Nu este întotdeauna uşor de aflat ce este cel mai bine pentru

un copil...dar trebuie să încercaţi.

Particularităţile
gândirii la copiii
surzi
 Particularitățile gândirii intuitiv-practice
la copiii surzi
• Gândirea este o trăsătură distinctivă, importantă a psihicului
uman, ce orientează, conduce procesele psihice şi modifică
informaţia cu care operează. Gândirea a fost obiect de studiu în
cercetările savanţilor S. Rubinstein, A. Liublinski etc.
Dezvoltarea gândirii în ontogeneză cunoaşte trei etape:
• - gândire intuitiv-practică sau obiectuală;
• - gândire intuitiv-plastică;
• - gândire verbal-logică sau formal abstractă.
• Copiii surzi, ce achiziţionează limbajul verbal mai tardiv şi mult
mai dificil decât semenii lor auzitori, cunosc particularităţi
esenţiale în dezvoltarea gândirii. Cercetarea gândirii la copiii cu
surditate prelingvală se află în atenţia permanentă a savanţilor,
deoarece aceste studii relevă importanţa dezvoltării limbajului
pentru dezvoltarea proceselor cognitive.
• Gândirea obiectuală la copiii surzi a fost studiată de savanţii R.
Boskis, J. Şif, I. Soloviov, H. Furt, N. O'Konnor. Gândirea
intuitiv-practică include etapa manipulării cu obiectul, ceea ce-i
oferă posibilitate copilului surd să-şi atingă scopurile sale.
• La rezolvarea problemelor practice apare necesitatea de transfer al
logaritmului cunoscut într-o altă situaţie, ceea ce conduce la formarea unor
generalizări practice. Cercetarea gândirii la copiii ce nu posedă nici o formă de
comunicare a demonstrat că la asemenea persoane gândirea este inertă, rigidă,
ei nu reuşesc să se transfere de la destinaţia funcţională directă a obiectului
cunoscut. La această etapă a gândirii, o mare importanţă o are activitatea
practică cu obiectele, educaţia senzorială, stabilirea relaţiilor de cauză şi efect,
acumularea experienţei personale. In acest mod are loc 'formarea conţinutului
obiectual a limbajului.
• Un retard esenţial în dezvoltarea gândirii intuitiv-practice a fost
depistat la copiii atunci când este necesar de a opera cu imagini
mentale. Copiii surzi păstrează un nivel elementar al activităţilor
practice un timp mai îndelungat decât semenii lor sănătoşi.
Aceste particularităţi sunt condiţionate de subdezvoltarea
capacităţii de transfer şi reversibilitate de la formele practice de
analiză şi sinteză la cele mentale şi invers. Aceste particularităţi
pot fi înlăturate prin exerciţii speciale ce au drept scop de a forma
copiilor surzi capacitatea de a opera cu imagini mentale.
Asemenea exerciţii se practică la activitățile de construire, lecţiile
de muncă, geometrie, geografie, la orele extraşcolare şi în timpul
jocului.
• La etapele iniţiale de demutizare copiii sunt
antrenaţi în rezolvarea problemelor
nonverbale, fapt ce va servi ca etapă
pregătitoare pentru dezvoltarea gândirii
abstracte, în timpul jocului copii
îndeplinesc practic exerciţii de analiză, şi
sinteză ce sunt analogice cu unele operaţii
ale gândirii. Apoi urmează etapa de
automatizare a acestor deprinderi şi
transferul lor (după acest model) în situaţii
noi. Este important ca în timpul activităţii
de joc copiii să treacă de la activităţi
practice la nivelul generalizărilor verbale,
în acest scop se vor folosi jocuri, unde se
interacţionează metode verbale şi
nonverbale (mai puţin), ceea ce stimulează
activitatea gândirii.
 Dezvoltarea gândirii intuitiv-plastice la
copiii surzi
• Trecerea către nivelul următor de dezvoltare — gândirea intuitiv-
plastică este dependentă de două condiţii: - formarea la copiii surzi a
capacităţii de a delimita obiectele reale de imaginile şi modelele ce
reflectă doar aceste obiecte. Totodată, se dezvoltă capacitatea de a
opera cu imaginea obiectelor şi cu părţile sale componente; -
dezvoltarea limbajului verbal. Cercetările efectuate au demonstrat
unele particularităţi ale gândirii - copiii surzi un timp îndelungat, mai
cu seamă până la achiziţionarea comunicării verbale, rămân la nivelul
gândirii practice, în acest mod se relevă asincronia dezvoltării lor
psihice - prevalarea formelor intuitive ale gândirii asupra celor
verballogice.
• S-a dovedit că cele mai esenţiale deosebiri în dezvoltarea gândirii intuitiv-
plastice se constituie la începutul vârstei şcolare. La copiii surzi, gândirea
intuitiv-plastică cunoaşte o dezvoltare mai intensă decât la auzitori la vârsta
de 7-10 ani. în clasele medii şi superioare, la neauzitori pot fi observate
unele particularităţi în dezvoltarea gândirii intuitiv-plastice la rezolvarea
problemelor compuse. La baza acestor particularităţi stă incompletitudinea
analizei şi sintezei. Dezvoltarea definitivă a gândirii intuitiv-plastice
serveşte drept fundament pentru constituirea gândirii verbal-logice. Dar,
ţinând cont de faptul că gândirea intuitiv-plastică se dezvoltă mai lent,
trecerea la următoarea etapă de dezvoltare are loc mai târziu decât la
auzitori. Acest lucru este deosebit de relevant în dezvoltarea operaţiilor
fundamentale ale gândirii (care reprezintă activităţi sumative, interiorizate,
reversibile, organizate într-un sistem).
• Cercetările efectuate demonstrează că toate operaţiile gândirii
la neauzitori se constituie mai târziu. Analiza şi sinteza ca
operaţii ale gândirii trebuie distinse de analiză şi sinteză ca
operaţii senzorial-perceptive. La nivel senzorial, analiza şi
sinteza presupun acţiunea pe plan material, concret situativ,
incapabilă de a construi în afara stimulilor materiali. La nivelul
gândirii, aceste operaţii implică acţiunea şi constituirea unor
obiecte pe plan mintal, fără corespondent în realitatea
înconjurătoare. La nivelul gândirii, analiza trece în abstracţie,
iar sinteza în generalizare.
• La neauzitori, operaţiile de analiză şi sinteză cunosc o dezvoltare mai lentă,
ea fiind determinată de sărăcia experienţei sociale. Incompletitudinea
analizei şi a sintezei conduce la dificultăţi în relevarea trăsăturilor esenţiale,
specifice ale obiectului. Acest lucru se manifestă prin întrebuinţarea
îndelungată a unor termeni generali, comuni şi nu a celor specifici, cunoscuţi
de ei (de exemplu, în loc de ceas de mână surzii un timp îndelungat folosesc
termenul general de „ceas", sau „lingură" în loc de „linguriţă de ceai").
Operaţia de sinteză reperează mai puţin pe consecutivitate şi sistematizare. A
generaliza înseamnă a ne orienta, în procesul cunoaşterii, de la însuşirile
concrete, particulare - la însuşiri generale. S-a dovedit, că după vârsta de
cinci ani la surzi are loc o retardare în dezvoltarea activităţii de generalizare.
Neauzitorii întâmpină dificultăţi majore mai cu seamă când sunt necesare
generalizări predicative (acţiuni), deoarece fiecare activitate în esenţa sa
include o mişcare şi o transformare. Ca rezultat, devine dificilă operaţia de
analiză şi comparaţie şi, ca rezultat, operaţia de comparaţie în general
• Copiii surzi însuşesc cu mari dificultăţi verbele, confundă termenii
asemănători fonematic (îmbracă—dezbracă), nu reuşesc să caracterizeze
o activitate sau descriu doar obiectul ce participă la efectuarea activităţii.
Operaţia de comparaţie se bazează pe relevarea deosebirilor şi
asemănărilor dintre obiecte şi fenomene pe baza unui criteriu.
Cercetările efectuate de I. Soloviov au demonstrat următoarele
particularităţi: la neauzitori compararea a două obiecte deseori se reduce
la analiza unuia dintre ele, adică are loc simplificarea însărcinării. Au loc
dificultăţi în relevarea asemănărilor dintre obiecte, deoarece stabilirea
asemănărilor necesită detalierea operaţiei de analiză. Către vârsta
adolescenţei activitatea de comparaţie se dezvoltă, creşte numărul şi
calitatea exprimărilor, comparaţia devine tot mai minuţioasă şi completă
şi se efectuează după un anumit sistem
• Abstractizarea este o operaţie complexă de evidenţiere a necesarului şi
generalului. Ea are latura pozitivă (reţinerea a ceva esenţial) şi negativă
(înlăturarea a ceva neesenţial). Această operaţie se constituie în procesul
jocului cu subiect de rol şi pe parcursul activităţii de învăţare. Una din
particularităţile jocului este utilizarea obiectelor substituente, adică a
acelor obiecte ce în viaţa cotidiană au o altă destinaţie. Evidenţierea unor
particularităţi şi neglijarea altora se bazează pe abstractizare. Copiii surzi
întâmpină dificultăţi la utilizarea obiectelor substituente, deoarece nu se
pot abate de la destinaţia directă a obiectelor. Cercetările demonstrează (J.
Şif) că copiii de vârstă preşcolară şi şcolară mică folosesc mai uşor
obiectele necunoscute decât cele necunoscute în calitate de substituent. O
întârziere în dezvoltarea abstractizării se observă în activitatea de învăţare
şi în particularităţile achiziţionării noţiunilor, cuvintelor noi.
• Câtre vârsta de opt-nouă ani, operaţiile gândirii la copilul sănătos preiau
capacitatea de reversibilitate. Drept indice al acestei capacităţi este
formarea reprezentării privind constanta cantitativă a substanţei,
greutatea, volumul ş.a. La neauzitori capacitatea de reversibilitate se
formează mai târziu, de exemplu, noţiunea de „masa corpului" se
formează la ei cu cinci ani mai greu. In baza acestei dificultăţi stă
nedezvoltarea comunicării verbale. Astfel, constituirea tuturor operaţiilor
gândirii la copiii surzi întâmpină dificultăţi. Dar cu timpul dispare
necesitatea de a susţine operaţiile de analiză şi sinteză prin activităţi
practice. Iar achiziţionarea limbajului şi la neauzitori, şi la copiii sănătoşi
devine catalizator al dezvoltării lor.
 Particularităţile gândirii
verbal-logice
• Gândirea formală abstractă funcţionează pe baza mijloacelor verbale. Care este
corelaţia între gândire şi limbaj? L.S. Vâgotski a determinat că gândirea şi limbajul
iniţial seconstituie indiferent unul de altul, în dezvoltarea limbajului se observă
etapa preintelectuală. Până la vârsta de 2 ani limbajul este un mijloc de interacţiune
socială, în gândire există etapa prelingvală: copilul manipulează cu obiectele şi, în
felul acesta, achiziţionează conţinutul lor social. Deci, până la o anumită etapă,
gândirea şi limbajul se dezvoltă independent unul de altul. La vârsta de doi ani
copilul descoperă funcţia simbolică a limbajului (flecare obiect are denumirea sa!).
Din acest moment dezvoltarea gândirii şi a limbajului devine biunivocă: gândirea
devine verbală, iar vorbirea — intelectualul Gândirea verbal-logică la neauzitori
prezintă particularităţi esenţiale. La ei dreptele dezvoltării gândirii şi ale limbajului
se intersectează mai târziu. Pentru a accelera acest proces, nu este suficientă doar
utilizarea corectă a unităţilor lexicale, ci şi decodificarea corectă a fiecărui cuvânt
din punct de vedere al polisemantismului său.
• Copiii surzi întâmpină dificultăţi majore la rezolvarea problemelor
prezentate verbal, mai cu seamă în situaţia când în problemă se conţin
îmbinări de tipul: „...cu... mai mult" sau „...de... ori mai puţin",
„...de...ori", întâmpină greutăţi la necesitatea de a trece de la textul
problemei la prezentarea grafică a ei. Dificultăţi deosebite apar la
expunerea concluziilor, la relatarea pe marginea textului prezentat, la
efectuarea analizei şi sintezei informaţiei verbale, în aşa situaţii, elevii
surzi (inclusiv cei de vârstă şcolară mare) dau răspunsuri corecte din
punct de vedere gramatical, dar lipsite de logică (de ex., tautologia).
• Pe parcursul instruirii trebuie luate în consideraţie particularităţile
individuale şi nivelul dezvoltării formelor intuitive şi formal-abstracte
ale gândirii la copiii surzi. In baza acestui principiu au fost
determinate patru categorii de elevi: Copiii cu o dezvoltare înaltă a
gândirii (şi intuitivplastice, şi logice). La ei se atestă un nivel puţin
mai retardat (în mediu cu trei ani) privind constituirea gândirii formal
abstracte. Asemenea copii manifestă o capacitate înaltă de învăţare.
Copiii cu un nivel mediu de dezvoltare al ambelor forme ale gândirii.
Aceşti copii au nevoie de un ajutor permanent din partea
surdopedagogului. Copiii cu un nivel înalt al gândirii obiectuale şi cu
un nivel redus al gândirii verballogice. Aceşti elevi întâlnesc dificultăţi
în achiziţionarea limbajului verbal şi în asimilarea programei şcolare.
• Copiii cu un nivel înalt al gândirii verbal-logice şi redus al
gândirii intuitiv-plastice. Acest lucru este condiţionat de
intensificarea procesului de dezvoltare a limbajului verbal, fără a
se acorda atenţia cuvenită formelor practice de activitate (jocului
de rol, construirii, desenului), adică activităţilor ce dezvoltă
gândirea obiectuală. Prin urmare, la copiii din această categorie
se observă reducerea treptată a reuşitei, mai cu seamă la
matematică, în unele cazuri a fost atestată dezvoltarea
compensatorie a gândirii intuitivplastice, ceea ce a condiţionat
dezvoltarea armonioasă a tuturor formelor gândirii.
• Cele relevate mai sus impun unele condiţii de dezvoltare a gândirii
verballogice la copiii surzi:
• • Dezvoltarea limbajului verbal drept mijloc de activitate mintală. Cu
acest scop se folosesc probleme practice, unde se operează cu imagini
şi obiecte concrete, iar limbajul este instrumentul de gestionare a lor.
Copiii sunt învăţaţi nu doar să denumească obiectele şi activităţile, ci
şi să definească relaţiile spaţio-temporale şi semantice existente între
ele.
• • Formarea capacităţii de gândire reversibilă. Copiii exersează
capacitatea de a opera cu unităţi verbale, de a stabili relaţii semantice
între cuvânt şi apartenenţa sa obiectuală şi invers (obiect — cuvânt),
relevarea şi consemnarea verbală a relaţiilor spaţio-temporale
existente între obiecte. De exemplu: cerc sub pătrat sau pătrat de
asupra cercului.
• Formarea gândirii formal-abstracte, inclusiv toate operaţiile de analiză,
sinteză, comparaţie, generalizare, abstractizare. Surzii achiziţionează aceste
forme mult mai târziu comparativ cu semenii lor auzitori. Pentru aceasta,
copiii sînt învăţaţi să releve trăsăturile externe, apoi cele interne ale
obiectului, apartenenţa sa categorială şi funcţională. Ei învaţă la început să
clasifice obiectele reale, apoi - imaginile lor, apoi doar denumirile lor. Este
foarte important de a dezvolta la copiii capacitatea de a clasifica obiectele
după câteva criterii.
• Dezvoltarea unor elemente logice ale
gândirii, ceea ce include capacitatea de
a formula unele deducţii şi inducţii,
capacitatea de a stabili relaţia de cauză
şi efect, scop şi activitate, absolut şi
relativ. Unele cercetări ne demonstrează
că copiii clasei a patra, pe parcursul
unor activităţi speciale, pot achiziţiona
relaţia de cauză şi efect. În condiţiile
procesului educaţional, la copiii surzi
se observă o dezvoltare compensatorie
ce determină dezvoltarea gândirii
formal abstracte.
Limbajul şi gândirea se dezvoltă concomitent
• Limba ne permite să comunicăm unii cu alţii. Ne permite de asemenea să
comunicăm cu noi înşine. Limba pe care un copil o învaţă atunci când
este mic îi oferă instrumentele pentrua-şi dezvolta gândirea – limba pe
care o foloseşte pentru a vorbi cu el însuşi. Deci, chiar şi modul în care
gândim depinde de cât de multe cunoştiţe de limbă avem şi câte putem
folosi.
• Cu cât copiii sunt mai capabili să înveţe o limbă – fie că ei
vorbesc sau fac semne – cu atât mai mult pot înţelege lumea în care
trăiesc, se pot exprima mai bine, pot gândi, spera, planifica şi comunica
cu oamenii din jurul lor.
• Este important ca învăţarea limbajului verbal să devină parte
din viaţa copilului surd sau a copilului cu un nivel scăzut a
auzului. Părinţii, membrii comunităţii şi profesorii trebuie să
încurajeze copii să înveţe şi să folosească limbajul verbal
pentru a se exprima, pentru a comunica cu ceilalţi şi pentru a-
şi dezvolta abilităţile mintale.
 Jocuri de dezvoltare a gândirii
• Jocul – Care imagini sunt identice (la fel)?
• Joc – Așează câte o poză la fel!
• Joc – încercuiește ce nu este la fel!
• Joc – Care este umbra?
• Joc – completează ce lipsește!
 Bibliografie :
• Surdopsihologia –Cornelia Bodorin
• Pufan Constantin -Probleme de Surdopsihologie
• https://atelierlicurici.wordpress.com/2016/09/27/dezvoltarea-
gandirii-la-prescolari/