Spectroscopia in infrarosu

folosind transformata Fourier

(Fourier Transform Infrared Spectroscopy)
 Introducere
Ce este FTIR ?
• FTIR înseamnă analiza spectrului in infraroșu, folosind transformata
Fourier. Acesta este metoda preferată de analiza spectroscopica in
infraroșu.
• În spectroscopia în infraroșu, radiația IR este directionata catre o
probă. O parte din radiația infraroșie este absorbită de probă, iar o
parte din aceasta este trecut prin acesta (transmisa).
• Spectrul rezultat reprezintă absorbtia si transmisia moleculara,
creând o amprentă moleculară a probei. Amprentele moleculare
sunt specifice, unice, nu exista două structuri moleculare cu acelasi
spectru infraroșu. Aceasta carcateristica face ca spectroscopia in
infraroșu sa fie foarte utila pentru multe tipuri de analize.
Spectroscopia in infrarosu folosind transformata
Fourier
 Teoria FTIR
De ce spectroscopia în infraroșu?
• Spectroscopia cu infraroșu este o tehnica de baza, pentru investigarea în
laborator a materialelor, de peste șaptezeci de ani. Spectrul infraroșu al
unei probe reprezintă o amprentă, cu vârfuri de absorbție care corespund
frecvențelor vibrațiilor specifice legăturilor ce se manifesta intre atomii
materialului.
• Deoarece fiecare material diferit este o combinație unică de atomi, nu
există doi compuși care produc același spectru infraroșu. Prin urmare,
spectroscopia în infraroșu poate duce la o identificare pozitivă (analiză
calitativă) a fiecărui tip de material. În plus, amplitudinea vârfurilor din
spectru este o indicație directă a cantității de material prezent.
• Utilizarea unor algoritmi, cu ajutorul unor aplicatii software moderne,
pentru interpretarea spectrelor in infraroșu, promoveaza aceasta metoda
ca pe un instrument excelent pentru analiza cantitativă.
Teoria FTIR
Vechea tehnica

• Aparatele clasice pentru analize in infraroșu erau de tip dispersiv. Aceste

instrumente separa frecvențele individuale ale energiei emise de sursa de
radiatii in infraroșu. Aceasta se face prin utilizarea unei prisme sau a unei
rețele de difractie. O prismă in infraroșu funcționează exact la fel ca o prismă
in vizibil, care separă lumina în culorile (frecventele) care o compun.
• O rețea este un element dispersiv mai modern, care separă mai bine
frecvențele energiei radiatiei infraroșii. Detectorul măsoară cantitatea de
energie, corespunzatoare fiecarei frecvențe, care a trecut prin eșantionul
analizat. Acest lucru are ca rezultat un spectru, care este un grafic de
intensitate a radiatiei in functie de frecvență.
Teoria FTIR

Spectroscopia în infraroșu cu transformată Fourier este preferată față de analiza spectrala în

infraroșu, folosind metode dispersive sau cu filtre, din urmatoarele motive:
• Este o tehnica nedistructiva;
• Permite determinari precise, care nu necesita o calibrare externa;
• Determinarea este rapida, se poate scana un esantion pe secunda;
• Se poate crește sensibilitatea – mai multe scanări pot fi cumulate pentru a exclude
semnalele parazite (zgomotul aleatoriu);
• Are un randament optic ridicat (foloseste mai bine radiatia sursei infrarosii)
• Simplitate mecanica, cu o singură piesa în mișcare.
Teoria FTIR

• Spectrometria în infraroșu cu transformată Fourier (FTIR) a fost

dezvoltată pentru a depăși limitele întâlnite la instrumentele
dispersive. Principala dificultate fiind procesul lent de scanare.
• A fost pusa la punct o metodă de măsurare a tuturor frecvențelor
infraroșii simultan si nu individual, (ca la aparatele dispersive).
• Se foloseste un dispozitiv optic foarte simplu numit interferometru.
Interferometrul produce un tip unic de semnal care are toate
frecvențele infraroșii „codificate” în el. Semnalul poate fi măsurat
foarte repede, de obicei in aproximativ o secunda.
• Astfel, timpul necesar pentru analiza unui eșantion este redus la
câteva secunde, fata de de câteva minute in cazul aparatelor
dispersive.
Teoria FTIR

Majoritatea interferometrelor folosesc un separator de fascicule care preia

fasciculul infraroșu de intrare și îl împarte în două fascicule optice.
• Unul se reflectă pe o oglindă plană care are o poziție fixă. Celălalt fascicol
se reflectă pe o oglindă plană care se află pe un mecanism ce permite
acestei oglinzi să se deplaseze pe o mica distanță (de obicei, câțiva
milimetri) in raport cu separatorul.
• Cele două facicole se reflectă în oglinzile respective și sunt recombinate
atunci când se întâlnesc, la întoarcerea la separator. Deoarece calea pe
care o parcurge primul fascicol are o lungime fixă, iar calea celuilalt se
modifică constant, pe măsură ce oglinda sa se mișcă, semnalul care iese din
interferometru este rezultatul acestor două fascicole care „interferează”
unul cu celălalt.
• Semnalul rezultat se numește interferogramă care are proprietatea unică că
fiecare punct al acesteia (funcție de poziția oglinzii în mișcare) contine
informații despre fiecare frecvență în infraroșu, care vine de la sursă.
 Teoria FTIR

• Toate frecvențele sunt măsurate simultan si sunt continute in

interferograma.
• Utilizarea interferometrului are ca rezultat măsurători extrem de
rapide.
• Semnalul inregistrat in interferograma nu poate fi interpretat direct
deoarece analiza necesită un spectru de frecvență (un grafic al
intensității functie de fiecare frecvență individuală).
• Este necesar un mijloc de „decodare” a frecvențelor individuale. Acest
lucru poate fi realizat printr-o tehnică matematică numită
transformare Fourier. Această transformare este realizată de computer,
care apoi prezintă utilizatorului informațiile spectrale dorite pentru
analiză
 Procesul de analiza a probelor
• Sursa: Energia infraroșie este emisă dintr-o sursă de tip corp negru. Acest fascicul trece
printr-o deschidere care controlează cantitatea de energie care ajunge la proba (și, în cele
din urmă, la detector).
• Interferometrul: fasciculul intră în interferometru unde are loc „codificarea spectrală”.
Semnalul interferogramei obtinute iese apoi din interferometru. Interferometrul folosește
un laser de referință, pentru calibrarea precisă a lungimii de undă, controlul poziției
oglinzii mobile și sincronizarea achiziției de date.
• Eșantionul: fasciculul intră în compartimentul pentru eșantion unde este transmis prin
acesta sau reflectat de suprafața, în funcție de tipul de analiză care se efectuează. Este
absorbita energie pe frecvențe specifice, care reprezinta caracteristici unice ale probei.
• Detectorul: fascicolul ajunge în cele din urmă la detector pentru măsurarea finală.
Detectoarele utilizate sunt special concepute pentru a măsura semnalul special al
interferogramei.
• Computerul: Semnalul măsurat este digitalizat și trimis la computerul unde are loc
transformarea Fourier. Spectrul infraroșu final este apoi prezentat utilizatorului pentru
interpretare și prelucrari ulterioare.
 Procesul de analiza a probelor

Deoarece trebuie să existe o scară relativă pentru intensitatea absorbției, trebuie măsurat și
un spectru de fond. Se face o determinare fără esantion în calea fascicolului. Rezultatul va fi
comparat cu cel obtinut pentru un anume eșantion, pentru a determina „transmitanța
procentuală”. Această tehnică are ca rezultat un spectru care are toate componentele din
semnal, induse chiar de aparat, eliminate. Astfel, toate caracteristicile spectrale prezente se
datorează strict eșantionului.
O singură măsurare de fundal poate fi utilizată pentru multe măsurători de probe, deoarece
acest spectru este caracteristic instrumentului în sine.
Spectrometru
-componente
principlae