DETERIOAREA ECOSISTEMELOR

Ecosistemele. Ierarhia sistemelor ecologice.

Capitalul natural
 Vadineanu A.,
Dezvoltarea
durabila. Teorie si
practica, vol. I,
1998
Vadineanu A., Dezvoltarea durabila. Teorie si
practica, vol. I, 1998
Vadineanu A., Dezvoltarea durabila. Teorie si
practica, vol. I, 1998
Vadineanu A., Dezvoltarea durabila. Teorie si
practica, vol. I, 1998
 Capitalul natural

• Capitalul natural - totalitatea sistemelor ecologice (ecosisteme si complexe regionale

si macroregionale de ecosisteme) naturale si seminaturale care se autointretin si se
dezvolta in sensul maximalizarii fluxului de energie, perfectionarii mecanismelor de
reciclare a materiei prime necesare procesului de productie a resurselor biologice si
serviciilor respectiv a mecanismelor cuplate care mentin dinamica acestora in cadrul
unor domenii de stabilitate, la randul lor dinamice.
Vadineanu A., Dezvoltarea durabila. Teorie si
practica, vol. I, 1998
 INTRODUCERE IN DETERIORAREA MEDIULUI
• Omul este un produs al evolutiei ecosferei, în care rămâne integrat.

• Existența lui este indisolubil legată de cea a celorlalte specii și a întregului înveliș viu al planetei.

• În procesul apariției și evoluției specie umane au acționat pe lângă legile biologice și legile sociale,
a căror bază este reprezentată prin procesul muncii.

• Acest proces a permis confecționarea uneltelor, folosirea mai buna a resurselor naturale, a
determinat transformarea radicală a raporturilor omului cu mediul.

• Datorită numărului și prin stăpânirea științei și a tehnologiei, omul a devenit specie dominantă în
ecosferă, transformă mediul, adaptându-l la nevoile sale, în timp ce la celelalte specii procesul
este invers – speciile se schimbă adaptându-se la mediu.

• Datărită acestei situații omul a ieșit de sub acțiunea legilor luptei pentru existență cu alte specii.

• In același timp omul rămâne o parte component (un subsistem) al sistemului ecosferei. Ca atare,
modificările unor trăsături ale ecosferei determinate de om se reflectă, până la urmă, și asupra
lui.
• În urmă cu 40.000-50.000 de ani, un grup de oameni din Orientul mijlociu au dezvoltat o
unealtă prin fasonarea lamelor de piatră.

• Noua tehnologie, cunoscută sub numele de aurignacian, de la peştera Aurigniac din Pirineii
francezi, unde a fost identificată pentru prima dată de către antropologi, a rupt ritmul lent,
evoluţionist, al dezvoltării tehnologice creând o deschidere pentru schimări accelerate.

• Acestă tehnologie s-a extins rapid, generând o vastă expansiune a vieţii sociale şi culturale.

• Dezvoltarea tehnologiei aurignaciene marchează trecerea de la paleoliticul mijlociu la cel

superior și poate fi considerată cea mai profundă transformare prin care a trecut specia
noastră vreodată.

• Transformările majore care au urmat – dezvoltarea uneltelor de metal, a agriculturii şi

diversele revoluţii industriale din timpurile mai recente – pot părea mai dramatice dar,
după toate aparenţele, nici una nu conţine o ruptură psihologică atât de profundă ca
tranziţia aurignaciană.
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/32/Aurignacian_culture_map-
en.svg/1280px-Aurignacian_culture_map-en.svg.png
https://ro.wikipedia.org/wiki/Aurignacian
• Modul de viaţă aparent foarte simplu, aproape static, din perioada preaurignaciană
pare lipsit de una din caracteristicile esenţiale ale omului modern şi anume de
obişnuinţa de a inova.

• Oamenii care au iniţiat tranziţia aurignaciană au trăit cu aproximativ 2.500 de generaţii

în urmă.

• După mai puţin de 500 de generaţii, prima cultură majoră a lumii era consolidată, Homo
sapiens devenind mai mult decât un primat mare şi comun.

• La scara evoluţiei putem spune ca a fost nevoie de o clipă.

• Având în vedere starea actuală a mediului în care trăim, noi, generaţiile care împărţim
actualmente planeta suntem confruntaţi cu provocarea de a inova la un nivel poate la
fel de profund ca strămoşii noştrii.

• Din păcate, se pare că nu vom avea la dispoziţie 500 de generaţii pentru acest lucru.
 Ameninţările erei noastre

• Cinci dintre ameninţările cele mai serioase care definesc era noastră:

– creşterea populaţiei globului,

– alterarea ciclurilor geochimice globale,
– riscurile substanţelor chimice toxice,
– introducerea de noi specii în ecosisteme,
– declinul ecologic generalizat.
• 1.Creşterea populaţiei globului

• Până la prima revoluţie industrială, rata de creştere a populaţiei umane a fost relativ mică,
valorile natalităţii fiind sensibil apropiate de cele ale mortalităţii.

• Cele mai profunde transformări ale mediului s-au produs în ultimii 150 de ani, timp în care
populaţia umană a crescut de la 1 miliard de locuitori în 1850, la 6,6 miliarde în iulie 2007,
7 miliarde în octombrie 2011.

• Până în anul 2050 se prevede că populaţia va ajunge undeva între 7,9 şi 10,9 miliarde.

• Aproape tot acest spor va apărea în lumea în curs de dezvoltare, unde resursele sunt
supuse deja unor presiuni serioase.

• În aceste ţări, 1,2 miliarde de oameni, adică aproape un sfert din populaţie, trăiesc în
„sărăcie absolută“ supravieţuind cu echivalentul a mai puţin de un dolar pe zi, fiind foarte
vulnerabili la calamităţi suplimentare: boli, secetă, criză alimentară.

• Aceşti oameni sunt prea înfometaţi şi disperaţi pentru a se gândi la conservarea

biodiversităţii (MEA, 2005) ... la protecția mediului, în general.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_%C8%9B
%C4%83rilor_dup%C4%83_popula%C8%9Bie
https://www.worldometers.info/ro/
• În întreaga lume, aproximativ 420 milioane de oameni trăiesc în ţări care nu au suficient teren arabil
pentru a-şi acoperi singure necesarul de hrană.

• Aceste naţiuni sunt obligate să importe hrana, ceea ce crează o dependenţă riscantă pentru ţările sărace.

• Se estimează că până în 2025, populaţia ţărilor care trebuie să importe hrană ar putea depăşi un miliard.

• În multe ţări în curs de dezvoltare, fermierii sunt uneori forţati de către marii proprietari, oameni de
afaceri şi chiar guverne, să-şi părăsească terenul, adesea cu spijinul poliţiei şi armatei.

• În cele mai multe situaţii, aceşti fermieri nu au altă alternativă decât de a se muta în regiuni izolate şi
netransformate antropic pentru a practica o agricultură itinerantă şi vânătoarea, care contribuie la
distrugerea habitatelor naturale şi la dispariţia locală a biotei.

• De asemenea, instabilitatea politică, lipsa legislaţiei şi războaiele forţează fermierii să-şi părăsească
terenurile pentru regiuni izolate, unde se simt mai în siguranţă.

• De asemenea, calitatea terenului arabil din multe ţări sărace este în declin.

• Se consideră că aproximativ un sfert din pământul agricol al lumii în curs de dezvoltare este degradat
într-o proporţie semnificativă, iar în decursul ultimilor 50 de ani rata degradării s-a accelerat.
• În multe locuri, principala ameninţare nu va fi lipsa pământului, ci cea a apei.

• Deja o jumătate de miliard de oameni trăiesc în regiuni predispuse la secetă cronică.

• Este probabil ca până în 2025 numărul acesta să crească de cel puţin cinci ori, ajungând la 2,4-3,4
miliarde.

• Cu cât densitatea populaţiei este mai mare, cu atât activităţile trebuie reglementate mai atent,
întrucât efectele negative ale unei perioade confuze din punct de evedere politic, social sau
economic au o amploare mai mare.

• Distrugerea pădurilor Chinei din timpul Revoluţiei Culturale (1966-1976) constituie un exemplu
edificator: lipsa reglementărilor legate de tăierea arborilor a determinat intensificarea
defrişărilor, lemnul fiind utilizat pentru încălzire, construcţii şi producerea mobilei (Primack,
1988).

• Lipsa unor prevederi clare de administrare a pădurilor în proprietate privată a determinat în

România, diminuarea cu cca 1% a suprafeţei împădurite în perioada 1990-2002 (Pătroescu et al.,
2006).
• Locuitorii statelor industrializate şi puţinii bogaţi din ţările în curs de dezvoltare consumă o mare
parte din totalul energiei, mineralelor, produselor forestiere şi hranei la nivel mondial.

• În fiecare an, Statele Unite ale Americii, ce deţine 5% din populaţia Terrei, foloseşte aproximativ
25% din resursele naturale la nivel mondial.

• În fiecare an, un cetăţean cu venit mediu din SUA foloseşte de 17 ori mai multă energie şi de 79 de
ori mai multe produse din hârtie decât un cetăţean cu venit mediu din India (WRI, 2000).

• Impactul populaţiei umane asupra mediului este exprimat prin formula:

 I=PxAxT

unde: P este numărul de locuitori, A, venitul mediu pe locuitor şi T, nivelul tehnologic (Rees, 2001).

• Impactul - resimţit deseori pe distanţe mari. De ex., un cetăţean din România, Germania, Canada
sau Japonia afectează mediul din alte ţări prin faptul că el consumă alimente şi produse din alte
zone ale Globului.

• Peştii pe care îi consumă pot proveni din apele de coastă ale Alaskăi, pescuitul lor contribuind la
declinul populaţiei de lei de mare, foci şi vidre de mare. Ciocolata şi cafeaua consumată în Europa
au fost produse din boabe de cafea şi cacao obţinute pe plantaţii din interiorul pădurilor tropicale
vest-africane, indoneziene sau braziliene. Icrele negre consumate în restaurantele de lux din vestul
Europei pot proveni din sturionii pescuiţi în Delta Dunării etc.
• Această legătură a fost formulată prin expresia amprentă ecologică = suprafaţa de teren
biologic productivă necesară pentru a produce resursele naturale şi a asimila
deşeurile generate de un grup de oameni dintr-o locaţie de pe glob (Rees, 2001;
Sanderson şi alţii, 2002; Holden şi Hoyer, 2005).

• Un oraş modern dintr-un stat dezvoltat are o amprentă ecologică de la 290 – 1.130 de
ori mai mare decât suprafaţa sa.

• De exemplu, Toronto (Canada) ocupă o suprafaţă de numai 630 km2, dar fiecare
cetăţean al oraşului are nevoie de serviciile de mediu a 7,7 ha, pentru a-şi asigura hrana,
apa şi locurile de depozitare a deşeurilor (media la nivel mondial este de 2,2 ha/locuitor,
iar capacitatea biosferei de a produce resurse şi asimila deşeurile societăţii umane este
de 1,8 ha/locuitor); cu o populaţie de 2,4 milioane de locuitori, Toronto are o amprentă
ecologică de 185.000 km2, o suprafaţă egală cu cea a statului New York sau Siriei.

• Deşi, acest consum excesiv al resurselor naturale nu este durabil, el este adoptat de
clasa mijlocie din ţările în curs de dezvoltare, cum ar fi China şi India (ţări mari şi cu
dezvoltare rapidă), fapt ce creşte probabilitatea unor perturbări majore ale mediului
(Myers şi Kent, 2004).
• 2. Alterarea ciclurilor geochimice globale

• Lumea este într-un profund flux geochimic, dar anumite forme de poluare alterează aceste cicluri care
reglează procesele cheie ale ecosistemelor.

• Ciclul carbonului este cel mai cunoscut dintre acestea. Cu milioane de ani în urmă, o uriaşă cantitate de
carbon utilizată de către plante în procesul de fotosinteză a fost stocată (prin fosilizarea acestora) în cărbune
şi petrol. Utilizarea acestor produse de către om a dus la reintroducerea în atmosferă a carbonului.

• Emisiile anuale de carbon din combustibilii fosili au atins în 2001 cantitatea record de 6,55 miliarde tone,
mărind concentraţia CO2 din atmosferă la 370,9 ppm, cel mai ridicat nivel atins în intervalul cuprins între
420.000 - 20.000.000 ani.

• Întrucât CO2 reţine radiaţia solară, creşterea concentraţiei sale va provoca probabil schimbări climatice
rapide (inclusiv amânarea unei noi perioade glaciare).

• Ciclul azotului şi cel al fosforului, ambele elemente importante pentru creşterea plantelor, suferă o
amplificare similară. Astfel, cantitatea de azot disponibilă plantelor a crescut datorită utilizării
îngrăşămintelor chimice, arderii combustibililor fosili, distrugerii pădurilor şi a zonelor mlăştinoase. Se pare
că activităţile umane au mărit de cel puţin două ori cantitatea de azot fixat eliberată în fiecare an, care a
ajuns la 350 milioane tone.

• Ciclul fosforului este intensificat mai ales prin utilizarea îngrăşămintelor chimice. Cantitatea de fosfor
eliberată pare să fi ajuns la 13 milioane tone pe an, de 3,7 ori mai mult faţă de rata naturală.
• 3. Substanţelor chimice toxice

• Lumea este tot mai împovărată de riscurile pe termen lung asociate substanţelor chimice toxice.

• Potrivit unei estimări moderate, producţia globală de deşeuri periculoase - 300-500 milioane t/an.

• În funcţie de natura respectivelor substanţe chimice, distrugerea lor se poate face prin:
condensare (la apele reziduale), incinerare, reciclare sau neutralizare prin tratament chimic sau
biologic, toate cu diferite grade de eficienţă. Deşeurile mai pot fi injectate în mine adânci sau
depuse în locuri special amenajate, în speranţa că vor rămâne acolo un timp îndelungat.

• Una dintre daunele aduse mediului de către aceste substanţe o constituie poluarea depozitelor
subterane de apă, care contribuie cu mai mult de jumătate din volumul lacurilor şi al râurilor,
constituind în acelaşi timp o sursă majoră de apă pentru irigaţii şi apă potabilă. Datorită faptului că
în majoritatea acestor depozite apa circulă foarte încet, reînnnoirea completă durează în general
secole, depoluarea completă este practic imposibilă.

• Se consideră că în prezent sunt în producţie între 50.000-100.000 de substanţe chimice sintetice,

care au diferite întrebuinţări: pesticide, mase plastice, solvenţi etc. Multe dintre aceste substanţe
chimice sunt responsabile de producerea unor boli grave (cancer, imunodeficienţă, malformaţii
congenitale etc.), iar altele sunt bioacumulabile, concentraţiile acestora crescând o dată cu
înaintarea pe lanţul trofic, cei mai expuşi fiind prădătorii de la nivelurile superioare, printre care şi
omul.
• 4.Introducerea de noi specii în ecosisteme

• Tot mai multe organisme sunt introduse voit sau nu, de către om în ecosisteme noi pentru
acestea. Majoritatea acestor organisme nu supravieţuiesc în noile ecosisteme în care ajung;
totuşi, o parte dintre ele se adaptează, iar în unele cazuri devin specii invazive, eliminând
speciile native în diverse moduri, modificând în acelaşi timp profund ecosistemele.

• De exemplu furnica argentiniană, cu un mare potenţial de invadare, înlocuieşte multe specii

native de furnici în regiunile tropicale uscate şi în zonele temperate calde. Dispariţia
furnicilor native, la rândul ei, suprimă speciile de plante care se bazează pe ele pentru
polenizare sau diseminarea seminţelor şi modificările continuă ... .
• 5. Declinul ecologic generalizat al pădurilor tropicale, zonelor umede şi habitatelor acvatice,
recifelor de corali.

• a) Pădurile tropicale, considerate cele mai diversificate ecosisteme de pe planetă, dispar cu o

rată ce depăşeşte 140.000 km2/an, suprafaţă aproape egală cu mărimea Nepalului.

• La nivel global, suprafaţa împădurită, care reprezintă aproximativ un sfert din aria uscatului
(exceptând Groenlanda şi Antarctica), s-a redus probabil la jumătate de la apariţia agriculturii.

• În jur de 30% din pădurile rămase sunt serios fragmentate sau degradate şi se estimează că, numai
în cursul deceniului '90, aria globală a pădurilor s-a redus cu peste 4%.

• Pădurile tropicale umede ocupă 7% din suprafaţa terestră, dar se estimează că adăpostesc peste
50% dintre speciile de pe Terra (Primack şi Corlett, 2005).

• Multe din aceste specii sunt importante pentru economiile locale şi au potenţial pentru a fi
utilizate de către întreaga populaţie a Pământului.

• Pădurile tropicale umede au importanţă globală pentru că absorb o parte din excesul de CO2 emis
prin arderea combustibililor fosili, importanţă regională întrucât contribuie la îmbunătăţirea
calităţii şi regimului de scurgere al apelor şi la reglarea climei, dar şi importanţă locală pentru că
adăpostesc numeroase populaţii indigene, cărora le furnizează resurse (Laurance, 1999).
• Pădurile tropicale umede sunt uşor de degradat, pentru că solul pe care se dezvoltă este subţire şi
sărac în nutrienţi, erodându-se rapid în cazul unei averse puternice de ploaie.

• În prezent, există controverse în literatura ştiinţifică referitoare la răspândirea iniţială şi cea actuală a
pădurilor tropicale umede ca şi asupra ratelor actuale de despădurire (WRI, 2000; Jenkins şi alţii, 2003;
Primack şi Corlett, 2005).

• Extinderea iniţială a pădurilor tropicale umede şi a pădurilor umede asociate a fost estimată pe baza
modelelor actuale de distribuţie a precipitaţiilor şi temperaturilor la 16 milioane km2 (Sayer şi Whitmore,
1991).

• O serie de studii ce au inclus cartări ale vegetaţiei şi solurilor, analiza prin teledetecţie şi
aerofointerpretare, au arătat că în 1990 existau numai 11,5 milioane km 2, în plus, între 1990 şi 1997 s-au
pierdut alţi 464 000 km2 (58 000 km2 pe an), cele mai ridicate rate de despădurire înregistrându-se în
bazinul Amazonului din Brazilia, în Madagascar, Borneo şi Sumatra.

• La scară globală, circa 60% din pădurile tropicale sunt defrişate pentru cultivarea terenurilor de către
fermierii săraci, mutaţi în zone izolate din disperare sau prin efectul unor programe de strămutare,
finanţate de guverne (Fearnside, 2001; Zarin şi alţii, 2005).

• O mică parte din aceste terenuri sunt transformate în plantaţii şi păşuni permanente, majoritatea fiind
utilizate printr-un tip de agricultură de subzistenţă denumită agricultură itinerantă. Prin agricultura
itinerantă, denumită uneori taie şi arde, copacii sunt tăiaţi şi apoi incendiaţi, iar golurile formate sunt
cultivate două sau trei sezoane; după aceea fertilitatea solului scade până la punctul în care producţia
unei recolte nu mai este posibilă.
• O altă justificare a defrişării pădurilor tropicale umede este obţinerea lemnului pentru
a asigura localnicilor combustibilul pentru pregătirea hranei şi încălzirea locuinţelor.

• Peste 2 miliarde de oameni îşi prepară hrana utilizând drept combustibil lemnul,
impactul lor fiind important.

• Alte aproximativ 20% din suprafeţele pădurilor tropicale sunt degradate prin
exploatările forestiere comerciale şi în principal prin extragerea selectivă a masei
lemnoase.

• 10% din suprafaţa pădurilor este defrişată pentru crearea fermelor de vite, iar restul
de 5-10% sunt degradate pentru realizarea plantaţiilor (palmieri de ulei, cacao,
cauciuc, cafea etc), construirea drumurilor, dezvoltarea exploatărilor miniere şi pentru
alte activităţi.

• Importanţa acestor activităţi în distrugerea habitatelor tropicale variază în funcţie de

regiunea geografică:
– exploatările forestiere sunt cea mai importantă problemă în Asia şi America tropicală,
– fermele de vite au scos din circuitul natural suprafeţe importante în America tropicală,
– culturile agricole au contribuit la reducerea suprafeţelor cu păduri în Africa (Nepstad şi alţii,
1999; Fearnside, 2005; Primack şi Corlett, 2005).
• Cea mai mare rată de despădurire se înregistrează în Asia, circa 1,2% pe an, deşi în termeni
absoluţi America de Sud are cea mai mare suprafaţă despădurită anual.

• Evoluţia temporală ne arată că, la ratele actuale de despădurire, până în 2040, nu va mai rămâne
decât o mică suprafaţă cu păduri tropicale umede.

• Acestea se vor menţine probabil în arealul parcurilor naţionale şi în unele zone izolate din
bazinele hidrografice ale Amazonului, Congo şi în Papua-Noua Guinee.

• Cel mai adesea, distrugerea pădurilor tropicale umede este determinată de cererea statelor
industrializate pentru produse forestiere sau agricole ieftine, precum lemnul, cauciucul, uleiul
de palmier, cacao, soia şi carnea de vită (Primack şi Corlett, 2005).

• În anii '80, Costa Rica şi alte ţări latino-americane au înregistrat unele din cele mai mari rate ale
despăduririi, ca urmare a transformării pădurii tropicale în păşuni pentru ferme de vite.

• Mare parte a cărnii de vită era vândută în şi alte ţări dezvoltate pentru a produce hamburgeri
ieftini. Publicitatea negativă rezultată din această reţea a hamburgerului, urmată de boicotările
consumatorilor, a determinat multe lanţuri de fast-food-uri din SUA să nu mai cumpere carne
provenită din aceste ferme tropicale.

• Deşi despăduririle au continuat în America Latină, boicotul a fost important pentru că oamenii
au conştientizat legăturile internaţionale ce favorizează despăduririle.
• O prioritate a conservaţioniştilor - programe de informare şi conştientizare a
publicului ce vor permite pădurilor tropicale să reziste, odată ce ritmul actual de
distrugeri se va încheia.

• Cazul Rondoniei (stat în NV-ul Republicii Federative a Braziliei) demonstrează cât

de rapidă poate fi distrugerea pădurii tropicale. În 1975 acest stat era aproape
complet acoperit de păduri primare, fiind defrişate doar 1 200 km2 dintr-o
suprafaţă totală de 243000 km2 (Fearnside, 1990, 2005).

• În anii '70, guvernul brazilian a construit un sistem de autostrăzi prin Rondonia şi

o reţea de drumuri secundare ce au crescut accesibilitatea suprafeţelor forestiere.
Guvernul a asigurat subvenţii pentru a permite corporaţiilor să înfiinţeze ferme de
creşterea a vitelor în regiune şi a încurajat oamenii săraci şi fără proprietăţi din
statele de coastă să migreze în Rondonia, oferindule gratuit terenuri.

• Aceste recompense financiare erau necesare pentru că solurile regiunii

amazoniene sunt sărace în nutrienţi minerali, aşa că noile păşuni şi terenuri
agricole erau de obicei neproductive şi neprofitabiie, pe termen mediu şi lung.
• În această febră a terenurilor, până în 1982 au fost defrişate peste 10 000 km2 de
pădure, 6 000 km2 între 1982-1985 şi 39 000 km2 între 1985-1993, reprezentând 16%
din suprafaţa totală.

• La sfârşitul anilor '80, populaţia statului creştea cu 16% pe an, iar suprafaţa defrişată cu
37%. Ratele de creştere a populaţiei şi despădurire sunt extrem de mari în comparaţie
cu alte state ale planetei, fie că sunt industrializate sau în curs de dezvoltare.

• Protestele internaţionale împotriva deteriorării mediului au făcut ca guvernul să-şi

reducă subvenţiile acordate crescătorilor de vite.

• Reducerea subvenţiilor şi recesiunea economică generală au contribuit la scăderea

ritmului despăduririlor la începutul anilor '90, după care au crescut din nou datorită
activităţilor de creştere a vitelor, exploatărilor forestiere şi culturilor de soia (Nepstad şi
alţii, 2000).

• Despăduririle în bazinul Amazonului vor creşte dacă guvernul brazilian îşi va respecta
planul de a construi 7 500 km de noi drumuri şi infrastructuri asociate acestora,
cheltuind peste 45 miliarde USD (Laurance şi alţii, 2001; Fearnside, 2005).
• b) Zonele umede şi habitatele acvatice

• Zonele umede sunt habitate critice pentru peşti, nevertebrate acvatice şi păsări,
contribuind şi la controlul inundaţiilor, îmbunătăţirea microclimatului, asigurarea apei
pentru consum şi producerea energiei electrice (Pătroescu şi alţii, 2001; MEA, 2005).

• Deşi multe specii din zonele umede sunt larg răspândite, unele sisteme acvatice sunt
recunoscute pentru numărul mare de specii endemice (Baikal, Marea Roşie).

• Zonele umede sunt deseori inundate, drenate ori alterate prin canalizarea cursurilor de
apă, baraje şi poluare chimică.

• Toţi aceşti factori afectează mlaştinile Floridei, unele din principalele refugii ale naturii
sălbatice din Statele Unite ale Americii, ce se află acum în pragul unui colaps ecologic.

• În ultimii 200 de ani, mai mult de jumătate din zonele umede ale Statelor Unite ale
Americii au fost distruse, iar ca rezultat colateral, 40-50% din speciile de şerpi de apă
dulce din sud-estul Statelor Unite ale Americii sunt fie extincte, fie ameninţate (Stein şi
alţii, 2000).
• Peste 97% dintre suprafeţele acvatice temporare, cu apă în sezonul
vernal, din comitatul californian San Diego, au fost distruse; aceste zone
umede neobişnuite ce se umplu cu apă iarna şi seacă vara, au o biotă
endemică unică.

• Majoritatea bancurilor de somoni de Pacific se confruntă cu risc de

extincţie, de la moderat la mare, pe măsură ce râurile în care obişnuiau
să-şi depună icrele sunt canalizate şi deteriorate

• În Statele Unite ale Americii, din totalul de 5,2 milioane km de râuri,

98% au fost degradate până la punctul în care nu mai sunt considerate
naturale (Harrison şi Stiassn, 1999).

• În România din cei 21.943 km de râuri, mai puţin de jumătate au regim

natural sau seminatural, circa 7% fiind degradate din punct de vedere
calitativ (Apele Române, 2005).
• Distrugerea zonelor umede a fost la fel de gravă şi în alte părţi ale lumii
industrializate, precum Europa şi Japonia.

• Aproximativ 60-70% din zonele umede ale Europei nu mai există (Ravenga şi
alţii, 2000).

• Numai două dintre cele 30 000 de râuri ale Japoniei mai pot fi considerate
naturale, fără baraje sau alte modificări majore. În ultimele decenii,
ameninţarea cea mai importantă la adresa zonelor umede din ţările în curs de
dezvoltare au fost marile proiecte guvernamentale de dezvoltare, drenările,
irigaţiile şi barajele, deseori finanţate de agenţii internaţionale.

• În munții Făgăraș, pe pe râul Capra au fost construite o serie de

microhidrocentrale ceea ce a afectat puternic zona.
Mediile costiere

• Zona de coastă este preferată de populaţia umană.

• Circa 20% din arealele costiere marine au fost degradate sau modificate intens de activităţile
antropice (Burke şi alţii, 2000).

• În întreaga lume, pescuitul intensiv, colectarea scoicilor, algelor sau altor produse transformă
puternic mediile marine ameninţate şi de poluare, dragare, sedimentare, practici distructive de
pescuit şi apariţia speciilor invazive.

• Impactul antropic, deşi sunt mai puţin studiate decât în mediile terestre, este probabil la fel de
grav, mai ales în zonele costiere cu ape puţin adânci.

• Două categorii de habitate costiere reţin atenţia: mangrovele şi recifele de corali.

Pădurile de mangrove

https://mandala-travel.ro/wp-content/uploads/2016/04/padure-mangrove-krabi-thailanda-@1024px.jpg
• Sunt printre cele mai importante comunităţi biologice de zonă umedă din mediile tropicale.

• Alcătuite din specii de plante lemnoase, capabile să tolereze grade diferite de salinitate,
pădurile de mangrove ocupă zonele de coastă cu ape sărate sau salmastre, în mod tipic cu
substrat argilos.

• Astfel de habitate sunt similare mlaştinilor sărăturate din zona temperată.

• Mangrovele sunt arii extrem de importante de reproducere şi hrănire pentru creveţi şi peşti.

• În Australia de exemplu, 2/3 din speciile capturate prin pescuit comercial depind în mare
măsură de ecosistemul mangrovelor.

• În ciuda valorii economice şi a importanţei în protejarea zonelor costiere împotriva furtunilor

şi valurilor tsunami, mangrovele sunt deseori defrişate pentru cultivarea orezului şi dezvoltarea
fermelor comerciale de acvacultură de creveţi şi peşti, mai ales în sud-estul Asiei, unde până la
15% din mangrove au fost îndepărtate.

• Mangrovele au fost de asemenea sever degradate prin extragerea lemnului pentru foc,
construcţii şi alte activităţi. Peste 35% din suprafaţa ecosistemelor de mangrove la nivel
mondial au fost deja distruse.
Recifele de corali

https://www.mandri.ro/marea-bariera-de-corali-prezinta-semne-de-albire/
• Cele mai diverse ecosisteme acvatice din lume, afectate de pescuitul excesiv, poluare,
răspândirea bolilor epidemice şi de creşterea temperaturii suprafeţelor marine, asociată
de mulţi specialişti cu schimbarea climei.

• S-a apreciat că la sfârşitul anului 2000, 27% dintre recifele de coral ale lumii erau grav
afectate, mai mult cu 17% faţă de anul 1992.

• Sunt deosebit de importante pentru că adăpostesc 1/3 din speciile de peşti oceanici, în
numai 0,2% din suprafaţa Oceanului.

• Au fost distruse 20% din recifele de corali, iar alte 20% au fost degradate prin
supraexploatarea fondului piscicol, supracolectare, poluare şi introducerea unor specii
invazive (MEA, 2005).

• Cele mai grave distrugeri au loc în Filipine, unde 90% din recife au murit.

• Principalele cauze sunt poluarea (ce fie omoară coralii direct, fie favorizează creşterea
excesivă a algelor), creşterea turbidităţii apei datorită intensificării eroziunii în urma
despăduririlor, supraexploatarca diferitelor specii marine şi în final, tehnicile de pescuit cu
explozibili, curent electric şi cianuri, pentru a colecta puţinele creaturi rămase vii.
• Pierderi mari de recife de corali sunt aşteptate în următorii 40 de ani, în Asia tropicală de
est, în jurul Madagascarului şi Africii de Est şi în Caraibe.

• În Caraibe, suprapescuitul, uraganele, poluarea şi bolile sunt responsabile pentru declinul

dramatic a multor părţi din recifele de corali şi înlocuirea lor cu macroalge (Burke şi
Maidens, 2004).

• Coralii din speciile Acropora palmata şi Acropora cervicornis, comuni în trecut în Caraibe, au
devenit deja rari.

• În ultimii 10 ani, oamenii de ştiinţă au descoperit recife de corali în ape reci, în zona
temperată a Atlanticului de Nord, la adâncimi de 200 m sau chiar mai mult.

• Aceste recife de corali sunt bogate în specii, multe dintre ele fiind noi pentru ştiinţă.

• Totuşi, în acelaşi timp cu explorarea acestor comunităţi ele sunt şi distruse de vasele ce trag
plase pe fundul mării pentru a prinde peşte. Acestea distrug chiar recifele ce protejează şi
oferă hrană micilor peşti. Daunele asupra acestor recife de apă rece produse de pescuitul
distructiv privează pe termen lung industria piscicolă chiar de resursa ei de bază.
• Starea lumii între octombrie 2005 şi septembrie 2006

• Octombrie 2005
• ECOSISTEME – Mexicul a desemnat munţii Sierra del Carmen prima zonă sălbaticã din America Latină, constituind
împreună cu Big Bend National Park din Texas, SUA, un parc transnaţional.
• CALAMITĂŢI NATURALE
• Un cutremur cu o magnitudine de 7,2 grade a lovit N-V Pakistanului, ucigând mai mult de 73.000 de oameni.
• POPULAŢIE
• Experţii ONU preconizează că în jurul anului 2010 vor exista aproape 50 de milioane de refugiaţi ambientali, oameni
care fug de condiţiile de mediu degradate.
• CLIMĂ
• Un raport avertizează că jumătate din recifele de corali ale lumii ar putea muri în următorii 40 de ani, dacă nu se iau
măsuri de urgenţă care să le protejeze de efectele schimărilor de climă.

• Noiembrie 2005
• ECOSISTEME MARINE
• Conducătorii din Fiji au stabilit câteva suprafeţe marine protejate în zona Marelui Recif, al treilea ca mărime din lume,
urmărind să extindă sistemul cu 30% până în 2020.
• POLUARE
• O explozie la o uzină petrochimică din China a degajat 100 t de benzen şi alte substanţe toxice în râul Songhua,
provocând întreruperea alimentării cu apă potabilă.
• ECOSISTEME FORESTIERE
• FAO arată că procesul de scădere a suprafeţelor împădurite a încetinit, într-o oarecare măsură, în ultimii 5 ani,
ajungându-se la 7,3 milioane de ha pe an.
• BIODIVERSITATE
• Douăsprezece ţări din Africa de Vest semenează un pact de îmbunătăţire a cooperării transfrontaliere pentru a
conserva populaţiile de elefanţi şi habitatele acestora.
• Decembrie 2005
• CLIMĂ
• Oamenii de ştiinţă preconizează că aproape 90% din întinderea de gheţuri veşnice din Arctica, aflate imediat
sub stratul de la suprafaţă, ar putea să dispară până în 2012.
• POLUARE
• Şapte state din N-E SUA au aderat la primul plan naţional obligatoriu de reducere a emisiilor de gaze cu efect
de seră de la termocentrale.

• Ianuarie 2006
• DEŞERTIFICARE
• ONU proclamă 2006 Anul International al Deşerturilor şi al Deşertificării, pentru a atrage atenţia asupra
consecinţelor schimbărilor climaterice asupra mediului înconjurător în ţările aride.
• ECOSISTEME FORESTIERE
• Grupări din domeniul protecţiei mediului înconjurător raportează că mai mult de un sfert din zona
amazoniană peruviană, adică aproape 22 milioane ha este destinat în prezent activităţii de extragere a
ţiţeiului şi a gazelor naturale.
• CLIMĂ
• Australia, China, Japonia, Coreea de Sud şi SUA formează, pe principii de piaţă, un parteneriat "energie
curată", o alternativă la Protocolul de la Kyoto.
• SĂNĂTATE
• La o conferinţă la nivel înalt din Beijing conducătorii lumii s-au angajat să aloce 1,85 miliarde de dolari pentru
a lupta împotriva gripei aviare.
• CLIMĂ
• Oamenii de ştiinţă din SUA raportează că anul 2005 a fost cel mai cald an din ultimul secol, urmat de 1998,
2002, 2003 şi 2004.
• Februarie 2006
• AGRICULTURĂ
• OMC ia măsuri legale împotriva restricţiilor europene asupra porumbului, soiei şi a bumbacului modificate
genetic, măsură considerată drept o victorie a susţinătorilor alimentelor modificate genetic.
• ECOSISTEME
• Brazilia adaugă încă 150.000 de ha la Parcul Naţional Amazon şi creează şapte noi zone protejate în statul
Pará.
• CALAMITĂŢI NATURALE
• Săptămâni de ploi torenţiale provoacă alunecări de teren în Filipine, lăsând pe drumuri 1.500 de oameni şi
distrugând sate întregi.
• BIODIVERSITATE
• Oamenii de ştiinţă raportează că o ciupercă acvatică este responsabilă pentru declinul a mai mult de 40 de
specii de amfibieni din America centrală şi 93 de specii din lumea întreagă.

• Martie 2006
• CLIMĂ
• Cel mai cuprinzător studiu asupra stratului de gheaţă din Groenlanda şi Antarctica raportează o pierdere
însemnată de gheaţă polară în perioada 1992-2002, deoarece banchizele şi calotele glaciare se topesc.
• ECOSISTEME FORESTIERE
• Un raport descoperă faptul că importurile europene şi americane de produse din lemn din China au crescut
cu aproape 900% începând din 1998, stimulând astfel distrugerea pădurilor şi exploatările forestiere ilegale
din lumea întreagă.
• POLUARE
• Intră în vigoare Protocolul Convenţiei de la Londra asupra poluării marine, înăsprind legile privind
reziduurile deversate în ocean şi menţinerea principiului "poluatorul plăteşte".
• Aprilie 2006
• ENERGIE
• Guvernul din Tokyo îşi propune să alimenteze 20% din oraş cu energie reciclabilă pană în 2020, de la 2,7% (azi).
• SĂNĂTATE
• Un raport ONU evidenţiază legătura dintre scăderea suprafeţelor mlăştinoase şi răspandirea gripei aviare, deoarece
păsările sălbatice vin din ce în ce mai mult în contact cu cele domestice.
• CALAMITĂŢI NATURALE
• Cotele apelor Dunării ating un nivel istoric, revărsandu-se astfel încat 10.000 de oameni au fost nevoiţi să se refugieze
în zone mai înalte.
• Mai 2006
• BIODIVERSITATE
• Hipopotamii şi urşii polari au fost incluşi pentru prima dată în Lista Roşie a speciilor ameninţate, reflectand scăderea
populaţiilor acestor animale.
• CLIMĂ
• Documentarul lui Al Gore, "Un adevăr incomod", lansat în Los Angeles şi New York, aduce la cunoştinţă pericolele şi
cauzele schimbărilor de climă.

• Iunie 2006
• APĂ
• China îndepărtează ultimul perete temporar al Digului Celor trei Defilee, eliberand apele fluviului YangTze spre cel mai
mare baraj de hidrocentrală din lume.
• ECOSISTEME MARINE
• Comisia Internaţională a Pescuitului Balenier a respins cererea Japoniei de a reintroduce pescuitul comercial al
balenelor.
• ECOSISTEME FORESTIERE
• În cadrul primului accord de împrumut pentru natură din Africa Centrală, camerunul a acceptat să cheltuiască pană la
25 de milioane de dolari pentru prezervarea pădurilor tropicale, în schimbul unui împrumut venit din Franţa.
• Iulie 2006
• BIODIVERSITATE
• Autorităţile vamale din Taiwan au confiscat mai mult de 5 tone de fildeş de contrabandă, pe durata a trei zile, reprezentand echivalentul a
614 elefanţi morţi.
• ENERGIE
• Planul energetic al G8 conturează intenţiile membrilor săi de a stabiliza furnizarea de combustibili fosili, promovând în acelaşi timp
dezvoltarea pe principii de piaţă a surselor de energie nucleară şi neconvenţională reciclabilă.

• August 2006
• POLUARE
• Reziduurile toxice de pe o navă olandeză au fost depozitate în suburbiile din Abidjan, îmbolnăvind mii de oameni şi provocând moartea a cel
puţin 10 dintre ei.
• APĂ
• Întâlnirea experţilor în cadrul Săptămânii Mondiale a Apei la Stokholm, pentru a indica corupţia din industria apei şi nevoia accesului
universal la apă sigură până în 2015.
• CLIMĂ
• California aprobă proiectul de lege care stabileşte conmtroale stricte ale emisiilor de CO 2 în SUA, pledând pentru reducerea lor cu 25% până
în 2020.

• Septembrie 2006
• BIODIVERSITATE
• Oamenii de ştiinţă anunţă descoperirea, în India, a unei noi specii de păsări – o vrabie multicoloră, eveniment care nu a mai avut loc în
ultimii 50 de ani.
• ECOSISTEME MARINE
• Datorită continuării pescuitului excesiv, experţii piscicoli spun că populaţia de ton cu aripioare albastre din vestul mediteranei s-a redus la
15% faţă de acum două decenii.
• CLIMĂ
• Apariţia unui studiu care leagă creşterea de temperatură provocată de emisiile de gaze cu efect de seră de creşterea intensităţii uraganelor
din oceanele Atlantic şi Pacific.
• SĂNĂTATE
• ONU declară că acoperirea globală cu apă de băut sigură a crescut de la 78% la 83% între 1990 şi 2004, însă, cu toate acestea, 2/5 din
populaţia lumii sunt private de accesul la condiţii elementare de igienă.