A fost odată ca niciodată o bătrânică care își dorea mult să aibă o fetiță.

Anii au
trecut iar visul ei nu se îndeplinise.
- Planteaz-o într-un
ghiveci de flori și dorința
ți se va îndeplini!

Într-o zi, tristă și disperată, ea se decise să meargă la o vrăjitoare bună. Vrăjitoarei

i se făcu milă de ea și îi dădu o sămânță mică.
Femeia a făcut cum i se spusese și, după o săptămână, în ghiveci crescu o floare
frumoasă. În mijlocul florii, era o copilă mititică cu părul auriu.
Bătrânica era încântată. Luă copila și îi
dădu o mică îmbrățișare.

- Te voi numi Degețica, spuse femeia,

pentru că ești cât degetul meu mare!
Degețica și bătrânica trăiră fericite pentru mulți ani.

Fetița dormea într-un pat făcut din coaja unei nuci.

Ea o iubea pe bătrânică foarte mult.
 Ești o mică ființă
frumoasă, spuse broasca
râioasă și vei fi mireasa
perfectă pentru fiul meu!

Într-o noapte, pe când bătrânica dormea, o broască râioasă uriașă intră

țopăind pe o fereastră deschisă și o răpi pe Degețica.
Când au ajuns la iazul broaștei, aceasta a pus-o pe Degețica în fața fiului său.
Degețica începu să plângă. Ea își dorea doar să meargă acasă.
În ziua următoare, în timp ce
broasca și fiul ei făceau
pregătirile de nuntă, o lăsară pe
Degețica pe o frunză de nufăr în
mijlocul iazului.

Câțiva pești o auziră suspinând și

ciuguliră tulpina nufărului ca să
o elibereze.
 Deodată, un gândac se
Degețica pluti în năpusti în jos și o apucă pe
josul apei pentru o Degețica de mijloc. Zbură
vreme, trecând păduri cu ea într-un copac,
și câmpuri cu flori. spunând:
Era fericită că
scăpase de broaștele - Nu arăți tu
râioase dar era tare mult ca un
speriată că nu și-ar gândac dar ești tare
mai putea găsi frumușică!
niciodată drumul spre
casă.
 - Uite ce urâtă este!
spuseră ei. Are doar
două picioare! Și unde
îi sunt antenele?

Prietenii gândacului sosiră să o vadă pe Degețica

dar ei nu erau tare mulțumiți de ea.
După toate acestea, gândacul nu
mai vroia să fie văzut cu
- Sunt așa de urâtă că
Degețica, așa că o puse pe o
nici gândacii nu mă
margaretă, în pădure și o lăsă
vor! se gândea ea.
acolo. Degețica plânse ore în șir.
Degețica trăi pentru o vreme în pădure. Din frunze își făcut
o pătură și se adăposti de ploaie sub o plantă.

Vremea începu să se schimbe și

veni iarna. Degețicăi îi era tot mai
frig iar plantele din jurul ei se
ofileau și mureau.
O șoricică de câmp o găsi
tremurând și o luă peste
iarnă în casa ei caldă.

Degețica o ajuta la curățenie și îi spunea povești, iar

cele două trăiră foarte fericite împreună.
 - El e foarte bogat și are
o casă mai mare decât a
mea. Dacă te-ar lua de
Într-o zi, șoricica de câmp îi spuse soție, ți-ar fi foarte
Degețicăi că aștepta vizita bine.
vecinului ei, domnul Cârtiță.

Când domnul Cârtiță veni în vizită, nu putu să o vadă

pe Degețica pentru că era orb dar se arătă foarte
încântat de sunetul vocii ei frumoase.
Timp de câteva săptămâni, Degețica l-a vizitat pe domnul
Cârtiță în tunelul său pentru a-i ține companie.

Îi spunea povești despre flori și despre soare, dar lui nu-i

plăcea lumea de afară. Lui îi plăcea să stea în tunelurile
sale întunecoase și umede de sub pământ.
Într-o zi pe când se plimbau, au dat de o pasăre
ce căzuse înfrigurată într-un tunel. Degețica se
întristă văzând pasărea și o îngriji până când
aceasta se făcu bine. Pasărea era o frumoasă
rândunică.
 - Vino cu mine! îi
spuse ea. Te voi lua cu
mine în zbor afară din
groapa asta întunecată.

Când veni primăvara și rândunica se însănătoși de

tot, îi mulțumi fetiței pentru că o salvase.

Degețica a refuzat-o cu tristețe. Ea nu vroia să o părăsească pe

șoricica de câmp făra ca să-și ia rămas bun.
Domnul Cârtiță, care se
atașase mult de Degețica, o
ceru pe aceasta în căsătorie.

Prea speriată ca să refuze, ea a acceptat. Șoricica și domnul

Cârtiță au început să se pregătească pentru nuntă.
În ajunul nunții sale, Degețica se duse afară să-și ia rămas bun
de la lumea de la suprafață.

Stătea suspinând, când auzi un ciripit

deasupra ei.

Era rândunica ce venise să o ia de acolo!

 Pasărea o duse departe, în
mijlocul unei pajiști frumoase.
Degețica o rugă să o pună pe o
floare albă, frumoasă.

Rândunica o pusese pe una dintre cele mai

mari dintre petalele albe. Degețica răsuflă
ușurată. Acolo, în mijlocul florii stătea un
tânăr frumos, tocmai pe măsura ei!
Acel tânăr era de fapt prințul zânelor florilor.
Prințul și Degețica s-au îndrăgostit.

El a cerut-o de nevastă, s-
au căsătorit și au trăit
fericiți până la adânci
bătrâneți.