Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Strat superficial microscopic aderent, care acoperă suprafața dentinară, rezultat în urma cantității de rumeguș dentinar produs
de zdrobirea neuniformă a dentinei în timpul preparării prin tăiere (indiferent de tipul instrumentarului utilizat: acționat
manual sau mecanic — rotativ, oscilant, vibrator, etc.), datorită deformărilor mecanice și a căldurii de fricțiune
Strat amorf, relativ neted, format din particule microcristaline înglobate într-o matrice din structuri organice denaturate, sub
formă de peliculă (film). Grosimea stratului este variabilă: de la 1 - 5 µm, până la 10 — 15 µm (dimensiunea particulelor
variază și ea: de la 0,5 — 0,8 µm, până la 2,5 — 3 µm).
Factorii care influențează grosimea stratului de DDR:
� mărimea și forma preparației (cantitatea de manopere necesare)
� tipul instrumentarului tăietor (modul de acţionare)
� prezența unei soluţii de irigare și răcire în timpul secționării dentinei
� cantitatea și compoziția soluţiei de irigare
Stratul se prezintă sub formă de micropeliculă (“smear layer”) și de dopuri sau cepuri intracanaliculare (“smear plug”).
Aceste cepuri pătrund în canalicule pe o lungime variabilă (în mod obișnuit, în medie: 1 — 2 µm)
NOȚIUNE DE STRAT HIBRID.
Stratul intermediar care face legătura între dentină și compozit. Pătrunde în tuburile dentinare deschise, impregnează
stratul superficial demineralizat al dentinei și se cuplează cu fibrele denudate de colagen, formând după polimerizare
un strat hibrid care asigură o legătură stabilă a compozitului cu țesuturile dure dentare.
Tip I – sisteme de tip “etch-and-rinse” (cu gravaj acid separat, urmat de spălare şi uscare), în 3 etape de lucru:
acid / primer / răşină, generația IV
Tip II – sisteme de tip “etch-and-rinse” (cu gravaj acid separat, urmat de spălare şi uscare), în 2 etape de lucru:
acid / primer + răşină), generația V
Tip III – sisteme de tip “self-etch” (fără gravaj acid separat, care este înlocuit cu acțiunea unui primer acid –
autogravant, fără spălare şi uscare după demineralizarea acidă), în 2 etape de lucru: acid + primer / răşină,
generația VI (tip I: „two-step”).
Tip IV – sisteme de tip “self-etch” (fără gravaj acid separat, care este înlocuit cu acțiunea unui primer acid –
autogravant, fără spălare şi uscare după demineralizarea acidă), într-o singură etapă de lucru: acid + primer +
răşină, generația VI (tip II: „one-step”) şi generația VII („all-in-one”).
GRAVAJ ACID, MODALITĂȚI DE APLICARE
Gravajul se face cu gel de acid ortofosforic de 37 % sau cu lichid gravant de acid maleic. Gelul se aplică și se
manevrează mai ușor. Se aplică cu seringa mai întâi pe smalț apoi pe dentină. Expunerea recomandată a
compoziției gravante: pe smalț nu mai puțin de 30 secunde, pe dentină nu mai mult de 15 secunde. Ulterior se
spală cu apă exact atât timp cât s-a menținut gelul.
NOȚIUNE DE SISTEM ADEZIV, COMPONENTE
Un sistem care are scopul de a face legătură între materialul de obturație și țesuturile dentare.
Componente: Acidul realizează demineralizarea (gravajul) dentinei (“etching”), primerul umectează zona
demineralizată, favorizând penetrarea răşinii (“priming”), iar răşina, prin polimerizare, realizează adeziunea
propriu-zisă (“bonding”).
Generaţia IV
Generaţia V
Gravajul – cu acid ortofosforic 37% nu mai mult de
Gravajul – cu acid ortofosforic 37% nu mai mult de
15 secunde pe dentină, nu mai puțin de 15 secunde
pe smalț; se spală și se usucă ușor 15 secunde pe dentină, nu mai puțin de 15 secunde
pe smalț; se spală și se usucă ușor
Aplicarea primerului – pe dentina umedă se menține
Aplicarea adezivului monocomponent – pe dentină și
15-30 secunde apoi este uscat atent cu un jet de aer,
se obține aspect lucios. smalț, se menține 15-30 secunde apoi este uscat atent
cu un jet slab de aer, se obține aspect lucios, se
Aplicarea adezivului – în strat subțire apoi se
fotopolimerizează.
fotopolimerizează.
Urmează aplicarea compozitului
Urmează aplicarea compozitului
ALGORITMUL DE UTILIZARE A DIFERITOR GENERAȚII ADEZIVE
Avantaje Dezavantaje
comparativ cu alte materiale de obturație, realizează Generaţia II: microinfiltrația marginală; sunt hidrofobi şi expuşi
o adeziune mai trainică cu țesuturile dure (excepție hidrolizei în mediu umed, iar umectabilitatea neadecvată
conduce la formarea deficitară a legăturilor cu substratul
primele 3 generații)
dentinar
cu cât e mai avansată generația se micșorează Generaţia IV: sunt mai multe componente care trebuiesc
numărul etapelor de lucru, nu mai necesită gravaj ca malaxate în proporții exacte, necesită mult timp pentru aplicare
etapă aparte Generaţia V: pentru că primerul și bondingul sunt uniți, se
Generațiile monocomponente (7, 5) reduce rezistența adezivă cu aproximativ 10-30%
Generaţia VII: sunt încă vulnerabili la separarea fazelor
componente, ceea ce conduce la compromiterea stratului hibrid,
precum şi la riscul de nanoinfiltrație
FACTORI DE CARE DEPINDE FENOMENUL DE ADEZIUNE
contactul intim dintre cele două suprafețe (țesut dur – sistem adeziv)
spălarea şi uscarea suprafețelor
potențialul de a forma legături chimice – smalțul conține grupări OH aflate în structura hidroxilapatitei, în timp ce dentina mai conține şi
radicali ce aparțin fibrelor de colagen: grupări carboxilice, aminice şi calciu
vâscozitatea rășinii bonding (vîscozitatea mai mică – penetrare mai mare)
contaminarea smalțului după gravare (saliva sau chiar aerul umed expirat poate scădea eficiența legăturii)
tensiunea superficială – cu cât aceasta este mai redusă, cu atât adezivul va umecta mai bine țesuturile dentare
unghiul de contact – trebuie să fie cât mai redus, pentru a asigura o umectare corespunzătoare a suprafețelor
posibilitatea de a forma diferite tipuri de legături – adezivul trebuie să fie capabil de a realiza legături fizice şi chimice cu toate țesuturile
dure dentare şi, nu în ultimul rând, cu biomaterialul restaurator care va fi aplicat
stabilitatea dimensională –variațiile dimensionale din momentul dar şi după priză, datorită modificărilor de temperatură şi tensiunilor
care tind să deformeze
rezistența mecanică şi chimică – trebuie să reziste forțelor funcționale (mai ales ocluzale), dar şi condițiilor particulare ale mediului
bucal
biocompatibilitatea – trebuie să existe biocompatibilitate cu structurile dure dentare, cu celelalte țesuturi ale cavității orale, dar şi
sistemică, privind organismul în general.
SISTEME ADEZIVE CU PRIZĂ DUALĂ