NEVROZE

Realizat de catre: Ciobanu Costel

Murariu Bianca
Holca Naomi
Giurca Stefania
Serban Teodora,
Grupa 8
Termenul de nevroză a fost
introdus în 1769 de către
W. Cullen, profesor de
medicină de la Edinburg,
pentru a defini ansamblul
bolilor nervoase prin
afirmarea originii lor
organice şi pentru a oferi
un cadru nosologic specific
neurologiei care se năştea.
TEORIA PSIHANALITICĂ DESPRE NEVROZE

Conform psihanalizei, structura personalitaţii cuprinde trei instanţe

psihice: Ego, Id şi Superego:

 Ego-ul (sau eul) are drept

funcţie perceperea
evenimentelor interne sau
externe, integrarea
diferitelor conţinuturi
psihice, cât şi o funcţie
executivă.
 Id-ul se referă la impulsuri
inconştiente, persistente de
căutare a plăceri şi de ostilitate,
impulsuri pe care ego-ul le poate
restructura conform datelor
realitaţii.

 Superego-ul (supraeul) se
compune din conţinuturi psihice
de natură social-valorică,
idealuri, principii morale şi
elemente de autocritică în raport
cu primele, care stimulează ego-
ul în acţiunea sa de combatere a
forţelor Id-ului
 Diferenţele dintre nevroze şi psihoze:

• Nevroza ia naştere în urma conflictului  Psihoza ia naştere dinconflictul

dintre Eu şi Sine. dintre Eu şi Lumea exterioară.
• Nevroticul pierde simţul realitaţii numai  Psihoticul neagă întreaga realitate, îi
parţial, el nu vrea decât un intoarce spatele şi construieşte o
decupaj(bucăţi) a realităţii, exact cea la lume nouă (delir). Într-adevar în
care se referă refularea sa personală. cazul psihozelor se produce o
• Nevroticul pe de alta parte, împărtăşeşte ruptură de realitatea exterioară
experienţele comune cu realitatea carepoate fi respinsă parţial sau
celorlalţi. El îşi va comunica suferinţa total şi înlocuită de realitatea
care nuva fi de înţeles pentru ceilalţi şi proprie, incomprehensibilă pentru
nu îi va rupe de realitate. ceilalţi.
• Nevroticul ajunge în situaţia paradoxală  Psihoticul refuză realitateade frica
de frică ca nu cumva decupajul de de a-şi pierde lumea proprie pe care
lumepe care l-a refulat să se reactiveze a construit-o sau să nu
şi să-l indispună. cumvaaceastă lume să se
prăbuşească (delir de gelozie, de
grandoare, melancolie) .
Freud afirma că influenţele etiologice, diferite între ele prin demnitatea şi prin felul
lor de relaţie cu efectul pe care-l produc, pot fi grupate în trei clase:

Condiţii care sunt indispensabile pentru producerea afecţiunii respective.

Cauze concurente care împărtăsesc caracterul de condiţii prin aceea
căfuncţionează în cauzalitatea altor afecţiuni ca şi în aceea a afecţiunii respective,
dar care nu sunt indispensabile pentru ca aceasta din urmă să se producă.
Cauze specifice, la fel de indispensabile ca şi condiţiile, care le sunt denatură
îngustă şi nu apar decât în etiologia afecţiunii căreia îi sunt specifice.

Importanţa predispoziţiei ereditare este demonstrată prin faptul că aceleaşi cauze
specifice acţionând asupra unui individ sănatos nu ar produce nici un efect patologic
manifest, în timp ce la o persoană predispusă acţiunea lor va declanşa nevroza a
cărei dezvoltare în intensitate şi în tindere va fi conformă cu gradul acestei condiţii
ereditare.
 INCONGRUENTA

Omul are nevoie de sentimentul unei mari probabilitaţi, a împlinirii proiectelor
 sale, aatingerii şi cuprinderii dorinţelor în dimensiunea realităţii. Discrepanţa
dintre ceea cesuntem (Sinele real) şi ceea ce am vrea să fim (Sinele ideal) se
numeşte incongruenţă.

Consecinţa prezenţei incongruenţei este suferinţa psihică de tip nevrotic.

 Elementele definitorii ale sindromelor nevrotice:

 Sindromul astenic: astenie, fatigabilitate, cefalee, dispoziţie tristă

 Sindromul fobic: fobii, conduite de asigurare/evitare

 Sindromul obsesiv: obsesii, compulsii/ritualuri, anxietate

 Sindromul hipocondriac: cenestopatii, idei hipocondriace

 Sindromul isteric: sugestibilitate/autosugestibilitate,

demonstrativitate,hiperemotivitate
 PERSOANELE CARE AJUNG SA DEZVOLTE NEVROZA

De multe ori cad pradă nevrozelor fiinţele dotate cu o mare sensibilitate cum suntpictorii,

muzicienii, scriitorii şi toţi cei care depind de latura lor emotivă. Asemenea fiinţechinuite, pline de
zel şi de înfocare nu sunt întotdeauna uşor de recunoscut, deşi existăceva în felul lor de a se purta
care-I poate trăda.

evroticii au un aer îngrijit, nu suntsiguri pe ei, par rigizi şi prea prudenţi, pot trece de la timiditate la
o extremă agresivitate, împinşi de o forţă pe care nici măcar ei nu reuşesc să o înteleagă şi de care se
căiescaproape întotdeauna. Nevroticii au chipul tensionat din cauza angoasei, expresia feţei leeste
încapătănată, iar buzele strănse. Sunt deprimaţi ca şi când ar fi urmariţi de oameninţare necunoscută.
DRAMA NEVROTICULUI

 Drama nevroticului rezultă din angajarea conştientă în ceea ce

am putea numi “devalorizarea situativă” sau
“minorizarea existenţială”, adică dintr-o apreciere decalată a
propriei persoane faţă de planul realitaţii, dintr-o afectivitate în
acelaş timp cauză şi efect al situaţiei nevrotice.

 Nevroticul nu poate face faţă efectului demoralizant şi

sentimentului de disperare, unor relaţii lipsite de întelegere,
echitate, armonie. În sinea lui, nevroticul simte că ceva nu mai
funcţionează, totuşi el se fereşte să vorbească despre asta de
teamă să nu fie considerat nebun.
 BIBLIOGRAFIE

Freud, S. (2005). Studii despre isterie. Bucuresti: Ed. Trei

Freud, S. (2004). Nevroza, psihoza, perversiune. Bucuresti: Ed. Trei

Freud, S. (1980). Introducerea in psihanaliza, prelegeri de

psihanaliza, psihopatologia vietii cotidiene. Bucuresti: Ed. Didactica
si pedagogica