Sunteți pe pagina 1din 13

FITOTERAPIE DENTARA

LP2
1.AFIN
Denumire științifică: Vaccinium myrtillus L.
Familie: Ericaceae
Alte denumiri populare: afin negru, afene, afin de munte, afine negre, asine, coacăză,
cucuzie, afinghi, pomuşoare.
Descrierea speciei: Planta este răspândită pe glob în Europa, Asia, America de Nord, la
noi în ţară se găseşte, în zona de munte la limita inferioară a pădurilor de molid
până în zona alpină. Subarbust înalt de circa 50 cm., având rădăcini superficiale ce
drajonează puternic. Tulpina este puternic ramificată, cu ramuri verzi, cu muchii
ascuţite şi glabre. Frunzele sunt alterne, scurt peţiolate, oval eliptice, cu vârful
ascuţit, cu margine fin dinţată subţiri usor pieloase, care cad iarna. Florile axilare
sunt solitare, actinomorfe şi pentamere. Caliciul este persistent, concrescut cu
ovarul, iar corola globulos- urceolată, gamopetală, de culoare roz cu 5 petale.
Androceul este diplostemon cu 8-10 stamine. Gineceul este inferior, alcătuit din
cinci carpele, sincarp. Fructul este o bacă sferică, zemoasă, neagră-albăstruie,
brumată cu gust dulceag acrişor, cu numeroase seminţe brune. Înfloreşte: mai-
iunie (Planşa I).

Produs vegetal utilizat: frunzele (Myrtilli Folium) şi fructele (Myrtilli Fructus). Perioada de
recoltare este din mai până în septembrie pentru frunze, iar în iulie-septembrie se culeg
fructele mature.
Compoziţie chimică: în frunze se găseşte tiamină, riboflavină, vaccilină, arbutină, ericolină,
acizi (chininic, miristic, palmitic), flavonoide, tanin catehic, raşini, mucilagii, săruri minerale,
iar fructele conțin zaharuri 13%, proteine 1,2 % acizi organici 1%,(acid uric, malic) taninuri
0,43%, substanţe pectice, vitaminele A, C, PP, B1,B2, E, săruri minerale de potasiu, calciu,
fosfor, sulf, magneziu, clor, mangan, fier.
• 2. ALOE
•  
• Denumire științifică: Aloe barbadensis Mill.
• Familie:  Xanthorrhoeaceae
• Alte denumiri populare: nu are.
• Descrierea speciei: Plantă perenă cultivată, originară din
Africa Tropicală, unde atinge talia unui arbore. Tulpina are
până la 3 m, neramificată cu internodii dese. Frunzele sunt
cărnoase, persistente dispuse în spirală, suculente pe
margini cu spini moi. Florile sunt roşii, cilindrice, drepte de
3-4 cm dispuse într-un racem dens (Planşa I).
• Produs vegetal utilizat: sucul proaspat sau gelul.
• Compoziţie chimică: săruri minerale, vitaminele, enzimele,
aminoacizi esenţiali şi neesentiali, acizii organici,
fosfolipide, lignine şi saponine.
•  
3. ARBORE DE CEAI VERDE
 
Denumire științifică: Thea sinensis L. (sin. Camellia sisensis L. (Kuntze))
Familie: Theaceae
Descrierea speciei: Originar din zone ale Australiei şi din Papua Noua Guinee, arborele de
ceai era folosit ca plantă medicinală de către unele triburi aborigene încă dinaintea venirii
coloniştilor albi. La noi în țara nu se întâlneşte. Este un arbust ramificat, cu frunze oblong-
ovate, pufoase când sunt tinere, coriacee şi aproape glabre la maturitate, de culoare verde
închis. Florile solitare sau grupate câte 2-3 prezintă 6-9 petale albe şi numeroase stamine
galbene. În scopul obţinerii unui ceai de calitate se colectează mugurii apicali nedeschişi şi
primele 2 frunze de sub aceştia, frunze tinere şi flexibile, pubescente pe faţa inferioară.
Funcţie de varietatea botanică, vârsta frunzelor, zona geografică (Asia, Africa, America de
Sud), prelucrarea produsului după recoltare există multe sorturi de ceai dintre care cele mai
importante sunt: ceaiul verde (frunze verzi), ceaiul negru (frunze supuse fermentării şi
devin roşii-brune şi negre), ceaiul semifermentat (mai puţin cunoscut în Europa) (Planşa I).
Produs vegetal utilizat: frunzele Theae folium.
Compoziţie chimică: Ceaiul verde conţine metilxantine (cafeina), polifenoli (taninuri catehice),
flavonoide, ulei volatil, saponine triterpenice, vitamina C, compuşi ai fluorului, proteine,
glucide. Prin fermentare compoziţia chimică se modifică iar mirosul devine mai aromat.
4. ARBORELE DE CUIȘOARE
 
Denumire științifică: Eugenia caryophyllata L.
Familie: Mirtaceae
Descrierea speciei: Originar din Malayezia, Indonezia, cultivat în toate zonele
tropicale, arborele de cuişoare este un arbore sempervirescent de 8-15 m
înalțime. Frunzele sunt opuse, simple, oval lanceolate, lucioase, cu baza
ascuțită şi vârful acuminat. Florile sunt mici, grupate în cime compacte şi
ramificate la extremitățile ramurilor. Receptaculul florilor este cilindric,
alungit, de culoare roşie şi sudat cu ovarul. Florile au caliciul roşu purpuriu
sudat pe marginea receptaculului. Petalele, sunt alb-rozii şi dispuse în
formă de clopot şi caduce la înflorire (Planşa I).
Produs vegetal utilizat: bobocii florali- Caryophylli flores, Uleiul de cuişoare
-Aetheroleum Caryophylli.
Compoziţie chimică: Principiul activ din cuişoare este uleiul volatil
Aetheroleum Caryophylli, în componenţa căruia intră eugenolul,
Produs vegetal taninul,
acetileugenolul, utilizat: bobocii florali-
flavonoidele, Caryophylli
uleiul gras, flores,
acizi organici Uleiul de cuişoare -Aetheroleum
(oleanolic),
substanţe mucilaginoase, grăsimi.
Caryophylli.
Compoziţie chimică: Principiul activ din cuişoare este uleiul volatil Aetheroleum Caryophylli, în
componenţa căruia intră eugenolul, acetileugenolul, taninul, flavonoidele, uleiul gras, acizi
organici (oleanolic), substanţe mucilaginoase, grăsimi.
5. ARIN NEGRU
 
Denumire științifică: Alnus glutinosa L.
Familie: Betulaceae
Alte denumiri populare: anin, arin, alin, alin negru, aninaş, arine,
lipicios.
 
Descrierea speciei: Arbust foios întâlnit pe văile râurilor în zona de
câmpie şi dealuri până în etajul montan inferior. Tulpina este dreaptă
cu înălţimi de peste 10 m cu lujeri muchiaţi spre vârf, brun verzui sau
roşietici, glabri. Frunzele sunt obovate sau aproape rotunde,
cuneate la bază cu vârful obtuz spre bază cu marginea întreagă, lungi
de 6-10 cm peţiolate, alterne. Florile sunt unisexuat monoice
grupate în amenţi iar la maturitate amenţii femeli se transformă în
mici conuleţe ce sunt alcătuite din samare pentagonale (Planşa I).

Produs vegetal utilizat: Frunzele (Alni folium) se recoltează înainte ca fructele să ajungă la
maturitate. Se usucă la umbră, în strat subţire şi se păstrează în saci de hârtie.
Compoziţie chimică: Frunzele conţin taninuri, flavone (hiperozidă), glucide (zaharoză), steroli
(β-sitosterol, brassinolid, castasteron), triterpene (lupenonă, taraxerol, taraxeronă,
glutenonă), alnincanonă. În scoarţă găsim tanin (flobafene), steroli (βsitosterol), triterpene
(lupeol, taraxerol, taraxeronă), a substanţelor flavonoide (hiperozid).
 
6. BOB
 
Denumire științifică: Vicia faba L.
Familie: Fabaceae
Descrierea speciei: Specie care preferă soluri lutoase sau nisipoase, se
gaseşte cultivată pe suprafeţe reduse în Transilvania şi nordul Moldovei.
Plantă erbacee, anuală, prezintă în sol o rădăcină pivotantă, cu ramificaţii
secundare, prevăzute cu nodozităţi neregulate. Tulpina în patru muchii,
erectă, glabră, slab-ramificată, goală în interior. Frunzele sunt paripenat-
compuse cu 2-3 perechi de foliole mari, eliptice, prevăzute cu nectarii.
Flori mari albe, cu pată neagră pe aripioare, grupate în cîte 3-6 raceme.
Fructul este o păstaie lungă de 4-10 cm, la maturitate brun-negricioasă,
cu 4-5 seminţe netede, cafenii, roşiatice sau negricioase (Planşa I).
Produs vegetal utilizat: florile, seminţele, păstăile.
Compoziţie chimică: proteine, hidraţi de carbon, grăsimi, celuloză, vitamine
A, B, C.
7. BOZ
 
Denumire științifică: Sambucus ebulus L.
Familie: Caprifoliaceae
Alte denumiri populare : boj, bozii, scai mărunt, soc mic.
 
Descrierea speciei: Plantă erbacee, perenă, cu miros neplăcut răspândită
în spaţiul Mediteranian (Euro-Asiatic-African). La noi specia este
frecventă în zona de stepă, în etajul fagului, locuri ruderale, îngrăşate.
Tulpina este înaltă pâna la 10 m. cu lujeri groşi verzui-cenuşii cu
lenticele proieminente şi măduvă spongioasă la interior. Rizomul este
gros de 2-3 cm târâtor din care pornesc rădăcinile. Frunzele sunt
imparipenat compuse cu 7-11 foliole ovat-lanceolate. Florile sunt
actinomorfe cu petale albe pe interior grupate în cime corimbiforme
terminale puternic mirositoare a caror perioadă de înflorire este în luna
mai-iunie. Fructul este o bacă de culoare neagră lucioasă, de formă
sferică iar gustul este dulce-acrişor (Planşa I).

 
Produs vegetal utilizat: rizomul şi rădăcinile (Sambuci ebuli rhizoma et radix) se recoltează
toamna. După spălare în curent de apă se taie în porţiuni mici şi se usucă la soare sau la umbră.
Compoziţie chimică: Rizomul şi rădăcinile conţin urme de ulei volatil, saponozide, tanin,
substanţe amare.
8. BRUSTURE
Denumire științifică: Arctium lappa L.
Familie: Asteraceae
Alte denumiri populare: lustur, bruscălan, brusculan, brustan, brustulan, brustur mare,
brusture negru, brustur amar, captalan, capul călugărului, căpcălan, ciulin, ciulină, cârcei,
ghimpoasă, iarba boierului, lipean, nădăi, scai, scai mărunt, scaiul oii, scaete, scăete mare.
Descrierea speciei: este o plantă ierboasă bianuală, viguroasă, cu o rădăcină pivotantă
puternică, cărnoasă, ramificată, lungă de 30-60 cm și groasă de 2-6 cm, de culoare brună
și o tulpină înaltă de 1-2 m, erectă și ramificată. Din primul an de vegetație planta
formează o rozetă de frunze bazilare, cu pețiol lung nefistulos. Limbul lung de 40-50 cm și
lat de 25-30 cm, este triunghiular ovat, cu baza cordată, vârful obtuz și mucronat, pe
margine distanțat denticulat, pe fața superioară glabru, închis verde, pe dos tomentos,
prevăzut cu un pețiol lung de aproximativ 30 cm. Frunzele caulinare sunt descrescente.
Corimbul este format din antodii lung pedunculate, globuloase, protejate de un involucru.
Involucrul prezintă foliole multiseriate, imbricate, glabre, drepte, verzi, la vârf galbene, fin
ascuțite și în formă de cârlige cu care se agață de blana animalelor. Florile sunt tubuloase,
purpurii, cu corolă alungit campanulată, îngustate brusc în tub. Fructele sunt achene
alungite negre, puțin comprimate, lungi de circa 6 mm, late de 2 mm, cu papus format din
sete rigide. Înflorește: iulie-august. (Planşa I).
Produs vegetal utilizat: rădăcina (Radix Bardane), frunzele (Folium Bardane). Rădăcinile se
recoltează în martie-aprilie, de la plantele de 2 ani și în octombrie-noiembrie pentru plantele
de un an. Frunzele se recoltează fără pețiol în lunile mai-iunie, înainte de înflorire.
 
Compoziţie chimică: rădăcina conţine inulină, acid palmitic, stearic, sitosterol, stigmasterol,
acid cafeic, ulei volatil, vitamine din complexul B, săruri de potasiu (rădăcină); în frunze s-au
identificat unele antibiotice mai puţin studiate; din analiza seminţelor s-a evidenţiat substanţe
cu posibile efecte medicinale din clasa lignanilor (arctiină, neoarctină, arctigenină, lapaol).
9. BUSUIOC
 
Denumire științifică: Ocimum basilicum L
Familie: Lamiaceae
Alte denumiri populare: basic, basileac.
 
Descrierea speciei: Specia este cultivată în ţara noastră fiind
pretențioasă la căldură și lumină, se dezvoltă bine pe locuri
semiumbrite. Plantă erbacee anuală, care prezintă în sol o
rădăcină fibroasă, ramificată. Tulpina prezintă patru muchii fiind
erectă, înaltă până la 60 cm, ramificată la bază, păroasă în partea
superioară. Frunze opuse, ovate, cu vârf ascuțit, marginea cu dinți
rari atenuați. Flori albe sau rozee, mici, grupate câte 4-6, formând
inflorescențe spiciforme întrerupte. Caliciul bilabial. Corola cu
labiul superior cu 4 dinți rotunjiți. Înfloreşte în iulie-septembrie.
(Planşa II).

Produs vegetal utilizat: Tulpinile și ramurile tinere acoperite cu frunze, cu sau fără inflorescențe
(Basilici Herba) iar recoltarea se face în iulie-septembrie.
Compoziţie chimică: herba conţine ulei volatil bogat în linalol, estragol, metilcavicol, eugenol,
ocimen, flavonoide, acid oleanolic, anetal, saponozide triterpenice, tanoide.
10. BUSUIOC SĂLBATIC
 
Denumire științifică: Prunella vulgaris L.
Familie: Lamiaceae
Alte denumiri populare: buruiană de bubă rea, coroabă, gluga-
ciobanului, iarba lui Antonie,iarba-lupăriei, iarbă neagră,
iarba-şopârlei, izmă sălbatică, plescăiţă, rupturi, şopârliţă
Descrierea speciei: Specia este comună la noi fiind răspândită
în fânețe, pășuni, livezi, pe malul apelor, de la câmpie până în
zona montană. Plantă erbacee perenă care prezintă în sol un
rizom cu rădăcini adventive. Tulpini glabre sau dispers
păroase, înalte de 8-40 cm. Frunzele opuse, ovate sau oval
alungite, glabre, pețiolate, cele de la baza inflorescenței de
obicei sesile. Flori bilabiate, violete, foarte rar albe, grupate
în inflorescențe ovoidale. Înflorește în iunie-iulie. Fructe
nucule, brune, lucioase (Planşa II).

Produs vegetal utilizat: părțile aeriene ale plantei (Prunellae herba) perioada de
recoltare- iunie-august.
Compoziţie chimică: părțile aeriene ale plantei conţin tanin, substanțe amare, rezine,
ulei eteric, rutozid, hiperozid, ceară.
 
11. CAŞUL POPII
 
Denumire științifică: Malva neglecta Wallr
Familie: Malvaceae
Alte denumiri populare: bănuţi, caş, caşul copiilor, colăcel, colăceii
popei, covrigei, covrige, nalbă sălbatică, nalbă rotundă, turtele.
Descrierea speciei: Planta este comună în toată ţara, de la câmpie
până în zona montană. Plantă erbacee, anuală sau perenă, care
prezintă în sol o rădăcină pivotantă subţire. Tulpina este cilindrică,
ramificată, ascendentă sau culcată, dispers-păroasă, lungă, între
10-45 cm. Frunzele alterne, lung-peţiolate, păroase pe ambele
feţe, cu limb reniform până la cordat-rotund, prevăzute cu 5-7
lobi dinţaţi pe margine. Florile albe-roz, lung-pedunculate,
dispuse câte 1-6 la subsoara frunzelor. Înfloreşte în mai –
octombrie. Fruct capsulă turtită, disciformă. (Planşa II).
 
Produs vegetal utilizat: frunzele (Folium Malvae neglectae), perioada de recoltare- mai-
iunie, înainte de înflorire.
Compoziţie chimică: substanțe mucilaginoase, taninuri. Rădăcina conține: mucilagii, acizi
uronici, asparagina, betaina, pectine, taninuri, rezine. Florile şi frunzele conțin taninuri,
mucilagii, flavonoide; florile sunt melifere deoarece conţin mult polen şi nectar, din care
albinele produc mierea.
12. CĂLIN
 
Denumire științifică: Viburnum opulus L.
Familie: Caprifoliaceae
Alte denumiri populare: clocoţei, mălin, păluşcă.
Descrierea speciei: specia vegetează pe soluri bogate de câmpie
până la făgete, arbust care prezintă în sol o rădăcină puternic
ramificată. Tulpini înalte de 2-5 m, cu scoarța netedă, galben-
brună, apoi cenușie și cu crăpături. Frunzele lat-ovale, trilobate,
cu marginile dințate și pețiolul canaliculat; toamna frunzele se
colorează în roșu. Flori albe, pe tipul cinci, grupate în cime
umbeliforme terminale; florile din mijlocul inflorescenței sunt
mai mici, fertile, cele din marginea inflorescenței sunt mari cu
corola inegal divizată și sterile. Înfloresc în mai-iunie. Fructe
drupe sferice, roșii, gust acrișor-amărui, se coc în septembrie.
Devin comestibile după căderea brumei. (Planşa II).

Produs vegetal utilizat: scoarța (Cortex Viburni), perioada de recoltare: martie-mai,


când circulă seva, de la ramurile tinere.
Compoziţie chimică: astragalină, peonozid, derivați fenolici, substanțe minerale,
glicozide printre care furcatină, saponine și compuși cardiotonici.