Tulburările de limbaj (2)

Lector dr. Maria Marcu

 Elemente de logopedie.
Cercetarea și terapia tulburărilor de limbaj
• „Logopedia are prin excelenţă, un caracter aplicativ, de prevenire şi
înlăturare a tulburărilor de limbaj în vederea dezvoltării psihice
generale a persoanei, de a stabili sau restabili relaţiile cu semenii săi,
de a facilita inserţia în colectiv, de a se forma şi dezvolta pe măsura
disponibilităţilor sale. Activitatea logopedică este centrată în special
asupra copiilor nu numai datorită frecvenţei mai mari a handicapurilor
de limbaj, dar şi pentru faptul că la aceştia vorbirea este în continuă
structurare şi dezvoltare, iar dereglările apărute au tendinţa, ca o dată
cu trecerea timpului, să se consolideze şi agraveze sub forma unor
deprinderi deficitare, ceea ce necesită un efort mai mare pentru
corectarea lor” (E. Verza, 2003).
Tulburarile limbajului vorbit/ citit si scris pot
apare:
• De sine stătător, fară alte tulburări, deficiențe, sindroame sau
afecțiuni
• Pot fi manifestări in cadrul unor deficiențe (mintale, senzoriale,
tulburări psihice, dificultăți socio –economice), sindroame, afecțiuni
 A. Tulburările de vorbire
1. Dislalia – tulburare de pronunție
• Tulburarea de pronunţie cu frecvenţa cea mai mare este dislalia
atât în cazul subiecţilor normali din punct de vedere psihic, cat şi la
cei cu deficienţe de intelect şi senzoriale.
Dislalia este o tulburare de vorbire caracterizată prin defiecinețe în
pronunțarea unor sunete sau grupe de sunete, care se manifestă prin:
- Imposibilitatea pronunțării unor sunete
- Pronunțare neclară, deformată, incorectă a unor sunete
- Înlocuirea unor sunete care nu pot fi pronunțate cu alte sunete
- Vorbirea nazonată
Cauze ale tulburărilor de vorbire (lipsa,apariția
târzie și imperfectiunea in vorbire)
• a) deficitul de ansamblu sau de personalitate, care se răsfrânge, în mod
secundar, asupra limbajului şi vorbirii: oligofrenia, autismul infantil etc. ;
• b) deficitul „instrumental", afectând instrumentele de recepţie şi expresie
ale vorbirii : deficitul auditiv, malformaţiile organelor periferice ale vorbirii,
afecțiuni ale sistemului nervos ( paralizie de neuron motor periferic ),
infirmităţile motorii cerebrale (leziuni piramidale,
extrapiramidale,cerebeloase) ;
• c) deficitul de limbaj şi de vorbire propriu-zis, independent de
instrumentele prin care se recepţionează şi se exprimă vorbirea, şi, de
asemenea, independent de ansamblul persoanei, dar cu efecte secundare
la nivelul intelectului, afectivităţii, comportamentului.
Dislalia la vârsta antepreșcolară
• tulburările de pronunţie nu constituie semnale de alarmă la copiii cu
intelect normal şi fără anomalii organice ale aparatului fono-
articulator
• dislalia este de natură fiziologică ca urmare a nedezvoltării suficiente
a aparatului fonoarticulator şi a sistemelor cerebrale implicate in actul
vorbirii
Dislalia devine o problemă începând cu
vârsta preșcolară
• La 3-4 ani, când aparatul fonoarticulator şi a sistemele cerebrale
implicate in actul vorbirii devin suficient de dezvoltate pentru a putea
realiza o pronunţie corectă, dacă aceasta nu se realizează, trebuie
determinate cauzele care stau la baza tulburărilor de limbaj și
instituirea terapiei individualizate în funcţie de etiologie
• Etiologie = cauzele determinante ale unei afecțiuni, deficiențe, etc.
Manifestări ale dislaliei
• Deformarea, omiterea, substituirea/ înlocuirea sunetelor.
• La copiii preşcolari şi şcolari mici, cel mai des se manifestă omisiunile
şi deformările
• In cazurile grave de dislalie aceste fenomene se produc şi la nivelul
silabelor şi chiar al cuvintelor
Forme ale dislaliei (E. Verza)
• 1. Dislalia simplă (parțială) – dacă deficienţele de articulaţie se
limitează numai la nivelulunor sunete izolate
• 2. Dislalia polimorfă - tulburările respective se extind asupra
majorităţii sunetelor şi a unor grupe de silabe
• 3. Dislalia generală/totală - când sunt afectate toate sunetele,
majoritatea silabelor şi a cuvintelor ( de obicei in cazuri de buză de
iepure sau gură de lup, sau in alalie, afazie)
Sunetele cele mai afectate
• Dintre cele mai frecvente dislalii, grupa sigmatismelor şi a
parasigmatismelor (s, ş, z, j) ocupă un loc central
• Acestea apar atunci cand au loc deformări, substituiri, omisiuni
ale sunetelor siflante şi şuierătoare: “s”, “ş”, “z”, “j”, “t”, “ce”, “ci”,
• “ge”, “gi”.
Sunetele cele mai afectate
• cu o frecvenţă mare este rotacismul şi pararotacismul; constă in
deformarea, omisiunea, inversarea şi inlocuirea sunetului “r”.
- Imposibilitatea pronuntiei sau pronunție incorecta: litera grecească +
cism
- Inlocuirea sunetului : para + litera grecească + cism
• la majoritatea copiilor antepreşcolari mici (3-4 ani) se produce
afectarea sunetului “r” sau se inlocuieşte cu “l” şi mai rar cu “d”, “h”,
“v”.
Sunete afectate cu o frecvență mai mică

• - betacism şi parabetacism (cand este afectat sunetul “b”);

• - capacism şi paracapacism (cand este afectat sunetul “c”);
• - deltacism şi paradeltacism (tulburarea sunetului “d”);
• - fitacism şi parafitacism (tulburarea sunetului “f”);
• - gamacism şi paragamacism (afectarea sunetului “g”);
• - hamacism şi parahamacism (tulburarea sunetului “h”);
• - lambdacism şi paralambdacism (afectarea sunetului “l”);
• - mutacism şi paramutacism (tulburarea sunetului “m”);
• - nutacism şi paranutacism (cand este afectat sunetul “n”);
• - teltacism şi parateltacism (tulburarea sunetului “t”);
• - vitacism şi paravitacism (tulburarea sunetului “v”).
2. Tulburările de vorbire
Disartia – tulburare de articulare de tip neuro-motor
• este o tulburare complexă de vorbire (vorbire neclară, confuză,
disritmică, disfonică, cu rezonanţă nazală, monotonă) determinată
de defecţiunile căilor centrale şi ale centrilor nervoşi in procesul de
articulaţie.
• Disartria este o afectare neurologică a sistemului nervos central și / sau periferic
care produce dificultăți de programare sau de execuție motorie, dând naștere la
prezența unor modificări ale mișcării musculare, forței, tonusului, vitezei și
preciziei mișcărilor efectuate de musculatura mecanismelor care participă la
producție (respirație, fonație, articulare, prozodie și rezonanță). Disartria nu
afectează limbajul, ci doar calitatea vorbirii
https://www.youtube.com/watch?v=QQONTie72eM
• Efortul voluntar contribuie adeseori doar la accentuarea tulburării
• Corectarea disartriei se face prin activităţi logopedice netematice,
constând în exerciţii individuale de antrenare a aparatului
fonoarticulator şi de corectare a pronunţiei. De obicei este necesară
asocierea unor măsuri de tratament stabilit de medic.
3. Tulburările de vorbire Rinolalia –
tulburare de pronunție
Se poate produce ca urmare a unor malformaţii ce sunt localizate la
nivelul vălului palatin sau datorită insuficientei dezvoltări a acestuia.
Rinolalia are mai multe forme de manifestare:
• a) aperta (deschisă), cand suflul aerului necesar pronunţării
• sunetelor parcurge predominant calea nazală;
• b) clausa (inchisă), cand unda expiratorie necesară
• pronunţării sunetelor nazale “m”, “n” se scurge pe traiectul bucal;
• c) mixa (mixtă), in prezenţa căreia unda expiratorie trece
• alternativ pe cale nazală şi pe traiectul bucal.
 4. Tulburările de vorbire - tulburări de
ritm și fluență
• Bâlbâiala înlănţuirea succesivă a sunetelor din cuvinte nu se mai poate
realiza
după modelul expresiv şi firesc.
• apare in mod obişnuit in perioada de dezvoltare a vorbirii, sub acţiunea unor
factori stresanţi, dar poate să apară concomitent cu intrarea copilului în
şcoală.
• Dezvoltarea intelectuală a copilului balbait se situează in limitele normalului
• generează afectări la nivelul personalității
• Logonevroza ar putea fii definită pe scurt ca balbaiala pe fond
• nevrotic.
 Tulburările de vorbire - tulburări de ritm
și fluență
• Tulburări de vorbire pe bază de coree sunt determinate de ticuri
nervoase sau coreice ale muşchilor aparatului fonoarticulator,
fizionomiei ce se manifestă concomitent cu producerea vorbirii.
• Tahilalia este o tulburare a ritmului de realizare a programelor
articulatorii, caracterizată printr-o vorbire prea accelerată
• Bradilalia este opus tahilaliei; se manifestă prin vorbire rară, incetinită
cu exagerări maxime ale acestor caracteristici in handicapurile
accentuate de intelect
5. Tulburări de dezvoltare a limbajului -
mutismul psihogen, mutismul electiv sau voluntar şi retardul in
dezvoltarea generală a vorbirii
• determină dificultăţi in comunicare, exprimare şi in inţelegerea
vorbirii celor din jur.
• retardurile sau intarzieri in vorbire sunt caracteristice pentru acei
copii care nu ating nivelul mediu al dezvoltării vorbirii pentru vîrsta
• respectivă.
• vocabularul este sărac şi redus, iar posibilităţile de formulare
propoziţională sunt foarte limitate, ceea ce se reflectă atat in
aspectele fonetice, lexicale,cat şi in cele gramaticale
 B. Tulburări ale scris-cititului

• “disgrafia” vine din limba greacă “dys”dificil şi „graphe”- scriere, care înseamnă
dificultatea de învăţare a scrierii corecte de copiii cu intelect normal,datorită unor
insuficienţe motorii, unor tulburări emoţionale sau unor afecţiuni neuropsihice, fără
atingerea semnificaţiei sistemului simbolic al scrisului.
• Afectează mai ales procesul de consolidare şi de automatizare a scrierii ca mijloc de
comunicare.
• Disgrafia este o tulburare în sfera însuşirii şi executării scrisului pe fondul unei instruiri şi
educaţii adecvate la o vârstă proprie unui astfel de achiziţii.
• Disgraficul (copilul cu disgrafie) îşi însuşeşte parţial scrisul, dar prezenţa omisiunii,
inversării, repetării, substituirii, confuzii de litere, o linie sau o tuşă chinuită, tremurată,
inegală, forme de mărimi inadecvate între litere, legături absente sau nefireşti, înclinarea
exagerată sau inversată, spaţialitate ignorante, integrare în pagină inestetic, neglijarea
regulilor gramaticale şi ortografice.
• Dezvoltarea motorie generală determină organizarea activităţii de
coordonare şi de susţinere a mişcărilor specifice în executarea
semnelor grafice şi, în raport cu aceasta, o mult mai fină diferenţiere
între semnele trasate. (Verza, 1983)
• În literatura de specialitate, tulburările lexice şi grafice sunt raportate
la o serie de factori structurali-funcţionali, psihologici, pedagogici şi
chiar socio-economici
• Dificultăţile de învăţare a scrierii iau forme variate, de la erori la
nivelul literelor, erori sintactice şi erori de punctuaţie până chiar la
organizarea grafică a paragrafelor ca atare.
• “dislexia” - din limba greacă “dys”-dificil şi “lexie”-cuvânt, citire, care
înseamnă “dificultatea în învăţarea citirii corecte la subiecţii normali
mintal, datorită unei slabe coordonări a proceselor senzoriale,
motrice şi intelectuale implicate de actul citirii, precum şi unei
influente sincronizări a stimulilor grafici externi cu conţinuturile
ideative referitoare la cuvintele percepute şi citite.
• Afectează mai ales procesul de consolidare şi de automatizare al citirii,
ca instrument de comunicare-învăţare.
• Dislexia este tulburarea însuşirii şi exercitării cititului adecvat la o
vârstă proprie unei astfel de achiziţii.
• Dislexicul, în tentativa de a citi un text tipărit familiar se va poticni
mereu, va improviza, omite, înlocuiri, va repeta, va inversa unităţi
fonetice, va omite cuvinte şi rânduri întregi, va avea o voce lipsită de
expresie, lipsită de intonaţie, va ignora semnele de punctuaţie
• se dă bătut în faţa textului pe care nu îl înţelege, nu îl acceptă şi chiar
începe să se teamă de actul de a citi
Forme ale dislexo-disgrafiei
• Dislexo-disgrafia specifică sau propriu-zisă, manifestată printr-o
incapacitate paradoxală în formarea abilităţilor de a citi şi a scrie.
Dificultăţile cele mai pregnante apar în dictare şi compunere, dar poate
copia unele grafeme şi silabisi la citire.
• Dislexo-disgrafia de evoluţie sau de dezvoltare sau structurală, care se
caracterizează prin aceea că, subiecţii respective nu pot realiza progrese
întemeiate în achiziţia scris-cititului, cu toate eforturile depuse, si se
presupune, adeseori, că, la baza ei stă o cauză genetică
• Dislexo-disgrafia spaţială sau spaţio-temporală ce este prezentată ca fiind
o scriere şi citire în diagonal, separarea cuvintelor în silabe şi scrierea
ondulată, ceea ce dă aspectul de imprecizie
Forme ale dislexo-disgrafiei
• Dislexo-disgrafia pară numită şi consecutivă considerată ca fiind o
manifestare în cadrul unei categorii bine delimitată
• Dislexo-disgrafia motrică apare ca urmare a tulburărilor de
motricitate şi duce cel mai des la un scris ilizibil
• Dislexo-disgrafia lineară, considerată ca fiind o incapacitate, în
trecerea de la rândul parcurs la următorul sau sărirea peste unele
spaţii, lăsându-le libere
Tulburările specifice de învățare
• Tulburări specifice de învăţare (TSI) - desemnează un grup eterogen
de tulburări ce afectează procesul tipic de achiziţie a abilităţilor
şcolare (de citire, exprimare în scris şi matematice): dislexie, disgrafie
(inclusiv disortografia), discalculie.
• Dislexia, disgrafia şi discalculia pot apărea izolat sau se pot asocia.
• Acestea reprezintă o tulburare de origine biologică, nefiind o
consecinţă a absenţei oportunităţilor de învăţare, a existenţei unor
condiţii incapacitante sau a unor condiţii defavorabile învăţării
Diagnosticul de tulburare de învăţare se
exclude în următoarele cazuri:
• a) coeficientul de inteligenţă al elevului (IQ) mai mic de 85 (prezenţa unei
dizabilităţi intelectuale sau a unui intelect liminar);
• b) deficite senzoriale auditive şi vizuale necorectate;
• c) tulburări psihiatrice sau neurologice organice sau funcţionale de
achiziţie;
• d) absenţa oportunităţilor de învăţare (absenteism, spitalizare prelungită,
apartenenţa la grupuri defavorizate, nefrecventarea învăţământului
preşcolar, lipsa exersării, educaţie precară sau insuficientă);
• e) dezavantaje psihosociale; f) alte influenţe externe cu relevanţă pentru
procesul de achiziţie
Bibliografie
• Mușu, I (coord); Vrasma, E; Stănică, C (1997). Terapia tulburărolor de limbaj.
Bucuresti: EDP
• Păunescu, C (coord) (1976). Introducere in logopedie. Vol I. București: EDP
• Verza, E (1973). Conduita verbală a școlarilor mici . București: EDP
• Șchiopu, u; Verza, E ( 1976). Psihologia vâtstelor. Ciclurile vieții. Editia a III a.
București: EDP
• Verza, E. (1977). Dislalia și terapia ei. Bucuresti: EDP
• Verza, E (1983). Disgrafia si terapia ei . București. EDP
• Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 3.124/20.01.2017 privind aprobarea
Metodologiei pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învăţare