Sistemul solar

Venus
A doua planeta de la

Venus
Soare
(108 milioane de km
distanta)
si al doilea cel mai
luminos corp ceresc
din timpul noptii, dupa
Luna;
Venus are o masa de 4,8685 x 1024 kg
(81.5% din masa Pamantului) si un
diametru la Ecuator de 12.104 km
(diferenta de 638 km fata de cel al
Pamantului); de multe ori Venus este
considerata planeta-sora a
Pamantului, datorita marimii si masei
asemanatoare;
O zi pe Venus dureaza mai mult decat
un an; miscarea de revolutie in jurul
Soarelui dureaza 225 de zile, in timp
ce o rotatie completa pe orbita proprie
dureaza 243 de zile;
.Atmosfera lui Venus este formata din
dioxid de carbon (96.5%) si azot Aceasta
(3.5%); exista trei straturi de nori care planeta
provoaca ploi de acid sulfuric; a fost d
romana enumita
  Presiunea atmosferica de pe Venus
si frumu ad dupa ze
setii, Ve ragostei ita
este de 92 de ori mai mare decat cea
de pe Pamant, fiind cea mai ridicata
n
denumi us; singura pla
din Sistemul Solar;
ta d up a n et a
femeie
 Venus este cea mai fierbinte planeta din Sistemul Solar,
cu temperaturi ce ajung pana la 480 de grade Celsius

Pe suprafata lui Venus exista sute de vulcani (cei mai multi

din Sistemul Solar); unii au diametru atat de mare incat se
formeaza torente de lava de 5.000 km, fiind cele mai lungi
din Sistemul Solar; nu se stie inca de ce acesti vulcani sunt
inca activi

 Cel mai lung lant muntos, denumit Maxwell, are 870 km

lungime si varfuri ce ajung la 11.300 m altitudine

Prima sonda spatiala trimisa catre venus a fost lansata de Rusia in 1961,
insa a pierdut contactul cu baza; la fel s-a intamplat si cu prima sonda
americana, Mariner 1;

Venera 1 a fost prima sonda spatiala care a aterizat pe suprafata lui

Venus, la 15 decembrie 1970

 Nava spatiala “Venus Express”, lansata de Agentia Spatiala Europeana in 2005, a

descoperit in 2007 ca in amosfera venusiana au loc fulgere mai des decat in cea a
Pamantului
Uranus
 n us
a
Ur

Uranus este a șaptea planetă de la 

Soare. Este a treia planetă ca mărime
și a patra ca masivitate din 
Sistemul Solar.
Uranus are o compozție similară cu 
Neptun și ambele au compoziții
chimice
diferite de cele ale celor mai mari
giganți gazoși: Jupiter și Saturn.
Din acest motiv, oamenii de știință
clasifică
adesea Uranus și Neptun ca „giganți
de gheață” pentru a-i deosebi de ceilalți
giganți gazoși.
Atmosfera lui Uranus, deși este
similară cu cea a lui Jupiter și a lui
Saturn în compoziția sa primară de 
hidrogen și heliu, conține mai multă
„gheață” cum ar fi apă, amoniac și
metan, precum și urme de alte 
hidrocarburi.[9] Are cea mai rece
atmosferă planetară din Sistemul
Solar, cu o temperatură minimă de 49
K (−224 °C). Uranus are o structură
complexă de nori stratificați și se
crede că apa formează cei mai mici
nori, iar metanul stratul superior de
nori.[9] Interiorul lui Uranus este
compus în principal din gheață și
rocă.
 La fel ca celelalte planete gigant, Uranus are un sistem de inele, o magnetosferă și numeroși sateliți. Sistemul
uranian are o configurație unică, deoarece axa sa de rotație este înclinată lateral, aproape în planul orbitei sale
solare. Prin urmare, polii săi nordici și sudici se află acolo unde majoritatea celorlalte planete își au ecuatorul.[11]
 În 1986, imaginile de la Voyager 2 au arătat-o pe Uranus ca pe o planetă aproape fără caracteristici în 
lumină vizibilă, fără benzile de nori sau furtuni asociate cu celelalte planete gigantice.[11] Voyager 2 rămâne
singura navă spațială care a vizitat planeta.[12] Observațiile de pe Pământ au arătat schimbări sezoniere și o
creștere a activității meteo pe măsură ce Uranus s-a apropiat de echinocțiul său în 2007. Viteza vântului poate
ajunge la 250 m/s (900 km/h).
Meteoriții
Meteoriții sunt obiecte de
proveniență Spatiala ajunse
pe suprafața Pământului ca
urmare a arderii incomplete
în atmosferă a 
meteoroizilor (bucăți de
diverse dimensiuni de fier
 și rocă, rezultate în special
în urma coliziunii dintre 
asteroizi).
 Există trei mari categorii de meteoriți:
• meteoriți pietroși, sau „aerolitici”, care sunt cei
mai comuni și sunt formați din piroxen, olivină și 
plagioclazi, minerale silicioase și o oarecare
cantitate de nichel-fier. Aceștia se subdivid în
chondrite și achondrite.

• meteoriți feroși, sau „siderolitici”, care sunt

compuși în cea mai mare parte din aliaje nichel-
fier.

• meteoriți micști, sau „pietroși-feroși”, ca de exemplu

pallasitele, sunt rari și conțin amestecuri de silicați și aliaj
nichel-fier.
 Unii meteoroizi (din a căror
ardere incompletă provin
meteoriții) s-au putut forma și în
urma dezintegrării cometelor în
fragmente. Fenomenul luminos
provocat de căderea prin
atmosferă a unui corp solid de
dimensiuni mici se numește 
meteor (A nu se confunda cu 
meteorism!). Fragmentele de
cometă pot avea o energie de
ciocnire asemănătoare cu cea a
fragmentelor de asteroizi, dar
zboară cu o viteză mult mai mare
și sunt mult mai mici. Din
această cauză pe Pământ încă nu
au fost găsite resturi de comete,
ci numai resturi de asteroizi.
 Caracteristici

De obicei masa variază de

la 100 g la citeva kg.
Uneori, din fericire destul
de rar,  se întâmplă ca astfel
de obiecte să lovească
scoarţa pământului. Craterul
lăsat este de 12 până la 20
de ori mai mare decât
mărimea obiectului propriu
zis . Cel mai mare meteorit
căzut pe Pămînt cîntărea
60tone. Meteoritul a fost
descoperit în anul 1920 şi
poartă denumirea de Hoba
West. 

Structura: 90 % Fe, Si, Mg, Ni, Al, Ca, etc. Compoziţia chimică: 1)
meteoriţi feroşi (sideroliţi)-Fe şi Ni 2) meteoriţi pietroşi (aeroliţi)
-Fe,Si, Mg 3) meteoriţi micşti (sideriţi) - amestecuri de silicaţi şi aliaj
de Ni-Fe 1 2 3
Cele mai probabile
locuri unde pot fi
Cel mai adânc crater
gasiţi meteoriţii sunt
meteoritic se numeşte Deep
locurile deschise,
Bay şi se află în Canada.
deşerturile, unde nu au
Craterul are o adâncime de
fost îngropaţi de
220 m şi a fost descoperit cu
sedimente şi roci,
ajutorul fotografiilor făcute
acoperiţi de vegetaţie
din avion în anii 1956-1957.
sau îngropaţi sub
construcţii
Sfarsit