Drept constituțional și

instituții politice
Instituţii politice

Conf.univ.dr. Marieta SAFTA

 Autoritatea judecătorească

Titlul III din Constituţie realizează o reglementare a autorită ţilor publice, în raport de funcţiile acestora, pe
structura clasică a separaţiei puterilor în stat, Capitolul VI din Titlul III cuprinde atâ t instanţele judecă toreşti (care
reprezintă puterea judecă torească ), câ t şi alte autorităţi, respectiv Ministerul Public şi Consiliul Superior al
Magistraturii, reunite sub semnul sintagmei autoritatea judecătorească .

N.B. Distingem aşadar, dintru început, între puterea judecă torească , reprezentată de instanţele judecătoreşti, şi
autoritatea judecă torească care cuprinde, ală turi de instanţe, şi celelalte două autorită ţi publice menţionate,
respectiv Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii.
Instanţele judecătoreşti

Categorii de instanţe judecătoreşti

Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi celelalte instanţe judecă toreşti stabilite de lege”, iar potrivit art. 126 alin. (5), „este
interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe
specializate în anumite materii, cu posibilitatea participă rii, după caz, a unor persoane din afara
magistraturii”. În sfâ rşit, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, „prin lege organică se
reglementează : […] organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor
judecă toreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi”.

Constituţia lasă , deci, pe seama legii organice stabilirea gradelor de jurisdicţie şi a instanţelor
judecă toreşti corespunză toare. În acest sens, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară prevede că „justiţia se realizează prin urmă toarele instanţe judecă toreşti: a)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe
militare; f) judecă torii”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit legii, în Româ nia funcţionează o singură instanţă supremă, denumită Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, cu personalitate juridică şi cu sediul în capitala ţă rii. Aceasta asigură interpretarea şi aplicarea unitară a
legii de că tre celelalte instanţe judecă toreşti, potrivit competenţei sale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se compune din: preşedinte, 2 vicepreşedinţi, 4 preşedinţi de secţii şi
judecători. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii – Secţia I civilă , Secţia a II-a civilă , Secţia
penală , Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, cu competenţă proprie.

N.B. În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează Completul pentru soluţionarea recursului în
interesul legii, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi 4 complete de 5 judecă tori.
Curţile de apel

Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora funcţionează mai multe
tribunale şi tribunale specializate.

În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile,
indiferent de obiectul lor sau de calitatea pă rţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de
contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi,
registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura
şi numă rul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale.
Tribunalele

Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică , organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al

municipiului Bucureşti, şi au, de regulă , sediul în municipiul reşedinţă de judeţ.

În circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din
municipiul Bucureşti. În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate
pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea pă rţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de
familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigură ri sociale,
societă ţi, registrul comerţului, insolvenţă , concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport
cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale.

Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot funcţiona la nivelul
judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regulă , sediul în municipiul reşedinţă de judeţ. Tribunalele
specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează .
Judecătoriile

Judecătoriile sunt instanţe fă ră personalitate juridică , organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului

Bucureşti. Localită ţile care fac parte din circumscripţiile judecă toriilor din fiecare judeţ se stabilesc prin
hotă râre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

În raport cu natura şi numă rul cauzelor, în cadrul judecă toriilor se pot înfiinţa secţii sau complete
specializate. În cadrul judecă toriilor se vor organiza secţii sau complete specializate pentru minori şi familie.
Completele şi secţiile specializate pentru minori şi familie, precum şi tribunalele specializate pentru minori şi
familie judecă atâ t infracţiunile săvâ rşite de minori, câ t şi infracţiunile săvâ rşite asupra minorilor.
Instanţele militare

Acestea sunt:
a) tribunalele militare;
b) Curtea Militară de Apel Bucureşti.

În municipiile Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara funcţionează tribunale militare. Tribunalele

militare judecă procesele şi cererile date prin lege în competenţa lor.

Curtea Militară de Apel funcţionează în municipiul Bucureşti, ca instanţă unică , cu personalitate juridică ,
fiind condusă de un preşedinte ajutat de un vicepreşedinte.

Instanţele militare judecă la sediul acestora. Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune ca judecata
să se desfă şoare în alt loc. Instanţele militare pot judeca şi pe teritoriul altor state, militari româ ni, membri ai
unei forţe multinaţionale, în condiţiile în care, potrivit unei convenţii internaţionale, pe teritoriul statului
primitor poate fi exercitată jurisdicţia româ nă .
Instanţele extraordinare şi instanţele specializate

Interdicţia constituţională care priveşte înfiinţarea de instanţe extraordinare este menită să împiedice puterea politică
să sustragă anumite cauze de la judecarea de că tre judecă torii fireşti, act care ar fi de natură să afecteze independenţa
justiţiei.

Câ t priveşte instanţele specializate însă , îngă duite de textul constituţional de referinţă , crearea acestora se poate
impune datorită specificului anumitor materii (cauze comerciale, de contencios administrativ, privind conflicte de unică şi
asigură ri sociale etc.) .
 Articolul 115 din Constituţia României consacră două tipuri de acte prin care executivul are competenţa de a aduce
la îndeplinire delegarea legislativă , şi anume:

• ordonanţele simple, ce pot fi emise numai pe baza unei legi de abilitare, aşadar în temeiul unei delegă ri legislative
acordate de legiuitor [art. 115 alin. (1)] şi care, dacă legea de abilitare o cere, se supun aprobă rii Parlamentului pâ nă la
împlinirea termenului de abilitare [art. 115 alin. (3)];
• ordonanţele de urgenţă [art. 115 alin. (4)], în cazul că rora delegarea legislativă este acordată de Constituţia însă şi, şi
care se supun Parlamentului spre aprobare .

Câ t priveşte regimul ordonanţelor de urgenţă , constată m că textul constituţional de referinţă stabileşte o serie de limite
în privinţa legiferă rii pe această cale:

• se adoptă în situaţii extraordinare a că ror reglementare nu poate fi amâ nată , Guvernul avâ nd obligaţia de a motiva
urgenţa în cuprinsul acestora [art. 115 alin. (4) din Constituţie];
• nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului,
drepturile, libertă ţile şi îndatoririle prevă zute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza mă suri de trecere silită a
unor bunuri în proprietate publică [art. 115 alin. (6) din Constituţie].
 Jurisprudența Curții Constituționale a României

Înfă ptuirea justiţiei – numai de că tre instanţele judecă toreşti

 Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. I
„Dispoziţii generale” (art. 1-9), ale art. 11 lit. e), f) şi g), ale art. 12 alin. (2), ale art. 13, ale art. 14 lit. c), d), e)
şi f), ale art. 17, ale art. 38 alin. (2) lit. f), g) şi h), ale art. 42 alin. (2), (3) şi (4), ale cap. VI – „Verificarea
averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilită ţilor” (art. 45-50) şi ale art. 57 din Legea nr. 144/2007
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, publicată în M. Of. nr. 294
din 5 mai 2010
Specificul activităţii jurisdicţionale şi principiile fundamentale potrivit cărora se realizează justiţia

Termenul justiţie are două sensuri:

a) sistemul organelor judecătoreşti;
b) activitatea de soluţionare a proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de muncă etc., de aplicare de
sancţiuni, de restabilire a drepturilor şi intereselor legitime încălcate.

Principiile fundamentale potrivit cărora se realizează justiţia sunt următoarele:

Independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii

Potrivit acestui principiu, în activitatea sa judecătorul se supune numai legii, ceea ce înseamnă că, în rezolvarea
litigiilor, acesta nu poate primi ordine, instrucţiuni, indicaţii, sugestii privind soluţia pe care trebuie să o pronunţe.
Legiuitorul constituant a consacrat independenţa judecătorului pentru a-l apăra pe acesta de influenţa autorităţilor
politice şi, în special, a puterii executive; această garanţie nu poate fi însă interpretată ca fiind de natură să
determine lipsa răspunderii judecătorului ori atitudine discreţionară din partea acestuia.
Jurisprudența Curții Constituționale a României

Explicarea conceptului de independenţă a judecătorului

 Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecă torilor şi procurorilor şi a Legii nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în M. Of. nr. 131 din 23 februarie 2012
 Normele constituţionale cuprind garanţii ale independenţei judecă torilor, între care condiţiile de
recrutare, inamovibilitatea, promovarea şi sancţionarea judecă torilor.

Astfel, atâ t recrutarea, câ t şi promovarea judecă torilor se fac prin concurs.

Judecă torii numiţi de Preşedintele Româ niei sunt inamovibili. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale
inamovibilitatea a fost definită ca fiind „acea stare de drept care, în garantarea independenţei judecă torilor, îi
apă ră de riscul de a fi demişi, destituiţi sau retrogradaţi din funcţie fă ră temei legitim ori mutaţi la alte
instanţe, prin delegare, detaşare sau chiar prin promovare, fă ră consimţămâ ntul lor. Principiul inamovibilită ţii
se aplică atât în privinţa duratei funcţiei de judecă tor, câ t şi la durata mandatului funcţiei de conducere
îndeplinit de aceasta, care nu poate fi nici micşorată şi nici prelungită fă ră consimţă mâ ntul judecă torului” .
Judecă torii inamovibili pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi
pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevă zute de prezenta lege – Legea nr. 303/2004.
Inamovibilitatea protejează judecă torul împotriva revocă rii, transferă rii, suspendă rii şi sancţionă rii arbitrare.
Aceasta priveşte numai calitatea de judecă tor, nu şi funcţiile de conducere judecă torească .
 Judecă torii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile
şi libertă ţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic
nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte
Codul deontologic al judecă torilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă . Câ t
priveşte sancţionarea judecă torilor, aceasta se face în condiţiile prevă zute de lege, de că tre secţia pentru
judecă tori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Un rol important în asigurarea independenţei judecă torilor îl are controlul hotă râ rilor judecă toreşti.
Acesta se realizează numai de că tre instanţe judecă toreşti şi numai după proceduri jurisdicţionale, în aplicarea
principiului independenţei justiţiei în faţa legislativului şi a executivului.
Jurisprudența Curții Constituționale

Independenţa justiţiei versus rolul Parlamentului

 Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012 referitoare la sesizarea formulată de preşedintele Consiliului Superior
al Magistraturii privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea
judecă torească , reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi autoritatea legiuitoare,
reprezentată de Senatul Româ niei, pe de altă parte, publicată în M. Of. nr. 800 din 28 noiembrie 2012
Principiul legalităţii

Potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, în Româ nia, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor
este obligatorie. Principiul legalită ţii vizează , în privinţa justiţiei, două aspecte principale:

• legalitatea instanţelor judecă toreşti – în sensul că pot îndeplini funcţii jurisdicţionale numai acele autorită ţi
statale cărora Constituţia şi legile le recunosc asemenea calitate; soluţionarea litigiilor are loc numai în
limita competenţei conferite de lege şi după procedura prevă zută de lege;
• legalitatea infracţiunilor şi a pedepselor – în sensul că nu există infracţiune decâ t dacă este prevă zută de
lege şi că nu există pedeapsă decâ t dacă este prevă zută de lege.
Accesul liber la justiţie

Preluâ nd dispoziţiile constituţionale de referinţă (art. 21 – Accesul liber la justiţie), art. 6 din Legea nr.
304/2004 prevede că orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apă rarea drepturilor, a libertă ţilor şi a
intereselor sale legitime în exercitarea dreptului său la un proces echitabil. Accesul la justiţie nu poate fi
îngră dit. Tot astfel, art. 10 din acelaşi act normativ prevede că toate persoanele au dreptul la un proces
echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, de că tre o instanţă imparţială şi independentă ,
constituită potrivit legii.

Dacă independenţa judecă torului înseamnă absenţa orică rei subordonă ri, imparţialitatea reprezintă
absenţa orică rei prejudecă ţi, slă biciuni sau sentiment personal. Imparţialitatea presupune ca „judecă torii
implicaţi să hotă rască în mod obiectiv şi pe baza propriilor evaluă ri a faptelor relevante şi a dreptului aplicabil,
fă ră a avea prejudecă ţi sau predilecţii în privinţa cazului pe care îl instrumentează , şi fă ră că să acţioneze în
moduri care susţin interesele uneia din pă rţi” sau, altfel spus, lipsa orică rei prejudecă ţi sau a orică rui interes
al judecă torului în cauza pe care trebuie să o soluţioneze, indiferent dacă este vorba despre un interes material
sau moral.
Justiţia se realizează în mod egal pentru toţi

Articolul 7 din Legea nr. 304/2004 prevede în acest sens că toate persoanele sunt egale în faţa legii, fă ră
privilegii şi fă ră discrimină ri. Justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fă ră deosebire de rasă , naţionalitate,
origine etnică , limbă , religie, sex, orientare sexuală , opinie, apartenenţă politică , avere, origine ori condiţie
socială sau de orice alte criterii discriminatorii.

Acest principiu presupune, în esenţă , urmă toarele:

• o singură justiţie pentru toţi;
• judecarea de aceleaşi instanţe în procese similare;
• folosirea în cauze similare a aceloraşi reguli procedurale;
• acordarea drepturilor procesuale în mod egal tuturor participanţilor.
Dreptul la apărare

Articolul 15 din Legea nr. 304/2004 prevede că dreptul la apă rare este garantat. În tot cursul procesului,
pă rţile au dreptul să fie reprezentate sau, după caz, asistate de un apă ră tor, ales sau numit din oficiu, potrivit
legii. Se constată valorificarea dispoziţiilor cuprinse în art. 24 din Constituţie.

Prezumţia de nevinovăţie

Potrivit acestui principiu, o persoană este considerată nevinovată atâ ta timp câ t nu s-a pronunţat o
hotă râ re judecă torească definitivă de condamnare. Prezumţia de nevinovă ţie reprezintă una din cele mai
puternice garanţii ale demnită ţii şi libertă ţii umane, prevă zută de altfel explicit de art. 23 alin. (11) din
Constituţie.

Publicitatea şedinţelor de judecată

Potrivit art. 12-13 în Legea nr. 303/2004, şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevă zute
de lege. Pronunţarea hotă râ rilor se face în şedinţă publică , cu excepţia cazurilor prevă zute de lege. De
asemenea, şedinţele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio. În cursul şedinţei de
judecată , grefierul ia note cu privire la desfă şurarea procesului. Pă rţile pot cere citirea notelor şi vizarea lor de
că tre preşedinte. După terminarea şedinţei de judecată , participanţii la proces primesc, la cerere, câ te o copie
de pe notele grefierului.
Folosirea limbii oficiale şi a limbii materne în justiţie

Articolul 14 din Legea nr. 304/2004 statuează că procedura judiciară se desfă şoară în limba româ nă .
Cetă ţenii româ ni aparţinâ nd minorită ţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă , în faţa
instanţelor de judecată , în condiţiile prezentei legi.

În cazul în care una sau mai multe pă rţi solicită să se exprime în limba maternă , instanţa de judecată
trebuie să asigure, în mod gratuit, folosirea unui interpret sau traducă tor autorizat. În situaţia în care toate
pă rţile solicită sau sunt de acord să se exprime în limba maternă , instanţa de judecată trebuie să asigure
exercitarea acestui drept, precum şi buna administrare a justiţiei, cu respectarea principiilor
contradictorialită ţii, oralită ţii şi publicită ţii.

Dezbaterile purtate de pă rţi în limba maternă se înregistrează , consemnându-se în limba româ nă .

Obiecţiunile formulate de cei interesaţi cu privire la traduceri şi consemnarea acestora se rezolvă de instanţa
de judecată pâ nă la încheierea dezbaterilor din acel dosar, consemnâ ndu-se în încheierea de şedinţă .
Interpretul sau traducă torul va semna pe toate actele întocmite, pentru conformitate, atunci câ nd acestea au
fost redactate sau consemnarea s-a fă cut în baza traducerii sale.

Cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba româ nă .

Ministerul Public

Ministerul Public cuprinde procurorii, constituiţi în pachete, şi este condus de procurorul general al
Parchetului de pe lâ ngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Rolul Ministerului Public este de a reprezenta, în activitatea judiciară , interesele generale ale societă ţii şi
de a apă ra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertă ţile cetă ţenilor. Acesta exercită , prin procurori,
urmă toarele atribuţii:
a) efectuează urmă rirea penală în cazurile şi în condiţiile prevă zute de lege şi participă , potrivit legii, la
soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative;
b) conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi controlează
activitatea altor organe de cercetare penală ;
c) sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;
d) exercită acţiunea civilă , în cazurile prevă zute de lege;
e) participă , în condiţiile legii, la şedinţele de judecată ;
f) exercită că ile de atac împotriva hotă râ rilor judecă toreşti, în condiţiile prevă zute de lege;
g) apă ră drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie, ale dispăruţilor şi
ale altor persoane, în condiţiile legii;
h) acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalită ţii, sub coordonarea ministrului justiţiei, pentru
realizarea unitară a politicii penale a statului;
i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă ministrului justiţiei
propuneri în vederea elimină rii acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniu;
j) verifică respectarea legii la locurile de deţinere preventivă ;
k) exercită orice alte atribuţii prevă zute de lege.
 Ministerul Public este independent în relaţiile cu celelalte autorită ţi, iar principiile constituţionale de
organizare şi funcţionare a acestuia sunt: legalitatea, imparţialitatea, controlul ierarhic. Astfel, procurorii din
fiecare parchet sunt subordonaţi conducă torului parchetului respectiv. Conducă torul unui parchet este
subordonat conducă torului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie. Controlul exercitat de
procurorul general al Parchetului de pe lâ ngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul-şef al Direcţiei
Naţionale Anticorupţie sau de procurorul general al parchetului de pe lâ ngă curtea de apel asupra procurorilor
din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi.

Procurorii numiţi de Preşedintele Româ niei se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile
legii. Procurorii care se bucură de stabilitate pot fi mutaţi prin transfer, detaşare sau promovare, numai cu
acordul lor. Ei pot fi delegaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevă zute de lege.
Consiliul Superior al Magistraturii

Rol şi componenţă

Principalele funcţii ale Consiliului Superior al Magistraturii, în conformitate cu prevederile constituţionale de

referinţă, sunt următoarele:
a) propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari;
b) îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor.

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, dintre care:

– 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat;
– 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională
şi morală, aleşi de Senat;
– ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în M. Of. nr. 628 din 1 septembrie 2012.
• Jurisprudența

• Decizia nr.685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1021 din 29 noiembrie 2018

• Curtea a admis sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României și a constatat ”existența unui conflict juridic de natură
constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului
de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la
sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013”. Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat
astfel în baza propriilor hotărâri, anterior menționate, date cu ignorarea dispozițiilor exprese ale legii. .
• Cu privire la această conduită, CCR a reținut, în esență, că ”modul atipic de poziționare a instanței supreme față de Parlament, din 1
februarie 2014 până în prezent, denotă o nesocotire atât a obligației de respectare a legilor, prevăzută de 
art. 1 alin. (5) din Constituție, cât și a exigențelor statului de drept, mai exact a loialității constituționale - element intrinsec al acestuia
- de care instanța supremă trebuie să dea dovadă.(…) Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Hotărârile nr. 3/2014 și nr. 89/2018 ale
Colegiului de conducere, a modificat, printr-un act administrativ, o lege, adoptată de Parlament, ceea ce denotă o
opoziție/contracarare a politicii legislative.” Curtea a mai rețiut și că «maniera în care sunt desemnați membrii Completurilor de 5
judecători, și anume printr-un mecanism care eludează legea, cu stabilirea unor „membri de drept“ - inexistenți în corpul legii -
coroborată cu refuzul de a aplica noua lege demonstrează că, în prezent, instanța nu este compusă potrivit legii și pune în discuție
independența și imparțialitatea obiectivă a acestor completuri”».