PSIHOLOGIA

EDUCATIEI
Lect. univ. dr. Vladimir ENACHESCU
 La ultima intalnire am discutat despre…

DIFERENTE INTRE CEI CARE INVATA. CELE MAI DES INTALNITE PROVOCARI. CULTURA SI DIVERSITATE.
Inteligenta, abilitati diferite si stiluri de predare. Persoanele cu CES Diversitatea la nivelul clasei de elevi astazi.
Diferente rasiale, entice, economice, de gen
Astazi vom
discuta despre…
Cultura si diversitate.
Diversitatea la nivelul clasei de
elevi astazi. Diferente rasiale,
entice, economice, de gen, etc.
Invatare. Intelegerea invatarii.
Diversitate si convergenta in
invatare.
Analiza comportamentala si
utilitatile acesteia.
Cultura si diversitate
Cultura trebuie privită ca fiind un produs al activitătii
omului, alindividului uman care priveste critic atât
natura cât si societatea.
a) Perspectiva antropologică abordează conceptul de
cultură din perspectiva unei lumi umane, nevoia
reproducerii sociale pe care indivizii umani doresc sa
o asigure. Comparatia culturii cu un organism viu
este o expresieunei analogii proprii modului de
gândire uman.
b) În conceptia altor cercetători, cultura nu se ocupă
decât de probleme spirituale sofisticate fiind nevoie
de o initiere specială în scopul întelegerii acestor
aspecte.
Elemente esentiale pentru studiul culturii
- relatia dintre traditie si inovatie este prezentă
în cele mai vechi forme culturale.
- Cultura trebuie înteleasă ca o entitate vie, o
trăsătură fundamentală care face societatea în
caretrăiesc oamenii, să fie constient umană.
- Încercarea de a întelege sensurilor actuale ale
culturii, apropierea de alte culturi,
constientizarea propriilor valori culturale.
- Cunoasterea si familiarizarea indivizilor cu
sensurile conceptului de cultură la
dimensiunile lumii actuale.
Diversitatea culturii
Pluralitatea culturilor în modernitate a fost
recunoscută treptat pornind tocmai de la această
nevoie resimtita de a democratiza ierarhiile
culturale, si de a asigura accesul la cultura prin
formularea unei diferente, chiar admiterea unor
divergente care sa nu fie într-un asemenea grad
antagonice încât sa împiedice realizarea unui
dialog cultural.
A defini cultura ca pe un atribut universal al
umanitătii, având în acelasi timp rădăcini
nationale, nu mai este o noutate pentru zilele
noastre.
Cultura natională se afla într-o relatie de
contextualizare culturala cu ceea ce am numi
cultură universală ori mai degrabă globală.
 Relatia dintre
diversitatea
culturala si
educatie
Europa multiculturală trebuie să
aibă în vedere diversitatea
culturală, construită pe doi
piloni:
protejarea si stimularea
cunoasterii si aprecierii pentru
propria cultură, pentru rădăcini
si pentru identitate
încurajarea deschiderii si
interesului real pentru celelalte
culturi, într-un spirit de tolerantă
si respect reciproc
Conceptul de diversitate culturală se
bazează pe schimburi si pe fluxuri

schimb de oameni

schimb de idei

schimb de bunuri si servicii culturale.

Sunt necesare reforme convergente în toate tările
participante, inclusiv România.
Principalele motive pentru reforma
învătământului superior sunt următoarele:
- nevoia de a asigura o mai mare si mai
usoară mobilitate
- nevoia de a asigura absolventilor acces
corect si efectiv la piata europeană a
muncii
- nevoia de a îmbunătăti eficienta
sistemelor de învătământ superior
 Sunt considerate a fi extrem
de importante următoarele
actiuni, venite în sprijinul
culturii si al diversitătii sale:
- afirmarea specificitătii si dubla
natură a bunurilor si serviciilor
culturale, acestea fiind atât culturale
cât si economice
- recunoasterea rolului politicilor
publice pentru protejarea si
promovarea diversitătii culturale
- constientizarea importantei
cooperării internationale pentru a
face fată vulnerabilitătilor culturale,
mai ales în tările în curs de
dezvoltare.
 Diversitatea culturală, privită ca fiind o provocare pentru progresul lumii
contemporane, trebuie să aibă în vedere o serie de criterii si de modalităti de
promovare si dezvoltare:

- Accesul la educatie, stiintă si cultură

- Capitalul uman, cultural, social
- Cultura organizatională, cultura institutională în schimbare
- Dezvoltare poli/centrică si noi relatii urban/rural
- Diversitate socio-culturală si identitătii în contextul dezvoltării
- Emigrare si imigrare la nivelul României
- Industrii culturale
- Patrimoniul material, patrimoniu imaterial si turism cultural
- Proprietate, gospodărie si structură socială în mediul rural
- Reducerea disparitătilor regionale
- Schimbări sociale, economice si culturale în contextul globalizării
- Sisteme de familie, procese demografice si practici culturale
- Societate, tehnologie si schimbare culturală
- Stratificare culturală, stratificare socială si egalitate de sanse
- Studiul determinantilor participării politice si sociale.
În procesul complex al
globalizării, problema
păstrării identitătii culturale
prezintă douaaspecte strâns
legate între ele

- pericolul omogenizării
culturale, aparitia
sau recunoasterea unei
forme unice de cultură
- aparitia fenomenului de
dezintegrare culturală si
psihologică, atât pentru
indivizi, cât si pentru
societăti.
Diversitatea la nivelul clasei de elevi astazi. Diferente
rasiale, entice, economice, de gen
 Diversitatea la nivelul clasei de elevi astazi
Este răspândită ideea conform careia în școlile mixte etnic toleranța
interetnică și coeziunea comunității sunt mai dezvoltate.
Unele studii științifice au constatat însă că încrederea și participarea
sunt mai scăzute în cartiere diverse din punct de vedere etnic.
Se discută despre unele acțiuni specifice esențiale pentru adaptarea
sistemului educational la diversitate: restructurarea atitudinilor și
credințelor profesorilor despre diversitatea culturală, etnică și rasială;
Rezistența la schimbarea culturală în educația cadrelor didactice și
instruirea la clasă;
Centrarea culturii și diferența în procesul de predare;
Stabilirea conexiunilor pedagogice între predarea cultural-receptivă
și subiectele și abilitățile predate în școli.
Invatare. Intelegerea invatarii
Invățarea este procesul care determină o
schimbare în cunoaștere și comportament.
Nu orice schimbare este expresia învățării.
Numai schimbările selective, permanente și
orientate într-o direcție determinată pot fi
considerate schimbări ale învățării.
Vor fi excluse din rândul acestor schimbări
cele determinate de instincte, de maturizare, de
oboseală, de acțiunea unor substanțe (droguri).
Învățarea nu este un proces exclusiv uman,
el fiind prezent și în lumea animală.
 1. Învățarea senzoriomotorie – se referă la
învățarea deprinderilor senzoriomotorii. 

Tipuri de învățare

2. Învățarea prin receptare: este un tip de

învățare școlară în care întregul conținut i se
prezintă elevului în forma lui finală.

3. Învățarea prin descoperire – este un alt tip al învățării

școlare. Materialul de învățat nu este prezentat într-o formă
finală elevului, ci urmează să fie descoperit, ca urmare a
unei activități mintale și apoi inclus în schema sa cognitivă.
Tipuri de invatare
4. Învățarea logică: se realizează atuci când
achiziția finală a procesului de învățare poate fi
articulată și inclusă în structura cognitivă a
subiectului, poate fi corelată cu ceea ce
subiectul știa dinainte, dându-i acestei achiziții
un sens. Achiziția devine verigă sau componentă
într-un lanț mai complex.
5. Învățarea mecanică: achiziția finală este
predominant memorată, fără să fie articulată cu
cunoștințele anterioare.
6. Învățarea creatoare: se întâlnește în toate
situațiile care se subsumează strategiei generale
a rezolvării de probleme. Ea presupune
descoperirea unor soluții originale pentru
rezolvarea situațiilor problematice.
Ce reprezinta aceasta imagine pentru voi?
Cum percepem o
imagine

Neuronii ne ajuta sa
ii percepem in mod
direct
Teorii ale învățării
1. Teoria condiționării clasice.
Învățarea se produce prin asocierea repetată a
stimulului indiferent cu cel condiționat, astfel
achiziționându-se o reacție condiționată la
stimulii care erau inițial indiferenți.
Teorii ale învățării
2. Teoria întăririi operante: inițiatorii ei au
fost E. Thorndike și F. Skinner. Thorndike
susține că învățarea unei reacții se produce
numai dacă reacția, după ce s-a produs
deja, este urmată de întărire.
Teorii ale învățării
3. Teoria învățării intuitive: este o aplicare
în domeniul învățării a teoriei Gestaltului.
Potrivit acestei teorii, învățarea constă în
restructurarea bruscă a câmpului de
experiențe, descoperind astfel răspunsul la
o situație problemă. Învățarea se produce
printr-o intuiție sau insight, care este un fel
de iluminare intelectuală ce se produce în
mod brusc
Teorii ale învățării
4. Teoria imitației se înscrie într-o teorie
mai largă, cea a învățării sociale, concept
introdus de Miller și Dollard. Tendința spre
imitație este proprie ființei umane.
Învățarea prin imitație presupune: atenție,
fixare, realizare (reproducere), motivare
sau recompensă. 
Teorii ale învățării
5. Teoria acțiunii mintale (Galperin):
explică cum iau naștere acțiunile mintale.
Ele se construiesc prin interiorizarea
acțiunilor materiale.
Teorii ale învățării
6. Teoria psihogenezei (Piaget): se
concentrează asupra genezei și dezvoltării
gândirii. Motorul dezvoltării ontogenetice a
gândirii umane îl reprezintă dinamica a
două procese: asimilarea (recepționarea
datelor realității, inițial la niște scheme
ereditare, iar apoi la niște scheme
dobândite) și acomodarea (restructurările
ce se produc în interiorul schemelor de
asimilare).
Teorii ale învățării
7. Teorii umaniste (C. Rogers). Teoria lui Rogers are
mai multe principii:
◦ omul are o potențialitate naturală de a învăța
◦ învățarea cu sens este una relevantă în raport cu
nevoile și scopurile elevului
◦ când amenințările externe (note, etichetări) sunt
minime, se învață mai ușor
◦ testarea obiectivă a rezultatelor trebuie făcută fără
lezarea imaginii de sine
◦ cea mai bună învățare este cea concepută din
proprie inițiativă
◦ este foarte important să înveți cum să înveți.
Teorii ale învățării
8. Teoria învățării prin experiență (Kolb): orice
experiență în care omul se implică este un prilej
de învățare.
Învățarea este deci activitatea psihică prin care
se dobândesc și se sedimentează noi cunoștințe
și comportamente, prin care se formează și se
dezvoltă personalitatea umană
Diversitate si convergenta in invatare.
Gândirea convergentă este tipul de gândire care
se concentrează pe venirea cu un singur răspuns
bine stabilit la o problemă. Este orientat spre
obținerea celui mai bun sau cel mai adesea
răspuns corect la o întrebare. Gândirea
convergentă accentuează viteza, acuratețea și
logica și se concentrează pe recunoașterea
tehnicilor familiare, a reaplicării și acumulării
informațiilor stocate. Este cel mai eficient în
situațiile în care un răspuns există cu ușurință și
trebuie pur și simplu să fie reamintit sau
elaborat prin strategii de luare a deciziilor.
Diversitate si convergenta in invatare.
Gândirea convergentă este un instrument
fundamental în educația copilului. Astăzi, cele
mai multe oportunități educaționale sunt legate
de performanța cuiva la teste standardizate, care
sunt de multe ori alegeri multiple în natură.
Când un student are în vedere posibilele
răspunsuri disponibile, utilizează gândirea
convergentă pentru a cântări alternative în
cadrul unei construcții. Aceasta permite găsirea
unei singure cele mai bune soluții care poate fi
măsurabilă.
Exemple de întrebări convergente în predarea în
clasă:

La reflectarea asupra întregii piese Hamlet,

care au fost principalele motive pentru care
Ophelia a înnebunit?
Care este formula chimică pentru
fotosinteză?
Care sunt semnele deficitului de azot din
plante?
Analiza comportamentala si utilitatile acesteia.

Este o știință aplicată dedicată

dezvoltării procedurilor care va produce
schimbări observabile în comportament.

Care sunt utilitatile cunoasterii

comportamentului Dvs? Dar al celor din
jurul Dvs?
Masurarea comportamentului
La măsurarea comportamentului, există
atât dimensiuni ale comportamentului, cât
și măsuri de comportament cuantificabile.
În analiza comportamentului aplicat,
măsurile cuantificabile sunt un derivat al
dimensiunilor.
Aceste dimensiuni sunt marcate de
repetabilitate, întindere temporală și locus
temporal.
Masurarea comportamentului
Repetabilitatea
Clasele de răspuns apar în mod repetat de-a
lungul timpului - adică de câte ori apare
comportamentul.
Numărul este numărul de apariții în
comportament.
Rata / frecvența este numărul de cazuri de
comportament pe unitatea de timp.
Celebritatea este măsura modului în care rata
se schimbă în timp.
Masurarea comportamentului
Extensie temporală
Această dimensiune indică faptul că fiecare instanță
de comportament ocupă o anumită perioadă de timp
- adică cât timp are loc comportamentul.
Durata este perioada de timp în care apare
comportamentul.
Locus temporal
Fiecare instanță de comportament are loc la un
moment dat specific - adică când apare.
Latența de răspuns este măsura timpului scurs între
debutul unui stimul și inițierea răspunsului.
Masurarea comportamentului
Timpul de răspuns este intervalul de timp care
apare între două instanțe consecutive ale unei
clase de răspuns.
Măsuri derivate
Măsurile derivate nu au legătură cu
dimensiunile specifice:
Procentajul este raportul format prin combinarea
acelorași cantități dimensionale.
Studiile după criteriu reprezintă numărul de
oportunități de răspuns necesare pentru a atinge
un nivel prestabilit de performanță.
Analiza schimbării comportamentului
Control experimental

Conditii:
Cel puțin un participant
Cel puțin un comportament (variabilă dependentă)
Cel puțin o setare
Un sistem de măsurare a comportamentului și analize vizuale
continue a datelor
Cel puțin o condiție de tratament sau intervenție
Manipulările variabilei independente, astfel încât efectele
acesteia asupra variabilei dependente să poată fi analizate
cantitativ sau calitativ
O intervenție de care va beneficia participantul într-un fel
Intrebari,
comentarii,
sugestii…
In concluzie, astazi am discutat despre…
Data viitoare vom discuta despre…
Procese cognitive superioare.
Invatarea conceptelor, rezolvarea de
probleme, creativitatea.
Strategii de invatare.
VA MULTUMESC PENTRU ATENTIE!