Schimbările

osteoarticulare
la persoanele
în vârstă
A E L A B O R AT S T U D E N TA A N . V I U S M F G R . M 1 5 3 2 G H E R M A N N A D E J D A
C O O R D O N ATO R : C O N F. U N I V. I R I N A C O Ș C I U G
C AT E D R A B O L I O C U PA Ț I O N A L E Ș I G E R I AT R I E
Mușchii scheletici permit corpului să se miște și să
mențină postura; prin contractare, ele ajută și la
revenirea venoasă a sângelui în inimă și generează
căldură care ajută la menținerea temperaturii corpului.
Oasele susțin corpul, protejează regiunile vulnerabile și
permit mișcarea fizică printr-un sistem de pârghii și
articulații; de asemenea, depozitează grăsimi și minerale
și adăpostesc măduva osoasă roșie responsabilă cu
producerea de celule sanguine. Odată cu vârsta, aceste
componente ale aparatului locomotor degenerează
progresiv, ceea ce contribuie la fragilitate și crește riscul
de căderi și fracturi.
 Modificări ale oaselor
Osul constă în cea mai mare parte din:
Componenta anorganică fosfat de calciu (hidroxiapatită);
Componenta organică colagen de tip 1.

Cristalele de fosfat de calciu formează matricea osoasă și conferă oaselor

rigiditatea lor. Scheletul acționează ca un rezervor de calciu: stochează
aproximativ 99% din tot calciul din organism (Lau și Adachi, 2011). Nivelurile
insuficiente de calciu sau vitamina D (esențiale pentru absorbția calciului) pot
duce la o reducere a densității osoase și la creșterea predispoziției la osteoporoză
și fracturi. La persoanele în vârstă, intestinul absoarbe mai puțin calciu, iar
nivelurile de vitamina D tind să scadă, ceea ce reduce cantitatea de calciu
disponibilă pentru oase.
Colagenul asigură ancorarea cristalelor de fosfat de calciu, tricotând osul
împreună pentru a preveni fracturile. Unii oameni au gene care duc la producția
defectuoasă de colagen, ceea ce duce la boli osoase fragile (osteogeneză
imperfecta).
La fel ca mușchiul, osul este un țesut dinamic care este depus
și descompus continuu.
Această stare de flux este mediată de cele două tipuri majore
de celule osoase:
Osteoblaste, care depun os;
Osteoclastele, care digeră osul, eliberând calciu ionic în sânge.
Osteoblastele sunt mai active atunci când oasele sunt sub
stresul impus de greutatea unui corp vertical și activ. La tinerii
adulți mobili, osteoblastele și osteoclastele funcționează la o
rată similară și densitatea osoasă este menținută. Inactivitatea
înseamnă o scădere a activității osteoblaste care duce în cele
din urmă la o densitate osoasă redusă (Nigam et al, 2009).
Pierderea legată de vârstă a masei musculare scheletice
contribuie la reducerea sarcinii (atât a greutății, cât și a forței
contractile) pe oase, care compune decalcifierea. Prin urmare,
este esențial ca persoanele în vârstă să rămână cât mai mobile
și mai active posibil.
 Modificări ale densității osoase
Studiile (preponderent în SUA) arată că aproximativ 90% din masa osoasă maximă este atinsă la
bărbați până la vârsta de 20 de ani și la femei până la vârsta de 18 ani. Creșterile continuă la
ambele sexe până în jurul vârstei de 30 de ani, când se atinge rezistența și densitatea osoasă
maximă (National Institutes of Health, 2015).Institutes of Health, 2015). Densitatea osoasă
scade odată cu apropierea vârstei medii.

Femeile prezintă un risc deosebit de demineralizare osoasă și de osteoporoză, deoarece pierd

treptat efectele osteo-protectoare ale estrogenului înainte și după menopauză. Într-un studiu de
10 ani, femeile au pierdut 1,5-2 ori mai multă masă osoasă pe an din antebrațe decât bărbații
(Daly et al, 2013). Pierderea osoasă la ambele sexe continuă până la bătrânețe, iar cei de 80 de
ani au aproximativ jumătate din masa osoasă pe care o aveau la vârful vârstei sale de adult tânăr
(Lau și Adachi, 2011; Kloss și Gassner, 2006).
Modificările de postură și mers (paternul de mers) sunt frecvente cu
îmbătrânirea.

Mijlocul corpului (trunchiul) devine mai scurt pe măsură ce discurile

intervertebrale pierd treptat lichid și devin mai subțiri.

Vertebrele își pierd, de asemenea, o parte din conținutul lor de minerale,

făcând fiecare os mai subțire. Coloana vertebrală devine curbată și
comprimată (împachetată împreună). Pintenele osoase cauzate de
îmbătrânirea și uzarea a coloanei vertebrale se pot forma și pe vertebre.

Arcurile piciorului devin mai puțin pronunțate, contribuind la o ușoară

pierdere de înălțime.

Oasele lungi ale brațelor și picioarelor sunt mai fragile din cauza pierderii
de minerale, dar nu modifică lungimea. Acest lucru face ca brațele și
picioarele să pară mai lungi în comparație cu trunchiul scurtat.
Articulațiile devin mai rigide și mai puțin flexibile.
Lichidul din articulații poate scădea. Cartilajul poate
începe să se frece și să se uzeze. Mineralele se pot
depune în și în jurul unor articulații (calcificare). Acest
lucru este frecvent în umăr.

Articulațiile șoldului și genunchiului pot începe să piardă

cartilajul (modificări degenerative). Articulațiile
degetelor pierd cartilajul și oasele se îngroașă ușor.
Modificările articulațiilor degetelor sunt mai frecvente la
femei. Aceste modificări pot fi moștenite.
Poziția poate deveni mai înclinată (îndoită).
Genunchii și șoldurile pot deveni mai flexate. Gâtul se
poate înclina, iar umerii se pot îngusta în timp ce
bazinul devine mai larg.

Mișcarea încetinește și poate deveni limitată.

Modelul (paternul) de mers devine din ce în ce mai
lent. Mersul poate deveni instabil și există mai puțină
legătură a brațului. Persoanele în vârstă obosesc mai
ușor și au mai puțină energie.

Forța și rezistența se schimbă. Pierderea masei

musculare reduce puterea.
 PROBLEME COMUNE
Osteoporoza este o problemă frecventă, în special pentru femeile în vârstă. Oasele se rup mai
ușor. Fracturile de compresie ale vertebrelor pot provoca durere și reduce mobilitatea.

Defalcarea articulațiilor poate duce la inflamație, durere, rigiditate și deformare. Modificările

articulare afectează aproape toate persoanele în vârstă. Aceste modificări variază de la rigiditate
minoră la artrită severă.
Slăbiciunea musculară contribuie la oboseală, slăbiciune și toleranță redusă la activitate.
 Osteoporoza
Pierderea de calciu legată de vârstă din schelet duce în mod obișnuit la faptul că oasele iau aspectul poros,
de tip burete, indicativ al osteoporozei. Există două forme recunoscute ale acestui fapt (Lau și Adachi,
2011):

Tipul I, observat la femeile aflate în menopauză și post-menopauză și se crede că apare ca urmare a

scăderii nivelului de estrogen;
Tipul II, denumit osteo-poroză senilă, care afectează atât bărbații, cât și femeile și pare a fi cauzat de
reducerea numărului și activității osteoblastelor. În plus, unele citokine pro-inflamatorii (al căror număr
crește odată cu vârsta), cum ar fi interleukina 6 stimulează osteoclastele, ducând la demineralizarea
osoasă.
Vertebrele sunt deosebit de vulnerabile la osteoporoză și pot dezvolta microfracturi rezultând prăbușirea
acestora sub greutatea corpului și comprimarea și deformarea. Acest lucru contribuie la curbarea înclinată
a coloanei vertebrale adesea observată la vârste mai înaintate.
Factori care contribuie la pierderea osoasă
legată de vârstă și osteoporoză senilă
Reducerea nivelului de testosteron la bărbați și a nivelului de estrogen la femei
Reducerea nivelului hormonului de creștere (somatotropin)
Reducerea greutății corporale
Reducerea nivelurilor de activitate fizică
Reducerea nivelului de absorbție a calciului și a nivelului de vitamina D
Creșterea nivelului de hormon paratiroidian
Fumat
 Risc de fractură
Scăderea densității osoase legată de vârstă este asociată cu un risc crescut de fractură la multe
oase, inclusiv femurul, coastele, vertebrele și oasele brațului și ale antebrațului. Osteoporoza este
legată nu numai de pierderea conținutului mineral anorganic, ci și de pierderea colagenului și
modificări ale structurii sale. Deoarece colagenul ajută la menținerea oaselor laolaltă, acest lucru
crește și mai mult riscul de fractură (Boskey și Coleman, 2010; Bailey, 2002).

Riscul de fractură este agravat de o lipsă de mobilitate, de exemplu, datorită unui sejur prelungit în
spital (Nigam et al, 2009). Nu numai că fracturile sunt mai frecvente la bătrânețe, dar vindecarea
durează mult mai mult (Lau și Adachi, 2011).

Riscul de rănire crește deoarece modificările mersului, instabilitatea și pierderea echilibrului pot
duce la căderi.
Studiile populației din SUA arată că aproximativ 5%
dintre adulții cu vârsta peste 50 de ani au
osteoporoză care afectează gâtul femural (gâtul
femurului) (Looker și colab., 2012). Această regiune
este deosebit de vulnerabilă la fracturi, deoarece cele
două gâturi femurale susțin greutatea corpului
vertical. Costache și Costache (2014) au constatat că
fracturile gâtului femural - care sunt leziuni grave și
care pot pune viața în pericol - devin mai frecvente
după vârsta de 60 de ani și că femeile sunt mai
afectate decât bărbații.
Modificările în articulații
Cartilajele articulare din articulațiile sinoviale joacă rolul
de amortizoare, precum și asigură distanța corectă și
alunecarea lină a oaselor în timpul mișcării articulațiilor.
Numărul și activitatea condrocitelor, celulele care
formează cartilajul, scad odată cu înaintarea în vârstă
(Freemont și Hoyland, 2007), ceea ce poate duce la o
reducere a cantității de cartilaj în articulațiile importante,
cum ar fi genunchii (Hanna et al, 2005) . Lipsa cartilajului
are ca rezultat îmbinările îmbătrânite devenind mai
susceptibile la deteriorarea mecanică și crește riscul de
contact dureros os-la-os, care este frecvent observat în
osteoartrita.
 Osteoartrita
Osteoartrita este cea mai frecventă artropatie din lume.
Studii la scară largă efectuate în SUA au arătat că aproximativ
10% dintre bărbați și 13% dintre femeile cu vârsta peste 60
de ani sunt afectați de osteoartrita simptomatică a
genunchiului (Zhang și Jordan, 2010). În Marea Britanie,
aproximativ 8,5 milioane de persoane au dureri articulare
datorate osteoartritei (Institutul Național pentru Excelență în
Sănătate și Îngrijire, 2015). Acest lucru pune o povară mare
asupra serviciilor de sănătate, deoarece mulți pacienți vor
necesita o intervenție chirurgicală costisitoare, în special la
nivelul genunchiului, șoldului și coloanei vertebrale lombare.
Porțiunea exterioară a unei capsule articulare este compusă din ligamente elastice care leagă articulația împreună, prevenind
dislocarea, permițând în același timp mișcarea liberă. Odată cu vârsta, modificările componentelor colagenului și elastinei
ligamentelor scad elasticitatea acestora (Freemont și Hoyland, 2007), rezultând rigiditate și mobilitate redusă. Anumite
articulații sunt deosebit de sensibile; de exemplu, între 55 și 85 de ani, femeile pierd până la 50% din flexibilitate și amploare
de mișcare la glezne (Vandervoort și colab., 1992). Deși există mulți factori de risc asociați cu boala (inclusiv predispoziția
genetică, sexul, obezitatea și leziunile articulare anterioare), vârsta este de departe cea mai mare.
 PREVENIRE
Exercițiul este una dintre cele mai bune modalități de a încetini sau preveni problemele cu
mușchii, articulațiile și oasele. Un program de exerciții fizice moderate vă poate ajuta să vă
mențineți forța, echilibrul și flexibilitatea. Exercițiile fizice ajută oasele să rămână puternice.
Discutați cu furnizorul de servicii medicale înainte de a începe un nou program de exerciții fizice.
Este important să mănânce o dietă bine echilibrată, cu mult calciu. Femeile trebuie să fie
deosebit de atenți pentru a obține suficient calciu și vitamina D pe măsură ce îmbătrânesc.
Femeile și bărbații în postmenopauză cu vârsta peste 70 de ani ar trebui să ia 1.200 mg de calciu
pe zi. Femeile și bărbații cu vârsta peste 70 de ani ar trebui să primească zilnic 800 de unități
internaționale (UI) de vitamina D.
 MULTUME
SC
PENTRU
ATENȚIE!
https://www.mountsinai.org/health-library/special-topic/aging-changes-in-the-bones-muscles-joints
https://www.nursingtimes.net/roles/older-people-nurses-roles/anatomy-and-physiology-of-ageing-10-the-musculoskeletal-syste
m-30-10-2017