• REGNUL PLANTAE

– Încreng. SPERMATOPHYTA

• Subîncreng. MAGNOLIOPHYTINA
(ANGIOSPERMAE)

– Cls. MAGNOLIOPSIDA
(DICOTYLEDONATAE)

» Subcls. HAMAMELIDAE
(AMENTIFERAE)
Subclasa Hamamelidae (Amentiferae)

- în principal specii lemnoase;

- flori unisexuate, dispuse în amenţi
(amentifere);
- înveliş floral rudimentar;
- numeroase stamine şi puţine carpele;
- polenizare anemofilă;
- au evoluat probabil din gimnosperme.

Familii:
1. PLATANACEAE
2. ULMACEAE
3. MORACEAE
4. CANNABACEAE
5. JUGLANDACEAE
6. FAGACEAE
7. BETULACEAE
8. CORYLACEAE
 Familia Platanaceae Dum. (familia platanilor)

port, talie maximă arbori de talie mare.

rădăcina, organele subterane, germinaţie epigee.
tulpina tulpina cu ritidom cenuşiu, exfoliindu-se în plăci mari, caracteristice.

frunzele alterne, peţiolate, stipelate, simple, aproape întotdeauna palmat-divizate. Uneori perii de pe
dosul frunzelor se desprind şi provoacă alergii.

inflorescenţele capituliforme, sesile sau pedunculate.

florile unisexuate, plante monoice. K3-4, dialisepal sau gamosepal, regulat. C 3-4(7) (la florile ♂),
dialipetală, verde, lipseşte de la florile ♀. A 3-4 (7) uneori filamente foarte scurte, antere
bazifixe. Gineceu, de regulă 5-8-carpelar, apocarp, superior. Ovule ortotrope, câte 1
(2).
polenizarea entomofilă.
fructele achene sau nucule. Seminţe albuminate, cu puţin endosperm oleaginos.
particularităţi anatomice, cianozide.
fiziologice şi biochimice tip fotosintetic C3.

indicaţii biogeografice America de Nord, sud-estul Europei, sudul şi estul Asiei.

importanţă platanii sunt frecvent folosiţi ca arbori de aliniament şi în parcuri.
principalele genuri 1 gen, Platanus, cu 10 specii.
Platanus acerifolia (Ait.)
Willd. = P. hispanica Miller ex
Muench. = P. hybrida Brot.
(rom. platan, engl. London
platane, fr. platane, germ.
Gemeine Platane)
– arbore robust (35 m), cu
trunchi drept şi ramuri
divergente. Ritidom verde-
cenuşiu, se exfoliază în plăci.
Lujeri la început tomentoşi
apoi glabri.
- frunze palmat-lobate, cu 3-5
lobi triunghiulari, peţiolate, la
început tomentoase. Perii au
potenţial alergen.
- flori monoice grupate în
capitule globuloase;
- fruct poliachenă, persistent pe
ramuri.
Ornamental în parcuri şi
aliniamente.
Tot ornamental, se cultivă
frecvent, P. occidentalis L.
 Familia Ulmaceae Mirb. (familia ulmilor)

port, talie maximă arbori şi arbuşti.

rădăcina, organele subterane, germinaţie epigee.
tulpina

frunzele alterne, peţiolate, lamina întreagă, penat-nervată, stipele prezente. La genul Ulmus, este
caracteristică baza asimetrică a limbului.

inflorescenţele flori solitare sau în cime.

florile hermafrodite sau unisexuat monoice, perigon sepaloid, cu 5 tepale libere sau
concrescute. A4-8. G bicarpelar, sincarp, superior. Ovar 1, 2-locular. La ulmi, apar
după înfrunzire.
polenizarea entomofilă.
fructele samare, achene sau drupe. Seminţe de obicei exalbuminate.
particularităţi anatomice, tip fotosintetic C3.
fiziologice şi biochimice

indicaţii biogeografice largă răspândire în regiunile temperate şi tropicale.

importanţă pentru lemn (ulm). În ultimele decenii, ulmii din Europa au fost împuţinaţi datorită
atacului de grafioză, produsă de ciuperca Ophiostoma ulmi. Specii din genurile
Zelkova şi Celtis se cultivă ornamental.

principalele genuri 15 genuri, 200 de specii: Celtis, Ulmus, Zelkova etc.

Ulmus laevis Pallas = U.
effusus Will. (rom. ulm,
velniş, engl. Russian elm,
European white elm, fr.
orme, germ. Ulme, Englische
Ulme)
- arbore (40 m) cu ritidom
cenuşiu-albicios ce se
exfoliază în plăci solzoase.
- Lujeri glabri, frunze lat-
eliptice sau obovate,
acuminate, dublu serate pe
margine, evident asimetrice
la bază, glabre, lucitoare pe
faţa superioară, des şi moale
pubescente pe cea inferioară.
- Flori pedunculate.
- Samare ovate, mici, ciliate
pe margine, apar înainte de
înfrunzire.
- Spontan în lunci, zăvoaie,
cultivat sporadic în parcuri şi
grădini.
Alte genuri: Celtis.
 Familia Moraceae Link. (familia duzilor, a
smochinului, a ficuşilor)
port, talie maximă
rădăcina, organele subterane,
tulpina
frunzele
inflorescenţele
florile
polenizarea
fructele şi seminţele
particularităţi anatomice,
fiziologice şi biochimice
indicaţii biogeografice
importanţă
principalele genuri
arbori, arbuşti, liane, puţine plante erbacee, de regulă cu laticifere nearticulate, cu latex
alb sau incolor.
germinaţie epigee.
alterne sau opuse, peţiolate, cu lamina întreagă sau divizată (penat sau palmat), stipelate.
inflorescenţe dense: amenţi, capitule, umbele, toate compuse din cime.
plante monoice sau dioice, flori mici, cu periant absent sau redus, din 4-5 tepale verzi,
persistente. Androceu din 1-4 stamine, antere extrorse sau introrse. Gineceu din 2
carpele (rar 3), sincarp, superior sau semisuperior, ovar 1-locular cu 1 ovul.
polenizare anemofilă sau entomofilă.
cărnoase, compuse, de tip soroză sau siconă, cu partea cărnoasă provenind din periant.
Sămânţa albuminată sau exalbuminată, unele specii cu endosperm oleaginos.
tip fotosintetic C3.
rareori cu alcaloizi.
larg răspândite în regiunile calde, subtropicale, tropicale, puţine specii în regiunile
temperate.
dudul este cultivat pentru frunzele folosite în hrana viermilor de mătase.
Smochinul a fost şi este o importantă plantă alimentară în regiunea
circummediteraneană. Maclura şi arborele de hârtie (Broussonetia) sunt cultivate
mai rar.
aproximativ 40 de genuri, 1400 de specii: Ficus, Maclura, Morus etc.
• Ficus carica L. (rom. smochin, engl. Fig tree, common fig, fr. figuier carique, germ. Feige,
Echter Feigenbaum, Essfeige)
• – arbore sau arbust (8 m) cu trunchiul ramificat de la bază, cu coroană largă, lujeri viguroşi,
glabri. Prezintă latex abundent.
• Frunze alterne, cu stipele mari, 3-5 lobate, cu nervaţiune palmată, pe faţa superioară glabre, pe
cea inferioară pubescente.
• Flori monoice, uneori dioice, foarte mici, închise în receptacul, cele femeieşti dispuse spre bază,
cele bărbăteşti în partea superioară, formând o inflorescenţă de tip cenanţiu.
• Fruct siconă, la care partea cărnoasă este de fapt urna inflorescenţei. Termofilă. Asia, India,
regiunea mediterană.
• Se cultivă pentru fructe. Ţări producătoare: Grecia, Turcia, Italia, Spania, Portugalia, Algeria,
Siria, Maroc, California. Frunzele se folosesc alimentar, în India.
• În trecut, se utiliza în medicina populară. Scrieri cuneiforme, mesopotamiene şi egiptene de pe
picturile mormintelor, indică o arie foarte mare de răspândire a vechilor culturi de smochin.
Cercetările confirmă că specia se cultiva încă din Neolitic. În vestul Mediteranei cultivarea
smochinului a fost introdusă probabil de coloniştii greci şi fenicieni. Cultivat şi în România, unde
adesea necesită protecţie pe timpul iernii.
• Unele soiuri sunt reflorescente (fructifică de mai multe ori pe an).
Ficus carica
Morus nigra L. (rom. dud negru, engl. black mulberry, sycamine, fr. mûrier noir,
germ. Schwarzer Maulbeerbaum, Schwarze Maulbeere, Gemeine Maulbeere)
– arbore (12 m) cu coroană deasă şi lujeri pubescenţi,
- frunze întregi sau neregulat lobate, acute sau scurt acuminate, de regulă lat-ovate,
pe faţa superioară verde-închis, glabre, pe cea inferioară verde-pal, des şi moale
pubescente.
- Flori unisexuate dioice sau monoice, grupate în amenţi, cei bărbăteşti, mai mari.
- Fruct soroză, negru-purpuriu, scurt pedunculat.
Cultivat pentru hrana larvelor de Bombyx mori (vierme de mătase). Frecvent atacat
de omizi. În regiunile temperate din Europa, Asia, America, Hawai.
Fructele se întrebuinţează la obţinerea de gemuri, băuturi, siropuri, vinuri, oţeturi.
În India, fructele şi scoarţa se folosesc în cosmetică, coloranţi, iar lemnul pentru
mobilă.
Specia era cunoscută deja din vremea romanilor şi grecilor. Hildegarg von Bingen o
recomanda ca plantă medicinală.
(Morus alba L. – frunze glabre pe faţa inferioară, fructe cu peduncul mai lung.)
Morus nigra Morus alba
Maclura pomifera (osaga, portocal fals, merele cailor)
 Familia Cannabaceae Endl. (= Cannabinaceae =
Cannabidaceae) (familia cânepii, a hameiului)

port, talie maximă liane (hamei) cu tulpini volubile, răsucindu-se în sensul acelor de ceasornic sau plante
erbacee (Cannabis), cu laticifere, latex incolor (cânepă) şi colorat (hamei).

rădăcina, organele subterane, germinaţie epigee.

tulpina tulpina cu fibre liberiene dezvoltate.

frunzele alterne sau opuse, peţiolate, nervaţiuni palmate, cu miros specific, stipelate.

inflorescenţele cimoase, cu bractei.

florile unisexuate, plante dioice. Corola cu petale libere (♂) sau unite ( ♀). K 5, dialisepal (♂),
gamosepal ( ♀), persistent. A5. G2, sincarp, superior.
polenizarea anemofilă.

fructele achenă. Seminţe cu endosperm oleaginos şi amidonos.

particularităţi anatomice, alcaloizi (canabinol, lupulină, humulină).

fiziologice şi biochimice tip fotosintetic C3.

indicaţii biogeografice regiunile temperate din emisfera nordică.

importanţă textile, aromatice, toxice.

principalele genuri 2 genuri, 3specii: Cannabis, Humulus.

Humulus lupulus L.(rom. hamei,
engl. Hop, fr. houblon, germ.
Hopfen)
– plantă căţărătoare, cu peri rigizi.
- Frunze cu 3-5 lobi neregulat-
dinţaţi.
- Flori bărbăteşti şi femeieşti pe
indivizi separaţi (plantă dioică).
Flori bărbăteşti verzi, în raceme
lungi, pendente.
- Flori femeieşti verde-pal, în
glomerule mici, conice, pendente,
cu glande secretoare pe hipsofile.
- Fruct achenă, brun-pal.
- Garduri, liziere, lăstărişuri, ziduri
vechi, culturi abandonate, zone
umede.
- Pentru aromatizarea berii,
medicinal şi mai puţin ornamental,
pentru îmbrăcarea gardurilor,
chioşcurilor.
- Cultivat în India, China, Japonia,
Africa de Sud, S.U.A., Canada,
Chile, Argentina, Australia, Noua
Zeelandă. În industria berii,
farmaceutic, în parfumerii şi ca
plantă textilă. Frunzele şi lăstarii se
folosesc uneori la salate.

Alte genuri: Cannabis

 Familia Juglandaceae A. Rich ex Kunth.
(familia nucilor)
port, talie maximă în general arbori, rar arbuşti.
rădăcina, organele subterane, cotiledoane mari, profund divizate, lobate etc.
tulpina germinaţie epigee sau hipogee.
frunzele cel mai adesea alterne, peţiolate, imparipenat-compuse, cu miros specific.

inflorescenţele florile ♂ în amenţi, cele ♀ solitare, în raceme sau spice. Între flori, cu bractei.

florile unisexuate, plante obişnuit monoice, rar dioice. Înveliş floral absent sau redus, verde.
K4, adesea unit cu bracteele în inflorescenţe ♂ sau sub forma unor dinţi mici, la
florile ♀. A5-∞, diplostemon până la polistemon, antere bazifixe. Gineceu
bicarpelar, sincarp, inferior. Ovar 1-2-locular. Stigmate 2.

polenizarea
fructele
particularităţi anatomice,
fiziologice şi biochimice
indicaţii biogeografice
anemofilă.
drupă, nucă sau samară, cu 1 sămânţă exalbuminată.
tip fotosintetic C3.
mai ales în regiunile temperate şi subtropicale din emisfera nordică, dar ajungând
până în India, Indochina, Amzi. Lipsesc din Africa şi Australia.

importanţă pentru nuci comestibile, lemn valoros.

principalele genuri 8 genuri, 50 de specii: Carya, Juglans, Pterocarya etc.
Juglans regia subsp. regia L. (rom. nuc, engl. Persian or English walnut, Madeira
nut, fr. noyer commun, germ. Walnuß, Echter Walnußbaum)
– arbore (30 m) cu coroană largă, lujeri groşi, glabri, lucitori, ritidom cenuşiu cu
lenticele rare,
- frunze cu 5-9 foliole (cea terminală mai mare) întregi, eliptice sau obovate, acute
sau acuminate.
- Flori unisexuat-monoice.
- Amenţii bărbăteşti sunt groşi şi au formă cilindrică. După polenizare se
înnegresc şi cad.
- Florile femeieşti sunt dispuse 2-4 la un loc.
- Fructul este globulos, glabru (drupă falsă) cu 2 coaste longitudinale
proeminente; sămânţa este mare.
- Cultivat şi subspontan în Transilvania, Banat, Oltenia – pentru seminţe. Mai rar
ornamental, în parcuri şi în aliniamente.
- Cultivat peste tot, în zone temperate şi subtropicale.
- Fructele sunt comestibile, se consumă proaspete, prăjite, în industria ciocolatei,
farmaceutică, cosmetică, conţin vitamina C.
- Turtele care rezultă din extragerea uleiului se folosesc ca furaj.
- Alte subsp.: fallax (Dode) Popov – în Asia Centrală, kamaonica (C. DC.) Ohle –
în China, Japonia, turcomanica Popov – în Turkmenia.
Alte specii şi genuri: Juglans nigra, Carya, Pterocarya
Juglans regia
Juglans nigra
 Familia Fagaceae Dum. (excl. Corylaceae) (familia
fagului, a stejarilor, a castanului comestibil)
port, talie maximă arbori şi arbuşti.
rădăcina, organele subterane, germinaţie epigee (Fagus), hipogee (Castanea, Quercus).
tulpina tulpina cu ritidom neted sau crăpat longitudinal.
frunzele peţiolate, întregi sau sectate, stipelate, lamina întreagă, serată sau dinţată.

inflorescenţele flori solitare sau în amenţi sau capitule (amenţi din dichazii). Între flori, cu bractei.
Involucrul inflorescenţelor ♀ acrescent, închizând uneori aproape complet fructul.

florile unisexuate, aproape mereu monoice. Perigon sepaloid sau redus, cu (4)-6-(7) tepale. A 6-12,
de la diplostemon la polistemon. G3-6 carpele, sincarp. Ovar 3-6-locular, 2
ovule/locul.
polenizarea anemofilă sau entomofilă (Castanea).
fructele nucă, rar samară.
particularităţi anatomice, tip fotosintetic C3.
fiziologice şi biochimice

indicaţii biogeografice pe tot globul, cu excepţia Africii de Sud şi a zonei tropicale din America de Sud.

importanţă sursă de lemn, fructe (Castanea), taninuri (Quercus).

principalele genuri 9 genuri, aproximativ 900 de specii: Fagus, Notophagus (America de Sud), Castanea,
Quercus etc.
Castanea sativa Miller (rom. castan comestibil, engl. Chestnut, European
sweet, Italian or Spanish chestnut, fr. marronier, châtaignier, germ.
Edelkastanie, Eßkastanie)
– arbore cu lujeri glabri şi frunze lanceolate, dinţate, cu sinusuri ample între
dinţi, alterne, peţiolate. Pe faţa superioară sunt lucitoare şi palid-verzui, pe
cea inferioară.
- Flori unisexuat-monoice, cele bărbăteşti în amenţi cilindrici, mari (30 cm),
lacşi; flori femeieşti 2-3 la baza celor bărbăteşti.
- Fruct achenă (dispuse 2-3 în involucru) cu spini deşi, la maturitate se
desface în 4 valve.
- Cultivat şi subspontan, în ţările mediterane, Asia Mică şi Transcaucaz.
- Cultivat pentru fructe, în Mediterana şi pentru controlul eroziunii solului.
- C. sativa x C. crenata, C. sativa x C. mollissima sunt hibrizi rezistenţi la
Cryphonectria parasitica şi la Phytophthora sp.
- Inflorescenţele bărbăteşti se folosesc la prepararea diverselor feluri de
mâncare.
- Fructele se consumă coapte, uscate sau glasate (castane glasate).
Castanea sativa
Fagus sylvatica L. (rom. fag, engl. common beech, European
beech, fr. hêtre commun, germ. Rotbuche)
– arbore înalt (40 m), cu ritidom cenuşiu cu pete albe, neted.
- Frunze ovat-eliptice, acute, amplu sinuate şi ciliate pe margini. Pe
faţa superioară sunt verde-întunecat, lucitoare, iar pe dos, verde-
deschis.
- Flori unisexuat-monoice, cele bărbăteşti în inflorescenţe
capituliforme, cele femeieşti 2 la un loc.
- Fruct achenă ovoidală (jir), câte 2 în cupă, cu spini moi, lungi. La
maturitate involucrul se deschide în 4 valve.
- Comun, excepţional la câmpie, rar în regiunea colinară, frecvent
la munte, unde formează un etaj specific, între (400) 600-1200 m
(etajul fagului).
- Cultivat sporadic în parcuri.
Fagus sylvatica
• Quercus borealis Michx. = Q. rubra L. (rom. stejar roşu, american, engl. red oak,
Northern red oak, fr. chêne, germ. eiche, kermeseiche) – arbore cu lujeri glabri, roşii.
Frunze penat-lobate până la penat-fidate, cu lobi ascuţiţi, cu vârf setaceu. Pe faţa
inferioară a frunzelor, la sinusurile dintre nervuri, prezintă peri ruginii. Flori unisexuat-
monoice. Cupa cu solzi alipiţi, scurt pubescenţi. Cultivat forestier şi ornamental în parcuri
şi ca arbore de aliniament. Este rezistent la poluare.

• Quercus cerris L. (rom. cer, engl. Turkey oak, fr. chêne chevelu, chêne de Bourgogne,
germ. eiche, kermeseiche) – arbore (35 m) cu ritidom foarte gros, adânc brăzdat
longitudinal. Lujerii sunt des pubescenţi sau tomentoşi. Frunze pieloase, aspre, cu vârful
lobilor ascuţiţi. Stipele persistente, lungi, filiforme. Flori unisexuat-monoice. 1-4 fructe
sesile sau scurt pedunculate, cu solzii cupei alungiţi, recurbaţi, caracteristici. La câmpie şi
deal, în păduri pure sau în amestec. Sporadic în parcuri, colecţii şi cultivat forestier.

• Quercus petraea (Mattuschka) Liebl. (rom. gorun, engl. durmast oak, sessile oak, fr.
chêne sessile, chêne rouvre, germ. eiche, kermeseiche) – arbore (40 m) cu ritidom
cenuşiu, subţire, lujeri glabri şi lenticele mici, puţine. Frunzele sunt îngrămădite spre
vârful lujerilor. Flori unisexuat-monoice. Fruct nucă, grupate 1-5, cu solzi mici, des
pubescenţi, sesile sau foarte scurt pedunculate. Comun, în regiunea colinară, unde este
caracteristic în gorunete sau păduri de amestec, rar montan. Cultivat frecvent în plantaţii
forestiere.

• Quercus robur L.(rom. stejar, engl. common oak, English oak, pedunculate oak, fr. chêne
pédonculé, germ. Eiche) – arbore (45 m) robust cu ritidom brun-negricios, adânc brăzdat,
cu lujeri glabri şi lenticele mici, rare. Frunzele sunt îngrămădite spre vârful lujerilor,
sesile sau scurt peţiolate, auriculate la bază, cu lăţimea maximă în jumătatea superioară.
Flori unisexuat-monoice, bărbăteşti în amenţi, femeieşti câte 1-3 pe un peduncul lung.
Fruct nucă (2-5) cu solzii cupei mici, cu marginile concrescute. În regiunea de câmpie
(unde este caracteristic) şi coline joase. Cultivat în plantaţii forestiere şi parcuri. Pe arbori
din diverse specii de Quercus parazitează vâscul (genurile Viscum şi Loranthus).
Quercus borealis=Q. rubra
Quercus cerris
Quercus robur
Quercus petraea
 Stejarii - tabel comparativ

specia Quercus robur (stejar)
frunze penat-lobate, cu lobii
rotunjiți, scurt pețiolate,
auriculate, cu lățimea
max. în treimea
superioară
Q. cerris (cer) Q. petraea (gorun) Q. borealis = Q. rubra
(stejar roșu)
pieloase, penat-lobate, penat-lobate, cu lobii penat-lobate (penat-
cu lobii ascuțiți, cu rotunjiți, mai lung fidate), cu peri ruginii la
stipele filiforme pețiolate, cu lățimea max. sinusurile dintre nervuri,
la mijloc cu lobii ascuțiți, cu vârf
setaceu

fructe achene lung achene sesile sau foarte achene sesile sau foarte achene cu solzii cupei
pedunculate, solzii cupei scurt pedunculate, solzii scurt pedunculate, solzii alipiți, scurt pubescenți
mici, cu marginile cupei alungiți, liniari și cupei mici, pubescenți, cu
concrescute răsfrânți marginile libere
 Familia Betulaceae S.F. Gray (incl. Carpinaceae, excl.
Corylaceae) (familia mestecenilor)
port, talie maximă arbori sau arbuşti.

rădăcina, organele subterane, germinaţie epigee, hipogee.

tulpina tuplina se ramifică simpodial.

frunzele alterne, peţiolate, simple, cu marginile serate sau dinţate.

inflorescenţele amenţi, cu bractei adesea concrescute cu florile.

florile unisexuate, monoice. Înveliş floral 0-2-4. A2-4-12, antere bazifixe. G2, sincarp, superior.
Ovule 1/locul.

polenizarea anemofilă.

fructele nucă (achenă) sau samară (când se consideră samară, aripa provine din bractei).

particularităţi anatomice, tip fotosintetic C3.

fiziologice şi biochimice

indicaţii biogeografice regiunile temperate din emisfera nordică şi din America de Sud, munţi din regiunile
tropicale.

importanţă se cultivă ornamental.

principalele genuri 5 genuri, 142 de specii: Betula, Alnus, Carpinus, Ostrya, Ostryopsis.
• Specii: Alnus glutinosa, Betula pendula

• Alnus glutinosa (L.) Gaertner (rom. arin negru, engl. black alder, common
alder, fr. aulne glutineux, verne, germ. Erle) – arbore (20 m) cu lujeri vâscoşi,
glabri, cu lenticele numeroase. Ritidomul este cenuşiu-negricios. Frunze
ovate, cu vârful emarginat, glabre pe faţa superioară, cu peri ruginii pe dos, în
unghiurile dintre nervuri. Amenţii femeieşti iernează descoperiţi şi se deschid
înainte de înfrunzire, primăvara, odată cu cei bărbăteşti şi persistă mult timp
pe plantă. Fruct achenă ovată, comprimată lateral. În zăvoaie, frecvent de-a
lungul râurilor de deal şi munte. Ornamental. Se plantează frecvent pe lângă
ape, pentru consolidarea malurilor.

• Betula pendula Roth = B. verrucosa Ehrh. (rom. mesteacăn, engl. silver birch,
white birch, fr. bouleau commun, bouleau blanc, bouleau verruqueux, germ.
Birke) – arbore (30 m), rar arbust. Ritidom albicios, se exfoliază circular. La
arborii bătrâni crapă longitudinal, la baza trunchiului. Lujeri pendenţi,
verucoşi. Frunze rombic-ovate sau rombic-triunghiulare. Amenţi cilindrici, cei
bărbăteşti de regulă uşor încovoiaţi, cei femeieşti mai groşi. Fruct achenă
protejată de 2 aripi membranoase rezultate din concreşterea hipsofilelor.
Frecvent, în regiunile colinară, montană, subalpină. Cultivat ornamental.
Arbore pionier în succesiuni.
Alnus glutinosa
Betula pendula
 Familia Corylaceae Mirbel (familia alunului)

port, talie maximă arbori şi arbuşti.

rădăcina, organele subterane, germinaţie hipogee.

tulpina

frunzele alterne, peţiolate, simple, stipelate.

inflorescenţele amenţi, cei ♂ penduli.

florile unisexuate, monoice, între flori cu bractei. Florile ♂ fără înveliş floral, cu 4-8 stamine,
cele ♀ cu periant sepaloid. G din 2 carpele, sincarp, inferior. 1 ovul/lojă, anatrop.

polenizarea anemofilă.

fructele nucă însoţită de involucru. Seminţe exalbuminate.

particularităţi anatomice, tip fotosintetic C3.

fiziologice şi biochimice

indicaţii biogeografice regiunile temperate ale emisferei nordice.

importanţă pentru fructe, ornamental.

principalele genuri 2 genuri, aproximativ 15 specii: Corylus, Carpinus.

• Specii: Carpinus betulus, Corylus avellana (Corylus maxima)

• Carpinus betulus L. (rom. carpen, engl. common hornbeam, European hornbeam, fr.
charme commun, germ. Hainbuche) – arbore (30 m) cu coroană ovală şi ritidom
cenuşiu, brăzdat, cu lujeri subţiri, glabri, lucitori. Frunze ovat-eliptice cu vârful
acuminat, păroase în lungul nervurilor şi cu smocuri de peri la sinusuri. Flori monoice, în
amenţi. Fruct achenă trimuchiată, cu involucru fructifer persistent, trilobat, lobul central
mai mare. Comun. La câmpie, deal, munte. Cultivat ornamental, frecvent în garduri vii.

• Corylus avellana L. (rom. alun, engl. common hazel, cobnut, European filbert, fr.
noisetier, germ. Hasel) – arbust cu ritidom neted. Lujeri brun-cenuşii, glandulos-
pubescenţi, cu peri roşcaţi. Frunze lat-ovate, cu vârful acuminat. Flori bărbăteşti grupate
în amenţi pendenţi (2-4 pe lujer), inflorescenţe femeieşti globuloase, din 2-4 flori,
protejate de involucru persistent care nu acoperă nuca în întregime. La înflorire, doar
stigmatele ies din muguri. Fruct nucă, grupate câte 1-4, involucru fructifer persistent,
campanulat, de aceeaşi lungime sau puţin mai lung decât fructul. Frecvent în zonele
colinară şi montană. Cultivat ornamental şi pentru fructe. Primăvara este decorativ prin
amenţii bărbăteşti, care apar înainte de înfrunzire.
• Var. avellana (engl. Hazel, filbert, fr. noisettier, avelinier, germ. Hasel, Haselnuß) în
Europa (sud, centru şi est), Transcaucaz, America de Nord, India, China, Asia Mică.
Pentru fructe proaspete, în industria ciocolatei, patiserie, uleiul comestibil. Fructele şi
lemnul se foloseau în medicină, în trecut. Var. grandis Aiton (engl. Cob-nut, germ.
Zellernuß) are fructe ce erau utilizate în Europa pentru prepararea grogurilor (băutură din
fructe şi rom).
Carpinus betulus
Corylus avellana