Modelarea asistata a

sistemelor mecanice
Conf. dr. ing. Bogdan RADU
 Proiectarea elementelor mecanice
• Activitatea fundamentală a unui inginer mecanic
este aceea de a proiecta obiecte. Dacă s-ar dori
o definiţie a acţiunii de proiectare aceasta ar fi:
– Proiectarea stabileşte şi defineşte soluţii şi structuri
pentru probleme care n-au mai fost rezolvate până
acum sau realizează noi soluţii pentru structuri
existente în un alt mod decât cel existent.
• Acţiunea de proiectare este în acelaşi timp artă
şi ştiinţă, cele două fiind strâns legate. Sunt
necesare legile şi metodele tehnice, dar pe de
altă parte realizarea formei implică şi fantezia
autorului.
 Proiectarea elementelor mecanice
• Există patru elemente principale ale unui
proces de proiectare:
1. Creativitatea necesită realizarea a ceva ce nu
există sau ceva ce autorul nu a făcut.
2. Complexitatea elementul prin care autorul trebuie
să ţină cont de un număr mare de factori în proces.
3. Alegerile necesită stabilirea celor mai bune variante
în toate etapele procesului de proiectare, pornind de
la concepţia de ansamblu până la detalii.
4. Compromisul Este activitatea care face legătura
între numeroasele cerinţe, uneori antagoniste.
 Variante de proiectare
• Proiectare originală sau inovativă. Aceasta
este varianta de top a proiectării. Ea utilizează
un concept inovativ pentru a rezolva o problemă.
O concepţie cu adevărat originală este cea care
implică inovarea şi poate conduce la invenţii sau
inovaţii. Acestă variantă este în general rară, dar
este cea care conduce la progres în domeniul
său, de exemplu microprocesorul.
• Proiectarea adaptivă Această variantă
reprezintă utilizarea unei tehnici sau concepţii
provenite de la o altă ramură.
 Variante de proiectare
• Reproiectare Cea mai frecventă formă de
proiectare este cea în care se îmbunătăţeşte o
variantă existentă. Este folosită în contextul
apariţiei unor defecte de mentenaţă sau pentru
reducerea costurilor produsului în sine. De
obicei aceasta se face fără a modifica conceptul
de lucru al sistemului. De exemplu se poate
modifica forma unei piese pentru a reduce
concentratorii de eforturi sau se poate modifica
materialul pentru reducerea costurilor.
 Variante de proiectare
• Proiectarea standard Multe din componentele
deja existente sunt standardizate sau există în
gama de produse fabricate de diverse firme
specializate. De exemplu, cuzineţii, pompele sau
alte componente. De aceea este utilă
proiectarea unor componente care să se
adapteze la aceste cerinţe.
• Design industrial Această variantă de
proiectare se ocupă de realizarea unor produse,
care pe lângă utilitatea lor, să aibă şi forme cu
impact asupra consumatorilor.
Etapele proiectării
 Etapele proiectării
• Schema prezentată mai sus poate fi
explicitată prin următoarele etape:
1. Explorarea conceptelor alternative care pot
satisface necesităţile specifice;
2. Formularea modelului matematic al celui
mai bun concept;
3. Definirea pieselor care vor face parte din
subsistemul de proiectat;
4. Selectarea materialelor din care se vor
construi piesele respective.
 Etapele proiectării
• Fiecare din etapele operaţiunii vor necesita
anumite informaţii, în general informaţii tehnice
şi economice, unele din ele fiind generate de
experienţa anterioară. Se pot folosi elemente din
proiectele anterioare, cataloage de piese.
• După aceasta proiectantul trebuie să realizeze
un model matematic al sistemului de proiectat şi
să genereze diferite variante posibile. Aceste
variante se numesc iteraţii şi reprezintă rezolvări
posibile ale problemei De menţionat că în
domeniul proiectării nu există o singură soluţie.
• Proiectarea are un interval finit de timp.
Metode de proiectare
 Metode de proiectare
• Există două metode de proiectare clasice care
pot rezolva aceiaşi problemă, prima este bazată
pe evaluarea din punct de vedere ştiinţific a
necesităţii apărute în domeniul real, analiza
cunoştinţelor existente, rezolvarea problemei cu
cunoştinţele momentului, verificarea şi
comunicarea acesteia ca un nou element
ştiinţific. Cea de-a doua variantă se referă la
rezolvarea unei probleme pe baze empirice,
bazate pe experienţa anterioară a proiectantului.
 Metodologia de proiectare
• Proiectarea poate fi tratată ca o problemă
oarecare care necesită rezolvare. Aceasta
poate fi algoritmizată astfel:
1. Definirea problemei
2. Adunarea informaţiilor
3. Generarea de soluţii alternative
4. Evaluarea acestor soluţii şi luarea unei decizii.
5. Comunicarea rezultatelor
Acest algoritm poate fi utilizat în orice punct al
procesului de realizare a unui produs.
 Definirea problemei
• Acest pas este critic în analiza unei probleme de
proiectare mecanică. Formularea ei trebuie să
pornească cu definirea în scris a acesteia, document
care să includă tipul de problemă, obiectivele şi punctele
care trebuiesc atinse, starea economică curentă,
restricţiile care trebuiesc aplicate şi specificarea tuturor
termenilor tehnici. Această etapă mai este denumită şi
analiza necesităţilor, care este preferabil să fie definită la
începutul activităţii, deoarece aparinţia unor noi cerinţe
pe parcursul activităţii poate să conducă la reformularea
întregii probleme şi refacerea multor etape.
 Adunarea informaţiilor
• Cea mai mare frustrare a unui proces nou de
proiectare este fie lipsa, fie abundenţa de
informaţii asupra obiectului respectiv. Aici apar
două variante extreme: nu există referinţe sau
există o cantitate foarte mare de informaţii. În
general pentru o problemă se găsesc un număr
de informţii care trebuiesc analizate şi introduse
în pregătirea datelor pentru proiectare. În
general, la o activitate practică materialele cu
caracter academic au o valoare relativ redusă,
mai importante fiind cele practice.
 Adunarea informaţiilor
• Adunarea informaţiilor ar trebui să
răspundă la câteva întrebări de tipul:
1. Ce trebuie să aflu despre problema dată?
2. Unde trebuie să caut?
3. Informaţiile pe care le obţin sunt corecte?
4. Cum trebuie interpretate informaţiile pentru
necesităţile mele specifice?
5. Am adunat destulă informaţie?
6. Ce decizie rezultă din această informaţie
 Evaluarea soluţiilor
• În o primă etapă se vor dezvolta câteva soluţii
alternative, pentru a putea fi analizate. Reuşita obţinerii
unor soluţii relativ viabile depinde mult de experienţa
proiectantului.
• Evaluarea variantelor alternative implică modele
sistematice pentru selectarea celei mai bune variante,
cel mai adesea în faţa unor variante care nu sunt
complete şi nu pot fi verificate până la capăt. Analizele
inginereşti, bazate pe programe de simulare, pot
conduce la răspunsuri privind performanţele obţinute. O
altă cale de analiză este aceea a simulării proceselor de
fabricaţie şi a analizelor de cost, care pot conduce la
nişte concluzii.
 Evaluarea soluţiilor
• O activitate importantă în evaluarea pas cu pas
a procesului de proiectare. În general există
două variante de verificare: prima bazată pe
modele matematice şi cea de-a doua legată de
simţul ingineresc, bazat pe experienţa celui care
face verificarea. Verificarea matematică este
legată de corectarea eventualelor greşeli ce pot
apare la calculele de dimensionare. Pentru
simţul ingineresc răspunsul este întotdeauna
“pare bine”. Aceasta este legată de experienţa
anterioară. Procesul de proiectare este iterativ.
 Comunicarea rezultatelor
• Acţiunea de proiectare este destinată realizării
unor produse care să poată fi vândute pe piaţă.
Ea se poate desfăşura în propria firmă (cea care
şi produce piesa) sau pentru un client oarecare.
Dacă este vorba de un client extern prezentarea
procesului de proiectare este esenţială. Aeasta
se face cu un material scris şi o prezentare
orală, ambele de o importanţă deosebită în
procesul de acceptare al produsului proiectat.
De asemenea este necesară păstrarea
permanentă a legăturii între client şi proiectant.
 Comunicarea rezultatelor
• Aşa cum s-a menţionat anterior procesul de proiectare
este iterativ, dar pe măsură ce el avansează, reluarea lui
este tot mai dificilă. La început atunci când investiţia în
proiect este relativ mică, posibilitatea de modificare a
designului este mare. Odată cu acumularea de
informaţii, respectiv cu avansarea în proiect, libertatea
de modificare a proiectului este din ce în ce mai redusă.
De aceea, este deosbit de important pentru o echipă de
proiectare care realizează proiecte de acelaşi tip să aibă
o bună comunicare între membrii echipei şi să realizeze
documente în detaliu asupra tuturor paşilor efectuaţi în
procesul de proiectare.
 Consideraţii privind un bun design
• Procesul de proiectare este unul complex.
Pentru a putea evalua această activitate sunt
necesare un set de consideraţii care pot fi
împărţite în trei categorii:
1. Realizarea obiectivelor propuse;
2. Rezolvarea problemelor legate de ciclul de viaţă al
produsului;
3. Îndeplinirea tuturor regulamentelor şi standardelor
care stabilesc condiţiile de funcţionare ale
produsului respectiv.
Descrierea procesului de proiectare
 Dezvoltarea conceptului
• Dezvoltarea conceptului este punctul de start al
procesului de proiectare, prin care se dezvoltă
iniţial un număr de soluţii posibile, după care prin
metode de evaluare a acestora, se reduce
numărul până la varianta finală care va fi
proiectată. Această fază este cea care necesită
o mare creativitate, are cele mai multe elemente
de incertitudine şi cere implicarea celor mai
multe subdiviziuni ale organizaţiei. Dezvoltarea
conceptului poate avea următoarele activităţi:
 Dezvoltarea conceptului
• Identificarea necesităţilor beneficiarului Această
etapeă are ca ţel identificarea completă a dorinţelor
beneficiarului pentru a putea fi comunicate echpei de
proiectare.
• Definirea problemei este etapa în care echipa de lucru
va pune la punct documentul care va descrie toate
cerinţele beneficiarului. Aceasta implică o analiză a
produselor de pe piaţă, stabilirea ţintelor şi a restricţiilor.
Pentru stabilirea tuturor elementelor necesare se va
realiza un document care va conţine toate elementele
necesare proiectării (product design specification).
• Adunarea informaţiilor este o nouă etapă pentru
pornirea activităţii de proiectare.
 Dezvoltarea conceptului
• Conceptualizarea Generarea de concepte este
cea care generează o mare cantitate de
concepte care vor satisface potenţiale cerinţele
problemei. În această etapă echipa de
proiectare va genera metode de lucru, care
împreună cu cunoştinţele adăugate sunt cheia
activităţii.
• Alegerea conceptelor Evaluarea conceptelor
de proiectare, modificarea acestora şi evoluţia
către un singur concept reprezintă activităţile din
această etapă.
 Dezvoltarea conceptului
• Rafinarea specificaţiilor de proiectare a produsului
Specificaţiile vor fi revizuite după alegerea conceptului
de proiectare. Echipa de proiectare trebuie să evalueze
posibilităţile de atingere a câtorva valori critice ale
parametrilor de proiectare şi să realizeze un compromis
între costuri şi performanţe.
• Revizuirea proiectului Înainte de a trece la faza
următoare este necesară o revizie a proiectului. Aceasta
va verifica dacă proiectul este realizabil fizic şi se
încadrează în limitările economice. De asemenea se
face şi o planificare a în detaliu a etapelor de proiectare
şi realizare, pentr a putea utiliza la maxim resursele
disponibile.
 Proiectarea sistemului
• În cadrul acestei etape se realizează un schelet
al viitorului obiect, care va fi compus din părţile
sale componente sub forma unor simboluri, pe
care se vor aşeza piesele componente. Acest
schelet trebuie să îndeplinească toate funcţiile
sistemului care trebuie proiectat. În această fază
a proiectului se vor alege materialele,
dimensiunile, formele şi compatibilitatea spaţială
a produsului. Această etapă mai este denumită
şi proiectare preliminară şi are următoarele
etape:
 Proiectarea sistemului
1. Arhitectura produsului Acum se va împărţi
produsul în sisteme şi subsisteme şi se vor lua
decizii asupra aranjamentelor acestoro şi
combinarea lor pentru a putea realiza toate
funcţiunile sistemului.
2. Configurerea proiectului de piese şi
componente Piesele sunt realizate astfel încât
să se poată conecta cu celelalte piese prin
intermediul a diferite îmbinări. În această etapă
se vor lua în considerare aceste legături.
 Proiectarea sistemului
3. Proiectarea parametrizată a pieselor Proiectarea
parametrizată a pieselor porneşte cu informaţii privind
configutraţia acestora şi are ca scop stabilirea
dimensiunilor exacte şi a toleranţelor lor. În această
etapă se definitivează şi alegerea materialului şi a
procesului de fabricaţie. O importantă activitate în
această etapă se referă şi la verificarea fiabilităţii
acesteia. Fiabilitatea se referă la modul de funcţionare
al piesei în diverse condiţii de funcţionare şi service.
Un alt aspect analizat în această etapă este legat de
modul în care se poate îmbunătăţi prelucrabilitatea
pieselor componente.
 Proiectarea de detaliu
• În această fază a proiectării se va ajunge în un
stadiu de descriere completă din punct de
vedere ingineresc al unui produs testat şi care
poate fi realizat tehnic. Informaţiile lipsă se vor
adăuga la aranjamentul, forma, dimensiunile,
toleranţele, proprietăţile suprafeţelor, materialele
şi procesul de producţie pentru fiecare piesă.
Rezultatul acestei acţiuni va fi o specificaţie
pentru fiecare pisă construită şi fiecare pisă
standard care va fi transmisă beneficiarului. În
această etapă se vor realiza următoarele:
 Proiectarea de detaliu
• Desene de execuţie în detaliu pentr etapa de
fabricaţie. Actualmente acestea provin din
modele tridimensionale, care pot fi şi ele incluse
în documentaţie.
• Testele de verificare ale prototipurilor şi datele
de verificare. Se va confirma că toţi parametrii
critici au fost îndepliniţi. Dacă este cazul, se pot
adăuga şi câteva prototipuri ale sistemului.
• Se vor realiza desenele de ansamblu şi
instrucţiunile de asamblare. La fiecare ansamblu
se va adăuga tabelul de componenţă.
 Proiectarea de detaliu
• Documentaţia va evalua provenienţa pentru fiecare piesă
(producţie proprie sau preluată de la un furnizor).
• Se va întocmi o specificaţie pentru fiecare modificare
făcută de la faza de concepţie.
• Se poate face şi o estimare a costului de producţie al
obiectului.
• În final se va face o analiză a proiectului din punct de
vedere al fabricaţiei.
• După această etapă obiectul este trecut din faza de
concept în cea de obiect real. Activitatea însă nu s-a
încheiat, mai trebuind luate decizii legate de modul de
fabricare, de marketing, service şi scoatere de pe piaţă.
 Proiectarea fabricaţiei
• Un capitol important în realizarea unui produs
este planificarea procesului de fabricaţie. Pentru
aceasta se va realiza un proces tehnologic
pentru fiecare piesă a sistemului. Aceasta este o
descriere în ordine a proceselor tehnologice
necesare pentru realizarea obiectului. De
asemenea se vor indica sculele utilizate şi
dispozitivele necesare pentru operaţiile de
prelucare. De asemenea se pot introduce şi
informaţii privind costul de producţie.
 Proiectarea distribuţiei
• O decizie importantă legată de un obiect care
trebuie realizat este acela de stabilire a modului
în care acesta este distribuit. În această etapă
este necesară stabilirea modului în care acesta
este împachetat pentru a fi transportat, trebuiesc
luate decizii legate de magazinele care vor
prelua produsul, felul în care acesta va fi făcut
cunsocut pe piaţă, prin reclame la TV, dar este
necesară şi realizarea documentaţiei pentru
consumator.
 Proiectarea utilizării
• În această etapă se analizează modul de
folosire al respectivului produs de către utilizator.
De acest lucru este necesar să se ţină cont în
toate etapele de realizare a proiectului, aceasta
fiind scopul final al proiectului. Aici trebuie
analizate mentenanţa, durabilitatea, condiţiile de
siguranţă ale produsului, modul de prezentare şi
estetica produsului. Evident toate aceste
elemente trebuies analizate încă din primele
faze ale proiectului. Aceasta fază este mai puţin
bine definită ca celelalte, dar este de o
importanţă deosebită pentru sucesul produsului.
Proiectarea retragerii produsului
• În această etapă se va analiza durata de viaţă a
produsului. Durata de viaţă poate fi definită de
două motive: epuizarea fizică a componentelor
sale sau depăşirea tehnologică a acestuia din
cauza apariţiei unor noi obiecte de calitate
superioară. De asemenea, unele obiecte pot fi
afectate de modă sau de gustul cumpărătorului.
La retragerea din utilizare a obiectului respectiv
se urmăreşte realizarea unei importante
recuperări de material din acesta.
Elemente de proiectare
asistată pe calculator
 Ingineria concurentă
• Abordare simultană a produduselor şi
proceselor asociate , incluzând fabricaţia
şi suportul logistic.
• Existenţa unor informaţii care permit ca în
orice moment al existenţei unui produs să
se poată interveni în caracteristicile sale.
• Durata de viaţă a produsului depinde
nivelul profitului, volumul producţiei,
respectiv costul aferent acestuia.
 Viaţa unui produs

Produs Creştere Maturitate Declin

virtual
Lansare

Dezvoltare Fabricaţie Retragere

produs
 Definirea operaţiilor
CAO CAD
•Computer aided •Computer aided
organization design

CAQ
PPS CAP
•Computer aided
•Production planning •Computer aided quality
system work planning

CAM
CAE
•Computer aided
manufacturing •Computer aided
engineering
 Production planning system
• Gestiunea productiei asistata de calculator
• Planificarea organizatorica
• Comanda si supravegherea desfasurarii
productiei
• Toate operatiile de la preluarea comenzii
pina la desfacere (cu toate elementele
care provin din termene, aspecte
calitative, capacitati de productie….
 Computer aided design (CAD)
• Are ca scop realizarea unui obiect virtual a
carei descriere conventionala este realizata
sub forma unei documentatii de produs.
• CAD este o disciplina a stintei calculatoarelor
care furnizeaza hard-ul si soft-ul in analiza de
sisteme si metodologia inginereasca pentru
specificarea, proiectarea, implementarea
introducerea si utilizarea sistemelor de calcul
in scopuri de proiectare.
 CAD Activitati de baza
• Realizarea schitelor, planurilor si proiectelor.
• Efectuarea calculelor ingineresti
• Efectuarea specificatiilor de materiale, materii
prime, energie necesare pentru realizarea
produsului.
• Evaluarea costurilor
• Testarea si verificarea asistata de calculator a
variantelor optime prin simularea conditiilor de
functionare a pieselor.
• Selectarea modelelor pe baza criteriilor tehnico
economice
 CAD Algoritm
• Introducerea datelor din tema de proiectare
furnizata de Computer Aided Organization
• Sistemul de calcul incepe prelucrarea datelor de
intrare incercind sa gaseasca in baza de date un
produs similar
• Daca se gaseste in baza de date un produs
similar, acesta este descompus in ansambluri,
subansambluri si repere, tipizate sau specifice,
care vor fi activate si se va verifica oportunitatea
utilizarii acestora la noul produs.
 CAD Algoritm
• In situatia in care nu exista un produs de referinta
se vor demara calculele de dimensionare pentru
noua varianta si se vor executa si valida desenele
de executie.
• Se intocmeste oferta preliminara, cuprinzind
desenele de ansamblu si subansambluri si se
distribuie catre CAO pentru testarea pietei.
• Odata cu acceptarea ofertei se trece la proiectarea
in detaliu, concretizata prin desenele de executie .
• Elementele generate de CAD pot fi utilizate pentru
proiectarea tehnologica
 Diferente proiectare traditionala
CAD
• Conceptia traditionala, liniara, in care proiectantul era
un bun tehnician care reusea sa rezolve problemele
tehnice ale elementelor pe care le avea de proiectat.
Acest proiectant avea obligatia sa rezolve toate
problemele legate de proiect, dupa care inmina
proiectul urmatorului departament pentru verificarea
de rezistenta sau proiectare tehnologica.
• In actuala conceptie, nu mai exista o demarcatie
clara intre compartimente, in faza de proiectare fiind
necesara rezolvarea tuturor aspectelor.
 Proiectare liniara
• Faza de evaluare a oportunitatilor tehnico
economice
• Faza de studii de fezabilitate a produsului
• Faza de definire a proiectului
• Faza de dezvoltare:
– Proiectare de detaliu
– Validare tehnica
– Fabricatie
 Proiectare liniara: deficiente
• Interfete dificile sau chiar absente intre secventele
succesive ale proiectului si intre profesii
• Pericolul unor optimizari globale care pot aduce
prejudicii la optimizarea globala
• Opacitatea criteriilor de alegere pentru optiunile
tehnice luate in fazele din amonte
• Accentuarea ireversibilitatilor si constructia prea
in amonte a acestor ireversibilitati.
• Timp prea lung pentru proiect corespunzind aditiei
timpilor pentru fiecare meserie.
 Necesitatea CAD
• Necesitatea stapinirii globale a ciclului de
viata al unui produs a condus la schimbarea
mentalitatii in ce priveste proiectarea.
• Costurile care trebuiesc luate in calcul se
refera si la costurile indirecte pentru utilizator
sau pentru societate. Acestea sunt complexe
(transport, stocare, oprire, depoluare, etc)
destul de greu de evaluat numeric.
 Avantaje CAD
• Punerea in practica aunei colegialitati a proiectarii
in care toti actorii sunt prezenti in orice moment,
fiecare putind sa dea un aviz competent vizind
consecintele luarii unei decizii colective.
• Aceasta poate conduce la rezolvarea unor
neajunsuri de la proiectarea liniara:
– Interfata dintre faze este suprimata
– Toti participantii au acces la produs
– Nu exista dezvoltari care sa conduca la blocari in o
faza superioara
– Toti participantii pot incepe activitatea simultan, fara a
mai astepta terminarea altor activitati
 CAD dezavantaje
• Lucrul in paralel nu poate fi scurtat crescind la
infinit resursele pentru activitate.
• Problemele de proiectare nu au o solutie unica,
asa ca luarea in considerare a uneia sau altuia
va avea repercursiuni asupra rezultatului final.
Idealul ar fi ca pentru orice solutie posibila sa se
mearga pina la capat pentru a vedea rezultatul.
Dar totusi se pot analiza variante disjuncte pina
aproape de final
• Notiunea de integrare a diverselor profesii care
lucreaza la un produs.
 Integrarea
• Integrarea consta in luarea in considerare a
evenimentelor care trebuie sa apara, mai devreme
sau mai tirziu, in fabricatie, punere in functiune,
durata de exploatare inca din faza de proiectare.
• Posibilitatea de a imagina solutii functie de contextul
in care va evolua produsul. Aici trebuie luat in
considerare si modul in care acesta va evolua.
• Modul in care participa toti actorii la faza de
proiectare si necesitatea de a elimina ireversibilitatile.
 CAP Computer aided work
planning
• Veriga de legatura intre proiectare si
executie
• Planificarea procesului tehnologic se
poate defini ca prepararea documentatiei
detailate de procesare (prelucrare) pentru
fabricatia unei piese individuale sau
realizarea unui ansamblu in o forma cit
mai concisa sau mai datailata.
 Activitati
• Determinarea operatiilor de prelucrare
• Alegerea resurselor
• Partajarea resurselor
• Ordonarea operatiilor de prelucrare, realizarea
programelor de prelucrare:
– Descrierea piesei
– Tehnica de obtinere a piesei
– Semifabricate sau material brut
– Fezabilitate
– Deviz
– Gestiunea productiei
• Principalele dificultati de prelucrare provin din
necesitatea respectarii tolerantelor de pozitionare
(respectarea cotelor) si respectarea comportamentului
materialului (reducerea deformatiilor)
Principii pentru realizarea unui plan
de operatii
• Paralelismul activitatilor: cele doua activitati distincte,
regruparea operatiilor de prelucrare si determinarea
prinderii piesei, chiar daca sunt antagoniste, trebuie sa
fie rezolvate simultan (dependenta lor nu permite decit
foarte rar o rezolvare secventiala, adica gasirea unei
prinderi adaptate rezultat al regruparii operatiilor)
• Minimul angajament: obliga toti actorii procesului de
conceptie sa aduca informatii asupra problemei imediat
ce sunt capabili sa justifice, permitind luarea in
considerare a restrictiilor si problemelor ce pot apare in
procesul de productie.
 Abordari principale
• Metoda variantelor
Se bazeaza pe principiul analogiei prin gruparea
pieselor in familii care asigura o buna baza de date
si un management superior. Setul componentelor
similare duce la la productia unei familii de
componente si planurile sunt simplificate.
Avantaje posibilitatea exploatarii solutiilor cunoscute
si de aici cistig de timp
Dezavantaje Implementare lunga, dificila si
costisitoare.
 Abordari principale
• Metoda generativa
Constructia planurilor se face pe baza de
rationament, prin codarea acestora.
Aceasta va coduce la o calitate constanta,
prelucrarea de piese al caror plan este
aprioric necunoscut, flexibilitate si
adaptabilitate. Deazavantajele constau din
faptul ca acest tip de plan este dificil de pus
in practica si este un sistem dificil si
costisitor.
 CAM Computer aided
manufacturing
• Fabricatia asistata de calculator conducerea si
supravegherea mijloacelor de productie pentru
executarea produselor in procesul de fabricatie
bazata de comanda directa a utilajelor de prelu-
crare, a instalatiilor de proces, echipamentelor
de manipulare, transport si stocare.
• Generata de aparitia unor produse fabricate in
serie relativ mica, cu o varietate ridicata de
tipuri.
• Aceasta se poate realiza numai cu o flexibilizare
a productiei
 CAM Computer aided
manufacturing
• Cazul ideal este acela al pieselor fabricate individual
care sa fie disponibil la momentul oprtun pentru
asamblare.
• Pentru realizarea unui pret de cost competitiv
piesele trebuie realizate in loturi cit mai mari pentru a
putea evita reglarea masinii in intervale scurte de
timp.
• Este necesara gasirea unei variante de compromis
intre loturi mari cu pret de cost redus, dar flexibilitate
mica si loturile mici cu pret de cost ridicat.
 CAM Computer aided
manufacturing
• Existenta unor masini cu comanda
obisnuita permitea realizarea unor loturi
mari de piese, cu costuri relativ reduse,
dar cu o flexibitate scazuta spre zero.
• Odata cu aparitia masinilor cu comanda
numerica flexibilitatea creste foarte mult,
dar cu penalizari la pretul de productie.
 CAM Computer aided
manufacturing
• Masinile unelte cu comanda program au
posibiltatea de a se programa prin intermediul unor
limbaje dedicate sau exista posibilitatea de a
genera o legatura intre un program de modelare a
volumelor pe calculator si masina unealta
respectiva, pentru a putea evalua daca forma dorita
de proiectant poate sa fie realizata pe acea masina.
• Aparitia robotilor pentru anumite operatii (sudura)
genereaza, de asemenea, legaturi cu produsele de
modelare.
Proiectarea unui piston de motor cu
ardere interă
• Motoarele cu ardere internă sunt maşini care
transformă energia chimică a unui combustibil în
lucru mecanic, util pentru aplicaţii diferite cum ar
fi: transporturi, producerea de energie electrică,
aplicaţii utilitare, acţionare a diferitelor maşini.
Pistonul este una din componentele esenţiale
ale acestui, fiind parte a camerei de ardere, deci
având un rol important în modul de degajare al
căldurii şi participând la mişcarea de translaţie,
care prin mecanismul bielă manivelă se
transformă în mişcare de rotaţie pentru utilizator.
Proiectarea pistonului
Proiectarea pistonului
Proiectarea pistonului
 Mecanismul bielă manivelă
biela

Camasa
bolt
Arbore cotit
piston
 Proiectarea pistonului. Formă
• Pistonul are o formă de cilindru gol pe interior. El
va avea o mişcare de translaţie în cilindrul
motorului. La partea superioară a acestuia se
găseşte chiulasa motorului, iar la sfârşitul cursei,
atunci când volumul este minim, are loc arderea.
De cilindru trebuie să se cupleze biela, care va
transmite mişcarea către arborele cotit. Pistonul
cu cilindru formează o cuplă de translaţie, iar
pistonul cu biela trebuie să formeze o cuplă de
rotaţie. Legătura între ele este asigurată de un
bolţ care trebuie să permită mişcarea relativă
între ele.
Proiectarea pistonului. Funcţiuni
• Prin deplasarea sa pistonul realizeaza un perete din
camera de ardere, realizind modificarea volumului
cilindru. La motoarele in doi timpi asigura si deschiderea
si inchiderea ferestrelor de baleiaj si evacuare.
• De asemenea este necesara si etansarea de catre
piston a cilindrului. Deoarece etansarea pe suprafata
cilindrica este greu de realizat din cauza dilatarii
pistonului, acesta se echipeaza cu segmenti de
comprimare care asigura etansarea si evacuarea unei
cantitati de caldura din piston. Segmentii de ungere
impiedica patrunderea in cilindru a uleiului.
• Forma geometrică a pistonului poate fi divizată în mai
multe zone:
Componenta. Functiuni

Părţile componente ale pistonului:

camera de ardere (1); capul (2);
bosajele pentru bolţ (3); fusta (4);
inserţiile din oţel sau fontă (5);bolţul (6);
siguranţele bolţului (7); segmenţii (8).
 Analiza functionala
• Pistonul preia rezultanta
dintre forta gazelor care se
exercita asupra sa si forta
de inertie in translatie.
Aceasta se va descompune
dupa o directie paralela cu
directia bielei si o directie
perpendiculara la axa
cilindrului, care apasa
pistonul pe camasa.
 Analiza functionala
• Forta care actioneaza asupra
pistonului se transmite la umeri
(care sunt considerati elemente
fixe) si din aceasta cauza apare o
anumita inclinarea pistonului fata
de pozitia de repaos. Ca urmare
este afectata etansarea cilindrului
de catre segmenti, iar in zona de
capat U apar eforturi concentrate.
 Analiza functionala
• Forta normala N aplica pistonul pe cilindru. Aceasta
apasa pistonul pe cilindru, deplasarea acesteia facindu-
se cu o forta de frecare F=μN, care este distribuita pe
camasa si pe cilindru, dupa o anumita distributie. Forta N
este preluata de cilindru, care va fi deformat, dar apare
si o mica deformatie a pistonului. Aceasta trebuie sa fie
redusa, de aceea constructia cilindrului trebuie sa fie
rigida.
 Analiza functionala
• Jocul diametral cu care pistonul lucreaza în cilindru se
numeşte joc la cald şi trebuie dimensionat în aşa fel
încât să asigure două cerinţe: pistonul să se deplaseze
liber şi între piston şi cămaşă să se formeze o peliculă
de ulei care să asigure ungerea sistemului şi să se
uşureze transferul de căldură.
• Forţa N apasă pistonul pe o parte şi pe alta a cilindrului
şi va genera şi un moment de basculare faţă de bolţ. Din
acest motiv, pistonul se înclină faţă de planul său
longitudinal, putînd genera eventuale şocuri la jocuri
exagerate ale acestuia.
 Analiza functionala
• Daca deformarea mantalei sub acţiunea forţei N
este exagerată sau dilatarea capului pistonului
este peste jocul admisibil apare fenomenul de
gripare. Datorită frecării dintre peretele cilindrului
şi piston şi cilindru pelicula de ulei este eliminată
şi temperatura pistonului creşte în continuare. La
extrem, se poate ajunge la topirea pistonului din
aluminiu şi ventual blocarea acestuia pe cilindru.
Griparea poate apare şi datorită răcirii
necorespunzătoare a motorului. Verificarea
sistemului de răcire trebuie avută permanent în
vedere pentru a evita aceste complicaţii.
 Încărcarea termică a pistonului
• În funcţionare capul pistonului primeşte de la
gazele de ardere fluxul de căldură Q, care
reprezintă 8-10 % din puterea efectivă pe
cilindru (pentru m.a.s.) şi un procent cuprins
între 15...20 la m.a.c. Dacă se consideră
cantitatea totală de energie introdusă în cilindru
(cea rezultată prin arderea combustibilului),
atunci căldura transferată spre cilindru se poate
determina cu relaţia:
Q=ε*Pe*ce*Qi
 Materiale pentru pistoane
• Materialele pentru pistoane trebuie sa
indeplineasca mai multe cerinte:
1. Rezistenta mecanica ridicata, care sa se conserve
la temperatura de functionare;
2. Densitate coborita, pentru a dezvolta forte de inertie
moderate;
3. Duritate ridicata si proprietati bune antifrictiune
pentru limitarea uzurilor;
4. Coeficient de dilatare scazut pentru a utiliza jocuri
de montaj mici;
5. Conductivitate termica ridicata pentru evacuarea
caldurii;
6. Cost redus, prelucrare usoara.
 Materiale pentru pistoane
• Materialul utilizat initial pentru pistoane a fost
fonta. Acesta are avantajul unei prelucrari
usoare. Dupa o perioada s-a impus aluminiul,
material cu densitate mai scazuta.
• Semifabricatul se toarna, dupa care se
prelucreaza mecanic si se trateaza termic. Alt
procedeu de realizare este acela prin matritare,
cu care se obtin calitati mecanice.
• La pistoanele motoarelor puternic incarcate
(presiune medie efectiva mare) exista
posibilitatea introducerii unui cap de piston de
otel asezat pe un corp de aluminiu.
Pistoane din oţel
 Pistoane din oţel
• Pistoanele din oţel reprezintă o nouă tendinţă în
construcţia actuală. Acestea se pot realiza cu
dimensiuni reduse, datorită proprietaţilor
materialului. Se poate reduce şi frecarea cu
pereţii laterali ai cilindrului, în acest fel crescând
performanţele motorului.
• Una in problemele care mai necesită analiză
este comportarea la anduranţă a acestor
pistoane. De asemenea, comportarea lor în un
carter de aluminiu mai necesită studii.
 Elemente de calcul
• Stabilirea dimensiunilor se face in raport cu
solutia constructiv functionala aleasa pe baza
datelor statistice. In principiu, la un motor la care
dimensiunile fundamentale (S,D) sunt cunoscute
din calculul termic, este preferabil ca alegerea
dimensiunilor pistonului sa se faca dupa
alegerea numarului si dimensiunilor segmentilor
si alegerea dimensiunilor boltului. Alegerea
dimensiunilor caracteristice pistonului se poate
face utilizind valorile din tabelele si diagramele
urmatoare.
Alegerea dimensiunilor
Alegerea dimensiunilor
Alegerea dimensiunilor
 Verificarea solicitarilor
• Capul pistonului se verifica la solicitari
mecanice, termice si rezultante asimilindu-l cu o
placa incastrata pe contur, care are grosimea
constanta δ si diametrul Di al suprafetei
interioare a regiunii portsegmenti. Eforturile
mecanice vor fi generate de presiunea maxima a
gazelor din cilindru, care se considera uniform
distribuita pe cilindru (aceasta ipoteza este
corecta din punct de vedere fizic, deoarece
presiunea este cvasiconstanta in camera de
ardere).
 Verificarea solicitarilor
• Eforturile mecanice radiale si tangentiale
se determina cu ipotezele enuntate mai
sus si se calculeaza cu relatiile:

In aceste relatii μ este coeficientul lui Poisson.

 Solicitari termice
• Pentru solicitarile termice se face ipoteza ca nu
exista variatie axiala a temperaturii, ci numai
radiala (se presupune ca temperatura nu variaza
cu grosimea capului pistonului). De aceea nu
exista decit tensiuni radiale si tengentiale pe
suprafata acestuia, care sunt generate de
diferenta de temperatura dintre centrul pistonului
si marginea acestuia. Cele doua eforturi se pot
calcula cu relatiile:
 Solicitari termice
• In relatiile de mai sus cu r s-a notat raza curenta la care
se face calculul si pentru care efortul radial din margine
ar trebui sa fie nul. Datorita acestor ipoteze de calcul
rezultatele nu sunt in conformitate cu datele
experimentale si ele se vor corecta, pentru calcul putind
utiliza urmatoarele relatii:
 Solicitari termice
• In relatiile de mai sus se utilizeaza notatiile din
figura, in care cu h se noteaza lungimea de
sprijin a pistonului pe peretele interior al
pistonului.
Eforturi unitare in capul pistonului
Verificare regiune port-segmenti
• Aceasta zona se verifica pentru ca
reprezinta aria slabita din cauza gaurilor
sau ferestrelor de ungere. Daca se
noteaza cu Ωsu aria sectiunii slabite care
se obtine din scaderea suprafetei gaurilor
de ungere din aceasta (se presupune ca
exista un numar de gauri identice:
Verificare regiune port-segmenti
• Aceasta regiune se va verifica la comprimare,
pentru forta maxima obtinuta la p.m.i. in cursa
de ardere si tot la p.m.i. la inceputul admisiei
pentru solicitarea de intindere maxima.
 Verificarea manta si umerii
pistonului
• Pentru manta se verifica presiunea maxima care
va fi exercitata de acesta pe cilindru. Se
urmareste ca aceasta sa nu depaseasca o
valoare admisibila.
• Umerii psitonului se calculeaza la forfecare in
regiunea de imbinare cu pistonul
Valori admisibile
Analiza cu metoda elementului finit
• Pentru a analiza un piston cu element finit sunt
necesare următoarele etape:
– Realizarea modelului de piston
– Discretizarea acestuia în elemente finite
– Stabilirea conditiilor de frontieră pentru încărcarea
termică a acestuia
– Determinarea câmpului de temperaturi din piston
– Stabilirea conditiilor de frontieră pentru încărcarea
mecanică a acestuia
– Rezolvarea modelului şi determinarea eforturilor din
piesă.
Realizarea modelului
Realizarea modelului
 Discretizarea modelului
1
ELEMENTS
JUN 18 2013
MAT NUM 16:42:02

Z
X
Y

pist_al_term
Stabilirea conditiilor de frontieră pentru încărcarea
termică a acestuia
1
VOLUMES
JUN 18 2013
MAT NUM 16:43:16
TEMP
CONV-HCOE

Z
X
Y

200 488.889 777.778 1067 1356

344.444 633.333 922.222 1211 1500
pist_al_term
Stabilirea conditiilor de frontieră pentru
încărcarea termică a acestuia
Determinarea câmpului de
temperaturi din piston
1
NODAL SOLUTION
JUN 12 2013
STEP=1 20:36:48
SUB =1
TIME=1
TEMP (AVG)
RSYS=0
SMN =113.118
SMX =479.872
MX

XZ
Y MN

113.118 194.619 276.12 357.621 439.122

153.868 235.369 316.87 398.371 479.872
pist_al_term
 Determinarea câmpului de
temperaturi din piston
1
POST1 SURFACES
JUN 12 2013
VALUE= P2TEMP 20:42:52
P2
STEP=1
SUB =1
TIME=1

Z
Y X

114.128 195.404 276.681 357.957 439.234

154.766 236.042 317.319 398.595 479.872
pist_al_term
Stabilirea conditiilor de frontieră pentru încărcarea
mecanică a acestuia

ELEMENTS
MAT NUM
NFOR
PRES-NORM
.140E+08

Z
Y
X

pist_al_term_si_structural
Rezolvarea modelului şi determinarea eforturilor din piesă.

NODAL SOLUTION
JUN 18 2013
STEP=1 17:09:17
SUB =1 pist_al_structural
TIME=1
USUM (AVG)
MX
RSYS=0
DMX =.219E-03
SMX =.219E-03

MN

Z
Y
X

0 .486E-04 .973E-04 .146E-03 .195E-03

.243E-04 .730E-04 .122E-03 .170E-03 .219E-03
pist_al_term_si_structural
Rezolvarea modelului şi determinarea eforturilor
din piesă.
NODAL SOLUTION
JUN 18 2013
STEP=1 17:33:59
SUB =1 pist_al_structural
TIME=1
SEQV (AVG)
DMX =.219E-03
SMN =.263E+07
SMX =.600E+09

MX

MN

Y Z
X

100000 .890E+08 .178E+09 .267E+09 .356E+09

.445E+08 .133E+09 .222E+09 .311E+09 .400E+09
pist_al_term_si_structural
Rezolvarea modelului şi determinarea eforturilor
din piesă.
POST1 SURFACES
JUN 18 2013
VALUE= VONMISSE 17:11:41
S1 pist_al_structural
STEP=1
SUB =1
TIME=1

Y X

187898 .784E+08 .157E+09 .235E+09 .313E+09

.393E+08 .117E+09 .196E+09 .274E+09 .352E+09
pist_al_term_si_structural
 Evaluarea rezultatelor
• Rezultatele obţinute se analizează din mai multe
puncte de vedere. Primordial este încadrarea
valorilor eforturilor în domeniu admisibil, astfel
încât să nu apară probleme legate de depăşirea
acestora. Pe de altă parte, dimensiunile
pistonului trebuie să satisfacă anumite restricţii
geometrice legate de buna funcţionare a
motorului, camera de ardere a acestuia este
proiectată din alte considerente decât cele de
rezistenţă, la fel şi dimensiunile şi poziţionarea
segmenţilor.
 Evaluarea rezultatelor
• Odată cu încadrarea în toţi parametrii definiţi
prin tema de proiectare, se va încerca reducerea
masei pistonului pentru uşurarea echipamentului
mobil prin două metode: reducerea
dimensiunilor, cu respectarea elementelor de
rezistenţă, din anumite zone care permit aceste
lucruri şi/sau modificarea materialului cu unul
mai rezistent care să permită reducerea masei.
Aceste decizii nu mai sunt numai legate de
activitatea de proiectare efectivă, ci şi legate de
utilizarea motorului, costuri, etc.