Tema: Normalitate și anormalitate

Realizat:
Cernițanu Mariana –
dr. psihologie, conf.
universitar
 Structura:
1. The conceptul de normalitate și
anormalitate
2. Criteriile de normalitate
3. Criteriile de anormalitate
4. Sănătatea ca formă a normalității.
Sănătatea mintală.
5. Tulburarea și boala ca forme ale
anormalității. Tulburarea și boala mintală.
 Norma și Normalitate
 Cuvantul normal provine din latinescul
(„norma” adica drept) adică ceea ce nu
oscilează nici la dreapta nici la stinga, ceea ce
se afla chiar în mijloc.

 Norma - ceea ce corespunde unui model

comun, unei reguli.
 Norma descrie o valoare medie, specifică
pentru majoritatea dintre reprezentanții
populației date.
 Normalitatea
- Nevoia de normalitate nevoia umană de ordine.
- Norma ceea ce este primit în societate.
- o noțiune relativă deoarece nivelul înalt si cel mai
jos nu este posibil; deci nu există un om perfect,
normal sanatos, precum și nu există un om cu totul
bolnav.

!!! Un fenomen cu cât este mai frecvent, cu atât poate fi

considerat mai normal, iar cu cât este mai rar, mai
îndepărtat de media statistică, cu atât pare ca fiind
mai anormal (straniu, bizar, neobisnuit)
 După părerea lui A. C. Ivy, se disting
următoarele accepţiuni pentru normal:

 a) decizia limitei inferioare sau superioare a

unor exigenţe;
 b) prezenţa la un individ a caracterelor
structurale, fiziologice sau biochimice, a căror
măsură este fixată convenţional de o
valoare centrală a unui grup omogen (vârstă,
sex etc.);
 d) absenţa handicapului.
 Viziuni asupra normalității

 Normalitatea ca sănătate abordează starea de sănătate ca

existenţa unei judecăţi şi a unei viziuni realist logice asupra lumii,
o disciplină psihologică şi socială, bucuria de a trăi, echilibrul
introversie/extraversie.
 Normalitatea ca valoare medie conform distribuţiei normale a
lui Gauss – cu cât un fenomen este mai des întâlnit, cu atît poate
fi considerat mai normal, cu cât rar cu atât mai anormal.
 Normalitatea ca proces pune accent pe faptul că un
comportament normal este un rezultat final a subsitemelor ce
interacţionează între ele.
 Normalitate ca adaptare funcţionînd ca un subsistem în
sistemul social, cultural sau istoric, individul uman trebuie să se
încadreze în coordonatele sistemului respectiv pentru ca această
evoluţie să fie considerată normală.
 Referindu-ne la dimensiunea
psihologică a normalităţii se poate
considera că psihicul uman este sănătos
atunci când simte, judecă şi
hotărăşte potrivit cu experienţa, iar
bolnav - atunci când se îndepărtează
sau înstrăinează de aceasta.
 Omul trebuie văzut şi înţeles ca un
sistem autoechilibrat, preocupat de
menținerea stabilității interne (echilibrul
psihofizic) şi adaptarea la factorii de
influență interni și externi.
 Trăsăturile caracteristice persoanei normale:

1) percepția eficientă a realității,

2) cunoașterea de sine,
3) abilitatea de a exercita un control voluntar asupra
comportamentului,
4) aprecierea de sine și acceptarea sa,
5) abilitatea de a avea relatii eficiente și sănătoase cu cei
din jur,
6) abilitatea generală de adaptare la condițiile de activitate
și trai,
7) productivitatea.
 Criterii de normalitate după A. Ellis şi W. Dryden:

 conştiinţa clară a eului

 capacitatea de orientare în viaţă
 nivel înalt de toleranţă la frustrare
 autoacceptare
 flexibilitate în gândire şi acţiune
 realism şi gândire antiutopică
 asumarea responsabilităţii pentru propriile emoții și trăiri
 angajarea în activităţi creative
 angajare moderată în activităţi riscante
 conştiinţa clară a interesului social
 gândire realistă
 acceptarea incertitudinii
 îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă
 Normalitatea - capacitatea de a fi stăpân pe
perioadele vieţii: (după E. Erikson).

 încredere/neîncredere; 1-2/3ani
 autonomie/îndoială; 3-5 ani
 iniţiativă/vinovăţie; 4-6/7 ani
 activitate, producţie/inferioritate; 6-12 ani
 identitate/confuzie de rol; adolescență
 creaţie/stagnare; vârsta tânara
 integritatea eu-ului/disperare - vârsta maturității
 După Boehm W., normalitatea
(sănătatea mintală) este condiţia de
funcţionalitate socială, impusă şi
acceptată de societate în scopul
realizării personale.
Parametrii stării de
normalitate (după O.P.Velea)
 Flexibilitatea (stategii de coping și
adaptarea).
 Autoreglarea comportamentului
(învățarea din propria experiență și a
altora)
 Adecvarea la norma socială
Relația “Normal – anormal”

 Anormalitate +

Normalitate

 Anormalitate -
 Anormalitatea
- o îndepărtare de la normă (abatere de la un
model comportamental mediu, fie ca acesta este statistic,
ideal sau procesual, acceptat de membrii unei societăți
determinate în timp și spațiu) nu se identifică cu
patologicul, deși se poate suprapune cu acesta.
 La diagnosticarea anormalității sunt luate
în considerare 4 criterii:

1) frecvența statistică,
2) deviația socială,
3) comportamentul inadaptat și reacții neadecvate,
4) disconfortul personal ce rezultă din relația cu
sine, cu alții și cu societatea în general.
Definirea funcționarii anormale

Rosenhan and Seligman (1989) propun urmatoarele

caracteristici ce definesc o functionare anormală a unui individ:
• Suferinta
• Ne-adaptarea / posibilitatea sa-ti faci rau singur
• Senzatia de vid si neconventional
• Impredictibil si pierderea controlului
• Irational / Incomprehensibil (de neînteles)
• Provoaca discomfort altora
• Incalca regulile sociale / morale ale grupului de care
apartine
Comentarii...
 Tipuri de comportamente anormale (După
Enăchescu C.)

 1. comportamentul de tip criză biopsihologică de dezvoltare

sau involuţie (pubertate, adolescenţă, climax, andropauză), cu
caracter pasager şi reversibil;
 2. comportamentul de tip carenţial (legat de stări de frustrare
afectivă, carenţe educaţionale, disfuncţii familiale şi în modul de
viaţă), ce creează dificultăţi de adaptare;
 3. comportamentul de tip sociopatic, constând din conduite
delictuale agresive, toxicomanice sau de furie, cu caracter recurent
sau episodic;
 4. comportamentul de tip patologic, parţial sau deloc reversibil,
de natură exogenă, endogenă sau mixtă, cu intensităţi şi forme
variabile (stări reactive, nevroze, psihopatii, psihogenii, endogenii).
Anormalitatea, boala
Anormalitatea se poate transpune în
suferință și/ori boală.

!!! Nu există o frontieră fixă între

personalităţile anormale şi cele normale,
întrucât media este permanent supusă
variaţiilor".
 Conceptul de sănătate
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii
(OMS) defineste starea de sănătate ca:
„...o stare completă de bine din punct de
vedere psihic, somatic şi social. Este o stare
de armonie, o stare de bine cu privire la
evoluţia complexului biologic, psihologic şi a
dimensiunilor sociale ale comportamentului
uman”.
 Definitii ale sanatății

 Este o stare de bine cu privire la evolutia

complexului biologic, psihologic si a
dimensiunilor sociale ale comportamentului
uman.

 Presupune o capacitate a individului

satisfăcătoare de muncă, de relaționare cu
semenii, fiind capabil de iubire, compasiune,
empatie atât pentru sine cât și pentru alții,
nefiind dominat de conflicte mintale serioase.
 Caracteristicile sanătății mintale
 (după Lagache D., Hartman şi Murray).

 - capacitatea de a produce și tolera tensiuni

suficient de mari, de a le reduce într-o formă
satisfăcătoare pentru individ;
- capacitatea de a organiza un plan de viață
care ar permite satisfacerea periodică și armonioasă a
majorității nevoilor și progresul către scopurile cele
mai îndepărtate;
- capacitatea de adaptare a propriilor aspirații
la grup;
- capacitatea de a-si adapta conduita la diferite
moduri de relații cu ceilalți indivizi;
- capacitatea de identificare atât cu forțele
conservatoare cât și cu cele creatoare a societății.
Criteriile funcţionale ale sănătăţii mintale a
persoanei mature (după Hinsie L., Campbell J.R., 1985):
 1. Independenţă rezonabilă în relaţiile cu ceilalţi indivizi;
 2. Autodirecţionare;
 3. Capacitatea de a avea o slujbă și de a lucra împreună cu ceilalţi;
 4. Capacitatea de a răspunde regulilor şi autorităţii obişnuite;
 5. Capacitatea de a depăsi dificultăţi curente;
 6. Abilitatea de a avea relaţii de prietenie şi iubire;
 7. Capacitatea de a da şi a primi afecţiune;
 8. Toleranţă la frustrare;
 9. Simţul umorului;
 10. Abilitatea de a se recrea, de a avea hobby-uri;
 11. Capacitatea de a dezvolta sentimente altruiste.
 Cum este caracterizată o persoană
sănătoasă mintal

O persoana se bucură de o sănătate mintală deplină dacă:

1. Nu se lasa copleșită de propriile emoții: teamă, supărare,

gelozie, vinovăție sau griji excesive;
2. Poate face față „din mers“ dezamăgirilor;
3. Iși poate accepta propriile neajunsuri;
4. Are respect de sine;
5. Se bucură de lucruri simple, întâmplări din viața de zi cu zi;
6. Se simte bine împreună cu alți oameni;
7. Iși face planuri de viitor;
8. Se bucura de experientele și ideile noi;
9. Iși fixează scopuri realiste;
10. Este capabilă să i-a decizii proprii în problemele care o privesc.
!!! nu toti dezvoltam o directie la fel de clară în viață, și totuși
suntem sănătoși mintal.
Modelul sanatatii mintale ideale –
dezvoltata de Marie Jahoda, în 1958.
5 aspecte esențiale stării de bine:

 Structurarea (organizarea) timpului,

 stabilirea și urmărirea scopurilor,
 identitatea socială sau status,
 contact social
 activitate in mod regulat.
 Traiectoria: sănătate mintală - boala mintală

Stresul o reacție specifică a organismului la

solicitările mediului (eustres+ distres-).
Nevrozele, anxietatea, depresia etc. rezultă
din deficiența în adaptare la lume și la problemele
personale, resimțite dureros de subiectul care
rămâne „în afara jocului".

După Meyer A. - boala mintală - o adaptare

gresită, insuficientă sau inadecvată la mediul
înconjurator.
Sănătate - stres-
nevroză – depresie
- tulburare sau
boala mintală
 De reținut:
 O normă este ceea ce corespunde unui model
comun, unei reguli, ce este primit în societate.

 Anormalitatea reprezintă o deviere de la

normal, fie la nivel mai înalt (talent, geniu) fie
mai jos (handicap, deficiență mintală, etc).
 De retinut:
 Sănătatea - „o stare completă de bine
din punct de vedere psihic, mental şi
social. Este o stare de armonie, o
stare-de-bine cu privire la evoluţia
complexului biologic, psihologic şi a
dimensiunilor sociale ale
comportamentului uman.
 De reținut:

Sănătate - stres -
nevroză – depresie -
boala mintală
 Bibliografie:
Tudose F. Psihiatrie si Psihopatologie. București,
1998.
 C. Enachescu Tratat de psihopatologie.
 Daniel David Psihologia clinica si psihoterapie.
 Mulțumesc pentru atenție