mandibulei.
Pacienții cu discrepanțe scheletice anteroposterio are și
verticale.
Etapele terapiei prin disjunctie sunt:
desfacerea suturilor
contentia
tratamentele ortodontice consecutive
Maxilarul se fixează de celelalte oase
faciale prin sistemul sutural perimaxilar
reprezentat de suturile:
nazo-fronto-maxilară
zigomato-maxilară
perilacrimală
pterigomaxilară
palatomaxilară
Este străbătut pe linia mediană de sutura mediană,care
separă atât oasele maxilare,cât şi oasele palatine spre
posterior şi oasele incisive,spre anterior.
Sistemul sutural perimaxilar priveşte în jos şi
înainte,creând un ancoraj maxilarului predominent în
zona posterioară şi superioară.
Toate aceste suturi sunt solicitate în cadrul disjuncţiei
transversale maxilare.Sistemul sutural perimaxilar va
ceda,semnele clinice fiind de uşoară jenă,durere acuzată
de pacient la aplicarea de presiuni digitale.
Sutura medio-sagitală este cea care se va
fractura(deschide) în timpul disjuncţiei. Această
sutură are formă de „Y ”,la copii unind vomerul
cu oasele palatine şi devine „T ” pe secţiune la
adult.Totodată,cu trecerea timpului,sutura
devine din ce in ce mai anfractuoasă,prezentând
în interior zone de osificare.
Cele 2 maxilare sunt unite prin sutura mediană
care separă atât oasele maxilare cât si oasele
palatine (posterior) si oasele incisive (anterior).
Toate suturile sunt solicitate în cadrul disjunctiei.
Sistemul sutural perimaxilar va ceda – semne
clinice- durere usoară la aplicare de presiuni
digitale. Sutura medio-sagitală se va fractura
(deschide). Osificarea suturii se realizează
dinspre posterior spre anterior iar desfacerea
acesteia va fi în sens invers datorită conexiunilor
maxilarului cu apofizele zigomatice, apofizele
pterigoide, osul frontal si a sensului de osificare.
Unii autori consideră sutura deschisă si după 25-
29 ani.
Prin disjuncţie se înţelege separarea suturii
medio-palatine cu ajutorul unor forţe
puternice,fractură care ulterior se
consolidează prin apoziţie osoasă.În felul
acesta se obţine o expansiune a bazei
scheletale maxilare.
disjuncţia intermaxilară oferă posibilitatea
ca într-un timp scurt să se obţină lărgiri
considerabile ale arcadei superioare,boltii
palatine,foselor nazale şi chiar a feţei
Disjuncţia ar trebui să îndepărteze paralel cele
două hemimaxilare,dar datorită conexiunilor
maxilarului superior şi a osificării suturii dinspre
posterior,îndepărtarea fragmentelor este
inegală.El se îndepărtează oblic,producând o
uşoară înclinare spre în afară a dinţilor
laterali,centrul de rotaţie situându-se undeva
foarte aproape de gaura suborbitală.
Modificarea calibrului căilor aeriene se
poate evidenția prin măsurători
Disjuncţia se obţine cu un dispozitiv
(disjunctorul) care trebuie să asigure o
ancorare fermă şi fiabilă a arcadelor
laterale,să folosească de un şurub puternic
care să nu cedeze în timpul disjuncţiei. În
acelaşi timp şurubul trebuie să aibă o
anumită elasticitate pentru că în timpul
disjuncţiei maxilarele sunt tensionate.
După viteza cu care se face, disjunctia
poate fi:
rapidă
ultrarapidă
lentă
Ritmul de activare este diferit în funcție de
vârstă
Zimmring și Isaacson (1965) recomandă
2)reparaţie si reorientare
3)remodelare osoasă