurile gudronice;
 Deşeurile de biomasă (reziduuri gazeificate) sunt estimare a fi atât de
abundente, încât pot acoperi 30% din nevoia actuală de energie
electrică a lumii;
 Se află în studiu variante de generare a energiei chiar şi mai
revoluţionare, şi anume energia solară (şi a vântului, care derivă din
ea) care constituie o rezervă aproape nelimitată şi care poate înlocui
combustibilii fosili.
 Tehnici de extracţie a zăcămintelor în prezent inaccesibile sau
marginale (de exemplu resursele de pe fundul mărilor şi oceanelor)
folosind laserul, ultrasunetele, curenţii de înaltă frecvenţă etc.
 Pe plan mondial se conturează deja (mai ales în ţările dezvoltate) o
industrie a reciclării, cu o activitate tot mai diversificată, care
include metale, produse petrochimice, lemn, hârtie, mase plastice,
ş.a.

www.themegallery.com
T
H
E

E
N
D
www.themegallery.com

S-ar putea să vă placă și