z

Galaxia Noa

Galaxia noastră
z

Fâşia luminoasă observată într-o

noapte de vară cu cer senin
traversând bolta cerească de la
nord-vest spre sud-est e cunoscută
sub numele de Calea-Lactee.
Aceasta nu este altceva decât
Galaxia noastră care cuprinde
toate stelele vizibile pesfera
cerească, inclusiv Sistemul nostru
Solar. Poziţia Căii-Lactee faţă de
orizont variază considerabil,
datorită mişcării diurne şi anuale
a sferei cereşti.
 z
Apariția Galaxiei Noastre


Calea Lactee este difuză, având un aspect de nor, dar este compusă din
 

miliarde de stele. Acest lucru a fost gândit pentru prima oara de Democritus
(450 I.Hr. - 370 i. Hr.), dar demonstrat de Galileo Galilei în 1610. Galilei a privit
spre Calea Lactee prin lunetă și a observat că se descompune în mii și mii de
stele slabe ca strălucire.
 Tot prin vremea lui Galileo Galilei (~1600) astronomii au realizat că trăim într-un
disc de stele. Când privești în planul discului, pentru că în zonă sunt mai multe
stele, pe cer vei vedea lumina combinată a tuturor stelelor, un nor difuz care ar
trebui să taie cerul în două. Când prive ști perpendicular pe planul discului vei
vedea stele dar nu atât de multe. Aceste zone vor fi lipsite de fundalul „lăptos”.
z
 z
Evoluție

Pentru că cerul este împărțit în două regiuni egale de către Calea Lactee s-a tras concluzia că trăim
la mijlocul discului stelar. 
De-a lungul timpului mulți astronomi au încercat să determine forma și mărimea galaxiei
noastre , activitatea ce pare lipsită de sens având în vedere poziția noastră „în galaxie”. Unul dintre
primii a fost William Herschel care la sfârșitul secolului 18 a început să numere stelele din anumite
zone de pe cer. Considera că toate stelele au aceeași strălucire și unde vedea mai multe înseamnă
că discul stelar se întinde mai mult în spațiu. A reușit astfel să determine o formă a galaxiei în care
locul central era ocupat de Soare. Prin 1802 tot Herschel a realizat că stelele au străluciri diferite și
modelul său nu este corect. Pe vremea aceea nu se cunoșteau distanțele până la stele, estimarea
de mărime a lui Herschel fiind greșită.
 z
Evoluție

A urmat astronomul Jacobus Kapteyn care, știind distanțele până la câteva stele, prin
numărarea stelelor de pe plăcile fotografice, a determinat că galaxia noastră are forma unei
elipse cu axa mare (diametrul) de 50.000 ani lumină și grosimea de 10.000 ani lumină.
Modelele celor doi erau greșite, ca dimensiuni, pentru că nu au ținut cont de existența
prafului interstelar care diminuează din strălucirea aparentă a stelelor. Astfel unele stele mai
apropiate păreau mai îndepărtate și acest lucru era o sursă de erori.
 z Evoluție

În 1917, un astronom american pe nume Harold Shapley remarcă ceva intersant: majoritatea
roiurilor globulare se află pe cer în constelația Sagittarius. Trage concluzia că acolo se află
centrul discului stelar în care trăim și că Soarele nu se află în centrul galaxiei. Shapley a reușit
să determine distanța până la roiurile globulare și văzut că află departe, la zeci de mii de ani
lumină, semn că erau distribuite în jurul discului stelar. Centrul în jurul căruia erau distribuite
se afla în constelația Sagittarius, la coordonatele ecuatoriale ascensie
dreaptă 17h45m40s, declinație -29° 00' 28”.
Shapley a determinat într-un final că discul stelar în care trăim are un diametru de aproximativ
100.000 ani lumină și că Soarele se află la 26.000 de ani lumină de centru
z
Conținut

Calea Lactee conține între 200 și 400 de miliarde de stele și cel puțin 100 de
miliarde de planete. Cantitățile exacte depind de numărul de stele cu mase foarte
mici, care sunt dificil de detectat, în special la distanțe mai mari de 300 de ani-
lumină de Soare. Pentru comparație, galaxia vecină Andromeda are un număr
estimat de 1.000 de miliarde de stele (1012). Umplerea spațiului dintre stele este un
disc de gaz și praf numit mediu interstelar. Acest disc are cel puțin o dimensiune
comparabilă în rază cu stelele, în timp ce grosimea stratului de gaz variază de la
sute de ani-lumină pentru gazul mai rece până la mii de ani-lumină pentru gazul
mai cald.
 z
Structură

Calea Lactee include o regiune centrală sub forma unei bare înconjurată de un disc compus din gaze, praf și
stele. Distribuția de masă în Calea Lactee seamănă îndeaproape cu tipul Sbc din clasificarea Hubble, tipică pentru galaxiile
spiralate cu brațe curbate relativ libere. În anii '60, astronomii au început să bănuiască că galaxia noastră este o galaxie
spirală barată, mai degrabă decât o galaxie spirală obișnuită. Bănuiala lor a fost confirmată de observațiile Telescopului
Spațial Spitzer în 2005, care au arătat că bara centrală a Căii Lactee este mai mare decât se credea anterior.
z

Vă mulțumesc pentru
atenție!

A elaborat eleva clasei a XII-a,

Para Vera