Atribuirea

Atribuirea

Atribuirea trimite la procesele care permit sa se dea

un sens unui eveniment oarecare, sa i se stabileasca
originea.
Atribuirea
oamenii ar cauta sa dea un sens evenimentelor,
comportamentelor, inter­actiunilor, intr-un fel,
atribuirea ar fi un proces care ne-ar permite sa
producem plus-valoare la nivelul sensului. Mai exact,
acest proces de atribuire "consta in a emite o judecata,
in a infera «ceva», o intuitie, o calitate, un sentiment
asupra starii proprii sau asupra starii altui individ
plecind, de la un obiect, de la o dispozitie spatiala, un
gest, o dispozitie sufleteasca' (Moscovici, 1972, a, p. 60
Atribuirea
Pentru Heider, atri­buirea este cautarea de catre individ
a cauzelor unui eveniment, deci cautarea unei structuri
permanente, dar nu direct observabile, care subintinde
efectele, manifestarile direct perceptibile. Aceasta
revine la a reface lantul cauzal de la efecte la cauze
"Atribuirea eveni­mentelor unor surse cauzale are o mare importanta
pentru imaginea noastra asupra mediului social.
 batul care loveste o persoana cade dintr-un copac uscat/este
aruncat de un “dusman”
 Atribuirea in termeni de cauze impersonale si personale si, in cel
din urma caz, in termeni de intentii tine de fapte cotidiene,
determinind o mare parte din intelegerea si din reactiile noastre la
mediu', scrie Heider (ibid., p. 16): "intentia este factorul central al
cauzalitatii personale'. Atribuirea unor factori de mediu sau de
personalitate s-ar baza pe o serie de observatii dupa o metoda
apropiata de metoda experimentala. Heider noteaza, in 1944, ca
indivizii au tendinta de a plasa cauzele mai mult la persoane decit in
mediu.
Modelul inferentelor corespondente

un individ atribuie celuilalt dispozitii personale

stabile, pornind de la actiunile pe care le va fi observat.
observatorul crede ca un comportament al actorului
este cauzat de una din trasaturile sale de caracter sau
de una din dispo­zitiile lui specifice.
Care sint atunci conditiile care permit elaborarea
"inferentelor corespondente' ?
La inceput, trebuie ca observatorul sa presupuna ca
actorul era constient de efectele actiunii lui si ca
poseda capacitatile necesare pentru a indeplini aceasta
actiune
Modelul covariatiei - Kelley

"in cazul cel mai tipic - scrie el -, cind o persoana este

interesata de intelegerea mediului sau, ea are de ales
intre o atribuire externa si o atribuire interna' (ibid., p.
194). Si Kelley ilustreaza aceste notiuni de atribuire
interna si externa prin exemplul urmator: faptul de a
simti o anumita placere la vizionarea unui film se
poate datora filmului insusi (care ar fi intrinsec placut)
sau siesi (putem avea un gust special pentru cinema,
putem fi avi­zati), in primul caz, atribuirea este externa;
in al doilea caz, este interna.
Modelul covariatiei
Kelley stabileste o analogie intre omul de pe strada si
statisticianul aflat in exercitiul functiunii; el afirma cu
cea mai mare putere de convingere crezul conform
caruia omul este un statistician naiv.
"Jean ride de un comediant'
Efectul sau rezultatul (faptul ca Jean ride) poate fi provocat
de:
 ceva din persoana lui Jean (care ride pentru un da sau un
nu),
din entitate sau din obiect (comediantul care este
irezistibil),
din modalitatile temporale si circumstantiale de
interactiune cu obiectul (nu numai ca Jean insotise
mincarea cu un vin bun inainte de a-l vedea pe comediant,
dar se si gasea intr-o companie placuta)
 printr-o combinare a acestor factori.
"Jean ride de un comediant'
 in logica unei analize de varianta, variabilele independente
constituie surse de variatie posibila care afecteaza rezultatele la
nivelul efectelor, deci sursele relative la persoane (consens sau nu), la
entitati (specificitatea efectului legat sau nu de un obiect), la
modalitatile temporale si circumstantiale de interactiune cu obiectul
(constanta a efectului in timp si in functie de circumstante).
Variabila dependenta trimite, desigur, la faptul de a sti daca efectul s-
a produs sau nu (daca Jean a ris sau nu).
Principiul covariatiei postuleaza ca efectul este produs de factorul cu
care variaza. Astfel, daca numai Jean ride de acest comediant
(consens slab), daca a facut la fel in trecut (constanta puternica) si
daca toti comediantii il amuza in aceeasi masura (specificitate slaba),
efectul va fi considerat ca fiind cauzat de ceva din persoana lui Jean.
Pentru a justifica faptul ca nu orice situatie cere in
mod necesar o analiza cauzala completa si ca, oricum,
aceasta analiza nu poate fi facuta deseori din lipsa de
timp sau de informatii, Kelley introduce notiunea de
“schema cauzala”.
Aceasta trimite la faptul ca, de multe ori, pentru a face
atribuiri, individul isi utilizeaza experienta din trecut,
experienta legata de lumea exterioara.