Sunteți pe pagina 1din 9

FRICA, ANXIETATEA, FOBIA ÎN CABINETUL

STOMATOLOGIC. TIPARE
COMPORTAMENTALE LA COPIL ȘI
ADOLESCENT. SCALE DE EVALUARE A
COMPORTAMENTULUI.
BAGMANEAN AȘOT
Frica dentară (FD) este o emoţie inevitabilă care
apare ca răspuns la diferite proceduri stomatologice
şi care este frecvent întâlnită la copiii mici de sub 3
ani, are un maximum al frecvenţei în jurul vârstei de
11 ani şi descreşte spre adolescenţă. FD variază ca
intensitate de la un pacient la altul mergând de la o
simplă nervozitate, la anxietate şi până la fobie.
FORMELE CLINICE ALE FRICII DENTARE

• Nervozitatea dentară este cea mai uşoară manifestarea a FD care se exprimă printr-o uşoară agitaţie, nelinişte faţă de
procedura stomatologică.
• Anxietatea dentară este un sentiment accentuat de frică, spaimă, teamă sau neîncredere exagerată, ades nejustificată de
situaţii reale fiind frecvent provocată de lipsa de informare. Este însoţită de manifestări psihologice ca: griji, nelinişte,
gânduri catastrofale; se manifestă pe termen lung (anxietate cronică) neavând de obicei la bază un motiv precis (copilul
nu ştie care este cauza spaimei).
• Anxietatea dentară are tendinţa să dispară spontan sau să se transforme în fobie.
• Fobia dentară este o formă specială de frică care este disproporţionată faţă de situaţia reală, nu poate fi explicată, nu
poate fi supusă controlului voluntar, este persistentă în timp şi conduce la evitarea completă a situaţiilor provocatoare.
Dacă persistă peste doi ani, fobia trebuie să fie tratată deoarece poate căpăta o intensitate care poate afecta viaţa
pacientului.
CAUZELE FRICII DENTARE

• Durerea este un simptom, un disconfort emoţional acut, o senzaţie utilă care semnalează
prezenţa unei lezări tisulare reale, pe care fiecare individ încearcă să o evite. De multe ori
frica dentară apare ca urmare a anticipării apariţiei durerii. Ea reprezintă principala cauză a
FD.
• Alte cauze ale fricii dentare: frica de a fi păcălit; frica de a-şi pierde controlul; frica de
necunoscut (explicat prin lipsa informării/a comunicării); frica de manopere invazive; frica
de agresiune în plan psihic; frica de a se repeta experienţe negative anterioare; frica de un
personal medical neprietenos; frica de zgomotul/aspectul instrumentelor stomatologice;
frica de a sângera etc.
CLASIFICAREA COMPORTAMENTULUI
PACIENŢILOR
Clasificarea lui Frankl - 4 clase comportamentale:
• Frankl 1 (F1) - tipar comportamental total necooperant (- -)
• Frankl 2 (F2) - tipar comportamental parţial necooperant (-)
• Frankl 3 (F3) - tipar comportamental parţial cooperant (+)
• Frankl 4 (F4) - tipar comportamental total cooperant (++).
PACIENŢII CU COMPORTAMENT NECOOPERANT
(TOTAL/PARŢIAL)
Tiparele comportamentale negative ale acestor pacienţi pot fi: imatur, sfidător, incontrolabil.
Comportamentul total necooperant se manifestă în special la copiii necomunicativi care se opun prin orice mijloc
realizării procedurii stomatologice. Ei manifestă un comportament imatur deoarece capacitatea lor de comunicare
este absentă sau mult diminuată. Copiii necomunicativi sunt:
- copiii cu dizabilităţile mentale (retard mental) sau senzoriale (surzii, muţii), de orice vârstă. Aceşti pacienţi,
indiferent de metoda de comunicare folosită, rămân necooperanţi.
- copiii mici de sub 3 ani (pacienţi precooperanţi)
Tratamentul al pacienţilor din această categorie este axat în special pe metodele de constrângere nemedicamentoase
(imobilizarea fizică) şi medicamentoase (sedarea conştientă, sedarea profundă sau anestezia generală)
Pacienţii potenţial cooperanţi sunt copii care au în prezent un comportament necooperant (frecvent
parţial necooperant dar şi total necooperant în special la copiii cu tipar comportamental răsfăţat) dar
la care se poate prevedea pentru viitor că ar putea deveni cooperanţi prin dezvoltarea abilităţilor lor
de comunicare după aplicarea unui tratament comportamental adecvat.

Din această categorie pot face parte:


• copiii răsfăţaţi de orice vârstă (supraprotejaţi) care manifestă un comportament sfidător opunându-se prin orice mijloc actului
terapeutic
• copiii de 3-6 ani cu frică exagerată de dentist care manifestă un comportament incontrolabil (distrug diferite obiecte, agresează
persoanele din jurul lor verbal sau fizic, plâng în hohote, muşcă, fug de pe fotoliul dentar opunându-se astfel prin toate mijloacele
tratamentului);
• copii timizi, ezitanţi, nehotărâţi, influenţabili care se feresc de tratament şi pot trece uşor în categoria pacienţilor incontrolabili)
• copii încordaţi (copii mai mari care îşi trosnesc încheieturile mâinilor ca semn de tensiune nervoasă)
• copii plângăcioşi (plâng de pe stradă, scâncesc permanent, fără lacrimi, nu pot fi stăpâniţi într-o şedinţă).
• Tratamentul comportamental bazat pe comunicare, aplicat în mai multe şedinţe, aduce reale beneficii în cazul acestor copii. Un
tratament comportamental prost condus poate însă să conducă la trecerea acestor pacienţi la un comportament total necooperant.
PACIENŢI CU COMPORTAMENT COOPERANT

• Pacienţii cooperanţi acceptă fără reţineri tratamentul stomatologic fiind veseli şi


comunicativi (pacienţi total cooperanţi). Unii copii pot avea însă unele reţineri faţă de
actul terapeutic (timid, reţinut, tensionat, irascibil, plângăreţ) deşi în general respectă
indicaţiile date de medic (pacienţii parţial cooperanţi).
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE