Defibrilatorul

LAZAR ANDREEA-VIOLETA
LAZAR RAUL-ADRIAN
Defibrilatorul – Cuprins

1. Introducere
2. Defibrilatoare externe
3. Defibrilarea - Resuscitarea cardio-
respiratorie (RCR) înaintea defibrilării
4. Defibrilatoare interne
5. Mecanismul defibrilarii
6. Bibliografie
1. Introducere

Fibrilatia ventriculara
reprezinta o patologie
cardiaca letala. In mod
normal inima bate cam o
data pe secunda si este
controlata de semnale
electrice care apar in mod
periodic si previzibil.
Activitatea electrica a inimii,
numita electrocardiograma
(ECG) poate fi masurata din
exteriorul corpului.
Daca inima se afla in starea
de fibrilatie ventriculara
controlul sau electric devine
neregulat si haotic, producand
astfel o electrocardiograma
care va aduce mai curand cu
zgomot decat cu o electro
cardiograma aparent
normala.
Defibrilatoare
externe
automate
(Automated
External
Defibrilator
-AED)
Defibrilatoare
implantabile cu
cardioversie
(Implantantable
Cardioverter
Defibrilator - ICD)
2. Defibrilatoare externe

Un defibrilator extern are ca

principiu de baza aplicarea unui soc
electric prin electrozi care intra
incontact cu pielea pacientului.
Electrozii trebuie sa aiba o suprafata
de minim 50 cm²
si intotdeaunase va folosi un gel
conductor intre electrozi si piele
pentru a reduce rezistenta electrica
locala. In cazul unui defibrilator
automat electrozii sunt autoadezivi.
Curentul va pleca din electrozi si va
trece prin intreg toracele, numai o
mica parte ajungand la inima.
Un defibrilator oferă o doză de curent electric (adesea
numit contrașoc) la inimă. Acesta functioneaza prin
incarcarea unui condensator la o tensiune inalta si apoi
descarcarea sa prin corpul pacientului. Cand comutatorul
sau este la stanga, se incarca la ~1500V. Daca respectivul
comutator este mutat spre dreapta condensatorul se
descarca prin corpul pacientului, generand un curent
maxim de 30 A care scade exponential cu o constanta
temporala de 10 ms.
Un defibrilator automat poate decide singur daca este nevoie sa
actioneze. Acesta monitorizeaza activitatea electrica a inimii prin
electrozi, monitorizand totusi o singura derivatie, mai mult decat
suficienta pentru scopul aparatului. Aparatul contine memorie
suficienta pentru a inmagazina electrocardiograma dar si circuite
care sa analizeze semnalul si sa determine daca ventriculele au
intrat in fibrilatie. Daca este cazul, aparatul va informa utilizatorul
daca sa aplice socul.
3. Defibrilarea - Resuscitarea cardio-respiratorie
(RCR) înaintea defibrilării

Fazele fibrilaţiei ventriculare:

1. Electrică (~ 4 minute)
2. Circulatorie (min. 4-10)
• epuizare energetică miocardică
• defibrilarea directă este ineficientă
• masajul cardiac extern creşte şansele unei defibrilări reuşite
3. Metabolică – în această fază supravieţuirea este improbabilă
4. Defibrilatoare interne

Un defibrilator cardiac implantabil

seamana cu un pacemaker insa
circuitele sale nu sunt cu mult diferite
de cele ale unui defibrilator automat.
Bateria, condensatorul si restul
circuitelor sunt inchise intr-o carcasa
de metal (titaniu sau otel inxoidabil)
implantata sub piele in piept. De obicei
cutia are dimensiuni de ~50 × 50 × 15
mm si deseori are si rol de electrod.
Condensatorii unui defibrilator intern
nu sunt cu mult mai mici decat cei ai
unui defibrilator extern, dar sunt
incarcati doar la ~600 V,
Un defibrilator intern dezvolta cam o
zecime din energia unui defibrilator
extern, insa descarcarea are loc prin
electrozii plasati direct in inima,
asadar fiind la fel de eficienta. Multe
defibrilatoare interne au doi
condensatori conectati in paralel,
rezultand astfel o capacitate mai
mare. Un avantaj al acestei tehnici
este faptul ca fiecare condensator
trebuie incarcat la o tensiune de
numai 300 V, tensiune care devine
600 V cand condensatorii sunt legati
in serie.
Defibrilatoarele automate se alimenteaza de obicei din
baterii pe baza de litiu (de obicei litiu – argint – oxid de
vanadiu). Doua astfel de baterii legate in serie produc circa
6V. Dat fiind faptul ca un condensator are nevoie de
~600V, bateriile alimenteaza un transformator care ridica
tensiunea pana la cea necesara. Durata de viata a bateriei
este importanta, dat fiind faptul ca aceasta, impreuna cu
restul circuitelor sunt implantate in corpul pacientului,
astfel orice schimbare a vreunei piese necesita o operatie.
Electrozii si firele lor sunt componente
cruciale ale unui defibrilator intern. Spre
deosebire de electrozii defibrilatorului
extern, electrozii sunt implantati in
inima si trebuie sa functioneze ani in sir.
Multe defectiuni ale acestor dispozitive
apar datorita firelor. Ca si in cazul
stimulatoarelor cardiace, firele unui
defibrilator intern sunt spiralate pentru
a fi flexibile si pentru a se rupe mai
greu. Acestea sunt izolate cu cauciuc-
silicon sau poliuretan pana la electrozii
propriu-zisi.
Un cablu tipic va contine 3 electrozi: unul
cu functie de pacemaker si analiza si doi
mai mari pentru defibrilare. Un astfel de
fir se ataseaza endocardului (stratul
intern al inimii). In general tesutul este
lezat(inflamatie urmata de fibroza) in
zona de contact cu electrodul. Unele
defibrilatoare administreaza
corticosteroizi (fosfat dexametazonic de
sodiu) pentru a minimiza impactul asupra
tesutului. Electrozii trebuie atasati de
endocard pentru a nu se dizloca. Unii
electrozi folosesc o metoda pasiva de
fixare, avand dinti de plastic. Acestia se
vor agata de trabeculele din endocardul
ventriculului drept.
Defibrilatoarele interne moderne folosesc
banda de frecventa dedicata implanturilor
medicale (402-405Mhz). Multe astfel de
dispozitive pot fi si reprogramate prin
telemetrie. Cand se implanteaza un astfel
de dispozitiv, medicul trebuie sa aleaga
intre un model unicameral sau bicameral.
Cele unicamerale au un singur cablu cu
electrodul plasat in ventriculul drept.
Avantajul lor este simplitatea,
longevitatea si numarul redus de
complicatii. Dispozitivele bicamerale au
doua fire, unul pentru atriul drept si unul
pentru ventriculul drept. Pacientii care au
nevoie si de un stimulator cardiac pot fi
mai avantajati de modelele bicamerale.
Defibrilatoarele implantabile moderne sunt capabile si de
cardioversie, care este un tip de terapie cu electrosocuri
utilizata in tratarea oricarei aritmii rapide, alta decat
fibrilatia ventriculara. In general un medic utilizeaza
cardioversia pentru a trata fibrilatia atriala sau o
tahicardie ventriculara(bataie rapida dar organizata a
ventriculelor), ambele fiind patologii grave, dar nu si
urgente.Energia folosita pentru cardioversie poate fi mai
mica sau similara celei folosite pentru defibrilare,
depinzand de patologie. Cardioversia foloseste informatii
de la ECG pentru a sincroniza optimimpulsul, in timp ce
socurile pentru defibrilare sunt aplicare fara nici un fel de
sincronizare.
5. Mecanismul defibrilarii

Scopul defibrilarii deste de a opri

miocardul ventricular in timpul
fibrilatiei, stopand toata activitatea
electrica, astfel permitand unui
stimulator cardiac organizat sa
initieze un ritm normal. Defibrilarea
este unul din putinele tratamente
pentru fibrilatia ventriculara, dar
pana in prezent mecanismul prin
care socurile electrice opresc
aceasta aritmie periculoasa.
Mecanismele defibrilarii au fost
strans legate de vulnerabilitatea
inimii la socuri electrice.
VA MULTUMIM PENTRU
ATENTIE!