Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”

Facultatea de Stomatologie

Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie orală ”Arsenie Guțan”

Clasificarea implantelor dentare. Indicaţii şi

contraindicaţii

Student: Chilari Daniela , S1704

Coordonator: Pălărie Alexei
• Implantologia orală face parte din domeniul medicinii
stomatologice si are ca scop înlocuirea dinţilor de pe arcadele
dentare, astfel se utilizează o serie de tehnici, materiale şi
componente chirurgicale, cel mai des întâlnite fiind
implanturile dentare endoosoase şi părţile afiliate acestuia.
• Implantul dentar este un dispozitiv metalic care se introduce
in osul maxilar in scopul de a inlocui unul sau mai multi dinti.
Clasificarea implantelor

În funcţie de raportul cu patul osos:

1. Juxtaosoase: intramucosale (insert-implante);
• submucosale (magneţi);
• subperiostale;
2. Endoosoase-inserate in grosimea oselor maxialre
3. Transosoase (transmandibulare).
4. Combinate: endodonto-endoosoase; endososubperiostale.
Cele mai des utilizate în practica implantologică sunt implantele endoosoase.
• Implanturile dentare endoosoase sunt materiale aloplastice care se insera
în creasta osoasă reziduală prin metode chirurgicale cu scopul de a deveni o
infrastructură protetică în refacerea morfologică şi funcţională a dintelui lipsă
După formă implantele În funcţie de structură:
endoosoase pot fi: •  Monolite (dintr-o bucată,
•  Tip rădăcină: şurub; one piece).
cilindru; combinate • De stadiul I
(şurub+cilindru). •  Demontabile (din două
•  Tip lamă. bucăţi, two piece).
•  Ace tripodale. • De stadiul II
•  Forme hibride
(cilindru+lamă).
• La momentul actual implanturile s-au diversificat mult, unele
din ele au dispărut în totalitate precum implanturile :
submucosale, subperiostale, transmandibulare, în formă de
lamă iar altele au pierdut din valoarea lor clinică :implanturile
dintr-o singură piesă, implanturile în formă de disc,
implanturile cilindrice . Insa implanturile endoosoase conice
autofiletabile tip de rădăcină și-au extins indicaţiile si
aplicabilitatea clinica .
Complonentele implantului dentar endoosos

implantul
prorpiu-zis

componente şurubul de
chirurgicale acoperire

conformatorul
de gingie

Implant
dentar transferul
endoosos

bontul
clinice protetic

componente restaurarea
protetice protetică

analogul
de laborator
implantului
Componentele chirurgicale ale implantului dentar
• Colul implantului – Creasta sau colul implantului este
porțiunea responsabilă pentru fixarea părții protetice atât în
implanturile dintr-o singură bucată cât și în cele din două
bucăți.
• Zona abutmentului are o platformă ce oferă rezistență fizică
forțelor ocluzale axiale. De asemenea, există și o
particularitate anti-rotativă care fie că este inclusă în
platformă (hexagon extern), fie că este extinsă în interiorul
implantului (hexagon intern, con, octagon).
• Corpul implantului - porţiunea endoosoasă destinată
inserării în os şi definită ca „rădăcina dintelui”. Este prevăzut
cu spire de înfiletare care participă la stabilitatea primară a
implantului, forma şi pasul acestora fiind destul de variate.
• Apexul implantului – partea apicală a implantului care poate
fi rotungită neagresivă şi agresivă prevăzută pentru
autoînfiletare.
• Șurubul de acoperire sau opercul (cover
screw) - reprezintă un şurub cu capac, care se
plasează în extremitatea orală a implantului de
stadiul II pentru a preveni invazia epitelială sau
osoasă pe parcursul osteointegrării.

• Conformatorul de gingie / bont de vindecare

(healing cap) – un dispozitiv metalic
transgingival de formă cilindrică sau conică,
prevăzut cu şurub. Diametrul variază în funcţie
de diametrul implantului, iar lungimea în funcţie
de grosimea mucoperiostului. Se aplică imediat
după inserarea implanturilor sau în locul
şurubului de acoperire având ca scop formarea
inelului periimplantar.
Componentele protetice clinice
• Bontul protetic - reprezinta porţiunea prevăzută
ca sprijin şi suprafaţă de retenţie pentru elementele
de agregare a construcţiei protetice. Se montează în
schimbul conformatorului de gingie.
Au o diversitate de forme în funcţie de metoda de
fixare a lucrării protetice şi în funcţie de unghiul de
inserare a implantului:
• pentru montarea şi demontarea periodică a lucrărilor
protetice;
• pentru cimentarea restaurărilor;
• cu sisteme antirotaţionale;
• angulate, propuse în funcţie de sistem de la 15° la
35°;
• cu bilă la partea superioară (ball attachment);
• din plastic calcinabil;
• estetice.
• Bont Drept cu Prag- Dual Abutment • Bont Incrustabil
• Bont Drept Preparabil-Dual Miling • Bont Angulat Incrustbil
Abdutment • Cape Calcinabile pentru bonturi
• Bont angulat Preparabil- Angled incrustabile
Abdutment • Componenta data este destinata ca
• Bont Calcinabil suport pentru coroniiite ce s e fixeaza
• Bont Temporar pe bont prin insurubare

bont drept bont preparabil bont angulat bont calcinabil

Alegerea bontului protetic nu este influentata de diametrul implantului inserat,
deoarece platforma interna a implanturilor este aceeasi (switching platform);

Bonturile protetice sunt confectionate din titan (grad 2 sau 4 );

Pentru a putea alege bontul protetic trebuie sa se tina cont de urmatoarele

aspecte:
•  Diametrul necesar situatiei clinice
•  Pozitionare implant: drept sau angulat;
•  Grosime gingivala (G/H – gingival height)
•  Tipul conexiunii Conica Cu HEX sau Conica Fara HEX
BONTUL INSURUBABIL:
• Bontul insurubabil se foloseste in cazurile in care coronita se va fixa prin
insurubare
• Coronita se va fixa cu ajutorul unui surub de bont
• Exista 2 bonturi angulate la 15 ͦ- 30 ͦ
BONTUL CALCINABIL:
• Utilizat in cazuri mai dificile
atunci cand bontul drept sau cel
angulat nu sunt cele mai potrivite
solutii protetice din punct de
vedere clinic si estetic;
• Grosime gingivala standard – 1.0
mm.
BONTUL TEMPORAR:
• Utilizat pentru protezarea
temporara;
• Poate fi confectionat din
plastic sau titan.
SISTEME SUPRAPROTEZARE:
• Sistemele de Supraprotezare sunt
folosire pentru a oferi pacientului un
confort crescut printr-o fixare
semirigida a unei proteze totale pe
campul protetic.
• Retentia ( fixarea ) poate fi obtinuta
prin intermediul unor capse captusite
cu garnituri care au diferite forte de
retentie sau prin intermediul unor
magneti.
Restaurarea protetică - constituie
porţiunea restauratorie a coroanelor
dentare fiind confecţionate din
diverse materiale:
• acrilice;
• metalice;
• metaloacrilice;
• metaloceramice;
• ceramice;
• din zirconiu
Dispozitivul de amprentare (transfer) – element
care se montează în implant în locul conformatorului
de gingie cu ajutorul căruia se ia amprenta şi acesta
rămâne neapărat în masa amprentară. Deosebim:
a)dispozitivul de amprentare şi transfer direct
preconizat pentru tehnica de amprentare cu
lingura deschisă, pentru care sunt caracteristice
şuruburile de fixare lungi, care străpung
portamprenta la acest nivel. Pentru amprentare
sunt necesare linguri metalice standarde cu
porţiuni segmentare demontabile în regiunea
câmpului implantar. Aceste linguri sunt destinate
pentru utilizare multiplă
b)dispozitivul de amprentare sau transfer indirect
este preconizat pentru tehnica de amprentare cu
lingura standardă închisă propusă în varianta
când implanturile sunt axate în os fără înclinaţie
vădită
Componentele protetice de laborator
• Analogul implantului (implant
analog) este realizat sub forma unui
implant rădăcină, care prezintă
conexiunea implantară identică cu
cea a implantului. După amprentare
analogul implantului se ataşează la
transfer şi după turnarea modelului
va fi inclus în ghips exact cu situaţia
implantului în os ca direcţie de
implantare, poziţie şi profunzime
faţă de nivelul festonului gingival
Indicațiile și contraindicațiile în implantologia orală
• Succesul terapiei restauratoare cu utilizarea implanturilor este
condiţionat de selecţia riguroasă a pacientului în funcţie de
factorii generali şi loco-regionali. Selecţia pacienţilor se va
baza pe o analiză a condiţiilor: psihologice, medicale generale
şi locale.
• Condiţiile statusului anatomic local şi loco-regional trebuie să
fie adecvate pentru a permite inserţia unui număr corespunzător
de implanturi cu lungime şi diametru adecvat pe lungă durată.
Societatea Americană pentru Anestezie (ASA) clasifică riscul
preoperator al unui pacient în funcţie de starea generală de sănătate a
acestuia. Având în vedere această clasificare, atitudinea recomandată
în fiecare caz este următoarea
• ASA 1: pacientul nu prezintă nicio boală sistemică - pacientul poate fi
tratat cu precauţiile corespunzătoare intervenției.
• ASA 2: afecţiune sistemică moderată - pacientul poate fi tratat, după ce în
prealabil a fost consultat medicul generalist sau de specialitate răspunzător
pentru pacient.
• ASA 3-4: afecţiune sistemică gravă sau severă - efectuarea intervenţiei este
în general nerecomandată în cazul acestor pacienţi
Indicații generale în implantologia orală
• Starea generală satisfăcătoare fără maladii somatice în acutizare care ar putea
influența mersul intervenției de inserţie a implantului și perioada de osteointegrare
• Pacienţii cu edentaţii care au vârsta peste 16 ani
• Îmbunătățirea estetică-prin inlocuirea dintilor lipsa in caz de defect estetic major .
Practica data este des intilnita la persoanele publice sau este legata de situatia
profesionala care presupune exigenta deosebita.
• Îmbunătățirea funcției masticatorii-deoarece dinții au un rol-cheie în procesul de
masticație, iar absența acestora poate compromite funcția de triturare/ masticație,
netratarea edentațiilor poate afecta indirect statusul nutrițional.
• Îmbunătățirea funcției fonetice
• Recâștigarea țesuturilor pierdute
Indicaţii locale în implantologia orală
Indicațiile locale sunt reprezentate de o serie de tipuri de edentaţii ce se constituie fie în indicaţii de elecţie:
• Edentația unidentară, cu dinții adiacenți sănătoși. Acest lucru înseamnă că premisa de bază a utilizării implanturilor
dentare unice este disponibilitatea dinților adiacenți intacți și dorința de a-i păstra sănătoși, fără mutilarea lor.
• Defectele limitate. Deci dacă sunt 2-3 dinți lipsă într-o dentiție, atunci acest tip de edentație poate fi restaurată
prin intermediul implanturilor dentare.
• Defecte terminale (clasa 1 sau 2 după Kennedy). Acest tip de defect a cauzat și continuă să creeze dificultăți în
alte tipuri de proteze, deoarece pentru proteza clasică nu există decât un singur punct de sprijin sub forma dintelui
anterior. În cazul implanturilor dentare această problemă este rezolvată – în acest caz nu contează prezența dinților
adiacenți.
• Edentație totală și în special când procesul alveolar este de o înălțime mică. Acest tip de edentație este o
indicație atât pentru implantarea și ulterior utilizarea protezelor dentare mobilizabile. Dar, dacă o persoană nu este
pregătită din punct de vedere moral pentru a scoate proteza din gură pe timp de noapte, adică să pună dinții pe raft,
atunci se pot utiliza implanturile dentare ca o metodă alternativă de tratament pentru protezarea fixă.
• Intoleranța protezelor mobilizabile, ca urmare a sensibilității crescute la acrilat (principala componentă a
protezei) sau cu reflexul de vomă sporit. Totul este clar: dacă pacientul nu poate purta proteza, singura alternativă este
implantarea dentară.
• Lipsa ocluziei funcționale.
Pentru crearea posibilităţii inserţiei implanturilor în oricare tip de edentaţie, trebuie
îndeplinite o seamă de cerinţe de ordin loco-regional:
• absenţa afecţiunilor patologice osoase şi gingivale loco-regionale;
• starea bună a mucoasei şi a periostului zonei în care se va aplica implantul;
• creste edentate cu os adecvat cantitativ şi calitativ;
• caracteristica anatomo-morfologică în zona de implantare;
• atitudinea crestei alveolare faţă de sinusurile maxilare, fosele nazale, canalul mandibular;
• înălţimea, lăţimea şi grosimea crestei alveolare, spaţiul disponibil între dinţii vecini;
• starea bună a mucoasei şi periostului zonei în care se va aplica implantul;
• raportul rădăcinilor dinţilor vecini cu zona de implantare;
• starea dinţilor prezenţi în cavitatea bucală;
• bilanţ preprotetic favorabil.
 Contraindicaţiile generale
Contraindicaţiile absolute – Hipertensiune arterială majoră (posibile complicaţii cardiace
– Vârsta sub 16 ani; intraoperatorii);
– Lipsa unui punct unic de înţelegere între pacient şi medic; – Diabet insulino-dependent decompensat (predispoziţia la
– Maladiile cu afectarea hematopoezei (leucozele, agranulocitozele, hemoragie şi infecţii);
hemofilii etc.); – Uremie (pacient tarat);
– Bolile grave ale sistemului cardio-vascular (hipertensiune, infarct, – Hepatopatii şi splenopatii grave (scăderea sintezei factorilor
hemoragie cerebrală etc); de coagulare şi a capacităţii de detoxifiere a medicamentelor);
– Cardiopatii decompensate (posibile complicaţii cardiace – Bolnavi iradiaţi sau trataţi cu chimioterapice (deprimarea
intraoperatorii); imunităţii);
– Tumorile maligne; – Tratamentul cu bifosfonați a osteoporozei sau a unor forme
– Reumatismul (cardiovascular, poliartrită etc.); de cancer;
– Discrazii sangvine (afectarea hemostazei);
– Psihopatiile incurabile. Afecţiuni psihice severe (imposibilitatea
cooperării); – Epilepsie (risc de declanşare intraoperatorie a unei crize);
– Stările alergice grave; – Boli endocrine grave (risc de declanşare a unei tireotoxicoze
– Alcoolismul, consumul de droguri și fumatul în exces mai mult de sau a unui colaps cardiovascular);
20 țigări pe zi; – Distrofii osoase: boala Paget, boala Recklinghausen, displazia
– Infarct miocardic recent, la mai puţin de 6 luni (complicaţii fibroasă, osteoporoza, osteomalacia, osteopietroza (afecţiuni
cardiace intraoperatorii); ce dau fragilitate osoasă), osteogeneza imperfectă;
– Persoane foarte vârstnice.
– Infecţii de focar cu complicaţii cardiace (creşterea riscului de
mortalitate în cazul unei intervenţii chirurgicale;
– Proteze valvulare (contraindicaţie datorată administrării de
imunosupresoare);
 Contraindicaţiile relative • graviditate în primele trei luni și ultimile
• sifilis
două luni (stresul, medicaţia şi
• TBC manifest
radiografiile pot influenţa negativ viaţa
• SIDA
intrauterină a fătului)
• diabet compensat
• stările alergice compensatorii
• alergii
• boli psihice • bolile sangvine curabile
• alcoolism (predispoziţie la infecţii şi vindecare • bolile endocrine curabile
cu întârziere) • bolile de renichi şi ficat curabile
• tabacismul (scăderea imunităţii, a absorbţiei
Calciului şi favorizarea apariţiei
• bolile psihice revendicative
parodontopatiilor) • reumatismul de formă uşoară curabilă
• afecţiuni acute care sunt tratate corect şi dispar • maladia infecţioasă evolutivă
fără urmări
• stări fiziologice pasagere (perioada menstruală)
• primele 6-8 luni după infarct
• primele 10-12 luni după ictus
Contraindicaţiile locale

• Patologice:
–absolute
–relative
• Anatomice
Contraindicaţiile patologice
absolute sunt reprezentate de:
– cancerul de mandibulă sau de
maxilar
– leziunile premaligne (leucoplazie,
lichen plan)
– osteitele fibroase
– boala Paget
Aceste afecţiuni înrăutăţesc dramatic
prognosticul tratamentului fie prin
afectarea statusului general al
pacientului, fie prin modificările pe
care le produc asupra structurii
osoase.
Contraindicaţiile patologice relative sunt la
rândul lor reprezentate de:
– aftele bucale
– herpesul
– leziunile parodontale netratate
– cariile complicate netratate
– supuraţiile perimaxilare
– procesele osteitice minore şi delimitate
– igiena bucală deficitară
– resturile radiculare
– bruxismul
Inserţia implanturilor se poate iniţia după
vindecarea acestor afecţiuni şi înlăturarea
obiceiurilor vicioase.
Contraindicaţiile anatomice sunt
date de următoarele situaţii:
• oferta osoasă necorespunzătoare
calitativ şi cantitativ
• poziţia canalului mandibular şi a găurii
mentoniere aproape de muchia crestei
• poziţia coborâtă a sinusului maxilar
• grosimea exagerată a mucoasei fixe
• absenţa mucoasei fixe
• osteitele fibroase
• osteoscleroza
• anchilozele
• defectele de os (posttraumatice, postoperatorii)
• actinomicoza regiunii buco-maxilo-faciale
• creastă alveolară ascuţită şi osul îngust
• osteoporoza accentuată
• epulisul, fibromul, fibromatozele
• aftele bucale şi herpesul
• afecţiunile dinţilor vecini
• lipsa de igienă bucală
• patologia frenurilor, plicilor
• ocluziile neechilibrate, ocluzia adâncă
• cicatricile vicioase pe creasta alveolară
• convergenţa sau divergenţa dinţilor vecini
• șanţul vestibular mic.
Contraindicaţiile enumerate sunt tot de ordin temporar, situația anatomică iniţială are posibilitatea să fie
remediată printr-o serie de procedee chirurgicale locale.
• Oferta osoasă inadecvată se poate optimiza în majoritatea cazurilor prin procedee de
augmentare, dar uneori şi prin osteodistractie sau prin transpoziţie de nerv alveolar inferior.
Aceste procedee sunt aplicate în funcţie de situaţiile în care sunt indicate, iar asocierea lor corectă duce la
un rezultat mai bun şi mai rapid.
• Poziţia canalului mandibular şi a găurii mentoniere aproape de muchia crestei şi poziţia
coborâtă a sinusului maxilar sunt consecințe ale procesului de atrofie osoasă şi pot fi remediate prin
procedeele chirurgicale menţionate mai sus.
• Grosimea mucoasei fixe nu trebuie să depăşească 3,5 mm pentru a se crea premisele unei bune
igienizări a lucrării protetice. Dacă gingia fixă este prea groasă se impune efectuarea unei
gingivoplastii.
• Diminuarea lăţimii gingiei fixe până la dispariţia acesteia este o consecinţă a atrofiei accentuate
a crestei edentate. În cazul absenţei gingiei fixe creşte riscul pătrunderii sub lucrare a resturilor
alimentare şi a particulelor străine. Remedierea situaţiei se realizează prin grefarea preimplantară de
mucoasă fixă.