CRUCIADELE.

APARITIA SI EXPANSIUNEA
ISLAMULUI

Realizat de Nartea Alexandru

 APARITIA SI EXPANSIUNEA ISLAMULUI
• In decursul secolului al VII-lea şi în primii ani ai secolului următor, lumea mediteraneeană şi
orientală a fost bulversată de cuceririle unui popor originar din Asia – arabii, purtători ai unei noi
religii, islamismul (mahomedanismul). Acestea au reprezentat unul din momentele de mare
însemnătate din istoria Evului Mediu.
• Arabii locuiau în Peninsula Arabică, situată în sud-vestul Asiei, între Marea Roşie, Golful Persic şi
Oceanul Indian. Interiorul peninsulei este un pustiu întins, asemănător cu Sahara.
• Noua credinţă - mahomedanismul – nu a fost privită cu ochi buni de bogații negustori din Mecca,
silindu-l pe Mahomed să fugă la Medina în anul 622. Aici el a găsit adăpost şi a reuşit să-şi facă
numeroşi adepti, devenind conducătorul oraşului. În anul 630, Mahomed a reuşit să cucerească
Mecca, care a devenit oraş sfint al Islamului, centru de pelerinaj al lumii musulmane. Ulterior,
aproape întreaga populație a Peninsulei Arabice s-a convertit la islamism.
• Expansiunea musulmană este un proces ce cuprinde cucerirea de noi teritorii și răspândirea islamului, proces care a
început după moartea profetului Mohamed. Termenul se aplică și cuceririlor islamice ale popoarelor non-arabe. Mohamed
a stabilit o nouă politică de unificare politică în Peninsula Arabică pe baza căruia au apărut ulterior rând pe rând califatele
(imperiile islamice) . Secolul următor morții profetului Mohamed a cunoscut o extinderea rapidă a puterii musulmane.

• Marea parte a populației era musulmană. Islamul căpătase o definire mult mai clară în rândul omenirii. Procesul de
convertire nu a fost unul complet, evreii, deși au fost alungați din Peninsula Arabă au continuat să fie prezenți în marile
orașe ale altor țări musulmane.

• Limba arabă se răspândise dinaintea islamului, în țări precum Siria si Irak majoritatea locuitorilor vorbeau arabă în
momentul cuceririi musulmane. Odată cu apariția Islamului s-a modificat și felul în care persoanele se raportau la limba
arabă. Aceasta a devenit un mijloc de comunicare pentru țoți cei ce au acceptat ca religie islamul.
 CAUZELE CRUCIADELOR

Religioase Economice Politico militare

Considerate războaie sfinte de către
ideologia creştină au fost organizate pentru
eliberarea LOCURILOR SFINTE de sub
dominaţia musulană
Apusenii doreau să pună stăpânire pe
drumurile comerciale controlate de Bizanţ
şi obţinerea de noi pieţe de desfacere şi
aprovizionare
Iniţiativa papalităţii de a organiza aceste
expediţii în urma cărora şi-ar fi mărit sfera
de influenţă
Bizanţul dorea recuperarea teritoriilor
pierdute
 PRIMA CRUCIADĂ 1096-1099
• Prima cruciadă a fost inițiată în 1096 de către Papa Urban al
II-lea pentru a recâștiga controlul asupra orașului sfânt
Ierusalim și a Țării Sfinte creștine stăpânite la acel moment de
către musulmani. Ceea ce a început ca un apel făcut
cavalerilor francezi, s-a transformat rapid într-o incursiune pe
scară largă, și o cucerire a teritoriilor aflate în afara Europei,
în Orientul Mijlociu. Atât cavaleri, cât și țărani, din diferite
națiuni ale Europei Occidentale, fără o conducere centralizată
efectivă, au plecat pe uscat și pe mare spre Ierusalim și au
ocupat orașul în iulie 1099, înființând Regatul Ierusalimului și
celealte state cruciate. Deși acestea au rezistat mai puțin de
două sute de ani, prima cruciadă a reprezentat un moment
important în expansiunea Lumii occidentale
 CRUCIADELE 2 SI 3 (1147-1148;1189-1192)
• In urma contraatacurilor musulmane, în anul 1144 a fost
ocupat orasul Edessa, dispărînd astfel unul din statele creştine
din Orient. Curînd este atacat şi principatul Antiohiei, care va
pierde importante teritorii. Ca urmare a înfrîngerilor suferite
de creştini, papa a trecut la organizarea unei noi cruciade.
Regele Franței, Ludovic al VII-lea, şi împăratul german
Conrad al III-lea şi-au asumat sarcina de a pregăti şi conduce
armatele cruciate. Prima care a trecut în Asia Mică a fost
oastea cavalerilor germani, în frunte cu împăratul. Oastea a
fost învinsă însă de turci şi distrusă aproape în întregime.
Aceeaşi soartă a avut-o şi oastea franceză.
• în anii următori, un vast imperiu musulman se va forma sub
conducerea energicului sultan Saladin. Acesta va ataca regatul
lerusalimului şi va înfrînge oastea creştină, ocupînd oraşul la
27 septembrie 1187.
• în aceste condiţii, conducerea celei de-a treia
cruciade a fost preluată de Frederic | Barbarossa,
împăratul Germaniei, Filip al II-lea August, regele
Franței, şi Richard Inimă de Leu, regele Angliei.
Primul a pornit împăratul german, oastea sa
traversînd teritoriul bizantin. Inaintînd în Asia Mică,
ea a obţinut o serie de victorii, dar o întîmplare
nefericită provocă destrămarea expediției: Frederic |
Barbarossa s-a înecat făcînd baie în apa unui rîu.
Ceilalţi doi suverani au sosit pe mare, debarcînd în
Palestina. Sin gura victorie a fost cucerirea insulei
Cipru şi a cetății Accra (1191). Şi a treia cruciadă s-
a în cheiat printr-un eşec, lerusalimul rămînînd în
mîinile musulmanilor.
 Cruciada 3
Cruciada 2
 CRUCIADA 4
• Cruciada a IV-a este legată de numele puternicului pontif Inocenţiu al
III‑lea şi de politica sa de a‑şi impune supremaţia asupra întregii lumi
creştine, occidentale şi orientale. În anul 1190 papa a început predicarea
cruciadei, dar armata se aduna greu.

• La începutul secolului al XIII‑lea cruciadele îşi pierduseră baza

populară, între cruciada populară şi cea aristocratică distanţa se
adâncise, păturile sărace nu mai aveau încredere în acţiunile nobililor, de
aceea, cruciada a IV‑a a însemnat o abatere făţişă de la scopul de
cruciadă.

• Mai întâi, pentru că expediţia a fost plănuit împotriva Egiptului, centrul

unităţii musulmane, şi nu ca o acţiune de cucerire directă a
Ierusalimului. Cruciaţii începuseră tratativele cu Veneţia, pentru
transportarea unei armate. Întrucât suma stabilită nu putea fi achitată,
veneţienii nu au acceptat să-i transporte decât cu condiţia ca, cruciaţii să
cucerească mai întâi oraşul creştin Zora, de pe coasta dalmaţiană, rivalul
comercial al Veneţiei. Cruciaţii au cucerit Zara in anul 1202.
• Al doilea act de deviere a expediţiei cruciaţilor a fost propunerea susţinută de veneţieni de a-l ajuta pe
împăratul bizantin detronat, Isac II să-şi recapete tronul. Papa dezaprobă asaltarea unui oraş creştin,
dar dogele Enrico Dandolo susţine ideea; în loc de a-i transporta pe cruciaţi în Egipt (cu care
veneţienii întreţineau excelente relaţii comerciale ) prefera să-şi consolideze poziţia ameninţată de
concurenţa comercială a Pisei şi Genovei, obţinând un punct comercial de importanţă decisivă cum
era Constantinopolul.
• În luna octombrie a anului 1202, cruciaţii, îmbarcaţi pe vase veneţiene, au sosit la Constantinopol, au
cucerit oraşul şi au reânscăunat pe Isac al II ‑lea Anghelos, căruia apoi i ‑au pretins despăgubiri băneşti
pentru ajutorul dat. Cum bazileul nu a putut achita suma cerută, în 12 aprilie anul 1204 cruciaţii au
dat din nou asalt capitalei, au cucerit ‑o şi au luat ‑o în stăpânire.
 CONSECINTELE CRUCIADELOR
• Cruciadele au avut consecințe negative și pozitive, cele negative decurgând din distrugerile de bunuri și masacrele ce aveau
loc în timpul războaielor, din exploatarea populației supuse, cele pozitive constând în contactul dintre două civilizații, care s-
au influențat reciproc.
• Cruciadele au contribuit la dezvoltarea legăturilor dintre Orient și Occident. Relațiile comerciale ale Europei apusene cu
Orientul s-au accentuat, fapt de care au profitat orașele, mai ales cele din Italia și sudul Franței.
• Din punct de vedere politic, cruciadele au înlesnit, în Europa Apuseană, procesul de centralizare și de afirmare a regalității, ca
urmare a slăbirii unei părți a nobilimii și a știrbirii provocate autorității papale.
• Pentru țărănime, expedițiile în Orient au însemnat o sporire a obligațiilor, pentru a acoperi cheltuielile ce le făceau nobilii.
Dar, în același timp, ele au stimulat procesul de eliberare a țăranilor din șerbie, eliberarea prin răscumpărare fiind și ea o sursă
de venit. Aceeași nevoie de bani a făcut ca nobilii să cedeze presiunii orașelor de a-și răscumpăra libertatea.
• Cultura a fost și ea influențată de cruciade. Din cea de-a doua jumătate a secolului al XII-lea, se pun bazele orientalisticii.