Cultura în

Vechiul Regat
Realizat de Tatiana Țirigan
 Cuprins
1) Introducere
2) Învățământ
3) Știința
4) Literatura
5) Presa
6) Arhitectura
7) Pictura
8) Sculptura
9) Concluzii
 Introducere
În urma unirii Principatelor Române și în urma războiului de
independență a României (1877-1878) au servit ca factori
principali care au generat transformări în domeniul culturii
naționale românești,se modernizează învățământul și s-a pregătit
o pleadă de intelectualitate, studiind în diferite domenii ce au
C contribuit la îmbogățirea patrimoniului cultural românesc și
universal.
 Învățământ

După Unirea Principatelor, cultura românească, în special învățămîntul, ştiința și tehnica s-au dezvoltat într-
un ritm accelerat, aliniindu-se la cultura avansată a Europei Occidentale şi, totodată, integrîndu-se în cultura
și ştiința universală. O realizare importantă a culturii româneşti a fost înlocuirea alfabetului chirilic cu cel
C
latin. Promotorul mişcării pentru introducerea alfabetului latin a fost omul de cultură şi scriitorul lon
Heliade Rădulescu. După o perioadă de tranziție, începînd cu anul 1859, toate actele oficiale sînt scrise cu
litere latine, iar din anul următor alfabetul latin este introdus și în învățămînt. O importantă chestiune de stat
devine organizarea învățămîntului, care are drept sarcină principală pregătirea cadrelor pentru modernizarea
continuă a societății. Are loc unificarea treptată a învățămîntului în cele două Principate. O semnificație
deosebită pentru propăşirea învățămîntului a avut-o Legea instrucțiunii din 1864, prin care în România au
fost introduse învățămîntul primar de 4 ani, învățămîntul secundar de 7 ani şi învățămîntul universitar de 3
ani.
 Această lege stabilea caracterul obligatoriu şi gratuit al învățămîntului primar. S-a dezvoltat învățămîntul
secundar şi cel profesional, au apărut noi şcoli comerciale, de meserii, de arte etc. S-a extins rețeaua de școli
şi a crescut numărul elevilor. În 1914 existau deja 5 000 de școli primare cu peste 600 000 de elevi. Totodată,
aproape o jumătate din copiii de vîrstă şcolară continuau să rămînă neşcolarizați, iar circa 78% din populația
românească era analfabetă, cota acesteia fiind ridicată mai ales în aşezările rurale. Existau încă puține clădiri
pentru şcoli, se simțea psa manualelor şi literaturii didactice, numărul învățătorilor era insuficient. La
reorganizarea învățămîntului românesc Şi-au adus contribuția o serie întreagă de oameni de cultură. S-a
C remarcat, îndeosebi, pedagogul şi ministrul instruirii publice Spiru Haret. Prin Legea învățămîntului secundar
şi superior din 1898, învățămîntul secundar a fost divizat în învățămînt modern, real şi clasic. Şcoala
secundară românească a devenit un model de şcoală europeană, care a fost apoi preluat şi de alte țări. Cel mai
important eveniment din domeniul învățămîntului superior a fost înființarea Universității din laşi (1860) şi a
Universității din Bucureşti (1864). La aceste universități existau facultăți de drept, de filozofie, de litere etc.
În plus, în 1869, la cea din Bucureşti s-a deschis şi o Facultate de Medicină. În 1881, la Bucureşti a fost
înființată Şcoala Superioară de Poduri şi Şosele (viitoarea Politehnică). Au fost, de asemenea, deschise şcoli
superioare cu profil artistic-Şcolile de Arte Frumoase de la laşi şi Bucureşti, Conservatorul de Muzică şi Artă
Dramatică din Bucureşti. O parte din tinerii talentați erau trimişi la studii în universitățile europene.
 Știința
În perioada de după Unire s-a intensificat activitatea de cercetare științifică . Un
eveniment remarcabil a fost fundarea Academiei Române. La început, în 1866, ea
se numea Societate Literară, iar din anul următor - Societatea Academică
Română. Academia a reunit iluştri savanți români, care au contribuit substantial
la dezvoltarea științei. Cei mai renumiți oameni de știință romani din primele
decenii de după Unire au fost Ton lonescu de la Brad (agricultură), Petre S.
Aurelian (agronomie şi economie), Emanoil Bacaloglu (matematică), Grigore
Ştefănescu (geologie), Grigore Cobălcescu (mineralogie), Dimitrie Brîndză
(botanică) ş.a. În aceeaşi perioadă s-a afirmat ştiința istorică. o considerabilă
amploare căpătat publicarea izvoarelor istorice (Mihail Kogălniceanu, Alexandru
Papiu llarian). Alexandru Odobescu inițiază primele cercetări
arheologice.secolului XX, ştiința românească a înregistrat noi În ultimele decenii
ale secolului XIX-începutul performanțe prin realizările unor savanți cu renume
european, cum au fost matematicianul Spiru Haret, geograful Simion Mehedinți,
chimiştii P. Poni și C. Istrati, biologul Grigore Antipa, istoricii A.D. Xenopol,
loan Bogdan, Vasile Pârvan, Nicolae lorga. Timotei Cipariu pune bazele
gramaticii istorice româneşti. Bogdan Petriceicu Hasdeu a făcut studii sistematice
în domeniul istoriei, limbii române şi folclorului.
 Literatura
Schimbările radicale ce s-au produs în societatea românească în cea de-
a doua jumătate a secolului al XIX-lea și-au găsit reflectare în literatura
și arta națională. Această perioadă mai este cunoscută și sub denumirea
de epoca marilor clasici.Ea se caracterizează prin individualizarea
creației artistice românești,prin definitivarea specificului ei național în
cadrul culturii universale. Ca cetățeni combativi și scriitori de valoare se
remarcă Vasile Alecsandri,Cezar Bolliac,Dimitrie
Bolintineanul,Alexandru Odobescu,Bogdan Petriceicu Hasdeu,
transilvănenii Andrei Mureșanu,Ioan Slavici și alții.Continuând să se
inspire din viața cotidiană a poporului și din trecutul lui glorios, ei au
cîntat fumusețea naturii și a patriei, au readus în actualitate faptele eroice
ale străbunilor, au elogiat vitejia ostașilor români în războiul pentru
independeță. În această perioadă și-a creat nemuritoarea sa operă
Luceafărul poezii româneşti - Mihai Eminescu. El a dat expresie poetică
sentimentului de dragoste, gîndurilor profunde despre esența ființei
umane, despre Univers. Prin forța geniului său, Mihai Eminescu a
conferit simțirii naționale româneşti o semnificație și valoare universală,
afirmîndu-se drept cel mai valoros poet național.
 Presa
În perioada de constituire a statului modern român un rol important în mişcarea
de renovare şi modernizare a societății îl juca presa. Sub îndrumarea lui Mihail
Kogălniceanu, Vasile Alec- sandri şi Constantin A. Rosetti au apărut publicațiile
periodice: România literară, Steaua Dunării, Românul ş.a. În a doua jumătate a
secolului al XIX-lea regimul constituțional din țară a asigurat libertatea de
expresie. Dezbătînd problemele politice, sociale şi ideologice ale vremii, presa
afirma tendințele democratice şi aspirațiile naționale. Au fost editate ziare şi
C
reviste ale principalelor partide politice. O pondere deosebită aveau ziarele
Partidului Național Liberal „Românul", „Voința națională" şi „Viitorul", precum
şi cele ale Partidului Conservator „Conservatorul", „Timpul" şi „Epoca", de
asemenea şi ale societăților şi asociațiilor culturale, ştiințifice, economice etc.
Printre publicațiile independente se evidențiau „Adevărul", „Dimineața",
precum şi ziarul de informare „Universul". Aceste publicații periodice dădeau
tonul vieții politice în țară. În 1900-1918 au fost înregistrate peste 2000 de
publicații periodice, ponderea fiind diferită.
 Arhitectura
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stilul arhitectural românesc predomina eclectismul (o
alegere de elemente convenabile din diferite stiluri și școli). Acest stil a fost aplicat la realizarea unor
vaste edificii cum sînt Banca Națională, Ateneul Român, Cercul Militar, Palatul Poștei Centrale din
Bucureşti, Palatul Culturii din laşi etc. Se afirmă şi tendința de a aplica în arhitectura urbană
trăsăturile stilului neoromânesc (cu utilizarea elementelor proprii stilului medieval brâncovenesc).
Această tendință, caracteristică operei lui lon Mincu şi elevilor săi, a fost întruchipată în mai multe
C
edificii (Institutul de Arhitectură, Primăria municipiului Bucu- reşti etc.).
 Pictura
Unirea După Principatelor apare școala națională de pictură
și sculptură. La baza ei s-au aflat pictorii Theodor Aman,
Gheorghe Tatarescu, sculptorului Carol Storck şi alți
oameni de artă. Se dezvoltă învățămîntul artistic. La Școala
de Arte Frumoase, condusă (din 1863) de Th. Aman, s-au
format marele pictor român lon Andreescu, sculptorul lon
C Georgescu ş.a. Adevărate capodopere a creat cel mai mare
pictor român al epocii Nicolae Grigorescu (tablourile
„Vatra de la Rucăr"; „Tiganca de la Ghergani", „Evreul cu
caftan", „Atacul de la Smîrdan" ş.a.). 1870, N. Grigorescu
a organizat expoziții la Bucureşti şi Paris. Remarcabile
opere (tablouri şi portrete crează renumitul pictor român
Ştefan Luchian Universul românesc, redat prin chipuri
umane şi peisaje, constituia conținutul picturilor lui Octav
Băncilă, Camil Ressu, Nicolae Tonitza ş.a.
 Sculptura
In sculptură primul mare artist român este lon
Georgescu, autorul monumentului lui Gheorghe
Lazăr (Bucureşti) şi al lui Gheorghe Asachi (laşi). O
operă cu un conținut artistic deosebit este statuia
„Gigantul", realizată de Dumitru Paciurea. Sculptorul
C Constantin Brâncuşi, stabilit la începutul secolului
XX la Paris, anunța, prin importante realizări, debutul
marei sale opere, care l-a aşezat printre artiştii de
valoare universală.
 Concluzii
Datorita progresărilor ce au avut loc în perioada dată în cultură (cum ar fi
sculptura , pictura , literatura ,învățământul ,știința , ideelor ale
intelectualilor ce au activat in aceasta perioada) poporul romanesc s-a aflat
intr-o mare modernizare si dezvoltare. Numele artiștilor care au participat
la această propășire și în ziua de azi sunt și vor fi respectați.
Mulțumesc pentru
atenția acordată!