PLANUL CURSULUI

DETERMINAREA VOLUMETRICA A MEDICAMENTELOR

Determinari in mediu apos

Determinari prin reactii acido-bazice

Determinari prin reactii de precipitare
Determinari prin reactii de complexare
Determinari prin reactii redox
Determinari nitritometrice

Determinari in mediu neapos

1
1
Titrimetria sau volumetria = totalitatea metodelor de determinare
cantitativă care se bazează pe măsurarea exactă a volumelor de
soluţii necesare transformării totale a unei substanţe in altă
substanţă.

In cadrul determinărilor titrimetrice se adaugă soluţiei de analizat

atâţia mililitri de reactiv până se ajunge la punctul de echivalenţă.

Volum de
aA + bB → cC + dD +… echivalenta

stoechiometria Concentratie titrant, Concentratia

x volum de
reactiei probei
echivalenta

2
 Solutie titrata/volumetrica

 Solutie standard primara

 Solutie standard secundara

 Factor de molaritate

 Punctul de echivalenţă a unei titrări = momentul în care s-a

adăugat exact cantitatea de reactiv pentru ca reacţia să se
producă total.

 Punctul final al unei titrări = momentul în care are loc o

schimbare fizică a sistemului probă de analizat - reactiv.

3
 Intre punctul de echivalenţă şi cel final apare de cele mai multe
ori o diferenţă numită eroare de titrare. Aceasta poate fi:

 de metodă de lucru
 de scurgere
 de citire
 de titrare
 de indicator
 de temperatură
 de calcul

4
 Pentru aprecierea exactă a punctului de echivalenţ ă mai multe categorii de
metode:

Metode vizuale Metode instrumentale Modificarea insusirilor

(volumetria chimica) (volumetria fizico-chimica) fizice ale participantilor

Metodele chimice folosesc indicatori ale căror transformări în apropierea punctului

de echivalenţă sunt însoţite de schimbări perceptibile ca:
 viraj de culoare
 separare de precipitate.

 In cazul metodelor fizico-chimice în locul indicatorilor se

foloseşte o proprietate fizico - chimică a sistemului probă
de analizat-reactiv:
- conductibilitatea electrică
- absorbanta etc
 Acestea se măsoară în timpul titrării şi trebuie să prezinte
la punctul de echivalenţă o caracteristică ce se poate
înregistra cu ajutorul unor aparate.

5
 CLASIFICAREA METODELOR
TITRIMETRICE

A. După caracterul reacţiilor chimice

 Titrimetrie prin reacţii acido - bazice
 Titrimetrie prin reacţii de precipitare
 Titrimetrie prin formare de combinaţii complexe
 Titrimetrie prin reacţii de diazotare
 Titrimetrie prin reacţii redox

6
B. După natura mediului în care se execută
Titrări în mediu apos
Titrări în mediu neapos.

C. După modul de lucru

Metode directe
Metode indirecte
Metode prin diferenţă

7
 DETERMINARI IN MEDIU APOS
TITRIMETRIA PRIN REACTII
ACIDO - BAZICE (PROTOMETRIA)

Acidimetria
Alcalimetria

Reacţiile acido-bazice au loc în mediu apos după ecuaţia:

HA + BOH → H2O + BA
sau ionic:

(H3O+ + A-) + (B+ + HO-) → 2H2O + (B+ + A-)

8
Soluţii titrate

Acid clorhidric (1 mol/l, 0.1 mol/l, 0.01 mol/l)

- titrosubstanta: KHCO3, Na2CO3 calcinat
- indicator: metiloranj

Acid sulfuric (0.1 mol/l, 0.05 mol/l, 0.01 mol/l)

- titrosubstanta: KHCO3
- indicator: metiloranj

Hidroxid de sodiu. Hidroxid de potasiu (1 mol/l, 0.5 mol/l,

0.1 mol/l)
- titrosubstanta: acid oxalic, ftalat acid de potasiu
- indicator: fenolftaleină, albastru de timol

9
Indicatori

In funcţie de procesele analitice:

indicatori acido-bazici de culoare: fenolftaleina, metiloranj,

roşu de metil, verde malachit, albastru de timol, galben de
metanil, roşu de fenol etc

indicatori acido-bazici de fluorescenţă: albastru de timol,

fluoresceina, eozina, chinina, -naftolul etc.

indicatori acido-bazici turbidimetrici: isonitrozoacetil-p-

aminobenzen, o-toluidina etc

indicatori acido-bazici de adsorbţie: galben de tiazol etc

10
 Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea cantitativă a substanţelor cu caracter acid

11
11
12
Determinarea fenilbutazonei
Fenilbutazona, datorită hidrogenului de la C4, se comportă ca un
acid monoprotic.
Principiul determinării: substanţa se dizolvă în acetonă
neutralizată la roşu de fenol, se adaugă apă şi se titrează cu
NaOH 0,1 mol/l până la coloraţie roz - violetă.

13
Determinarea acidului acetilsalicilic din comprimate

• Datorită caracterului acid, după dispersarea pulberii de

comprimate ȋn alcool (R) neutralizat ȋn prealabil la fenolftaleină
(I) se titrează cu cu hidroxid de sodiu 0.1 mol/l, până la
coloraţie roz.

14
2 . Determinarea cantitativă a substanţelor cu caracter bazic

este mai puţin utilizată, fiind preferată titrimetria în mediu neapos.

15
16
 Dozarea benzoatului de sodiu din soluţia injectabilă de cafeină şi
benzoat de sodiu

După extracţia cafeinei, se adaugă eter (R), indicator metiloranj şi se titrează cu

HCl 0.1 mol/l până la coloraţia stratului apos ȋn roz persistent.

Dozarea codeinei

Codeina este o bază monoacidă şi după dizolvare ȋn alcool neutralizat in prealabil

la roşu de metil, se titrează cu HCl 0.1 mol/l până la coloraţie roşu-portocaliu.
17
Alte aplicaţii
1. Determinarea amfetaminei.
Principiul determinării: o cantitate exact măsurată de substanţă se
tratează cu H2SO4 0,05 mol/l în exces, iar acidul rămas
neconsumat se titrează cu NaOH 0,1 mol/l în prezenţa
roşului de metil ca indicator.

2. Determinarea meprobamatului.
Principiul determinării: se titrează cu NaOH 0,1 mol/l excesul de
HCl 0,1 mol/l care s-a utilizat pentru neutralizarea
amoniacului rezultat prin hidroliză cu KOH alcoolic.

18
3. Determinarea alcaloizilor

Principiul determinării:
alcaloizii sunt trataţi cu un exces de soluţie titrată de acid, iar excesul se
retitrează cu o soluţie titrată de bază în prezenţa unui indicator adecvat.
cand se aplică titrarea directă a bazicităţii alcaloizilor, solubilizarea
acestora se face în mediu alcoolic, hidroalcoolic sau alt solvent
neutralizat.

o alcaloizii din Aconiti tuber - titrare directă cu H2SO4 0,01 mol/l,

indicator roşu de metil
o alcaloizii din Belladonnae folium - titrare cu NaOH 0,02 mol/l a
excesului de H2SO4 0,01 mol/l, indicator roşu de metil
o alcaloizii din Chinae cortex - titrare directă cu HCl 0,1 mol/l, indicator
un amestec din roşu de metil şi albastru de metilen
o alcaloizii din extractum Hyosciami siccum - se extrag cu cloroform, se
dizolvă în H2SO4 0,01 mol/l şi se determină prin titrarea excesului de acid
cu NaOH 0,02 mol/l, indicator roşu de metil
o alcaloizii din Opium şi Opium pulveratum - titrare directă cu H2SO4
0,05 mol/l, indicator roşu de metil

19
 TITRIMETRIA PRIN REACTII DE
PRECIPITARE
se bazează pe formarea de precipitate
clasificare in funcţie de cationii care se folosesc în sistemul de
precipitare:
o Argentometria Ag+ + X-  AgX
o Mercurometria Hg2+2 + 2X-  Hg2X2
o Barimetria Ba+2 + Y-2  BaY
o Uranometria. UO2+2 + Y-2  UO2Y

Indicatori
- indicatori reactivi ai ionilor: cromat de potasiu, alaun feric,
ditizona, difenilcarbazona, difenilcarbazida, sulfonftaleine
- indicatori de adsorbţie (în lumina albă şi în lumina ultraviolet -
de fluorescenţă): eozina, fluoresceina, p-etoxicrisoidina, tropeolina
00, diclorfluoresceina, albastru de bromfenol
- indicatori redox: difenilamina, difenilbenzidina.

20
ARGENTOMETRIA

Precipitatele formate au structura AgX.

Soluţii titrate
1. Nitrat de argint 0,1 M
Titrul se determină cu NaCl (cromat de potasiu).
2. Tiocianat de amoniu 0,1 M
Titrul se determină cu AgNO3 0,1 M (alaun feric).

21
 Aplicaţii în analiza medicamentelor
1. Determinarea halogenurilor (clorura de amoniu, clorura de
potasiu, clorura de sodiu, bromura de amoniu, bromura de
stronţiu).
Metoda Mohr - titrare directa cu AgNO3 0,1 M în prezenţa
cromatului de potasiu ca indicator:

Metoda Volhard - halogenura se tratează cu un exces de soluţie

titrată de AgNO3 şi se titrează excesul de AgNO3 cu o soluţie
titrată de NH4SCN în prezenţa alaunului feriamoniacal:

- ultima reactie indica sfarsitul titrarii

22
2. Determinarea argintului din combinaţii organice ca: argint
coloidal, proteinat de argint, vitelinat de argint.
Principiul determinării: titrare cu NH4SCN 0,1 M în prezenţa
alaunului feriamoniacal, după prealabila distrugere a
materiei organice cu KMnO4 în mediu de acid sulfuric.

3. Determinarea sulfamidelor: sulfadiazina, sulfatiazolul,

sulfametiltiazol, sulfanilamida, succinilsulfatiazol.
Principiul determinării: sulfamidele formează precipitate cu AgNO3
0,1 M, iar excesul de AgNO3 0,1 M se titrează cu NH4SCN 0,1
M în prezenţa alaunului feriamoniacal.

4. Alte exemple:
 bromizoval
 acetat de clortestosteron
 diclorhidrat de histamină
 izocianatul de alil din Sinapis nigrae semen.
23
MERCUROMETRIA
ionul Hg2+2 are proprietatea de a forma cu anionii halogenaţi
precipitate greu solubile de tipul Hg2X2:

Soluţii titrate
1. Azotat mercuros 0,1 M
Titrul se determină pe NaCl.

Indicatori
o difenilcarbazona, difenilcarbazida.

Aplicaţii în analiza medicamentelor

o determinarea clorurilor şi halogenurilor solubile, determinările
efectuându-se în mediu de acid nitric. 24
 TITRIMETRIA PRIN REACTII DE
COMPLEXARE (COMPLEXOMETRIA)

are la bază formarea de complecşi.

se clasifica după tipul combinaţiilor complexe:

metode care decurg prin reacţii cu formare de chelaţi
metode care nu decurg prin reacţii cu formare de chelaţi.

reacţiile de complexare trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:
să conducă la formarea unor combinaţii complexe stabile
reacţiile să aibă puncte nete de echivalenţă care pot fi evidenţiate
cu ajutorul indicatorilor sau instrumental
reacţiile să decurgă în sistem omogen şi să nu fie însoţite de
procese secundare.
25
Indicatori

1. indicatori în care grupul cromofor face parte din structura

indicatorului

2. indicatori în care grupul cromofor este generat de ionul

metalic care reacţionează cu indicatorul

Exemple de indicatori:
 indicatori metalo-cromici: coloranţi azoici, coloranţi azoici
substituiţi, ftaleine şi sulfoftaleine, coloranţi trifenilmetanici,
coloranţi antrachinonici
 indicatori metalici indirecţi: negru de eriocrom T
 indicatori acido-bazici si indicatori redox: albastru de
variamin B
 indicatori de tulbureală: AgI, AgAg(CN)2.

 se pot folosi şi metodele instrumentale, dintre care mai mult

se utilizează metoda spectrofotometrică.
26
CIANOMETRIA
se bazează pe capacitatea de complexare a diferiţilor cationi de
ionul de cianură.
cea mai importantă metodă cianometrică este
argentocianometria ce are la bază ecuaţiile:

27
In funcţie de condiţiile de titrare şi de indicator, metode pentru
determinarea punctului de echivalenţă:
metoda Liebig: nu utilizează indicator, punctul de echivalenţă
este dat de apariţia unei tulbureli datorită formării Ag[Ag(CN)2]
metoda Denigés: foloseşte drept indicator o iodură alcalină,
sfârşitul titrării este dat de opalescenţa atribuită AgI
metoda Ripan: foloseşte ca indicator difenilcarbazona, care
formează cu Ag+ un complex colorat în violet.

Aplicaţii in analiza medicamentelor:

metoda este mai puţin folosită în analiza şi controlul
medicamentelor
se pot determina cantitativ ionii:

28
COMPLEXONOMETRIA

are la bază reacţia de complexare dintre unii ioni şi acizii

aminopolicarboxilici (complexone)
Exemple complexone:
acidul iminodiacetic
acidul etilendiaminotetraacetic, sarea de sodiu a acidului
etilendiaminotetraacetic (chelaton III, complexon III, trilon B)
acidul hexametilendiaminotetraacetic.

Soluţii titrate
1. EDTA-Na2, etilendiaminotetraacetat disodic (EDTA - disodic,
complexon III) 0,05 M
Titrul se determină cu: zinc (negru de ericrom T), CaCO3 (murexid),
MgSO4.7H2O (negru de eriocrom T).

Indicatori
- negru de eriocrom T, murexid, roşu de pirogalol, xilenoloranj

29
Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea substanţelor medicamentoase care

conţin cationii: Al3+, Bi3+, Ba2+, Ca2+, Cd2+, Cu2+, Fe3+, Hg2+,
Pb2+, Mg2+, Mn2+, Sn2+, Zn2+:
- sulfatul de aluminiu şi potasiu (alumen, alaun de potasiu),
sulfatul de aluminiu: EDTA - disodic 0,05 M, xilenoloranj
- carbonatul de calciu: tampon amoniacal, edetat de sodiu şi
magneziu, negru de eriocrom T, EDTA - disodic 0,05 M
- clorura de calciu
- gluconat de calciu: tampon amoniacal, edetat de sodiu şi
magneziu, negru de eriocrom T, EDTA - disodic 0,05 M.

Alte exemple: glicerofosfat de calciu, lactat de calciu, soluţia

de clorură de calciu 50%, soluţia de hidroxid de calciu
0,15%, stearat de magneziu, oxid de magneziu, carbonat
bazic de magneziu, sulfat de magneziu, oxid de zinc,
carbonat bazic de bismut, galat bazic de bismut, azotat bazic
de bismut, salicilat bazic de bismut.
30
• Cationul C2+ formeaza cu indicatorul negru de eriocrom T un
complex mai puţin stabil decat complexonatul cationului de
determinat. Reacţia are loc la pH = 9 când indicatorul este
colorat ȋn albastru, iar complexul care rezultă este colorat ȋn
roşu:

C2++ HIn2-+ NH3 ↔ [CIn]- + NH4

albastru roşu

C2+ formeaza cu soluţia titrată de EDTA-Na2 un complex incolor:

C2+ + HY3-↔[CY]2- + NH4+

• La punctual de echivalenţă EDTA-Na2 deplaseaza cationul din

complexul său cu indicatorul cu punerea ȋn libertate a
indicatorului, culoarea soluţiei redevenind albastră.

[CIn]- + HY3-↔ [CY]2-+ HIn2-

rosu incolor albastru

31
2. Determinarea alcaloizilor

Principiul determinării:
mulţi alcaloizi formează precipitate cu diverşi anioni complecşi
care au în structura lor un cation
se determină cationul din complexul alcaloid - anion sau din
complexul reactiv folosit în exces.
Exemple:
sărurile de chinină, teobromina şi teofilina formează precipitate
cu K[BiI4]. Excesul de reactiv se titrează cu complexon III fără a
utiliza indicator complexonometric, finalul titrării este momentul
în care soluţia se decolorează.

Alţi autori precipită alcaloizii cu sulfat de cupru,

tetraiodocadmiat dipotasic, picrat de cupru, tetratiocianatozincat
de amoniu, excesul de reactiv se va titra cu soluţie de
complexonă III în prezenţa indicatorilor adecvaţi.
32
3. Determinarea sulfamidelor
sulfamidele formează compuşi greu solubili cu cationii metalelor grele
se determină complexonometric excesul de reactiv cu o soluţie titrată de
complexon III, în prezenţa unui indicator
ca agenţi de precipitare se folosesc săruri de cupru, săruri mercurice, AgNO 3
etc.

4. Determinarea metalelor insolubile

proba este incalzita cu EDTA in exces si apoi excesul este titrat cu solutii de
saruri continand Mg+2 sau Zn+2 de concentratie cunoscuta
exemple: hidroxid de aluminiu, sulfat de aluminiu, fosfat acid de calciu

Al3++ HY3- ↔ [AlY]- + H+

Zn2+ + HIn2- + HO- ↔ [ZnIn]- + H2O
albastru rosu
Zn2+ + HY3- + HO- ↔ [ZnY]2- +H2O
[ZnIn]- + HY3- + NH3 ↔ [ ZnY]2- + HIn2- + NH4
rosu albastru 33
 DETERMINARI TITRIMETRICE PRIN
REACTII REDOX (REDOXOMETRIA)
Condiţii:
să fie totale
să se desfăşoare cu viteză mare
punctul de echivalenţă să fie net şi să poată fi pus în evidenţă cu uşurinţă.

are loc un fenomen de:

oxidare prin care o substanţă cedează electroni, mărindu-şi starea de
oxidare
reducere în care se acceptă electroni, micşorându-se starea de oxidare.

Cele două fenomene se petrec concomitent:

34
34
Stabilirea punctului de echivalenta:

 Indicatori
 indicatori de culoare (compuşi organici): difenilamina,
indofenoli, oxazine, tiazine, diamine
 indicatori reactivi ai ionilor: o-fenantrolina, ,’-dipiridilul,
dimetilglioxima, amidonul, -naftoflavone
 indicatori turbidimetrici: acidul selenic
 indicatori de fluorescenţă: fluoresceina, rodamina B.

 Metode instrumentale.

35
 DETERMINARI PERMANGANATOMETRICE

se foloseşte capacitatea oxidantă a ionului MnO4-, care, în

funcţie de mediu, acţionează prin 5, 3, 1 echivalenţi.

mediu puternic acid:

mediu slab acid, neutru sau slab bazic:

mediu puternic bazic:

Majoritatea determinărilor cantitative se efectuează în mediu acid.

36
Soluţii titrate

1. Permanganat de potasiu 0,1 M

Titrul se determină cu acid oxalic.
2. Acid oxalic 0,05 M
3. Arsenit de potasiu 0,1 M
Titrul se determină cu soluţie titrată de iod 0,05 M.

Aplicaţii în analiza medicamentelor

determinarea cantitativă a medicamentelor, atât de natură

anorganică cât şi organică.
se practică metoda titrării directe sau indirecte.

37
1. Determinarea sãrurilor feroase:
- au caracter reducãtor şi se titreazã cu KMnO4 0.1 M pânã la
coloratie roz-persistentã.

10 FeSO4 + 2 KMnO4 + 8 H2SO4 =

5 Fe2(SO4)3 + 2 MnSO4 + K2SO4 + 8 H2O

2. Determinarea apei oxigenate:

- în mediu puternic acid apa oxigenatã este oxidatã de permanganatul
de potasiu:

5 H2O2 + 2 KMnO4 + 3 H2SO4 = 2 MnSO4 + K2SO4 + 8H2O + 5 O2

3. Determinarea nitriţilor alcalini:

- deoarece nitriţii nu sunt stabili în mediu acid, determinarea lor se
face cu permanganat de potasiu în exces, iar excesul se determina
indirect prin titrarea cu tiosulfat a iodului eliberat din KI:

5HNO2 + 2KMnO4 + 3H2SO4 = 5HNO3 + 2MnSO4 + K2SO4 + 3H2O

10 KI + 2KMnO4 + 8H2SO4 = 5I2 + 6 K2SO4 + 2MnSO4 + 8H2O
5I2 + 10Na2S2O3 = 5Na2S4O6 + 10NaI
38
4. Determinarea fenolului:
- permanganatul de potasiu oxidează fenolul în mediu alcalin
descompunându-se în dioxid de carbon şi apă:

C6H5-OH + 14[O] = 6CO2 + 3H2O

5. Determinarea aminofenazonei:
- în mediu alcalin permanganatul de potasiu oxidează
aminofenazona la dioxiaminofenazonă; folosind un exces de
permanganat acesta se dozează iodometric după ecuaţiile de la
determinarea nitriţilor alcalini.

39
DETERMINARI IODOMETRICE

• In iodometrie se poate folosi:

- acţiunea oxidantă a iodului în titrările directe de reducători

I2 + 2e-  2I-

- acţiunea reducătoare a anionului I- în titrările indirecte ale

oxidanţilor
Oxidant + 2e-  I2
I2 + S2O3-2  S4O6-2 + 2I-

40
Soluţii titrate

1. Iod (0,05 M,....)

Titrul se determină cu: As2O3; soluţie titrată de Na2S2O3.
2. Tiosulfat de sodiu (0,1 M,...)
Titrul se determină cu: K2Cr2O7, KBrO3, KIO3.

Indicatori

amidon,
 - naftoflavone
solvenţi ai iodului (cloroform, benzen, tetraclorură de carbon).

41
 Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea vitaminei C:
- acidul ascorbic este oxidat de iod la acid dehidroascorbic,
titrarea efectuându-se cu I2 0,05 M în prezenţa amidonului:

42
2. Determinarea glucozei:
- se oxidează cu un exces de iod 0,05 M în mediu alcalin (carbonat
de sodiu, borat de sodiu, etc.), la rece şi excesul se retitrează cu
tiosulfat de sodiu.

3. Determinarea fenazonei:
- fenazona formează cu iodul iod - fenazona, care precipită la rece;
excesul de iod se titrează cu tiosulfat de sodiu în prezenţa
amidonului dupa adaugare de alcool.

43
4. Determinarea cloralhidratului:
- iodul oxidează în mediu alcalin cloralhidratul la acid tricloracetic,
excesul de iod se titrează cu tiosulfat de sodiu:

I2 + 2NaOH = NaI + NaIO + H2O

CCl3CH(OH)2 + NaIO + NaOH = CCl3COONa + 2H2O + NaI

5. Determinarea cafeinei:
- cafeina formează cu iodul periodura de cafeină insolubilă
(C8H10N4O2.HI.I4), excesul de iod se titrează cu tiosulfat de sodiu.

6. Determinarea fenolului:
- în mediu bazic iodul formează cu fenolul triiodfenolul, excesul de
iod 0,05 M se titrează cu tiosulfat de sodiu 0,1 M.

44
7. Determinarea penicilinelor:
- penicilinele în mediu bazic hidrolizează la nivelul ciclului -
lactamic rezultând doi compuşi care sunt oxidaţi de iod, iar
excesul de iod se titrează cu tiosulfat de sodiu 0,1 M.

45
DETERMINARI IODATOMETRICE

In mediu acid iodaţii alcalini se comportă ca oxidanţi, conform ecuaţiilor:

Modul de funcţionare a iodatului depinde de mediul de reacţie şi de

funcţia reducătoare a partenerului de reacţie.

Soluţii titrate
1. Iodat de potasiu 0,1 M
Deşi iodatul este o titrosubstanţă, titrul se poate determina cu: As 2O3;
Na2S2O3; sulfat de hidrazină.

46
 Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea hidrazinei:
- în mediu acid şi în prezenţa clorurii mercurice, hidrazina reduce iodatul la
iodură, ca indicator se foloseşte un solvent al iodului.

3H2N  NH2 + 2KIO3  3N2 + 2KI + 6H2O

2. Determinarea iodurilor alcaline (iodura de potasiu, iodura de

sodiu):
- iodatul de potasiu oxidează iodurile alcaline reducându-se la I, sfârşitul
titrării este dat de momentul în care cloroformul devine galben.

5KI + KIO3 + 6HCl  3I2 + 6KCl + 3H2O

2I2 + KIO3 + 6HCl  5ICl + KCl + 3H2O

sau ecuaţia generală:

2KI + KIO3 + 6HCl  3ICl + 3KCl + 3H2O

3. Alte aplicaţii: dozarea acidului ascorbic, sulfatioureei, HIN-ului,

acidului tioglicolic, cisteinei.
47
DETERMINARI BROMO-BROMATOMETRICE
• Bromometria: ȋn mediu acid
BrO3- + 5 Br- + 6 H+  Br2 + 3 H2O
Br2 + 2 e-  2 Br-

• Bromatometria: ȋn mediu acid

BrO3- + 6 e - + 6 H+  Br- + 3 H2O

• deoarece în ambele metode se folosesc soluţii de bromat alcalin,

denumirea de bromo - bromatometrie este mai des utilizată.

Indicatori
indicatori reversibili: -naftoflavona, p-etoxicrisoidina
indicatori ireversibili: metiloranj, roşu de metil, indigocarmin,
albastru de xilenol
solvenţi.
48
Soluţii titrate

1. Bromat de potasiu 0,1 M

Bromatul de potasiu este o titrosubstanţă, dar titrul se poate determina cu
As2O3, Na2S2O3 0,1 M.
2. Bromat de potasiu - bromură de potasiu 0,1 M
Titrul se determină cu Na2S2O3 0,1 M.

Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea p - clorfenolului:
- compusul formează cu bromul un derivat bromurat, excesul de bromat-
bromură oxidează KI, iodul pus în libertate se titrează cu Na2S2O3 0,1 M.

2. Determinarea acidului salicilic:

- acidul salicilic se bromurează formând tribromfenolul, excesul de bromat-
bromură se titrează iodometric în prezenţa amidonului.

49
3. Determinarea p - hidroxibenzoatului de metil (nipagin):
- nipaginul hidrolizat alcalin se bromurează cu bromat - bromură şi iodul pus în
libertate din KI se titrează cu Na2S2O3 0,1 M în prezenţa amidonului.

4. Determinarea sulfamidelor:
- sulfamidele se bromurează în mediu acid cu KBr şi KBrO 3 0,1 M, iar excesul se
titrează iodometric. Rezultă compuşi dibromuraţi:

H2NC6H4SO2NHR + 2Br2  H2NC6H2Br2SO2NHR + 2HBr

- Se pot determina cantitativ următoarele sulfamide: sulfanilamida,
sulfacetamida, sulfaguanidina, sulfamerazina.

5. Determinarea sulfocianurilor alcaline: sulfocianurile sunt oxidate de catre

bromat in mediu acid la sulfati, bromatul reducandu-se la Br-; sfarsitul
reactiei este sesizat prin schimbarea culorii indicatorului rosu de metil, de la
rosu la galben-pal.

SCN- + KBrO3 + H2O → SO4-2 + KBr + HCN + H+

6. Alte determinări: acid ascorbic, HIN, diacetilhexestrol, p-aminosalicilat de

sodiu, nipasol, resorcina, salol, timol, - şi -naftol, hipofosfiţi, salicilamida,
fenol.

50
 DETERMINARI DICROMATOMETRICE

Dicromatul de potasiu în mediu acid este un oxidant:

Indicatori
- amine: difenilamina, acidul difenilaminosulfonic
- derivaţi de benzidină.

Soluţii titrate
1.Dicromat de potasiu 0,0167 mol/l(0,1 N)
Este o titrosubstanţă, iar titrul se poate determina şi cu sare Mohr
(difenilamină sulfonată).

51
 Aplicaţii în analiza medicamentelor
1. Determinarea sărurilor feroase:
- oxidarea ionilor Fe2+ la Fe3+ de către dicromat are loc în mediu acid creat de
amestecul format din acid sulfuric şi acid fosforic, in prezenta difenilaminei, pana la
albastru:

6FeSO4 + K2Cr2O7 + 7H2SO4 = 3Fe2(SO4)3 + K2SO4 + Cr2(SO4)3 +7H2O

2. Determinarea metamizolului:
- metamizolul este oxidat de dicromatul de potasiu în mediu acid în prezenţa
difenilaminei după reacţia:

3. Alte determinări: vitamina C, alcoolul etilic, HIN, hidrochinona, 1,4-hi-drazinoftalazina,

tioureea şi derivaţii săi.
52
 DETERMINARI CERIMETRICE

se bazează pe caracterul oxidant al ionului Ce4+ în mediu acid:

Ce4 + e  Ce3

Funcţia oxidantă poate fi redată şi prin ecuaţia:

2Ce(SO4)2 + H2O  Ce2(SO4)3 + H2SO4 + O

Reacţia are loc nu numai în soluţii apoase dar şi în mediu neapos

(aceto-nitril).

Soluţii titrate
1. Sulfat ceric 0,1 M
Soluţia se poate prepara din Ce(SO4)22(NH4)2SO4.2H2O şi CeO2. Titrul
soluţiei se determină cu: As2O3, sare Mohr, oxalat de sodiu.

Indicatori
- feroina, p-etoxicrisoidina, roşu de metil, difenilamina
- o-fenantrolina feroasă.
53
 Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea oxalaţilor:
- acidul oxalic şi oxalaţii sunt oxidaţi de sulfatul de ceriu în
mediu acid în prezenţa feroinei ca indicator.

(COOH)2 + 2Ce(SO4)2 = 2CO2 + H2SO4 + Ce2(SO4)3

2. Alte determinări: hidrochinona, HIN, acidul ascorbic,

tocoferolul, aminofenazona, hipofosfiţi, zaharuri.

54
 DETERMINARI NITRITOMETRICE

Nitritometria este o metodă volumetrică care are la bază reacţia de

diazotare a aminelor aromatice la tratarea lor cu acid azotos.

Diazotarea decurge la temperatură scăzută:

Ar-NH2 + HNO2 + HCl  ArN  NCl + 2H2O

Soluţii titrate
1. Nitrit de sodiu 0,1 M
Titrul se determină cu acid sulfanilic (iodură de potasiu amidonată).

Indicatori
- iodură de potasiu amidonată, tropeolina 00, acidul
difenilbenzidindisulfonic, galben de metanil.

Prinderea punctului de echivalenţă se poate face cu mare precizie

folosind metode electrometrice (potenţiometric şi amperometric).

55
 Aplicaţii în analiza medicamentelor

1. Determinarea unor sulfamide

 Principiul determinării: se diazotează gruparea amină primară

cu nitrit de sodiu în mediu acid când are loc reacţia generală:
RNHSO2 ArNH2 + NaNO2 + HCl =
RNH-SO2-Ar- N  N Cl + 2H2O
 Punctul final al reacţiei poate fi pus în evidenţă cu ajutorul
iodurii de potasiu amidonată care se colorează în albastru în
prezenţa unui exces de nitrit, sau cu ajutorul tropeolinei 00
ori a galbenului de metanil:
2 NaNO2 + 2KI + 4HCl = 2NaCl + 2KCl + I2 + 2H2O + 2NO

2. Determinarea acidului p-aminobenzoic:

- reacţia de diazotare are loc în mediu de acid clorhidric 0,1 M,
în prezenţa KBr şi a tropeolinei 00, titrarea efectuându-se cu
NaNO2 0,1 M până la coloraţie gălbuie.

3. Determinarea p-aminobenzoatului de etil:

- principiul este asemănător determinării acidului p-
aminobenzoic.
56
 5. Determinarea clorhidratului de procaină

4. Determinarea paracetamolului:
- p-hidroxiacetanilida se hidrolizează în mediu acid când se pune în
libertate grupa NH2 primară aromatică, p-hidroxianilina titrându-se
cu NaNO2 0,1 M în prezenţa KBr şi a tropeolinei.

57
6. Determinarea cloramfenicolului:
- grupa nitro a cloramfenicolului se reduce la amină cu pulbere
de zinc şi acid clorhidric şi se titrează cu NaNO2 0,1 M în
prezenţa KBr şi a tropeolinei 00.

58
 DETERMINARI IN MEDIU NEAPOS
Avantaje faţă de titrarile în mediu apos:

- pot fi titrate ca acizi sau ca baze relativ tari în solvenţi anhidri,

în care sunt solubile, numeroase substanţe medicamentoase cu
caracter acid sau bazic slab sau foarte slab, insolubile în apă

- pot fi titrate substanţe medicamentoase cu caracter neutru în

mediu apos

- se aplică determinărilor de substanţe anorganice, organice,

izomeri, serii de compuşi omologi, amestecuri de acizi, baze,
săruri

- datorită constantei dielectrice mici a solvenţilor organici, se pot

determina cantitativ cantităţi mici de substanţe fără a influenţa
observarea punctului de echivalenţă prin slăbirea virajului
indicatorilor.

59
Solvenţii neapoşi sau anhidri se pot clasifica, după proprietăţile lor
sau după efectul produs, în:

A. Solvenţi amfoterici
solvenţi care manifestă o disociere proprie
după caracterul lor se împart în:
a) solvenţi protogenici (solvenţi care cedează mai uşor protoni,
funcţionând ca acizi): acid acetic anhidru, acid formic anhidru, acid
propionic anhidru, acid fluorhidric, acid sulfuric anhidru
b) solvenţi protofilici (fixează protoni, comportându-se ca baze):
butilamina, etilendiamina, acetona, metiletilcetona, acetonitrilul.
c) solvenţi amfiprotici: alcooli, cetone

B. Solvenţi inerţi (aprotici)

nu posedă funcţii bazice sau acide uşor de pus în evidenţă.
a) solventi neutri: benzen, dioxan, cloroform, anhidrida acetica
b) solventi bazici: piridina, DMF,DMSO
c) solventi acizi: nitrometan.
În aceşti solvenţi substanţele cu caracter acid sau bazic se găsesc
nedisociate.

60
Efectele solvenţilor depind de mai mulţi factori:
1. Capacitatea sa de dizolvare a substanţei
Capacitatea de dizolvare a unui solvent este dependentă de proprietăţile
solvatante ale acestuia, determinate de:
- proprietăţile lor fizice
- constanta dielectrică
- polaritatea sa
- existenţa legăturilor inter- şi intramoleculare etc.

2. constanta dielectrică, 
joacă un rol important în disociaţia ionică a substanţei care se dizolvă.
Substanţele ionice prin disociere vor forma doi ioni între care se
manifestă efecte electrostatice. Între cei doi ioni se va interpune stratul
de solvent, în acest fel se va micşora atracţia electrostatică cu atât mai
mult cu cât constanta dielectrică a solventului este mai mare.
În solvenţii cu constantă dielectrică mică, cum este a benzenului (2,28),
nu se vor găsi aproape deloc ioni liberi.

Solvenţii se pot clasifica din acest punct de vedere în:

- solvenţi puţin disocianţi (10 - 15);
- solvenţi mediu disocianţi (15 <  < 40);
- solvenţi disocianţi ( > 40).
61
3. efectul prototropic al solventului
Solventul intervine prin acceptare sau cedare de protoni.
În funcţie de afinitatea lor variabilă faţă de protoni, solvenţii
sunt susceptibili de a reacţiona cu substanţele dizolvate şi chiar
sunt capabili de a transforma o legătură covalentă într-o
legătură ionică, dând naştere unei perechi de ioni a căror
disociaţie depinde de constanta dielectrică a solventului.

Efectul solvenţilor amfiprotici protofilic se manifestă astfel:

Exemplu: dizolvarea fenolului în dimetilformamidă:

62
Efectul solvenţilor amfiprotici protogeni se manifestă astfel:

X fiind o grupare electronegativă. In acest mod are loc dizolvarea

anilinei în acid acetic:

In solvenţii aprotici se manifestă aciditatea sau bazicitatea

intrinsecă a substanţei.

63
Alegerea solvenţilor
 Pentru a doza un singur component cu caracter acid sau bazic se alege un solvent care prin efectul său
prototropic şi prin constanta sa dielectrică să exalte la maximum aciditatea sau bazicitatea, adică în acest
solvent substanţa să disocieze la maxim.

 Dacă se urmăreşte determinarea cantitativă a unui amestec de acizi sau baze trebuie să se aleagă
amestecuri de solvenţi care în anumite proporţii să permită dozarea diferenţială.

 Solvenţii acizi exaltă bazicitatea permiţand titrări cu acizi tari.

 Solvenţii bazici exaltă aciditatea şi fac posibilă titrarea cu o bază tare.

 Astfel, în dimetilformamidă se titrează mulţi derivaţi barbiturici, cum este fenobarbitalul, ca acizi tari, cu o
soluţie titrată de metoxid de sodiu în amestecul benzen-alcool metilic.

 In solvenţi aprotici (benzen, tetraclorură de carbon, cloroform) nu apar fenomene de solvoliză.

 În astfel de medii aciditatea sau bazicitatea intrinsecă este menţinută integral, fiind posibilă titrarea
oricărui acid sau oricărei baze.

64
Indicatori

1. In cazul utilizării solvenţilor acizi: cristal violet, α-naftolbenzeina,

roşu de chinaldină, violet de metil, tropeolină 00

2. In cazul utilizării solvenţilor bazici: albastru de timol, galben de

alizarină, roşu de fenol, albastru de bromtimol, roşu de
chinaldină, timolftaleina, azoviolet

3. In cazul utilizării solvenţilor neutri: metiloranj, roşu neutral,

galben de metanil.

65
Soluţii titrate
A. Soluţii titrate de acizi
1. Acid percloric 0,1 M, 0,01 M în acid acetic anhidru
Titrul se determină cu: ftalat acid de potasiu (cristal violet); hidrogen
carbonat de potasiu (violet de metil).
2. Acid percloric 0,1 M, 0,05 M în dioxan
Titrul se determină cu: ftalat acid de potasiu.
3. Acid percloric 0,1 M în acid propionic
Titrul se determină cu: ftalat acid de potasiu.
4. Acid percloric 0,1 M în acid trifluoracetic
5. Acid percloric 0,1 M în alcool metilic
Titrul se determină cu tris-(hidroximetil)-aminometan 0,1 M
(albastru de timol şi alfazurin).
6. Acid percloric 0,1 M în etilenglicol-isopropanol
Titrul se determină cu carbonat de sodiu anhidru (metiloranj, roşu
de metil, albastru de timol).
7. Acid clorhidric 0,05 M în alcool metilic
Titrul se determină cu NaOH 0,1 M (fenolftaleină).
8. Acid clorhidric 1 M în etilenglicol-isopropanol (1:1)
9. Acid tosilic 0,005 N în cloroform
Titrul se determină cu stricnină (p - dimetilaminoazobenzen).
66
B. Soluţii titrate de baze
1. Hidroxid de sodiu (potasiu) 0,1 M în alcool metilic anhidru
Titrul se determină cu acid benzoic (albastru de timol)
2. Metoxizi de sodiu, potasiu, litiu 0,1 M
Titrul se determină cu acid benzoic; acid succinic.
3. Metoxid de sodiu 0,1 M în benzen-metanol (10 : 1)
Titrul se determină cu acid benzoic.
4. Metoxid de litiu 0,1 M în benzen-metanol (1 : 6)
5. Hidroxid de tetrabutilamoniu 0,1 M; 0,02 M în benzen-metanol (10:1) Titrul se
determină cu acid benzoic în DMF, acetonă sau MEC (albastru de timol).
6. Hidroxid de tributilmetilamoniu 0,1 N în benzen-metanol (10:1)
7. Hidroxid de trietilbutilamoniu 0,1 N în benzen-metanol (10:1)

C. Alte soluţii titrate

1. Acetat de sodiu 0,1 N în acid acetic anhidru
2. Anilină 0,1 N în acid acetic anhidru
3. Benzidină 0,05 N în acid acetic anhidru
4. 2 - aminoetoxid de sodiu 0,2 N în etilendiamină
5. Morfolină 0,1 N în acetonitril
6. Perclorat de litiu 0,05 N în acetonitril
7. Morfolină 0,5 N în metanol anhidru
8. Ftalat acid de potasiu 0,1 N; 0,001 N în acid acetic anhidru
9. Tris-(hidroximetil)-aminometan 0,1 N în metanol anhidru
67
 DETERMINAREA SUBSTANTELOR
MEDICAMENTOASE CU CARACTER SLAB BAZIC
 Cele mai multe substanţe medicamentoase sunt baze organice şi se caracterizează prin aceea
că au o bazicitate slabă şi sunt insolubile în apă.
 La determinarea substanţelor cu caracter bazic trebuie să se ţină seama de:
 dozarea substanţelor cu o singură polaritate bazică slabă sau foarte slabă
 dozarea unor compuşi care au în aceeaşi moleculă două sau mai multe polarităţi bazice, mai
mult sau mai puţin apropiate ca tărie
 dozarea amestecurilor de baze tari alături de baze slabe sau a amestecurilor de baze cu
polarităţi apropiate având în vedere scăderea bazicităţii în seria:

R-NH2  R2NH  R3N  C5NH5 (Py)  C6H5 - NH2

 dozarea bazelor organice sau anorganice ca atare sau în amestecuri din diferite forme
farmaceutice.

 Se pot doza în mediu neapos:

 Amine primare, secundare şi terţiare (amino-acizi)
 Amide
 Compuşi azotaţi heterociclici (aminofenazona, fenazona, antibiotice, alcaloizi, antihistaminice)
 Săruri anorganice şi organice: săruri de alcaloizi, săruri cuaternare de amoniu

68
Determinări de substanţe cu caracter slab bazic

69
70
71
1. Determinarea sărurilor de potasiu
sau de sodiu ale penicilinei G:
- datorită cationilor din structura
acestei peniciline este posibilă
dozarea cu HClO4 în dioxan,
utilizând ca solvent acidul acetic
anhidru şi -naftolbenzeina ca
indicator.

2. Determinarea benzatinpenicilinei:
- datorită azotului din catena laterală
benzatinpenicilina se poate titra cu
HClO4.

3. Determinarea tetraciclinelor:
- datorită bazicităţii create de azotul
terţiar din poziţia 4; tetraciclinele se
dizolvă în acid acetic anhidru şi se
titrează potenţiometric (electrozi de
sticlă şi calomel) cu HClO4 în dioxan.

72
4. Determinarea eritromicinei:
- azotul bazic al eritromicinei se poate
doza cu ajutorul acidului percloric,
folosind ca solvent acidul acetic
anhidru şi ca indicator cristal violetul.

5. Determinarea cefalosporinelor
- sunt derivaţi de semisinteză ai acidului 7-aminocefalosporanic cu
un spectru larg de activitate antimicrobiană, fiind din ce în ce
mai mult utilizate în terapeutică.
- Dezavantaj: sunt greu solubile sub forma acidă.
- Sărurile alcaline se pot determina în mediu neapos: se dizolvă în
dimetilsulfoxid şi se titrează potenţiometric cu acid percloric în
acid acetic anhidru utilizând combinaţia de electrozi sticlă -
calomel.

73
 74
74
 6. Dozarea cafeinei

După dizolvare ȋn anhidridă acetică (R) la 50 0C, la rece se adaugă benzen (R), roşu
de Sudan G ȋn cloroform (I) şi se titrează cu acid percloric 0.1 mol/l ȋn acid acetic
anhidru până la coloratie albastră

75
Substanţe medicamentoase care se determină cu acid percloric
după adăugarea de acetat de mercur.

76
77
 Determinarea clorhidratului de efedrina

• Clorhidratul de efedrină se dizolvă ȋn acid acetic anhidru şi se

tratează cu acetat de mercur (II) ȋn acid acetic anhidru,
eliberând o cantitate de acetat, echivalentă cu efedrina luată ȋn
lucru, care se va titra cu acid percloric ȋn dioxan 0.1 mol/l
până la coloraţie roşu-violet.

78
Determinarea clorhidratului de procaină:
- substanţa se dizolvă în acid acetic anhidru, se adaugă acetat de mercur
(II) 5% în acid acetic anhidru, şi se titrează cu HClO 4 0,1 M în prezenţa
cristal violetului până la coloraţie verde:

In mod asemanator se pot determina numeroase substanţe care conţin

în molecula lor grupări cu sulf (S, -SH, -SR1R2).
 Determinarea disulfiramului:

79
 DETERMINAREA SUBSTANTELOR
MEDICAMENTOASE CU CARACTER SLAB ACID

necesită măsuri de protecţie în ceea ce priveşte condiţiile de

titrare: biuretele trebuie prevăzute cu rezervoare în care să se
introducă substanţe adsorbante ale umidităţii şi dioxidului de
carbon.

se pot determina cantitativ următoarele grupe de substanţe:

compuşi alcoolici
compuşi fenolici
acizi carboxilici
compuşi imidici
alcaloizi
sulfamide
peniciline, cefalosporine
amino-acizi
partea acidă a sărurilor minerale sau organice.
80
81
1. Determinarea fenolilor
 Compuşii cu grupări -OH fenolice slab acide în etilen-diamină, DMF,
butilamină, prezintă o aciditate titrabilă cu CH3ONa sau HTB, utilizând
ca indicatori o-nitroanilina sau albastrul de timol.
 Substituenţii electrofili potenţează caracterul acid: -CHO, -COR,
-COOR, -NH2, -NO2.
 Etilendiamina se foloseste ca solvent bazic pentru a intensifica
aciditatea fenolilor, putandu-i titra cu metoxid de potasiu.

82
2. Dozarea fenobarbitalului din comprimate

Comprimatele se dispersează ȋn dimetilformamidă

neutralizată la albastru de timol (I) ȋn metanol şi se titrează
cu metoxid de sodiu 0.1 mol/l până la albastru.

83
3. Determinarea sulfamidelor
- Sulfamidele se pot titra în mediu neapos cu soluţii titrate bazice
datorită faptului că gruparea SO2 are un caracter electrofil, hidrogenul
fixat la N devine ionizabil, astfel încât sulfamidele devin acide şi pot fi
titrate în solvenţi bazici.

- Substituentul R influenţează tăria acidităţii care scade în ordinea:

fenil, piridil, tiazol, naftil, benzil, alchil. Substituenţii alchilici fiind
respingători de electroni (efect -I) micşorează aciditatea, pe când
substituenţii arilici, atrăgători de electroni (efect +I), măresc aciditatea.

4. Determinarea penicilinelor
- Gruparea COOH a penicilinelor se poate determina titrimetric în
mediu DMF cu CH3OK 0,1 M în prezenţa albastrului de timol.

84
5. Determinarea cefalosporinelor
- Cefalosporinele se pot determina cantitativ în mediu neapos
datorită caracterului lor slab acid.
- Cefazolina se dizolvă în DMSO şi se titrează cu HTB 0,05 M.
Titrarea se face potenţiometric utilizând ca electrozi pe cel de
sticlă şi de calomel.

6. Determinarea amino-acizilor
- Amino-acizii ca substanţe amfiprotice se pot doza direct în DMF
cu HTB în benzen - metanol şi în prezenţa albastrului de timol ca
indicator.
- Se poate folosi ca mediu şi piridina, iar ca indicatori -
naftolbenzeina, azovioletul etc.

85