Tema 11: Deşeuri şi reziduuri din zootehnie

Obiectivele:
11.1 Generalizări privind deșeurile din zootehnie
11.2 Clasificarea deșeurilor și reziduurilor zootehnice
11.3 Producerea reziduurilor și deșeurilor zootehnice
11.4Reziduurile zootehnice, ca factor de poluare a mediului
natural
11.5 Poluarea solului datorită reziduurilor zootehnice
 11.1 Generalizări privind reziduurile din zootehnie
Reziduurile zootehnice sunt reprezentate de totalitatea reziduurilor din ferme
constituite din egesta (fecale, urină, transpiraţie, expirație, termoproducţie), așternutul
folosit, resturile de furaje, apele de spălare din lăptării, carmangerii, puncte de sacrificare
şi abatoare, apele de spălare din adăposturile dezinfectate, dezinsectizate şi deratizate,
scurgerile de la silozurile de furaje ş.a.
In ultimul timp, din ce in ce mai mult, se caută să se utilizeze termeni care să fie cât
mai aproape de ceea ce înseamnă acest amestec: dejecții, transpirație de la animale, hrană
împrăștiată în timpul procesului de hrănire, așternut, apă de spălare şi dezinfecție etc. Din
acest motiv se folosește termenul de reziduu; se depun eforturi susținute pentru a fi
considerat ca o resursă în loc de a fi considerat ca deșeu înlăturat din procesul de producție
[Moffit, David, 1998; Murton , C.H, 1997].
 Importanța problemei pe care o reprezintă reziduurile zootehnice poate fi
evidențiată prin două exemple și anume:
-a. Aproape jumătate din cantitatea totală de nutrețuri ingerate de animale se
pierd sub formă de egesta ;
-b. deversate în mediul înconjurător, reziduurile zootehnice determină un
efect de poluare de 5 –10 ori mai puternic decât apele reziduale orășenești, la
același volum. De exemplu, conținutul apelor orășenești în CBO5 este de cca
200mg / dm3 … 300mg / dm3, față de cca 2000mg / dm3… 3000mg / dm3 în cazul
apelor reziduale de la crescătoriile de porci, unde dejecțiile se păstrează sub
pardoseală, sub o pernă de apă.
Un exemplu concludent în această privinţă este prezentat de Michael L. Shuller [1979],
care arată că o fermă tipică de 50 vaci de lapte produce reziduuri echivalente cu o localitate
de 5000 locuitori; o fermă de un milion de păsări produce reziduuri echivalente cu o
localitate de 500 000 locuitori (populaţia Iaşului în anul 2002).
În ultimele decenii, pe plan mondial, creşterea animalelor se manifestă ca cea mai
dinamică ramură a agriculturii, cea mai apropiată de industria propriu-zisă prin progresele
realizate. Concentrarea şi specializarea zootehniei s-a dovedit a fi calea unanim
recunoscută pentru transferul zootehniei din sfera agriculturii tradiționale în sfera industriei
biologice. Acest transfer presupune însă însușirea unui înalt grad de tehnicitate, inclusiv în
domeniul recuperării reziduurilor prin modalități care protejează mediul natural şi conduce
la obţinerea unor avantaje economice (producție de energie, de îngrășăminte şi alte
materiale valoroase din punct de vedere economic).
 11.2 Clasificarea deșeurilor și reziduurilor zootehnice
Se poate face după: natura materiilor prime din care rezultă iar în cadrul acestora, după
structura rației, după caracteristicile digestiei și metabolismul speciilor și categoriilor de
animale luate în considerare.
O clasificare uzuală este în funcție de specia de la care provin și de destinația acesteia:
- deşeuri din fermele zootehnice mixte;
- deşeuri din fermele zootehnice specializate pentru producţia de lapte;
- deşeuri din fermele zootehnice specializate în creşterea şi îngrăşarea taurinelor;
- deşeuri din fermele de ovine;
- deşeuri din fermele pentru creşterea şi îngrăşarea porcinelor;
- deşeuri din fermele specializate pentru creşterea păsărilor pentru ouă şi carne;
- deşeuri din fermele pentru creşterea altor specii de interes economic;
- deşeuri din industria agro – zootehnică destinată producerii şi distribuirii furajelor.
 O altă clasificare este după modul de producere a deşeurilor:
- deşeuri din digestie –materii fecale ( egesta);
- deşeuri din metabolism – purinul ( urina) şi transpiraţia;
-deşeuri de prelucrare din industria cărnii şi a laptelui ( la nivelul întreprinderilor zootehnice).
reziduurile furajere: sunt deşeuri din industria alimentară, care pot fi valorificate în alimentaţia
animalelor. Se folosesc următoarele reziduuri: din industria morăritului; tărâţele, făina furajeră
(praful de moară) şi resturile de grăunţe; din industria uleiurilor alimentare; turtele, fărâmăturile de
turte şi şroturile; din industria zahărului; tăiţeii de sfeclă (borhotul) şi melasa; din industria berii,
borhotul, colţii de malţ şi drojdia; din industria amidonului, a glutenului, a glucozei şi a spirtului,
borhotul de cereale şi de cartofi; din industria laptelui, laptele smântânit, zerul şi zara ; din
industria cărnii, făina de sânge, făina de carne şi de oase; din industria peştelui, făina de peşte
etc.
 Valoarea nutritivă şi compoziția chimică a reziduurilor diferă de cea a materiei
prime din care provin, din cauza extragerii prealabile, parțiale, a substanțelor
nutritive.
În alimentația animalelor, reziduurile sunt folosite fie ca atare( proaspete), fie
prelucrate (formă în care pot fi conservate şi valorificate corespunzător). Astfel,
cele bogate în apă se usucă sau se murează; reziduurile din industria cărnii sunt
transformate în făinuri furajere de origine animală.
 Importantă deosebită pentru alimentația animalelor prezintă reziduurile care
conțin un procent mare de proteină. Astfel:
- făinurile furajere de origine animală conțin 35% – 80  proteine;
- șroturile - 15 %- 50%;
- laptele smântânit - 25% - 35%;
- tărâțele şi făina furajeră - 8% - 30%;
- borhotul uscat de la fabricile de amidon - 5% - 30%;
- drojdia 50% -60, greutate de substanțe azotate din greutate substanței uscate.
Unele reziduuri furajere sunt o sursă importantă de săruri minerale (făină de oase,
făină de peşte, făină de scoici etc) sau de vitamine (drojdia).
 Reziduurile furajere pot fi folosite în alimentația tuturor speciilor și categoriilor de animale, în
amestec cu alte nutrețuri. Cele mai bogate în substanțe azotate contribuie la echilibrarea rațiilor de
hrană deficitare în albumină (la vacile de lapte, la păsări etc); de exemplu, introducerea făinii de
animale în rația păsărilor intensifică ouatul cu 15 % - 30%.
Producerea reziduurilor și deșeurilor zootehnice
O influenta foarte mare asupra cantității și calității reziduurilor o are elementul furaj. Pentru a
aprecia influenta furajului asupra cantității de gesta în tab. 4.8. sunt prezentate câteva date privind
relația dintre furaj și animal în producerea egestei; sunt prezentate principalele tipuri de rații folosite în
hrana bovinelor, influența rației asupra producției de dejecții și a consistenței acestora [Jurubescu, V. ,
1978]. Din datele din tabel se poate remarca importanța celor două caracteristici ale rației, solubilitatea
și echilibrarea inter specifică a rației. Cantitatea de materii fecale este, în general, mai mare după
consumarea unui furaj unic, în comparație cu același furaj care este utilizat în amestec.
 Tab. 4.8 Influență rației asupra producției de dejecții și a consistenței acestora
Dejecţiile ( kg /zi )

Tipul de rație Categoria

solide lichide total
de animale

1. Iarbă proaspătă Vaci de lapte 19,2 13 32,2

2. Fân şi siloz Vaci de lapte 22,4 10,3 32,7
3. Siloz de porumb Vaci de lapte 28,8 6,5 35,3
4. Siloz de iarbă Vaci de lapte 24,8 11,5 36,3
5. Siloz de lucernă Vaci de lapte 27,3 17,1 44,4
6. Lucernă, sfeclă, făină de cereale Tineret taurin 14 12 26
7. Porumb şi lucernă însilozate Tineret taurin 18 9 27
8. Porumb şi lucernă însilozate, concentrate Tineret taurin 24 10 34
9. Pulpe de sfeclă, fân de lucernă, concentrate Vaci de lapte 29 12 41
10. Siloz de iarbă, fân de lucernă ,concentrate Vaci de lapte 24 9 33
11. Porumb siloz, fân de lucernă, concentrate Vaci de lapte 30 8 38
12. Iarbă proaspătă Vaci de lapte 19 13 32
Specia și destinația Greutatea medie (kg) N P 2 O5 K2O
Kg/an Kg/an Kg/an
  68 10 14,1 8,1
  113 17 6,8 13,6
Vaci de lapte 227 34 13,6 26,7
453 68 27,7 54
635 95 52,6 75,3
  227 28 20,4 24
Bovine pentru carne 340 42 31 36,3
  453 56 41,3 48,1
567 70 51,7 60,3
Vaci reformate - 59 45,3 51,7
Purcei de lapte 16 2,6 81,95 2,1
Porci în creştere 29 5,0 3,72 3,9
68 11 8,62 8,6
91 15 11,34 12,2
Scroafe gestante 125 10 8,2 8,2
Scroafe cu purcei 170 38 29 30
Vieri 159 13 10 10,4
Oi 45,3 7 2,49 6,6
Găini ouătoare 1,8 0,5 0,42 0,24
Pui carne 0,9 0,4 0,2 0,14
 Eficiența transformării substanțelor proteice din furaje în proteină animală la diferite specii

Nr.crt. Specia şi destinaţia 100 kg. proteină brută consumată de diferite specii
  Kg. proteină Kg. de reziduuri Rezultat final
  sintetizată produse

1 Vaci de lapte 38 62 S-au produs, în

2 Găini pentru ouă 31 69 medie 20,9 kg
3 Broiler 31 69 proteină animală şi
4 Crap pentru carne 20 80 79,1 kg reziduuri
5 Iepuri pt.carne 17 83 pentru 100 kg
6 Porcine la îngrăşat 15 85 proteină brută
7 Ovine la îngrăşat 9 91 consumată
8 Taurine la îngrăşat 6 94
 11.4 Reziduurile zootehnice, ca factor de poluare a mediului natural

Din acest punct de vedere reziduurile zootehnice acționează pe următoarele căi:

- conținutul biodegradabil determină consumarea intensivă a oxigenului din mediul în care au fost
deversate reziduurile, fapt care afectează direct totalitatea oxidoreducerilor din mediul respectiv, inclusiv
respirația oricărei viețuitoare;
- difuzarea în mediul de recepție a reziduurilor, a produșilor intermediari de degradare aerobă și mai ales
anaerobă a acestora ca: amoniac, acid uric, hidrogen sulfurat, cat aboliți ai metalelor grele, mercaptani, indoli,
scatoli etc. Creșterea concentrației acestor produse în apă și aer influențează negativ calitățile igienice ale
receptorilor respectivi;
- difuzarea în mediul receptor a unor agenți patogeni sau a purtătorilor acestora aflați în reziduurile
zootehnice. Din grupul purtătorilor se amintesc: insectele coprofage, iar din grupul agenților se menționează:
histoplasme, leptospire, salmonele, bacili de Anthrax, Brucella abortus, Clostridioum tetani, Escherichia coli
etc;
- scoaterea din circuitul agricol a unor importante suprafeţe de terenuri folosite pentru depozitarea
 Efectele reziduurilor zootehnice asupra resurselor de apă
Deșeurile și fecalele rezultate de la creșterea animalelor conțin un mare număr de
contaminanți care afectează negativ calitatea apelor de suprafață și a apelor freatice. Acolo
unde gunoiul de grajd este aplicat pe solurile agricole la norme acceptabile, culturile sunt
aprovizionate cu îngrășămintele necesare, fără a se mai apela la îngrășămintele chimice. În
aceste situații eroziunea solului este substanțial redusă şi capacitatea solului de a reține apa
poate fi îmbunătățită dacă materia organică din gunoiul de grajd este încorporată în sol (în
special prin arat).
Principalii constituenți ai gunoiului de grajd care au influență asupra apelor freatice
sunt materia organică, nutriții (NO2, NO3, NH3, NH4) și bacteriile din fecale și urină.
Dejecțiile şi gunoiul de grajd pot conduce la cantitatea de materiale în suspensie din apă,
afectându-i culoarea prin conținutul adăugat direct sau indirect, prin producția de alge.
 Apa de suprafață poate fi poluată și din dejecțiile de pe pășunile supra exploatate ori din zonele pe unde se
deplasează frecvent cirezile de animale. Impactul acestor contaminanți asupra mediului acvatic este determinat
de cantitatea de poluanți din fiecare tip cât și de caracteristicile efluentului ( mai ales de debitul și puritatea
acestuia).
Toate materiile organice conțin carbon în combinație cu unul sau mai multe elemente. Toate substanțele de
origine vegetală și animală conțin compuși cu carbon și în consecință ele sunt organice.
In natură descompunerea materiei organice este rezultatul acțiunii complexe a unor populații de
microorganisme, în interdependență, între care principalele responsabile pentru procesul de descompunere
sunt bacteriile. Numărul și componența acestor populații depind de sursa de hrană și de alți factori de mediu
între care predominanți sunt temperatura şi pH-ul. Populația prin metabolism, folosind substanțele organice și
oxigenul, se înmulțește (prin diviziunea celulară) în progresie geometrică (1, 2, 4, 8, ….). Timpul de divizare
variază de la câteva zile la mai puțin de 30 minute. O bacterie cu timp de diviziune de 30 minute ajunge la o
populaţie de 16.777.216 bacterii în 12 ore!
 Principalii nutrienţi de care trebuie să ne ferim sa-i introducem în mediile acvatice sunt azotul şi
fosforul. In analizele de calitate a apei azotul total include azotul organic, NH 3 şi NH4, nitriţii (NO2)

şi nitraţii (NO3). Azotul în gunoiul de grajd proaspăt constă mai ales în formă organică, 60-80% din
total N. In iazurile biologice fracţiunea organică este, în mod obişnuit de 20 % până la 30% din total
N. Azotul organic in fracţia solidă (fecale) a majorităţii animalelor este în formă de molecule
complexe asociate cu hrana digerată, în timp ce în fracţia lichidă este sub formă de uree.
Majoritatea ţărilor au reglementări legale precise privind conţinutul maxim admis de nitraţi în
apă, în special în apa de băut. Conţinutul depăşit de nitraţi şi nitriţi în apa de băut este deosebit de
periculos pentru femeile gravide şi pentru copii mai mici de 6 luni [Moffit, 1998]. Dacă consumă apă
infectată cu nitraţi aceştia se pot îmbolnăvi de methemoglobinemie sau „sindromul copilului-
albastru”. Boala apare când nitraţii sunt convertiţi în nitriţi în mediul alcalin al stomacului copilului.
Nitriţii intră în circuitul sanguin şi interacţionează cu hemoglobina pe care o transformă în
methemoglobină.
Fosforul este unul din elementele nutritive majore pentru dezvoltarea plantelor terestre sau
acvatice. Din cauză că fosforul este un element nutritiv de bază pentru creșterea plantelor,
potențialul de poluare din această sursă este destul de mare. Apa este analizată, de cele mai
multe ori pentru fosforul total, care include fosforul organic, fosforul solubil şi fosforul
„legat” sub diferite forme.
Fosforul organic intră în compoziția organismelor vii, în țesuturi şi în reziduurile de
plante şi este principala formă de fosfor (P) a produselor de origine metabolică rezultate de la
animale. Circa 73% din fosforul gunoiului de grajd proaspăt se găseşte sub formă organică.
Fosforul solubil, cunoscut ca fosfor disponibil este cel care este folosit de către plante. Acest
fosfor este şi cel care este spălat şi transportat de către apă. Fosforul solubil constituie mai
puţin de 15% din fosforul total din sol.
Fosforul „legat” sub diferite forme (fosfor adsorbit) rămâne în echilibru cu fosforul
solubil. Pe măsură ce fosforul solubil este consumat de către plante, o parte din fosforul
adsorbit este transformat în forme solubile pentru menținerea echilibrului.
Principalii factori care influențează circulația fosforului în apele de suprafață și în
apele freatice sunt: suprafața de contact cu solul, pH-ul, textura solului și cantitatea de
gunoi de grajd aplicată. Alți factori sunt: prezența măsurilor de control a eroziunii
solurilor, gradul de reținere a fosforului de către sol, prezența sau absența condițiilor
aerobe.
 Este cunoscut faptul că excreta (urină, fecale, termo- producţie) de la mamifere şi
păsări conţin cantităţi imense de microorganisme: bacterii, viruşi, paraziţi, ciuperci. Parte
dintre aceste organisme sunt patogene (cauzează boli) şi multe din bolile animalelor se
transmit la om şi invers. Unul din indicatorii larg utilizaţi pentru a evidenţia prezenţa
microorganismelor patogene sunt bacteriile coliforme. Un test pozitiv privind prezenţa în
apă a bacteriilor coliforme provenite din materiile fecale de la mamifere şi păsări
constituie un indiciu că pot fi prezente şi organisme patogene.
 Efectele reziduurilor zootehnice asupra resurselor de aer

Creșterea animalelor și păsărilor poate fi o sursă de gaze, aerosoli, vapori şi praf care,
individual sau în combinație pot crea probleme, precum modificarea calităţii aerului
(gaze şi mirosuri), pot crea probleme pentru sănătatea animalelor, efecte de seră,
coroziunea materialelor din adăposturi etc.
Calitatea aerului trebuie luată în considerare atât în interiorul adăposturilor cât şi
în vecinătatea acestora. Reziduurile care se adună sub pardoseala perforată pot sta în
clădire destul timp şi sub acţiunea bacteriilor ( aerobe şi anaerobe) produc gaze şi
mirosuri foarte puternice. Mirosurile dăunează atât celor ce muncesc în întreprindere cât
şi vecinilor şi duc de foarte multe ori la conflicte care trebuie rezolvate prin aplicarea
legilor. Gazele nocive pot irita atât animalele cât şi muncitorii şi uneori pot fi chiar letale.
Aerul atmosferic are următoarea compoziție: 78% N, 21%O2, 0,9%Ar, 0,03% CO şi
cantități mici de alte gaze inerte. Compoziția aerului se schimbă în adăposturile de
animale. Întrucât animalele respiră oxigen și elimină CO2, un conținut de oxigen mai mic
de 10% este periculos.
Diferitele gaze produse ca reziduuri animaliere sunt datorate microorganismelor. In
condiții aerobe, principalul gaz produs este bioxidul de carbon. In condiții anaerobe
principalul gaz produs este metanul si bioxidul de carbon. In degradarea anaerobă, 60%
pana la 70% din gazul generat este metan si aproximativ 30% bioxid de carbon.
 Descompunerea anaerobă a gunoiului adaugă și alte substanțe nocive (circa 40), ca:
alcooli, acizi (butiric, acetic, propionic, izobutiric, izovaleric), carbonili, compuși ai
sulfului (hidrogen sulfurat, sulfide şi disulfide, metilmercaptan), amine (metilamină,
etilamină, trimetilamină, dietilamină), esteri, gaze (amoniac, metan, hidrogen sulfurat,
dioxid de carbon), compuşi azotaţi (indoli, scatoli). Dacă ventilația nu este adecvată,
concentraţia în gaze toxice în clădirile închise devine periculoasă pentru oameni şi
animale. Mirosurile sunt date de pielea animalelor, urină, gunoi precum şi de rezultatul
descompunerii aerobe şi anaerobe a materialelor organice din gunoi.
 Bioxidul de carbon( CO2)
Bioxidul de carbon este foarte solubil în apă şi provine din arderi, respiraţia
organismelor vii, descompunerea reziduurilor. Majoritatea gazului care iese din
depozitele de gunoi este CO2.
Influența asupra omului: Bioxidul de carbon nu este foarte toxic prin sine, dar
contribuie la deficiența oxigenului și deci la asfixie. Creșterea mică a concentrației
peste normal nu este dăunătoare, dar o concentrație în volum de peste 10% provoacă
frisoane puternice şi peste această concentrație este narcotic chiar în prezența normală a
oxigenului. La o concentrație de 25% moartea survine în câteva ore.
 Influența asupra animalelor: La o concentrație de 4%, CO2 provoacă creșterea
profunzimii și a frecvenței respirației, la o concentrație de 7 %-9% poate fi tolerat dar cu
mare disconfort, iar la concentrații de peste 10% produce amețeli și chiar leșin. Concentrația
medie de CO2 într-un adăpost ventilat poate fi de 0,06% - 0,07, cca. două ori mai mare față
de nivelul atmosferic normal. Fără ventilare, nivelul creste la peste o,4% în 6 ore.
 Amoniacul ( NH3)
Amoniacul este degajat de gunoiul proaspăt și în timpul descompunerii anaerobe cât şi
ca urmare a împrăștierii pe sol a îngrășămintelor organice. Solubilitatea sa în apă scade când
crește pH-ul sau prin tratarea cu var (CaO).
Amoniacul este de asemeni foarte solubil în apă. El arde în aer și la un amestec cu
concentrația de 16% explodează. Datorită solubilității sale în apă, amoniacul este controlat în
sistemele de evacuare a dejecțiilor în stare lichidă.
 Solubilitatea amoniacului în apă, explică mirosurile puternice de amoniac în unitățile
cu evacuarea dejecțiilor în stare solidă fată de mirosurile mult mai atenuate în
adăposturile cu pernă de apă și eliminarea gunoiului în stare lichidă.
Pardoselile încălzite determină creșterea producției de amoniac. Mirosurile pot fi
identificate de la o concentrație de 1 ppm ( 0,0001%). Dimethylamina are
caracteristicile amoniacului și irită mucoasele și traiectele respiratorii.
 Proprietăţile şi efectul gazelor nocive ( raportat la oameni adulţi)
Ga- Mi-ros Nivelul de Prag de Conc. Efectele concentraţiei
zul explozie miros max. Nivel Timp Efecte
© adm. (ppm) de fiiologice
Min. Max (ppm) (e) exp.  
(a) (b) (d) (min)
                Asfixiant
            20 000 - În siguranță
            30 000 - Respirație accelerată
CO2 Nu are - - - 5000 40 000 - Dureri de cap
60 000 30 ( înecare)
300 000 30 Respirație greoaie
Poate fi mortal
NH3 Inte-pator 16 - 5 50 400   Iritant
700 Pentru gât
1700 Pentru ochi
3000 Tuse si spută
5000 Asfixiere
Poate fi mortal
                Otrăvitor
H2S Miros de 4 46 0,7 10 100 - Irită ochii şi nasul
ouă clocite 200 30 Dureri de cap, ameţeli
500 60 Excitaţie, insomnie
1000 Câte-va ore Deces
                 Asfixiant
CH4 Nu are 5 15 - 1000 500 000 - Dureri de cap,
netoxic
                Otrăvitor
CO Nu are - - - 50 500 60 Fără efect
1000 60 Neplăceri,
2000 60 nepericulos
4000 60+ Periculos
Fatal
…Influența asupra omului : Concentrația mică de amoniac irită ochii și traiectele respiratorii,
concentrațiile mai mari determină sufocarea, iar atingerea concentrației de 0,5% este foarte
periculoasă. Amoniacul începe să ardă ochii la 25 –30 ppm.
Influența asupra animalelor: Amoniacul este un iritant și la o concentrații de până la
0,02% provoacă strănutul, salivație, pierderea apetitului, dar nu pierderea puterii de asimilație.
Expunerea prelungită provoacă defecțiuni respiratorii și pneumonie. Amoniacul, prin
condensare se transformă în nitrați și nitriți. Acești compuși se pot acumula pe pardoseală şi
dacă sunt ingerați provoacă otrăvirea.
Concentrațiile mari de amoniac (NH3) și de ioni de amoniu (NH+4) contribuie la
acidificarea solului și sunt parte a complexului de factori care determină ploile acide. Emisiile
de amoniac sunt una din principalele surse de creștere a aportului de azot (N) şi pot schimba
sensibil flora și pot contribui la eutrofizarea sistemelor acvatice.
Hidrogenul sulfurat ( H2S)
Hidrogenul sulfurat ea naștere prin degradarea anaerobă a amino-acizilor şi a sulfaților
prezenți în urină și fecale.
Hidrogenul sulfurat este cel mai toxic gaz care însoțește depozitele de gunoi. Este
solubil în apă, așa că poate fi controlat printr-o diluţie foarte înaltă a gunoiului. Gazul arde
cu o flacără bleu şi în amestec cu oxigenul poate exploda violent. Mirosul său caracteristic
este de ouă stricate. Concentraţiile înalte pot fi eliberate prin agitarea şi pomparea
reziduurilor lichide.
Hârtia impregnată cu soluţie de acetat de plumb devine neagră în prezenţa
hidrogenului sulfurat şi îi face vizibilă prezenţa. Hidrogenul sulfurat formează sulfaţi de
cupru negru, sulfat de zinc –alb pe oţelul galvanizat şi o decoloraţie neagră a vopselei albe
 Influență asupra omului: hidrogenul sulfurat este şi iritant şi asfixiant. Concentraţiile
mici irită puternic ochii şi traseele respiratorii într-o oră. Concentrația de 0,1% ( 1000
ppm) provoacă imediat leșinul şi moartea prin paralizia căilor respiratorii dacă nu se
intervine imediat cu respiraţie artificială. Simţul mirosului este rapid deteriorat de
hidrogenul sulfurat. Concentraţiile mari de H2S nu determină proporţional creşterea
mirosului, aşa că, mirosul nu este întotdeauna o alarmă asupra pericolului.
Influența asupra animalelor: concentrațiile mari în timpul agitării gunoiului, pot duce la
moarte. Concentrațiile de 0,08% H2S au fost depistate în boxe cu porci, în timpul agitării
dejecțiilor de sub pardoseală şi câteva minute după.
Animalele care trăiesc în continuu, la nivele de 20 ppm ( 0,0020%) devin temătoare
de lumină, nervoase, îşi pierd apetitul, toate acestea conducând la o scădere a ritmului
zilnic de creştere. Simptomele la concentrații între 50 ppm până la 200ppm include
vomă, ameţeală şi diaree. Cu o ventilaţie normală, nivelul H2S poate fi menţinut sub 20
ppm ( 0,002%) cu excepţia perioadei când se face agitarea stratului de dejecţii de sub
pardoseală sau din fose. In această situaţie este recomandabilă îndepărtarea animalelor
din adăpost sau pornirea ventilaţiei forţate.
Metanul ( CH4) .Mare parte din cantitatea de metan din atmosferă provine din respiraţia
rumegătoarelor dar majoritatea provine din descompunerea anaerobă a gunoiului de grajd. O
anumită cantitate provine şi din procesele industriale.
Este foarte puţin solubil în apă, este foarte inflamabil şi arde cu o flacără albastră. Este
deosebit de periculos în amestec cu aerul, în concentraţie doar de 5%. Fiind mai uşor decât
aerul, metanul se ridică şi se acumulează în zonele neventilate (colţurile adăpostului) ori în
depozitele de gunoi perfect închise. Metanul se disipează la o uşoară ventilaţie.
Influenţa asupra animalelor: Normal, metanul nu este considerat un gaz toxic.
Acumulările din adăposturi şi din zonele neventilate ale clădirilor pot duce la asfixie dar
mult mai mare este pericolul de explozie. Din aceste motive, vizitarea foselor sau a
adăposturilor în care este riscul de acumulare a metanului se face cu respectarea strică a
Oxidul de carbon ( CO)
CO este un gaz incolor şi insipid, având aceeaşi greutate specifică cu aerul. Este eliminat
cu gazele de eşapament şi de încălzitoarele care ard cărbune, substanţe petroliere sau
biogaz. Motoarele care funcţionează în interiorul clădirilor trebuie să aibă eşapamentul
scos în atmosferă pentru a evita acumulările de CO. De asemeni este recomandată
ventilarea încăperilor încălzite pentru a evita acumulările toxice.
 Situații cu periculozitate înaltă, precauții
Căderea ventilației, fără mijloace naturale de schimbare a aerului pot duce la moarte prin
asfixiere , din cauza lipsei de oxigen şi creşterii concentraţiei de CO 2, prin leşin (prăbuşire),
datorită căldurii, prin otrăvire cu alte gaze, ori combinaţii între acestea.
Agitarea lichidului rezultat din gunoiul de grajd duce la eliberarea unor cantităţi mari de
gaze toxice şi creează condiţii periculoase şi chiar mortale, chiar în condiţiile unei ventilaţii
intense. Dacă gunoiul de sub pardoseala adăpostului trebuie agitat animalul fiind în adăpost,
trebuie aleasă o zi liniştită pentru a putea ventila la capacitatea maximă şi a putea urmări
semnele de îmbolnăvire. Pentru clădirile cu ventilaţie naturală se va alege o zi cu vânt. Dacă
e posibil, se recomandă îndepărtarea animalelor din adăpost.
 Intrarea într-un adăpost de gunoi este extrem de periculoasă. Moartea poate
surveni prin otrăvire cu H2S sau din lipsă de O2. Dacă un animal cade într-un depozit
de gunoi, nu se va merge după el, se va intra în depozitele de gunoi, numai după o
foarte bună ventilare prealabilă. Dacă trebuie intrat într-un depozit de gunoi, se
recomandă folosirea mijloacelor pentru respiraţie independentă, legarea cu o funie de
siguranţă şi asistenţa obligatorie a cel puţin doi oameni , pregătiţi să intervină în orice
moment pentru a-l scoate pe cel intrat, la primul semn de ameţeală.
Metanul se acumulează în spaţiile închise, neventilate (care conţin dejecţii) creând
condiţii de explozie. Nu se va umbla cu flacără şi nu se vor produce scântei înainte de
a ventila spaţiul!
 Poluarea solului datorită reziduurilor zootehnice
Împrăștierea reziduurilor zootehnice pe câmp reprezintă pretutindeni o metodă de
reciclare a reziduurilor. Mirosurile degajate de reziduuri pot fi reduse prin următoarele
procedee:
- împrăștierea dejecțiilor cât de des este posibil;
- se va evita împrăștierea când vântul bate spre zonele populate;
- se va evita împrăștierea dejecțiilor în preajma zilelor de odihnă, când populația este
dispusă să-şi petreacă timpul în aer liber;
- împrăștierea este de recomandat să se facă dimineața, când aerul e în curs de încălzire şi
este puternic ascendent și nu după amurg când este în răcire;
- se vor folosi la maxim informațiile meteorologice, vânturile disipează şi diminuează
mirosurile, iar ploile vor îndepărta mirosurile din atmosferă;
- dacă este posibil se recomandă încorporarea dejecțiilor în sol, cât mai repede posibil, prin
injectare în sol sau prin încorporare prin împrăștiere şi apoi arat sau discuit. Această
metodă are un dublu avantaj: pe de o parte micșorează mirosurile iar pe de alta determină
o folosire în procent mai mare a substanțelor utile (nutrienţilor) şi se elimină şi pericolul
poluării apelor;
- dacă gunoiul este împrăștiat pe suprafață, se va aplica într-un strat subțire astfel ca să se
poată usca în cel mult 5 zile, reducându-se astfel mirosurile şi proliferarea insectelor.
Este aproape imposibil să se elimine mirosurile din adăposturile animalelor. O planificare
riguroasă a spălării adăposturilor, dublată de îndepărtarea la timp a depozitului de gunoi,
determină o acceptare a situației de către cei ce locuiesc în preajmă. Trebuie ca vecinii să
știe că proprietarul fermei este preocupat de problema mirosurilor și minimizarea acțiunii
lor.
Lagunele pentru dejecții trebuie să fie judicios amplasate și foarte bine realizate: să fie
cu marginile deasupra nivelului ochilor cu maluri supraînălțate și cu vegetație ierboasă pe
taluzuri, să fie îngrădite pentru a nu permite accesul liber. Totul trebuie să fie deosebit de
curat și atractiv (fără dezordine, fără ierburi crescute neuniform, fără animale moarte etc.).
Se recomandă implicarea proprietarului în viața comunității; se recomandă intrarea în
asociațiile cetățenești, să se implice în viața comunității și să fie cunoscut bine de către
vecini.
 Trebuie ca toate activitățile să fie cunoscute, deschise şi acceptate de comunitatea
locală, mai ales dacă proprietarii creează locuri de muncă în zonă şi determină
valorificarea profitabilă a produselor agricole realizate în zonă, pentru toată comunitatea.
Trebuie menționat faptul că în tarile Comunității Europene (Anglia, Germania, Franţa
etc. ) se fac cercetări intense pentru a realiza așa numitul
„nas electronic” (Lb. Engleză= electronic nose). Acest aparat detectează concentrația
de gaze nocive din fermele zootehnice și din preajma lor și va constitui un mijloc foarte
eficace de control şi avertizare privind calitatea mirosurilor şi pericolele potențiale.