Disjunctia intermaxilară

Disjuncția -modalitatea de expansiune transversală a arcadei

superioare, bolții palatine, foselor nazale și chiar a feței, cu modificarea
minimă a axului dentar (spre deosebire de plăcile ortodontice, care
produc vestibuloversie coronară)
prima disjunctie – accidental – Angell 1860 – activare prea puternică a

unei plăci palatinale.

Expansiunea transversală maxilară a fost utilizată de ortodonti de mai bine de
100 de ani pentru a corecta anomaliile maxilare. Astăzi, mulți clinicieni se
bazează pe o diverse aparate de expansiune palatină rapidă sau lentă pentru a
produce schimbări maxilare. Dintre toate zonele complexului craniofacial, cea
mai ușor adaptabilă este dimensiunea transversală a maxilarului.
Expansiunea ortopedică este produsă prin aplicarea unei forțe transversale,

producând o separare a suturii mediene. Expansiunea rapidă maxilară (RME) a

devenit o procedură acceptată pentru tratamentul constricției maxilare și a
discrepanțelor asociate cu lungimea arcadei.
Conceptul de expansiune maxilară a fost extins și la cavitatea nazală.

Aparatele RME sunt fixate și produc o creștere a lățimii transversale a osului

maxilar.
 În 1860, E.C. ANGELL a modelat cu succes maxila folosind un dispozitiv
cu șurub. Este considerat părintele expansiunii maxilare rapide.
 FARRAR (1888) ȘI CLARK C. GODARD (1893) au susținut
superioritatea expansiunii laterale prin disjuncție.
 WRIGHT în 1912 a raportat o lărgire a cavității nazale de 6,5 mm prin
disjuncție.
 La începutul anilor '70, Hass a început să folosească pe larg
expansiunea rapidă a maxilarului.
 La sfârșitul anilor 1940, GRABER a susținut RME pentru tratamentul
pacienților cu dspicături labio-maxilo-palatine.
 HAAS (1980) a evaluat stabilitatea expansiunii maxilare prin disjuncție.
 Sutura mediopalatină este formată prin
joncțiunea dintre premaxile, maxile și
oasele palatine
Sutura medio-palatină
LATHAM (1971) -creșterea încetează la vârsta de 3 ani.

Cu ajutorul implanturilor, BJÖRK ȘI SKIELLER (1974) au descoperit că

creșterea la sutură ar putea avea loc până la vârsta de 13 ani.

PERSSON si THILANDER (1977), într-un studiu pe cadavre, au

constatat că există variații individuale, au descoperit la vârsta de 25 de

ani 5% din sutură era obliterată, o sutură osificată la 15 ani, o sutură
neosificată la 27 de ani.
EPKER ȘI WOLFORD (1980) au afirmat că la pacienții cu vârsta peste

16 ani, încercarea de expansiune rapidă maxilară ortopedică este

frecvent asociată cu dificultăți semnificative datorate fuziunii diferitelor
suturi craniofaciale.
Indicații
 îngustare maxilară mare (boltă ogivală)

 ocluzie încrucișată uni sau bilaterală

anomalii clasa IIIAngle-retrognatism maxilar,

prognatism Md
 vârsta 10-20 ani

Răspunsul scheletic care însoțește RME

redirecționează dinții posteriori și corectează
asimetriile poziției condiliene.(Bell)
DLMP – utilizarea cu precauție. În DLMP – risc în
persistența unei fistule buco-nazale – aceasta se
poate lărgi rezultând comunicare buco-nazală cu
necesitatea folosirii unui obturator.
Contraindicatii:
vârstă > 20 ani

(AJODO 1987) BISHARA ȘI STANLEY

 Pacienți care nu cooperează cu clinicianul.

Pacienții care au un singur dinte în ocluzie încrucișată

Pacienții care au ocluzie deschisă anterioară-în timpul

disjuncției scade supraacoperirea incisivă

Pacienții care au asimetrie scheletală a maxilarului sau

mandibulei.
Pacienții cu discrepanțe scheletice anteroposterio are și

verticale.
 Etapele terapiei prin disjunctie sunt:
 desfacerea suturilor
 contentia
 tratamentele ortodontice consecutive
 Maxilarul se fixează de celelalte oase
faciale prin sistemul sutural perimaxilar
reprezentat de suturile:
 nazo-fronto-maxilară
 zigomato-maxilară
 perilacrimală
 pterigomaxilară
 palatomaxilară
 Este străbătut pe linia mediană de sutura mediană,care
separă atât oasele maxilare,cât şi oasele palatine spre
posterior şi oasele incisive,spre anterior.
 Sistemul sutural perimaxilar priveşte în jos şi
înainte,creând un ancoraj maxilarului predominent în
zona posterioară şi superioară.
 Toate aceste suturi sunt solicitate în cadrul disjuncţiei
transversale maxilare.Sistemul sutural perimaxilar va
ceda,semnele clinice fiind de uşoară jenă,durere acuzată
de pacient la aplicarea de presiuni digitale.
 Sutura medio-sagitală este cea care se va
fractura(deschide) în timpul disjuncţiei. Această
sutură are formă de „Y ”,la copii unind vomerul
cu oasele palatine şi devine „T ” pe secţiune la
adult.Totodată,cu trecerea timpului,sutura
devine din ce in ce mai anfractuoasă,prezentând
în interior zone de osificare.
 Cele 2 maxilare sunt unite prin sutura mediană
care separă atât oasele maxilare cât si oasele
palatine (posterior) si oasele incisive (anterior).
 Toate suturile sunt solicitate în cadrul disjunctiei.
Sistemul sutural perimaxilar va ceda – semne
clinice- durere usoară la aplicare de presiuni
digitale. Sutura medio-sagitală se va fractura
(deschide). Osificarea suturii se realizează
dinspre posterior spre anterior iar desfacerea
acesteia va fi în sens invers datorită conexiunilor
maxilarului cu apofizele zigomatice, apofizele
pterigoide, osul frontal si a sensului de osificare.
 Unii autori consideră sutura deschisă si după 25-
29 ani.
 Prin disjuncţie se înţelege separarea suturii
medio-palatine cu ajutorul unor forţe
puternice,fractură care ulterior se
consolidează prin apoziţie osoasă.În felul
acesta se obţine o expansiune a bazei
scheletale maxilare.
 disjuncţia intermaxilară oferă posibilitatea
ca într-un timp scurt să se obţină lărgiri
considerabile ale arcadei superioare,boltii
palatine,foselor nazale şi chiar a feţei
 Disjuncţia ar trebui să îndepărteze paralel cele
două hemimaxilare,dar datorită conexiunilor
maxilarului superior şi a osificării suturii dinspre
posterior,îndepărtarea fragmentelor este
inegală.El se îndepărtează oblic,producând o
uşoară înclinare spre în afară a dinţilor
laterali,centrul de rotaţie situându-se undeva
foarte aproape de gaura suborbitală.
 Modificarea calibrului căilor aeriene se
poate evidenția prin măsurători
 Disjuncţia se obţine cu un dispozitiv
(disjunctorul) care trebuie să asigure o
ancorare fermă şi fiabilă a arcadelor
laterale,să folosească de un şurub puternic
care să nu cedeze în timpul disjuncţiei. În
acelaşi timp şurubul trebuie să aibă o
anumită elasticitate pentru că în timpul
disjuncţiei maxilarele sunt tensionate.
 După viteza cu care se face, disjunctia
poate fi:
 rapidă
 ultrarapidă
 lentă
Ritmul de activare este diferit în funcție de
vârstă
Zimmring și Isaacson (1965) recomandă

Pacienții în creștere două rotații pe zi pentru

primele 4 - 5 zile, o rotație în fiecare zi
pentru restul tratamentului cu RME: Pacienți
adulți (care nu cresc) - din cauza rezistenței
scheletice crescute, două rotații pe zi pentru
primele 2 zile, o rotație în fiecare zi pentru
următoarele 5 până la 7 zile și o dată pe
două zile pentru restul tratamentului cu
Disjunctia rapidă – 8-20 zile, contentie 40-60
zile
 după cimentarea disjunctorului se începe

activarea, de a 2-a zi cu 2-4 1/4tură/zi, zilnic, la

4-6 zile apare diastema interincisivă – IC rămâne
în hemimaxilar dar si atasat de omolog prin
fibrele transseptale, după 2-3 săptămâni, sub
actiunea fibrelor transseptale IC migrează unul
spre celălalt închizând diastema, apare tendinta
de aliniere în zona frontală; poate să apară
mobilitate la nivelul IC care migrază într-un tesut
nemineralizat.
 ACTIVARE: Principiul de bază al aparatului
implică generarea de forțe care sunt capabile
să desfacă sutura palatină mijlocie.
 • Forțele generate ar trebui să realizeze o
expansiune de 0,2 până la 0,8 mm pe zi,se
poate ajunge la o expansiune de aproximativ 1
cm în 2 -3 săptămâni.
Există trei variante ale disjuncţiei după viteza cu care se face:
 1)disjuncţia lentă-se produce în mai multe luni de zile fără ca
aparatul să fie purtat constant.În anumite cazuri se constată:
 -creşterea transversală a bazei apicale superioare,lărgirea spaţiului
coronar şi apical la dinţii care nu au fost antrenaţi de aparat,urmată
de mărirea distanţei dintre fosele canine
 -apariţia unei diasteme trecătoare care se închide spontan prin
acţiunea fibrelor periodontale transeptale
 -dispariţia plicaturii anterioare a palatului-endognaţia în diedru
 -eventualele distanţări a proiecţiei canalelor lacrimale pe filmul orto
ocluzal.
Ca aparat pentru disjuncţia lentă se recomandă:
Disjunctorul seminobil
Este alcătuit din:
-placa palatinală secţionată median prevăzută cu şurub
-placa este menţinută în gură fixă prin două inele ortodontice,cimentate pe
molarii 2 temporari superiori,prevăzuţi pe partea linguală cu câte un tachet care
împiedică dezlipirea plăcii.Alcătuit din placa palatinală prevăzută cu gutiere
laterale în care se sapă o cupă,unde se încadrează şurubul ortodontic.Activarea
şurubului este făcută de un membru din familie câte 0,4 mm sau două pătrimi
dintr-o tură,fără a-l forţa.
Alcătuit din gutiere laterale în care se sapă o cupă,unde se încadrează şurubul
ortodontic.
Paralelismul deplasării este asigurat de scheletul în sine,iar când şurubul se află
la capătul cursei el poate fi schimbat cu unul mai lung.
1.Aparat Schroder-gutiere metalice Canin-molarul 1-unite cu şuruburi prin
intermediul a 3 tije turnate-acţionează prin intermediul dinţilor.
2.Aparat Chateau-placă superioară cu şurub median,ancorată pe gutiere pe
premolar şi molar1-acţionând pe dinţi şi parodonţiu.
Tipuri de disjunctoare:
-clasic
-disjunctor presecţionat
-disjunctor cu piese detaşabile.
 2)disjuncţia rapidă- disjunctor format din 4 inele
ortodontice cimentate pe premolarii I şi pe molarii I
permanenţi,unite prin bare de sprijin sudate,şi un şurub
transversal,plasat cât mai anterioar între premolarul 1-
premolarul 1 sau canin-canin.Activarea lui se face dinainte
înapoi.Barele sudate la inelele ortodontice reprezintă forţe
de disjuncţie asupra altor dinţi,exceptând incisivii care
servesc de martori.Se îndepărtează astfel forţat cele 2
hemiarcade superioare destul de lent,sutura medio-palatină
se disjunge,cele două apofize palatine separându-se până la
7 mm.Procesul se aseamănă cu o osteotomie realizată prin
mijloace ortopedice.Maxilarele suferă un fel de torsiune
pentru ca tuberozităţile ataşate apofizelor pterigoide,nu se
pot distanţa,iar suturile superioare nu se pot distanţa,pentru
că frontalul este un os impar.În două luni cât are loc
disjuncţia,radiografiile arată osificarea mediană ce
stabilizează rezultatul,iar dinţii anteriori decomprimaţi,se
alinează spontan.
 3)disjuncţia ultra rapidă,chirurgicală (SARPE)se
efectuează sub anestezie deoarece în 1 h şi 30 min se
realizează un spaţiu de 9 mm.Contenţia rezultatului se
asigură de acelaşi dispozitiv.Aparatul este indicat în
dentiţia mixtă,când premolarii nu au erupt.Activarea
aparatelor rapide:
 -în prima zi se face cimentarea aparatului şi radiografie
 -începând cu ziua a două se actionează şurubul de 2-3
ori la 5/6 ore interval,până la senzaţia de tensiune,la
nivelul suturii intermaxilare şi sub nas
 -după lărgirea suficientă,aparatul este lăsat timp de 2
luni,pentru a permite osificarea suturii sub control
radiografic
 -în timpul tratamentului poate să apară o diastemă între
incisivii centrali,care dispare spontan.
 Ancorarea disjunctorului se poate face și scheletal, prin
folosirea miniimplantelor fixate la nivelul bolții palatine.
MARPE (Miniscrew-assisted rapid palatal
expander),având avantajul unui ancoraj superior.
 Efectul esenţial al disjuncţiei constă în
expansiunea simultană a bazei osoase
superioare şi a planşeului foselor nazale
favorizând respiraţia nazală.Expansiunea
prin disjuncţie nu ridică probleme
deosebite,nefiind dureroasă pentru
pacient.
Disjunctoarele pot fi metalice sau
acrilice.
Recidiva
Factorii de recidivă după disjuncţie au fost grupaţi de Donald
J. Timms în 1981 după cum urmează:
1)revenirea elastică

2)reparaţie si reorientare

3)remodelare osoasă

1)revenirea elastică are doar un efect de scurtă durată şi

apare doar în momentul în care dispozitivul de expansiune
este îndepărtat în timpul sau imediat după expansiune,cînd
forţele mari înmagazinate în sistem produc o revenire elastică
imediată de 2-3 mm,în momentul îndepărtării dispozitivului
de expansiune.Această revenire a fost măsurată de Zimrig şi
colaboratorii.Acest tip de recidivă poate fi evitat de clinician
prin menţinerea dispozitivului de expansiune în cavitatea
bucală,pentru cel puţin trei luni de la închiderea fazei active a
expansiunii. Se recomandă hipercorecția(2-4 mm),pentru
compensarea recidivei.
 2)reparaţia şi reorientarea se referă la ţesut conjunctiv
colagenos şi poate implica restructurarea spaţiilor
edematoase din regiunile unde stress-ul a fost foarte
mare.Acest proces durează în mod evident mai mult decît
revenirea elastică.
 3)remodelarea osoasă reprezintă un factor a cărui
relevanţă nu este strict determinată,date despre acest
fenomen obţinându-se prin studiului zonelor
periodontale şi suturale.Pentru ca diferitele zone ale
maxialarului să se coreleze cu noua situaţie creată
consecutiv expansiunii,este de presupus că la nivelul lor
au loc procese de adaptare.timpul în care se produc
aceste modificări adaptative ete destul de lung,fiind
posibil să fie influenţat de o perioadă lungă de contenţie.
Contenţia
Contenţia imediată,după trei luni de la ultima activare a dispozitivului
ortodontic,poate fi realizată cu o placă palatinală ancorată cu croşete Stahl
sau Adams,efectuată fie din acrilat termoplastic,fie din acrilat
baropolimerizabil.Este foare important ca contenţia să fie aplicată imediat
după îndepărtarea disjunctorului.Aceasta se face pentru a putea controla
cantitatea de recidivă dentară şi într-o oarecare măsură alveolară.Dacă s-a
reuşit îndepărtarea aparatului de disjuncţie fără distrugerea lui,acesta
poate fi utilizat ca aparat de contenţie mobil până la aplicarea unui nou
aparat mobil care să ducă la echilibrarea relaţiilor laterale în plan
transversal. Se mai pot folosi pentru contenție mijloace fixe-arc palatinal
Nance, arc Gosgharian

În situaţia în care prin disjuncţie s-a creat o ocluzie lingualizată şi

mandibula nu-şi găseşte o ocluzie stabilă pe maxilar se poate aplica o
placă palatinală cu şuruburi deschis,astfel încât să se stabilizeze relaţiile
de ocluzie în sens transversal,corectarea ulterioară fiind mult mai
anevoioasă.
 La începutul disjuncţiei,dacă în planul de tratament sunt
prevăzute extracţii dentare,este bine ca acestea să fie
temporizate până la incheierea fazei de disjuncţie,din două
motive,şi anume:
 1)dintele de extras poate constitui un element de ancorare
foarte bun în vederea aplicării aparatuui de disjuncţie
 2)mărirea diametrului transversal al maxilarului poate
modifica bilanţul de spaţiu la nivelul arcadei superioare.
 Disjuncţia singură nu poate rezolva toate problemele
ocluzale ale pacientului.Din această cauză,odată cu
tratamentul ocluziei încrucişate,sau în perioada de
contenţie imediat următoare,pacientului i se va aplica şi
o terapie specifică disarmoniei de bază.De regulă terapia
asociată se aplică pe arcadele alveolare după disjuncţie
şi aceasta deoarece aspectul lor nu se modifică
determinat după efectuarea disjuncţiei cu precizarea că
spaţiul de arcadă pentru alinierea dinţiilor se
îmbunătăţeşte evident.
 Tipuri de disjunctoare:
 -clasic-inele cimentate pe premolar 1 şi molar 1,pelote
palatine acrilice unite prin şurub cu direcţie de activare
dinspre anterior spre posterior-avantaj-sprijin pe dinţi şi
parodonţiu;dezavantaj-retenţionarea sub pelotele
acrilice,cu consecinţe asupra mucoasei bolţii palatine.
 -disjunctor presecţionat-inele pe premolar1 şi
molar1,bază acrilică,şurub,gutieră pe dinţii frontali.Înainte
de cimentare baza se pre secţionează pentru reducerea
volumului în perioada contenţiei.
 -disjunctor cu piese detaşabile
 -disjunctor acrilic: disjunctorul lui Derichsweiler şi pe
ce al lui Öhler şi Skotnicky.
 -disjunctor metalic: Huet şi cel al lui Schröder-
Benseler.
 Particularităţile disjunctoarele clasice
 Analizând modalităţile de transmitere a forţelor
puternice,capabile să invinge rezistenţă opusă
de către suturi,se observă că aparatele clasice
fiind fixate pe grupuri premolar I-molar I
permanent îşi exercită acţiunea direct asupra
acestor dinţi,iar pelotele palatine vor acţiona
asupra osului prin intermediul
mucoasei.Deci,într-o primă fază,toată forţa este
suportată numai pe parodonţiul a 6 dinţi.În a
doua fază,presiunea se exercită atât asupra
parodonţiului a 6 dinţi,cât şi a bolţii palatine.
 Disjunctor presecţionat-este alcătuit din inele pe
premolarii I şi molarii de 6 ani,precum şi gutiere pe dinţii
de 6 frontali.Inelele trebuie prevăzute cu cozi de retenţie
în baza acrilică.Ele se pot realiza:
 -dacă după luarea perimetrului se face punctarea”în
paralel”la nivelul reperelor de înregistrare a
perimetrului,surplusul de tablă este păstrat pentru coada
retenţiei.După adaptarea inelulul se face o răsucire a cozii
pentru a deveni paralelă cu suprafaţa bolţii.
 -se pot utiliza şi inele prefabricate sau confecţionate
extemporaneu,la care punctarea electrică s-a făcut
obişnuit.Pe faţa palatinală a acestor inele se sudează o
coadă de retenţie din tablă.Se ia
supraamprentă.Poziţionarea inelelor în amprentă este
ceva mai dificilă din cauza cozilor de retenţie.Ele trebuie
introduse cu multă grijă în secţiunile pe care le-au făcut
în amprenta din masă plasctică.Restul aparatului se
confecţionează în laborator după tehnica plăcilor
ortodontice,cu următoarele două particularităţi:baza se
prelungeşte cu gutiere fizionomice pe dinţii
frontali;şurubul se montează invers.

 Disjunctorul din piese detaşabile oferă pe lângă
distribuirea forţei de disjuncţie la nivelul întregii arcade şi
bolţii palatine şi condiţii ideale pentru autocurăţire pe durata
contenţiei.El este alcătuit din următoarele piese distincte:
 -două dispozitive fixe,care se compun fiecare din inele fixate
pe premolarul I şi molarul de 6 ani,unite între ele printr-o
bară în vinclu din tablă de viplă moale de 0,45 mm
grosime;această bară se poate realiza însă şi prin turnare
sau prin prefabricare în seturi standard
 -o bază alcătuită din două pelote unite prin şurub şi care
sunt astfel modelate incât se adaptează foarte bine
dispozitivele amintite mai sus,fără să fie necesară o
menţinere suplimentară a lor.Baza este prelungită anterior
cu gutiere frontale.La unirea gutierelor cu baza se fac şanţuri
şi puţuri vederea unei secţionări ulterioare .Ele sunt umplute
cu gutapercă:
 -un dispozitiv de contenţie,care să înlocuiască baza dup
terminarea activitării şi care este alcătuit dintr-un cadru
acrilic îngust,armat cu sârmă cu viplă groasă de 1,5 mm
pentru rezistenţă şi rigiditate şi care urmăreşte conturul bolţii
 Aplicarea aparatului se face în doi timpi:se cimentează întâi
dispizitivul fix de o parte apoi se aplică restul
aparatului,cimentându-se inelele de partea opusă şi
gutierele frontale.Aparatul are stabilitate foarte bună şi o
acţiune comparabilă cu disjunctoarele realizate într-un
singur bloc.Înlocuirea bazei cu dispozitivul de contenţie se
face astfel:
 -se secţionează şi se îndepărtează gutierele
 -între incisivii centrali se aşează un bloc de ştents sau
acrilat pentru a menţine depărtate cele două hemimaxilare
 -se pregăteşte pastă de acrilat autopolimerizabil şi se
închide şurubul,până când baza poate fi desprinsă şi
îndepărtată de părţile cimentate
 -la capătul dispozitivului de contenţie se aşează pastă de
acrilat autopolimerizabil,care să-l prelungească pentru a
stabili raporturi cu părţile cimentate şi care se găsesc acum
depărtate,ca urmare a disjuncţiei.În timpul
polimerizării,acrilatul este modelat;surplusul se
îndepărtează şi se netezeşte suprafaţa.
 Aparat Hyrax
 Acest tip de aparat are nevoie de 4 inele
pentru a putea fi bine sustinut pe
maxilar.Şurubul este adaptat pe
palat,acesta nu are voie sa ia contact cu
ţesutul gingival.
Aparat Bondable
Acest aparat foloseşte şurubul de acelaşi tip

ca EPR Hyrax, dar este fabricat cu gutiere în

partea posterioară. Aparatul este cimentat.
Aparat Hass
 Acest aparat este fixat pe bolta palatină şi

pe dinţi,pentru a suporta modificări

ortodontice şi ortopedice.
 Disjunctorul lui Huet
 În cazul aparatului lui Huet mijloacele de ancorare
sunt inele ortodontice,cimentate pe primii molari
temporari şi pe primii molari permanenţi,aceşti
dinţi fiind cei mai paraleli între ei,ceea ce uşurează
inserţia aparatului(Mayoral).O piesă metalică
turnată reuneşte inelele,întinzându-se anterior
până la canini,de fiecare parte a arcadei.Între cele
două piese se fixează un şurub dublu. Şurubul
trebuie plasat cît mai sus în bolta palatină,în
dreptul porţiunii meziale a molarilor secunzi
temporari.
Disjunctorul lui Schröder-Benseler
Autorii l-au conceput pentru disjuncţia lentă.Mijloacele de
ancorare sunt reprezentate de gutiere metalice cimentate pe
dinţii laterali,începând de la canini.Trei tije metalice turnate
leagă fiecare gutieră de piesa purtătoare de şurub,care este
amovo-inamovibil.Şurubul este introdus în lăcaşuri
speciale,putînd fi schimbat în cursul tratamentului,dacă a
devenit prea scurt.

Disjunctorul lui Derichsweiler
În cazul acestui aparat ancorarea se face tot prin inele
ortodontice,aplicate pe aceaşi dinţi ca şi în cazul
disjunctorului lui Huet.Inelele sunt ancorate într-o placă
palatinală sectionată medio-sagital,prevăzută cu un şurub
care este fixat în dreptul premolarilor secunzi.Acest şurub
va face o expansiune de 8 mm,în cazul în care nu este
suficient,se schimbă şurubul în gură,fixînd altul cu acrilat
autoplimerizabil.Şurubul nu va fi fixat paralel cu palatul,ci
înclinat,pentru ca pacientul să-l poată activa singur.Se
recomandă activarea dimineaţa şi seara cu câte o rotaţie
completă,ceea ce înseamnă o expansiune de ½ mm.Placa
palatinală se sprijină doare pe procesele alveolare şi este
lustruită şi pe faţa palatinal.
 Disjunctorul lui Öhler şi Skotnicky
Aceste aparat nu este ancorat prin cimentare,ci

prin intermediul a două aripioare vestibulare de la

canini la utimul molar,solidarizate cu placa prin
bare din sârmă de viplă,ce trec prin nişele
interdentare.Avantajul aparatului este ca nu înalţă
ocluzia.În rest,placa şi şurubul sunt identice cu
cele ale disjunctorului lui Derichsweiler.
 Incidente – rar, datorate mai ales activării
prea energice – durere, nervozitate,
insomnie – se reduce ritmul de activare,
eventual repaus 1-2 zile.
 Modificările nu se încheie odată cu
terminarea activării disjunctorului
deoarece la nivelul bazelor osoase se
acumulează forte determinate atât de
elasticitatea dispozitivului de disjunctie,
cât si de elasticitatea tesuturilor dento-
parodontale si osoase.
 Reluarea aspectului normal al suturii
mediene se produce după 3-6 luni;
mineralizarea începută se continuă cu
crestere osoasă lentă până la 6 luni de la
încheierea actiunii active ortodontice.
 Efect la distanta al disjunctiei – stimularea
dezvoltării mandibulare, sagital si
transversal
Contentia:
fixă 3 luni

3 luni – contentie mobilă cu placă

palatinală. Dacă se aplică aparat fix – arc

Gosgharian sau quad-helix.
 Se poate ajunge la ocluzie lingualizată –
remediu – plăci cu suruburi deschise în
zonele respective pentru asigurarea unei
ocluzii corecte. Doar modificările de la
nivelul bazei osoase sunt ireversibile (se
măreste si calibrul foselor nazale, se
îmbunătăteste respiratia)
 Disjunctia ultrarapidă – sub anestezie la spina
nazală anterioară, pe linia mediană de-a lungul
boltii, retrotuberozitar.
 Se cimentează disjunctorul apoi se începe
activarea primele ¾ tură pun în tensiune
articulatia alveolo-dentară apoi ¼ tură /minut
primele 15 minute, apoi la 2 minute); pacientul
acuză aparitia durerii la locul de unire a oaselor
proprii nazale cu Mx dar si îmbunătătirea
respiratiei nazale; pot să apară echimoze la nivelul
santului nazogerian si palpebral – semn al
activitătii la nivelul suturilor perimaxilare.
 Timp de realizare aproximativ o oră, apoi blocarea
surubului si contentie.
 Varianta de disjunctie ultrarapidă
fractională în 3 sedinte:
 prima – ritm de ¾ tură la 15 min, 4-5
activări
 la 1-3 zile, după aparitia diastemei – ritm
de ¼ tură – 9-16 activări
 după 2-8 zile – activare până la obtinerea
sp. necesar si a rapoartelor de ocluzie
corecte.
 Disjunctia lentă ~ 6 luni, 2-3 activări
/saptamana
 Tipuri de disjunctoare:
 clasic – inele cimentate pe PM1 si M1, pelote
palatinale acrilice unite prin surub cu directie de
activare dinspre anterior spre posterior – avantaj
– sprijin pe dinti si paradontiu; dezavantaj –
retentionare sub pelotele acrilice, cu consecinte
asupra mucoasei boltii palatine.
 disjunctor presectionat – inele pe PM1 si M1,
bază acrilică, surub, gutieră pe dintii frontali.
Înainte de cimentare baza se presectionează
pentru reducerea volumului în perioada
contentiei.
 disjunctor cu piese detasabile.