EDUCATIA

RELIGIOASA

Tudorin Lavinia Elena

Specializarea:
Romana- Franceza
Anul I
 Educatia religioasa crestina isi are inceputul in opera
apostolilor care au raspandit invatatura lui Iisus Hristos in
spatiul din jurul Mediteranei inca din primul secol al noii
ere.Propagarea crestinismullui in intreaga lume, timp de
secole, a fost o actiune educativa, in care scolile-confesionale,
la inceput, confesionale si laice, in al 2-lea mileniu au avut un
rol insemnat. Inca din secolul al 3-lea a aparut necesitatea unei
teorii asupra educatiei crestine. Origene si Clement
Alexandrinul sunt printre cei dintai care au avut preocupari in
acest domeniu. Cel care a cauat sa abordeze sistematic
problema educatiei religioase, in sensul ca s-a referit in mod
special la scopul, izvoarele si la mijloacele educatiei religioase
la varsta copilariei, a fost J.A. Comenius(1592-1670).
 In opera sa fundamentala “Didactica magna” –
pedagogul ceh a considerat educatia religioasa ca unul
dintre aspectele de baza ale educatiei fiintei umane. In
conceptia sa, 3 sunt aceste aspecte: eruditia – prin care se
asigura cunoasterea tuturor lucrurilor, virtutea prin care
omul devine stapan peste bunuri si peste sine, pietatea
(religiozitatea) – care pune omul in situatia de a raporta
totul si pe sine la Dumnezeu. Referindu-se la mijloacele de
educatie religioasa, Comenius are in vedere lectura Sfintei
Scripturi, rugaciunea si faptele bune.
 Filosoful Vasile Bancila este de parere ca pedagogia
moderna a promovat, cu multa insistenta ideea de
individualitate – atat in plan moral cat si intelectual. Prin
Aceasta s-a ajuns la o gandire personala si la incurajarea
afirmarii unui orgoliu personal democratic. Scoala
moderna – scria Bancila – ar trebui sa schimbe orientarea
“astfel incat sa nu-l scoata pe om din realitatea adanca, ci
sa-l incadreze mai efectiv, aprinzandu-i in acelasi timp
fortele creatoare.
 In privinta educatiei religioase, obiectivele informative
sunt: dobandirea de informatii despre conceptele religioase
fundamentale, despre istoria religiei si cultelor, despre
practicile religioase. Obiectivele formative ale educatiei
religioase se canalizeaza pe formarea si dezvoltarea structurilor
mentale de receptie si prelucrare a cunostintelor religioase, cu
scopul elaborarii unor raspunsuri proprii la problematica vietii
si existentei. Religia poate contribui la „dezvoltarea
potentialului interogativ si meditativ” al tinerilor, la dezvoltarea
spiritului de discriminare intre esential si secundar. Religia este
poate cel mai bun teren pentru a cauta sensul vieţii. Obiectivele
afective fac apel la iubire. Educatia religioasa contribuie la
dezvoltarea religiozitatii – ca dispozitie generală de evlavie si
respect.
Într-o sistematizare atentă a principiilor didacticii referitoare la
religia creştină, Magdalena Dumitrana identifică şase astfel de
principii spirituale. Trei dintre ele sunt principii ale educaţiei
creştine: 1) principiul ecleziocentric; 2) principiul concepţiei
creştine despre copil (principiul hristic asupra copilului); 3)
principiul hristocentric. Alte trei principii sunt în directă
legătură cu învăţământul religios şi predarea religie la clasă: 4)
principiul caracterului predominant formativ (formarea
personalităţii creştine); 5) principiul caracterului specific al
scopului şi mijloacelor religiei: religia se adresează primordial
afectivităţii; este un învăţământ care nu se predă, ci „se
împărtăşeşte”, profesorul având calitatea de îndrumător
spiritual, iar clasa devenind o mică ecclesia; 6) principiul moral-
creştin al educaţiei: religia creştină – spunea G.G. Antonescu –
preia de la educaţia morală metoda de formare a convingerilor
şi deprinderilor morale şi, la rândul ei, îi dă educaţiei morale
«conţinutul ideologic al eticii pe care trebuie să o cultivăm şi în
şcoală», respectiv morala creştină.
 Preot profesor Dumitru Călugăr consideră examinarea cât
mai frecventă a conştiinţei un mijloc esenţial de realizare a
vieţii morale. Pentru aceasta este nevoie şi de o „nouă alianţă”
profesor-elevi: dacă educatorul mai doreşte să aibă vreo
influenţă asupra educaţilor, el este invitat să le respecte cu calm
dreptul la opinie, să intre într-un dialog „sincer şi deschis” cu
ei, să accepte să caute împreună răspunsuri la frământările şi
ignoranţele tinerilor30. Unii dintre ei vor afla altundeva care
sunt „raţiunile necreate ale acestei infinite etici a dialogului”.
Sensul informativ al educatiei religioase priveste asimilarea
unei culturi religioase care include un set de cunostinte
specifice cu caracter teologic, dogmatic, liturgic, concepte si
idei privind istoria diverselor credinte si religii ale umanitatii
si impactul lor asupra culturii nationale si universale. Prin
aceasta educatia religioasa se constituie intr-o componenta a
educatiei pentru valori, a educatiei integrale fiind strans legata
de educatia intelectuala, estetica, morala si civica si asigurand
continuitatea spirituala la nivel social si individual. La clasele
primare si gimnaziale sarcinile de natura informativa ale
educatiei religioase se pot realiza prin intermediul povestirilor
religioase, prin dezvaluirea continuturilor morale cuprinse in
secventele biblice sau alte carti sfinte, prin intuirea unor
imagini cu continut si mesaj religios. La nivel liceal se va pune
accentul pe insusirea unei culturi religioase, pe studiul istoriei
religiilor in ideea stimularii unor reflectii, meditatii filosofice
profunde. In ambele cazuri demersul educatiei va fi completat
prin actiuni variate intreprinse mai ales in cadrul bisericii.
 A fi inițiat din punct de vedere religios înseamnă a fi
educat în perspectiva autodevenirii, a avea capacitatea de a
spori educația și de a o continua de unul singur. Educația
religioasă potențează dorința și responsabilitatea îmbunătățirii
de sine. Principiul creștin de bază acesta este: fiecare persoană,
indiferent de antecedentele sau statutul ei prezent, este pasibilă
de urcuș, este capabilă de perfecționare și de mântuire până în
ultima clipă. Educația în spirit religios poate constitui o cale de
perfectare a persoanei și din punct de vedere inte­lectual, moral,
estetic, civic, fizic etc. Reprezintă o modalitate de
responsabilizare a eului în legătură cu opțiunile ulterioare. Cine
este educat din punct de vedere religios are, principial, un start
existențial favorizant și este pasibil de perfecționare.
Concluzionand, educatia religioasa trebuie sa inceapa la
varsta copilariei, sa fie incredintata unor educatori sincer
religiosi si sa se puna accentul pe comuniunea cu
Dumnezeu. Lumea contemporana se afla intr-un ritm
accentuat al schimbarilor intr-o nemaipomenit de ridicata
frecventa a descoperirilor si inventiilor, ceea ce duce la
scaderea sentimentului religios al omului contemporan. In
consecinta este necesar de a valorifica ideile religioase in
conditiile societatii democratice de a face din acestea o forta
capabila sa contrinuie la adancirea educatiei religioase a
copiilor.
Bibliografie:
1. Preot Dr. Valeriu Dumitru, Vasile Bancila si Educatia
Religioasa, Editura Thalia, Bucuresti, 2002
2. Vasile Bancila, Iniţierea religioasă a copilului, Editura
Anastasia, Bucureşti, 1996.
3. C. Cucoș, Educația religioasă. Repere teoretice și
metodice, ediția a doua, revăzută si adăugită, Editura
Polirom, Iași, 2009, pp. 15-17).
4. Horga, Irina, Dimesiuni curriculare ale educaţiei
religioase. Aspecte specifice în sistemul de învăţământ
românesc – Teză de doctorat, Universitatea din
Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele
Educaţiei, noiembrie, 2007