Tema 7: Formarea preţurilor în economia de piaţă.

Profitul şi rentabilitatea.

1. Noţiunea de preţ, funcţiile şi sistemul de preţuri folosit.

2. Formarea preţurilor în economia de piaţă.
3. Conţinutul economic şi principiile calculării felurilor de profituri.
4. Indicatorii rentabilităţii şi căile de majorare.
1. Preţul reprezintă expresia valorică a costului producţiei. Preţ de cost şi Cost. Toate preţurile la etapa actuală îndeplinesc
următoarele funcţii:
1. De evidenţă – prevede reflectarea cheltuielilor de producţie şi desfacere;
2. De distribuţie – exprimă direcţiile distribuirii sau în folosul consumatorului sau a producătorului;
3. De stimulare – stimulează ori producătorul ori consumatorul;
4. De echilibru (de reglare) – echilibrează cererea şi oferta;
5. De paritate.
La etapa actuală e folosit sistemul de preţuri care include următoarele:
1. preţul cu ridicata – se foloseşte la achitarea producţiei
 între client şi furnizor, fiind ambii persoane juridice
 între producător şi beneficiar angrosist
 între producător şi intermediar nemijlocit
 între producător şi consumator în cazul livrării cu partidă mare.
2. preţul cu amănuntul. Se foloseşte în cazul livrării producţiei nemijlocit consumatorului particular fie de către producător,
intermediar, angrosist.
3. tarifele. Sunt folosite pentru achitarea tuturor felurilor de servicii ( atît pentru consumatori de stat cît şi pentru consumatori
particulari, pentru consumatori juridici cît şi pentru consumatori fizici.
În economia de piaţă există echilibrul format sub influenţa mecanismelor de autoreglare, datorită căruia se obţine preţul de echilibru.
În dependenţă de preţ cererea poate fi reprezentată grafic în felul următor:

O, C
O
C1
O2 Ce = O e

O1

C2
C (C)

P1 P2 P
P1 PE P2

Mai târziu economistul englez Marşal a modificat funcţia cererii şi funcţia ofertei, luând ca argument nu preţul, ci cererea şi oferta,
iar preţul făcându-l funcţie de acest argument şi a scos o concluzie importantă:
 fluxul de mărfuri produs de către producător trebuie planificat concomitent în indicatori naturali şi valorici, neapărând
luându-se în consideraţie venitul populaţiei şi circulaţia banilor.
Pentru modelarea preţului sunt folosiţi indicatorii elasticităţii cererii şi elasticităţii ofertei. Elasticitatea indică gradul de reacţionare
a cererii (ofertei) la schimbarea preţului cu un procent:
C
C C p
C   
p C p
p

O p
O  
O p
Pentru cerere elasticitatea poate să aibă următoarele valori:
   1 – cantitatea de marfă cerută se modifică la fel ca şi preţul. Producătorul scoate concluzia că modificarea preţului
nu-i aduce nici un avantaj.
   1 – reacţia modificării cererii e mai mare decât modificarea preţului. Sporirea preţului pentru producător nu-i
favorabilă, deoarece pierderile de la reducerea cererii îs mai mari decât venitul de la sporirea preţului.
   1 – reacţia cererii e mai mică decât variaţia preţului. Producătorul e în câştig când sporeşte preţul.
Toate mărfurile se împart în normale şi mărfuri necalitative. La rândul său mărfurile normale se împart în mărfuri de larg consum şi
mărfuri de lux. Mărfurile normale de larg consum au ε < 1. Mărfurile de lux ε > 1.
În dependenţă de categoria mărfii şi elasticitatea ofertei mărfii date producătorul trebuie să ţie cont de următoarele: dacă societatea
e în creşterea veniturilor, ramurile producătoare de mărfuri necalitative se reduc pînă dispar totalmente.
Ramurile producătoare de mărfuri de larg consum se dezvoltă cu un ritm mai lent decît ritmul mediu, iar ramurile producătoare de
mărfuri de lux se dezvoltă cu un ritm mai accelerat decît ritmul mediu.
În economia de piaţă asupra nivelului preţului influenţează următorii factori:
1. Consumatorul
2. Concurenţii
3. Guvernul
4. Canalele de realizare
5. Producătorul cu cheltuielile.
3. Profitul reprezintă diferenţa dintre venit şi cheltuieli, se mai numeşte venit curat. Conţinutul economic poate fi caracterizat prin
următoarele:
1. Reprezintă valoarea nou creată sau produsul adăugător;
2. Preţul de cost reprezintă categoria a reproducerii simple. Beneficiul–categorie a reproducerii lărgite deoarece datorită
lui se poate stimula introducerea progresului tehnico–ştiinţific, se pot rezolva probleme de natură socială;
3. Beneficiul caracterizează nivelul eficienţei de gospodărire la întreprindere. Deoarece valoarea nou creată depinde direct
proporţional de acest nivel;
4. Beneficiul caracterizează nivelul calitativ de gospodărire (majorarea PM, majorarea PR, majorarea productivităţii
muncii sunt indicatori ce caracterizează calitatea dirijării întreprinderii, toţi provocînd sporirea beneficiului);
5. Cu ajutorul beneficiului se efectuează controlul după activitatea întreprinderii;
6. Sursa de bază a formării bugetului statal.
Conform legislaţiei în vigoare deosebim următoarele feluri de beneficiu:
1. Profitul de balanţă (general, brut) reprezintă suma beneficiilor căpătate de la realizarea producţiei fabricate,
efectuării lucrărilor, acordarea serviciilor;
2. de la realizarea bunurilor materiale;
3. de la operaţiile ce nu ţin de realizare;
B j  b   Br  Brbm  Bo #r
În această sumă ponderea esenţială o înfăptuieşte B r – profitul de la realizare. Către operaţiile ce nu ţin de realizare putem atîrna:
1. Venitul primit de la participarea prin cotă la crearea întreprinderilor mixte.
2. Venitul de la leasing.
3. Venitul de la emiterea hîrtiilor de valoare (obligaţiunilor).
Dividendele pe acţiuni.
1. Profitul de la realizare se determină în felul următor:
n
Br    Pi  S i   N i , unde
i 1
Pi – preţul cu ridicata al întreprinderii pentru unitate de produs (o unitate de lucrări, o unitate de serviciu) de sortimentul i.
Si – preţul de cost total (cheltuielile de producţie) pentru o unitate de produs (lucrări sau serviciu) de sortimentul i.
Ni – numărul anual de produse (lucrări sau serviciu) de sortimentul i.
2. Profitul net se determină după formula:
Bn  Bb  I b  rcredit , unde
Bb – profitul de balanţă (brut);
Ib – impozit pe profit;
rcredit – rate credit (dacă întreprinderea dispune de credit).
Conform legii R. Moldova „Cu privire la impozitarea beneficiului” 2.12.92 şi schimbările ei se prevăd următoarele dispoziţii:
1. Impozitarea profitului căpătat în urma instituirii ratei rentabilităţii în limite ce depăşesc normativele stabilite se
efectuează în valoare progresistă ( 70 şi mai mult, pînă la 100).
2. Profitul căpătat în limitele normativului prevăzut de lege se impozitează absolut pentru toţi agenţii economici uniform
23 %.
3. Avantajele în plătirea impozitului sunt prevăzute pentru întreprinderile:
 care procură utilaj pentru crearea bazei tehnico-materiale a instituţiilor de învăţămînt – această valoare nu se
impozitează deloc;
 binefacerile (înafara întreprinderii ajutor material pentru lucrătorii întreprinderii) – nu se impozitează;
 activitatea organizaţiilor religioase – nu se impozitează;
 activitatea întreprinderilor handicapaţilor nu se impozitează parţial.

3.1. Repartiţia profitului net.

Se efectuează la dorinţa colectivului. De obicei sunt 2 direcţii:
1. Totalmente să fie repartizat ca dividende (dacă întreprinderea e societate pe acţiuni);
2. Să se creeze fondul de acumulare şi fondul de distribuire.
Fondul de acumulare plus uzura serveşte drept sursă pentru finanţarea progresului tehnico-ştiinţific.
Fondul de distribuire plus fondul de leafă de bază formează fondul de remunerare.